„Bucureştiul fanariot e o urbe care se leagănă zi şi noapte în ritmul moleşitor al manelelor, cufundată în fumul ciubucelor, în superstiţii, zvonuri şi magice arome orientale, şi care se lasă asaltată în răstimpuri de frenezii endemice şi fără obiect, de tristeţi grele şi de melancolii fără nume. Dacă ar fi atât şi tot ar fi de-ajuns.
Dar povestirile pe care ni le spune Doina Ruşti, despre iubiri imposibile, sprijinite pe documente şi scrise cu talentu-i bine cunoscut, ridică perdeaua de pe o lume cu obiceiuri, relaţii private nemiloase, comportamente surprinzătoare şi habitudini stranii.“ EUGEN NEGRICI
47 DE POVESTIRI FANARIOTE DESPRE AMORURI ŞI PASIUNI BIZARE: ÎNTÂMPLĂRI ADEVĂRATE, FAPTE ISTORICE, UN IMAGINAR ROMÂNESC ŞI O FORMULĂ EPICĂ MARCA DOINA RUŞTI.
PLUS ILUSTRAŢII DE EPOCĂ.
„După nopţi nedormite, după vise sinistre, după ce îşi făcuse planul să-l răpească din mănăstire, acest artist plastograf, ticluitor de înscrisuri, aventurier, un sensibil efeminat şi aşa mai departe, acest Pantelimon cu pantofiori roz, înveşmântat în mătase, a coborât din trăsură la Mănăstirea Antim, unde a locuit un an încheiat.“
„Poveştile vechi sunt ca nişte cufere, pline cu blănuri ori cu dantele, peste care cineva şi-a trecut degetele, lăsând în fibră singura aspiraţie care contează în scurta viaţă de om, ca să nu mai vorbim de cearşafuri, care nu uită niciodată carnea care le-a terfelit, ori de scrisori, mă refer la hârtia bătrână, impregnată cu vise şi, odată cu ele, de aromele care-au plutit prin odăi.“ Doina Ruşti
bio Novelist: history, memory, and mystery; the fabulous and the raw. Ferenike, The Book of Perilous Dishes, The Phanariot Manuscript. DOINA RUŞTI is one of Romania’s most acclaimed contemporary novelists, known for her powerful blend of historical imagination, realism, and political depth. She is the author of fourteen novels and three short story collections, translated into more than fifteen languages and studied in Romanian schools. Her most awarded novel, The Ghost in the Mill, is a haunting parable of communism. Her Phanariot Trilogy — The Phanariot Manuscript, The Book of Perilous Dishes, and Homeric — reimagines 18th-century Balkan history through fantastical and symbolic lenses. The Book of Perilous Dishes appeared in English with Neem Tree Press (UK, 2022 & 2024), was reviewed in The Guardian, praised by the Historical Novels Society, and selected by Amazon booksellers and international readers’ clubs. Her recent novels include Zavaidoc in the Year of Love (2024), a bestseller set in interwar Bucharest, and Ferenike (Humanitas, 2025), an autobiographical and politically resonant story of guilt, memory, and feminine resistance. She has received the Romanian Academy Prize, the Writers’ Union Prose Award, and the Hungarian Writers’ Union Prize for Best Translated Book.
Povestile sunt dragute, ele, dar rating-ul meu e rezultatul a doi factori. Doamna Rusti trebuie sa inteleaga ca pentru cititorii care n-au mai luat contact cu ea, faptul ca se citeaza la inceputul mai multor capitole si ca se lauda (efectiv asta se intampla) cu ce-a mai scris si ce premii a mai castigat nu ii face cartile mai interesante. Chiar deloc. Pe mine, de exemplu, chestia asta m-a convins sa nu mai citesc in viata mea ceva scris de ea, mai ales daca e vorba sa ma lovesc de aceeasi condescendenta/aroganta. Ah, si cat de ironic e faptul ca Doina Rusti preda cursuri de scriere creativa. Pe bune!? Cel de-al doilea factor de care ziceam e limbajul. Imi pare rau, dar daca investesti atata timp in cercetare si-ti ies povestile chiar simpatice, desi imaginile reproduse n-au cam nimic in comun cu ele si personajele (dar sa lasam asta la o parte), iti strici cartea folosind un vocabular... ceva de speriat? Nici rapperii din Pantelimon n-ar putea sa concureze cu doamna asta uneori, cu tot respectul. Daca voiam sa ascult Parazitii, cautam pe YouTube, nu era nevoie sa cumpar cartea asta si sa o citesc, merci. Limbajul e o panarama! I-as recomanda niste carti de Catalin Pavel ca sa inteleaga cum se poate scrie o carte ce are legatura cu istoria intr-un mod atractiv pentru cititori, dar si DECENT in acelasi timp.
Doina Ruști ne invită la o călătorie savuroasă pe ulițele iubirilor interzise din perioada fanariotă în volumul Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot. Cartea cuprinde 47 de povestiri delicioase ce au în prim plan iubiri extraconjugale sau clasicul fata părăsită de bărbat înainte de nuntă. Cu un umor specific naratoarei și o fluiditate naturală, lectura captivează prin excentricitatea acelei perioade, cât și prin ilustrațiile atent selectate pentru a da viață poveștilor.
A proverb, let's say Turkish, says that every person has his/her own way of eating yogurt. Its unequivocal meaning is to recognize diversity and invite tolerance, which is all very fair and welcome. And yet this book, specially how the stories were presented or narrated, is not my cup of tea.. I appreciated the beautiful illustrations in the book. I read all 47 stories and, unfortunately, they passed me by without any music, perfume, emotion... That's all!
Folosirea unor cuvinte precum "influencer" sau "VIP", precum și repetatele trimiteri la alte opere ale autoarei au stricat farmecul cărții. Pe lângă asta, mi-a fost foarte greu să termin de citit cartea din cauza stilului de scriere care nu m-a captivat deloc, cu toate că subiectul cărții m-a intrigat de la bun început.
Nu. În niciun caz. O colecție de bârfe, colportate exact pe tonul lor, pe marginea unor documente de epocă, interpretate așa cum ar face-o Măruță, de pe o canapea de bar, la o emisiune de după-amiază. Păcat de prețiosul material de arhivă la care autoarea a avut acces și de condițiile grafice deosebite ale volumului. Autoarea e nehotărâtă între a fantaza (lamentabil) sau a păstra adevărul documentelor epocii. Tonul se dorește lejer (a se citi "cool", mai degrabă aceasta îi este intenția, afișată cu tot dinadinsul), dar sfârșește prin a fi nu doar artificial, ci și ridicol, asemănător explicațiilor unei educatoare de grădiniță, în timp ce citește basme, pe voci și cu indicații scenice de suspans, copiilor din grupa mică. De preferat stilul sec, de cercetător, al Constanței Vintilă-Ghițulescu. Din păcate, simpla înșiruire a termenilor unui vocabular arhaic nu este suficientă pentru a crea atmosferă (dimpotrivă, mult mai multă și mai credibilă atmosferă de epocă răzbate din tomurile istorice ale lui Tudor Dinu).
Mi-au plăcut povestioarele în sine (ciudățeniile care nu-s tocmai ciudățenii), mi-a plăcut că m-am simțit acolo citind, am apreciat detaliile vestimentare și culinare, arhaismele specifice epocii și alte tertipuri scriitoricești pentru crearea culorii locale. Mi-au plăcut unele fragmente presărate pe ici-colo, de o suavitate aparte. Și toate acestea nu înseamnă puțin. Nu mi-a plăcut stilul narativ familiar, gen pamflet, pe care nu l-am putut împăca deloc cu substanța cărții. Nu mi-au plăcut deloc expresiile argotice sau doar familiare scuipate printre dinți (complice, evident) printre arhaisme și imagini delicate. Citind, am avut senzația că stau la o terasă cu naratoarea, la o cafea, și ascult ultimele bârfe. Povestitoarea (a nu se confunda cu autorul, cu omul), pe o voce gravă, mai trage dintr-o țigară, aruncă un fum prelung, îți face complice cu ochiul, zâmbește viclean și îți deapănă povești vechi cu iz contemporan. Povești în care chiramela aia ,,cu botul strâns” era frumoasă de ,,cădeai pe spate”, ,,căruțașul a dat colțul”, boierii căutau ,,institutor pentru plozii lor”, principele Moruzi era ,,genul care ține la tăvăleală”, totul în fraze care ,,fac bine la icre”. Eu însă nu prea am putut să le gust.
Întotdeauna am fost fascinată de perioada fanariotă. Doina Ruști, prin măiestria sa de mare povestitoare ne fascinează, ne poartă prin mahalalele bucureștene, pe la curțile domnești ale lui Moruzi, Ipsilanti, Mavrogheni și alți stapanitori ai Țărilor Românești. A recompune prin curgerea lină a penelului o lume de mult apusă, dar pe care o simți citind cartea, în care ai impresia că trăiești și suferi sau te bucuri alături de personaje, e o adevărată artă. Pe care autoarea, o deține din plin.
De când stă această carte pe lista de dorințe, dar, după cum spunea cineva, cărțile au timpul lor. Multe fapte ascunse vor fi fost descoperite și astfel descoperim epoca fanariotă, cu coloratura ei specifică și cu oamenii timpului ei. Cu alte cuvinte, dragilor, nu mai spuneți că atunci era rușine și demnitate, pentru că, într-o oarecare măsură, vremurile cam seamănă între ele. P.S. Mă bucur enorm că am cunoscut-o pe Doina Ruști😇😇
Pe cât de mult mi-a plăcut Lizoanca, pe atât de nereușita mi se pare aceasta. În primul rând, e un haos de genuri și stiluri: de la relatarea istorică se trece la tonul de tabloid contemporan și la ficțiune. Limbajul oscilează între arhaic și modern. Povestea fanariota se amestecă cu făcutul gros din ochi către cititorul modern, despre online dating și "pe neve".
Prima mea întâlnire cu Doina Ruști (dincolo de una-două povestiri scurte) a fost o încântare. Bănuiam că e o povestitoare foarte faină și uite că nu m-am înșelat. Cărticica asta s-a pliat pe sufletul meu ahtiat după istorie - nu istoria din cărțile de școală, ci cea vibrantă a străzii, a mahalalelor, a oamenilor reali.
„Ciudățeniile amoroase” s-au simțit ca o poveste la o cafea. Astfel, cartea a ieșit din sfera educațională - deși are și această calitate - și a intrat în zona umanului. Oameni pe care cărțile nu-i amintesc, dar care au trăit, au iubit, au scris, în felul lor, istoria epocii. Perioada fanariotă e destul de vagă în amintirea mea, probabil că nici nu a fost abordată foarte în detaliu în școală, dincolo de succesiunea interminabilă de domni numiți de Poartă, motiv pentru care apreciez cu atât mai mult faptul că doamna Ruști a adus-o în fața ochilor mei (urechilor?) într-un mod atât de colorat. În lectura autoarei, cartea are chiar și mai mult farmec.
Poveștile sunt scurte, iar lectura merge repede. Am apreciat atât referințele documentare, ce dau veridicitate, cât și stilul de a povesti al autoarei, ce îmbină limbajul anacronic cu expresii și referințe cât se poate de actuale, ce permit construirea unei punți peste vremuri. Dincolo de obiceiurile, legile, moda acelor timpuri, oamenii sunt aceiași, dramele și amorurile nu par chiar atât de îndepărtate.
Și dincolo de drame și amoruri, totul este colorat, aromat - mahalalele, hainele, mărgelele, pantofiorii de mătăsică verde. Aflăm despre domni și boieri, despre dogari și negustori, despre oameni liberi și sclavi, despre haiduci și domnițe.
Povești vibrante, presărate cu mult umor și savoare.
Mi-au plăcut povestioarele şi ilustrațiile care le însoțesc, însă anumite comentarii ale autoarei nu mi s-au părut foarte inspirate - un limbaj suburban introdus într-o cronică a sec.XVIII ...
Eu tot nu înțeleg cum să nu-ți placă Ruști. hai să zicem că poate mai pe larg poți să comentezi la limbaj sau la doza de ironie dar pastilele astea de fanariotism ludic sunt exact ce trebuie. Câtă jale și cât elitism să ai să te plângi că omul îti povestește chestii de acum 100 de ani într-un fel amuzant sau că zice influencer o dată. Sincer acum. Nici măcar nu mă omor după genul ăsta de proză scurtă spre foarte scurtă și trebuie să recunosc că m-a super binedispus.
Poveștile sunt cele care rămân în urma omului, chiar dacă acestea se ascund între filele istoriilor, condicilor sau catastifelor de tot felul, așa cum se întâmplă în cel mai recent volum al scriitoarei Doina Ruști, apărut la Editura LITERA, într-o ediție de excepție, cu ilustrații din epocă. A fost o reală delectare să mă adâncesc în mahalalele Bucureștiului fanariot, unde zornăie mărgele și bijuterii, iar femeile și bărbații deopotrivă suspină sau plâng din pricini sufletești. Boieri sau oameni de rând, nu contează, trăiesc cu intensitate aceleași frământări tipice ființei umane de când lumea. Fiecare om are câte o preocupare ce uneori poate părea bizară. Unele femei sunt pline de farmec, cum unii bărbați sunt unși cu toate alifiile. Și viceversa. Toată lumea trăiește cu intensitate, de parcă viața s-ar reduce la momentul prezent. Această carte a ostoit pentru o vreme setea mea de Poveste și de suspansul pe care îl presupune. Dincolo de cuvinte există o putere de evocare și de aducere în prezent cum rar am întâlnit în lecturile mele. La un moment dat parcă auzeam zumzetul Lipscanilor sau al Curții Domnești, dar și copitele cailor pe podul Șerban Vodă. Valoarea volumului stă și în faptul că oferă o mostră din ambientul perioadei fanariote despre care se vorbește doar la orele de istorie, din păcate. Găsim pulsul acelor timpuri, în vestimentația, gastronomia și preocupările oamenilor. Recomand cu tot dragul "Ciudățeniile amoroase din Bucureștiul fanariot"!
Șlefuite ca niște paftale de aur și însoțite de ilustrații de epocă, cele 47 de povestiri ne transportă într-un București vrăjit de amantlâcuri boierești, idile sângeroase, obsesii picarești și beții erotice. Fastul etnografic al Doinei Ruști acoperă ca un radar tot ceea ce-a însemnat perioada fanariotă, enormul ambuteiaj de influențe și confluențe, de la parfumuri, năzbâtii culinare și moda constantinopolitană și până la belșugul ei etimologic și realitățile topo-hidrografice ale Bucureștiului. Un volum splendid!
Varianta audio a acestei cărți, in lectura autoarei, este fascinantă! Am simțit insa lipsa ilustrațiilor așa ca imi propun măcar sa o rasfoiesc si in varianta scrisă. O bijuterie oricum, plină de amuzament, candoare și un je ne sais quoi al vremurilor de demult.
Povesti savuroase, scurte și delectante, care se combina perfect cu o cana de ceai și un fotoliu moale, poate și cu o pisică in poala. Fiind scurte, sunt perfecte pentru attention span-ul din ziua de azi, și deloc obositoare.
Mi-a plăcut să aflu despre istoria Bucureștiului meu, și m-a inspirat sa pictez o serie de tablouri.
De pe balconașul meu vechi, dintr-o zonă a Bucureștiului vizată în carte, cu iz de București vechi.
Mi-a plăcut și stilul de a scrie, care am înțeles din recenzii că nu a fost pe placul tuturor - mie îmi place, pentru că mi se pare o combinație interesanta între arhaic și modern - te scoate din peisajul prezent, din jungla de asfalt și ciment, și te baga într-o lume apusa, dar nu prea mult, că sa nu îți iei dauna.
Urmează să citesc "Depravatul din Gorgani, alte 52 de ciudățenii", iar acum sunt convinsă că voi mai citi și alte lucrări de ale doamnei.
Povestiile sunt informative mai ales despre sclavia romilor și feminism, ma bucur ca s-au păstrat și publicat. Mi-aș fi dorit sa nu ne ascundem după alte expresii(de multe ori jignitoare) sa nu spune rom. Iar de femei facem doar "haz de necaz" în loc sa admitem discriminarea. Avea super mult potențial idea de a aduce povesti mai putin cunoscute și mai ales ca majoritatea poveștilor sunt despre salvie sau femei; fantezia mea de critica stangista prin povesti nu s-a împlinit
M-a atras ideea volumului: să dai glas unor povești din trecut, multe dintre ele necunoscute, pornind de la documente păstrate în arhive. Am citit cărți de ficțiune propriu-zisă scrise de autoare și mi-a plăcut stilul, modul în care creează poveste și te poartă în universul ei, dincolo de scriitura foarte bună. Această carte, însă, este o struțocămilă. Limbajul vocii care spune poveștile nu se potrivește cu limbajul specific lor, nu neapărat ca terminologie, ci ca filon al vorbirii, al rostirii, de aici și eșecul de a reda atmosfera epocii. Nu ești lăsat să hoinărești în acea lume. Personajele nu au voce, nu există dialog. Sunt doar fantome mute deranjate din somnul lor în filele prăfuite ale istoriei și obligate să intre în ,,haine" prea strâmte. Singura voce care se aude este cea a autoarei, care ține să se știe precis că despre ea este vorba. În aceste condiții, nici cititorul nu are voce. Nici ca volum documentar nu funcționează prea bine pentru că se ficționealizează mult. În sine, e o carte drăgălașă, care atrage prin aspectul exterior. Când pătrunzi în profunzime, însă, vraja se destramă.
Povestirile Doinei Rusti ne creioneaza relatiile sfarsitului de secol XVIII, din Bucuresti. Cartea m-a ajutat sa-mi fac o impresie despre cum era lumea atunci si normele sociale ale vremii. Uneori imi dadeau impresia ca ar fi povesti. Povestirile nu m-au prea atras niciodata pentru ca intinderea lor nu permite o descriere completa a personajelor si desfasurarea actiunii e limitata. De la o astfel de tema as fi asteptat mult mai mult. Inteleg ca autoarea a dorit probabil sa respecte inscrisurile vremii si a venit cu completari personale doar pentru a intregi cumva hrisoavele vremii, dar mie personal mi-ar fi placut mult mai mult sa se lase inspirata de ele si sa creeze lumea ei. Nici modul de a scrie “nu m-a dat pe spate”, dar i-as acorda credit scriitoarei si as incerca un roman.
Aveai o amantă? Nicio problemă, dacă nu te prindea soțul. Fecioria era la mare preț? Firește, dar, pentru prețul potrivit achitat către vodă… Voiai să-ți lași bărbatul și să fugi cu grăjdarul vecinilor? Nicio problemă, numai să nu vă prindă potera, că era vai și-amar dacă mai apoi nu cădeați la mica înțelegere. Voiai ca un călugăr să-ți fie dascăl pentru copii și să deveniți prieteni cu avantaje reciproce? Nicio problemă, îți puteai izgoni și bărbatul sau puteai aranja să sufere un „accident”, iar tu-ți vedeai de treabă nestingherit/ă. Numai să n-afle vodă, că îl mâniai cumplit. Dădeai de trei spâni care te trăgeau pe sfoară? Nicio problemă, tu le-o întorceai împătrit. Sclavia era un lucru nemaivăzut? Nicidecum, cu ajutorul ei s-au clădit marile monumente ale antichității și s-au întemeiat marile averi ale celor care azi fac și desfac totul.
Scrise într-un limbaj lejer, accesibil, împănat pe alocuri cu regionalisme și arhaisme, frânturile de viață din Bucureștiul fanariot descrise în cele patruzeci și șapte de povestiri așternute pe hârtie de Doina Ruști reprezintă tot atâtea instantanee din viața de atunci, cu farmecul unor povești duioase, dar doldora de informații, cu trimiteri la scrierile proprii sau la alte opere literare care au marcat literatura de pretutindeni, aruncând astfel un plus de lumină asupra unei perioade din care eu, unul, am aflat doar câteva informații vagi la orele de istorie.
„Prin urmare, au început căutările. Toia trebuia adus acasă cu orice preț, de regulă, era foarte simplu, căci un sclav nu doar că era tuciuriu, dar mai era și-nsemnat uneori, fie înfierat cu inițiala stăpânului, fie tatuat ori chiar cu câte-o ureche ciupită artistic. Totuși, să nu uităm, ochii verzi îl făceau mai ușor de ascuns, într-o mahala și ea cu oameni mai închiși la culoare. În plus, Toia devenise între timp bărbatul Trancăi, femeie liberă și cu reputație bună în mahala. Era înscris în catastiful bisericii, așa că putem spune că era un fost sclav integrat.”
„Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot” este o incursiune fermecătoare în labirintul unei epoci tulburi și pline de culoare, unde destinele unor personaje reale sau izvorâte din anonimatul istoriei se întâlnesc sub semnul pasiunii și al bizarului. Doina Ruști reușește, încă o dată, să redea cu o vervă aparte atmosfera decadentă și misterioasă a secolului fanariot, populându-și paginile cu o galerie de chipuri vii, pătimașe, adesea neașteptate.
Romanul devine astfel o colecție savuroasă de povestiri și întâmplări cu iz amoros, unele tandre, altele comice sau stranii, asemenea lumii pe care o evocă — o lume pestriță, mahalagească, mustind de viață și contrast. Stilul alert și accesibil transformă lectura într-o plimbare plăcută printr-un București de demult, unde intrigile de alcov se amestecă cu parfumul vechilor ulițe, deschizând cititorului ferestre luminoase către un trecut adesea uitat, dar plin de farmec.
Culegere de scurte povestiri cu teme mai mult sau mai putin « amoroase », inspirate din documente care s-au pastrat din epoca Bucurestiului fanariot. Cu o imaginație surprinzătoare, umor si usor sarcasm, completează scurte si incomplete consemnări istorice, transformându-le in mici povestiri care vrăjesc cititorul, introducându-l într-o lume istorica si fantastica in același timp. Din simple numiri in descrieri in general judiciare, protagoniști devin eroi de povețe, legende sau simple schițe, mai degrabă suprarealiști decât minore personaje istorice. O adevărata carte de vacanta - am citit-o cu mare plăcere in gradina, visând cu ochii la cer după fiecare mic capitol. E superb tipărită, cu ilustrații care completează narativul si cu mici decorații pe fiecare pagina cum nu am mai văzut parca din copilărie.
O adevarata placere sa ascult aceste istorisiri amuzante din perioada fanariota. Pasiuni bizare, iubiri imposibile si pedepse de neinchipuit in zilele noastre, intrigi amoroase, mosteniri, sunt toate extrase cu maiestrie de Doina Rusti din fapte reale, din scrisori private, testamente si liste de cumparaturi pastrate in arhive. Mi-au ramas intiparite cele doua interpretari despre originea plantei de tutun. Faina carte, o recomand cu drag!
Interesanta. Este prima carte citita de D Rusti si desi aveam o reticenta, mi s-a parut interesanta si oferind ceva cancan de Bucuresti fanariot dar totodata intr-un stil hazliu si informativ. E o lectura usoara si placuta.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Am citit-o ușurel, câte o poveste-două, și mie chiar mi-a plăcut stilul relaxat în care sunt povestite lucrurile - e o ocazie de a lua contact cu o bucățică de istorie fără presiunea aerului academic.