What do you think?
Rate this book
Der Feuerturm: Roman
EINE AUFWÜHLENDE GESCHICHTE ÜBER FREUNDSCHAFT UND LIEBE, VERRAT UND VERFOLGUNG
Als er 1892 errichtet wird, ist der Feuerturm von Bukarest das höchste Gebäude der Stadt. 1989, beim Aufstand gegen die kommunistische Diktatur, ist er es längst nicht mehr, aber er war Zeuge eines ereignisreichen Jahrhunderts. Victor Stoica, der Ich-Erzähler dieses Romans, dessen Familie seit Generationen Feuerwehrmänner stellt und beim Turm lebt, ist der erste, der mit dieser Tradition bricht. Aber sein Leben, das von einem tückischen Verrat gebrandmarkt ist, steht doch ganz im Zeichen des Turms… Victor, Opfer der Repression, der durch die Hölle gehen musste, erlebt 1989 wider Erwarten, dass es doch möglich ist, auf Freiheit und Glück zu hoffen.
In seinem fesselnden, ein Jahrhundert umfassenden Roman erzählt Catalin Dorian Florescu von den Wechselfällen der Geschichte, von Familie und Freundschaft, Verrat und Liebe, von der Kraft der Resilienz und vom sich wandelnden, bunten und dann wieder traurigen Leben in dieser stetig wachsenden, bedeutenden europäischen Metropole. Die erschütternden Tage vom Dezember 1989 erleben wir noch einmal in ihren Anfängen mit… Mit fünf Generationen der Stoicas und einer Fülle unvergesslicher Figuren, mit leisem Humor, unbestechlich und doch immer von Hoffnung getragen, ist "Der Feuerturm" ein großes, aufwühlendes Leseerlebnis.
Die Geschichte einer Familie über fünf Generationen Ein Roman über Freundschaft, Liebe und einen tückischen Verrat Ein großer Gesellschafts- und Stadtroman aus Bukarest
Als er 1892 errichtet wird, ist der Feuerturm von Bukarest das höchste Gebäude der Stadt. 1989, beim Aufstand gegen die kommunistische Diktatur, ist er es längst nicht mehr, aber er war Zeuge eines ereignisreichen Jahrhunderts. Victor Stoica, der Ich-Erzähler dieses Romans, dessen Familie seit Generationen Feuerwehrmänner stellt und beim Turm lebt, ist der erste, der mit dieser Tradition bricht. Aber sein Leben, das von einem tückischen Verrat gebrandmarkt ist, steht doch ganz im Zeichen des Turms… Victor, Opfer der Repression, der durch die Hölle gehen musste, erlebt 1989 wider Erwarten, dass es doch möglich ist, auf Freiheit und Glück zu hoffen.
In seinem fesselnden, ein Jahrhundert umfassenden Roman erzählt Catalin Dorian Florescu von den Wechselfällen der Geschichte, von Familie und Freundschaft, Verrat und Liebe, von der Kraft der Resilienz und vom sich wandelnden, bunten und dann wieder traurigen Leben in dieser stetig wachsenden, bedeutenden europäischen Metropole. Die erschütternden Tage vom Dezember 1989 erleben wir noch einmal in ihren Anfängen mit… Mit fünf Generationen der Stoicas und einer Fülle unvergesslicher Figuren, mit leisem Humor, unbestechlich und doch immer von Hoffnung getragen, ist "Der Feuerturm" ein großes, aufwühlendes Leseerlebnis.
Die Geschichte einer Familie über fünf Generationen Ein Roman über Freundschaft, Liebe und einen tückischen Verrat Ein großer Gesellschafts- und Stadtroman aus Bukarest
- GenresHistory
397 pages, Kindle Edition
Published February 17, 2022
11 people are currently reading
146 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 18 of 18 reviews
November 19, 2024
Turnul de foc este de fapt Foișorul de Foc.
CDF este un mare povestitor, avem un roman despre București, despre felul în care acest foișor se înalță, fiind la vremea construirii lui, în perioada 1891-1892, cea mai înaltă clădire din oraș.
Turnul este un martor mut al derulării istoriei, este povestea unui om care continuă o tradiție de familie, cea a meseriei de pompier și care are parte de tot felul de experiențe.
O carte duioasă, când tandră când aspră.
Un roman excelent scris.
Recomand.
CDF este un mare povestitor, avem un roman despre București, despre felul în care acest foișor se înalță, fiind la vremea construirii lui, în perioada 1891-1892, cea mai înaltă clădire din oraș.
Turnul este un martor mut al derulării istoriei, este povestea unui om care continuă o tradiție de familie, cea a meseriei de pompier și care are parte de tot felul de experiențe.
O carte duioasă, când tandră când aspră.
Un roman excelent scris.
Recomand.
February 5, 2025
A novel I've been waiting since its publication in original German a few years back and checking once in a while if it were available in Romanian - the author is Romanian born but moved to Switzerland in his youth and writes in German so I always have to wait for his books to be translated into Romanian before I can read them.
The title Turnul Focului means The Fire Tower which is a notable building in Bucharest that served as the city's main fire station since one could see from it across the city where fires started and needed to be put down immediately, so the firemen were on alert 24 hours a day there - and for some interesting customs described in the book - for almost four decades until taller buildings that started blocking the view and the introduction of telephones made it redundant in 1936 and which still stands today as a historical museum of firefighters and the book centered around it almost delivered on the huge expectations I had.
A tale of the Stoica family, firefighters from generation to generation, but also of Bucharest across time, narrated in late 1989 by the one son who never became such, but instead went to study history at the Bucharest University at the wrong time -he was in his last year in 1956 at the time of the Hungarian Revolution when he fell afoul of the communist regime alongside many of the students and professors there, was jailed until the amnesty of 1964 and since then had been working in various menial positions.
Going back and forth in time and more a vignette kind of novel rather than a storyline with a plot narration, the book is dark but engaging nonetheless. The ending felt rushed though and didn't quite do justice to what came before - I was a little shocked when I turned what was the last page to discover that it actually was the last page so to speak and after it came just a few pages about the author's other novels, so my "almost" qualifier earlier.
Still a very engrossing book which took over my reading when I opened it and another excellent offering from the author.
The title Turnul Focului means The Fire Tower which is a notable building in Bucharest that served as the city's main fire station since one could see from it across the city where fires started and needed to be put down immediately, so the firemen were on alert 24 hours a day there - and for some interesting customs described in the book - for almost four decades until taller buildings that started blocking the view and the introduction of telephones made it redundant in 1936 and which still stands today as a historical museum of firefighters and the book centered around it almost delivered on the huge expectations I had.
A tale of the Stoica family, firefighters from generation to generation, but also of Bucharest across time, narrated in late 1989 by the one son who never became such, but instead went to study history at the Bucharest University at the wrong time -he was in his last year in 1956 at the time of the Hungarian Revolution when he fell afoul of the communist regime alongside many of the students and professors there, was jailed until the amnesty of 1964 and since then had been working in various menial positions.
Going back and forth in time and more a vignette kind of novel rather than a storyline with a plot narration, the book is dark but engaging nonetheless. The ending felt rushed though and didn't quite do justice to what came before - I was a little shocked when I turned what was the last page to discover that it actually was the last page so to speak and after it came just a few pages about the author's other novels, so my "almost" qualifier earlier.
Still a very engrossing book which took over my reading when I opened it and another excellent offering from the author.
September 11, 2025
Turnul focului, respectiv Foișorul de foc, este un roman despre București sau Bucuresci, cum am regăsit în carte. Un tablou original ce reînvie cu o forță evocatoare sub penita autorului.
Foișorul, o clădire notabilă, a fost construit în perioada 1891-1892 și, la vremea aceea, era cea mai înaltă clădire din oraș. Era principala stație de pompieri deoarece de aici se puteau vedea incendiile care izbucneau în tot orașul. În momentul de față este muzeu istoric al pompierilor.
În centrul acestei cărți stă povestea familiei Stoica, amuzantă pe alocuri, dar și tragică. Meseria de pompier continuă de la o generație la alta. Singurul fiu care nu a devenit pompier, a mers să studieze istoria la Universitate într-un moment nepotrivit. În ultimul an de facultate a căzut în conflict cu regimul comunist și a fost închis. Transformarea sa este deprimantă. După eliberare a lucrat doar în poziții umile.
Un roman emoționant, interesant și captivant. Tonul este confesiv. Ai impresia că stai de vorbă cu un prieten la cafea. Stilul este matur și poetic. Aș fi vrut să dezvolte mai mult tema istorică. Autorul a sărit de la un an la altul înainte și înapoi, de la un plan la altul și a fost mai greu de urmărit, dar merită citit. Recomand! 🤍
Foișorul, o clădire notabilă, a fost construit în perioada 1891-1892 și, la vremea aceea, era cea mai înaltă clădire din oraș. Era principala stație de pompieri deoarece de aici se puteau vedea incendiile care izbucneau în tot orașul. În momentul de față este muzeu istoric al pompierilor.
În centrul acestei cărți stă povestea familiei Stoica, amuzantă pe alocuri, dar și tragică. Meseria de pompier continuă de la o generație la alta. Singurul fiu care nu a devenit pompier, a mers să studieze istoria la Universitate într-un moment nepotrivit. În ultimul an de facultate a căzut în conflict cu regimul comunist și a fost închis. Transformarea sa este deprimantă. După eliberare a lucrat doar în poziții umile.
Un roman emoționant, interesant și captivant. Tonul este confesiv. Ai impresia că stai de vorbă cu un prieten la cafea. Stilul este matur și poetic. Aș fi vrut să dezvolte mai mult tema istorică. Autorul a sărit de la un an la altul înainte și înapoi, de la un plan la altul și a fost mai greu de urmărit, dar merită citit. Recomand! 🤍
put-aside
August 6, 2022Abgebrochen, weil es einfach furchtbar langweilig war. Charaktere blass, alles schon mal gesehen, aber verwirrend verwoben.
November 1, 2022
Die Geschichte einer Familie von Feuerwehrmänner in Bukarest. So atmosphärisch die frühe Kindheit des Protagonisten erzählt wird, so bedrückend wirkt seine Wandlung durch den langen Gefängnis-Aufenthalt. Lokal sicherlich wichtig, aber die Hoffnungslosigkeit und Verbitterung des Protagonisten haben es mir nicht einfach gemacht, das Buch zuende zu lesen.
October 24, 2025
Și eu de abia acum am descoperit un așa povestitor desăvârșit cum este Cătălin Dorian Florescu!
Anii pe care i-am petrecut în București m-au ținut destul de aproape de Foișorul de Foc, cum îl cunoaștem noi astăzi, și povesteam despre el și la tururile mele din București când vorbeam despre marele incendiu din 1847.
M-am îndrăgostit efectiv de această minunată poveste de familie, de istorie și de viață, am trecut prin stări pe care le-am trăit citind și “Loxandra” de Maria Iordanidou, când povestește de mama familiei și a oropsiților, Ecaterina, regina care strânge albinele în jurul său, femeia cu frică de Dumnezeu, putere și gândire sănătoasă, femeia faptelor.
Apoi, cei opt ani de detenție, mi-au amintit de Jurnalul lui Steinhardt sau de “Nu voi mai vedea lumea niciodată” de Ahmet Altan. Recomand acest pasaj extrem de dur, plin de trădare și durere, care îți taie respirația, tuturor nostalgicilor după vremurile comuniste.
“Celula e în noi, în toți cei care am supraviețuit Gulagului. Și, după câte știu azi, pot să afirm ca ea se află oarecum și în cei care n-au fost încă niciodată în arest. S-a furișat în toți, pe nesimțite.”
Citind “Turnul focului” am aflat și de cortegiile funerare care aveau obiceiul de a-l înconjura și, de asemenea, despre cimitirul din Crângași despre care citisem când am ajuns să ne plimbăm la Lacul Morii.
Pentru că…și morții trebuie să ajute la implementarea progresului socialist. Ce scene, ce carte, ce capodoperă!
Voi continua să-l citesc pe Cătălin Dorian Florescu!
Anii pe care i-am petrecut în București m-au ținut destul de aproape de Foișorul de Foc, cum îl cunoaștem noi astăzi, și povesteam despre el și la tururile mele din București când vorbeam despre marele incendiu din 1847.
M-am îndrăgostit efectiv de această minunată poveste de familie, de istorie și de viață, am trecut prin stări pe care le-am trăit citind și “Loxandra” de Maria Iordanidou, când povestește de mama familiei și a oropsiților, Ecaterina, regina care strânge albinele în jurul său, femeia cu frică de Dumnezeu, putere și gândire sănătoasă, femeia faptelor.
Apoi, cei opt ani de detenție, mi-au amintit de Jurnalul lui Steinhardt sau de “Nu voi mai vedea lumea niciodată” de Ahmet Altan. Recomand acest pasaj extrem de dur, plin de trădare și durere, care îți taie respirația, tuturor nostalgicilor după vremurile comuniste.
“Celula e în noi, în toți cei care am supraviețuit Gulagului. Și, după câte știu azi, pot să afirm ca ea se află oarecum și în cei care n-au fost încă niciodată în arest. S-a furișat în toți, pe nesimțite.”
Citind “Turnul focului” am aflat și de cortegiile funerare care aveau obiceiul de a-l înconjura și, de asemenea, despre cimitirul din Crângași despre care citisem când am ajuns să ne plimbăm la Lacul Morii.
Pentru că…și morții trebuie să ajute la implementarea progresului socialist. Ce scene, ce carte, ce capodoperă!
Voi continua să-l citesc pe Cătălin Dorian Florescu!
March 14, 2026
Autorul ne poartă, printr-o poveste personală, prin Bucureștiul secolului al XX-lea, cu razboi, dictaturi, tradări, frici, săracie, transformarea orașului, detenție, securitate, oportunism.... până în timpul revoluției din '89. Totul începe, se desfășoară și se încheie în preajma ,,Turnului de Foc". Am fost captivata de stilul în care a fost scrisă: fără patimă, firesc, ca î
o discuție între doi prieteni; dincolo de acest ton liniștit se simte însă frica cu care ales din experiențele trăite. O carte din care ai ce învăța!
o discuție între doi prieteni; dincolo de acest ton liniștit se simte însă frica cu care ales din experiențele trăite. O carte din care ai ce învăța!
May 29, 2023
Der Anfang: «Der Wald umschloss die kleine Stadt wie eine Faust. Ob es die Hand Gottes war oder die des Teufels, wusste niemand so genau. Wenn die Bewohner wieder einmal unsicher waren, bauten sie eine weitere Kirche aus dem Holz des Waldes, der großzügig ihren Glauben stützte. Sie schmückten sie mit Ikonen, weihten sie und fühlten sich beschützt, für eine Weile.
Es war Eichenholz, hart und belastbar, aus dem hier fast alles bestand: die Palisaden der Festung, die auf einem Plateau über dem Fluss Dâmboviţa thronte, der Belag der Uliţa Mare, der einzigen Gasse, die diesen Namen überhaupt verdiente; die Dachschindeln der schäbigen Häuser, wenn man sich so etwas leisten konnte – ansonsten reichte auch Schilf –, die Wiegen der Neugeborenen und die Särge der Toten.»
Als er 1892 errichtet wird, ist der Feuerturm von Bukarest das höchste Gebäude der Stadt. Der Ich-Erzähler, Victor Stoica, gehört zu einer Familie, die seit Generationen Feuerwehrmänner stellt und in der Nähe vom Turm lebt. Er ist der Erste, der mit dieser Tradition bricht, Geschichte studiert. Victor, Opfer der Diktatur, der denunziert wird und für zehn Jahre in Foltergefängnisse und Straflager verurteilt wird, verraten vom besten Freund, der nun beim Geheimdienst Securitate arbeitet. Und auch der Bruder fällt ihm vor Gericht in den Rücken. Nach dem Gefangenen-Martyrium erlebt Victor 1989 den Volksaufstand, hofft nun auf Freiheit und ein besseres Leben. Der historische Roman fasst gut recherchiert ein Jahrhundert zusammen, Nationalismus, Liberalismus, Faschismus und Kommunismus, wechselnde Regierungen und Katastrophen, Kriege – ein Bild von der Vielvölkermetropole Bukarest um 1900 beginnend, mit dem Untergang der jüdischen Gemeinde bis zur Beendigung der Diktatur durch Ceausescu («goldene Zeit der Denunzianten»). Ein Familienroman, die Stoicas, fünf Generationen Bukarester Feuerwehrleute, eine Geschichte, die von Freundschaft, Verrat und Liebe handelt. Die Geschichte Rumäniens.
«Feuerwehrmann zu sein, ist ein ehrenwerter Beruf … Aber wir sind auch Soldaten, und wenn man uns
etwas befiehlt, gehorchen wir.»
Ein spannender Anfang über die Siedlung, aus der eine Metropole entstehen wird, weiter in den Jahrhunderten, hinübergehend zur Familie der Feuerwehrmänner. So sehr der Anfang reizt, sich mit der Familie die Tonalität sich wandelt, muss ich zusammenfassend sagen: Ich habe mich durch den Roman durchgekaut, immer mal wieder quergelesen. Es geht kreuz und quer zwischen den Generationen und man verliert schnell den Überblick. Victor Stoica bricht aus zwei Gründen mit der Familientradition: Feuerwehrmann zu sein ist nicht sein Traumberuf, noch weniger kann er sich damit identifizieren, zu gehorchen. Im Gefängnis sitzend denkt er zurück an seine Ahnen.
«Wir haben früh gelernt, bei Carol II., bei Antonescu, vielleicht noch früher, bei den Großgrundbesitzern, den Osmanen, den Russen, den Habsburgern, den Ungarn, wie wertvoll es ist zu schweigen. Es rettet Leben, in erster Linie das eigene. Sich zu ducken, in die Wälder zu flüchten, sich unsichtbar machen, klagen, ohne sich aufzulehnen, sich mit teuflischen Verhältnissen zu arrangieren, das hat dafür gesorgt, dass wir zwar erobert, aber nicht ausgelöscht wurden.»
Ein Ururgroßvater, der glaubt, im Alleingang die Stadt gerettet zu haben, die Urgroßmütter Ecaterina und Agape mit großen Herzen, nehmen streunde Kinder auf und verstecken Menschen, Militärdiktatur und Judenverfolgung unter Antonescu – die Männer funktionieren, erledigen das, was der Staat befielt. Der Umbau Bukarests mit Monumentalbauten und Hochhäusern unter Ceausescu («mit den Kommunisten verschwand auch der Charme»), die starke Religiosität und Heiligenverehrungen der Frauenfiguren, die vielen Kirchen; Bericht aus den Gefängnissen, aus den Folterkellern – rumänische Geschichte pur. Mit viel Humor straffen Anekdoten Historisches zusammen. Die Komik versiegt unter der Diktatur wie das Essen im Kochtopf – geduckt schleicht man durch die Gassen, um nicht aufzufallen. Folter und Gefängnis trifft die, die zu laut denken. Andere finden Gefallen an der Macht der Unterdrücker. Es gibt stimmungsvolle Augenblicke, wunderbare literarische Szenen, Ungesagtes, versteckt hinter Offensichtlichem, das reizt – aber insgesamt konnte der Roman mich nicht packen. Momente, die mich als Leserin hineinfallen lassen, um dann wieder herauskatapultiert zu werden – Interessantes, Historisches auf jeden Fall. Alles in allem wird mir zu sehr gesprungen in den Zeiten; Erinnerungen hier und da, anekdotenhaft präsentiert – der Fluss der Geschichte hat mir hier gefehlt. Rumänische Sätze ohne Übersetzung – ein spärliches Glossar – waren auch nicht hilfreich. Historisch interessant, die Geschichte Rumäniens zu begreifen; im Lesefluss recht mühsam.
«Mochten Armeen gekommen sein und die Stadt zermalmt haben, mochten Flugzeuge am Himmel aufgetaucht sein und sie in eine Kraterlandschaft verwandelt haben, mochten Rotarmisten oder Grünhemden sie terrorisiert haben, mögen die Kommunisten Bukarest verunstaltet haben, möge der Mensch vor Hunger und Unglück kriechen, der Turm würde alles stumm und gelassen erdulden. Denn alles schien ein Verfallsdatum zu haben, nur er nicht.»
Catalin Dorian Florescu ist 1967 in Rumänien geboren und hat seine Kindheit in der kommunistischen Diktatur verbracht. 1982 schaffte es die Familie, sich in den Westen abzusetzen. Seitdem wohnt der Autor in Zürich, wo er Psychologie studierte. Für mehrere Jahre arbeitete er im Bereich der Drogenabhängigkeit und ließ sich in Gestalttherapie ausbilden. Seit Dezember 2001 lebt er als freier Schriftsteller. Im Jahr 2019 war er als «literarischer Matrose» auf der Donau unterwegs. Seit einem Jahr arbeitet er wieder therapeutisch. Er hat u.a. sieben Romane geschrieben – eine Auswahl: «Wunderzeit», «Zaira», «Jacob beschließt zu lieben», «Der Mann, der das Glück bringt», bis auf das Erste alle im Verlag C.H.Beck. Wichtigste Literaturpreise: Schweizer Buchpreis 2011, Anna Seghers-, Josef von Eichendorff- und Andreas Gryphius-Literaturpreis. In Rumänien wurde ihm die Kavaliersmedaille für kulturelle Verdienste verliehen.
Es war Eichenholz, hart und belastbar, aus dem hier fast alles bestand: die Palisaden der Festung, die auf einem Plateau über dem Fluss Dâmboviţa thronte, der Belag der Uliţa Mare, der einzigen Gasse, die diesen Namen überhaupt verdiente; die Dachschindeln der schäbigen Häuser, wenn man sich so etwas leisten konnte – ansonsten reichte auch Schilf –, die Wiegen der Neugeborenen und die Särge der Toten.»
Als er 1892 errichtet wird, ist der Feuerturm von Bukarest das höchste Gebäude der Stadt. Der Ich-Erzähler, Victor Stoica, gehört zu einer Familie, die seit Generationen Feuerwehrmänner stellt und in der Nähe vom Turm lebt. Er ist der Erste, der mit dieser Tradition bricht, Geschichte studiert. Victor, Opfer der Diktatur, der denunziert wird und für zehn Jahre in Foltergefängnisse und Straflager verurteilt wird, verraten vom besten Freund, der nun beim Geheimdienst Securitate arbeitet. Und auch der Bruder fällt ihm vor Gericht in den Rücken. Nach dem Gefangenen-Martyrium erlebt Victor 1989 den Volksaufstand, hofft nun auf Freiheit und ein besseres Leben. Der historische Roman fasst gut recherchiert ein Jahrhundert zusammen, Nationalismus, Liberalismus, Faschismus und Kommunismus, wechselnde Regierungen und Katastrophen, Kriege – ein Bild von der Vielvölkermetropole Bukarest um 1900 beginnend, mit dem Untergang der jüdischen Gemeinde bis zur Beendigung der Diktatur durch Ceausescu («goldene Zeit der Denunzianten»). Ein Familienroman, die Stoicas, fünf Generationen Bukarester Feuerwehrleute, eine Geschichte, die von Freundschaft, Verrat und Liebe handelt. Die Geschichte Rumäniens.
«Feuerwehrmann zu sein, ist ein ehrenwerter Beruf … Aber wir sind auch Soldaten, und wenn man uns
etwas befiehlt, gehorchen wir.»
Ein spannender Anfang über die Siedlung, aus der eine Metropole entstehen wird, weiter in den Jahrhunderten, hinübergehend zur Familie der Feuerwehrmänner. So sehr der Anfang reizt, sich mit der Familie die Tonalität sich wandelt, muss ich zusammenfassend sagen: Ich habe mich durch den Roman durchgekaut, immer mal wieder quergelesen. Es geht kreuz und quer zwischen den Generationen und man verliert schnell den Überblick. Victor Stoica bricht aus zwei Gründen mit der Familientradition: Feuerwehrmann zu sein ist nicht sein Traumberuf, noch weniger kann er sich damit identifizieren, zu gehorchen. Im Gefängnis sitzend denkt er zurück an seine Ahnen.
«Wir haben früh gelernt, bei Carol II., bei Antonescu, vielleicht noch früher, bei den Großgrundbesitzern, den Osmanen, den Russen, den Habsburgern, den Ungarn, wie wertvoll es ist zu schweigen. Es rettet Leben, in erster Linie das eigene. Sich zu ducken, in die Wälder zu flüchten, sich unsichtbar machen, klagen, ohne sich aufzulehnen, sich mit teuflischen Verhältnissen zu arrangieren, das hat dafür gesorgt, dass wir zwar erobert, aber nicht ausgelöscht wurden.»
Ein Ururgroßvater, der glaubt, im Alleingang die Stadt gerettet zu haben, die Urgroßmütter Ecaterina und Agape mit großen Herzen, nehmen streunde Kinder auf und verstecken Menschen, Militärdiktatur und Judenverfolgung unter Antonescu – die Männer funktionieren, erledigen das, was der Staat befielt. Der Umbau Bukarests mit Monumentalbauten und Hochhäusern unter Ceausescu («mit den Kommunisten verschwand auch der Charme»), die starke Religiosität und Heiligenverehrungen der Frauenfiguren, die vielen Kirchen; Bericht aus den Gefängnissen, aus den Folterkellern – rumänische Geschichte pur. Mit viel Humor straffen Anekdoten Historisches zusammen. Die Komik versiegt unter der Diktatur wie das Essen im Kochtopf – geduckt schleicht man durch die Gassen, um nicht aufzufallen. Folter und Gefängnis trifft die, die zu laut denken. Andere finden Gefallen an der Macht der Unterdrücker. Es gibt stimmungsvolle Augenblicke, wunderbare literarische Szenen, Ungesagtes, versteckt hinter Offensichtlichem, das reizt – aber insgesamt konnte der Roman mich nicht packen. Momente, die mich als Leserin hineinfallen lassen, um dann wieder herauskatapultiert zu werden – Interessantes, Historisches auf jeden Fall. Alles in allem wird mir zu sehr gesprungen in den Zeiten; Erinnerungen hier und da, anekdotenhaft präsentiert – der Fluss der Geschichte hat mir hier gefehlt. Rumänische Sätze ohne Übersetzung – ein spärliches Glossar – waren auch nicht hilfreich. Historisch interessant, die Geschichte Rumäniens zu begreifen; im Lesefluss recht mühsam.
«Mochten Armeen gekommen sein und die Stadt zermalmt haben, mochten Flugzeuge am Himmel aufgetaucht sein und sie in eine Kraterlandschaft verwandelt haben, mochten Rotarmisten oder Grünhemden sie terrorisiert haben, mögen die Kommunisten Bukarest verunstaltet haben, möge der Mensch vor Hunger und Unglück kriechen, der Turm würde alles stumm und gelassen erdulden. Denn alles schien ein Verfallsdatum zu haben, nur er nicht.»
Catalin Dorian Florescu ist 1967 in Rumänien geboren und hat seine Kindheit in der kommunistischen Diktatur verbracht. 1982 schaffte es die Familie, sich in den Westen abzusetzen. Seitdem wohnt der Autor in Zürich, wo er Psychologie studierte. Für mehrere Jahre arbeitete er im Bereich der Drogenabhängigkeit und ließ sich in Gestalttherapie ausbilden. Seit Dezember 2001 lebt er als freier Schriftsteller. Im Jahr 2019 war er als «literarischer Matrose» auf der Donau unterwegs. Seit einem Jahr arbeitet er wieder therapeutisch. Er hat u.a. sieben Romane geschrieben – eine Auswahl: «Wunderzeit», «Zaira», «Jacob beschließt zu lieben», «Der Mann, der das Glück bringt», bis auf das Erste alle im Verlag C.H.Beck. Wichtigste Literaturpreise: Schweizer Buchpreis 2011, Anna Seghers-, Josef von Eichendorff- und Andreas Gryphius-Literaturpreis. In Rumänien wurde ihm die Kavaliersmedaille für kulturelle Verdienste verliehen.
June 28, 2025
#2025#33
Am descoperit autorul prin intermediul grupurilor de lectură, iar romanul respectiv se află în capul recomandărilor atunci când numele Cătălin Dorian Florescu apare la orizont. Și pe bună dreptate, este un roman care merită să fie citit și promovat.
Chiar dacă nu putem considera romanul drept un tratat istoric, autorul foloseşte evenimente reale din istoria României pentru a arăta impactul devastator al politicii asupra oamenilor.
Cititorul face o incursiune prin perioada interbelică, cele Două Războaie Mondiale, România după război sub influență sovietică, regimul comunism cu criza anilor ‘80 și pragul Revoluției din 1989. Statul comunist are parte de o deosebită atenție, stat în care stundenți și profesori erau arestați fiind numiți dușmani de clasă, contrarevoluționari.
“… un alt fel de diavol umbla pe bulevardele bucureștene în anii ‘50, pândea victime și zilnic era plecat cu treburi de serviciu. Comunismul era pe cale să-și realizeze propria reprezentare a iadului.”
Romanul este o saga familială a familiei Stoica, dedicată meseriei de pompier, al cărei punct central este Foișorul de Foc din București. Prin ochii lui Victor, narăm o poveste despre dedicație, trădare, istorie personală și istoria urbană a capitalei, într-un stil lucrat, rafinat, dar accesibil și profund.
Tonul scrierii este unul confesiv. Ai impresia că discuți cu un prieten care îți povestește viața sa, dar și pe cea a strămoșilor săi. Cu un stil narativ matur, dens și poetic, romanul te captivează de la prima pagină și te ține în brațe până la sfârșit. Nu pot trece cu vederea complexitate temelor și profunzimea trăirii personajelor.
Pe lângă comunism ubanizarea Bucureștiului este o temă bine dezvoltată aici. Am aflat cu stupoare cum un cimitir din zona Crângași, pe malul râului Dâmbovița, a fost strămutat. În 1985–1986 regimul comunist a decis să amenajeze un lac de acumulare (barajul Ciurel), pentru protecția împotriva inundațiilor. Autoritățile au oferit familiilor doar câteva săptămâni să mute osemintele. În total peste 11.000 de rămășițe au fost exhumate și reînhumate în alte cimitire din București, precum cel din apropierea Mănăstirii Chiajna. Rămășițele netransferate au fost îngropate în grabă și acoperite cu beton masiv pentru a finaliza rapid lacul. În paralel, biserica a fost demolată și aproximativ 400 de case au fost rase în acea zonă. Scena în care se povestește strămutarea cimitirul este terifiantă.
„Turnul focului” nu este doar un roman despre o familie de pompieri, ci o poveste profund umană despre memorie, loialitate, curaj și tăcere în fața unei istorii care arde lent, dar constant. Prin lentila intimă a vieții de zi cu zi, Florescu reușește să surprindă esența unui oraș și a unui secol întreg de neliniște și speranță.
“Turnul focului” de Cătălin Dorian Florescu
Editura Humanitas
Am descoperit autorul prin intermediul grupurilor de lectură, iar romanul respectiv se află în capul recomandărilor atunci când numele Cătălin Dorian Florescu apare la orizont. Și pe bună dreptate, este un roman care merită să fie citit și promovat.
Chiar dacă nu putem considera romanul drept un tratat istoric, autorul foloseşte evenimente reale din istoria României pentru a arăta impactul devastator al politicii asupra oamenilor.
Cititorul face o incursiune prin perioada interbelică, cele Două Războaie Mondiale, România după război sub influență sovietică, regimul comunism cu criza anilor ‘80 și pragul Revoluției din 1989. Statul comunist are parte de o deosebită atenție, stat în care stundenți și profesori erau arestați fiind numiți dușmani de clasă, contrarevoluționari.
“… un alt fel de diavol umbla pe bulevardele bucureștene în anii ‘50, pândea victime și zilnic era plecat cu treburi de serviciu. Comunismul era pe cale să-și realizeze propria reprezentare a iadului.”
Romanul este o saga familială a familiei Stoica, dedicată meseriei de pompier, al cărei punct central este Foișorul de Foc din București. Prin ochii lui Victor, narăm o poveste despre dedicație, trădare, istorie personală și istoria urbană a capitalei, într-un stil lucrat, rafinat, dar accesibil și profund.
Tonul scrierii este unul confesiv. Ai impresia că discuți cu un prieten care îți povestește viața sa, dar și pe cea a strămoșilor săi. Cu un stil narativ matur, dens și poetic, romanul te captivează de la prima pagină și te ține în brațe până la sfârșit. Nu pot trece cu vederea complexitate temelor și profunzimea trăirii personajelor.
Pe lângă comunism ubanizarea Bucureștiului este o temă bine dezvoltată aici. Am aflat cu stupoare cum un cimitir din zona Crângași, pe malul râului Dâmbovița, a fost strămutat. În 1985–1986 regimul comunist a decis să amenajeze un lac de acumulare (barajul Ciurel), pentru protecția împotriva inundațiilor. Autoritățile au oferit familiilor doar câteva săptămâni să mute osemintele. În total peste 11.000 de rămășițe au fost exhumate și reînhumate în alte cimitire din București, precum cel din apropierea Mănăstirii Chiajna. Rămășițele netransferate au fost îngropate în grabă și acoperite cu beton masiv pentru a finaliza rapid lacul. În paralel, biserica a fost demolată și aproximativ 400 de case au fost rase în acea zonă. Scena în care se povestește strămutarea cimitirul este terifiantă.
„Turnul focului” nu este doar un roman despre o familie de pompieri, ci o poveste profund umană despre memorie, loialitate, curaj și tăcere în fața unei istorii care arde lent, dar constant. Prin lentila intimă a vieții de zi cu zi, Florescu reușește să surprindă esența unui oraș și a unui secol întreg de neliniște și speranță.
“Turnul focului” de Cătălin Dorian Florescu
Editura Humanitas
January 3, 2026
A narrative that stretches from the wars with the rising Ottoman Empire to Die Wende. The book emphasizes that the narrator is a product of this history, but I found his predecessors more compelling, sympathetic, and comprehensible. The proud lineage of firefighters seems irrelevant considering the protagonist isn’t one. And his own life is so glanced over (with the exception of his time in prison) that I was left with the feeling that I didn’t understand the character at all. Still, it’s a pleasure to read, and the lessons in Romanian history were appreciated and never seemed superfluous to the narrative. The readers’ presumed ignorance of Romania is understood by both author and, it seems, the characters, who observe that Romania is often just a small and irrelevant pawn in a game of greater powers.
August 18, 2025
„Turnul de foc” de Cătălin Dorian Florescu este o lectură deopotrivă captivantă și atent șlefuită, în care fiecare cuvânt își găsește locul cu o precizie aproape muzicală, fără a lăsa loc de prisos sau exces. Acțiunea se desfășoară pe străzile unui București arhaic, străbătut când în trăsuri, când în mașinile de pompieri sau tramvaie, surprinzând pulsația orașului de-a lungul deceniilor, până la pragul tulbure al Revoluției din 1989. Cartea se conturează ca o adevărată frescă urbană, un tablou original ce reînvie cu forță evocatoare atât ulițele, cât și vremurile așternute peste ele. Pentru mine, lectura s-a dovedit a fi o experiență neașteptată și profund revelatoare.
March 15, 2025
În cartea asta am găsit un ecou simplificat la ceea ce cred eu acum despre situația geopolitică actuală. Pasajul despre bucla temporală îmi va mai rămâne o vreme în minte. Mi-a plăcut cum scrie Cătălin Dorian Florescu, construcția personajelor și perspectiva naratorului. Traducerea mi s-a părut foarte reușită. M-au obosit puțin trecerile între planuri și am găsit un pic confuză apariția personajului Iana înainte de momentul în care s-a născut de fapt.
November 23, 2022
Ein super Einblick in die rumänische Geschichte aus der Perspektive einer Feuerwehrsfamilie.
December 16, 2024
Palimpsest. Istoria la scară mare și istoria familiei Stoica se îmbină armonios în jurul Foișorului de Foc și a Bucureștiului, Bucureștiul rural, Micul Paris, Bucureștiul gri.
July 7, 2025
„Turnul din Foc” este prima carte pe care am citit-o de Cătălin Dorian Florescu și m-a impresionat profund. Am fost uimită să aflu că a fost scrisă în limba germană, atât de autentic românesc este conținutul ei – prin personaje, prin atmosfera evocată, prin durerea și frumusețea poveștilor spuse.
Pe parcursul lecturii, am trăit multe stări: de la nostalgie și uimire, până la tristețe și speranță. Am descoperit istorii și destine care mi-au rămas în minte și în suflet. Este o carte care nu se uită ușor și care lasă o amprentă adâncă în cititor.
Pe parcursul lecturii, am trăit multe stări: de la nostalgie și uimire, până la tristețe și speranță. Am descoperit istorii și destine care mi-au rămas în minte și în suflet. Este o carte care nu se uită ușor și care lasă o amprentă adâncă în cititor.
Read
February 16, 2023Ich fand den Roman verwirrlich:
- Viel zu viele Zeitsprünge,
- viel zu viele Protagonisten,
- inhaltlich langweilig und
- öfters unnötig aufgebauscht pathetisch
- Viel zu viele Zeitsprünge,
- viel zu viele Protagonisten,
- inhaltlich langweilig und
- öfters unnötig aufgebauscht pathetisch
Displaying 1 - 18 of 18 reviews