What do you think?
Rate this book
La bambina che non sapeva odiare: La mia testimonianza
«Quando vado da Mengele vengo addormentata, per cui quando esco non ricordo esattamente cosa sia accaduto. Mi sveglio ed è il mio corpo a parlare e a raccontarmi.» Lidia Maksymowicz aveva tre anni quando è entrata assieme a sua madre nel campo di concentramento di Auschwitz-Birkenau. E per tredici mesi è sopravvissuta in quell’inferno, nella baracca dei bambini: una delle piccole «cavie» degli esperimenti del dottor Josef Mengele. La madre di Lidia, cattolica, fin dai primi giorni aveva aderito alla Resistenza bielorussa: una ragazza, con una figlia di pochi anni, che aveva deciso di entrare in clandestinità e di opporsi alla barbarie nazista. I boschi della Bielorussia sono l’ultima luce che Lidia ricordi, prima del buio di Auschwitz. Da cui esce nel gennaio del 1945, dopo la liberazione, per mano a una donna che non è sua madre: una polacca, senza figli, che decide di adottare una delle «orfanelle» rimaste sole in un campo disseminato di cadaveri. Lidia cresce con lei. Ma non dimentica la sua vera madre. Non smette di credere che sia viva, di cercarla. E in una storia che sa di miracolo la ritroverà. Del campo, Lidia ricorda il silenzio: a denti stretti, impegnata a sopravvivere, senza potersi permettere nemmeno un’emozione. Oggi ha ritrovato la voce e ha deciso di dedicare la vita a gridare: mai più. Perché tutto può ancora succedere di nuovo. «Prima che i campi aprissero quale fu l’errore? Dare cittadinanza a parole di una ostilità fuori da ogni logica, ma d’un tratto ritenute legittime. Così è ancora oggi. Torniamo ad ammettere parole che sanno di odio, di divisione, di chiusura. Quando le sento in bocca ai politici, mi manca il fiato. Qui, nella mia Europa, a casa mia, ancora quelle terribili parole. È esattamente adesso, in momenti come questi, che può ridiscendere il buio.»
208 pages, Paperback
First published January 24, 2022
91 people are currently reading
2144 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 244 reviews
February 21, 2023
70072 nu e un număr, e o fetiță de 3 ani, cu ochi albaștri, adusă în lagărul de la Birkenau. Cobaiul perfect pentru Mengele.
E emoționantă lupta fetiței pentru supraviețuire și eforturile mamei de a o căuta pentru a o ține în brațe și a-i aduce o bucățică de mâncare.
Povestea cuprinde și viața de după eliberarea lagărului când mama ei pleacă în marșul forțat de dinaintea sosirii rușilor și Luda rămâne singură.
E emoționantă lupta fetiței pentru supraviețuire și eforturile mamei de a o căuta pentru a o ține în brațe și a-i aduce o bucățică de mâncare.
Povestea cuprinde și viața de după eliberarea lagărului când mama ei pleacă în marșul forțat de dinaintea sosirii rușilor și Luda rămâne singură.
December 31, 2022
Nu am mai terminat de foarte mult timp o carte și mi-a fost dor de acest sentiment.
Legat de carte pot să spun că m-a derutat la început. Autoarea relatează experiența ei în perioada Holocaustului, dar incipitul parcă e din prisma fetiței care luptă să supraviețuiască într-o luptă idioată pe care doar idioții o duc. Pare ireală toată relatarea. Dar nu asta e ce m-a făcut să fiu confuză, ci modul în care era relatată acțiunea din prisma un copil mic, care nu conștientizează mare lucru la vremea aceea.
E o poveste emoționantă, dar la un moment dat mi-a dat impresia că evenimentele sunt repetate în carte. Fata e detașată de orice sentiment de bunăstare, o indiferență ciudată față de viață, de iubire, doar sentimentul de supraviețuire. Viața nu e o lecție ușoară, iar libertatea pare ireală, iar moartea pare a fi cea mai ușoară cale pentru unii.
Legat de carte pot să spun că m-a derutat la început. Autoarea relatează experiența ei în perioada Holocaustului, dar incipitul parcă e din prisma fetiței care luptă să supraviețuiască într-o luptă idioată pe care doar idioții o duc. Pare ireală toată relatarea. Dar nu asta e ce m-a făcut să fiu confuză, ci modul în care era relatată acțiunea din prisma un copil mic, care nu conștientizează mare lucru la vremea aceea.
E o poveste emoționantă, dar la un moment dat mi-a dat impresia că evenimentele sunt repetate în carte. Fata e detașată de orice sentiment de bunăstare, o indiferență ciudată față de viață, de iubire, doar sentimentul de supraviețuire. Viața nu e o lecție ușoară, iar libertatea pare ireală, iar moartea pare a fi cea mai ușoară cale pentru unii.
March 2, 2022
150 de pagini care au cuprins o poveste cutremuratoare, o poveste a unei copile de 3 ani ajunsa in lagarul Birkenau alaturi de tanara ei mama. Contine despartirea de mama ei, cea mai draga fiinta a ei de pe acest pamant. Marturia acestei femei, atat de incercata de greutati, atrocitatile prin care a fost nevoita sa treaca, este un semnal de alarma pentru omenire! Nu trebuie sa uitam ceea ce s-a intamplat, greselile ce au fost facute, tocmai pentru a nu repeta istoria!
“Ura este un sentiment care nu face altceva decat sa distruga. Nu creeaza nimic, or, in lume e nevoie sa creezi nu sa distrugi”
“Poate suna ciudat, dar eu nu stiu sa urasc. Stiu, de fapt, ca urand voi suferi si mai mult, cu siguranta mai profund decat multi dintre cei care au contribuit la destinul meu dureros.”
Cred ca daca ar fi fost mai stufoasa, daca ar fi avut mai multe detalii ale evenimentelor petrecute, firul narativ ar fi fost mai lin si daca nu ar fi fost cateva repetitii deranjante, as fi notat cartea cu cinci stele.
Ca evaluare, in viziunea mea, aceasta carte este undeva intre 3,5-4🌟 O voi evalua cu 4🌟 doar prin simplul fapt ca aceasta carte este de fapt o marturie, nu o carte creata de un autor, lucru sesizat din plin.
“Ura este un sentiment care nu face altceva decat sa distruga. Nu creeaza nimic, or, in lume e nevoie sa creezi nu sa distrugi”
“Poate suna ciudat, dar eu nu stiu sa urasc. Stiu, de fapt, ca urand voi suferi si mai mult, cu siguranta mai profund decat multi dintre cei care au contribuit la destinul meu dureros.”
Cred ca daca ar fi fost mai stufoasa, daca ar fi avut mai multe detalii ale evenimentelor petrecute, firul narativ ar fi fost mai lin si daca nu ar fi fost cateva repetitii deranjante, as fi notat cartea cu cinci stele.
Ca evaluare, in viziunea mea, aceasta carte este undeva intre 3,5-4🌟 O voi evalua cu 4🌟 doar prin simplul fapt ca aceasta carte este de fapt o marturie, nu o carte creata de un autor, lucru sesizat din plin.
February 22, 2025
O poveste adevărată, crudă și sfâșietoare. Fetița Lidia a fost unul dintre cobaii lui Joseph Mengele din lagărul de exterminare de la Auschwitz. Cum avea doar 3 ani, amintirile nu sunt foarte clare, dar totuși, ororile trăite acolo și-au pus amprenta asupra întregii ei vieți, iar numărul 70072 tatuat pe braț pare să rămână o amintire vie si chinuitoare. O supraviețuitoare, s-a luptat cu moartea până ce a fost eliberată de acolo. M-a emoționat, da, dar povestea a fost cam scurtă și ușor vagă.
Mi-a plăcut ca povestește viața ei de după Auschwitz, cu părinții adoptivi, o viață simplă, dar pe care a meritat-o din plin, pentru ca a fost privată de libertate, de familie si regimul extremist i-a furat o parte din copilărie. Lidia demonstreaza cat de puternică este, cat de hotărâtă să trăiască o viață normală, iar faptul ca sufletul său rămâne intact și întruchipează bunătatea si principiiile morale este lucru mare. A fost crescută cumsecade de mama ei adoptivă, si chiar dacă se regăsește cu părinții ei biologici, m-a bucurat decizia ei finală.
Obișnuiesc să citesc mult despre acea perioadă, si, deși o fac cu un nod în gât, lectura merită, pentru ca acei ani trebuie să rămână în istorie pentru totdeauna si cred ca așa va fi. Nu am cuvinte sa exprim cat de revoltată mă simt față de acele evenimente odioase și mă șochează faptul ca exista susținători si azi ai nazismului si ale principiilor bolnave ale lui Hitler.😕
Povestea este profundă, pentru ca este adevărată, dar i-a lipsit ceva anume. Totuși, merită citită, ca si celelalte cărți despre acest subiect.
Mi-a plăcut ca povestește viața ei de după Auschwitz, cu părinții adoptivi, o viață simplă, dar pe care a meritat-o din plin, pentru ca a fost privată de libertate, de familie si regimul extremist i-a furat o parte din copilărie. Lidia demonstreaza cat de puternică este, cat de hotărâtă să trăiască o viață normală, iar faptul ca sufletul său rămâne intact și întruchipează bunătatea si principiiile morale este lucru mare. A fost crescută cumsecade de mama ei adoptivă, si chiar dacă se regăsește cu părinții ei biologici, m-a bucurat decizia ei finală.
Obișnuiesc să citesc mult despre acea perioadă, si, deși o fac cu un nod în gât, lectura merită, pentru ca acei ani trebuie să rămână în istorie pentru totdeauna si cred ca așa va fi. Nu am cuvinte sa exprim cat de revoltată mă simt față de acele evenimente odioase și mă șochează faptul ca exista susținători si azi ai nazismului si ale principiilor bolnave ale lui Hitler.😕
Povestea este profundă, pentru ca este adevărată, dar i-a lipsit ceva anume. Totuși, merită citită, ca si celelalte cărți despre acest subiect.
September 15, 2023
Mereu găsesc dificilă notarea relatărilor din perioada cruntă a celui de-al doilea război mondial… cum oare putem noi oferi un verdict pentru ororile trăite de atâtea milioane de oameni?
Am ales să ofer 4 steluțe poate doar pentru că este prea scurtă și, comparativ cu altele pe care le-am citit, în cartea aceasta optimismul nu este prezent, deși e cât de poate de justificat acest fapt…
M-a întristat foarte tare, însă cu toate astea, o voi recomanda mai departe. E imperios ca istoria să nu se uite și realizând ce vieți încercate au avut alții să ne simțim recunoscători neîncetat pentru tot ce avem și, desigur, să ne străduim să devenim mai blânzi noi, ca oameni…
Am ales să ofer 4 steluțe poate doar pentru că este prea scurtă și, comparativ cu altele pe care le-am citit, în cartea aceasta optimismul nu este prezent, deși e cât de poate de justificat acest fapt…
M-a întristat foarte tare, însă cu toate astea, o voi recomanda mai departe. E imperios ca istoria să nu se uite și realizând ce vieți încercate au avut alții să ne simțim recunoscători neîncetat pentru tot ce avem și, desigur, să ne străduim să devenim mai blânzi noi, ca oameni…
February 25, 2022
[oceniam sposób przedstawienia tej historii, a nie przeżycia autorki, bo one nie są do oceniania przez nikogo!]
Dzieciństwo powinno kojarzyć się z beztroską, nieustanną zabawą i ciepłymi ramionami ukochanej osoby. Niestety nie każdemu jest to dane przeżyć - niektóre osoby zamiast najszczęśliwszych lat swojego życia, dostają ból i cierpienie. To właśnie przydarzyło się Lidii Maksymowicz - jednemu z najmłodszych dzieci wyzwolonych z obozu Auschwitz-Birkenau.
Lidia Maksymowicz, a w zasadzie Luda, trafiła do obozu w wieku trzech lat. Szybko musiała rozstać się z matką i radzić sobie samej w obozowej rzeczywistości. Niejednokrotnie poddawana była eksperymentom doktora Mengelego. Kiedy wojna dobiegła końca, została sama jak palec. Na szczęście została przygarnięta przez małżeństwo, które dało jej szansę na nowe życie. Lidia jednak nigdy nie straciła nadziei na kontakt z matką - po kilkunastu latach okazało się, że jej rodzicielka żyje, a one obie mogły w końcu przytulić się jak za dawnych lat.
Każdy inaczej przeżywa tragiczne momenty swojego życia. Ja jestem pełna podziwu i szacunku dla kobiety, której życie niemal od samego początku dawało w kość, a ona nie poddała się i robiła wszystko, co w jej mocy, aby przeżyć każdy dzień najlepiej, jak potrafi. Należy wykazać się ogromną siłą, żeby nie czuć nienawiści do swoich prześladowców.
Do tej pory przeczytałam sporo tytułów dotyczących literatury obozowej i może ten nie jest najsolidniej napisany - dość mocno lakoniczny (może wynika to z faktu, że sama autorka zaznacza, iż nie jest przekonana w stu procentach, czy wszystkie wspomniane wydarzenia pamięta sama, czy zostały one stworzone w jej pamięci ze wspomnień innych więźniów), nieco zbyt krótki i pozbawiony szczegółów. Niemniej nadal ważny i warty poznania, bo nic tak się nie broni, jak świadectwa ludzi, którzy przeżyli straszne rzeczy.
Trzy lata, dwadzieścia lat, pięćdziesiąt czy osiemdziesiąt - żaden wiek nie jest odpowiedni na pozbawienie człowieczeństwa, doznanie upokorzeń i zniszczenie wszystkiego, co się posiada. Cały czas pamiętajmy, że II wojna światowa była nie tak dawno temu. Róbmy wszystko, aby do niej dopuścić.
Dzieciństwo powinno kojarzyć się z beztroską, nieustanną zabawą i ciepłymi ramionami ukochanej osoby. Niestety nie każdemu jest to dane przeżyć - niektóre osoby zamiast najszczęśliwszych lat swojego życia, dostają ból i cierpienie. To właśnie przydarzyło się Lidii Maksymowicz - jednemu z najmłodszych dzieci wyzwolonych z obozu Auschwitz-Birkenau.
Lidia Maksymowicz, a w zasadzie Luda, trafiła do obozu w wieku trzech lat. Szybko musiała rozstać się z matką i radzić sobie samej w obozowej rzeczywistości. Niejednokrotnie poddawana była eksperymentom doktora Mengelego. Kiedy wojna dobiegła końca, została sama jak palec. Na szczęście została przygarnięta przez małżeństwo, które dało jej szansę na nowe życie. Lidia jednak nigdy nie straciła nadziei na kontakt z matką - po kilkunastu latach okazało się, że jej rodzicielka żyje, a one obie mogły w końcu przytulić się jak za dawnych lat.
Każdy inaczej przeżywa tragiczne momenty swojego życia. Ja jestem pełna podziwu i szacunku dla kobiety, której życie niemal od samego początku dawało w kość, a ona nie poddała się i robiła wszystko, co w jej mocy, aby przeżyć każdy dzień najlepiej, jak potrafi. Należy wykazać się ogromną siłą, żeby nie czuć nienawiści do swoich prześladowców.
Do tej pory przeczytałam sporo tytułów dotyczących literatury obozowej i może ten nie jest najsolidniej napisany - dość mocno lakoniczny (może wynika to z faktu, że sama autorka zaznacza, iż nie jest przekonana w stu procentach, czy wszystkie wspomniane wydarzenia pamięta sama, czy zostały one stworzone w jej pamięci ze wspomnień innych więźniów), nieco zbyt krótki i pozbawiony szczegółów. Niemniej nadal ważny i warty poznania, bo nic tak się nie broni, jak świadectwa ludzi, którzy przeżyli straszne rzeczy.
Trzy lata, dwadzieścia lat, pięćdziesiąt czy osiemdziesiąt - żaden wiek nie jest odpowiedni na pozbawienie człowieczeństwa, doznanie upokorzeń i zniszczenie wszystkiego, co się posiada. Cały czas pamiętajmy, że II wojna światowa była nie tak dawno temu. Róbmy wszystko, aby do niej dopuścić.
April 20, 2024
O carte în care găsiți mult adevar. Multă suferință văzută ca o normalitate. În carte, secolul XX se dezvăluie așa cum a fost: brutal, murdar, animalic. După lagărele naziste aflăm de gulagurile sovietice. “După umbra lui Hitler, crește umbra lui Stalin.” După suferința evreilor se naște suferința altor popoare, inclusiv cea a românilor.
Lidia este adoptată de o doamnă imediat după eliberarea lagărului Birkenau. Sălbatică, se obișnuiește cu timpul cu femeia care an ales-o și începe să i spună “mama”. Poarta principală, cea pe care intrau deportații și turnul de supraveghere de lângă ea au fost construite pe terenul mamei adoptive. Înainte de lagăr acolo se aflau casa și gospodăria ei. Din cărămizile caselor din Oswiecim (numele original al ceea a fost denumit de nemți Auschwitz) se vor construi barăcile deportaților. Lidia crește lângă lagărul copilăriei sale căci nimeni nu se decide ce a facă cu el… să l dărâme ori să l păstreze ca memento? Mai înfiorătoare decât multe povești ale supraviețuitorilor, povestea Lidiei continua la câteva sute de metri de laboratorul lui Mengele, a cărui victima a fost de nenumărate ori. Crește jucându-se de-a v-ați ascunselea în bătăile lagărului, joc la care nimeni nu o bate pe Lidia. Ea știe cel mai bine lagărul.
Lidia este adoptată de o doamnă imediat după eliberarea lagărului Birkenau. Sălbatică, se obișnuiește cu timpul cu femeia care an ales-o și începe să i spună “mama”. Poarta principală, cea pe care intrau deportații și turnul de supraveghere de lângă ea au fost construite pe terenul mamei adoptive. Înainte de lagăr acolo se aflau casa și gospodăria ei. Din cărămizile caselor din Oswiecim (numele original al ceea a fost denumit de nemți Auschwitz) se vor construi barăcile deportaților. Lidia crește lângă lagărul copilăriei sale căci nimeni nu se decide ce a facă cu el… să l dărâme ori să l păstreze ca memento? Mai înfiorătoare decât multe povești ale supraviețuitorilor, povestea Lidiei continua la câteva sute de metri de laboratorul lui Mengele, a cărui victima a fost de nenumărate ori. Crește jucându-se de-a v-ați ascunselea în bătăile lagărului, joc la care nimeni nu o bate pe Lidia. Ea știe cel mai bine lagărul.
April 13, 2025
“La Birkenau nu se vorbeste nicicum despre Dumnezeu. Nu il poti invoca, nu-i poti inalta rugăciuni. Se intampla lucruri care nu pot fi descrise,lucruri pe care nu poti sa le povestești nici macar Cerului, pentru ca nu exista cuvinte care sa te ajute. Mai tarziu aveam sa ma regasesc foarte mult in cuvintele filosofului evreu Hand Jonas: Dumnezeu nu a intervenit, spune el nu pentru ca nu a vrut ci pentru ca nu a putut Cine l-a oprit? Eu cred ca răutatea oamenilor. În fața acestei răutăți până și Dumnezeu nu a putut să facă altceva decât un pas înapoi.”
June 22, 2024
Multe povești s-au scris despre ororile de la Auschwitz de către supraviețuitori însă acesta este specială.
Perspectiva unui copil supus la experimentele lui Mengel și la regimul nazist este peste puterile noastre de înțelegere. Pe lângă faptul că a fost despărțită de mama ei biologică, Luda (Lidia ulterior) s-a luptat din greu pentru a supraviețui abuzurilor la care a fost supusă: experimente și practici medicale aberante la care erau supuși copii pentru a crea rasa pură ariană.
Pe lângă această traumă, Lidia a trebuit să-și ia viața de la capăt. Prinsă între două mame - una adoptivă și cealaltă biologică încă pierdută, fetița reușește să își depășească condiția și chiar să capete abilitatea de a nu urî după cum mărturisește.
Perspectiva unui copil supus la experimentele lui Mengel și la regimul nazist este peste puterile noastre de înțelegere. Pe lângă faptul că a fost despărțită de mama ei biologică, Luda (Lidia ulterior) s-a luptat din greu pentru a supraviețui abuzurilor la care a fost supusă: experimente și practici medicale aberante la care erau supuși copii pentru a crea rasa pură ariană.
Pe lângă această traumă, Lidia a trebuit să-și ia viața de la capăt. Prinsă între două mame - una adoptivă și cealaltă biologică încă pierdută, fetița reușește să își depășească condiția și chiar să capete abilitatea de a nu urî după cum mărturisește.
February 6, 2022
“Nu am invatat niciodata sa urasc. Nici azi nu stiu cum se face. Cine uraste sufera mai mult decat cel care este urat. Mai ales pentru ca cine este urat , cel mai adesea, nu stie acest lucru.”
Cat de adevarat! Dupa multitudinea de carti despre Auschwitz scrise de supravietuitori sau despre supravietuitori, acesta este o carte mai altfel. Este despre iertare, despre cum sa mergi mai departe, iertand, pur si simplu.
Ce era cu lumea daca toti supravietuitorii incepeau sa se razbune?
Este o carte scrisa in numele miilor care au ales sa taca, sa uite.
Cat de adevarat! Dupa multitudinea de carti despre Auschwitz scrise de supravietuitori sau despre supravietuitori, acesta este o carte mai altfel. Este despre iertare, despre cum sa mergi mai departe, iertand, pur si simplu.
Ce era cu lumea daca toti supravietuitorii incepeau sa se razbune?
Este o carte scrisa in numele miilor care au ales sa taca, sa uite.
October 20, 2024
5/5
Am o pasiune morbidă pentru comunism, iar cartea asta m-a sfâșiat.. punându-mă în pielea unei fetițe de 3 ani.
Am o pasiune morbidă pentru comunism, iar cartea asta m-a sfâșiat.. punându-mă în pielea unei fetițe de 3 ani.
January 31, 2023
Lidia Maksymowicz, nascida na Bielorrússia com o nome Luda Boczarowa foi deportada com apenas três anos para Auschwitz-Birkenau com a sua mãe Anna, os seus avós e Michal, o seu irmão adoptivo. A m��e de Lídia, católica e membro da resistência bielorrussa foi imediatamente separada da filha e colocada no grupo das mulheres que iriam trabalhar nos campos adjacentes a Auschwitz enquanto que a pequena Lídia foi colocada no Bloco das Crianças que estavam à mercê de Joseph Mengele, O Anjo da Morte.
Nos trezes meses que ficou em Auschwitz-Birkenau foi sujeita a diversas experiências médicas mas tinha só um objetivo: sobreviver para assim encontrar a mãe. Quem começa a ler este livro pode questionar: - Como é possível uma menina tão pequenina lembrar-se destes pormenores todos?
Lídia tem algumas lembranças sobre o que viu e sofreu às mãos de Mengele e contou com testemunhos de outros sobreviventes que estiveram no mesmo bloco com ela.
..." Aqueles dias, meses, anos são uma ferida que me acompanha desde sempre e que, sei, me acompanhará até ao fim dos meus dias. "
Neste dia, 27 de Janeiro, Dia Internacional em Memória das Vítimas do Holocausto, devemos ter presente que os últimos sobreviventes estão a morrer e que é obrigatório ler sobre o horror que se passou, não só em Auschwitz-Birkenau mas noutros Campos de Concentração e recordar os milhões de judeus assassinados, ciganos, deficientes fisicos e mentais, ciganos, homossexuais e opositores ao regime nazi, e numa altura em que os números do antisemitismo, xenofobia, homofobia e racismo crescem por todo o mundo temos o dever de não deixar cair no esquecimento a página mais negra da nossa História.
Lídia conseguiu isso mesmo neste testemunho cru e directo, contou os horrores que viu e os que sentiu na própria pele. Veio acrescentar algo de novo ao que já se sabe? Não, mas mesmo assim é um testemunho de uma sobrevivente que deve ser lido e explicado à nova geração, aos nossos filhos, sobrinhos, netos para não esquecermos do que o Homem é capaz de fazer ao seu semelhante só porque tem uma religião e costumes diferentes, outra raça ou porque foge aos parâmetros da "perfeição ".
Nos trezes meses que ficou em Auschwitz-Birkenau foi sujeita a diversas experiências médicas mas tinha só um objetivo: sobreviver para assim encontrar a mãe. Quem começa a ler este livro pode questionar: - Como é possível uma menina tão pequenina lembrar-se destes pormenores todos?
Lídia tem algumas lembranças sobre o que viu e sofreu às mãos de Mengele e contou com testemunhos de outros sobreviventes que estiveram no mesmo bloco com ela.
..." Aqueles dias, meses, anos são uma ferida que me acompanha desde sempre e que, sei, me acompanhará até ao fim dos meus dias. "
Neste dia, 27 de Janeiro, Dia Internacional em Memória das Vítimas do Holocausto, devemos ter presente que os últimos sobreviventes estão a morrer e que é obrigatório ler sobre o horror que se passou, não só em Auschwitz-Birkenau mas noutros Campos de Concentração e recordar os milhões de judeus assassinados, ciganos, deficientes fisicos e mentais, ciganos, homossexuais e opositores ao regime nazi, e numa altura em que os números do antisemitismo, xenofobia, homofobia e racismo crescem por todo o mundo temos o dever de não deixar cair no esquecimento a página mais negra da nossa História.
Lídia conseguiu isso mesmo neste testemunho cru e directo, contou os horrores que viu e os que sentiu na própria pele. Veio acrescentar algo de novo ao que já se sabe? Não, mas mesmo assim é um testemunho de uma sobrevivente que deve ser lido e explicado à nova geração, aos nossos filhos, sobrinhos, netos para não esquecermos do que o Homem é capaz de fazer ao seu semelhante só porque tem uma religião e costumes diferentes, outra raça ou porque foge aos parâmetros da "perfeição ".
April 22, 2024
O carte scurta, dar interesanta. Nu m-a atins la fel de tare asa cum au facut-o celelalte carti pe care le-am citit despre acest subiect, de aceea am si dat 4⭐ si mi s-a parut putin grabita pe alocuri. Dar ma bucur totusi ca a avut un final fericit 🥲♥️
July 12, 2022
Eu sunt 70072- Lidia Maksymowicz & Paolo Rodari
Gen: Ficțiune istorică
Editura: Bookzone
Colecție: -
Vârsta recomandată: 14+
Data publicării: 2022
Pagini: 160
Punctaj: 3,75🌟
▪️Încă din 2019, moment în care am descoperit cărțile de ficțiune istorică cu trimitere la al doilea război mondial, am fost profund fascinată de acea perioadă. Am cumpărat toate cărtile populare din acest gen și am început să le devorez.
În ultima perioadă a cam bătut vântul prin lista mea de cărți citite la capitolul Holocaust😂, noroc cu această carte care a mai echilibrat situația.
▪️Lidia Maksymowicz a fost, atât cât destinul i-a îngăduit, Luda Boczarowa, o fetiță cu ochi albaștri luminoși, iubită și îngrijită de părinți și bunici. Apoi, înainte de a împlini 3 ani, a devenit pentru torționarii săi din cumplitul Pavilion al copiilor de la Auschwitz-Birkenau doar un număr: 70072. Timp de peste 15 luni, micuța Luda a îndurat frigul, foamea, singurătatea, frica permanentă și durerile atroce provocate de experimentele îngrozitoare la care o supunea însuși Îngerul Morții, Josef Mengele.
Totuși, în ciuda ororii, a supraviețuit pentru a-și spune povestea și pentru a-și căuta mama transferată în alt lagăr înainte de eliberare.
▪️Lucrurile pe care le săvârșea Josef Mengele, depășesc puterea mea de înțelegere și refuz să îmi imaginez😂. Să ai 3 ani și să fii experimentul viu al unui om care nu are toate țiglele pe casă e tragic și 100% marcant pe viață. Cartea m-a atras datorită coperții superbe și a sinopsisului. Am citit-o în două tranșe chiar dacă a fost subțire, deoarece, nu am fost neapărat în mood.
▪️Nu știu dacă e sadic sau nu, dar îmi plac poveștile cu Holocaust care implică copii. Motivul pentru care le prefer pe acestea, este faptul că trăirile și experiențele personajelor par mult mai reale. Mi-a plăcut cartea și chiar m-a ținut cu sufletul la gură, dar, din punctul meu de vedere am parcurs-o mult prea încet. Din acest motiv am și scăzut din punctaj. Capitolele lungi, mă termină😂.
Gen: Ficțiune istorică
Editura: Bookzone
Colecție: -
Vârsta recomandată: 14+
Data publicării: 2022
Pagini: 160
Punctaj: 3,75🌟
▪️Încă din 2019, moment în care am descoperit cărțile de ficțiune istorică cu trimitere la al doilea război mondial, am fost profund fascinată de acea perioadă. Am cumpărat toate cărtile populare din acest gen și am început să le devorez.
În ultima perioadă a cam bătut vântul prin lista mea de cărți citite la capitolul Holocaust😂, noroc cu această carte care a mai echilibrat situația.
▪️Lidia Maksymowicz a fost, atât cât destinul i-a îngăduit, Luda Boczarowa, o fetiță cu ochi albaștri luminoși, iubită și îngrijită de părinți și bunici. Apoi, înainte de a împlini 3 ani, a devenit pentru torționarii săi din cumplitul Pavilion al copiilor de la Auschwitz-Birkenau doar un număr: 70072. Timp de peste 15 luni, micuța Luda a îndurat frigul, foamea, singurătatea, frica permanentă și durerile atroce provocate de experimentele îngrozitoare la care o supunea însuși Îngerul Morții, Josef Mengele.
Totuși, în ciuda ororii, a supraviețuit pentru a-și spune povestea și pentru a-și căuta mama transferată în alt lagăr înainte de eliberare.
▪️Lucrurile pe care le săvârșea Josef Mengele, depășesc puterea mea de înțelegere și refuz să îmi imaginez😂. Să ai 3 ani și să fii experimentul viu al unui om care nu are toate țiglele pe casă e tragic și 100% marcant pe viață. Cartea m-a atras datorită coperții superbe și a sinopsisului. Am citit-o în două tranșe chiar dacă a fost subțire, deoarece, nu am fost neapărat în mood.
▪️Nu știu dacă e sadic sau nu, dar îmi plac poveștile cu Holocaust care implică copii. Motivul pentru care le prefer pe acestea, este faptul că trăirile și experiențele personajelor par mult mai reale. Mi-a plăcut cartea și chiar m-a ținut cu sufletul la gură, dar, din punctul meu de vedere am parcurs-o mult prea încet. Din acest motiv am și scăzut din punctaj. Capitolele lungi, mă termină😂.
June 17, 2022
♢ Sincer, nu prea citesc astfel de cărți. Și nu pentru că nu mă atrag, ci pentru că mereu sunt sensibilă când vine vorba de Holocaust și acea perioadă oribilă. Citisem multe cărți despre acest subiect în generală și au rămas câteva traume să le spun așa.
♢ Atunci de ce am ales această carte? Ei bine, când am văzut-o mi s-a aprins un beculeț care mi-a zis ”Ia cartea, citește-o”. Deci NU am un motiv anume, pur și simplu așa a fost să fie. :)) E foarte scurtă, până în 200 de pagini deci m-am gândit că o sa fie ok.
♢ Am citit-o relativ repede, în doua zile parcă. Chiar s-a citit repede doar că nu aveam 100% timp pentru ea. Da, a fost dureroasă, sângeroasă și tot ce mai vreți voi, dar nu știu... parcă nu m-a făcut să simt acel ceva pe care îl simțeam la celelalte cărți. Mi s-a părut și destul de grăbită... Nu știu exact ce voiam.
♢ Dacă vreți o carte scurtă despre Holocaust și care nu conține prea multe detalii (mai ales dacă sunteți mai sensibili), atunci chiar v-o recomand.
♢ 3/5
♢ Atunci de ce am ales această carte? Ei bine, când am văzut-o mi s-a aprins un beculeț care mi-a zis ”Ia cartea, citește-o”. Deci NU am un motiv anume, pur și simplu așa a fost să fie. :)) E foarte scurtă, până în 200 de pagini deci m-am gândit că o sa fie ok.
♢ Am citit-o relativ repede, în doua zile parcă. Chiar s-a citit repede doar că nu aveam 100% timp pentru ea. Da, a fost dureroasă, sângeroasă și tot ce mai vreți voi, dar nu știu... parcă nu m-a făcut să simt acel ceva pe care îl simțeam la celelalte cărți. Mi s-a părut și destul de grăbită... Nu știu exact ce voiam.
♢ Dacă vreți o carte scurtă despre Holocaust și care nu conține prea multe detalii (mai ales dacă sunteți mai sensibili), atunci chiar v-o recomand.
♢ 3/5
Read
May 3, 2023Hier ben ik weer, hier ben ik weer om te zeggen dat deze boeken, deze verhalen, moeten blijven uitgegeven en gelezen worden. Elk verhaal moet betere worden zodat iedereen weet, en niet vergaat, dat dit gebeurd is. Dat deze gruwel bestaan heeft en, kijkende hoe de tijden nu zijn, nog kunnen gebeuren.
Ik keek deze week naar kinderen van de collaborateurs, en ik was helemaal in shock om meerdere te horen zeggen dat de oorlog wel gebeurd is maar dat, ondanks alle beelden en verhalen die we hebben, ondanks alle getuigenissen die er zijn van mensen die het hebben meegemaakt, dat het waarschijnlijk allemaal opgeklopt is.
Lidia deelt haar verhaal, haar verhaal van overleven, haar verhaal van Mengele, de barakken, het verlies van zowat alles en iedereen. Hoe het na de oorlog niet stopte maar weer een strijd begon op leven. Hoe emoties niet bestaan, omdat elke emotie afgestraft word.
Lidia haar verhaal is belangrijk. Een klein kind van drie jaar dat overleefde. Lees haar strijd. Zoals alle verhalen in verband met de holocaust gelezen moeten worden. Lees. Leer.
Ik keek deze week naar kinderen van de collaborateurs, en ik was helemaal in shock om meerdere te horen zeggen dat de oorlog wel gebeurd is maar dat, ondanks alle beelden en verhalen die we hebben, ondanks alle getuigenissen die er zijn van mensen die het hebben meegemaakt, dat het waarschijnlijk allemaal opgeklopt is.
Lidia deelt haar verhaal, haar verhaal van overleven, haar verhaal van Mengele, de barakken, het verlies van zowat alles en iedereen. Hoe het na de oorlog niet stopte maar weer een strijd begon op leven. Hoe emoties niet bestaan, omdat elke emotie afgestraft word.
Lidia haar verhaal is belangrijk. Een klein kind van drie jaar dat overleefde. Lees haar strijd. Zoals alle verhalen in verband met de holocaust gelezen moeten worden. Lees. Leer.
January 12, 2025
A touching memoir, recounted with the simplicity and straightforwardness of the author, detailing her harrowing experiences in the Birkenau experiments on Jewish children. Her candid retelling of her tale, so that all generations should never forget these horrors, is a reminder of what really happened: millions were senselessly annihilated on the one hand while others survived and became living witnesses to these atrocities.
And, as a backdrop to this narrative, there sits a love story: the most powerful love story imaginable. The reciprocal love between a mother and her daughter, which is augmented when we come to learn that the daughter, in reality, has accepted two mothers.
In telling the truth about the abominations that occurred in the extermination camps, Lidia is doing her part to ensure we are all properly educated, without falsehood, so that we may never forget. And never may such things be repeated, we pray.
And, as a backdrop to this narrative, there sits a love story: the most powerful love story imaginable. The reciprocal love between a mother and her daughter, which is augmented when we come to learn that the daughter, in reality, has accepted two mothers.
In telling the truth about the abominations that occurred in the extermination camps, Lidia is doing her part to ensure we are all properly educated, without falsehood, so that we may never forget. And never may such things be repeated, we pray.
February 18, 2024
Luda Boczarowa, her mother Anna and her grandparents were taken to Auschwitz-Birkenau in 1943 on a freezing day. Barely four years old, Luda watched her grandparents and mother being pushed into separate columns, unaware that this would be the last time she’d ever see her grandparents. Luda is selected by the Angel of Death himself to serve as a guinea pig in his experiments. A Little Girl in Auschwitz is the true story of Luda and of many other children like her who went through hell under the hands of Josef Mengele. It would be nearly 13 months before Luda walks out of this horrifying camp but her trauma takes decades to heal, bits of it still clinging to her at the age of 83.
Luda’s family is from the Belarusian region of Vitebsk on the border with Poland, and are naturalized Polish. In 1943, when many families were hunted down by the Nazis, Luda’s family too was captured and were later sent to the Birkenau concentration camp. The mother and daughter are quickly separated, before Luda is sent to live with other children in the barracks. The conditions were horrific, with hundreds of children being stuffed into a place that can accommodate only a few. They had to sleep on each other, make no noise and hide under every nook and corner when the SS guards came to select the next child to be experimented on. But Luda’s mother still found a way to sneak into her barrack every now and then to give her an onion or two before this too, stopped.
Mengele’s horrendous experiments were known to be hair rising and bone chilling, as he injected the kids with all sorts of drugs in an attempt to make their blood like that of the Aryan race. That combined with the poor living conditions erased thousands of children every single day. By the end of 1944, when the Russian troops marched towards the camps to liberate the inmates, Luda couldn’t find her mother. It is then that a local woman adopts her and brings her back to health.
A Little Girl in Auschwitz is a harrowing tale of loss and hope, of fate having its way of bringing people together amongst the darkest of darkness.
Thank you for the copy @panmacmillanindia .
Luda’s family is from the Belarusian region of Vitebsk on the border with Poland, and are naturalized Polish. In 1943, when many families were hunted down by the Nazis, Luda’s family too was captured and were later sent to the Birkenau concentration camp. The mother and daughter are quickly separated, before Luda is sent to live with other children in the barracks. The conditions were horrific, with hundreds of children being stuffed into a place that can accommodate only a few. They had to sleep on each other, make no noise and hide under every nook and corner when the SS guards came to select the next child to be experimented on. But Luda’s mother still found a way to sneak into her barrack every now and then to give her an onion or two before this too, stopped.
Mengele’s horrendous experiments were known to be hair rising and bone chilling, as he injected the kids with all sorts of drugs in an attempt to make their blood like that of the Aryan race. That combined with the poor living conditions erased thousands of children every single day. By the end of 1944, when the Russian troops marched towards the camps to liberate the inmates, Luda couldn’t find her mother. It is then that a local woman adopts her and brings her back to health.
A Little Girl in Auschwitz is a harrowing tale of loss and hope, of fate having its way of bringing people together amongst the darkest of darkness.
Thank you for the copy @panmacmillanindia .
January 29, 2023
Lidia Maksymowicz, de 82 anos, é uma das sobreviventes do campo de extermínio nazi de Auschwitz-Birkenau, e das experiências do médico Josef Mengele, que ficou conhecido como “o Anjo da Morte”
Lidia esteve detida durante 13 meses no campo, para onde foi levada com a mãe, aos três anos, em dezembro de 1943 e separadas de imediato , ficando a mercê das atrocidades dos Nazis.
"Talvez seja por isso que ainda hoje, quando me perguntam
se é correto levar as crianças a visitar Birkenau e aos outros
campos de extermínio e de concentração, respondo que sim.
Sei que muitos pais preferem levá-las só quando
crescidas, e respeito esta escolha. Mas, ao mesmo tempo, não
creio que faça mal aos mais novos ver o que aconteceu. Antes
pelo contrário, pode ajudá-los a compreender o abismo a que
o homem é capaz de chegar. O nivel de crueldade que é capaz
de atingir. Lá dentro, viveram crianças como eles. Viram o
mal de frente, tiveram de lidar com ele. Hoje, eles não têm
nada a temer, mas o dever de recordar vale para todos. Saber,
conhecer, pode ser decisivo para as gerações futuras.O antisemitismo não me parece ser uma praga extinta. Ainda
hoje os seus germes estão vivos na nossa Europa. Para que
aquele horror não se repita, são necessárias mulheres e homens que tenham amadurecido uma consciência critica, que
saibam revoltar-se contra quem fomenta o ódio e a divisão.
Que saibam dizer sim à aceitação de todas as diferenças, que
saibam ser pessoas do amor e da vida. "
Este livro pode ser igual a tantos outros que já lemos , mas são as memórias de uma criança que sobreviveu ao terror do Holocausto e que conta na primeira pessoa a sua história .
Fez agora 78 anos, que Auschwitz - Brikenau foram libertados , cada vez serão menos os sobreviventes, chegará o dia em que não haverá um único para falar na primeira pessoa como foi o extermínio de um povo, cabe-nos a nós lembrar e ensinar aos jovens as atrocidades que o homem é capaz, e como ela diz na citação em cima, O antisemitismo não é uma praga extinta , bem pelo contrário
cresce a cada dia que passa .
Lembrar , recordar e condenar quando alguém se aproxima destes ideais é uma obrigação que temos .
Lidia esteve detida durante 13 meses no campo, para onde foi levada com a mãe, aos três anos, em dezembro de 1943 e separadas de imediato , ficando a mercê das atrocidades dos Nazis.
"Talvez seja por isso que ainda hoje, quando me perguntam
se é correto levar as crianças a visitar Birkenau e aos outros
campos de extermínio e de concentração, respondo que sim.
Sei que muitos pais preferem levá-las só quando
crescidas, e respeito esta escolha. Mas, ao mesmo tempo, não
creio que faça mal aos mais novos ver o que aconteceu. Antes
pelo contrário, pode ajudá-los a compreender o abismo a que
o homem é capaz de chegar. O nivel de crueldade que é capaz
de atingir. Lá dentro, viveram crianças como eles. Viram o
mal de frente, tiveram de lidar com ele. Hoje, eles não têm
nada a temer, mas o dever de recordar vale para todos. Saber,
conhecer, pode ser decisivo para as gerações futuras.O antisemitismo não me parece ser uma praga extinta. Ainda
hoje os seus germes estão vivos na nossa Europa. Para que
aquele horror não se repita, são necessárias mulheres e homens que tenham amadurecido uma consciência critica, que
saibam revoltar-se contra quem fomenta o ódio e a divisão.
Que saibam dizer sim à aceitação de todas as diferenças, que
saibam ser pessoas do amor e da vida. "
Este livro pode ser igual a tantos outros que já lemos , mas são as memórias de uma criança que sobreviveu ao terror do Holocausto e que conta na primeira pessoa a sua história .
Fez agora 78 anos, que Auschwitz - Brikenau foram libertados , cada vez serão menos os sobreviventes, chegará o dia em que não haverá um único para falar na primeira pessoa como foi o extermínio de um povo, cabe-nos a nós lembrar e ensinar aos jovens as atrocidades que o homem é capaz, e como ela diz na citação em cima, O antisemitismo não é uma praga extinta , bem pelo contrário
cresce a cada dia que passa .
Lembrar , recordar e condenar quando alguém se aproxima destes ideais é uma obrigação que temos .
July 8, 2023
Я конечно обрыдалась…
January 16, 2025
Pienso que era un libro que yo misma le adjudiqué mucha emoción, pero terminó decepcionándome profundamente (y eso que quería adquirirlo en formato físico, por fortuna lo leí en digital)
El relato es carente de detalles, la historia es bastante simple y sin emociones, la autora no se esmera en generar una conexión con su audiencia y lamentablemente lo consigue.
Pienso que de los libros que he leído de la Segunda Guerra Mundial es el único que no me ha agradado debido a su monotonía y simplicidad.
Este libro autobiográfico narra la historia de una pequeña enviada a Auschwitz contando con tan solo 3 años de edad y siendo objeto de los experimentos del doctor Mengele. La historia narra cómo sobrevivió a los campos y cómo su vida cambió al salir de los mismos.
El relato es carente de detalles, la historia es bastante simple y sin emociones, la autora no se esmera en generar una conexión con su audiencia y lamentablemente lo consigue.
Pienso que de los libros que he leído de la Segunda Guerra Mundial es el único que no me ha agradado debido a su monotonía y simplicidad.
Este libro autobiográfico narra la historia de una pequeña enviada a Auschwitz contando con tan solo 3 años de edad y siendo objeto de los experimentos del doctor Mengele. La historia narra cómo sobrevivió a los campos y cómo su vida cambió al salir de los mismos.
February 13, 2024
Moving and unbelievable
April 11, 2022
Încă de când am vizitat Auschwitz-Birkenau în 2021, am rămas șocată de mărimea ororilor care au avut loc acolo, câți oameni și-au pierdut viața și ctă teroare au împrăștiat naziștii de-a lungul Europei în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Povestea Ludei/Lidiei începe la sfârșit de 1943. Tatăl ei, Aleksandr, a fost trimis pe front pentru a ajuta în "Marele Război de Protejare al Patriei". Mama ei, Anna, era partizană în Belarus, ajuta rezistența împotriva naziștilor care cotropeau Europa. Când ascunzătorile le-au fost depistate și au fost prinși, au fost urcați în tren și deportați la Auschwitz. Bunicii ei au fost gazați imediat după ce au ajuns în lagăr, fratele ei a fost trimis la muncă silnică alături de mama ei, iar Luda a fost dusă în baraca copiilor lui Mengele. Avea doar trei ani.
“Poate suna ciudat, dar eu nu stiu sa urasc. Stiu, de fapt, ca urand voi suferi si mai mult, cu siguranta mai profund decat multi dintre cei care au contribuit la destinul meu dureros.”
A fost copila care a rezistat cel mai mult în Birkenau. O minune, știind că cei mici erau folositi de către Mengele și companiile farmaceutice din Germania pentru experimente și teste ale medicamentelor. Era atât e mică încât rușii nu au știut ce să facă cu ea în momentul eliberării. Așa a ajuns să fie adoptată de către o familie din Polonia, culmea ironiei, familia care deținea pământul pe care a fost construita poarta de intrare în Birkenau. Acum locuia în Oświęcim, la doar câțiva kilometri de "lagărul morții".
Este o carte emoționantă care vorbește despre puterea de a depăși traumele și de a-ți construi o viață, de a încerca să te regăsești pe sine, într-o lume care nu te întelege și care te marginalizează. Lidia (botezată așa de către familia adoptivă) povestește despre copilăria ei, despre adolescență și despre rănile care nu s-au închis niciodată. Despre dorința de a-și regăsi familia biologică, nedorind să-și abandoneze noua familie din Polonia. Traiul sub comunism și regăsirea cu mama și tatăl ei, o întâlnire promovată și mediatizată de Kremlin, care dorea să arate cât de mult își iubește patria mamă copii și cum îi reprimește acasă cu brațele deschise.
Cartea a fost inspirată din documentarul "70072: la bambina che non sapeva odiare. La vera storia di Lidia Maksymowicz." (ro. "70072: fata care nu știa să urască. Adevărata poveste a Lidia Maksymowicz.").
Cum poți nota o asemenea poveste? Nu poți!
Prin urmare mă voi limita la a nota modul în care a fost scrisă cartea de către Paolo Rodari. Cartea este mică, se citește în doar câteva ore, scrisul este cursiv si foarte simplu. Ce nu mi-a plăcut este modul distant în care a fost relatată povestea, lipsa detaliilor și numeroasele repetiții (fraze sau situații).
Povestea Ludei/Lidiei începe la sfârșit de 1943. Tatăl ei, Aleksandr, a fost trimis pe front pentru a ajuta în "Marele Război de Protejare al Patriei". Mama ei, Anna, era partizană în Belarus, ajuta rezistența împotriva naziștilor care cotropeau Europa. Când ascunzătorile le-au fost depistate și au fost prinși, au fost urcați în tren și deportați la Auschwitz. Bunicii ei au fost gazați imediat după ce au ajuns în lagăr, fratele ei a fost trimis la muncă silnică alături de mama ei, iar Luda a fost dusă în baraca copiilor lui Mengele. Avea doar trei ani.
“Poate suna ciudat, dar eu nu stiu sa urasc. Stiu, de fapt, ca urand voi suferi si mai mult, cu siguranta mai profund decat multi dintre cei care au contribuit la destinul meu dureros.”
A fost copila care a rezistat cel mai mult în Birkenau. O minune, știind că cei mici erau folositi de către Mengele și companiile farmaceutice din Germania pentru experimente și teste ale medicamentelor. Era atât e mică încât rușii nu au știut ce să facă cu ea în momentul eliberării. Așa a ajuns să fie adoptată de către o familie din Polonia, culmea ironiei, familia care deținea pământul pe care a fost construita poarta de intrare în Birkenau. Acum locuia în Oświęcim, la doar câțiva kilometri de "lagărul morții".
Este o carte emoționantă care vorbește despre puterea de a depăși traumele și de a-ți construi o viață, de a încerca să te regăsești pe sine, într-o lume care nu te întelege și care te marginalizează. Lidia (botezată așa de către familia adoptivă) povestește despre copilăria ei, despre adolescență și despre rănile care nu s-au închis niciodată. Despre dorința de a-și regăsi familia biologică, nedorind să-și abandoneze noua familie din Polonia. Traiul sub comunism și regăsirea cu mama și tatăl ei, o întâlnire promovată și mediatizată de Kremlin, care dorea să arate cât de mult își iubește patria mamă copii și cum îi reprimește acasă cu brațele deschise.
Cartea a fost inspirată din documentarul "70072: la bambina che non sapeva odiare. La vera storia di Lidia Maksymowicz." (ro. "70072: fata care nu știa să urască. Adevărata poveste a Lidia Maksymowicz.").
Cum poți nota o asemenea poveste? Nu poți!
Prin urmare mă voi limita la a nota modul în care a fost scrisă cartea de către Paolo Rodari. Cartea este mică, se citește în doar câteva ore, scrisul este cursiv si foarte simplu. Ce nu mi-a plăcut este modul distant în care a fost relatată povestea, lipsa detaliilor și numeroasele repetiții (fraze sau situații).
October 4, 2023
Decembrie ‘43, Liudmila - o micuța de doar trei ani este adusă la Birkenau împreună cu mama sa. Un an de zile vor trăi în barăci diferite, iar mama îi va aduce pe ascuns ceapă, unicul aliment de care mai poate face rost și care o ține pe fetiță în viață. Apoi vine Decembrie ‘44 când mama este trimisă la Bergen-Belsen. După eliberarea lagărului de către sovietici fetița este înfiată de către o poloneză. Astfel ea își pierde urma pentru rudele ei de origine bielorusă.
Trebuie să recunosc că am început lecturarea acestei cărți cu reticențe mari, mai ales când am văzut că este povestită la persoana întâi. Ce poate să-și amintească un copil de trei ani?! Sunt conștientă că există anumite evenimente marcante care pot genera amintiri din fragedă copilărie, însă pentru a scrie o carte și pentru a-ți aminti de aceste evenimente la 80 ani distanță îmi pare un pic deplasat.
Autoarea repetă de câteva ori că probabil cele pe care le povestește nu-i aparțin în întregime și că s-au amestecat toate informațiile în capul ei, propria experiență cu trăirile celorlalte victime, inclusiv și cele povestite de mama sa. În acest caz probabil era mai pertinent o carte scrisă la persoana a trei, cu mențiunea “inspirată din viața autoarei.”
Romanul poate fi divizat în două părți: viața din lagăr și cea de după. În ce privește prima parte, nimic nou, nici măcar mențiunea din titlu “Fetița care a supraviețuit «Îngerului Morții»” nu-și are rostul, deoarece experiențele doctorului Mengele sunt trecute aici foarte succint, la fel și modul în care acestea au afectat eroina.
În schimb cea de a doua parte aduce un plus de informație. Eu spre exemplu nu am știut că polonezii au putut înfia copii de alte naționalități odată cu eliberarea lagărelor. Auzisem despre faptul că unele familii de evrei au înfiat copii orfani din lagăre. Dar și că mereu se căuta în primul rând membrii ai familiei biologice.
Deși cartea mi-a adus puțină noutate la tema Holocaustului și nu pot zice că m-a zguduit, cum au făcut-o alte lecturi cu aceeași tematică, totuși este o istorie care va emoționa pe mulți cititori. Este până la urmă un roman despre supraviețuire, despre puterea de a merge mai departe, de a-ți construi un viitor și de a te adapta la o viață nouă făcând pace cu trecutul.
“Eu sunt 70072. Fetița care a supraviețuit «Îngerului Morții»” de Lidia Maksymowicz, Paolo Rodari
Trebuie să recunosc că am început lecturarea acestei cărți cu reticențe mari, mai ales când am văzut că este povestită la persoana întâi. Ce poate să-și amintească un copil de trei ani?! Sunt conștientă că există anumite evenimente marcante care pot genera amintiri din fragedă copilărie, însă pentru a scrie o carte și pentru a-ți aminti de aceste evenimente la 80 ani distanță îmi pare un pic deplasat.
Autoarea repetă de câteva ori că probabil cele pe care le povestește nu-i aparțin în întregime și că s-au amestecat toate informațiile în capul ei, propria experiență cu trăirile celorlalte victime, inclusiv și cele povestite de mama sa. În acest caz probabil era mai pertinent o carte scrisă la persoana a trei, cu mențiunea “inspirată din viața autoarei.”
Romanul poate fi divizat în două părți: viața din lagăr și cea de după. În ce privește prima parte, nimic nou, nici măcar mențiunea din titlu “Fetița care a supraviețuit «Îngerului Morții»” nu-și are rostul, deoarece experiențele doctorului Mengele sunt trecute aici foarte succint, la fel și modul în care acestea au afectat eroina.
În schimb cea de a doua parte aduce un plus de informație. Eu spre exemplu nu am știut că polonezii au putut înfia copii de alte naționalități odată cu eliberarea lagărelor. Auzisem despre faptul că unele familii de evrei au înfiat copii orfani din lagăre. Dar și că mereu se căuta în primul rând membrii ai familiei biologice.
Deși cartea mi-a adus puțină noutate la tema Holocaustului și nu pot zice că m-a zguduit, cum au făcut-o alte lecturi cu aceeași tematică, totuși este o istorie care va emoționa pe mulți cititori. Este până la urmă un roman despre supraviețuire, despre puterea de a merge mai departe, de a-ți construi un viitor și de a te adapta la o viață nouă făcând pace cu trecutul.
“Eu sunt 70072. Fetița care a supraviețuit «Îngerului Morții»” de Lidia Maksymowicz, Paolo Rodari
January 6, 2023
"Cei care nu cunosc istoria sunt condamnați să o repete" - George Santayana
O poveste cutremurătoare și plină de emoție. Am mai citit cărți despre Auschwitz și alte lagăre, dar mereu din perioada adultă, aceasta este diferită pentru că este scrisă din perioada când autoarea și protagonista a fost una din cei 1,5 milioane de copii capturați și trimiși in lagărul Auschwitz-Birkenau din Polonia.
Luda Boczarowa, numele original al autoarei, relatează viața ei dinainte, din timpul și după experiența din lagăr. Aflăm informații despre legătura dintre ea și familie, ce a văzut și simțit în anii în care a fost capturată și despre cum a reușit în ciuda traumelor, prin relatarea poveștii ei, să ajute lumea să înțeleagă ce impact a avut nazismul și cum putem să prevenim o nouă catastrofă.
Chiar dacă a trecut prin multiple experimente făcute de doctorul Josef Mengele, a reușit să lupte pentru viață ei și să aibă putere să reziste până la eliberare. Din păcate nu mulți copii au avut acest noroc.
După o carte de acest gen începi să apreciezi că trăiești într-o lume în care a fi diferit nu este neapărat un lucru rău.
Un citat din carte : "Ura este un sentiment care nu face altceva decât să distrugă. Nu creează nimic, ori, în lume e nevoie să creezi, nu să distrugi”
Oricâte cărți ai citi și oricâte documentare și filme ai vedea nu poți înțelege pe deplin prin ce au trecut milioane de oameni atât evrei cât și romi, alte grupuri etnice slave, oameni cu handicap și multe alte persoane, toți nevinovați.
După ce am terminat cartea am realizat că am auzit de autoare anul trecut in media, fiind vorba despre femeia care neștiind ce să ii adreseze Papei Francisc, a decis să își suflece mâneca și să îi arate cine este ea, Luda devenită Lidia ce a fost un număr pentru Hitler și anume 70072. Aceasta a fost sărutată pe brațul tatuat de către papă, un gest cât o mie de cuvinte.
O poveste cutremurătoare și plină de emoție. Am mai citit cărți despre Auschwitz și alte lagăre, dar mereu din perioada adultă, aceasta este diferită pentru că este scrisă din perioada când autoarea și protagonista a fost una din cei 1,5 milioane de copii capturați și trimiși in lagărul Auschwitz-Birkenau din Polonia.
Luda Boczarowa, numele original al autoarei, relatează viața ei dinainte, din timpul și după experiența din lagăr. Aflăm informații despre legătura dintre ea și familie, ce a văzut și simțit în anii în care a fost capturată și despre cum a reușit în ciuda traumelor, prin relatarea poveștii ei, să ajute lumea să înțeleagă ce impact a avut nazismul și cum putem să prevenim o nouă catastrofă.
Chiar dacă a trecut prin multiple experimente făcute de doctorul Josef Mengele, a reușit să lupte pentru viață ei și să aibă putere să reziste până la eliberare. Din păcate nu mulți copii au avut acest noroc.
După o carte de acest gen începi să apreciezi că trăiești într-o lume în care a fi diferit nu este neapărat un lucru rău.
Un citat din carte : "Ura este un sentiment care nu face altceva decât să distrugă. Nu creează nimic, ori, în lume e nevoie să creezi, nu să distrugi”
Oricâte cărți ai citi și oricâte documentare și filme ai vedea nu poți înțelege pe deplin prin ce au trecut milioane de oameni atât evrei cât și romi, alte grupuri etnice slave, oameni cu handicap și multe alte persoane, toți nevinovați.
După ce am terminat cartea am realizat că am auzit de autoare anul trecut in media, fiind vorba despre femeia care neștiind ce să ii adreseze Papei Francisc, a decis să își suflece mâneca și să îi arate cine este ea, Luda devenită Lidia ce a fost un număr pentru Hitler și anume 70072. Aceasta a fost sărutată pe brațul tatuat de către papă, un gest cât o mie de cuvinte.
January 25, 2023
Fechem os olhos e imaginem: dezenas de crianças a balançar para trás e para a frente, em cima de tábuas, numa barraca malcheirosa. Olhos enormes, apáticos, nos pequenos corpos maltratados, apenas pele e osso. No seu olhar…nada…nem raiva, nem ódio, nem amor…. nada…
Pequenas crianças, bebés … milhares morreram, alguns sobreviveram…e as suas histórias também merecem ser contadas e não devem ser esquecidas.
A memória é traiçoeira, Lídia não sabe se o que se recorda foi o que viveu, se foi o que lhe contaram ou vivido por outros. Com outros testemunhos e com as suas memorias fragmentada a sua história foi reconstruída…algumas coisas nunca se saberá…e é assim que tem de ser..
Este livro é a história de vida de Luda, também conhecida como Lídia, uma sobrevivente de Bikernau. Um testemunho duro e impressionante, como o são todos deste período tão negro da nossa história.
Lídia, acredita que ao recordar, está a ajudar gerações futuras a se tornarem pessoas melhores e que não permitirão que este passado regresse…por isso este livro é tão importante. Tenho de saudar a coragem de Lídia e a sua força por ter sobrevivido e por conseguir partilhar com todos nós o seu passado.
“Já não tenho lágrimas. Tenho apenas vontade de viver”
Espero que se inspirem com suas as palavras!!!
Pequenas crianças, bebés … milhares morreram, alguns sobreviveram…e as suas histórias também merecem ser contadas e não devem ser esquecidas.
A memória é traiçoeira, Lídia não sabe se o que se recorda foi o que viveu, se foi o que lhe contaram ou vivido por outros. Com outros testemunhos e com as suas memorias fragmentada a sua história foi reconstruída…algumas coisas nunca se saberá…e é assim que tem de ser..
Este livro é a história de vida de Luda, também conhecida como Lídia, uma sobrevivente de Bikernau. Um testemunho duro e impressionante, como o são todos deste período tão negro da nossa história.
Lídia, acredita que ao recordar, está a ajudar gerações futuras a se tornarem pessoas melhores e que não permitirão que este passado regresse…por isso este livro é tão importante. Tenho de saudar a coragem de Lídia e a sua força por ter sobrevivido e por conseguir partilhar com todos nós o seu passado.
“Já não tenho lágrimas. Tenho apenas vontade de viver”
Espero que se inspirem com suas as palavras!!!
February 24, 2024
Încă o dată mă întorc la Auschwitz. Pentru că trecutul nu trebuie uitat, pentru că așa, cum precizează și autoarea, "prezentul fără trecut e doar o pojghiță".
Povestea Lidiei este cu atât mai cutremurătoare, cu cât ea a fost unul din cobaii lui Mengele. Și cu toate acestea, ea a ales să nu urască, să nu caute răzbunare, ci doar să trăiască și să povestească, pentru ca toți să știe ce s-a petrecut, cum s-au făcut experiente pe copii și cum apoi a fost nevoită să se adapteze vieții cotidiene și să lase în urmă experiențele din lagăr.
Cred ca norocul și binecuvântarea ei au fost atât mama adoptivă, cât și faptul că, mulți ani mai târziu, a reușit să își găsească mama biologică, moment în care a avut de luat o decizie grea la acel moment, dar o decizie înțeleaptă pe termen lung.
Puține sunt mărturiile copiilor din baraca "Îngerului Morții", pentru că mulți, fiind atât de mici și izolați fiind de părinți, nu au avut puterea de a supraviețui. De aceea mărturia Lidiei este cu atât mai valoroasă, demonstrând că și un copil de 3-4 ani poate fi puternic în felul lui.
Povestea Lidiei este cu atât mai cutremurătoare, cu cât ea a fost unul din cobaii lui Mengele. Și cu toate acestea, ea a ales să nu urască, să nu caute răzbunare, ci doar să trăiască și să povestească, pentru ca toți să știe ce s-a petrecut, cum s-au făcut experiente pe copii și cum apoi a fost nevoită să se adapteze vieții cotidiene și să lase în urmă experiențele din lagăr.
Cred ca norocul și binecuvântarea ei au fost atât mama adoptivă, cât și faptul că, mulți ani mai târziu, a reușit să își găsească mama biologică, moment în care a avut de luat o decizie grea la acel moment, dar o decizie înțeleaptă pe termen lung.
Puține sunt mărturiile copiilor din baraca "Îngerului Morții", pentru că mulți, fiind atât de mici și izolați fiind de părinți, nu au avut puterea de a supraviețui. De aceea mărturia Lidiei este cu atât mai valoroasă, demonstrând că și un copil de 3-4 ani poate fi puternic în felul lui.
This entire review has been hidden because of spoilers.
April 10, 2023
Um testemunho que não nos deixa indiferentes.
Este livro está tão bem escrito, tão acessível de se ler que eu só posso recomendar a todas as pessoas que o leiam especialmente ao público mais jovem.
Este é a história de Luda, que mais tarde passa a ser chamada de Lídia. Uma menina bielorrussa que se viu num dos campos de extermínio mais brutal, que sofreu torturas do Anjo da Morte, mas que não sabia odiar, pois para se odiar é preciso aprender a amar...
Neste livro, que apesar de pequeno está carregado de informações, recebemos a perspetiva dos campos e da realidade vivida pelas crianças após terem sido resgatadas dos mesmos. Esta última temática, também ela difícil para os sobreviventes, é poucas vezes mencionada e este testemunho de Luda relembra que não nos devemos esquecer!
Temos ainda o prefácio do Papa Francisco, um momento de reflexão que nos ajuda a entrar neste livro.
Este livro está tão bem escrito, tão acessível de se ler que eu só posso recomendar a todas as pessoas que o leiam especialmente ao público mais jovem.
Este é a história de Luda, que mais tarde passa a ser chamada de Lídia. Uma menina bielorrussa que se viu num dos campos de extermínio mais brutal, que sofreu torturas do Anjo da Morte, mas que não sabia odiar, pois para se odiar é preciso aprender a amar...
Neste livro, que apesar de pequeno está carregado de informações, recebemos a perspetiva dos campos e da realidade vivida pelas crianças após terem sido resgatadas dos mesmos. Esta última temática, também ela difícil para os sobreviventes, é poucas vezes mencionada e este testemunho de Luda relembra que não nos devemos esquecer!
Temos ainda o prefácio do Papa Francisco, um momento de reflexão que nos ajuda a entrar neste livro.
Displaying 1 - 30 of 244 reviews