Jocul de smarald

by Ioan Petru Culianu

Carte complexa a Renasterii toscane, roman politist, magic si esoteric, impletind cunoasterea secolului al XV-lea italian cu legenda, filosofia protagonistilor cu credintele lor, descrierea practicilor magice, astrologice sau geomantice cu fictiunea, intr-un text incitant, sclipitor si ironic, Jocul de smarald propune o aventura a mintii, precum si a memoriei si a distorsiunilor ei, la fel de palpitanta ca si aventurile personajelor - antrenate in teorii conspirationiste si in descifrarea planurilor unor societati secrete perpetuate poate, subteran, pana in zilele noastre.

„Am scris un roman istorico-detectivistic cu o intriga, cred, in mod special captivanta, avand in vedere ca se bazeaza pe un sir de crime constituite intr-o secventa astrologica, toate legate de tabloul lui Sandro Botticelli, Primavara...“ - Ioan Petru Culianu

Genres: Romania, Fiction, Romanian Literature

356 pages, Paperback

First published January 1, 2008

About the author

Ioan Petru Culianu was a Romanian historian of religion, culture, and ideas, a philosopher and political essayist, and a short story writer. He served as professor of the history of religions at the University of Chicago from 1988 to his death, and had previously taught the history of Romanian culture at the University of Groningen.

An expert in gnosticism and Renaissance magic, he was encouraged and befriended by Mircea Eliade, though he gradually distanced himself from his mentor. Culianu published seminal work on the interrelation of the occult, Eros, magic, physics, and history.

Culianu was murdered in 1991. It has been much speculated his murder was in consequence of his critical view of Romanian national politics. Some factions of the Romanian political right openly celebrated his murder. The Romanian Securitate, which he once lambasted as a force "of epochal stupidity", has also been suspected of involvement and of using puppet fronts on the right as cover.

Reviews

[Cosmin Blk · Rating 5 out of 5]

Mi-am pus in cap ca anul asta sa citesc 100 de carti. Cam atat am inteles eu ca citesc oamenii cu doctorat in medie (asta fara sa punem la socoteala studiile si tratatele pe care trebuie sa le citeasca din spirit birocratic). Jean Paul Sartre a citit intr-un an 300 de carti.
Fiind interesat de istoria religiilor si a gandirii nu am avut cum sa nu dau de Ioan Petru Culianu. A fost discipolul lui Eliade si bun prieten cu Umberto Eco. Ce vrei mai mult ??? Anul acesta am fost in Iasi cu prilejul a 30 de ani de la asasinarea sa (da, a fost asasinat, Ted Anton si Andrei Oisteanu au scris destul de multe despre cazul sau). Am vazut ca Iasiul nu prea il are la suflet : nu are nici un monument iar casa memoriala i-a fost demolata chiar de ziua mortii sale.
"Jocul de smarald" este o carte extraordinara. Ma bucur ca nu exista in programa de bac deoarece ar indeparta multi oameni sa ii aprecieze esenta. Nu sunt un mare fan al beletristicii, dar romanul asta imi place din doua motive:
1. Se aseamana cu "Numele Trandafirului 🌹" al lui Eco. O carte pe care iar o recomand; Eco a fost unul din cei mai mare eruditi ai secolului trecut, dar si al secolului prezent. Bibleoteca lui personala numara vreo 30.000 de volume.
2. Nu este un roman clasic. Nu este ca la Rebreanu "Bulbuc ii da cu sapa in cap lui Ion si ajunge la parnaie". Actiunea (sau "plotul" cum spun mai nou dragii nostri compatrioti, urmașii lui Aliosa Mateevici) e cam complicata, se deruleaza repede si e plina de simboluri si referinte religioase. Romanul straluceste prin ideile pe care le abordeaza. Personajele sunt intelectuale (ne aflam in plina Renastere, epoca lui Marsilio Ficino - care e personaj si in roman). De la "cum au mostenit crestinii din Spania traditia taierii mainilor la hoti de la musulmani" la doctrina adevarului dublu a lui Averroes, Culianu ne ofera o fresca magnifica a unei lumi care se misca arcan intre cultura (rigoare si exactitate) si misticism (platonism si arte frumoase).
La fel ca in romanele lui Eco, Culianu incearca sa strecoare si ceva elemente de cultura generala, te alegi cu ceva dupa ce citesti cartea, spre deosebire de restul romanelor.

[Alex · Rating 5 out of 5]

Pentru un "Peste" ca mine, cartea asta a fost o incantare - filozofie, societati secrete, alchemie, magie neagra, astrologie. Totul foarte bine documentat, cu siguranta, daca ar fi trait, Culianu ar fi fost un al doilea Eliade.
O carte erudita, foarte multe idei pe care trebuie sa le diger in perioada care urmeaza. Despre frumusete, despre uratenie, despre viata de dupa moarte, despre pictura, despre Dumnezeu si Dumnezei.
In carte este vorba despre demascarea unui ucigas in serie, alegerea victimelor avand in special ramificatii astrologice. Perioada - epoca de apus a Medicilor, Florenta aflata sub influenta lui Savonarola.
De citit !

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Faţada luminoasă a bisericii Santa Maria Novella a fost prima minunăţie pe lângă care am trecut în seara sosirii mele la Florenţa. În mod curios, uliţele pietruite, goale, şi porţile pustii vădeau o dezolantă splendoare. Obosit de călătoria pe mare şi de lungul drum străbătut de la Pisa, priveam oraşul ca în vis, fără interes, lăsându-mă pe spate în şa. Martino, sluga mea, căută în zadar vreun paznic care să ne arate drumul, apoi ciocăni la câteva uşi care rămaseră închise. Undeva la un cat de sus o fereastră se deschise şi se trânti îndată la loc. Continuam să înaintăm călări prin liniştea misterioasă. Fluviul Arno îşi desfăşura panglica neagră ca onixul sub cerul de-acum întunecat.
În această solitudine am dat peste il campanile al lui Giotto, fantomatică dantelărie în marmură. Nu m-am oprit să privesc, la lumina unei torţe, porţile de bronz de la battistero, ale căror paneluri complicate prietenul meu Pietro degli Ecati le includea printre cele şapte minuni ale Florenţei. În schimb, am admirat dimensiunile vastului dom ce încununează catedrala durată de Brunelleschi cu trei sferturi de secol în urmă. Se întrezărea vag prin întunericul care cuprindea treptat văzduhul, ca epava unei corăbii prin pânza rară a aburilor înălţaţi din apă. Acelaşi prieten îl socotea, cu toată modestia, drept una din cele şapte minuni ale lumii.

[Bookaholic]

În anul 1987, Ioan Petru Culianu și logodnica sa, H.S. Wiesner, scriu un roman istorico-detectivistic, pe modelul lui Umberto Eco. Trama din Jocul de smarald, căci acesta este titlul romanului, nu este plasată, ca în romanul lui Eco Numele trandafirului, în întunecata perioadă a Evului Mediu, ci în mai luminoasa epocă a Renașterii florentine. De asemenea, nu este mai puțin doct decât Numele Trandafirului, și asta numai dacă luăm în considerare faptul că I.P. Culianu este un expert în Renașterea italiană, despre care a și scris destule în volumul Eros și magie în Renaștere. 1484. Ei bine, Jocul de smarald are foarte multe în comun cu acest volum despre Renaștere.

Acțiunea este plasată în anul 1494. Thomas Anglicus, un erudit englez, vine în Florența pentru a-și vizita câțiva prieteni. Acolo, lucrurile nu stau prea bine. Florența este divizată în două tabere: cea a susținătorilor Academiei florentine și cea a susținătorilor lui Girolamo Savonarola, un predicator popular, înverșunat și habotnic, cu o uimitoare putere de convingere, care îi câștigase de partea sa, printre alții, și pe Botticelli și Pico della Mirandola. (continuarea cronicii: http://bookaholic.ro/despre-magie-ero...)

[Ştefan Bolea · Rating 4 out of 5]

More intelectual and maybe less exciting than Eco, but pretty impressive and shocking in the end. I loved the unconventional and fictional portrait of Marsilio Ficino. The novel becomes more understandable if we remembered Culianu's theses from Eros and Magic.

[Valery · Rating 5 out of 5]

Intregul Univers intr-o carte

[Stela · Rating 4 out of 5]

Prima mea intilnire cu Culianu (in afara de dictionarul religiilor), dar cu siguranta nu ultima. Ca orice mare scriere, poate fi citita la mai multe niveluri, cu acelasi interes, in functie de cultura si interesele cititorului: ca un roman politist, istoric, filosofic, filologic etc.
Folosind motivul fermecator de desuet al manuscrisului gasit, romanul ne transpune in Florenta secolului al XV-lea, vazuta prin ochii unui englez Thomas, care se trezeste în mijlocul unui complot care face mai multe victime (una dintre acestea finnd cit pe ce sa fie el), victime alese in functie de semnul planetar pe care-l reprezinta in zodiac. Ultima victima vizata este celebrul tablou Primavara al lui Botticelli, pe care eroul il salveaza din miinile contelui Pico della Mirandola, care credea ca mesajul acestui tablou ar duce la distrugerea omenirii.
Romanul e plin de dialoguri intertextuale, de la Dante la Sadoveanu si Eco, ca sa nu mai spun ca, la fel ca la citirea operei beletristice a lui Eliade, e greu de ignorat formatia autorului în interpretarea scenelor-cheie si nu numai.

[Lavinia Darlea · Rating 4 out of 5]

Un exercitiu de eruditie, nici mai mult nici mai putin. La inceput foarte iritant (enumerarea manuscriselor lui Lutzius era atat de evident facuta doar pentru a arata cunostintele autorului in domeniu incat m-a iritat profund). Dar ma rog, pe masura ce povestea progreseaza are un anumit farmec - nu chiar irezistibil, dar nici departe. Nu prea pot sa spun ca am putut urmari cu exactitate toate personajele si toate incarligaturile de situatie - cu atat mai putin ca as fi ghicit ce se ascundea in spatele "crimelor" (vai de capu' lui de criminal, jumatate din atentate se soldeaza cu esecuri... ). Sigur, atmosfera si implicatiile sunt interesante (o fi oare adevarat ca pe atunci durata unei ore depindea de anotimp, fiind in directa corelatie cu ziua-lumina?), dar din pacate nu am destula cultura generala cat sa stiu daca sunt veridice sau nu. Una peste alta, o lectura interesanta, pe alocuri plictisitoare, dar cred ca merita efortul de a merge pana la capat.

[Tighy · Rating 4 out of 5]

Mă întrebam dacă îl mai văzusem undeva pe acest om - din fericire părea prea tânăr ca să fie Savonarola în persoană, altminteri frica m-ar fi paralizat.

În acest peisaj imaginar, Savonarola, deși nu apare ca personaj, funcționează ca o prezență negativă, o absență de impact, un pol energetic al lumii renascentiste pe care Culianu o evocă subtextual. El reprezintă ceea ce universul nuvelei evită, combate sau transfigurează, ca o umbră necesară jocului. Jocul aparține lumii lui Botticelli, iar prezența lui Savonarola ar distruge țesătura ontologică a nuvelei. Savonarola este figura care, prin absență, delimitează teritoriul spiritual al Jocului de smarald. El a reprezentat în Florența sfârșitului de secol XV reacția împotriva imaginarului, împotriva artei, a frumuseții păgâne și a libertății intelectuale. El a incendiat cărți, tablouri, oglinzi, la celebrul Foc al deșertăciunilor.