What do you think?
Rate this book
Prijatelj Jermenin
Dobitnik Gonkurove nagrade.
Autor savremenog klasika Francusko zaveštanje.
U ovom književnom dragulju Andrej Makin otkriva nezaboravnu epizodu iz svoje rane mladosti.
Trinaestogodišnji pripovedač živi u sirotištu u Sibiru u doba slabljenja sovjetskog režima. U školskom dvorištu brani Vardana, koji je zbog svoje prostodušnosti, zrelosti i krhkosti savršena meta siledžija. Ispratiće Vardana kući, u kvart poznat kao „Đavolov kraj“, u kojem žive nekadašnji zatvorenici, ostareli pustolovi, zalutali beskućnici koji su „u čitavoj svojoj biografiji imali samo geografiju svojih lutanja“.
Tamo ga dočekuje mala i neupadljiva kolonija Jermena, koje spaja zajednička sudbina: nastanili su se u tom kraju u nadi da će dočekati oslobođenje iz zatvora svojih bližnjih, optuženih za antisovjetsku zaveru i separatizam. Iz tog miljea se izdvajaju upečatljivi likovi: Vardanova majka Šamiram, njegova sestra Đulizar za kojom mnogi čeznu, lepa poput kavkaske princeze, i stari mudrac Sarven.
Narator postaje zaštitnik mladom Jermeninu Vardanu, koji pati od smrtonosne bolesti. I sam narator će se naći u velikoj neprilici, tokom epizode kopanja tunela zarad dečje igre, za koju su režimski ljudi posumnjali da predstavlja pomoć pokušaju bekstva iz zatvora.
U svetlosti dvostruke čežnje – Jermena za njihovom rodnom zemljom i pripovedača za prijateljem iz mladosti – ovaj roman odzvanja snagom velikog klasika.
„Roman pun ljudskosti koja se danas sve više gubi. Izuzetno dirljivo.“
– France-Inter
„Neobično topao roman.“
– Le Monde
„Klasično napisan, roman Prijatelj Jermenin pogađa samu suštinu stvari.“
– Le Figaro
Autor savremenog klasika Francusko zaveštanje.
U ovom književnom dragulju Andrej Makin otkriva nezaboravnu epizodu iz svoje rane mladosti.
Trinaestogodišnji pripovedač živi u sirotištu u Sibiru u doba slabljenja sovjetskog režima. U školskom dvorištu brani Vardana, koji je zbog svoje prostodušnosti, zrelosti i krhkosti savršena meta siledžija. Ispratiće Vardana kući, u kvart poznat kao „Đavolov kraj“, u kojem žive nekadašnji zatvorenici, ostareli pustolovi, zalutali beskućnici koji su „u čitavoj svojoj biografiji imali samo geografiju svojih lutanja“.
Tamo ga dočekuje mala i neupadljiva kolonija Jermena, koje spaja zajednička sudbina: nastanili su se u tom kraju u nadi da će dočekati oslobođenje iz zatvora svojih bližnjih, optuženih za antisovjetsku zaveru i separatizam. Iz tog miljea se izdvajaju upečatljivi likovi: Vardanova majka Šamiram, njegova sestra Đulizar za kojom mnogi čeznu, lepa poput kavkaske princeze, i stari mudrac Sarven.
Narator postaje zaštitnik mladom Jermeninu Vardanu, koji pati od smrtonosne bolesti. I sam narator će se naći u velikoj neprilici, tokom epizode kopanja tunela zarad dečje igre, za koju su režimski ljudi posumnjali da predstavlja pomoć pokušaju bekstva iz zatvora.
U svetlosti dvostruke čežnje – Jermena za njihovom rodnom zemljom i pripovedača za prijateljem iz mladosti – ovaj roman odzvanja snagom velikog klasika.
„Roman pun ljudskosti koja se danas sve više gubi. Izuzetno dirljivo.“
– France-Inter
„Neobično topao roman.“
– Le Monde
„Klasično napisan, roman Prijatelj Jermenin pogađa samu suštinu stvari.“
– Le Figaro
165 pages, Paperback
First published January 6, 2021
32 people are currently reading
880 people want to read
About the author
Andreï Makine
39 books391 followersAndreï Makine was born in Krasnoyarsk, Soviet Union on 10 September 1957 and grew up in city of Penza, a provincial town about 440 miles south-east of Moscow. As a boy, having acquired familiarity with France and its language from his French-born grandmother (it is not certain whether Makine had a French grandmother; in later interviews he claimed to have learnt French from a friend), he wrote poems in both French and his native Russian.
In 1987, he went to France as member of teacher's exchange program and decided to stay. He was granted political asylum and was determined to make a living as a writer in French. However, Makine had to present his first manuscripts as translations from Russian to overcome publishers' skepticism that a newly arrived exile could write so fluently in a second language. After disappointing reactions to his first two novels, it took eight months to find a publisher for his fourth, Le testament français. Finally published in 1995 in France, the novel became the first in history to win both the Prix Goncourt and the Prix Medicis plus the Goncourt des Lycéens.
In 1987, he went to France as member of teacher's exchange program and decided to stay. He was granted political asylum and was determined to make a living as a writer in French. However, Makine had to present his first manuscripts as translations from Russian to overcome publishers' skepticism that a newly arrived exile could write so fluently in a second language. After disappointing reactions to his first two novels, it took eight months to find a publisher for his fourth, Le testament français. Finally published in 1995 in France, the novel became the first in history to win both the Prix Goncourt and the Prix Medicis plus the Goncourt des Lycéens.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 131 reviews
August 28, 2022
'
He had taught me to be who I was not
This is how I had explained in my youth how the meeting with Vardan had made me discover the mysterious and paradoxical way in which the world is happening.
Today I no longer see in this some obscure enigmas and surprising paradoxes, but only this simple truth, which, thanks to him, I had finally understood: we are resigning and stopping ourselves in looking for this other self who we are, and this act kills us long before the death comes, in a game of shadows, agitated and diffuse, seen as the only possible existence. Our existence.'
The Armenian Friend , is technically-wise a very slim novel– sadly only 216 pages in my Romanian translation – however this is superbly offset by a richly gifted in feelings and emotions narrative. It unfolds as a memoir of an elderly man, now in his 60’, who is recalling a short period of his early youth , when he was 13, living in an orphanage in a far remote city in Siberia. His life changed 180 degrees after meeting an Armenian boy, schooling temporarily at the same place and with same professors, by name Vardan, 14 years old – who turned out to be a very queer and positively different human being, than how a young boy would normally think, feel and see his relations, the world, and life in general. Through the eyes of the narrator – mostly in 1st person, and rarely in 3rd person, we learn what a true, genuinely sincere and life-affirming friendship means, what values inspires in a human being, especially when at such young age, but mostly how the mind starts opening to a new dimension of seeing and living life.
The novel has very short chapters – amazingly short, still despite the scarcity of text one cannot help feeling that the writer is telling so much, but truly so much that at some point you feel the need to stop reading, close the book, and take a deep breath to calm the stirring train of thoughts that whirls inside your brain.
Vardan helped me understand that I can myself touch the sky, with my own fingers. It might sound awfully ridiculous, but he was right in his theory. The world these two little men are living is a harsh, cruel and unforgiving one, where one shouldn’t show any weakness or frailty of being a human. The tougher you pretend to be the better to preserve your own life. They are going to pass through some episodes where they demonstrate to each other that indeed they have a special bonding of friendship born and built between themselves.
On this human thread, and reflecting the daily life of a very small Armenian community , we are going backwards to 1913 and then it is given a shattering account of how the lives of hundreds of thousand Armenians were crushed to dust – killed in their homes, whole families overnight, or sent out in exile, dying of hunger or thirst in the desert, and how only a few survivors managed to get back home, and reconnect to a life that was not their life anymore. This is a sort of a backbone of the novel, as chiefly the novel gravitates around the idea of nation, as a group of people living within the boundaries of a country, the idea of national identity and culture, of having a land where to live, as your native home.
' - As for them, they had no God to save them. No deity to scream or yell out. No, there was no one. As if the whole universe was silent. '
In between some revealing truths, the book tells that another is the real lesson: the incredible speed with which the routine of life erases the events that seemed of great importance, the people who, a few days before, were the most precious part of our being. And yet, in the midst of thousands of lost memories and forgotten days that make up one's existence, the constancy of certain faces, even unknown ones, will never cease to surprise one.
The same happens with the narrator when he talks about the inhabitants of the "Armenian kingdom" – in this marginalized, very poor neighbourhood, saying: "I happen to speak to them in my mind with a feeling of closeness and understanding that I rarely I felt it, even in front of friends and relatives."
' - It's sad... All these beautiful things will disappear! You remember Shamiram's kettle. She sold it, right?
Vardan, who was lying down, got up on one elbow and looked at me with a curious serenity. His voice almost gleefully mirrored my despairing observation.
- No, nothing will disappear! You see, even you still remember Shamiram's kettle and, therefore, the hours we spent together. That moment remains forever in your memory and that's all that matters...
[...]
- Look, Mount Ararat, the holy peak of the Armenians, is now in Turkey. We lost him, and yet... Somehow, the fact that we don't have it makes it even dearer to us. This is the real choice. To possess or to dream. I prefer to dream. '
To possess or to dream...No, I do not yet feel sufficiently detached from this world to accept, like Vardan, this bitter elegance of dispossession, yet I know already that I'll certainly re-visit this book someday :)
This is how I had explained in my youth how the meeting with Vardan had made me discover the mysterious and paradoxical way in which the world is happening.
Today I no longer see in this some obscure enigmas and surprising paradoxes, but only this simple truth, which, thanks to him, I had finally understood: we are resigning and stopping ourselves in looking for this other self who we are, and this act kills us long before the death comes, in a game of shadows, agitated and diffuse, seen as the only possible existence. Our existence.'
The Armenian Friend , is technically-wise a very slim novel– sadly only 216 pages in my Romanian translation – however this is superbly offset by a richly gifted in feelings and emotions narrative. It unfolds as a memoir of an elderly man, now in his 60’, who is recalling a short period of his early youth , when he was 13, living in an orphanage in a far remote city in Siberia. His life changed 180 degrees after meeting an Armenian boy, schooling temporarily at the same place and with same professors, by name Vardan, 14 years old – who turned out to be a very queer and positively different human being, than how a young boy would normally think, feel and see his relations, the world, and life in general. Through the eyes of the narrator – mostly in 1st person, and rarely in 3rd person, we learn what a true, genuinely sincere and life-affirming friendship means, what values inspires in a human being, especially when at such young age, but mostly how the mind starts opening to a new dimension of seeing and living life.
The novel has very short chapters – amazingly short, still despite the scarcity of text one cannot help feeling that the writer is telling so much, but truly so much that at some point you feel the need to stop reading, close the book, and take a deep breath to calm the stirring train of thoughts that whirls inside your brain.
Vardan helped me understand that I can myself touch the sky, with my own fingers. It might sound awfully ridiculous, but he was right in his theory. The world these two little men are living is a harsh, cruel and unforgiving one, where one shouldn’t show any weakness or frailty of being a human. The tougher you pretend to be the better to preserve your own life. They are going to pass through some episodes where they demonstrate to each other that indeed they have a special bonding of friendship born and built between themselves.
On this human thread, and reflecting the daily life of a very small Armenian community , we are going backwards to 1913 and then it is given a shattering account of how the lives of hundreds of thousand Armenians were crushed to dust – killed in their homes, whole families overnight, or sent out in exile, dying of hunger or thirst in the desert, and how only a few survivors managed to get back home, and reconnect to a life that was not their life anymore. This is a sort of a backbone of the novel, as chiefly the novel gravitates around the idea of nation, as a group of people living within the boundaries of a country, the idea of national identity and culture, of having a land where to live, as your native home.
' - As for them, they had no God to save them. No deity to scream or yell out. No, there was no one. As if the whole universe was silent. '
In between some revealing truths, the book tells that another is the real lesson: the incredible speed with which the routine of life erases the events that seemed of great importance, the people who, a few days before, were the most precious part of our being. And yet, in the midst of thousands of lost memories and forgotten days that make up one's existence, the constancy of certain faces, even unknown ones, will never cease to surprise one.
The same happens with the narrator when he talks about the inhabitants of the "Armenian kingdom" – in this marginalized, very poor neighbourhood, saying: "I happen to speak to them in my mind with a feeling of closeness and understanding that I rarely I felt it, even in front of friends and relatives."
' - It's sad... All these beautiful things will disappear! You remember Shamiram's kettle. She sold it, right?
Vardan, who was lying down, got up on one elbow and looked at me with a curious serenity. His voice almost gleefully mirrored my despairing observation.
- No, nothing will disappear! You see, even you still remember Shamiram's kettle and, therefore, the hours we spent together. That moment remains forever in your memory and that's all that matters...
[...]
- Look, Mount Ararat, the holy peak of the Armenians, is now in Turkey. We lost him, and yet... Somehow, the fact that we don't have it makes it even dearer to us. This is the real choice. To possess or to dream. I prefer to dream. '
To possess or to dream...No, I do not yet feel sufficiently detached from this world to accept, like Vardan, this bitter elegance of dispossession, yet I know already that I'll certainly re-visit this book someday :)
March 28, 2023
Este a patra carte a lui Makine citita de mine.
Niciuna nu m-a dezamagit.
Imi plac stilul nostalgic, sensibilitatea sa, faptul ca vorbeste fara emfaza despre istoria mare si dureroasa.
Armenii, popor care mi se pare aparte prin eleganta, intelepciune si eruditie, au fost prea tare nedreptatiti ca sa uitam.
Niciuna nu m-a dezamagit.
Imi plac stilul nostalgic, sensibilitatea sa, faptul ca vorbeste fara emfaza despre istoria mare si dureroasa.
Armenii, popor care mi se pare aparte prin eleganta, intelepciune si eruditie, au fost prea tare nedreptatiti ca sa uitam.
December 9, 2021
Makine - mon amour.
Labai gera.
https://knyguziurkes.com/2021/12/03/m...
Labai gera.
https://knyguziurkes.com/2021/12/03/m...
March 22, 2023
O carte care m-a fascinat, pe care am parcurs-o ușor, dar care mi-a tulburat simțurile și m-a emoționat nespus de plăcut. E o carte frumoasă ca scriitură, construcție și subiect în sine. Te faci să iubești viața, mai mult decât crezi și să apreciezi valorile reale, dar mai ales prietenia pură, curată și simplă, dezinteresată.
Autorul creionează portretul unui prieten din adolescența sa zbuciumată, de orfan de 13 ani și apartenența acestuia la neamul armenilor, atât de prigoniți peste tot în lume și mai ales în Siberia stalinista, plină de opresiuni. Acest adolescent armean, bolnav și totuși atât de senin și iubitor, îl învață pe copilul orfan să privească lumea cu alți ochi, mai buni și să dăruiască - atenție, iubire,
sentimente, trăiri și tot ceea ce face ca viața să fie mai bună.
Cu alte cuvinte, Vardan-adolescentul de 15 ani, micuț și bolnav, dar cu un suflet mare a simțit condamnarea apăsătoare și a știut că trebuie să se bucure cu toată puterea lui de lucrurile esențiale din viață. Povestea armenilor persecutați o spune printre rânduri prietenului său orfan și așa afli încă o dată despre ura care a măcinat și macină o bună parte din omenire și la ora actuală, în lupta asta inutilă pentru supremație între anumite popoare.
Autorul creionează portretul unui prieten din adolescența sa zbuciumată, de orfan de 13 ani și apartenența acestuia la neamul armenilor, atât de prigoniți peste tot în lume și mai ales în Siberia stalinista, plină de opresiuni. Acest adolescent armean, bolnav și totuși atât de senin și iubitor, îl învață pe copilul orfan să privească lumea cu alți ochi, mai buni și să dăruiască - atenție, iubire,
sentimente, trăiri și tot ceea ce face ca viața să fie mai bună.
Cu alte cuvinte, Vardan-adolescentul de 15 ani, micuț și bolnav, dar cu un suflet mare a simțit condamnarea apăsătoare și a știut că trebuie să se bucure cu toată puterea lui de lucrurile esențiale din viață. Povestea armenilor persecutați o spune printre rânduri prietenului său orfan și așa afli încă o dată despre ura care a măcinat și macină o bună parte din omenire și la ora actuală, în lupta asta inutilă pentru supremație între anumite popoare.
August 30, 2023
O carte atât de frumoasă și de profundă! Un limbaj ales cu multă grijă, cuvinte delicate și îngrijite. Nimic aruncat la întâmplare, cu mare respect față de poveste si cititor. M-a încantat tare mult și mi-a reamintit care este esența vieții. O odă prieteniei și a frumosului care stă ascuns în lucruri simple!
"O asemenea indiferență în fața morții putea fi explicată, desigur, de lunga și sângeroasa istorie a revoluțiilor, represiunilor și conflictelor civile. Și de ororile ultimului război ce obișnuise țara că viața nu valorează mare lucru. Adolescența noastră, îmi dau seama acum, se desfășura pe fundalul unei prea mari deprinderi cu suferințele îndurate sau impuse."
"Când povestea, Vardan părea un om care merge prin beznă protejând flacăra pâlpâitoare a unei lumânări."
"O asemenea indiferență în fața morții putea fi explicată, desigur, de lunga și sângeroasa istorie a revoluțiilor, represiunilor și conflictelor civile. Și de ororile ultimului război ce obișnuise țara că viața nu valorează mare lucru. Adolescența noastră, îmi dau seama acum, se desfășura pe fundalul unei prea mari deprinderi cu suferințele îndurate sau impuse."
"Când povestea, Vardan părea un om care merge prin beznă protejând flacăra pâlpâitoare a unei lumânări."
May 20, 2022
“Capii che le nostre vite scorrevano continuamente sull’orlo dell’abisso e che, con un semplice gesto, potevamo aiutare l’altro, trattenerlo dal precipitare, salvarlo.”
Siberia, anni Settanta. A tredicianni il narratore conosce Vardan, ragazzino armeno debole e malaticcio che possiede però una luce particolare: intelligenza e cuore lo proteggono dalla violenza dei bulli del quartiere, lo distinguono dalla massa opaca dei coetanei spavaldi e ottusi.
Andreï (perché questa è una storia vera) ne è subito conquistato. Da suo difensore contro i compagni prepotenti ne diventa l’amico e in un certo senso l’allievo. (“Mi ha insegnato a essere chi non ero”, esordisce questo racconto, così intimo e toccante).
Così il ragazzino allevato in orfanotrofio, che ha imparato a sue spese ad applicare il darwinismo sociale nella lotta quotidiana per la sopravvivenza, conosce il contesto di emarginazione in cui Vardan vive, il cosiddetto regno degli Armeni: poche famiglie di sopravvissuti ora deportati in Siberia, che mantengono vive le loro usanze e soprattutto la memoria degli antenati, brutalmente cancellati dalla faccia della Terra. Un ambiente deprivato dove però le persone hanno conservato intatto il loro senso di dignità e anche una inconsueta, esotica gentilezza.
L’amicizia con il ragazzino filosofo insegnerà all’autore che si può vivere coltivando l’autonomia di giudizio, senza conformarsi al luogo comune. Pensando -ad esempio- che il cielo non è poi così lontano, ma comincia appena sopra i nostri piedi e che un essere umano è davvero tale solo se è capace di empatia verso la sofferenza altrui.
“Nella nostra giovinezza eravamo abituati a pensare in maniera sommaria e superficiale, dividendo l’umanità in classi, in razze, in popolazioni di ricchi o di poveri e facendo la differenza tra le società che avanzavano verso un futuro radioso e quelle, retrograde, che si frapponevano a quel luminoso progresso. Ciò che diceva Vardan andava molto aldilà di quel gioco di antitesi sociali. La disgrazia e l’abiezione di un essere rendevano inaccettabile tutto il formicaio umano. Sì,tutto.”
L’insegnamento di quel fragile e brillante adolescente ancora oggi accompagna Andreï . E accompagnerà di certo anche chi ne legge il racconto.
Siberia, anni Settanta. A tredicianni il narratore conosce Vardan, ragazzino armeno debole e malaticcio che possiede però una luce particolare: intelligenza e cuore lo proteggono dalla violenza dei bulli del quartiere, lo distinguono dalla massa opaca dei coetanei spavaldi e ottusi.
Andreï (perché questa è una storia vera) ne è subito conquistato. Da suo difensore contro i compagni prepotenti ne diventa l’amico e in un certo senso l’allievo. (“Mi ha insegnato a essere chi non ero”, esordisce questo racconto, così intimo e toccante).
Così il ragazzino allevato in orfanotrofio, che ha imparato a sue spese ad applicare il darwinismo sociale nella lotta quotidiana per la sopravvivenza, conosce il contesto di emarginazione in cui Vardan vive, il cosiddetto regno degli Armeni: poche famiglie di sopravvissuti ora deportati in Siberia, che mantengono vive le loro usanze e soprattutto la memoria degli antenati, brutalmente cancellati dalla faccia della Terra. Un ambiente deprivato dove però le persone hanno conservato intatto il loro senso di dignità e anche una inconsueta, esotica gentilezza.
L’amicizia con il ragazzino filosofo insegnerà all’autore che si può vivere coltivando l’autonomia di giudizio, senza conformarsi al luogo comune. Pensando -ad esempio- che il cielo non è poi così lontano, ma comincia appena sopra i nostri piedi e che un essere umano è davvero tale solo se è capace di empatia verso la sofferenza altrui.
“Nella nostra giovinezza eravamo abituati a pensare in maniera sommaria e superficiale, dividendo l’umanità in classi, in razze, in popolazioni di ricchi o di poveri e facendo la differenza tra le società che avanzavano verso un futuro radioso e quelle, retrograde, che si frapponevano a quel luminoso progresso. Ciò che diceva Vardan andava molto aldilà di quel gioco di antitesi sociali. La disgrazia e l’abiezione di un essere rendevano inaccettabile tutto il formicaio umano. Sì,tutto.”
L’insegnamento di quel fragile e brillante adolescente ancora oggi accompagna Andreï . E accompagnerà di certo anche chi ne legge il racconto.
November 12, 2023
“He taught me how to be someone I was not.”
When I was young that was the way I used to refer to how meeting Vardan opened my eyes to the mystery and paradox that underlie the workings of this world.
Nowadays what I see is no longer a host of obscure enigmas and astounding paradoxes but this simple truth which, thanks to him, I finally came to understand: when we resign ourselves to giving up the search for the other being that we are, it kills us long before we die–in that frenzied and voluble play of shadows which is regarded as the only life possible. Our life.
My Armenian Friend (Kindle Edition), translated by Geoffrey Strachan from Andreï Makine's L'Ami arménien, is the 15th novel in English by the pair, all of which I have read and savoured for their sumptuous prose. If there has been a negative of my experience it is that the prose can be a little too rich - a sentence in this novel reads I had a pusillanimous but prudent intuition that I should not make a second attempt to experience the dazzlement of that half hour, but rather preserve it intact in an aura of enchantment, like the luminous vision of Mount Ararat, like the fleeting–and almost unreal–appearance of Gulizar. - and that many of the books blend into one another, with a mix of east-meets-west (particularly France and Russia, echoing Makine’s own journey), and dream-like remembered loves. And none has ever quite reached the heights of the book that made his name, the Prix Goncourt and Prix Médicis winning Le Testament français (whose title in the US was rendered as Memories of Our Russian Summers), his fourth novel in French although first to be translated in the UK.
My Armenian friend shares the prose style of much of Makine/Strachan's work and it's looking-back-fondly (if tragically)-on-a-past-relationship theme, although here the narrator is looking back on his friendship, aged 13 and in the early 1970s, with a fellow schoolboy. Both live in remote Siberia, the narrator, who lives in an orphanage, makes friends with Vardan largely as both are not part of the usual gang.
Vardan comes from a small community of Armenians who are here to do their best to support members of their family who are on detention in a Siberian prison awaiting trial:
A few years previously, down there in remote and mysterious Armenia, they had been commemorating the fiftieth anniversary of a monstruous massacre, a national tragedy, and on this occasion some bold young spirits had taken it into their heads to form a clandestine organisation and embark on a struggle to regain the independence of their historic native land. The authorities had not been slow to react, very serious accusations came thundering out: nationalist propaganda, separatist subversion, an anti-Soviet conspiracy …
Vardan is in ill-health, suffering with "the Armenian disease" which I think is familial Mediterranean fever, meaning he is often off-school, so the narrator, himself without a family, increasingly spends time with Vardan's, and comes to learn about the tragic history of their community, but one which gains its power by being rendered in personal stories rather than statistics: Once you start counting in millions all capacity to be moved loses its edge, the most sincere desire to feel sympathy grows weak. And the study of the particular historical situation leads, whether we wish it or no, to analysis, to the examination of the facts, an exposition of the reasons, which veers dangerously close to justification.
Interestingly Makine's previous novel in French - 2019’s Au-delà des frontières has been skipped in translation, perhaps as in France it "polarised critics with its reactionary discourse" (per this article ) - and there is an odd scene at the end of the novel when the narrator seems horrified that his orphanage (of which he hardly had fond memories) has been demolished and turned into an upmarket shopping centre:
And this new world, increasingly invasive and “blended”, from Siberia to New York, would have found no scrap of land to give shelter to that little cohort of exiles, with their memories, their hopes and those two family photographs in the room where Vardan slept on a bed made up of suitcases. From the top of the rampart the advertising slogans enjoined the multitudes to endlessly consume, to satisfy a myriad of instant desires, to be forever “relocating”, to blend all cultures together in one brew, to celebrate all things exotic.
Walking around the sites of those vanished times, I fell to wondering what there was that was exotic about Vardan’s life and mine in those years when the communist empire was coming to an end. A large Siberian town, a poverty-stricken district, outside which people seldom strayed and, behind that rampart–those windows criss–crossed with thick iron bars, the antechamber to the camps. To the human beings of today, proud to be “citizens of the world” and swearing only by “world culture”, such an existence could not fail to seem appallingly limited.
Yet this modernity, which claimed to be united by a connection to everything and everyone, was in reality closing in on itself with increasing deafness.
A rather sentimental end (given the horror that lies beneath the story) to an otherwise lyrical novel.
3.5 stars - thanks to the publisher via Netgalley for the ARC
Bibliography (all translations by Geoffrey Strachan
Those 15 novels with the title and publication date of their English translation (out of 18 Makine has published under his own name):
Le Testament Français (1997) - from Le Testament français, 1995
Once upon the River Love (1999) - from Au temps du fleuve Amour, 1994
The Crime of Olga Arbyelina (1999) - from Le Crime d'Olga Arbelina, 1998
Confessions of a Lapsed Standard-Bearer (2000) - from Confession d'un porte-drapeau déchu, 1992
Requiem for the East (2001) - from Requiem pour l'Est, 2000
A Life’s Music (2002) - from La Musique d'une vie, 2001
A Hero’s Daughter (2004) - from La Fille d'un héros de l'Union soviétique (1990)
The Earth and Sky of Jacques Dorme (2005) - from La Terre et le ciel de Jacques Dorme, 2003
The Woman Who Waited (2006) - from La Femme qui attendait, 2004,
Human Love (2008) - from L'Amour humain, 2006
The Life of an Unknown Man (2010) - from La Vie d'un homme inconnu, 2009
Brief Loves that Live Forever (2013) - from Le Livre des brèves amours éternelles, 2011
A Woman Loved (2015) - from Une Femme Aimée, 2013
The Archipelago of Another Life (2019) - from L'archipel d'une autre vie, 2016
My Armenian Friend (2023) - from
Not (yet) translated
Le Monde selon Gabriel, 2007
Cette France qu'on oublie d'aimer, 2010
Le Pays du lieutenant Schreiber, 2014
Au-delà des frontières, 2019
When I was young that was the way I used to refer to how meeting Vardan opened my eyes to the mystery and paradox that underlie the workings of this world.
Nowadays what I see is no longer a host of obscure enigmas and astounding paradoxes but this simple truth which, thanks to him, I finally came to understand: when we resign ourselves to giving up the search for the other being that we are, it kills us long before we die–in that frenzied and voluble play of shadows which is regarded as the only life possible. Our life.
My Armenian Friend (Kindle Edition), translated by Geoffrey Strachan from Andreï Makine's L'Ami arménien, is the 15th novel in English by the pair, all of which I have read and savoured for their sumptuous prose. If there has been a negative of my experience it is that the prose can be a little too rich - a sentence in this novel reads I had a pusillanimous but prudent intuition that I should not make a second attempt to experience the dazzlement of that half hour, but rather preserve it intact in an aura of enchantment, like the luminous vision of Mount Ararat, like the fleeting–and almost unreal–appearance of Gulizar. - and that many of the books blend into one another, with a mix of east-meets-west (particularly France and Russia, echoing Makine’s own journey), and dream-like remembered loves. And none has ever quite reached the heights of the book that made his name, the Prix Goncourt and Prix Médicis winning Le Testament français (whose title in the US was rendered as Memories of Our Russian Summers), his fourth novel in French although first to be translated in the UK.
My Armenian friend shares the prose style of much of Makine/Strachan's work and it's looking-back-fondly (if tragically)-on-a-past-relationship theme, although here the narrator is looking back on his friendship, aged 13 and in the early 1970s, with a fellow schoolboy. Both live in remote Siberia, the narrator, who lives in an orphanage, makes friends with Vardan largely as both are not part of the usual gang.
Vardan comes from a small community of Armenians who are here to do their best to support members of their family who are on detention in a Siberian prison awaiting trial:
A few years previously, down there in remote and mysterious Armenia, they had been commemorating the fiftieth anniversary of a monstruous massacre, a national tragedy, and on this occasion some bold young spirits had taken it into their heads to form a clandestine organisation and embark on a struggle to regain the independence of their historic native land. The authorities had not been slow to react, very serious accusations came thundering out: nationalist propaganda, separatist subversion, an anti-Soviet conspiracy …
Vardan is in ill-health, suffering with "the Armenian disease" which I think is familial Mediterranean fever, meaning he is often off-school, so the narrator, himself without a family, increasingly spends time with Vardan's, and comes to learn about the tragic history of their community, but one which gains its power by being rendered in personal stories rather than statistics: Once you start counting in millions all capacity to be moved loses its edge, the most sincere desire to feel sympathy grows weak. And the study of the particular historical situation leads, whether we wish it or no, to analysis, to the examination of the facts, an exposition of the reasons, which veers dangerously close to justification.
Interestingly Makine's previous novel in French - 2019’s Au-delà des frontières has been skipped in translation, perhaps as in France it "polarised critics with its reactionary discourse" (per this article ) - and there is an odd scene at the end of the novel when the narrator seems horrified that his orphanage (of which he hardly had fond memories) has been demolished and turned into an upmarket shopping centre:
And this new world, increasingly invasive and “blended”, from Siberia to New York, would have found no scrap of land to give shelter to that little cohort of exiles, with their memories, their hopes and those two family photographs in the room where Vardan slept on a bed made up of suitcases. From the top of the rampart the advertising slogans enjoined the multitudes to endlessly consume, to satisfy a myriad of instant desires, to be forever “relocating”, to blend all cultures together in one brew, to celebrate all things exotic.
Walking around the sites of those vanished times, I fell to wondering what there was that was exotic about Vardan’s life and mine in those years when the communist empire was coming to an end. A large Siberian town, a poverty-stricken district, outside which people seldom strayed and, behind that rampart–those windows criss–crossed with thick iron bars, the antechamber to the camps. To the human beings of today, proud to be “citizens of the world” and swearing only by “world culture”, such an existence could not fail to seem appallingly limited.
Yet this modernity, which claimed to be united by a connection to everything and everyone, was in reality closing in on itself with increasing deafness.
A rather sentimental end (given the horror that lies beneath the story) to an otherwise lyrical novel.
3.5 stars - thanks to the publisher via Netgalley for the ARC
Bibliography (all translations by Geoffrey Strachan
Those 15 novels with the title and publication date of their English translation (out of 18 Makine has published under his own name):
Le Testament Français (1997) - from Le Testament français, 1995
Once upon the River Love (1999) - from Au temps du fleuve Amour, 1994
The Crime of Olga Arbyelina (1999) - from Le Crime d'Olga Arbelina, 1998
Confessions of a Lapsed Standard-Bearer (2000) - from Confession d'un porte-drapeau déchu, 1992
Requiem for the East (2001) - from Requiem pour l'Est, 2000
A Life’s Music (2002) - from La Musique d'une vie, 2001
A Hero’s Daughter (2004) - from La Fille d'un héros de l'Union soviétique (1990)
The Earth and Sky of Jacques Dorme (2005) - from La Terre et le ciel de Jacques Dorme, 2003
The Woman Who Waited (2006) - from La Femme qui attendait, 2004,
Human Love (2008) - from L'Amour humain, 2006
The Life of an Unknown Man (2010) - from La Vie d'un homme inconnu, 2009
Brief Loves that Live Forever (2013) - from Le Livre des brèves amours éternelles, 2011
A Woman Loved (2015) - from Une Femme Aimée, 2013
The Archipelago of Another Life (2019) - from L'archipel d'une autre vie, 2016
My Armenian Friend (2023) - from
Not (yet) translated
Le Monde selon Gabriel, 2007
Cette France qu'on oublie d'aimer, 2010
Le Pays du lieutenant Schreiber, 2014
Au-delà des frontières, 2019
December 29, 2023
My Armenian Friend is the story of two boys, Vardan and an unnamed narrator (Makine). Set in 1970s Siberia, when Makine was a teenager, the story revolves around two adolescents who do not fit in with the brutal, penal culture left-over from Stalin. The narrative is told from an adult perspective and moves from childhood's magical view to adulthood's stark realism. The novel shuns rosy endings for the "terrifying banality" of life and its "clumsy plodding progress." Makine is well aware that Russian history lies and stories are shaped to convey propaganda more than truth. In this sense, he is a truth teller: the book exposes the Armenian genocide with true sensitivity.
December 14, 2021
Kaip su tom alyvuogėm ar pelėsiniu sūriu. Pradedi mėgti, kai paaugi. Deja, iki šio autoriaus knygų niekaip neužaugu...
November 14, 2023
When I read Makine’s Music of a Life, I was blown away by his masterful, lyrical prose. This coming of age story didn’t have the same effect sadly. It is beautifully written, of course, but it didn’t draw me in or capture my imagination as before. Perhaps it was because I couldn’t relate to the characters in any way or perhaps my expectations were just too high. I really don’t know. I’m pleased to have had the opportunity to read it but it just wasn’t for me.
With thanks to Welbeck Publishing and NetGalley for a review copy.
With thanks to Welbeck Publishing and NetGalley for a review copy.
August 19, 2023
Knyga, kurią perskaičiau vienu prisėdimu, tokia plona, bet kiekvienas sakinys yra raiškus, vaizdingas, neapkrautas, gilus ir tiek daug visko aprėpiantis. Iš tikrųjų susimąsčiau, kad kartais vienas žmogus, sutiktas gyvenimo kelyje, gali palikti ryškų, nepamirštamą, prasmingą ir svarbų prisiminimą, pėdsaką.
"Jis išmokė mane būti visai kitokį. Jo dėka supratau - mes patys nuleidžiame rankas ir neieškome tų kitokių,kokie esam. Jis atskleidė man daug daugiau, ne vien nustebino smagia atmosferos įdomybe.
Ta dangų liečianti ranka taps slapta priežastimi viltis".
"Jis išmokė mane būti visai kitokį. Jo dėka supratau - mes patys nuleidžiame rankas ir neieškome tų kitokių,kokie esam. Jis atskleidė man daug daugiau, ne vien nustebino smagia atmosferos įdomybe.
Ta dangų liečianti ranka taps slapta priežastimi viltis".
July 16, 2025
Nuostabaus grožio kūrinys ❤️
March 7, 2022
Kokia graži istorija! O jos pabaiga ideali, net susigraudinau. Tobula knyga.
December 27, 2023
Nepaprastai jautri. Subtili. Liūdna knyga.
October 26, 2024
Before saying anything I want to quote some of the praise this novel has received:
“In this moving and beautifully written novel about friendship and the plight of Armenians in the Soviet Union, Makine offers an elegant island of hope.”—L’Express
“Growing up in a Siberian orphanage in the Sixties marks one forever, but discovering a profound friendship in a persecuted Armenian community saves the narrator. Better than any writer Makine knows just how to move from savage brutality, to the tender.”—Figaro Magazine
“A poignant testimony to the history of a friendship between two young lads in a Siberian orphanage. When the narrator enters into the ‘miniature Armenian kingdom’ with his new friend, in the heat of the Soviet regime repression, magnificent figures emerge.”—Lire
“The story unfolds with infinite grace between a troubled childhood and the Soviet Armenian genocide and travels elegantly, at the edge of the abyss.”—Des Livres
“While this is not Makine’s first great work of fiction, it may well be one of his most moving works. Carried by his pure classic writing, he identifies movingly the essential, from the surficial.”—Le Figaro Litteraire
“As good as Stendhal or Tolstoy . . . I would rather read him than anyone else now writing.”—Allan Massie, Literary Review
“One of the significant novelists of our age.”—Stephanie Merritt, Observer
“Makine packs great steppes-full of history into compact, bejewelled boxes of prose.”—Boyd Tonkin, Independent
“Makine’s wonderful economy of image and phrase convey far more than one could think possible about the Russian soul.”—Anthony Beevor, Daily Telegraph
With that kind of praise and endorsement why would you need my words of praise? and I assure you that all I can do is praise this beautiful novel. It is a superb novel and, more praise, Christian Authier in Figaro called it 'Andre Makine's most moving novel' and I would agree but unfortunately I have to many of Mr. Makine's novels still to read for it to be informed praise, from me, not Mr. Authier!
There are so many strands in this novel, the Soviet Union in the doldrums of the Brezhnev just before decay and collapse became inexorable and inevitable; friendship, family, nationality and so much more and clearly this novel, like all of Makine's novels is based/influenced by his own lived experience (he was born in 1957) as even a cursory look at his biography will know. But they are not autobiographical. I think that is important to emphasize, Makine is not in the school of writing as personal therapy. He is far too good and subtle a writer for anything so tawdry. He needs to write because he is an artist and he has stories to tell but he is not excorcising personal demons, traumas or memories. That this, and his other novels, are so rooted in his life but utterly separate from it is what makes it so powerful.
There are many powerful insights in this novel into the trauma that the peoples of the Soviet Union suffered over the years and the consequences of how those experiences had cheapened and vulgarised people. But Makine didn't see the new post Soviet Union as an improvement, there is nothing simply about Makine and that is what makes 'My Armenian Friend' so wonderful. It is also a beautiful tale of childhood and, oh, everything I said earlier.
It is not long, it is completely wonderful, just go and read 'My Armenian Friend'.
“In this moving and beautifully written novel about friendship and the plight of Armenians in the Soviet Union, Makine offers an elegant island of hope.”—L’Express
“Growing up in a Siberian orphanage in the Sixties marks one forever, but discovering a profound friendship in a persecuted Armenian community saves the narrator. Better than any writer Makine knows just how to move from savage brutality, to the tender.”—Figaro Magazine
“A poignant testimony to the history of a friendship between two young lads in a Siberian orphanage. When the narrator enters into the ‘miniature Armenian kingdom’ with his new friend, in the heat of the Soviet regime repression, magnificent figures emerge.”—Lire
“The story unfolds with infinite grace between a troubled childhood and the Soviet Armenian genocide and travels elegantly, at the edge of the abyss.”—Des Livres
“While this is not Makine’s first great work of fiction, it may well be one of his most moving works. Carried by his pure classic writing, he identifies movingly the essential, from the surficial.”—Le Figaro Litteraire
“As good as Stendhal or Tolstoy . . . I would rather read him than anyone else now writing.”—Allan Massie, Literary Review
“One of the significant novelists of our age.”—Stephanie Merritt, Observer
“Makine packs great steppes-full of history into compact, bejewelled boxes of prose.”—Boyd Tonkin, Independent
“Makine’s wonderful economy of image and phrase convey far more than one could think possible about the Russian soul.”—Anthony Beevor, Daily Telegraph
With that kind of praise and endorsement why would you need my words of praise? and I assure you that all I can do is praise this beautiful novel. It is a superb novel and, more praise, Christian Authier in Figaro called it 'Andre Makine's most moving novel' and I would agree but unfortunately I have to many of Mr. Makine's novels still to read for it to be informed praise, from me, not Mr. Authier!
There are so many strands in this novel, the Soviet Union in the doldrums of the Brezhnev just before decay and collapse became inexorable and inevitable; friendship, family, nationality and so much more and clearly this novel, like all of Makine's novels is based/influenced by his own lived experience (he was born in 1957) as even a cursory look at his biography will know. But they are not autobiographical. I think that is important to emphasize, Makine is not in the school of writing as personal therapy. He is far too good and subtle a writer for anything so tawdry. He needs to write because he is an artist and he has stories to tell but he is not excorcising personal demons, traumas or memories. That this, and his other novels, are so rooted in his life but utterly separate from it is what makes it so powerful.
There are many powerful insights in this novel into the trauma that the peoples of the Soviet Union suffered over the years and the consequences of how those experiences had cheapened and vulgarised people. But Makine didn't see the new post Soviet Union as an improvement, there is nothing simply about Makine and that is what makes 'My Armenian Friend' so wonderful. It is also a beautiful tale of childhood and, oh, everything I said earlier.
It is not long, it is completely wonderful, just go and read 'My Armenian Friend'.
October 25, 2023
Je ne sais pas si c'était parfait mais c'était très beau et j'ai adoré deux choses notamment: trouver un perso qui me rappelle moi et mon comportement pacifique + le point de vue du narrateur qui est tres respectueux, bienveillant et compréhensif. Et juste... c'était beau à bien des égards ! Une belle découverte que cette plume.
October 1, 2023
Trumpas, daug laiko perskaityti neužimantis kūrinys, bet jame sudėta labai daug.
Knyga puikiai atskleidžia iki šiol dar egzistuojantį rasinį paskirstymą ir kaip jis gali būti nematomas jei sutinki tinkamus žmones.
Knyga įtikina, kad visi sutikti žmonės palieka mūsų sielose įspaudus ir pamokina kažkokių tai pamokų.
Knyga kurioje vaizdingai atskleidžiamas totalitarinės Rusijos paveikslas.
Knyga, kurią perskaitysi greitai, bet apgalvosi ir prisiminsi ne kartą.
‐-----------------------------------------------------
Its a short concise story that wont take you a lot to finish, but it holds so much.
The book perfectly shows racial profiling that sadly is still existing.
The book proofs that people we meet in our lifes can leave marks on our souls and teach us some sort of a lesson.
The book draws a clear picture of totalitarian Russia.
The book that you will read quickly, but will stick with you for a while..
Knyga puikiai atskleidžia iki šiol dar egzistuojantį rasinį paskirstymą ir kaip jis gali būti nematomas jei sutinki tinkamus žmones.
Knyga įtikina, kad visi sutikti žmonės palieka mūsų sielose įspaudus ir pamokina kažkokių tai pamokų.
Knyga kurioje vaizdingai atskleidžiamas totalitarinės Rusijos paveikslas.
Knyga, kurią perskaitysi greitai, bet apgalvosi ir prisiminsi ne kartą.
‐-----------------------------------------------------
Its a short concise story that wont take you a lot to finish, but it holds so much.
The book perfectly shows racial profiling that sadly is still existing.
The book proofs that people we meet in our lifes can leave marks on our souls and teach us some sort of a lesson.
The book draws a clear picture of totalitarian Russia.
The book that you will read quickly, but will stick with you for a while..
August 11, 2021
Premier livre qui me fait verser une larme cette année. Un vrai chef d'oeuvre.
Un jeune orphelin en Sibérie fait la rencontre d'un garçon arménien qui lui fera découvrir un univers disparu.
"J'en vins à penser que la véritable étrangeté de ce garcon n'étais pas liée à ses origines[...] mais à ce fragment muet, cette parcelle vierge de la fresque, un vide frappé de mutisme et dont personne ne venait découvrir le secret qui pourtant recelait la clef de leurs vies".
Émouvant et personnel, ce récit mélange du vécu, de la poésie et de la philosophie en seulement 215 pages.
Certes la banalité de nos existences prendra toujours le dessus, enterrant des révolutions, des massacres et des histoires d'amour, mais dans la monotonie il y a parfois des étincelles de magie.
"Que le flux du temps s'arrête là, comme dans un livre, sur cette promesse de bonheur, sur cette rencontre entre deux êtres cruellement éprouvés par la vie, infiniment éloignés et, soudain, unis."
Un roman a lire absolument, 5 étoiles si pas plus.
Un jeune orphelin en Sibérie fait la rencontre d'un garçon arménien qui lui fera découvrir un univers disparu.
"J'en vins à penser que la véritable étrangeté de ce garcon n'étais pas liée à ses origines[...] mais à ce fragment muet, cette parcelle vierge de la fresque, un vide frappé de mutisme et dont personne ne venait découvrir le secret qui pourtant recelait la clef de leurs vies".
Émouvant et personnel, ce récit mélange du vécu, de la poésie et de la philosophie en seulement 215 pages.
Certes la banalité de nos existences prendra toujours le dessus, enterrant des révolutions, des massacres et des histoires d'amour, mais dans la monotonie il y a parfois des étincelles de magie.
"Que le flux du temps s'arrête là, comme dans un livre, sur cette promesse de bonheur, sur cette rencontre entre deux êtres cruellement éprouvés par la vie, infiniment éloignés et, soudain, unis."
Un roman a lire absolument, 5 étoiles si pas plus.
August 21, 2022
L’amico di una vita
Una poetica riflessione sulla vita attraverso un’amicizia che è occasione di una conoscenza della vita stessa: quella del “regno di Armenia” e dei suoi abitanti e quella della voce narrante; una narrazione che ha il ritmo e la profondità di una scrittura ottocentesca.
Vardan, l’amico armeno, è il saggio interprete e testimone del tempo e della sua brevità e anche per questo sa vedere dove altri non sanno, intuisce ciò che agli altri è nascosto, svela “misteri”.
Alcune pagine sono particolarmente toccanti e intense; l’intero libro è un canto alla bellezza e alla dolcezza, alla forza dei sentimenti e della memoria, al senso dell’umano.
Giudizio tra 4 e 5 stelle, che assegno a un libro di un nuovo autore (per me) di cui vorrei leggere altro.
Una poetica riflessione sulla vita attraverso un’amicizia che è occasione di una conoscenza della vita stessa: quella del “regno di Armenia” e dei suoi abitanti e quella della voce narrante; una narrazione che ha il ritmo e la profondità di una scrittura ottocentesca.
Vardan, l’amico armeno, è il saggio interprete e testimone del tempo e della sua brevità e anche per questo sa vedere dove altri non sanno, intuisce ciò che agli altri è nascosto, svela “misteri”.
Alcune pagine sono particolarmente toccanti e intense; l’intero libro è un canto alla bellezza e alla dolcezza, alla forza dei sentimenti e della memoria, al senso dell’umano.
Giudizio tra 4 e 5 stelle, che assegno a un libro di un nuovo autore (per me) di cui vorrei leggere altro.
October 10, 2022
Unul dintre puținii scriitori care aduce în atenția publică prin mijloace literare acest mare tabu al Europei: genocidul săvârșit de turci asupra armenilor în 1915.
February 15, 2025
“Tõeline valik ongi see: omada või unistada.”
September 30, 2023
Dificil! Dificil de citit, dificil de urmărit si dificil de înțeles. Mie mi-au tot fugit ochii pe pagină ca să m-asigur că am înțeles corect. Vreau să menționez de la început că spre deosebire de nota acordată, romanul în sine e pentru mine de cel puțin patru stele.
Doar că o să încep prin a face o recomandare. Pentru cine vrea să citească acest roman, îi recomand să-l citească în orice limbă o cunoaște cât să înțeleagă textul. Doar să nu fie în română. Eu recunosc că am căzut pradă lipsei mele de ambiție și m-am complăcut cu ce mi-a fost mai la-ndemână.
Ar trebui să adaug și că e greu de tradus. Dar nu mai sunt așa sigur de asta. Mai degrabă a fost o eroare de potrivire. Avem tot felul de termeni deosebiți, ca "scatoalce", "stânjeniu", "deocheate". Scatoalce e interesant că e folosit în locul a doi termeni oarecum diferiți în original, "des claques", palme, și "des torgnoles", o serie de palme date în succesiune rapidă, în joacă. Pe când scatoalca, din ce înțeleg, e o palmă sănătoasă (nu am folosit niciodată cuvântul, așa că dex-ul a fost de mare ajutor). În niciun caz "une torgnole" umilitoare. Avem, de asemenea, sintagme ca "[aripile] colorate în stanjeniu de asfințit" în locul originalului simplu și clar 'pe care asfințitul le colora în mov'. Prefer originalul mai ales pentru topica lipsită de ambiguitate. Stânjeniul de asfințit e ca albastrul de prusia. În altă situație naratorul în traducere "se perpelește" în așteptarea unei reacții. Nu comentez alegerea traducătoarei, cu toate că asta e ceea ce mi-a atras atenția inițial. Dar in original, între întrebarea naratorului și reacția personajului avem cateva momente de toropeală sau de moliciune. Nu ne mai referim la narator, atenția e pe personajul principal, pe prietenul armean.
În unele cazuri autorul folosește niște cuvinte care au ajuns împrumutate și în limba română, ca "revolut", "fanată" sau "epură" și care sunt traduse direct prin acest împrumut. Sincer, un asemenea cuvânt m-aș aștepta mai degrabă să-l găsesc într-un rebus, nu ca imagine semnificativă într-un roman. Epura e un caz mai complicat, pentru că în română sensul de contur nu s-a transferat, ci doar cel de reprezentare geometrică, iar văzute din ascunzătoare, păsările nu prea puteau fi observate concomitent în plan, vedere frontală și vedere laterală. Poate doar dacă erau observate de Picasso, dar nu cred că-i nevoie s-ajungem acolo.
Avem situații în care anumiți termeni lipsesc pur și simplu din traducere. Naratorul spune în traducere că"[lentoarea] mi-a dat răgazul să privesc fără grabă, dintr-o perspectivă nouă și surprinzător de detașată". Îmi imaginez pe narator, un băiat de 12(?) ani care privește cu niște ochi mari de căprioară în gol, detașat de tot ce se întâmplă pe lângă el, fără să observe nimic. În original naratorul nu privește, ci observă și, crucial, observă chiar totul. Poate să descrie în cel mai mic detaliu ceea ce vede. E detașat de sine, de preconcepțiile societății și o vede pe Shamiram obiectiv, așa cum e ea în simpla ei calitate de om.
Dificultățile efective vin mai târziu. Unul din capitole se termină astfel:
"Îmi dădeam seama că singurul mister demn de a fi cercetat se ascundea în capacitatea noastră de a rezista acestui val de inepții care ne îndepărtau de trecutul nostru, unde pierduserăm ceea ce era esențial ființei noastre."
Acest "pierduserăm", "avions égaré" în original, mă pune în situația să mă îndoiesc de ce am citit mai sus. Adică trecutul nostru e important, trebuie să îl tinem aproape. Dar motivul pentru care trebuie să-l ținem aproape îmi creează confuzie. Se pare că trecutul e un fel de gaură neagră periculoasă în care deja am pierdut un lucru foarte important, chiar "esențialul ființei noastre". Lăsând la o parte pentru moment sintagma aceasta, avem o interpretare directă, onestă, a acestui verb, "égarer", care înseamnă "a pierde", dar și "a induce în eroare", și chiar "a rătăci un lucru". Deci din original ajung să înțeleg un lucru la care mă așteptam, mai logic, că trebuie să rezistăm acestor inepții care ne îndepărtau de trecutul nostru pentru că acesta conținea, proteja, ascundea, acest esențial al ființei noastre.
Acum revenind la această sintagmă greoaie, se observă că autorul a ales să nu folosească sintagma naturală "esența ființei noastre". De ce oare? "[...]où nous avions égaré l'essentiel de nous même." Dacă, de fapt, noi ascunseserăm de noi înșine, în acest trecut, esentialul. Trecutul protejează esentialul de versiunea noastră viitoare, contaminată de inepții, și cu cât suntem mai aproape de el, cu atât suntem mai aproape de sursa adevărului, adevărul suferinței și al traumelor trecutului, atât cel personal cât și cel colectiv. Până la urmă fiecare înțelege ce vrea, dar cât timp pot să deduc ceva logic prefer să merg pe firul asta.
O altă maximă folosită de autor la final de capitol ridică o problemă asemănătoare. Traducerea e următoarea.
"Adevărata identitate a acestui copil, unica veritabilă origine era ziua aceea de toamnă, domoală și însorită, departe de existențele necumpătate și grăbite ale oamenilor.
Pentru a căpăta această identitate supremă, nu mai avea nevoie decât de dovada concretă că are o patrie, un trecut, un pământ [...]"
Din textul de mai sus reiese că identitatea acestui copil e ca pisica lui Schrödinger. Ba este, ba nu este. Ba era ziua aceea de toamnă, ba mai avea nevoie de dovezi pentru a fi căpătată.
Sau putem s-o scriem si mai schematic:
Paragraful 1: Avem identitate? Avem!
Paragraful 2: Avem identitatea? Păi trebuie mai întâi s-o căpătăm. Avem tot ce ne trebuie ca s-o căpătăm? Păi nu mai avem nevoie decât de o dovadă concretă. Deci avem identitate? Păi stai să vezi... Avem sau nu? Păi nu încă… că dovada...
Oare asta a vrut să zică autorul? Al doilea paragraf se poate traduce un pic diferit. Spune că lui încă îi trebuia certitudinea solidă de a avea o patrie, etc. Deci nu avea nevoie de o dovadă concretă, ci îi trebuia o certitudine solidă. Avea această certitudine solidă? Păi normal că o avea, nu i-ar fi făcut bine s-o piardă sau s-o dea, că "încă îi trebuia". Și mai mult, din context reiese că naratorul se zbătea exact cu această problemă: să confrunte sau nu certitudinea pe care se baza identitatea prietenului său.
În rest, romanul e foarte bine închegat. Tratează cu foarte mare atenție tema identității și apartenenței la comunitate, atinge cu multă pricepere și tact subiecte grave, ca agresiunile în joacă ale copiilor, condamnările politice din URSS, sau modul în care sunt tratați veteranii, victimele războiului și ale represiunilor comuniste. Concis, dar profund.
Consider că m-am plâns destul de text, așa că acu trebuie că (sic) e cazul să mai și termin.
Doar că o să încep prin a face o recomandare. Pentru cine vrea să citească acest roman, îi recomand să-l citească în orice limbă o cunoaște cât să înțeleagă textul. Doar să nu fie în română. Eu recunosc că am căzut pradă lipsei mele de ambiție și m-am complăcut cu ce mi-a fost mai la-ndemână.
Ar trebui să adaug și că e greu de tradus. Dar nu mai sunt așa sigur de asta. Mai degrabă a fost o eroare de potrivire. Avem tot felul de termeni deosebiți, ca "scatoalce", "stânjeniu", "deocheate". Scatoalce e interesant că e folosit în locul a doi termeni oarecum diferiți în original, "des claques", palme, și "des torgnoles", o serie de palme date în succesiune rapidă, în joacă. Pe când scatoalca, din ce înțeleg, e o palmă sănătoasă (nu am folosit niciodată cuvântul, așa că dex-ul a fost de mare ajutor). În niciun caz "une torgnole" umilitoare. Avem, de asemenea, sintagme ca "[aripile] colorate în stanjeniu de asfințit" în locul originalului simplu și clar 'pe care asfințitul le colora în mov'. Prefer originalul mai ales pentru topica lipsită de ambiguitate. Stânjeniul de asfințit e ca albastrul de prusia. În altă situație naratorul în traducere "se perpelește" în așteptarea unei reacții. Nu comentez alegerea traducătoarei, cu toate că asta e ceea ce mi-a atras atenția inițial. Dar in original, între întrebarea naratorului și reacția personajului avem cateva momente de toropeală sau de moliciune. Nu ne mai referim la narator, atenția e pe personajul principal, pe prietenul armean.
În unele cazuri autorul folosește niște cuvinte care au ajuns împrumutate și în limba română, ca "revolut", "fanată" sau "epură" și care sunt traduse direct prin acest împrumut. Sincer, un asemenea cuvânt m-aș aștepta mai degrabă să-l găsesc într-un rebus, nu ca imagine semnificativă într-un roman. Epura e un caz mai complicat, pentru că în română sensul de contur nu s-a transferat, ci doar cel de reprezentare geometrică, iar văzute din ascunzătoare, păsările nu prea puteau fi observate concomitent în plan, vedere frontală și vedere laterală. Poate doar dacă erau observate de Picasso, dar nu cred că-i nevoie s-ajungem acolo.
Avem situații în care anumiți termeni lipsesc pur și simplu din traducere. Naratorul spune în traducere că"[lentoarea] mi-a dat răgazul să privesc fără grabă, dintr-o perspectivă nouă și surprinzător de detașată". Îmi imaginez pe narator, un băiat de 12(?) ani care privește cu niște ochi mari de căprioară în gol, detașat de tot ce se întâmplă pe lângă el, fără să observe nimic. În original naratorul nu privește, ci observă și, crucial, observă chiar totul. Poate să descrie în cel mai mic detaliu ceea ce vede. E detașat de sine, de preconcepțiile societății și o vede pe Shamiram obiectiv, așa cum e ea în simpla ei calitate de om.
Dificultățile efective vin mai târziu. Unul din capitole se termină astfel:
"Îmi dădeam seama că singurul mister demn de a fi cercetat se ascundea în capacitatea noastră de a rezista acestui val de inepții care ne îndepărtau de trecutul nostru, unde pierduserăm ceea ce era esențial ființei noastre."
Acest "pierduserăm", "avions égaré" în original, mă pune în situația să mă îndoiesc de ce am citit mai sus. Adică trecutul nostru e important, trebuie să îl tinem aproape. Dar motivul pentru care trebuie să-l ținem aproape îmi creează confuzie. Se pare că trecutul e un fel de gaură neagră periculoasă în care deja am pierdut un lucru foarte important, chiar "esențialul ființei noastre". Lăsând la o parte pentru moment sintagma aceasta, avem o interpretare directă, onestă, a acestui verb, "égarer", care înseamnă "a pierde", dar și "a induce în eroare", și chiar "a rătăci un lucru". Deci din original ajung să înțeleg un lucru la care mă așteptam, mai logic, că trebuie să rezistăm acestor inepții care ne îndepărtau de trecutul nostru pentru că acesta conținea, proteja, ascundea, acest esențial al ființei noastre.
Acum revenind la această sintagmă greoaie, se observă că autorul a ales să nu folosească sintagma naturală "esența ființei noastre". De ce oare? "[...]où nous avions égaré l'essentiel de nous même." Dacă, de fapt, noi ascunseserăm de noi înșine, în acest trecut, esentialul. Trecutul protejează esentialul de versiunea noastră viitoare, contaminată de inepții, și cu cât suntem mai aproape de el, cu atât suntem mai aproape de sursa adevărului, adevărul suferinței și al traumelor trecutului, atât cel personal cât și cel colectiv. Până la urmă fiecare înțelege ce vrea, dar cât timp pot să deduc ceva logic prefer să merg pe firul asta.
O altă maximă folosită de autor la final de capitol ridică o problemă asemănătoare. Traducerea e următoarea.
"Adevărata identitate a acestui copil, unica veritabilă origine era ziua aceea de toamnă, domoală și însorită, departe de existențele necumpătate și grăbite ale oamenilor.
Pentru a căpăta această identitate supremă, nu mai avea nevoie decât de dovada concretă că are o patrie, un trecut, un pământ [...]"
Din textul de mai sus reiese că identitatea acestui copil e ca pisica lui Schrödinger. Ba este, ba nu este. Ba era ziua aceea de toamnă, ba mai avea nevoie de dovezi pentru a fi căpătată.
Sau putem s-o scriem si mai schematic:
Paragraful 1: Avem identitate? Avem!
Paragraful 2: Avem identitatea? Păi trebuie mai întâi s-o căpătăm. Avem tot ce ne trebuie ca s-o căpătăm? Păi nu mai avem nevoie decât de o dovadă concretă. Deci avem identitate? Păi stai să vezi... Avem sau nu? Păi nu încă… că dovada...
Oare asta a vrut să zică autorul? Al doilea paragraf se poate traduce un pic diferit. Spune că lui încă îi trebuia certitudinea solidă de a avea o patrie, etc. Deci nu avea nevoie de o dovadă concretă, ci îi trebuia o certitudine solidă. Avea această certitudine solidă? Păi normal că o avea, nu i-ar fi făcut bine s-o piardă sau s-o dea, că "încă îi trebuia". Și mai mult, din context reiese că naratorul se zbătea exact cu această problemă: să confrunte sau nu certitudinea pe care se baza identitatea prietenului său.
În rest, romanul e foarte bine închegat. Tratează cu foarte mare atenție tema identității și apartenenței la comunitate, atinge cu multă pricepere și tact subiecte grave, ca agresiunile în joacă ale copiilor, condamnările politice din URSS, sau modul în care sunt tratați veteranii, victimele războiului și ale represiunilor comuniste. Concis, dar profund.
Consider că m-am plâns destul de text, așa că acu trebuie că (sic) e cazul să mai și termin.
February 28, 2021
"Je devinais que le seul mystère digne d'être sondé se cachait dans notre capacité à résister à ce flots d'inepties qui nous entraînait loin du passé où nous avions égaré l’essentiel de nous-mêmes."
January 11, 2024
It was fine!! With minimal details given regarding his own backstory, a young orphaned boy befriends a young Armenian boy who has travelled to his Siberian village to await the results of a trial that will determine the fate of other Armenians in his community.
The prose is flowery, convoluted, and just over the top when you consider the first person narration is from a young teenager (even though he is narrating from a place in the future, it doesn’t sound natural).
Not a lot happens, but the young boy learns from his Armenian friend how to shift perspective and think about matters in a new way. In all this, the horrors of the Armenian genocide and brutality of Stalin’s reign linger in the background.
The looking back on a brief friendship between two young boys reminded me of the last brother by nathacha appanah.
I could understand others finding this moving or touching, but I think this will ultimately be pretty forgettable for me.
The prose is flowery, convoluted, and just over the top when you consider the first person narration is from a young teenager (even though he is narrating from a place in the future, it doesn’t sound natural).
Not a lot happens, but the young boy learns from his Armenian friend how to shift perspective and think about matters in a new way. In all this, the horrors of the Armenian genocide and brutality of Stalin’s reign linger in the background.
The looking back on a brief friendship between two young boys reminded me of the last brother by nathacha appanah.
I could understand others finding this moving or touching, but I think this will ultimately be pretty forgettable for me.
January 15, 2026
Labai trumpa, graži, bet liūdna knyga. Apie paauglišką draugystę, apie istorijos išblaškytus armėnų šeimų baisius likimus, prarastos tėvynės ilgesį, meilę ir ištikimybę patiems svarbiausiems gyvenimo žmonėms.
“Vaiko tėvas buvo azeras, vadinasi, priešas! Šamiram perkeitė mirtį į naują gyvenimą, o neapykantą-į meilę. Ji suteikė Vardanui tai, ko vaikui stigo nuo pat gimimo: jis įgijo motiną, svajonę apie gimtinę-turtingos praeities Armėniją, kuria jis didžiuosis; o svarbiausia, jam teko laimė nesijausti tik atsitiktinumu nevaldomoje laiko tėkmėje.”
“Žinai, mes turim tokią patarlę:”Saulė leidžiasi raudona iš gėdos dėl to, ką pamatė per dieną.” Būtų gerai, jei ir žmonės taip darytų.”
“Vaiko tėvas buvo azeras, vadinasi, priešas! Šamiram perkeitė mirtį į naują gyvenimą, o neapykantą-į meilę. Ji suteikė Vardanui tai, ko vaikui stigo nuo pat gimimo: jis įgijo motiną, svajonę apie gimtinę-turtingos praeities Armėniją, kuria jis didžiuosis; o svarbiausia, jam teko laimė nesijausti tik atsitiktinumu nevaldomoje laiko tėkmėje.”
“Žinai, mes turim tokią patarlę:”Saulė leidžiasi raudona iš gėdos dėl to, ką pamatė per dieną.” Būtų gerai, jei ir žmonės taip darytų.”
February 25, 2024
O poveste de-a dreptul captivantă despre prietenie care pune emoţia pe primul plan. Imaginile create de Makine te îndeamnă să închizi ochii, să inspiri adânc și preţ de o secundă să simţi cerul, care, după cum exprimă protagonistul, începe "chiar de aici". Cu tușe deosebit de dramatice pe alocuri, tragedia se îmbină cu speranţa, iar la finalul zilei întreaga poveste poartă o mantie de nostalgie aparte, ca o poveste trăită cu mult timp în urmă, relatată cald de un narator plin de emoţie. Una dintre puţinele cărţi care îţi vorbește cu adevărat.
January 9, 2024
Very well written and a joy… well, a joy to read in the sense that the story was good so well and with such grace and respect for the spectrum of human emotion. One to re-read and reflect on, so much packed into a small book!
Read
May 27, 2023Trumpa akimirka
This entire review has been hidden because of spoilers.
July 14, 2024
Un mic basm siberian cu armeni refugiați. Despre rezilienta, prietenie și imaginea iubirii in toate formele ei.
December 27, 2025
Roman doux et touchant, quasi philosophique qui donne à voir une autre façon de se représenter le monde
Displaying 1 - 30 of 131 reviews