Sufletul lumii este o carte-univers, în care realul se amestecă cu fantasticul, urbanul cu ruralul, lumile interioare ale personajelor cu lumile exterioare, înmuiate când în lumină, când în întuneric. Însă poate cel mai pregnant dintre personajele create de Camelia Cavadia în această carte este prezența. Există o stare de prezență extraordinară în aproape fiecare dintre povestiri, o ancorare profundă în aici și acum, indiferent dacă timpul prezent este unul pământean sau unul mai degrabă nepământean, magic, aflat între lumi poate, iar cei care o experimentează, fie că sunt orășeni sofisticați, trăitori în aglomerări urbane mari, fie oameni simpli, de la țară, sunt nevoiți să-și trăiască la o intensitate teribilă emoțiile, să stea cu ele, să le consume până la capăt. E o carte pe care o citești cu sufletul la gură și cu ochii măriți, care te poartă prin povești magice, când înspăimântătoare, precum cele spuse la căldura focului de bunica, când luminoase și atinse de aripi hieratice. Petronela Rotar, scriitoare
Am scris această carte pentru că mă tem de lumea care va veni, dar, mai ales, mă tem să nu moară POVEȘTILE. Să nu dezbrăcăm de tot lumea de mister sau nu cumva să nu-l mai recunoaștem când ni se arată. Uneori, în miezul unor zile cât se poate de obișnuite, își fac loc întâmplări inexplicabile, al căror sens îl pricepem poate mai târziu sau niciodată. Întâmplări care fracturează logica și sfidează raționalul, care supun la grea încercare capacitatea de înțelegere și acceptare. Camelia Cavadia
,,N-avea prea multa carte mamaia, dar ne spunea povesti ce ne lasau cu gura cascata si ne colorau visele in fantasme. Si nu erau din alea pe care le puteai citi in carti, ci din cele ce se spuneau la ceas de seara, intr-o mare taina." - cam asa au fost si povestile spuse de mamaia mea, pe care le-am auzit de atatea si atatea ori, fara sa ma plictiseasca vreodata. 😊
Sufletul lumii nu a fost cartea care sa o citesc pe nerasuflate si cu sufletul la gura. Unele povestioare sunt foarte bune, altele nah, deloc pe gustul meu. Regasim povesti cu personaje de la sat, de la oras in care realul se imbina cu fantasticul. La capitolul fantastic sincer m.a pierdut. Aveam asteptari mai mari sincer. Ador coperta este senzationala, scrisa impecabil si merita sa.i oferiti o sansa.
„Sufletul lumii” e volumul nou-nouț de proze scurte semnate de Camelia Cavadia și publicat la editura Trei, 12 texte care te răpesc pe nesimțite din realitatea ta cotidiană și te împing într-un punct unde predomină misterul și unde se-ntâlnesc cam toate lumile posibile. Și-abia aici începe să ți se pară că ești într-un loc familiar și totodată complet străin, citind această nuanțată perspectivă atât de neidealizată a naturii. Una cum nu îndrăzneam să sper să mai găsesc în literatura scrisă de contemporanii mei.
La orice pagină ai deschide volumul "Sufletul lumii" dai peste una dintre cele mai frumoase și îmbătătoare scrieri ale literaturii române. Fiecare cuvânt își are aroma sa, bine îmbibată în emoția vieții. Nu ai cum să te saturi să îi citești cuvintele Cameliei Cavadia, le sorbești cu repeziciune, fiind cea mai hrănitoare sursă de literatură pentru un suflet de cititor. Eu am citit pe îndelete volumul, vrând să prelungesc cât mai mult bucuria resimțită la fiecare frază, la fiecare pagină și la fiecare povestire. Am scris mai multe despre carte într-un articol publicat pe blog. https://ciobanuldeazi.home.blog/2023/...
„Lumea e făcută din cuvinte. [...] Ele sunt singurele care ne supraviețuiesc, singurele care ne duc povestea mai departe. Trăiești după moarte câtă vreme oamenii își aduc aminte de tine și te povestesc.„
Recunosc că autoarea are un talent deosebit de a descrie peisaje feerice, care te duc cu mintea la copilărie, la viața simplă şi frumoasă din mijlocul naturii, însă cam la asta se rezumă punctele forte ale acestei colecții de proze scurte...
Cand Camelia Cavadia surprinde sufletul lumii in doar cateva sute de pagini! O carte pentru care 5* sunt prea putine! O carte care te face sa privesti adanc in suflet si sa umbli la cutia cu amintiri peste care s-au pus praful demult! Multumesc Camelia, pentru tot ce ai putut cuprinde in aceste file! ❤️
Pentru mine, "Sufletul lumii", de Camelia Cavadia a reprezentat cu succes o oarecare evadare din cotidian. I-am apreciat frumusețea scrierii, sensibilitatea și necontenita căutare a bucuriei izvorâte din lucrurile simple. M-am regăsit în autenticitatea stărilor descrise și am "privit" cu uimire la spectacolul fantastic al fiecărei povești, în parte, din totalul de 12 care alcătuiesc volumul.
Există totuși și un oarecare aspect legat de acest roman, pe meleagurile căruia preferințele mele nu prea s-au așezat, însă care poate pentru oricare alt cititor să-ntruchipeze întocmai esența frumuseții scrierii "Sufletul lumii". Este vorba despre numeroasele trimiteri religioase și despre ceea ce personal aș putea numi o necontenită contopire a fantasticului cu spiritualitatea. Consider totuși că înțeleg pe deplin aceste alegeri literare, întrucât atunci când așezăm în aceeași frază sintagma poporului român și cea a valorilor sale ancestrale – ele devin oarecum inevitabile. Este desigur o chestiune de gust și de imaginiație, la fel cum și aceaastă observație este doar o observație și nicidecum o încurajare de a nu da atenție acestei cărți.
Prin fiecare poveste citită m-am umplut de fericire și am re-descoperit frumusețea de a trăi. A reușit să mă facă să mă întorc cu sufletul în momentele copilăriei unde realul și fantasticul se contopeau și unde orice era posibil.
Nu cred ca pot cuprinde în cuvinte cât de tare m-a emoționat cartea aceasta. Dacă o pagină mă făcea să râd, următoarea mă aducea cu ochii în lacrimi. M-a purtat cu totul într-o lume în care nu aș ezita să fug și să caut misterele lumii.
O colecție de 12 povești neînțelese bazate pe amintirea bunicii ei. O femeie needucata dar cu o inima larg deschisă care inventa cele mai extraordinare povești. Autoare dorește să ne spună aceste povești miraculoase care sa ne ungă pe suflet. In prima poveste doua prietene se întâlnesc la Romana pentru a se duce la o petrecere. Se întâlnesc cu 2 ore înainte și se hotărăsc să caute o ceainărie. Ajung acolo și găsesc o ceainărie care e ca un alt tărâm. Mâncarea este divină, timpul e infinit iar peste ele se așează o liniște absolută. Pleacă de acolo și se duc la petrecere. Când revin în același loc, sunt surprinse să vadă că locul este schimbat și că prima data când au fost acolo, ceainăria a fost închisă. Povestea 2 - o poveste despre un sat unde în fiecare noapte se aude un urlet Povestea 3 - o poveste despre 3 prietene și doi copii care petrec o vacanță la munte fără internet Povestea 4 - o poveste la sat unde într-un bărbat intră necuratul în trup de șarpe și soția încearcă să îl salveze Povestea 5 - o poveste despre un tip căruia i-a murit tatăl și este la priveghi acasă Povestea 6 - o poveste despre trei fete care sunt in vacanță și petrec 3 zile la munte. Au parte de o zi nesfârșită Povestea 7- Sinuciderea Nelei aduce numai nenorociri asupra familiei Iorgu pentru că s-au purtat foarte urât cu ea cât a trăit Povestea 8- Marius are grijă de mamă lui de când se știe, dar a ajuns la o vârsta când și el are nevoie de ajutor. Nepotul lui, Silviu, îl ajută Povestea 9 - o poveste despre o vacanță de iarna la bunici și un colindat Povestea 10 - o povestea despre o tipă care merge la cumpărături și când se întoarce i se schimba viața Povestea 11 - o femeie trece prin durerile nașterii Povestea 12 - combina toate poveștile. Fetița care ajunge la oraș pentru a începe școala și nu se adaptează
Într-o lume în care primează rațiunea și concretul, cartea Sufletul lumii a Cameliei Cavadia este ca o oază de verde și de aer proaspăt într-un oraș poluat. Mustește a emoție și a mister. E plină de simboluri și de metafore-fluviu ce te trec prin portaluri și prin găuri de vierme spre lumi ascunse, imposibile, nebănuite.
Citind-o, ai un sentiment de șotie, de nerăbdare, de tremur din suflet de copil.
Simona, Nina și Ileana devin prietenele tale. Guști vacanța din căsuța de la munte și te rupi de cotidian. Te întâlnești cu doamna care n-a știut să se dea mai departe. Cu istorioarele satului. Cu bunica, femeia simplă, pe care o iubești ca pe nimeni alta. Cu frigul iernii la colindat. Cu focul care-ți mistuie carnea și oasele. Cu putregaiul și cu fluturii. Cu mirosul de tufănele și cu duhorile morții. Cu gustul dulcețurilor și cu șarpele care-ți umblă prin burtă. Cu căldările spoite și cu paparudele. Cu cerbul și cu Dumnezeu.
Poveștile pleacă de la o realitate ca a ta, dar te duc într-o dimensiune misterioasă în care începi să pricepi lucruri nebănuite. Profunzimi. Esențe.
Sunt povești care te prind în lumea lor, care-ți rămân parte din suflet. Care îți bucură deopotrivă mintea și inima. Pe care le porți cu tine. Pe care îți vine să le dai mai departe.
Când am ajuns la cea de-a douăsprezecea poveste, m-am gândit să o păstrez necitită, ca pe un strop de magie nedescoperită, comoară păstrată pentru altă dată. Apoi mi-am dat seama că lumea e plină de simboluri și de mister și că eu am fost inițiată deja să le deslușesc. Mi-am amintit de momente și de povești magice din viața mea. Mi s-a făcut poftă să scriu despre ele. Acum, c-am devenit cunoscător.
Educați să citim pe diagonală și să surprindem rapid idei-cheie, am putea pierde adevăruri profunde de înțelegere și de simțire. Am putea să nu cuprindem întregul. Să nu-l trăim. Să nu primim. Să irosim.
Cartea Cameliei Cavadia ne invită să ne deschidem, să întâlnim, să cunoaștem, să dăm mai departe... miracolul vieții.
Vreau nu vreau, fac comparație cu prima carte citită de aceeași autoare "Măștile fricii", dacă prima am finalizat -o și am rămas cu senzația că aș mai citi-o încă odată atât de mult mi-a plăcut...iată cu această carte aveam senzația că nu se mai termină cu așa zisele "fantezii" și nu așa, dar tocmai 12 🤯.
Cărți din domeniul fantasticului am mai citit, aveau cumva o legătură...un început, mijloc, sfârșit. Aici puse grămadă 12 povești, cu care nu reușești să intri în esență și sa și finalizat povestea...multe de spus, dar în final 👇
Mărturisesc că mi-am găsit cu greu curajul de a citi Sufletul lumii și asta pentru că apăruseră deja multe recenzii care vorbeau despre căldura și candoarea acestei colecții de narațiuni, iar un lucru este sigur: mă feresc de astfel de lecturi, preferând întotdeauna cărțile care lasă semne mai degrabă prin zgârieturi. Camelia Cavadia a scris o carte în primul rând pentru ea, din bucuria și nevoia de a salva poveștile, iar acest lucru se vede la fiecare pagină. A scris pentru iubitorii de povești, de fantastic și de frumos. Și nu în ultimul rând, autoarea a scris pentru cei sceptici, pentru oamenii care nu reușesc să creadă într-o lume în care miracolele se întâmplă. Poate nu ni s-au întâmplat nouă și nici nu o vor face vreodată, dar este mult mai frumoasă o lume în care avem siguranța că ele totuși există.
A book that slowly took me back to my childhood, in nature, thinking about my grandparents and parents. I became melancholic and nostalgic in places, but from time to time, we have to return to our roots and what really matters in life.
4,5☆ O comoara de carte, de citit pe indelete si la care sa revii ori de cate ori vrei sa te transpui intr-o lume fantastica in care realul si fantasticul se impletesc atat de firesc. 12 povesti reinviate si devenite nemuritoare, pentru adulti si copii deopotriva, scrise cu atat de mult talent incat transforma cartea intr-o opera de arta. De coperta nu mai zic, este absolut senzationala si se potriveste ca o manusa. Mi-ar placea sa vad fragmente din "Sufletul lumii" in manuale sau cartea intreaga ca recomandare pe listele de lectura scolara.
Camelia Cavadia nu adoptă subiecte cu care ne-a obișnuit în celelate cărți ale sale. Sufletul lumii este compusă din 12 povești depănate, parcă la gura sobei, de bunica, povești în care realul se împletește cu fantasticul, despre viață și moarte, dragoste și ură, rural și urban. Fiecre istorisire am citit-o cu sufletul la gură pentru a afla deznodământul. O narațiune caldă, fantasmagorică pe alocuri, dar dat fiind că bătrânii au un dar anume de a te face să crezi și lucruri nevăzute, nu poți face distincția dintre realitate și ficțiune.
O carte care te încarcă cu bucuria de a trăi, de a descoperi frumusețea vieții, miracolul ei, dincolo de realitatea pe care o parcurgem zilnic sau tocmai în mijlocul acestei realități. Am găsit în paginile celor douăsprezece povestiri o lume ale cărei taine am omis adesea să le contemplăm și pe care scriitoarea ni le picură rând cu rând în suflet, deschizându-ne astfel calea spre povestea omului pe acest pământ. “Sufletul lumii” nu este o carte pe care să o citești și apoi să o uiți, trecând ușor la următoarea. Este o carte la care știi că poți reveni ori de câte ori simți că ești pe cale să pierzi magia vieții, pentru că în paginile ei găsești calea spre esența lucrurilor.
Mă bucur că experiența anterioară cu autoarea nu m-a oprit de la a citi această colecție de povestiri (a fost, ce-i drept, parte a unei provocări, nu aș fi pus mâna pe ea altfel). Coperta 4 spune că e o „carte-univers” și pe undeva Petronela Rotar are dreptate.
Aceste povestiri pornesc de la amintirea bunicii autoarei, care îi spunea povești în copilărie, iar acest pasaj (cu care începe, de altfel, cartea) pe mine m-a dărâmat: „Erau superbe poveștile bunicului, dar ale bunicii erau neasemuite. Aveau o frumusețe pe care nicio poveste scrisă n-o putea surprinde, de parcă doar așa, neîmblânzite, puteau păstra viu spiritul lor neîngrădit. M-am întrebat deseori de ce, dintre toți oamenii, doar ea putea să cuprindă-n ele inefabilul, pentru ca mai apoi să-i dea drumul să zboare mai departe, așa cum eliberezi o pasăre ce simte nevoia de înalt. Dece, doar ea, o femeie puțin instruită, făcea ca în fața cuvintelor nerostite să pălească toată știința lumii. AM înțeles târziu că povestea nu ține de câtă învățătură ai, ci de cât îți sunt de deschise sufletul și mintea. Iar bunica se pricepea de minune să amestece văzutul cu nevăzutul și să transforme totul în magie.”
Bunica mea dinspre tată, care a murit anul trecut, îmi spunea povești inventate de ea, pline de magie.
Cele 12 povestiri din cartea Cameliei Cavadia au și ele un strop de magie. Unele sunt dulci, cozy, altele au un element macabru. Sentimentul la final a fost unul de căldură, de îmbrățișare, chiar dacă, individual, nu toate textele mi-au transmis ceva. În continuare nu mă împac extraordinar de mult cu scriitura autoarei, care cade prea în zona „purple” - sufocată de metafore și comparații, îmbâcsită uneori, obositoare, mai ales în prima jumătate a cărții. Totuși, pentru că aici e în doze mici, am digerat-o mai bine decât în romanul citit anul trecut.
1. „Grădina ascunsă” m-a dus cu gândul la o ceainărie pe care o frecventam într-o vreme. Simpatică, feerică. 2. „Păcătoșii”, despre un sat bântuit de zgomote ciudate, mi s-a părut haotică și fără scop. 3. „Pune-ți o dorință!”, despre fuga de cotidian și bucuria lucrurilor simple, pe care le putem aprecia doar în doze mici. Mi-ar fi plăcut ca dimensiunea magică să fie explorată mai mult. 4. „Necuratul”, despre un sătean posedat, dar și despre traumă și vindecare. 5. „Dispariția”, despre familii disfuncționale. 6. „Ziua cea mai lungă”, o buclă de timp în stilul „La țigănci”, cu proză cam obositoare. 7. „Dintr-o lume în alta”, despre o familie bântuită de blestemul unei sinucideri, doliu și recunoaștere. 8. „Femeia care nu mai voia să moară”, despre o viață pierdută din cauza fricii de a trăi și relații toxice dintre părinți și copii. 9. „Noaptea care a ucis fericirea copiilor”, despre bucuria copilăriei, dar nu numai. Și totuși, ce s-a întâmplat cu Radu? 10. „Wormhole” - introspecție, premoniție? S-a terminat extrem de brusc. 11. „Linia vieții” - Ceeee? Ce s-a întâmplat aici? 12. „Unde ai fost?” - despre apropierea morții și reconstruirea punților. Frumoasă, dar ar fi fost și mai frumoasă fără zei.
Camelia Cavadia ne îndeamnă, în noua carte la o pauză din ceea ce facem și ne invită într-o lume a poveștilor. A poveștilor cu tâlc, cu personaje fantastice și personaje din lumea satului dar și a orașului. Douăsprezece povești. Una mai frumoasă decât alta. La unele plângi, la unele râzi cu poftă. Reale sau fantastice, cine știe?
P.S. : voi ați văzut ce copertă frumoasă are? De fapt, este la alegerea noastră: albastră sau roșie?