Legende istorice

by Dimitrie Bolintineanu

...Ochii tuturora cata cu mirare La Buzescu Preda si tatarul mare. Ei se bat la raza stelei cei de foc, Flacarile-i albe pe-a lor zale joc. Vantul racoreste fruntea lor udata; Si mania dulce sufletul le-mbata. Ei se bat in spade - spadele se frang; Si se iau la bra]e - se smucesc, se strang; Cand tatarul scoate o secure mica Si lovind pe Preda pavaza ii strica; Dar el cu maciuca astfel il lovi, Incat deodata cazu si muri. Iar dupa aceasta, oastea romaneascaPleaca si invinge hoarda tatarasca.

Genres: Poetry, Romanian Literature, Historical Fiction, Classics, Short Stories, 19th Century, Historical

205 pages, Unknown Binding

First published January 1, 1972

About the author

Dimitrie Bolintineanu was a Romanian poet, (though he wrote in many other styles as well), diplomat, politician, and a participant in the revolution of 1848. He was of Macedonian Aromanian origins. His poems of nationalist overtone, fueled emotions during the unification of Wallachia and Moldavia.

Reviews

[Andrei Stoian · Rating 3 out of 5]

Surprinzător, aceasta este prima carte românească pe care am citit-o în 2018. Sunt de părere că, poezii ca ,,Decebal către popor'' și ,,Pașa Hassan'' ale lui George Coșbuc sau ,,Scrisoarea a-III-a" a lui Mihai Eminescu sunt mult mai bune, dar cartea aceasta ne arătă din nou puterea cuvântului, fiind una dintre cărțile care au influențat opinia publică românească a secolului XIX.
Contextul în care au apărut aceste legende este foarte important pentru a înțelege importanța creațiilor lui Dimitrie Bolintineanu. Aceste legende sunt publicate cu puțin timp înainte de Unirea din 1859, iar legendele lui au reușit să trezească patriotismul poporului român.
Multe dintre ele au mesaje care sunt încă de actualitate:

,,Nu zic c-o să piară neamul românesc;
Dar sunt timpi în care popolii slăbesc;
Cum sunt ani în care pomul ce rodește
Nu dă nici o roadă, deși înflorește.
Popolii se pleacă când mai-marii lor
În descurajare cu inima mor!...
Când sunt robi ei înșiși l-a lor slăbiciune,
Cum vor face liber un popor în lume?
Popolul acela este ca sfârșit,
Este cel din urmă: e la robi robit.
Căci întotd-auna un popor se face
Mare ori nemernic, celor mari cum place.
Și să știi, aproade, că vor trece ani
Până să mai vie Dragoși și Ștefani!"

(fragment din Aprodul Purice)

Poate ar fi momentul ca și noi, românii din ziua de astăzi, să facem o schimbare pentru țara noastră.
Legenda mea preferata a fost categoric ,,Muma lui Ștefan cel Mare", dar mi-au plăcut mult și ,,Aprodul Purice" și ,,Daniel Sihastru", ca să enumăr doar câteva.
Voi încheia lăsând aici link-ul către o varianta cântată care mi-a plăcut mult a legendei ,,Muma lui Ștefan cel Mare".

[Alexandru Cocioabă · Rating 4 out of 5]

Preda Buzescu a fost un comandant de oşti al lui Mihai Viteazul, ca şi fraţii săi, Radu şi Stroe. El a purtat lupta descrisă în legendă la data de 15 ianuarie 1595, la Stăneşti, lângă Giurgiu, hotărând, cu victoria lui, soarta bătăliei cu tătarii.

După trei zile de lupte între români şi tătari, Preda Buzescu a văzut cu mâhnire că au pierit mulţi dintre vitejii luptători români. Atunci şi-a îndemnat calul în faţa oştirii şi l-a chemat la luptă pe însuşi nepotul hanului tătar, pentru a hotărî soarta bătăliei.

Cei doi au descălecat şi s-au luat la luptă. Razele soarelui străluceau pe zalele lor şi le înfierbântau frunţile, răcorite doar de vânt.

S-au luptat cu spadele până li s-au frânt, apoi s-au luat la trântă, până când tătarul l-a lovit pe Preda cu o secure mică şi i-a stricat pavăza. Preda Buzescu l-a izbit o dată pe tătar cu măciuca şi l-a ucis.

Îmbărbătaţi de această victorie, oştenii români au învins hoarda tătarilor.

Această legendă istorică a inspirat un tablou pictorului Theodor Aman.

Mare admirator al lui Mihai Vitezul, Dimitrie Bolintineanu, pe vremea când a fost ministru al Instrucţiunii şi Cultelor, s-a preocupat de ridicarea la Bucureşti a unei statui a voievodului. Târziu, după moartea lui, la 1874, în Piaţa Universităţii se dezvelea statuia domnitorului Mihai Viteazul.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

CEA DE PE URMĂ NOAPTE A LUI MIHAI CEL MARE
Ca un glob de aur luna strălucea
Şi pe-o vale verde oştile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Şi pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Şi recheamă dulce tinerii săi ani.
Viaţa noastră trece ca suava rouă
Când speranţa dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viaţa lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci şi argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Şi în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală şi le mulţumeşte
Şi luând paharul astfel le vorbeşte:
„Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viaţa noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ş-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre ruşinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge braţul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi şi triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară:
Aripile taie-i, că ar vrea să moară!
Astfel e românul şi român sunt eu
Şi sub jugul barbar nu plec capul meu.“

[Andreea · Rating 5 out of 5]

Acel ce trece viața de lacrimi învelită,
Va zice celui mare: "Ești tu mai fericit?
Ce? Moartea doar nu varsă și-n cupa-ți aurită
Veninul în plăcerea ce ție a zâmbit?"

[Andrei · Rating 3 out of 5]

In carte pe langa legendele istorice sunt si cateva poezioare extrem de frumoase.
Chiar daca nu iti plac aceste balade istorice (desi le consider si pe acestea a fi destul de frumoase) cartea chiar merita citita pentru poeziile mentionate sau macar de cautat poeziile

"Tot omul lasa in urma-i ce lasa o dulce floare,
Parfumul d-o secunda pe vantul trecator"

din "Scopul Omului"

https://ro.wikisource.org/wiki/Scopul...