Jump to ratings and reviews
Rate this book

Impactul

Rate this book
Primul volum din duologia "M-am Nenorocit".

Un trecut mizerabil.

O fată care nu promite multe și nu visează la mai mult.

Devon Black s-a învârtit timp de trei ani de zile într-un cerc vicios și periculos. A riscat chiar și atunci când miza aruncată în joc îi era libertatea. Părinți disfuncționali, un anturaj de narcomani și în scurt timp nu mai știi cine ești cu adevărat.

Tânără a crezut că a reușit; că a îngropat trecutul suficient de adânc, încât viața ei să o ia pe făgașul normal al lucrurilor, însă karma înapoiază tot ceea ce ea a oferit și ii demonstrează că indiferent de cât timp a trecut, vechile datorii trebuie achitate.

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, cel mai aspru judecător al existentei sale s-a reîntors în Detroit după trei ani plini de succes trăiți în Las Vegas.

Campion la categoria semi-grea în box, fiul unor afaceriști de renume și nepotul fostei legende a boxului, Hades Tate dispune de tot ce și-ar putea dori vreodată oricare bărbat. Faimă, lux, femei și un titlu.

Ceea ce pare a fi totul, în realitate era nimic. Iar când lumile celor doi s-au ciocnit din nou, sunt siguri ca nu ar rezista mai mult de cinci minute în același loc.

Dar când prima scânteie a apărut, au aruncat cu apă rece pe ea. Când primul sentiment a încolțit în sufletele lor, s-au hotărât să se țină departe unul de celălalt. Însă atunci când prima bătaie a inimii lor a fost pentru celalalt, nu mai erau atât de siguri că ar putea renunța fără a-și zdrobi inima reciproc.

Temele abordate sunt: abuz de substante, alcool, depresie, suicid, violenta,depresie, violenta, scene cu continut sexual.

ebook

8 people are currently reading
116 people want to read

About the author

Andrada Andre

1 book12 followers

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
73 (76%)
4 stars
13 (13%)
3 stars
8 (8%)
2 stars
1 (1%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 20 of 20 reviews
Profile Image for Oana-Maria.
750 reviews127 followers
December 14, 2023
Ce surpriză plăcută a fost această carte. Aveam o mică idee despre acțiunea și personajele cărții pentru că o urmăresc pe Andreea pe TikTok şi acolo al văzut ceva ce mi-a stârnit curiozitatea.🤭😍

Devon Black este o fostă dependentă de droguri cu un viitor incert. Hades Tate este la polul opus de Devon. Este bogat, vine dintr-o familie bună şi are o carieră strălucită.
Dar știți vorba aia “Extremele se atrag.”?🤭

Trebuie să vă spun că au zburat paginile. Am uimit-o pe Andreea când i-am scris că am terminat-o, la doar câteva ore după ce am început-o.🤭

Personajele mi-au plăcut foarte mult din 2 motive. În primul rând, pentru că avem o perspectivă diferită față de cele cu care suntem obișnuiți în cărțile romance. Aici nu avem băiatul rău și fata cuminte, ci fata rea care are un trecut tumultos și băiatul “perfect”.🔄

În al doilea rând, mi-au plăcut pentru complexitatea lor și complexitatea sentimentelor pe care le au. 🤍

Devon a făcut multe greșeli, dar învăță să și le asume, încearcă să iasă cu bine din situația în care este cufundată.

Hades, deși nu are necazurile lui Devon și viața pare că i-a fost mai ușoară, vom descoperi că are anumite probleme care nu sunt ușor de manevrat.🤔

Iar Drake? De el nici nu știu ce să vă spun. Mi-au cam rupt inima experiențele lui. Nici nu vreau să mă gândesc prea mult la câte a avut de pătimit și cum o să facă față mai departe.💔

Deja mă întind prea mult, dar trebuie să spun ceva și despre acțiune, pe care o avem din plin. Povestea este scrisă în așa fel încât m-a prins de la primele pagini, iar apoi nu mi-a dat drumul până nu am terminat-o.😅

Deși consider că volumul acesta este unul introductiv, tensiunea este nelipsită, iar situațiile prin care trec Devon și Hades ne țin în alertă fix cât trebuie. 🤍

Este un romance puțin mai diferit, dar mi-a plăcut mult. Recomand! 😍😍
Profile Image for Selena.
117 reviews
January 31, 2024
CUM A FOST CARTEA ASTA!!! VAI.DE.MINE!
De la mine are 5⭐️, fără doar și poate, din toată inima (care mi-a fost spartă în bucățele de Andreea) v-o recomand să o citiți! Merită să-i dați o șansă.

Am fost influențată de toate tiktok-urile legate de cartea aceasta pe care le-am văzut și am zis că trebuie să ajung să o citesc. A fost prima mea întâlnire cu felul în care scrie Andreea și s-a ridicat la așteptările mele, ba chiar le-a întrecut. E singura carte care are un love triangle ca trope și care CHIAR a fost pe gustul meu.

Mi-a plăcut cel mai mult că a existat acțiune, ceea ce de multe ori lipsește în cărțile romance. Am IUBIT personajele, în special pe Devon pentru ca avea atitudine, mi-a amintit foarte mult de Kath(♥️) din Iubire periculoasă și am ADORAT vibe-ul întregii cărți. Mi-a plăcut că totul a avut o poveste în spate care să mă facă să înțeleg motivele din spatele fiecărui personaj. Am iubit absolut tot: replicile funny, triunghiul amoros Hades - Devon - Drake.

Povestea dintre Hades și Devon e slow burn at it’s finest, am avut parte de multe momente delicioase cu ei, dar nimic concret, așa că aștept volumul 2 ca pe pâinea caldă. Hades e feblețea tuturor, am apreciat felul în care și-a schimbat comportamentul pe parcursul cărții și, evident, îl declar noul meu iubit ficțional. Drake atenta să ocupe acest loc a lui Hades, mi-a plăcut extrem de mult și de el, un personaj tare bine construit, dar Hades rămâne preferatul meu.

În concluzie, citiți cartea asta că n-o să vă pară rău, abia aștept să apară volumul 2 pentru că finalul ăstuia mi-a rupt sufletul în două. Recomand la un 17+.
(TW: consum de droguri, limbaj licențios, scene explicite de crimă & sex)

Mulțumesc, Andreea! Ești o zeiță! Felicitări și mult succes!🫶🏻
Profile Image for Adriana C. B.
Author 8 books4 followers
December 12, 2024
Impactul: primul volum din seria „M-am nenorocit”
Autor: Andreea E
Vârsta recomandată: 18+
Nota: 5 ⭐

Pe cât de repede s-a citit, pe atât de complexă este. Încă nu-mi pot lua gândul de la ea, de la poveste, de la personaje.
M-a trecut prin toate stările. M-am regăsit oarecum în Devon, m-am atașat de ea și mi-a fost greu să dau ultima pagină, mai ales după ce s-a întâmplat în ultimele trei capitole.

Din cauza mamei ei (pot spune că vina a fost a acelei femei) și a tatălui ei, Devon a ajuns să se împrietenească cu partea întunecată și vrând să oprească durerea, a ales să consume substanțe care au ajutat-o să uite de realitate. Și a ajuns într-un punct în care prafurile nu au fost suficiente. Așa a ajuns să facă un fel de pact, să îi datoreze un favor unei femei periculoase, care nu cred că se va lăsa până când nu o va prinde pe Devon.

Totul a fost descris atât de bine, încât m-a ajutat să-mi imaginez foarte ușor scenele descrise.

Din primul capitol l-am urât pe Hades din cauza felului în care se purta cu Devon, din cauza felului în care o făcea să se simtă, din cauza modului în care a privit-o, de parcă nu ar fi fost mai bună doar din cauza problemei ei.

Apoi, am pătruns în poveste și am înțeles cât de cât cum a stat treaba cu Hades și Devon.

Mi-a părut rău pentru el, pentru modul în care s-a întors acasă și pentru ce a pățit din cauza Barbarei. Viața lui a fost descrisă exact ca cea a unui adevărat sportiv. Nu a fost plecat pentru a se relaxa. Și chiar dacă Lexi a fost supărată pe el și a crezut că el a uitat de ea, el a spus într-un capitol că nu putea să mai țină legătura, că altfel ar fi fost din nou acasă, lângă sora lui, persoana care a contat cel mai mult pentru el.

Și, totuși, el nu a lăsat-o nici o clipă singură pe Devon. Chiar dacă cel mai rar își săreau unul altuia la gât. Asta m-a făcut să îi spăl din păcate. Și faptul că el a ajutat-o chiar și în trecut, când își dorea să o țină departe de sora lui.

Mi-a plăcut relația de prietenie dintre Devon și Lexi. Mi-a părut rău de Lexi. Și apoi am ajuns s-o urăsc. Nu știu dacă va face ceva care să mă facă s-o iert în următoarele volume, dar mai mult îmi place de fratele ei.

Și Drake a reușit să-mi frângă imima. M-am atașat de el și am plâns din cauza lui. Și îi vreau povestea, în întregime. Chiar dacă este personajul negativ. Pentru Devon a fost eroul, pentru că nu a încercat să o schimbe, a acceptat-o așa cum a fost, cu problema ei. Și chiar și după ce ea l-a trădat, oricât a încercat Drake, nu a putut s-o urască, să îi vrea răul.

Și finalul acela... Cum m-a făcut să mă simt... Am citit ultimele pagini cu ochii în lacrimi și cu inima cât un purice.

A fost o evadare din realitatea mea în realitatea lor. Și sunt sigură că eu nu aș fi supraviețuit tuturor încercărilor care au apărut în viața lui Devon.
Profile Image for Mihaela Gruescu.
541 reviews15 followers
August 28, 2023
4,75⭐️

🔵Luna august a venit la pachet cu una dintre cele mai frumoase experiențe literare pentru mine, asta datorită romanului Andreei, respectiv cel pe care îl vedeți ilustrat în imagine. Este pentru prima dată când citesc ceva scris de ea, dar cu siguranță nu va fi ultima, mai ales că mi-a plăcut la nebunie tot ce a creat prin intermediul lui. Din punctul meu de vedere, un început de serie așa cum trebuie.

🔵Am făcut cunoștință cu Hades și Devon, două personaje foarte bine conturate, de care am reușit să mă atașez cu ușurință, într-o mai mică sau mai mare măsură. Ei bine, protagoniștii au demonii lor și trec prin tot felul de experiențe, unele cât se poate de neplăcute, dar care reușesc să demonstreze că atunci când ești înconjurat de prieteni adevărați, de oamenii pe care îi iubești, treci peste cele mai grele impedimente. Și au fost mai mult decât suficiente.

🔵Acest roman nu este pentru toată lumea, și vă rog să țineți cont de vârsta recomandată, mai ales că sunt abordate câteva teme actuale în zilele noastre, dar care pot provoca un impact emoțional destul de grav. Și ca să fiu mai explicită, vorbim despre droguri, violență, închisoare.

🔵Acțiune am avut de la primul și până la ultimul capitol. Și nu exagerez deloc. Am avut ambele perspective, deși mi-ar fi plăcut ca cea masculină să fie de mai multe ori, dar am vorbit cu Andreea și mi-a spus că a rezolvat această problemă în volumul 2.

🔵Legat de scriere, chiar nu am ce să comentez. Capitole bine structurate, mult dialog, narațiune cât să nu te plictisească, replicile nu au fost deloc trase de păr, romantism foarte bine evidențiat, ușor picant, cu alte cuvinte, exact ce-mi doresc eu să găsesc la un romance bun.

🔵Finalul mi-a plăcut din toate punctele de vedere, adică atât din perspectiva evoluției relației dintre personaje, cât și din cea a acțiuni, a ce va urma să găsim în următorul volum.

🔵Vă recomand să dați toate șansele acestui roman, cu siguranță, pe parcurs, și întregii serii, așa că dacă nu o aveți trecută pe wishlistul vostru, e timpul să o faceți.
Profile Image for Selena.
117 reviews
April 18, 2025
CUM A FOST CARTEA ASTA!!! VAI.DE.MINE!
De la mine are 5⭐️, fără doar și poate, din toată inima (care mi-a fost spartă în bucățele de Andreea) v-o recomand să o citiți! Merită să-i dați o șansă.

Am fost influențată de toate tiktok-urile legate de cartea aceasta pe care le-am văzut și am zis că trebuie să ajung să o citesc. A fost prima mea întâlnire cu felul în care scrie Andreea și s-a ridicat la așteptările mele, ba chiar le-a întrecut. E singura carte care are un love triangle ca trope și care CHIAR a fost pe gustul meu.

Mi-a plăcut cel mai mult că a existat acțiune, ceea ce de multe ori lipsește în cărțile romance. Am IUBIT personajele, în special pe Devon pentru ca avea atitudine, mi-a amintit foarte mult de Kath(♥️) din Iubire periculoasă și am ADORAT vibe-ul întregii cărți. Mi-a plăcut că totul a avut o poveste în spate care să mă facă să înțeleg motivele din spatele fiecărui personaj. Am iubit absolut tot: replicile funny, triunghiul amoros Hades - Devon - Drake.

Povestea dintre Hades și Devon e slow burn at it’s finest, am avut parte de multe momente delicioase cu ei, dar nimic concret, așa că aștept volumul 2 ca pe pâinea caldă. Hades e feblețea tuturor, am apreciat felul în care și-a schimbat comportamentul pe parcursul cărții și, evident, îl declar noul meu iubit ficțional. Drake atenta să ocupe acest loc a lui Hades, mi-a plăcut extrem de mult și de el, un personaj tare bine construit, dar Hades rămâne preferatul meu.

În concluzie, citiți cartea asta că n-o să vă pară rău, abia aștept să apară volumul 2 pentru că finalul ăstuia mi-a rupt sufletul în două. Recomand la un 17+.
(TW: consum de droguri, limbaj licențios, scene explicite de crimă & sex)

Mulțumesc, Andreea! Ești o zeiță! Felicitări și mult succes!🫶🏻
Profile Image for ᴹⁱʰᵃᵉˡᵃ.
157 reviews9 followers
August 19, 2023
𝙄𝙢𝙥𝙖𝙘𝙩𝙪𝙡 - 𝘼𝙣𝙙𝙧𝙚𝙚𝙖 𝙀.
𝙀𝙙𝙞𝙩𝙪𝙧𝙖 𝙍𝙤𝙮𝙖𝙡 𝙄𝙣𝙠 𝘽𝙤𝙤𝙠𝙨
4.5 ✩

„𝔒 𝔣𝔞𝔱ă 𝔠𝔞𝔯𝔢 𝔫𝔲 𝔭𝔯𝔬𝔪𝔦𝔱𝔢 𝔪𝔲𝔩𝔱𝔢 ș𝔦 𝔫𝔲 𝔳𝔦𝔰𝔢𝔞𝔷ă 𝔩𝔞 𝔪𝔞𝔦 𝔪𝔲𝔩𝔱.”

La o vârstă fragedă, Devon Black a primit o lovitură puternică de la cea care i-a dat viață, iar impactul s-a resimțit puternic. Lumea înconjurătoare și vorbele ce le primea din toate părțile au fost picătura care a umplut paharul. Tânăra Devon a urcat într-un carusel al greșelilor, al viciilor și al pericolului, fără posibilitatea de a mai coborî de una singură.

„𝔊𝔯𝔢ș𝔢𝔩𝔦𝔩𝔢 𝔣𝔞𝔠 𝔭𝔞𝔯𝔱𝔢 𝔡𝔦𝔫 𝔠𝔢𝔢𝔞 𝔠𝔢 𝔰𝔲𝔫𝔱𝔢𝔪.”

Devon e clădită din greșeli, pare că nu poate învăța din ele și problemele se țin scai de ea. Anii au trecut, aceasta s-a luptat cu toate forțele să iasă din anturajul care ar fi adus-o la pieire, însă nu este de ajuns. Într-un cartier rău famat, cu părinți precum ai săi și un trecut pătat, cu greșeli peste greșeli, Black nu poate să-și clădească un viitor. Cu atât mai puțin când trecutul se întoarce sub forma a doi bărbați, dar și a unei datorii de care credea că poate scăpa.

„𝔘𝔫 𝔟ă𝔯𝔟𝔞𝔱 𝔠𝔞𝔯𝔢 ș𝔦-𝔞 𝔣𝔬𝔯ț𝔞𝔱 𝔩𝔦𝔪𝔦𝔱𝔢𝔩𝔢 𝔭𝔢𝔫𝔱𝔯𝔲 𝔞 𝔠𝔲𝔫𝔬𝔞ș𝔱𝔢 𝔰𝔲𝔠𝔠𝔢𝔰𝔲𝔩.”

Hades Tate este tot ceea ce ți-ai putea dori și încă puțin. Acolo unde Devon oferă dureri de cap, Hades vine și te face să-l iubești tot mai tare. Fratele celei mai bune prietene a lui Devon a fost clar de la bun început… nu o vrea în preajma lui Lexi, nu o vrea în viața lor. A aruncat spre ea cuvinte peste cuvinte, însă și de la distanță și prezent în micul lor oraș, i-a sărit mereu în ajutor. Campion la categoria semi-grea în box, provenit dintr-o familie influentă, în mod clar e din altă lume față de cea a fetei, însă nu este nicidecum acel bad-boy din alte povești. În această poveste avem o bad-girl, periculoasă pentru toți, dar și pentru sine.

„𝔒 𝔭𝔬𝔳𝔢𝔰𝔱𝔢 𝔭𝔩𝔦𝔫ă 𝔡𝔢 𝔭𝔞𝔰𝔦𝔲𝔫𝔢, 𝔦��𝔟𝔦𝔯𝔢 ș𝔦 𝔯ă𝔷𝔟𝔲𝔫𝔞𝔯𝔢.”

Universul (sau mai bine spus, autoarea) are planurile sale pentru Devon, cât și pentru Hades. După trei ani în care nu s-au mai văzut, sunt aduși din nou în același oraș și vrând sau nu, ajung să interacționeze și să se lovească unul de celălalt într-una.

Din momentul în care trecutul s-a întors în prezentul lui Devon, a intrat într-un joc periculos, pornit din dorința de răzbunare și pe care nu-l poartă singură, avându-i alături pe cei doi bărbați care au sentimente contradictorii față de ea.

Ce se întâmplă? Cine îi amenință prezentul și ce vrea de la ea? Asta puteți afla doar citind primul volum al seriei „M-am nenorocit”.

„𝔄 𝔠𝔲𝔫𝔬𝔰𝔠𝔲𝔱 𝔠𝔢𝔞 𝔪𝔞𝔦 𝔡𝔦𝔰𝔱𝔯𝔲𝔠𝔱𝔦𝔳ă 𝔳𝔢𝔯𝔰𝔦𝔲𝔫𝔢 𝔞 𝔪𝔢𝔞 ș𝔦 𝔞 𝔦𝔲𝔟𝔦𝔱-𝔬.”

Cartea Andreei E. a avut un impact asupra mea și sunt sigură că fiecare persoană ce o va citi sau a citit-o deja ajunge lovită când se așteaptă mai puțin de acțiune și de lecțiile de viață ce autoarea a dorit să le transmită prin povestea lui Devon.

Impactul este un labirint, o iei într-o parte și dai de trecuturi dureroase, de întâmplări care îți frând sufletul. Cotești în dreapta, ajungi să te îndrăgostești de personajele masculine și să-ți dorești să le vindeci rănile sângerânde, să îi ajuți, să îi îndepărtezi de cea care i-a tras cu ea în focurile iadului. La stânga dai de o Devon ce-și poartă mândră greșelile, dar care poate foarte ușor să te enerveze prin acțiunile sale, prin deciziile pe care le ia fără să se gândească prea mult înainte. Prieteniile sunt prezente în fiecare cotlon și dacă este ceva ce apreciez la Devon este dorința imensă de a o proteja pe Lexi, felul în care - deși nu i se cere - ea ascunde și face tot ce stă în puterea sa ca aceasta să nu sufere mai mult și să nu o vadă ca pe un dezastru mai mare.

Iubirea nu lipsește nici ea din această poveste… acompaniată de ură, cea de la care știm cu toți că se trece foarte ușor la iubire. Au pornit pe picior greșit, și-au aruncat vorbe urâte, s-au ignorat și și-ar fi dorit fiecare ca celălalt să dispară, însă viața avea alte planuri pentru ei. Iar odată scânteia aprinsă, focul pornește și nu poate fi oprit.

Devon și Hades pășesc cu pași mici spre o poveste tumultoasă de dragoste și „Impactul” este doar introducerea, aștept cu nerăbdare să aflu ce se va întâmpla în continuare cu ei doi și nu numai.

Recomand această carte iubitorilor de romance, de povești în care pericolul este prezent în fiecare colț, nu veți ști la ce să vă așteptați și în final autoarea vă va face să lăcrimați și să țipați un mare „Nu” la ea, precum am făcut și eu.

Felicitări Andreei pentru acest debut minunat! ❤️‍🔥❤️‍🔥
Mulțumesc editurii și autoarei pentru exemplarul primit! ❤️❤️
Profile Image for Bușe Alexandra.
88 reviews9 followers
November 26, 2025
,,Impactul" m-a prins în poveste încă de la început și mi-a arătat, într-un mod dureros, cât de diferită este lumea lui Devon (fata părăsită de mamă, cu un tată alcoolic, care alege drumul dependențelor și ajunge astfel să traiască de pe o zi pe alta), față de cea a lui Hades (campion mondial la box, cu o carieră promițătoare, o reputație impecabilă și cu părinți bogați și influenți)
Cartea abordează un subiect dur și sensibil: drumul pe care îl parcurge un dependent spre vindecare. Ne arată cum acesta este conștient că fiecare doză îl duce mai aproape de m0arte, dar, într-un final, realizează că nu asta își dorește, ci să trăiască într-o lume în care să nu mai simtă durere și singurătate.

Pe partea cealaltă, nici viața luxoasă nu este lipsită de probleme. Oamenii materialiști vor roi în jur ca albinele, vor fi interesați de bani și titluri, iar atunci când persoana în cauză nu mai poate produce, își vor pierde interesul și vor trece mai departe.

Cartea a fost un adevărat rollercoaster emoțional. Am fost în șoc și am plâns rău datorită unui eveniment (nu dau spoiler). Am chicotit, am râs și m-am îndrăgostit de fiecare interacțiune dintre protagoniști, iar uneori m-am înfuriat pe unele personaje, din cauza deciziilor greșite pe care le-au luat.

Hades și Devon mi-au intrat la suflet. Mi-a plăcut cum au fost construiți, chimia pe care o transmiteau prin simplele tachinări, slow burn-ul care a fost la cote maxime... totul a fost impecabil! 🥹

Devon este dovada clară că viața poate deveni mai bună sau mai rea în funcție de alegerile pe care le faci și de oamenii cu care te înconjori.

Ea cauza probleme, Hades le rezolva. Așa au funcționat mereu și a mers pentru ei, doar că, în timp ce o ajuta, el încerca totodată sa o îndepărteze din viața surorii sale, considerând că nu era o influență bună.
Dar Devon a fost mereu o prietenă loială și protectoare, care a făcut tot posibilul să o țină pe Lexi departe dependențe și alegeri  greșite. 🥺

Că veni vorba de Lexi, mi-a plăcut enorm de ea! Nu a fugit niciodată la rău, a fost mereu acolo, să ajute, să sprijine, iar tot ce a cerut în schimb a fost încredere și sinceritate. A luat totuși o decizie impulsivă, care a distrus vieți, însă eu am putut să o înțeleg. 😔 Este destul de greu să fii acolo, atunci când cei din jur te consideră doar un copil răsfățat, care are totul pe tavă și nu a dat niciodată de greu.

Finalul a fost ce trebuie: m-a făcut extrem de curioasă să aflu continuarea poveștii, dar am nevoie de mai multe detalii din relația lui Devon cu Drake. 🥹🥹 Am nevoie de povestea lor cap-coadă!! 🔥
Profile Image for The Girl With Blue Eyes.
71 reviews12 followers
December 1, 2024
Am devorat cartea asta în nici două zile. A fost cartea potrivită la momentul potrivit. Un romance antrenant, plin de acțiune și răsturnări de situație, ce oferă o perspectivă cu totul nouă asupra unei părți a societății pe care nu oricine e dornic să o înțeleagă.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost întocmai această realitate alternativă. Să construiești profilul unui (fost) dependent de substanțe psihoactive nu e lucru ușor. Presupune multă documentare, empatie și imaginație, iar stilul de scriere al Andreei, lejer și extrem de familiar, s-a pliat perfect pe perspectiva lui Devon și, implicit, pe personalitatea ei. Dintre toate personajele, pe ea am simțit-o ca fiind cea mai reală, tocmai datorită flexibilității ei, a impulsivității și a acelei agitații constante care, în esență, o caracterizează.

Cât despre Hades Tate, am remarcat cu admirație felul în care scuturile acestuia au cedat treptat, iar în ciuda faptului că unele dintre gesturile sale pot părea grăbite, cumva acestea au ilustrat, pentru mine, întocmai momentele în care el a început să o înțeleagă cu adevărat pe brunetă, să o vadă pentru ceea ce reprezintă ea acum, nu pentru ceea ce a fost cândva.

Per total, a fost fix genul ăla de poveste care te ține în suspans la fiecare pagină, trecându-te printr-un rollercoaster de emoții și plot twist-uri.

Doamne, abia aștept să pun mânuța pe următoarele volume!!!
Profile Image for Andreea.
268 reviews19 followers
Read
January 2, 2024
Nu știam la ce să mă aștept când am început această carte, dar pot spune că mi-a plăcut din prima Devon.

O carte despre cum drogurile te pot distruge, dar și despre cum poți renaște din cenușă.
Cartea m-a învățat că atunci când oamenii te înjosesc și te doboară, tu trebuie să știi cine ești cu adevărat. Dacă știi cine ești, nu te afectează ce zic alții.

Mi-a plăcut maxim Devon.
Eram sigură c-o să-mi placă de ea, chiar dacă la început m-am temut să încep cartea.
Cred că în mare parte motivul pentru care mă temeam stătea în faptul că fetele de cartier nu sunt tocmai pe gustul meu și mă sperie, dar Devon a fost altceva. 🤌🏻
Deși mă așteptam să îmi placă de Hades, Drake e cel care mi-a atras atenția. 🤪
Hear me out.. 👀
Drake pentru mine e Sorin din Iubiri secrete varianta mexicană. 😍

Am învățat lucruri pe care nu le știam despre droguri și prin ce trec persoanele dependente. Acest lucru m-a făcut să am mai multă compasiune față de ele.

Nu a fost chiar genul meu de carte, dar sunt sigură că o să le placă iubitorilor de dark romance sau enemies to lovers.

Pot spune că am râs la unele scene cu sunet. 😂 Devon e prea amuzantă. 😆

Deși am râs mult, finalul ăla m-a rupt. 🥲

“Drogurile sunt arma oamenilor care vor să trăiască, dar încă n-au învățat cum să-și aline suferința”.
Profile Image for Natalia.
81 reviews2 followers
December 18, 2024
„Impactul” de Andreea E. pare să fie o lectură intensă și emoționantă, care abordează subiecte grele precum dependența, trauma și vindecarea, într-un stil captivant. Faptul că romanul se concentrează pe relația dintre doi protagoniști complexi — Devon, cu un trecut marcat de adicții, și Hades, un sportiv cu propriile bagaje emoționale — îl face atractiv pentru cititorii care caută povești autentice, cu personaje imperfecte și reale.

Din recenzii, se remarcă faptul că autoarea reușește să transmită tensiunea emoțională și dinamica relației lor, iar aceste aspecte par să fie punctele forte ale cărții. Totuși, având în vedere genul său erotic-romance și temele sensibile, nu este o lectură pentru toată lumea; cititorii care preferă povești mai ușoare sau mai puțin dramatice ar putea să o găsească copleșitoare.

Personal, consider că un astfel de roman poate avea un impact puternic asupra cititorilor interesați de explorarea emoțiilor complexe și a procesului de vindecare. Dacă îți plac poveștile intense, cu multă dramă și introspecție, „Impactul” ar putea fi o alegere excelentă.

I-am dat 5⭐️ pentru că a fost foarte bine construită cartea și slow burn-ul din carte a fost de nota 10. CITITI-O!!
Profile Image for Sinem.
115 reviews1 follower
August 20, 2023
Când am început cartea nu am știut exact la ce să mă aștept fiind și primul contact cu scrisul autoarei.
Faptul că acțiunea a fost atât de diferită, faptul că personajele au fost mixte, au făcut din cartea asta o super lectura.
Fiecare personaj are povestea lui și deciziile lui dar cu toate astea interconectate, iar asta aduce un plus acțiunii. Doamne ... Au existat personaje pe care nu am putut să fac altceva decât să le urăsc din tot sufletul însă celelalte...ohh celelalte au fost geniale!! 🖤
Am simțit atracția dintre Devon și Hades chiar de la prima interacțiune, lucru ce mi-a plăcut mult.
Mi-a plăcut mult faptul că în carte nu avem zoom doar pe relația protagonistilor ci și pe modul în care fiecare decizie impactează nu numai viața lor ci și a persoanelor din jur.
Mă bucur mult că avem subiecte abordate in carte ce pot părea tabu, însă ce sunt extrem de serioase, cu atât mai mult în lumea tinerilor.
Mă bucur mult că am avut șansa să citesc cartea și sunt sigură că "Impactul" este cea mai faină alegere dacă vreți să faceți cunoștință cu un autor bun, acțiune din plin, intrigi și mai ales sentimente! 🔥
Felicitări Andreea! ✨🫶🏻💯
Profile Image for vraja  . cărții .
36 reviews2 followers
January 5, 2024
Se zice că 2024 este un an karmic, dar personajele noastre deja s-au lovit de karmă.

Nu știu de unde să încep și unde să mă opresc, dar promit că o să fie scurt. Mai întâi voi menționa faptul că povestea abordează teme sensibile și un exemplu bun este chiar consumul de substanțe interzise. Devon Black este o fostă dependentă de droguri care încearcă să o ia de la capăt, dar trecutul pare că o urmărește îndeaproape și consecințele acțiunilor ei își fac simtă prezența în noul început. Este un magnet de probleme chiar și după ce s-a luptat să scape de urmările mortale pe care i le-a adus vechiul ei anturaj.

Și că tot am menționat de trecut, Hades Tate, un campion la categoria semi-grea în box, se întoarce înfrânt în oraș, dar cu forțe proaspete în viața lui Devon. Am putea spune că este bărbatul perfect, care este mereu gata să îndrepte orice greșeală face aceasta, dar care știe și mențină relația cu Devon la stadiul de hate-love. În plus, hobby-ul preferat a lui Hades era acela de a-i arunca vorbe usturătoare brunetei, făcând-o să îl urască. Acum doar vrea să o țină departe de sora lui, Lexi, care este și cea prietena cea mai bună a protagonistei, dar realizează treptat că amândoi au nevoie de ea.

Un adevărat enemies to lovers, în special pentru faptul că tensiunea dintre cei doi este incredibilă și de lungă durată. Ar putea să fie tăiată cu cuțitul și tot nu s-ar evapora. 🫢

Și nu este singurul care se întoarce, pentru că Drake își face și el simțită prezența în cel mai misterios mod. Drake care are parte constant de cele mai sfâșietoare momente și care a reușit să-mi înmoaie sufletul volumul acesta. În următorul volum, cred că el nu o să mai aibă un suflet.

Avem și un mic triunghi amoros, unul delicios și presărat cu intrigi. Cartea asta nu doar ca are un impact asupra personajelor, dar o să aibă un impact și asupra voastră, atât la nivelul temelor abordate, cât și la nivelul acțiunii. Nu pot spune scena, doar pot spune că la un moment dat am simțit tensiunea care s-a instalat între personaje de parcă eu însuși mă aflam printre ele. La modul, mi s-a ridicat pulsul și am așteptat cu sufletul la gură verdictul. Și ce mai verdict sfâșietor...

Ce vă mai pot spune? Uimitoare din multe puncte de vedere, așa că grăbiți-vă să o comandați!!!
This entire review has been hidden because of spoilers.
Profile Image for A.M. Tufe.
Author 2 books38 followers
March 21, 2024
Ahh, ce dor mi-a fost de o protagonistă atât de diferită, de puternică într-un mod vulnerabil, de “I’m not a damsel in distress” și am să te lovesc dacă de asta e nevoie. De imperfecțiune. De opusul purității. De un enemies to “aproape de suport” atât de credibil. 👀🤍

Yet again, un alt autor român cu o idee care o scoate din tipar, cu personaje pe care nu ai cum să nu le îndrăgești, cu momente tensionate, adrenalină, tristețe, dorință și, cel mai târziu, o inimă frântă de cine credeam mai puțin că o va face. 😩

Cartea mi-a fost recomandată și așteptările au fost destul de mari, iar tot ce mai pot spune este că de fiecare dată când trebuia să trăiesc în afara Kindle-ului, regretam teribil. Dacă aveam timpul necesar, cartea asta era gata într-o singură zi.

Tot ce vreau acum este să citesc volumul doi, deoarece acel sfârșit m-a rupt în mici bucăți pe care le cam vreau întregi. 😭
Profile Image for Izabela.
33 reviews
September 13, 2024
Mi-a plăcut cartea, nu într-un mod în care pot spune ca este printre preferatele mele, dar a fost o lectură frumoasă. Devon Black e o tipă mişto, reală, bine construită, prietena ei Lexi e destul de răsfăța, fiind cu o bună situație financiară, dar încearcă și ea să fie amica de gașcă.
Ceea ce m-a surprins a fost existența triunghiului amoros, care nu este menționat în sinopsis, deci a adăugat o notă interesantă cărții. Tot ce pot spune e că, deși Hades Tate este dorința tuturor fetelor, cu un caracter minunat, tot Drake Ortega m-a atras mai mult.🖤
Un final sfâșietor💔 dar sper ca lucrurile să fie mai “roz” în următorul volum. Well done, Andreea!🩷
Profile Image for Alexandra Brailoiu.
34 reviews
April 18, 2025
Nu înțelegi cat de obsedata m-a făcut autoarea sa fiu cu Devon și Hades. Am inceput sa citesc cartea imediat cum a apărut pe Wattpad și nu mă saturam pur și simplu. Am urlat de fericire atunci când am putut sa citesc varianta finala și toate volumele.

Ideea sta in felul următor:
1. Bărbat superb care boxează și e obsedat de o anume prietena cea mai buna a surorii lui.
2. Femeie incredibila care e nevoita sa supraviețuiasca in fiecare zi din viața ei.

De ce încă nu ai inceput sa citești cartea încă?
Profile Image for Rose Douleur.
2 reviews1 follower
February 8, 2022
Nu am cuvinte să descriu cât de genială e această carte. Favorita mea după toate cărțile posibile.
Profile Image for Andreea.
2 reviews
February 8, 2022
Citiți cartea că se merită, lumeee! Autorarea e genială, iar personajele nici nu mai zic! Dacă nu vă îndrăgostiți de Hades, degeaba :))
This entire review has been hidden because of spoilers.
Profile Image for Miruna-Gabriela Flipache.
33 reviews
April 18, 2025
Citiți cartea! Merită cu vârf și îndesat! Felicitări, Andreea, și la cât mai multe cărți minunate, așa ca tine! ❤️
Profile Image for Mihaela.
20 reviews
February 17, 2024
Deci, eu am terminat de citit cartea asta din nou!
Va rămâne printre cele trei cărți preferate scrise de autoare românce.
E printre foarte puținele cărți pe care aș reciti-o nonstop. Felicitari!!
Am recitit-o pentru că vroiam sa citesc și volumul doi imediat după. Știi deja că ador cartea ta pentru că deși e ficțiune, pur și simplu când citești zici că te transpune în realitatea lor. Ai abordat subiecte foarte realiste, unele destul de greu de digerat pentru unii oameni, d-apoi sa le descrii în amănunt și ăsta e doar primul volum. La cât mai multă inspirație!
Îi ador pe Devon și Hades! Dar iubesc și faptul că ne arăți evoluția fiecărui personaj și are sens tot ce se întâmplă de la primul până la ultimul lucru.
Nu știu cum ai reușit dar cartea asta e extraordinară, m-a ținut cu sufletul la gură la fel ca prima oară când am citit-o!
Profile Image for Iza.
1 review
February 14, 2022
Am avut o conexiune excepțională cu personajele cărții chiar de la început și asta m-a ajutat enorm sa le înțeleg motivele din spatele acțiunilor lor.Autoarea ii construiește atât de imperfect de perfect încât practic trăiești fiecare clipa alături de ei.E o poveste pe cât se poate de reală, o realitate crunta a zilelor noastre...o poveste despre durere,dezamăgire, orgolii nemăsurate, decizii pripite și consecințele urmate.
~Karma exista și nu iartă ~probabil asta ar fie cea mai scurta și la obiect descriere a ei.
Profund recunoscătoare autoarei pentru ca a adus la viata povestea lor(ea știe- #teamDrakeforever 😅😅)
Displaying 1 - 20 of 20 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.