Într-o noapte friguroasă, șapte ostași se întorc la palat, aducând cu ei un străin misterios, de pe un tărâm necunoscut, care știe de ce fiul împăratului oamenilor nu se trezește la viață. Salvarea prințului însă vine cu un preț usturător: o profeție care spune că atunci când el va împlini al douăzecilea său leat, va trebui să plece din regat pentru totdeauna, spre locul de unde sângele său își are rădăcinile. Destinul său îi va fi ascuns de cei din jur, dar odată ce va crește, inima începe să i se neliniștească, bănuind că alt adevăr îi este scris în stele.
Pătrunde într-un timp înainte de timp, un univers păgân și plin de magie, al basmelor, miturilor și al folclorului pur românesc, așa cum nu l-ai aflat vreodată, unde zâne, vâlve, iele și știme, ursitoare și vrăjitori sau ființe fantastice ale pădurilor și nopților deschid „cartea blestemelor” lui Aleodor, cel sortit să schimbe lumea știută de până atunci. O reinterpretare epică a uneia dintre cele mai frumoase povești străvechi autohtone, Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte.
Andrei Ruse s-a născut în decembrie 1985, în București. Este scriitor, editor de carte și promoter cultural.
A debutat cu volumul de poezie „Black Job” (Ed. Vinea, 2007), dar apoi s-a dedicat prozei în totalitate. Primul lui roman, „SONI” (Ed. Tritonic, 2008, 2009; Ed. Polirom, 2012; Ed. Rao, 2014), povestea unei tinere de 26 de ani diagnosticată cu cancer, care află că are numai jumătate de an de trăit și pornește într-o călătorie urbană tumultoasă plină de sex și droguri pentru a înțelege sensul libertății și existenței ei, a fost una dintre cele mai dezbătute cărți în online la momentul ei, cu sute de recenzii și reacții, prima carte cu video-trailer din România și printre primele titluri pentru adolescenți apărute la noi, considerată un best-seller, depășind 10.000 de exemplare vândute și ajunsă în prezent la a patra ediție.
A continuat cu romanul „Dilăr pentru o zi” (Ed. Polirom, 2011), încercarea unui polițist de a prinde un important „dilăr” de droguri din capitală pentru a avansa rapid în carieră, însă este nevoit să consume câteva dintre stupefiante timp de câteva ore și ajunge să aibă o serie de revelații despre sine și lume, care îi vor schimba viața în totalitate.
Câțiva ani mai târziu, a primit o bursă importantă în Germania, la prestigioasa Akademie Schloss Solitude (Stuttgart, 2012), unde a început să scrie „Zaraza”, tratând ascensiunea și decăderea unuia dintre cei mai mari dizeuri ai interbelicului, Cristian Vasile. A publicat romanul după o perioadă de documentare intensă ce a durat aproape trei ani (Ed. Polirom, 2014, 2016; Ed. Hyperliteratura, 2021), iar acesta s-a bucurat rapid de succes, ajungând până acum la încă trei reeditări. A fost desemnat și Romanul anului 2014 (votul cititorilor, site-ul Bookaholic) sau Cea mai bună carte din 2014 (site-ul Carticusuflet.ro, proiectul scriitoarei Camelia Cavadia), iar Răzvan Mazilu a semnat un spectacol musical cu același titlu, inspirat din carte.
A urmat „Despre tristețea femeilor frumoase” (Ed. Hyperliteratura, 2019), o serie de proze scurte fantastice și biografice, scrise în perioada 2014 – 2018. Cartea a ajuns la a treia retipărire în primele luni de la apariție.
În prezent, lucrează la trilogia „Ultimul împărat nemuritor”, inspirat din basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” și din mitologia și folclorul românești. Prima carte, „Cartea Blestemelor”, a apărut în martie 2022, și va fi urmată de „Cartea Ielelor” (2023) și „Cartea Plângerii” (2024).
Am dat gata primul volum din Ultimul împărat nemuritor, Cartea blestemelor, și mi-a plăcut super mult. Nu sunt o cititoare foarte activă de fantasy, deși-mi place (LOTR 4 ever & so on, citesc manga fantasy, I enjoy a good out of this world story, dar nu citesc tot ce apare fantasy). Cu toate astea, Cartea blestemelor m-a transportat direct pe tărâmul copilăriei când descopeream & iubeam basmele, probabil au fost primul mod în care am avut acces la ficțiune cu tot ce presupune ea. Mi-a fost cumva teamă că nu o să mă împac cu limbajul arhaic și nu o să am răbdare pentru el, dar mi-am făcut de fapt griji pentru nimic. Am adorat cum a fost scrisă, tensiunea, aventura, personajele, modul lin în care a curs povestea și m-a impresionat ceea ce presupun a fi fost un demers de cercetare/documentare foarte intens și serios (se vede și în notele de subsol cu explicațiile/definițiile unor cuvinte). Pe scurt, am adorat-o, am citit-o pe nerăsuflate și cu mare încântare & de abia aștept să citesc și următorul volum, Cartea ielelor. 🦄❤️
De mult timp vreau să citesc mai multi autori români. Șansa mea a venit odată cu această carte.
„Cartea Blestemelor”, de Andrei Ruse, este primul volum dintr-o trilogie fantasy, care este o repovestire a bine cunoscutului basm „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, cules de Petre Ispirescu.
M-am bucurat să revăd multe elemente ale basmului descrise aici, cât și personaje fantastice: zâne, zmei, ursitoare, iele, vrăjitori, și tot așa.
Povestea a avut un stil clasic, melodios, cu descrieri multe și multe informații despre lume. Structura a fost cu început și final, dar toată povestea se poate percepe ca o introducere a adevăratei povești, fiindcă urmărim eroul (pe Aleodor), de la naștere până la maturitate, până ajunge să-și găsească rostul în viață, ce i-a fost prezis că o să facă. Acest prim volum ne lasă să ne imaginăm continuarea, fiindcă avem muuulte întrebări despre ce va urma la finalul cărții.
Descrierile au completat decorul deja creat în mintea mea și m-am bucurat să revin în lumea unui basm.
Personajele au fost tradiționale, ba meschine și rele, ba de partea binelui, cu puteri nebănuite și o aură specială. Aleodor mi-a plăcut mult - a fost construit fain iar personajele din jurul său i-au conturat mai bine caracterul - e curajos, puternic și știe ce își dorește de la viață.
Povestea e pentru voi dacă vreți să vă întoarceți în lumea basmelor tradiționale.
„Cartea Blestemelor” este primul volum dintr-o serie pregătită de Andrei Ruse și e inspirată de unul dintre basmele cu care mulți dintre noi au crescut. Și-anume „Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte”, cules de Petre Ispirescu. Basm pe care l-am auzit cel mai des în copilărie, în zeci de forme – în funcție de cât de somn îi era bunicii și cât de repede încerca să scape de mine, uneori mă bucuram de varianta integrală, alteori îmi spunea ideile principale pe repede-nainte și-mi termina povestea în mai puțin de două minute.
Dacă vă spuneți că știți basmul original și vă e de ajuns, vă asigur că vă înșelați și că e musai să descoperiți reinterpretarea lui Andrei Ruse, care folosește doar câteva dintre elementele de bază și apoi remodelează cu totul contextul, întâmplările, personajele și lumile prin care se perindă acestea, transformând totul și într-o bună lecție de mitologie autohtonă. Mi se pare natural să afirm că autorul ia o bijuterie și o folosește drept muză pentru o alta, cu totul diferită, dar la fel de desăvârșită, în care întrezărești fire subțiri din opera-sursă.
Pentru un copil pasionat de Povești nemuritoare, așa cum am fost eu, primul volum din trilogia lui Andrei Ruse a fost pur și simplu balsam pentru suflet! Un fantasy autohton inspirat din basmele românilor, dar cu iz ușor de Urzeala tronurilor și cu un pas destul de alert al narațiunii. Mi s-a părut foarte bine documentată, scrisă și abordată povestea lui Aleodor, protagonistul Tinereții fără Bătrânețe și Vieții fără de Moarte. Unele aspecte mitologice au fost lăsate ca atare, dar altele au fost reinterpretate pentru a aduce și mai multă culoare și substanță binecunoscutului basm. Abia aștept să ajung și la următoarele două volume din trilogie!
Peisajul fantasy românesc este sublim, dar lipsește aproape cu desăvârșire, așa că există o mare foame de fantasy neaoș printre cititorii români ai genului. Când am auzit că un autor român s-a hotărât în sfârșit să pună lucrurile în ordine apucându-se să scrie o trilogie fantasy, bașca inspirată din folclorul și mitologia română, am pus mâna și-am comandat repede primul volum.
Andrei Ruse este un tânăr patron de editură și are la activ câteva cărți, dar niciuna pe măsura ambiției necesare pentru a scrie o trilogie precum „Ultimul împărat nemuritor”. Conform spuselor autorului, munca de cercetare din spatele acestor romane se întinde pe ani de zile, lucru care nu poate decât să bucure cititorul.
Autorul a luat basmul popular „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, celebru după ce a fost cules de marele Petre Ispirescu, și l-a reimaginat un pic adăugând personaje și cosmetizând lumea în care are loc acțiunea după ce a făcut puțin worldbuilding. Spun puțin, pentru că - așa cum o arată și harta searbădă de pe interiorul coperții de protecție a acestei ediții hardcover - efortul creativ nu s-a întins cât ar fi trebuit, oferind un spațiu minim în care să se desfășoare acțiunea.
Diferitele colțuri ale împărăției sunt foarte slab detaliate, astfel încât la finalul volumului abia dacă mai știi cu ce se mânca fiecare. Slaba caracterizare se extinde de asemenea și la personaje, un lucru infinit mai rău. Toate personajele sunt unidimensionale, incapabile de conflict interior ( poate cu excepția Împăratului). Unele dintre ele sunt creionate cât se poate de neglijent, ajungându-se la situații precum cea în care Aleodor și Măiastra se îndrăgostesc reciproc fără să fi schimbat trei vorbe, fără ca cititorul să fi petrecut un timp în mintea celor doi.
Nu ajută nici faptul că avem un narator omniscient, pentru că un capitol din perspectiva Măiastrei ar fi fost genial și ne-ar fi permis nu doar s-o cunoaștem, ci să-l și vedem pe Aleodor din altă perspectivă. În mod similar, momentul în care Aleodor și Vlahan devin frați de cruce este o surpriză pentru cititor, care nu știa mare lucru despre Vlahan până atunci. Despre abilitățile de luptător ale lui Aleodor aflăm tocmai în toiul unor lupte existențiale ale sale, care nici măcar nu-i pun mari probleme. Ni se spune doar că Aleodor a exersat mult cu Vlahan și Tracos și ăsta este motivul pentru care luptă atât de bine. Un exemplu perfect de rasoleală.
Un alt păcat de care se face vinovat autorul este unul întâlnit la scriitorii fără experiență. În engleză e o vorbă: „show, don't tell”. Adică în loc să ne îndruge autorul verzi și uscate despre ceva, caracterizând direct un personaj, sau explicând anumite situații prin relatări ori abuzând de descrieri, este mult mai eficient să lași cititorul să descopere „singur” lumea pe care încerci să i-o zugrăvești ca autor, prin ochii personajelor sau prin acțiunea cursivă. Cel mai bun exemplu de o astfel de vină îl reprezintă cele câteva pagini absolut inutile și plictisitoare despre obiceiurile locului prin ținutul Măiastrei.
O altă greșeală este faptul că autorul și-a publicat cartea la propria editură. Acest prim volum ori nu a beneficiat de un editor competent, ori n-a trecut deloc printr-un asemenea filtru - lucru care se vede cu ochiul liber.
Abuzul odios de arhaisme și regionalisme nu are niciun sens, acestea fiind folosite doar de dragul de a fi folosite, cu foarte multe dintre ele cititorul nu se mai întâlnelște ulterior. Și când zic abuz, nu e un eufemism. Pe fiecare pagină avem parte de 2-3 note de subsol care ne explică ce înseamnă anumite cuvinte. La un moment dat, pentru că mutatul constant al privirii către notele de subsol îmi sabota cu succes atenția, am început să nici nu mai citesc notele, reușind cu un relativ succes să intuiesc sensurile din context.
Iar pe lângă cuvintele și expresiile învechite se așează în pagină neologisme ce nu-și au locul, rezultatul final fiind o salată de cuvinte lipsită de consistență. Nici redactorul n-a fost bun, ori n-a fost deloc, pentru că am găsit câteva greșeli de exprimare ce-au scăpat în text ca vaca-n trifoi.
Aș dori să punctez și sexismul prezent în poveste: mai toate ființele malefice sunt de parte femeiască - fie că vorbim despre scorpii, gheonoi ș.a.m.d. - iar aproape toate personajele care-l ajută sau care manifestă compasiune, camaraderie, ori dragoste față de erou sunt de parte bărbătească - de la bătrâni înțelepți până la copaci vorbitori. Zmeii sunt ai dracului, dar zmeoaicele sunt de zece ori mai ale dracului! Mai are rost să menționez că autorul este patronul editurii care-a scos pe piață cartea lui George Burcea, pe care apoi a retras-o rapid după declarațiile sexiste ale acestuia?
Așadar, avem un worldbuilding superficial, o poveste lipsită de originalitate, personaje slab creionate, un singur fir epic... Ceea ce mă face să mă întreb, pentru cine este cartea asta? Cărei audiențe se adresează?
Pentru copii nu e, că nu citesc copiii romane în trei volume și oricum ar renunța după două pagini pline cu arhaisme. Ai putea zice că prin structură se adresează adolescenților, cititori nepretențioși de fantasy. Dar scena de sex care este oricum stângace construită și care vine cam ca nuca în perete pare să cam anuleze și acest scenariu. Ceea ce ne mai lasă doar adulții - care ca cititori de fantasy sunt obișnuiți cu o tehnică literară mult mai bună, cu personaje consistente și bine construite și un worldbuilding peste ceea ce avem aici. Ca să poți scrie fantasy bun, trebuie să fi citit mult fantasy - iar prin acest volum Andrei Ruse îmi lasă impresia că n-a prea citit fantasy de calitate.
Sau poate s-a aruncat asupra ideii de fantasy românesc cu ochiul de vultur al unui editor care a găsit o nișă neocupată în piață, unde o fi și-o pâine de mâncat.
Aș fi dat o singură stea pentru execuție, dar sper din tot sufletul că acest volum va reprezenta un imbold pentru alți autori români care știu că pot mult mai bine, așa că mai pun o stea.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Nu sunt o cititoare de fantasy, dar am devorat cartea asta. Pe lângă personajele foarte bine conturate, precum Ghenadie, Tracos și Galben de Soare care m-au însoțit de-a lungul lecturii, romanul m-a cucerit cu limbajul vechi, muzical și fluid. Foarte rar dau 5/5. “Cartea Blestemelor” merită nota maximă. Abia aștept al doilea volum!
"Cartea blestemelor" este primul volum din Trilogia "Ultimul împărat nemuritor", iar titlul acesteia face trimitere către credințele ancestrale ale spațiului românesc, unde blestemele, invocarea nenorocirilor asupra unuei entități, erau des întâlnite și luate drept literă de lege. Aceste vechi tradiții și mituri, intens și atent studiate de către autor, constituie un fundal autentic, peste care se suprapun întâmplări nemaiauzite, fantastice.
"Cartea blestemelor" , reînvierea literaturii fantastice românești
Cartea se încadrează minunat în genul literaturii fantastice, care la noi a fost oarecum evitat de către scriitori. Fiind o reinterpretare a basmului românesc "Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" , temele și motivele principale sunt aceleași ca cele întâlnite în povestea fiului de împărat care refuză să iasă din pântecele mamei sale înainte ca tatăl său să îi promită că îi va da, la timpul potrivit, chiar tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte despre care aflăm în titlu.
O reinterpretare moderna a basmului “Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte”, o incursiune in mitologia romaneasca si legendele locale, un destin profetic, ce se va implini in ciuda tuturor piedicilor.
Limbajul arhaic, cat si nenumaratele fapturi fantastice din folclorul romanesc, imbogatesc si ofera un farmec aparte prozei lui Andrei Ruse, pastrand vie esenta basmului in fiecare capitol al povestii. Avem astfel parte de un rege puternic, insa orbit de propria durere; sfetnici loiali; un print sortit unui destin maret, nascut la granita dintre lumi, ce va trece cu vitejie prin toate incercarile initierii.
Am apreciat, mai ales, capacitatea textului de a ma imersa in lumea fantastica, unde timpul capata valente mistice, chiar paradoxale, si seteaza excelent cadrul pentru acest roman fantasy.
Genul fantasy nu este indeajuns explorat in literatura romana contemporana, asadar, ma bucura nespus initiativa lui Andrei Ruse de a aduce la lumina bogatia folclorului romanesc, pentru care a fost nevoie de documentare serioasa, oferindu-ne ocazia de a citi, din nou, cu sufletul copilului de alta data si mintea adultului de acum, o poveste cu regi si regine, printi si printese, zmei nemilosi, iele si alte nenumarate fapturi de legenda, avand in centru o poveste de iubire pe cat de sincera, pe atat de tragica, ce va rodi in profetia fiului care va schimba lumea.
“Iara Timpul, batran fus invartit de Moarte, ce schimba mereu imparatiile si ordinile, ce innoieste mereu viata cu alte ursite, care si ele ajung apoi sa batraneasca, ce face ca totul sa fie pe de o parte pieritor, dara pe alta c-un rost, ei bine, El se opreste, prin vraja locului nostru, numai pentru cei ce pot rosti cuvinte.[…] Numai pentru cei care sunt, iata, prin firea lor, oameni. Caci Cuvantul este inceputul nostru si darul cu care Zana ne-a inzestrat.”
Un demers artistic, realizat cu o migală și (evident) cu o răbdare de ceasornicar.
Cartea e ca un plonjon într-o lume caracterizată printr-o amplă panoplie de uzanțe arhaice și accepțiuni vechi (însă nu învechite), ce-ți acaparează curiozitatea prin specificul lor reînviat (din doască-n doască) la fiecare adiere de frunză/pagină.
Un pilon, cât se poate de solid, al unei trilogii inițiatice în sfera încă nescăpătată a basmului românesc.
Un adevărat descântec pentru pasionații acestui gen literar.
Desi prima jumatate a cartii e destul de descriptiva si pare ca nu se grabeste nicari, dupa vreo 200 de pagini am inceput sa ma deprind cu limbajul vechi si s-a dus cu zaticneala. Povestea a curs tot mai ghizdav si mai palpitant. Desi e basm/fantasy, simti ca autorul nu cauta sa te blazneasca cu inchipuiri, firul narativ, personajele sunt bine construite si dupa umila mea parere, se simte ca si-a facut bine cercetarile inainte sa puna povestea asta pe hartie. Acum ca am ispravit, astept cu nerabdare sa vad unde-l poarta ursita pe Aleodor si fratele lui de cruce.
Disclaimer: cel mai probabil cuvintele nu sunt folosite in contextul potrivit, dar merita sa le cautati sa vedeti cum le-ati folosi voi.
Începutul a fost destul de greoi pentru că limbajul popular după cum îl știm cu toții este destul de dificil până ce ne obișnuim cu el. Totuși, dacă trecem peste acest aspect, cartea ascunde minunate taine românești, zâne, magicieni, vrăjitori, balauri și câte și mai câte, iar aici am fost fermecată de istorisirile Dragobetelui și al Mărțișorului.
Pe cât de greu mi-a fost să încep povestea, pe atât de greu îmi este acum să mă despart de ea.. nu de puține ori am adormit cu gândul la Aleodor și povestea lui și îmi imaginam care va fi următoarea lui acțiune. Am iubit tot ce se poate la personajele acestea cu tot cu datinele românești. Poți deprinde foarte multe învățături despre viață și oameni citind cartea asta și categoric o recomand încă de la vârste mai mici, 9-10+ spre exemplu.
Aceasta este prima carte din trilogie și habar n-aveți cât de tare aștept volumul 2 și 3 pentru că primul m-a lăsat cu mari semne de întrebare. Ce o să pățească Împăratul Verzilor (pe care cu mâna mea l-aș omorî), ce va face Aleodor și dacă își va duce la îndeplinire ursita, și încă multe alte întrebări...
Mi-a plăcut la nebunie cum a decurs acțiunea, unde s-a ajuns cu finalul, dar și întreg traseul pe care a umblat Aleodor încă dinainte de a se naște. Genială carte fără doar și poate și tare aș vrea ca mai mulți dintre cititori să o descopere și să nutrească aceleași sentimente apreciative ca mine.
I'm very disappointed in this. I wanted to try some Romanian fantasy books because I used to love our fairytales when I was little. However, even if this is fairytale inspired, it is the most boring book I have ever read. While the premise of the novel is intriguing and holds great promise, the execution falls short for me. The extensive world building ends up overwhelming the narrative. By the halfway point, very little actually happens plot-wise, which makes the pacing feel very drawn out. One of my issues with this novel is the author's tendency to delve into excessive details - offering full backstories for every character, including those who appear briefly. This level of depth just makes the story hard to follow and read for me. The writing style aimes to evoke the charm and tone of old fairytales, but the heavy archaic language, much of which requires footnotes, frequently interrupts the flow and reading experience. Ultimately, this book left me eager to finish it, not out of anticipation, but simply so I could move on to something else.
4.5 stele Am cumpărat cartea imediat ce am văzut-o, ideea în sine mi s-a părut foarte interesantă iar cartea nu m-a dezamăgit. Povestea este narată foarte melodios, se vede cât efort a fost depus pentru a stabili o tematică și o atmosferă arhaică, plină de magie. Suntem transpuși într-o lume veche, plină de creaturi mitice, de legende și de secrete care ar schimba totul odată aflate. Nu m-am așteptat la modul în care s-au desfășurat acțiunile, mereu m-a surprins, nu a fost deloc o carte plictisitoare, căreia să-i dezlegi sfârșitul din primele capitole, ca multe altele. Cred că cel mai mult mi-au plăcut capitolele despre familia lui Tracos, curajul lui Gorun sau înțelepciunea lui Ghenadie. Am apreciat foarte mult glosarul de la sfârșitul fiecărei pagini, în care se explicau regionalismele și cuvintele învechite folosite. Singurul comentariu pe care îl pot face este faptul că uneori se aprofundau prea mult niște peripeții irelevante.
Noul roman al lui Andrei Ruse ne deschide porțile spre un basm bine știut de mulți, dar uitat de majoritatea. Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte, un basm pe care l-am auzit de la tata copil fiind și de care am uitat de-a lungul timpului. Andrei Ruse ne prezintă în schimb o nouă reintepretare, un retelling, cum i s-ar spune în engleză, foarte bine pus la punct și bine documentat.
Noaptea în care viața micului prinț Aleodor se schimbă pentru totdeaună ridică multe semne de întrebare, toate pecetluite sub un jurământ solemn între cei mai apropiați prințului. Acesta cu cât crește mai mare, cu atât are impresia că menirea lui este între alte părți, căci nu simte arzoarea palatului nici a împărăției, așa cum i se spusese încă de mic copil că va fi.
Întregul basm este plin de cuvinte arhaice, de mici povestiri frumoase, basme și reinterpretări bine documentate și care te introduc într-o lume fantastică unde prințul Aleador împreuna cu bunul său prieten, Vlahan, încearcă să afle care este soarta lui și de ce împăratul, împreună cu toți cei apropiați lui, nu vor ca el să știe de anumite aspecte ale lumii lor.
Andrei ne plimbă prin timpuri străvechi, cu un vocabular demn de menționat și apreciat pentru că este precis și exact, cu creaturi magice nebănuite și o lume creată foarte frumos scrisă. Personajele lui sunt dintre-acelea pe care ori le iubești ori le urăști, dar pe care într-o măsură anume le poți înțelege.
Și deși nu sunt de acord cu împăratul sub nicio formă, i-am putut înțelege dorința de a-și vedea fiul mare și puternic, de a fi alături de el pentru că, fiind mamă, aș face orice pentru copilul meu. Proooobabil nu câte a făcut acest împărat, căci devenise deja insuportabil la un moment dat, dar vă las pe voi să aflați mai multe. 🤭
Aleador și Vlahan sunt personajele mele preferate fără discuții. Sunt curioasă unde se îndreaptă povestea lor și cum vor face față greutăților de acum încolo.
Recomand cartea cu mare drag cititorilor de fantezie în mod special, dar și de basm, unde veți întâlni personaje frumos construite, o poveste realmente magică, creaturi bizare și vorbitoare, soarta și multe reintepretări magice.
Există cărți care îmi șoptesc și închise fiind, pe care le aud cum mă cheamă de pe raft, cum mă ispitesc cu tainele lor. Cartea Blestemelor a fost una dintre ele. Încă de când am aflat de existența ei am știut că trebuie să o am și de când am văzut-o pe raft am știut că trebuie să o citesc.
Acum câteva leaturi văzut-am pe reddit o imagine cu un witcher românesc, îmbrăcat în sarică și îndreptându-se cu o seceră spre o mănăstire de lemn, în stil maramureșean, bântuită de un demon imens ce aducea cu un fel de wendigo. Mi-am dat seama atunci că proza românească este complet lipsită de lucrări serioase de fantasy și că folclorul nostru are mare potențial care așteaptă să fie explorat.
Andrei Ruse face o treabă minunată explorându-l. Este evident câtă muncă a depus pentru a culege datinile și credințele plaiurilor acestea, împreună cu slovele uitate ale străbunilor noștri. Proza lui e fluidă și satisfăcătoare, plină de voce și caracter. Structura narativă e pe ici pe colo, nonconformistă și puțin întortocheată pe la început, însă nici pe departe grea de urmărit.
Temele abordate sunt largi și e una din cărțile care nu se ferește de întrebările mari. Răspunsurile sunt în număr mic și la fel de întortocheate, așa cum se cuvine. Sunt foarte nerăbdător să văd ce mai are de spus autorul.
4,5 ⭐️ Mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam. Limbajul vechi, personajele (unele cunoscute, altele pe care abia așteptam să le cunosc), acțiunile, firul poveștii. Pe parcursul lecturii am simțit un amalgam de confort dat de familiaritatea personajelor din copilărie și curiozitate față de ce aventuri vom trăi împreună. Aveam nevoie de un fantasy românesc și mă bucur enorm că autorul și-a dedicat timpul pentru a afla și a ne povesti, din perspectivă proprie, mitologia românească.
Excelent fantasy care are la baza unul dintre basmele mele preferate - Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Ador alegerea de vocabular invechit, expresii regionale, referinte la mitologia romaneasca. Abia astept ce traznai va face Aleodor in partile viitoare.
puțin prea multe arhaisme și regionalisme, tinde să devină puțin obositoare folosirea lor. in rest, impecabil. Andrei nu dezamăgeste, abia aștept să continui cu volumul II
Posibil sa fi fost din cauza basmelor citite in copilărie, însă pentru mine povestea a părut foarte previzibila, deși finalul nu a fost chiar previzibil sau de basm(știu ca mai urmează partea 2 și 3), dar nici ceva wow.
De apreciat sunt arhaismele găsite de autor, pentru documentarea cărora am înțeles ca a petrecut ani de zile.
Ceea ce mi-a atras constant atenția, e cum autorul a combinat constant in propoziții/ paragrafe/ fraze, aceste arhaisme cu unele cuvinte moderne, din ziua de azi. Acest lucru efectiv m-a zgâriat pe ochi. Câteva EXEMPLE mai jos
“…- Vedeti voi, drumetilor, puii necuvântätoarelor ce se nasc pe tarâmul nostru, chiar si vlastarele fiarelor, sunt toate gingase din fire. Cu ochii mari si nevinovati, cu BOTICURILE plãpânde si URECHIUTELE pufoase….”
“…Si luati aminte! Cãci si de-om pãcáli noi o vreme veghea duhurilor, nu ne vom putea ascunde de un spirit atât de bâtrân si atotstiutor. Trebuie s-avem mare grijà ca el sà nu ne OBSERVE in timpul care ni s-o arata…”
“…Zise atunci tare:
Ochi stravechi, ce nu vezi bechi, deschide-te-acum si ia-o la drum! Fà ca stelele sã stea si doar tu sà poti umbla! Umblã-n lung si umbla-n lat, si-aratà-ne ce ai aflat; in timpuri noi tu sã te duci, tainele sã ni le-aduci. Pe drum de soare si de foc, unde locul nu stâ-n loc, cauta ast dun bâtrân, fereste-te de-al sau stà-pân si ni-linchipuie cum el va fi, când timpurile s-or uni!
Atunci globul de lumina isi INTENSIFICA culorile si se mari de douà ori...”
“…- Dar, Maria ta, tu sti cà acest loc chiar exista? Si nu e vreo bazaconie din aceea din batrâni, ce infloresc cu mult lucrurile firesti, sã parã mai maiestoase? Printul râse. - Judeci prea aspru pildele batrâmilor nostri, iar destule, desi par la prima vedere IEȘITE DIN COMUN, ascund multe adeväruri de fapt…”
“…Se fãcea cà deasupra lui erau nite capete mari de oameni, DIFORME si lungi. El era sleit de puteri si nu putea spune ceva, nu se putea nici misca. Un frig ingrozitor linvälui, inghetându-l pânã in máduva oaselor. Dintre acele figuri, una începu sà capete o formã CONCRETĂ: un bâtrân cu o barbà foarte lunga, care-i zâmbea. Lângà acesta, apäru apoi si taicã-su si era mai tânar decât Aleodor îl stia…”
Cartea e plină de astfel de asocieri, poate la o ediție viitoare autorul poate găsi niște cuvinte mai potrivite. Îmi imaginez ca asta poate fi destul de greu, riscul fiind sa se transforme cartea in “Fratii Jderi”, cu expresii imposibil de descifrat :).
Chiar dacă, din cele scrise mai sus, s-ar putea deduce ca nu mi-a plăcut cartea, din ceva motiv nu am putut sa o las din mana pana nu am terminat-o atunci când timpul mi-a permis. Lucru care per total a făcut sa fie o lectura placuta, dar destul de mediocra.
Mi-am comandat deja volumul 2, cu speranța ca va fi ceva mai interesant.
Idee buna, executie care lasa de dorit. Greu de citit - putina actiune intrerupta de lungi pasaje de descriere in mare parte irelevante. Toate personajele vin cu povestea vietii lor, cateodata lunga de pagini intregi, care poate contine si povestea anumitor oameni pe care i-au intalnit de-a lungul timpului. Cu toate acestea personajele par unidimensionale si superficiale. Nu cred ca am gasit vreun pasaj din trecutul lor relevant pentru povestea cartii. Autorul a cercetat mitologia romana si a strans informatii si elemente lingvistice din trecutul poporului care ar fi putut crea o capodopera literara demna de curentul international atat de popular in prezent de rescriere si reinterpretare a marilor mituri si legende. Cu toate acestea rezultatul pare mai mult o poveste incropita pentru a lega intre ele informatiile stranse din munca de cercetare (de notat paginile despre spitalul deschis de FatFrumos, care contine nenumarate detalii despre toate plantele de leac folosite, bolile in care sunt recomandate si modul in care sunt depozitate, toate in mare parte folosind arhaisme).
Ar fi interesant daca autorul ar scoate un volum cu paginile pe care le-a strans cand a facut cercetari pentru roman. Volumul doi din serie in schimb nu ma atrage deloc.
O carte care m-a surprins plăcut. Este incredibil câte informații conține despre mitologia și folclorul românesc. Mi-a fost greu să o las din mână, mai ales in a doua jumătate. O recomand oricui care e interesat de mitologia românească sau cititorilor de cărți de ficțiune, și aștept următoarea parte din serie.
Chiar frumoasa aceasta rescriere a cunoscutului basm "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte". Adusa la nivelul de roman de aventuri :-) Interesanta este si harta lumii din roman, desenata pe supracoperta.
Dexamageste .... editura, sau mai exact corectorul, care a lasat nepermis de multe greseli gramaticale, mai exact o multime de cuvine scris cu 2 I cand normal este cu unul singur ! Nici nu mai stiu ce sa cre: asa a dactilografiat autorul manuscrisul, sau din parta editorii, cineva a fost mai putin prieten cu gramatica romana...
Prima mea întâlnire cu lumea fantasy, atât de buna încât, am inceput sa explorez mai amănunțit acest gen de cărți și mitologia rămână. Înțeleg și apreciez regionalismele și arhaismele, limbajul vechi, detaliile, descrierile ... îmi e clar că s-a muncit mult la documentare tocmai de aia nu depunctez însă nu am sa mint, lectura a fost cam greoaie și "inghesuită" . Aștept cartea a doua. 🥰
Foarte interesant. O colectie de legende si folclor, povestite sub forma unui basm. Imi da sentimentul unei legende povestite in jurul focului de tabara de un batran, din cauza limbajului folosit. Cartea este mai mult introducere in poveste, deci abia astept sa apara urmatorea.
Foarte mult timp mi-am dorit să citesc o carte ca asta. Fiind fană fantasy încă de mică, parcă mereu mi-a lipsit reprezentarea miturilor și legendelor românești în cărțile pe care le citeam. Eram tot timpul cu nasul în povești despre dragoni și elfi, de pildă, dar niciodată nu citeam, în afară de basmele deja cunoscute, și despre zmei sau iele.
Andrei Ruse mi-a dat ocazia să-mi satisfac și această poftă, într-o carte pe măsură care are la bază „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” al lui Petre Ispirescu, unul dintre basmele mele favorite din copilărie. Firul narativ principal e construit pe baza acestui basm, însă autorul nu s-a oprit doar aici. În acest prim volum am dat și de legende pe care le știam (spre exemplu, legenda mărțișorului), dar și de legende și obiceiuri care nu mi-au fost cunoscute.
Stilul de scriere se potrivește mănușă cu tipul de narațiune - simțeam că citesc un basm vechi, scris „odată ca niciodată”. Felul în care autorul a avut grijă să aleagă cele mai potrivite cuvinte, atât cât și notele de subsol explicative pentru unele din ele, mai rar întâlnite sau mai puțin cunoscute, au creat o poveste cu o atmosferă autentică, care îi oferă cititorului posibilitatea să se afunde în lectură de-a binelea, fără să fie nevoit să pună pauză din rând în rând ca să scotocească prin dicționare.
L-am urmărit cu drag și cu sufletul la gură pe Apolodor, personajul principal, alături de celelalte personaje din carte, fiecare extrem de bine dezvoltat și cu povestea proprie. Mi-a plăcut extrem de mult și acest detaliu - deși cartea e relativ micuță, autorul nu se dă în lături de la munca depusă și ne face cunoștință cu toate personajele, astfel încât la final ajungem dacă nu să le iubim, măcar să le înțelegem modul de a gândi.
Cu siguranță am să continui seria cât mai curând posibil și o recomand cu drag!
Am renuntat dupa 45 de pagini. Am crezut ca o sa citesc o poveste fermecatoare despre legende si mituri romanesti vechi, in schimb am simtit cum se scurge sufletul si cheful de viata din mine de la atatea regionalisme. Nu pot sa ii dau un nr de stele pentru ca nu am terminato, nu stiu ce se intampla si sincer nici nu ma intereseaza. In opinia mea cred ca ar fii fost mult mai digerabila intr-un stil de scris mai modern, nu ca si cum m-as chinui sa inteleg manuscrisul original al unui basm din 1880. Am avut sperante mari si imi doream foarte mult sa ma bucur de o carte scrisa de un autor roman avand la baza basme romanesti dar poate stilul in care a fost scrisa pur si simplu nu este pe gustul meu.