Drama personajelor lui Horațiu Mălăele se naște la intersecția dintre real și fantastic. Prin puterea imaginației sale prodigioase, autorul celor 3 povestiri transformă o boală misterioasă, o gară uitată de vreme și o bucată de tencuială însângerată în simboluri care îți rămân multă vreme în minte. În proza sa, nu există semnificații exacte, doar o infinitate de posibilități și interpretări. Eroii solitari conturați de Mălăele sunt prizonierii unei lumi în care domnește ambiguitatea, dezvăluindu-și secretele treptat, la fiecare nouă lectură. Artistul creează o adevărată bijuterie literară, concentrând un întreg univers plin de mister într-un volum de buzunar.
„Nu te poți «plictisi» niciodată de «isprăvile» lui Horațiu, pentru că în aura lor te pierzi și te regăsești, te bucuri și oftezi, te amuzi și cazi pe gânduri. O experiență îmbogățitoare!”- Andrei Pleșu
O lectură ușor de parcurs, care te invită inocentă la dans, iar apoi te învăluie și te transpune în inima acțiunii. O carte pe care am citit-o pe nerăsuflate, deși doar voiam să văd “despre ce e vorba”, cu povești în aparență ciudate, care ascund câte un tâlc în drama fiecărui personaj.
Volumul cuprinde trei povestiri, cam de același nivel narativo-stilistic (foarte, foarte bun). Una dintre povestiri are cam 40 de pagini (format foarte mic), celelalte două sunt, practic, mici crochiuri, de câteva pagini fiecare (sub 10).
Am încercat (și reușit, în bună parte, pe alocuri) să mi-l închipui pe naratorul Horațiu Mălăiele citindu-mi aceste nuvele. Fiecărui român (aproape) i se naște numaidecât, în minte, o imagine a lui Horatiu Mălăiele, atunci când îl aude (sau citește, aș îndrăzni să spun). Toate aceste imagini sunt total diferite între ele, având însă toate o rădăcină comună, în imaginar, dincolo de crusta realului palpabil.
Horațiu Mălăele scrie ca un super-meseriaș al scrisului (are un fel de ars poetica ce ar putea fi deconstruită, citind doar câteva zeci de pagini din toată opera lui), iar detaliile prezente, de o mare finețe, folosite în închegarea și consolidarea rapidă a personajelor, arată în ce fel sunt extrem de ascuțite simțurile oamenilor scenei. Aceștia (iar Horațiu Mălăele e unom de scenă fantastic) au puterea și abilitățile necesare pentru a deconstui, non-distructiv, în principal, emoții din script uri , pe care apoi le re- construiesc de o manieră foarte profesionistă, încât să nu se mai vadă nicio urmă a vreunei cusături.
Micile proze ale lui Horațiu Mălăele sunt superbe - suprb scrise și, mai ales, extrem de umane (pe mine această parte din urmă m-a umplut de emoție, în destule rânduri).
„O poveste cam ciudată” de Horațiu Mălăele e un volum scurt, cu trei povestiri bizare, scrise într-un stil teatral și plin de imagini neobișnuite. Mi-au plăcut câteva idei și atmosfera ușor absurdă, dar pe alocuri n-am înțeles ce a vrut autorul să spună. Parcă s-a pierdut în propriile simboluri și descrieri. Nu am fost mereu pe aceeași undă cu el, deși se simte talentul și originalitatea scrisului. E o carte interesantă, diferită, care te face curios, dar nu m-a prins pe deplin. Eu îi dau nota 3 pentru stil și pentru felul aparte în care combină realul cu fantasticul.
Nu mi-e foarte clar de ce trei povestiri fac o carte. Ok, povestiri decente, domnul Mălăele nu scrie rău, dar totuși trei povestiri în 60 de pagini care de fapt ar fi fost 20, într-o carte în format normal. (Și nu mi-e clar nici de ce se vinde cu cât se vine, dar nah, aici sunt deja alte discuții.)
„O poveste cam ciudată” se vrea kafkiano-gogoliană și este, oarecum. Doar că este și derivativă, lucru salvat, întrucât, de scriitura bună și umorul fin.
„Pașcani” e un studiu de personaj, mai curând, fără vreo intrigă marcată. Mi-a plăcut modul în care, din două-trei tușe, domnul Mălăele a reușit să mă facă s-o văd în fața ochilor pe „tânăra femeie mărunțică”, ghicindu-i, oarecum, dramele.
„Caseta” m-a îndurerat, e și acolo o dramă, a unui copil ce rămâne orfan de mamă. O secvență excelentă de film scurt alb-negru, așa am perceput-o.
Deși schițe (cel puțin ultimele două abia se pot numi povestiri), aceste proze au reușit să-mi transmită emoție. Personajele sunt minimalist conturate, și totuși le-am simțit aievea, le-am înțeles, m-au emoționat. Nu e multă originalitate în cele trei texte, dar e dovada că domnul Mălăele nu e doar un om de teatru (și aceste povestiri ar putea fi puse în scenă cu succes, cred).
Totuși, dacă ar fi fost oricine altcineva în afară de dumnealui, această carte nu ar fi existat.
Îl admir enorm pe maestrul Mălăele și bineînțeles că nu puteam rata ocazia de a îmi adăuga în bibliotecă una dintre cele mai recente creații ale sale.
Nu este prima operă de acest gen pe care o citesc, însă exprimarea autorului m-a făcut să experimentez trăiri cu o intensitate aparte.
Cele trei povestiri, deși se întind pe doar câteva pagini, sintetizează acțiuni pe care aș vrea să le regăsesc dezvoltate în romane. Citind această carte, m-am simțit de parcă l-aș fi luat de mână pe autor și l-aș fi rugat să imi spună istorisiri atent ticluite.
Cât de frumos pot fi conturate personajele, atunci când cuvintele îți sunt companioane de nădejde! Ce multitudine de sensuri pot căpăta acțiunile, atunci când imaginația pune stapanire pe penel!
Doru Bușcu, semnatarul prefeței, afirma: "scriitorul Mălăele trebuie recuperat, smuls din sala cu aplauze și îmbrăcat în brațele literaturii". Horațiu Mălăele este un artist desăvârșit, un creator de lumi în care nu te mai saturi să fii, un magician al cuvintelor.
Am apreciat foarte mult introducerea printre file a câtorva dintre binecunoscutele caricaturi ale domniei sale.
Cuvintele îmi sunt prea sărace, în comparație cu sentimentul de îmbogățire pe care mi l-a oferit această lectură.
O lectura super placuta, desi nu-ti ajunge nici pe o masea. Daca as fi cumparat volumul la pret intreg, probabil m-as fi simtit un pic tras pe sfoara de raportul numar de cuvinte / pret (in realitate cred ca sunt sub 20 de pagini obisnuite ca dimensiune si corp de litera), dar pentru ca am primit-o cadou, am putut sa ma bucur pe de-a-ntregul de ce-am citit. Ma gandesc chiar ca asta ar putea fi o prima lectura serioasa pentru fetita mea de 10 ani, care momentan citeste despre printese, unicorni si super-eroi.
Mi-a placut mult Tehomir asa ca am vrut sa mai incerc si alte povestiri scrise de acest autor. Din pacate acestea nu au fost a fel de fascinante. Lipseste magia si suprearealismul prezente in cealalta carte. Povestirile de aici mi-au adus aminte de cartea Maestrul si Margareta. Carte pe care nu am mai terminat-o niciodata. Spre deosebire de aceea, macar aici povestea e mai scurta.
Strong and profound short stories, apparently unfinished that somehow seems to finish in your mind days after reading it. Amazing how Horatiu in his unique and different way captures your mind complicating your thoughts.
Conținând trei povestiri de dimensiuni diferite „O poveste cam ciudată” , „Pașcani” și „Caseta” volumul este unitar stilistic. Scrisul cursiv,ironia fină, tragismul și nostalgia accentuată sunt caracteristicile unei scriituri care deși de mică întindere lasă o impresie profundă.
O carte interesanta, desi as fi dorit ca prima poveste sa fie mai lunga, sunt povesti usor de citit, o lectura buna pentru un drum cu masina sau trenul
L-am regasit pe Horatiu Malaele in rolul de narator, la fel de talentat precum in cel de interpret. Povesti amuzante, cu tâlc, interpretabile diferite in functie de cititor.
O idee care ramane: uneori trebuie sa ne dam voie sa fim cine suntem de fapt.