Volumul cuprinde trei povestiri, cam de același nivel narativo-stilistic (foarte, foarte bun).
Una dintre povestiri are cam 40 de pagini (format foarte mic), celelalte două sunt, practic, mici crochiuri, de câteva pagini fiecare (sub 10).
Am încercat (și reușit, în bună parte, pe alocuri) să mi-l închipui pe naratorul Horațiu Mălăiele citindu-mi aceste nuvele. Fiecărui român (aproape) i se naște numaidecât, în minte, o imagine a lui Horatiu Mălăiele, atunci când îl aude (sau citește, aș îndrăzni să spun). Toate aceste imagini sunt total diferite între ele, având însă toate o rădăcină comună, în imaginar, dincolo de crusta realului palpabil.
Horațiu Mălăele scrie ca un super-meseriaș al scrisului (are un fel de ars poetica ce ar putea fi deconstruită, citind doar câteva zeci de pagini din toată opera lui), iar detaliile prezente, de o mare finețe, folosite în închegarea și consolidarea rapidă a personajelor, arată în ce fel sunt extrem de ascuțite simțurile oamenilor scenei. Aceștia (iar Horațiu Mălăele e unom de scenă fantastic) au puterea și abilitățile necesare pentru a deconstui, non-distructiv, în principal, emoții din script uri , pe care apoi le re- construiesc de o manieră foarte profesionistă, încât să nu se mai vadă nicio urmă a vreunei cusături.
Micile proze ale lui Horațiu Mălăele sunt superbe - suprb scrise și, mai ales, extrem de umane (pe mine această parte din urmă m-a umplut de emoție, în destule rânduri).
Recomand foarte călduros volumul!