Ce nu mi-a plăcut:
- Skye (pe care nu am suportat-o încă din primul volum). De fiecare dată când aveam impresia că s-a mai maturizat puțin nu a durat mai mult de câteva pagini ca să îmi demonstreze din nou contrariul.
- când Skye a plâns pentru Asaf. Mi s-a părut așa stupidă toată reacția ei. Când fostul tău psihopat este arestat, mai ales în condițiile în care ți-a făcut atâta rău, nu văd cum e posibil să plângi. Poate doar de fericire, dar altfel nu pot să pricep. Mai ales în condițiile în care relația lor - dacă o putem numi cu adevărat așa - a fost oricum scurtă și frgamentată de sentimentele pe care Skye le avea oricum pentru Sin.
- Sin, care nu doar că e cel mai toxic personaj din toată cartea asta, dar care este incredibil de enervant când încearcă să se dea matur
- scena dramatică dintre Sin și tatăl lui, violența exagerată atât verbală, cât și aproape fizică. mi s-a părut așa de umpltură la final și mult prea pe repede înainte. Măcar de ar fi fost mai bine dezvoltat subiectul, dar am aflat prea târziu în poveste toate secretele problemelor dintre Sin și părinții lu. Cred că ar fi trebuit exploatată mai mult partea asta de plot
- lipsa descrierii sentimentelor, care mi-a dat impresia de foarte multe ori că acțiunea se derulează prea accelerat. Nu mi se pare de ajuns să mi se spună „îmi era teamă. îmi era foarte teamă”, ci aș avea nevoie să mi se fi expus în detaliu manifestarea acelei temeri. Sau „m-a lămurit, întristându-mă” mi se pare că sună efectiv steril, nu îmi transmite nimic. Altceva ar fi fost să mi se arate cum s-a infiltrat întristrarea aia în ființa ei.
- replicile mi s-au părut de multe ori trase de păr și insuficiente. Aș fi vrut mai mult dialog în locul narațiunii robotizate, aș fi vrut să fie mai dinamic, să fie mai savuros.
- finalul mi s-a părut grăbit. Parcă accidentul a fost pus așa dintr-odată ca să se termine mai repede cartea. „mașina noastră a fost lovită de altă mașină, iar impactul ne-a făcut să ne pierdem cunoștința”. Așa, instantaneu? Păi, și atunci de unde mai știi că ați fost azvârliți în toate direcțiile și zburați prin aer? Și scena cu moartea lui Sin mi s-a părut cel mai insuficient dezvoltată. Ok, poate că Skye nu prea mai avea sensibilități fiziologice, dar și alea emoționale îi erau abolite? În afara faptului că îi era teamă să trăiască într-o lume fără el și o lacrimuță n-am primit prea mult. Aș fi vrut muuuuult mai mult impact, aș fi vrut să sufăr și eu acolo cu ea.
- Ultima conversație cu Asaf, din mașină. Cum i-a găsit Asaf? Când a apărut în spatele lor? Și replicile lui... cam trase de păr, dar fie, hai să zicem că astea sunt acceptabile, având în vedere că el e psihopat și există deja mult mai multe alte variabile care îl fac un personaj horror
- faptul că Skye a aflat despre mama ei. Mi s-a părut din nou ceva de umplutură și poate dacă ar fi fost mai rapid introdusă în poveste partea asta și s-ar fi pus mai mult accentul pe ea, ar fi fost mult mai ok.
- faptul că Skye l-a iertat pe Sin și s-au împăcat. Mă bucur că măcar n-au rămas împreună, mă bucur că a murit Sin. Nu am văzut demult o relație atât de toxică într-o carte, iar la ei parcă orice interacțiune este toxică, fie că mimează că se urăsc, fie că se iubesc. Sunt la fel de lipsiți de credibilitate în ambele cazuri - dar, bine, poate că zic asta și pentru faptul că nu văd de ce cineva ar iubi o persoană ca Sin
- încercările lui Skye de a minți sau de a se preface sau chestii de genul și faptul că niciodată nu îi ieșea, deși se presupune că ar fi nu știu ce mare actriță cu cantități industriale de talent revărsându-se din ea. Nope.
- faptul că viața lui Skye se învârtea în jurul lui Sin, de parcă el ar fi fost și soarele și luna și orice planetă și ea exista doar ca să graviteze în jurul lui. Da, a distrus=o ce i-a făcut și suferea și așa mai departe, dar orice gând trebuia să fie urmat de unul care îl includea și asta devenea repetitiv și obositor. M-am bucurat parcă când a apărut Teja în peisaj doar pentru că s-a schimbat în sfârșit șirul gândurilor.
- faptul că s-a pus prea puțin accentul pe restul personajelor. S-a introdus o furtună de evenimente care îi cuprindeau și pe ceilalți și, mai ales spre final, s-a uitat complet de ei. Bine că și-a cerut Tony scuze - ceea ce mi s-a părut inutil și stuiduț - dar situația importantă, cu Pandora și Yass a rămas așa în aer.
- scena când părinții ei l-au cunoscut pe Sin(us). Doamne, mi s-au părut prea cringe toate replicile, toată discuția aia, tot capitolul
- logodna. Mi s-a părut atât de exagerată și nejustificată și nepotrivită situației. Ăștia doi, care sunt toxici unul pentru celălalt, și abia de au reușit să fie puțin împreună fără să se certe... să se logodească? Nu e okai.
Ce mi-a plăcut:
- citatele de la începutul fiecărui capitol. Confesiunile lui Sin mi-au mângâiau sufletul, am iubit lirismul frazelor, am iubit emoția transmisă, am iubit fiecare cuvințel. Și mi-a plăcut că s-au potrivit foarte bine - în cea mai mare parte - cu capitolul la care erau alocate.
- uneori am mai dat de câteva fraze melodioase și prin capitole, am subliniat câteva pasaje drăguțe
- reacția lui Skye când a aflat despre mama ei
- schimbarea lui Skye. Mi-a plăcut la început atitudinea ei, mi-a plăcut cum a aburdat o oarecare independență, mi-a plăcut când nu i-a mai păsat atât de toată lumea și că n-a mai făcut atât pe mironosița
- Rafael mi s-a părut singurul personaj ok
- scena în care a murit mama lui Yass. Asta cred că a fost singura care chiar m-a emoționat puțin, care mi-a transmis ceva. Aș fi vrut să se insiste și acolo puțin mai mult, nu să dispară Yass din peisaj și Skye să nu-și mai bată capul cu el
- epilogul
Mă bucur că am terminat cu seria asta, voiam să o citesc până la capăt încă de când a fost doar pe wattpad - și cam ăsta a fost singurul motiv pentru care am tras de mine să o termin. Stilul de scriere al Andreei nu este pentru mine, nu mi-a plăcut - cu excepția citatelor de la începutul capitolelor -, dar apreciez că s-a jucat cu un clișeu și a făcut totuși o idee originală, interesantă, care să te facă să vrei să vezi cum se termină povestea. Cred că ar fi ieșit mai bine, însă, dacă s-ar fi pus mai mult accentul pe tot ceea ce am menționat și dacă ar mai fi fost măcar o sută de pagini în plus.