What do you think?
Rate this book
Stai jos sau cazi
În fața epilepsiei, umorul rămâne singura apărare
Nino-nino. Agitație. Timișoara. Sâmbătă. Un grup restrâns de oameni. Ciprian, un bărbat de 40 de ani, realizează brusc că nu se mai poate preface: trebuie să-și accepte boala. Însă drumul până în acest moment, departe de un final, a fost sinuos. Iar protagonistul-narator ne întoarce în timp, ne poartă, criză cu criză, răzvrătire cu răzvrătire, poantă cu poantă, prin viața sa, pentru a ne arăta cum poate fi parcursă călătoria cu un diagnostic incurabil.
Stai jos sau cazi, o carte care se cere citită dintr-o răsuflare.
„Bogdan Munteanu este un scriitor adevărat. Un rând al lui este un gând, o secundă, o oră, o zi sau un an al celui care citește. Epilepsia este un subiect fascinant. Poate genera orice stare, te poate pune să scrii lucruri pe care nu le-ai imaginat vreodată. Și Bogdan Munteanu chiar face asta, le scrie. O ușoară schimbare de comportament sau redefinirea condiției cu care ne raportăm la viață… asta este epilepsia. Să nu realizezi cine ești și ce ți se întâmplă o vreme, până găsești o doctoriță să îți explice – este perfect plauzibil. Dacă știi despre ce este vorba. Să poți să revii în balans cu tine și cu lumea, apoi, este miraculos. Avem de-a face cu o povestire la colțul ierbii a unui om care moare, învie, trăiește, a unui om care relatează, etapă cu etapă, ce simte. Este literatură pură, pe de o parte, fiindcă epilepsia te face sensibil – «simt enorm și văd monstruos», cum s-ar spune –, pe de altă parte, deoarece cartea lui Bogdan redă o poveste simplă, a unui om căruia i se întâmplă lucruri, zi de zi. Lucruri care se învârt în cuvintele minunate cu care el construiește o lume, care urlă, care se odihnește.“
Bogdan O. Popescu
Nino-nino. Agitație. Timișoara. Sâmbătă. Un grup restrâns de oameni. Ciprian, un bărbat de 40 de ani, realizează brusc că nu se mai poate preface: trebuie să-și accepte boala. Însă drumul până în acest moment, departe de un final, a fost sinuos. Iar protagonistul-narator ne întoarce în timp, ne poartă, criză cu criză, răzvrătire cu răzvrătire, poantă cu poantă, prin viața sa, pentru a ne arăta cum poate fi parcursă călătoria cu un diagnostic incurabil.
Stai jos sau cazi, o carte care se cere citită dintr-o răsuflare.
„Bogdan Munteanu este un scriitor adevărat. Un rând al lui este un gând, o secundă, o oră, o zi sau un an al celui care citește. Epilepsia este un subiect fascinant. Poate genera orice stare, te poate pune să scrii lucruri pe care nu le-ai imaginat vreodată. Și Bogdan Munteanu chiar face asta, le scrie. O ușoară schimbare de comportament sau redefinirea condiției cu care ne raportăm la viață… asta este epilepsia. Să nu realizezi cine ești și ce ți se întâmplă o vreme, până găsești o doctoriță să îți explice – este perfect plauzibil. Dacă știi despre ce este vorba. Să poți să revii în balans cu tine și cu lumea, apoi, este miraculos. Avem de-a face cu o povestire la colțul ierbii a unui om care moare, învie, trăiește, a unui om care relatează, etapă cu etapă, ce simte. Este literatură pură, pe de o parte, fiindcă epilepsia te face sensibil – «simt enorm și văd monstruos», cum s-ar spune –, pe de altă parte, deoarece cartea lui Bogdan redă o poveste simplă, a unui om căruia i se întâmplă lucruri, zi de zi. Lucruri care se învârt în cuvintele minunate cu care el construiește o lume, care urlă, care se odihnește.“
Bogdan O. Popescu
144 pages, Paperback
Published March 1, 2022
2 people are currently reading
345 people want to read
About the author
Bogdan Munteanu
13 books57 followersBogdan Munteanu s-a născut în 1979, la Arad.
A publicat romanul „Stai jos sau cazi” (Nemira, 2022) și volumele de povestiri „Ai uitat să râzi” (Nemira, 2016; 2023, ed. revizuită și adăugită), „Bine te-am rătăcit, Incognito” (Limes, 2011) și „Vals pe fire de păianjen” (Limes, 2010). O parte din prozele sale au apărut în antologii și volume colective din România, Germania, Turcia, Serbia și Marea Britanie.
A semnat, împreună cu Daniela Șilindean, dramatizarea romanului „Stai jos sau cazi”. Spectacolul cu același nume a fost produs de Teatrul „Luceafărul” Iași, în regia lui Cristi Avram.
Locuiește în Timișoara din 1997. Lucrează în domeniul IT și se implică în proiecte culturale.
A publicat romanul „Stai jos sau cazi” (Nemira, 2022) și volumele de povestiri „Ai uitat să râzi” (Nemira, 2016; 2023, ed. revizuită și adăugită), „Bine te-am rătăcit, Incognito” (Limes, 2011) și „Vals pe fire de păianjen” (Limes, 2010). O parte din prozele sale au apărut în antologii și volume colective din România, Germania, Turcia, Serbia și Marea Britanie.
A semnat, împreună cu Daniela Șilindean, dramatizarea romanului „Stai jos sau cazi”. Spectacolul cu același nume a fost produs de Teatrul „Luceafărul” Iași, în regia lui Cristi Avram.
Locuiește în Timișoara din 1997. Lucrează în domeniul IT și se implică în proiecte culturale.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 55 reviews
April 13, 2022
deși mi-am petrecut o mare parte din ultimul an de facultate studiind diverse reprezentări literare ale dizabilităților pentru lucrarea de licență, prea puțin am avut ocazia să văd și cum arată literatura care abordează neurodiversitatea din interior, pentru că autorii se abat ei înșiși de la normele neurotipice. cartea asta mi-a cerut, practic, singură, s-o citesc – Stai jos sau cazi ne arată, criză cu criză, cum poți să trăiești cu epilepsie și tot să-ți tratezi cu lejeritate viața, deși se mai întâmplă ca, într-o zi obișnuită cu rapoarte, bulșituri și citit slaiduri de pe perete la corporație, să-ți spargi doi dinți și să te împrietenești cu niște fosforescenți în ambulanță.
cel mai mult cred că mi-a plăcut să-l văd pe Cipo, eroul nostru cu Epi, și din perspectiva celor cu care interacționează în mod obișnuit: mama pentru care boala fiului *încă* trebuie trecută sub tăcere, iubita care-și actualizează periodic Excelul cu intrări despre fiecare episod, sau vecinii și colegii de muncă, mai mult sau mai puțin utili când se declanșează criza. deși abordează subiectul ăsta grav, e o lectură foarte lejeră și nu se ia prea tare în serios. tocmai de-asta s-ar putea să nu fie genul tău dacă preferi literatura încărcată stilistic, densă, care se vrea decodată (ce-i drept, ăsta e cazul meu). prin Stai jos sau cazi, Bogdan Munteanu speră pur și simplu să provoace zâmbete, normalizând dialogul despre boală.
cel mai mult cred că mi-a plăcut să-l văd pe Cipo, eroul nostru cu Epi, și din perspectiva celor cu care interacționează în mod obișnuit: mama pentru care boala fiului *încă* trebuie trecută sub tăcere, iubita care-și actualizează periodic Excelul cu intrări despre fiecare episod, sau vecinii și colegii de muncă, mai mult sau mai puțin utili când se declanșează criza. deși abordează subiectul ăsta grav, e o lectură foarte lejeră și nu se ia prea tare în serios. tocmai de-asta s-ar putea să nu fie genul tău dacă preferi literatura încărcată stilistic, densă, care se vrea decodată (ce-i drept, ăsta e cazul meu). prin Stai jos sau cazi, Bogdan Munteanu speră pur și simplu să provoace zâmbete, normalizând dialogul despre boală.
September 12, 2023
CIPRIAN CADE DES
Pe stradă, în casă, în curte, prin băile restaurantelor. Se umple de sânge, îl ridică salvarea, e întrebat cine este, cine sunt persoanele din jurul lui, ce dată e. Un protocol repetat de fiecare dată.
La patruzeci de ani, Ciprian nu are serviciu: are în schimb o cățea fidelă și o soție. Vecini cu care se tachinează, dar care îl ajută la nevoie. Prieteni cu care se vede ocazional să-și amintească vremurile de demult. Un tată absent, care își amintește că are un fiu din an în paște, și atunci doar pentru a juca table împreună.
Drama lui Ciprian nu este însă povestită cu patosul la care ne-am aștepta. Deși povestea sa e cât se poate de tragică, perspectiva lui asupra vieții este una ironică, iar atitudinea, relaxată. Ciprian ia zilele așa cum vin, își acceptă epilepsia și încearcă, pe cât posibil, să ducă o viață normală: chiar dacă asta presupune, de exemplu, să iasă din casă bandajat și să-i sperie pe cei din jur, sau să atragă privirile și întrebările curioase ale copiilor.
Arta lui Bogdan Munteanu este dialogul. În sfârșit am reușit să citesc și să apreciez un dialog realist în literatura română contemporană! Dialogul exprimă, în acest roman, mai multe decât orice descriere. Conține în câteva replici esența personajelor, preocupările – pe scurt, caracterele lor.
Am mai apreciat schimbările de perspectivă, tușele repezi, minimale, ale prozei, punch lineurile de la finalul capitolelor – toate au întregit impresia bună pe care mi-a lăsat-o romanul, față de care nu pot exprima decât necesitatea, dacă nu obligativitatea de a fi citit.
Pe stradă, în casă, în curte, prin băile restaurantelor. Se umple de sânge, îl ridică salvarea, e întrebat cine este, cine sunt persoanele din jurul lui, ce dată e. Un protocol repetat de fiecare dată.
La patruzeci de ani, Ciprian nu are serviciu: are în schimb o cățea fidelă și o soție. Vecini cu care se tachinează, dar care îl ajută la nevoie. Prieteni cu care se vede ocazional să-și amintească vremurile de demult. Un tată absent, care își amintește că are un fiu din an în paște, și atunci doar pentru a juca table împreună.
Drama lui Ciprian nu este însă povestită cu patosul la care ne-am aștepta. Deși povestea sa e cât se poate de tragică, perspectiva lui asupra vieții este una ironică, iar atitudinea, relaxată. Ciprian ia zilele așa cum vin, își acceptă epilepsia și încearcă, pe cât posibil, să ducă o viață normală: chiar dacă asta presupune, de exemplu, să iasă din casă bandajat și să-i sperie pe cei din jur, sau să atragă privirile și întrebările curioase ale copiilor.
Arta lui Bogdan Munteanu este dialogul. În sfârșit am reușit să citesc și să apreciez un dialog realist în literatura română contemporană! Dialogul exprimă, în acest roman, mai multe decât orice descriere. Conține în câteva replici esența personajelor, preocupările – pe scurt, caracterele lor.
Am mai apreciat schimbările de perspectivă, tușele repezi, minimale, ale prozei, punch lineurile de la finalul capitolelor – toate au întregit impresia bună pe care mi-a lăsat-o romanul, față de care nu pot exprima decât necesitatea, dacă nu obligativitatea de a fi citit.
March 29, 2022
Cartea asta mi-a plăcut pentru naturalețea cu care curge narațiunea, pentru relaxarea pe care o asociez cu o oarecare acceptare – din care sigur că se naște și mult umor; mi-a plăcut că e fragmentară, axată pe dialog și descrieri succinte, aproape ca o piesă de teatru – asta pentru că eu consider că nici nu avea nevoie de mai mult „balast”, a transmis enorm tocmai prin faptul că permite să te pui cu ușurință în locul unuia sau mai multor personaje.
Recenzia integrală aici: http://ancazaharia.ro/2022/03/stai-jo...
Recenzia integrală aici: http://ancazaharia.ro/2022/03/stai-jo...
April 14, 2022
(3.5) mi-a plăcut strategia narativă şi economia stilului, mi-au plăcut personajele şi întâmplările (deşi ar fi trebuit să mă înspăimânte precaritatea existenţei aflate sub imperiul epilepsiei). ca şi cum autorul ar vrea să te asigure că nu e aşa de grav că eşti ignorant.
mă aşteptam ca personajul iulia să fie mai complex, acesta ar fi printre puţinele minusuri.
mă aşteptam ca personajul iulia să fie mai complex, acesta ar fi printre puţinele minusuri.
June 15, 2023
O carte ușoară,dar și grea în același timp.O carte asumată precum boala care există și împiedică trăirea unei vieți normale sau cât se poate fără neajunsuri .
Curajul pe care și l-a asumat autorul de a scrie despre boala care îi macină uneori existența și naturalețea cu care scrie sunt de lăudat.Un umor care îl ajută să depășească momentele grele și să își accepte suferința.
Mi-a plăcut ineditul subiectului.Puțini oameni cu o astfel de problemă își pun sufletul pe tavă și își arată trăirile atât de sincer și transparent.
Curajul pe care și l-a asumat autorul de a scrie despre boala care îi macină uneori existența și naturalețea cu care scrie sunt de lăudat.Un umor care îl ajută să depășească momentele grele și să își accepte suferința.
Mi-a plăcut ineditul subiectului.Puțini oameni cu o astfel de problemă își pun sufletul pe tavă și își arată trăirile atât de sincer și transparent.
November 22, 2025
Minimalismul, în literatură, m-a cucerit de fiecare dată. Opus textualismului de care suferă atâția autori români, opus prolixițății prin care mulți își maschează lipsa de talent sau talentul îndoielnic.
Cartea asta m-a încântat! Cele nespuse în ea au importanța spuselor. Împreună, reușesc să creeze imaginea exactă în mintea unui cititor dedicat.
Fragmentar — dar foarte grăitor, tocmai mulțumită fragmentării — romanul pune cap la cap mici lego-proze ce se îmbină perfect unele cu altele. Mai multe perspective asupra acelorași evenimente/accidente. E mare lucru să scrii atât de comprimat și să rămâi, totuși, sugestiv, și să-ți universalizezi astfel experiența de viață.
Replicile sunt “rupte din viață”, nimic din ce se rostește în carte, ca vorbire directă, nu pare pus cu mâna sau căznit. Aș reciti-o și aș dărui-o. Și, dacă nu mi-ar fi prea jenă, l-aș urmări pe Bogdan pe culoarele firmei în care amândoi lucrăm, pentru a-i cere un autograf.
Cartea asta m-a încântat! Cele nespuse în ea au importanța spuselor. Împreună, reușesc să creeze imaginea exactă în mintea unui cititor dedicat.
Fragmentar — dar foarte grăitor, tocmai mulțumită fragmentării — romanul pune cap la cap mici lego-proze ce se îmbină perfect unele cu altele. Mai multe perspective asupra acelorași evenimente/accidente. E mare lucru să scrii atât de comprimat și să rămâi, totuși, sugestiv, și să-ți universalizezi astfel experiența de viață.
Replicile sunt “rupte din viață”, nimic din ce se rostește în carte, ca vorbire directă, nu pare pus cu mâna sau căznit. Aș reciti-o și aș dărui-o. Și, dacă nu mi-ar fi prea jenă, l-aș urmări pe Bogdan pe culoarele firmei în care amândoi lucrăm, pentru a-i cere un autograf.
June 30, 2022
3,4 Stelute :)
Tema abordata este inedita, cel putin pentru mine - mi-a placut, insa mi-as fi dorit sa fie dezbatuta putin mai pe larg :).
Tema abordata este inedita, cel putin pentru mine - mi-a placut, insa mi-as fi dorit sa fie dezbatuta putin mai pe larg :).
January 3, 2025
Romanul discută o temă mult lipsită din literatura română: experiența persoanelor cu epilepsie. Mi s-a părut extrem de folos că avea informații care te ar putea ajuta să acționezi dacă te afli lângă cineva care are o criză epileptică. Textul descrie momente cotidiene în care personajul are o criză și reacția diferită a diferitor oameni la asta. Mi se pare că prin umor surprinde și o critică la adresa lipsei de cunoaștere și acceptare în societate pe tema asta. Acum înțeleg mai bine cum e viața unei persoane epileptice, însă aș dori să citesc și mai multă reflecție directă despre cum se simte să trăiești cu condiția asta, ceea ce nu era în carte.
March 29, 2022
Epilepsia a devenit un fel de boală - tabu. Precum cancerul. În jurul ei se lasă tăcerea, se ridică din umeri a neputință, se suspină în gând a empatie și cam atât. Bogdan Munteanu rupe tăcerea. Scrie despre viața unui tânăr bolnav de epilepsie, despre cum se desfășoară crizele, de fiecare dată diferit, de fiecare dată cu alte urmări, de fiecare dată venind pe nepusă masă, dar mai ales despre cum încearcă de ani de zile să trăiască o viață normală, de familie, de bărbat responsabil. Și o face într-o manieră cât se poate de lejeră, de sinceră, fără farafastâcuri nici medicale nici literare. „Stai jos sau cazi” este un mic roman scris în limba română vulgară, în sensul pe care îl avea termenul și în sintagma „latina vulgară”, menit să ajungă la mințile și inimile tuturor oamenilor, indiferent de pregătirea lor. Și asta pentru simplul fapt că boala aceasta, ca orice altă boală de altfel, nu ține cont de pregătirea nimănui. În fața bolii toți suntem egali, suntem vulnerabili, suntem vulgari, suntem oameni și atât. Felicitări, Bogdan Munteanu!
November 9, 2022
Bogdan Munteanu scrie o carte cu un subiect gingaș și tabu pentru multă lume. Stai jos sau cazi ne duce în spatele unei vieți trăite cu apăsarea constantă a unei boli incurabile - epilepsia.
Având doar 140 de pagini, cu un format aerisit și capitole scurte, cartea se citește repede, pe nerăsuflate, așa cum coperta patru ne și îndeamnă să o facem. În ciuda subiectului dificil, tonul volumului este jovial, ca și cum un prieten ți-ar povesti toate astea. Este un microroman necesar în literatura românească, unde problemele persoanelor cu orice fel de dizabilități sau afecțiuni medicale sunt ascunse sub preș, de parcă s-ar lua și pe noi. Am scris mai multe despre volum într-un articol publicat pe blog.
„N-am acceptat boala, încă o iau peste picior. O fi și o chestie de demnitate. Nimănui nu-i place să fie îngenuncheat.„
https://ciobanuldeazi.home.blog/2022/...
Având doar 140 de pagini, cu un format aerisit și capitole scurte, cartea se citește repede, pe nerăsuflate, așa cum coperta patru ne și îndeamnă să o facem. În ciuda subiectului dificil, tonul volumului este jovial, ca și cum un prieten ți-ar povesti toate astea. Este un microroman necesar în literatura românească, unde problemele persoanelor cu orice fel de dizabilități sau afecțiuni medicale sunt ascunse sub preș, de parcă s-ar lua și pe noi. Am scris mai multe despre volum într-un articol publicat pe blog.
„N-am acceptat boala, încă o iau peste picior. O fi și o chestie de demnitate. Nimănui nu-i place să fie îngenuncheat.„
https://ciobanuldeazi.home.blog/2022/...
July 31, 2023
3.5🌟
Interesantă scriere și abordare a unui subiect atât de sensibil. M-a amuzat de multe ori, și, culmea, nu m-a prea întristat. Nu știu exact ce voia Bogdan să transmită prin această carte, sincer, dar tot mi-a placut.
E perfectă pentru o lectură rapidă.
Interesantă scriere și abordare a unui subiect atât de sensibil. M-a amuzat de multe ori, și, culmea, nu m-a prea întristat. Nu știu exact ce voia Bogdan să transmită prin această carte, sincer, dar tot mi-a placut.
E perfectă pentru o lectură rapidă.
November 2, 2022
Am stat jos cât timp am citit experienta unui om de a avea epilepsie in România scrisă cu multă gingășie de către Bogdan Munteanu. Pentru mine a fost o introducere în viața celor ce trăiesc cu o asemenea boală, una cu urme adânci.
June 8, 2024
Era nevoie de o carte ca asta, de o poveste ca asta, de o descriere atât de amănunțită a unei boli la auzul căreia, într-o societate aberantă, mulți reacționează cu frică, alții cu teroare. Am simțit-o până în ultima celulă a corpului meu. O recomand oricărui cititor doar pentru a privi cu alți ochi bolnavii de epilepsie. Mulțumiri pentru curaj autorului!
September 21, 2024
3,5/5⭐️-💗
March 14, 2022
Simpatica.
April 3, 2023
"Ce fain a fost!"
Așa am încheiat acest microroman, cu aceste cuvinte.
Am mai văzut numele lui Bogdan Munteanu pe ici pe colo în vreun raft, însă, nu știu de ce, nu i-am dat atenție.
La Bookfest mi l-a scos o prietenă în cale și am râs. Apoi m-am "serioșit" și m-am dus la raft. M-a atras coperta, apoi titlul mi-a ridicat un semn de întrebare...mi-a plăcut cum sună Stai jos sau cazi...Dar când am citit "În fața epilepsiei, umorul rămâne singura apărare"...m-a convins. Eu m-am gândit imediat "în fața oricărei dureri, umorul rămâne singura apărare".
Se citește rapid, limbajul este lejer, cel pe care îl folosim zi de zi, propozițiile sunt scurte, simple, însă îți dau la un moment dat un ghiont, te aruncă în faze mai sensibile, umane, în reflecție.
Mie mi-a plăcut atitudinea asta relaxată (oarecum) în fața bolii, prezentarea asta simplă, dar pe alocuri foarte profundă, semn că autorul are potențial pentru un roman (mai amplu😁) pe care să-l aștept cu nerăbdare, căci sper să fie unul. Însă până atunci...mă apuc și-i cumpăr povestirile, pare mișto!
Așa am încheiat acest microroman, cu aceste cuvinte.
Am mai văzut numele lui Bogdan Munteanu pe ici pe colo în vreun raft, însă, nu știu de ce, nu i-am dat atenție.
La Bookfest mi l-a scos o prietenă în cale și am râs. Apoi m-am "serioșit" și m-am dus la raft. M-a atras coperta, apoi titlul mi-a ridicat un semn de întrebare...mi-a plăcut cum sună Stai jos sau cazi...Dar când am citit "În fața epilepsiei, umorul rămâne singura apărare"...m-a convins. Eu m-am gândit imediat "în fața oricărei dureri, umorul rămâne singura apărare".
Se citește rapid, limbajul este lejer, cel pe care îl folosim zi de zi, propozițiile sunt scurte, simple, însă îți dau la un moment dat un ghiont, te aruncă în faze mai sensibile, umane, în reflecție.
Mie mi-a plăcut atitudinea asta relaxată (oarecum) în fața bolii, prezentarea asta simplă, dar pe alocuri foarte profundă, semn că autorul are potențial pentru un roman (mai amplu😁) pe care să-l aștept cu nerăbdare, căci sper să fie unul. Însă până atunci...mă apuc și-i cumpăr povestirile, pare mișto!
May 18, 2022
În Stai jos sau cazi (Nemira, 2022), Bogdan Munteanu dorește să aducă tema epilepsiei în prim-plan cu umor și naturalețe. Problema este că, încercând să realizeze acest lucru, el ajunge să pună în scenă o narațiune forțată, neverosimilă. Nu e vorba că Munteanu n-ar fi un prozator „bun” sau inteligent sau interesant, ci că îi lipsește, probabil, cel mai important lucru când vine vorba de scris: ambiția, impulsul de a provoca ceva în cititor — o problemă, o tensiune nerezolvată, o restructurare a convingerilor personale.
https://www.scena9.ro/article/cronica...
https://www.scena9.ro/article/cronica...
July 12, 2022
2.5
cartea a fost buna, dar nu am simțit ca am fost introdusa in mod afectiv, in lumea acesteia. stilul de scriere abordat a fost destul de haotic, dar asta nu m a induplecat din a o indragi, intr un mod aparte.
cartea a fost buna, dar nu am simțit ca am fost introdusa in mod afectiv, in lumea acesteia. stilul de scriere abordat a fost destul de haotic, dar asta nu m a induplecat din a o indragi, intr un mod aparte.
Read
August 26, 2024Încă de când a apărut, urmărind promovarea pe SM am știut că vreau să citesc cartea lui @bogdanvmunteanu. Dacă-i cu o boală, sign me up! Dacă e scrisă de un timișorean, puncte bonus din start. Dacă îl și cunosc puțin de tot pe autor... nu mai există dubiu. Ieri i-a venit rândul și aș fi citit-o dintr-un foc dacă nu aveam obligații sociale. Am terminat-o, însă, aseară.
Mă bucur tare mult că Bogdan a scris și a marketat cartea atât de inteligent. Nu doar că a pus boala într-un context, însă prin intermediul personajelor a și educat. Ce să faci când în fața ta un om are o criză de epilepsie? Ce i se întâmplă omului în timpul crizei și după ea?
O singură dată în viață am fost de față la criza de epilepsie a unui om bun cu care beam o cafea într-o duminică în București. M-am speriat atât de tare încât imaginea m-a bântuit două zile. Noroc că pe terasă era un medic care i-a acordat primul ajutor, iar iubita lui și-a păstrat calmul și a putut ajuta. Eu doar mă uitam șocată și nu știam ce se întâmplă pentru că îmi era necunoscut faptul că suferă de epilepsie.
Am povestit asta pentru că exact despre asta scrie și Bogdan. Despre stigma pe care o atrage boala, despre cât de puține știm despre ea și mai ales despre cât de nepregătiți suntem când asistăm la criza cuiva.
Am înțeles că Bogdan a scris din proprie experiență și mă bucur că a făcut-o, însă îmi pare rău că trece prin așa ceva.
Neapărat de citit.
Mă bucur tare mult că Bogdan a scris și a marketat cartea atât de inteligent. Nu doar că a pus boala într-un context, însă prin intermediul personajelor a și educat. Ce să faci când în fața ta un om are o criză de epilepsie? Ce i se întâmplă omului în timpul crizei și după ea?
O singură dată în viață am fost de față la criza de epilepsie a unui om bun cu care beam o cafea într-o duminică în București. M-am speriat atât de tare încât imaginea m-a bântuit două zile. Noroc că pe terasă era un medic care i-a acordat primul ajutor, iar iubita lui și-a păstrat calmul și a putut ajuta. Eu doar mă uitam șocată și nu știam ce se întâmplă pentru că îmi era necunoscut faptul că suferă de epilepsie.
Am povestit asta pentru că exact despre asta scrie și Bogdan. Despre stigma pe care o atrage boala, despre cât de puține știm despre ea și mai ales despre cât de nepregătiți suntem când asistăm la criza cuiva.
Am înțeles că Bogdan a scris din proprie experiență și mă bucur că a făcut-o, însă îmi pare rău că trece prin așa ceva.
Neapărat de citit.
July 13, 2022
•3.5•
Stilul de scriere haotic m-a scos din rutină și dintr-un început de reading slump.
Am stat mult să mă gândesc cât să îi acord acestei cărți deoarece capitolele nu păreau să aibă început sau sfârșit, personajele nu erau foarte conturate, iar povestirile păreau spuse de un prieten la o cafea. Cu toate acestea personajele sunt foarte ușor de îndrăgit și te apropie de dizabilitatea lui Cipri (personajul principal) expunând-o prin mai multe puncte de vedere, iar trecerea de la trecut la prezent accentuează senzația de "apropiere" dintre tine și personaj.
Mi-ar fi plăcut ca Iulia (iubita lui Cipri) să aibă mai multe capitolele din punctul ei de vedere - în afară de acele exeluri- pentru că ea este "în primul rând" când vine vorba de crizele lui Cipri ceea ce ar contura mai bine personajul lui, dată fiind distanțare sa față de boală.
După părerea mea, dacă ar fi avut mai multă consistență ar fi devenit una din preferatele mele, deși cred ca tot "fun-ul" a fost chiar acest scris haotic și "contemporan".
Overall, o lectura ușoară și interesantă pe care o recomand pentru weekend sau pentru descoperirea unui nou stil de scriere.
Stilul de scriere haotic m-a scos din rutină și dintr-un început de reading slump.
Am stat mult să mă gândesc cât să îi acord acestei cărți deoarece capitolele nu păreau să aibă început sau sfârșit, personajele nu erau foarte conturate, iar povestirile păreau spuse de un prieten la o cafea. Cu toate acestea personajele sunt foarte ușor de îndrăgit și te apropie de dizabilitatea lui Cipri (personajul principal) expunând-o prin mai multe puncte de vedere, iar trecerea de la trecut la prezent accentuează senzația de "apropiere" dintre tine și personaj.
Mi-ar fi plăcut ca Iulia (iubita lui Cipri) să aibă mai multe capitolele din punctul ei de vedere - în afară de acele exeluri- pentru că ea este "în primul rând" când vine vorba de crizele lui Cipri ceea ce ar contura mai bine personajul lui, dată fiind distanțare sa față de boală.
După părerea mea, dacă ar fi avut mai multă consistență ar fi devenit una din preferatele mele, deși cred ca tot "fun-ul" a fost chiar acest scris haotic și "contemporan".
Overall, o lectura ușoară și interesantă pe care o recomand pentru weekend sau pentru descoperirea unui nou stil de scriere.
December 28, 2022
Țipo, acuma pâzdem și noi de bucurie!
I-am verificat.
Mi s-a părut că mi se umezesc degetele.
Și că sunt în siguranță.
I-am verificat.
Mi s-a părut că mi se umezesc degetele.
Și că sunt în siguranță.
September 14, 2022
Bunicica si cred ca se putea si mai bine. Oricum merita citita macar sa vedem o frantura din viata unui om cu aceasta boala.
June 4, 2024
Am epilepsie de cand ma stiu, e motivul pt care acum voi fi doctor in cateva luni.
Nu am vazut vreodata vreo scriere care sa vorbeasa despre asta in media romaneasca si nu am realizat pana in acest moment cat de importanta este reprezentarea.
Putine scrieri m au facut sa ma regasesc in felul asta, sa vad in literatura nemedicala descrise simptome de ale mele, pastile de ale mele, trairi de ale mele.
Nu am vazut vreodata vreo scriere care sa vorbeasa despre asta in media romaneasca si nu am realizat pana in acest moment cat de importanta este reprezentarea.
Putine scrieri m au facut sa ma regasesc in felul asta, sa vad in literatura nemedicala descrise simptome de ale mele, pastile de ale mele, trairi de ale mele.
January 6, 2025
Undeva pe la 3,5* (se pare ca acord destul de frecvent punctajul asta in ultima vreme).
Mi-a plăcut că proza curge fluid, nu poți lăsa cartea din mână decât dacă e musai. Mi-a plăcut felul în care Bogdan maschează vulnerabilitatea personajului în umor. Însă același umor mi s-a părut că devine și minusul romanului. Prea multe personaje bășcălioase în afară de Cipri: vecinul, prietenii, colegul etc. Cumva ai senzația că toți sunt voci ale lui Cipri (sau Bogdan?) și nimeni nu gândește autonom. Mi-aș dori de la următoarea lui carte o lume cu caractere mai variate și personaje secundare mai vii.
În concluzie, o carte care își merită locul în bibliotecă.
Later edit: Bănuiam, dar nu eram sigură, că autorul însuși suferă de aceasta condiție (mi se pare greșit cumva să o numesc boală) și îi mulțumesc că ne împărtășește din aceste experiențe până în final intime și dureroase.
Mi-a plăcut că proza curge fluid, nu poți lăsa cartea din mână decât dacă e musai. Mi-a plăcut felul în care Bogdan maschează vulnerabilitatea personajului în umor. Însă același umor mi s-a părut că devine și minusul romanului. Prea multe personaje bășcălioase în afară de Cipri: vecinul, prietenii, colegul etc. Cumva ai senzația că toți sunt voci ale lui Cipri (sau Bogdan?) și nimeni nu gândește autonom. Mi-aș dori de la următoarea lui carte o lume cu caractere mai variate și personaje secundare mai vii.
În concluzie, o carte care își merită locul în bibliotecă.
Later edit: Bănuiam, dar nu eram sigură, că autorul însuși suferă de aceasta condiție (mi se pare greșit cumva să o numesc boală) și îi mulțumesc că ne împărtășește din aceste experiențe până în final intime și dureroase.
September 23, 2024
Aș fi vrut să trezească ceva în mine (milă, furie, compătimire ș.a.), să mă facă să-mi pun întrebări serioase despre viață, scopul ei, vârstă, fragilitate etc., dar nu a făcut-o. Povestea e ușoară, limbajul colocvial, firul narativ propriu-zis nu există, doar însemnările lui Ciprian, fără o cronologie exactă (poate pentru a sublinia și mai mult crizele de epilepsie, cu pierderile cunoștinței). Am înțeles că eroul nu avea ce să mai facă - epilepsia e netratabilă, poate fi doar ținută în frâu cu medicamentele potrivite. Dar e un oarecare masochism în viața lui. Și un fel de nepăsare absolută, atât față de el însuși, cât și față de cei apropiați lui (Iulia, Buni, Mază, și amicii), lucru care m-a făcut să îl disprețuiesc, puțin.
,,N-am acceptat boala, încă o iau peste picior. O fi și o chestie de demnitate. Nimănui nu-i place să fie îngenuncheat."
,,N-am acceptat boala, încă o iau peste picior. O fi și o chestie de demnitate. Nimănui nu-i place să fie îngenuncheat."
January 6, 2023
Foarte draguta, buna pentru un reading slump sau cand simti ca your brain is scattered
October 18, 2022
cumva dnf și spune multe având în vedere că are mai puțin de 150 pagini. aia e, n-a rezonat cu mine.
November 28, 2023
Dacă ești curios să știi despre epilepsie dar ți-e frică să întrebi, cartea asta îți satisface cea mai morbidă și lipsită de pudoare curiozitate. O colecție de crize povestite la persoana întâi de persoana care le are și tot la persoana întâi de persoanele dimprejur care le sunt martori. Viața și caracterul, bogate, ale protagonistului, sunt revelate prin episoadele de criză și prin raportarea la ele și la epilepsie. Martorii sunt persoane foarte apropiate, ca iubita, sau persoane care se intersectează doar o dată sau episodic cu protagonistul. Cum arată o criză fizic, cum se simte cel care are crizele, rușinea, rebeliunea, depresia, acceptarea. Stilul și limbajul protagonistului, și al multor (tuturor?) Personajele este flegmatic și cinic, iar limbajul este direct, naturalist.
Mi-a plăcut structura: aceeași întâmplare e revăzută din perspectiva altcuiva. Capitolele par aranjate aleator cronologic. Cartea este sublimată, e scurtă și concentrată. Poate fi citită rapid, dar e sățioasă. Mi-a plăcut să citesc aceeași întâmplare prin ochii altcuiva. Aș fi putut-o citi de două ori pentru felul cum se revelează acele tablouri, dându-mi impresia că am sărit ceva la prima citire.
Mi-a plăcut structura: aceeași întâmplare e revăzută din perspectiva altcuiva. Capitolele par aranjate aleator cronologic. Cartea este sublimată, e scurtă și concentrată. Poate fi citită rapid, dar e sățioasă. Mi-a plăcut să citesc aceeași întâmplare prin ochii altcuiva. Aș fi putut-o citi de două ori pentru felul cum se revelează acele tablouri, dându-mi impresia că am sărit ceva la prima citire.
June 12, 2024
Well, simpatică, dar pe alocuri cam trasă de coadă
One time reading
One time reading
May 31, 2022
Sincera si realista. Mi a placut cat de nonsalant a fost povestit totul. Faptul ca personajului principal i a luat 40 de ani sa si accepte conditia spune ceva despre mentalitatea noastra in legatura cu anumite lucruri.
Dar aici e vorba si de adaptare si normalizare a atipicului si a imprevizibilului. Incercarea unei destigmatizari. Si incercarea de a trai o viata.
Dar aici e vorba si de adaptare si normalizare a atipicului si a imprevizibilului. Incercarea unei destigmatizari. Si incercarea de a trai o viata.
Displaying 1 - 30 of 55 reviews