What do you think?
Rate this book
Familia De'Medici
Desde un pequeño territorio italiano, la historia de los Médicis y de su ciudad, Florencia, transcurre paralela a la de las casas reinantes europeas que dominaron la escena política en los siglos XV al XVIII. Con Juan de Médicis, nacido en 1360, se configura un linaje de personajes excepcionales, del que destacan Cosme, llamado el Padre de la patria, Lorenzo el Magnífico y el gran duque Cosme I.
190 pages
First published January 1, 1845
11 people are currently reading
203 people want to read
About the author
Alexandre Dumas
6,985 books12.3k followersThis note regards Alexandre Dumas, père, the father of Alexandre Dumas, fils (son). For the son, see Alexandre Dumas fils.
Alexandre Dumas père, born Alexandre Dumas Davy de la Pailleterie, was a towering figure of 19th-century French literature whose historical novels and adventure tales earned global renown. Best known for The Three Musketeers, The Count of Monte Cristo, and other swashbuckling epics, Dumas crafted stories filled with daring heroes, dramatic twists, and vivid historical backdrops. His works, often serialized and immensely popular with the public, helped shape the modern adventure genre and remain enduring staples of world literature.
Dumas was the son of Thomas-Alexandre Dumas, a celebrated general in Revolutionary France and the highest-ranking man of African descent in a European army at the time. His father’s early death left the family in poverty, but Dumas’s upbringing was nonetheless marked by strong personal ambition and a deep admiration for his father’s achievements. He moved to Paris as a young man and began his literary career writing for the theatre, quickly rising to prominence in the Romantic movement with successful plays like Henri III et sa cour and Antony.
In the 1840s, Dumas turned increasingly toward prose fiction, particularly serialized novels, which reached vast audiences through French newspapers. His collaboration with Auguste Maquet, a skilled plotter and historian, proved fruitful. While Maquet drafted outlines and conducted research, Dumas infused the narratives with flair, dialogue, and color. The result was a string of literary triumphs, including The Three Musketeers and The Count of Monte Cristo, both published in 1844. These novels exemplified Dumas’s flair for suspenseful pacing, memorable characters, and grand themes of justice, loyalty, and revenge.
The D’Artagnan Romances—The Three Musketeers, Twenty Years After, and The Vicomte of Bragelonne—cemented his fame. They follow the adventures of the titular Gascon hero and his comrades Athos, Porthos, and Aramis, blending historical fact and fiction into richly imagined narratives. The Count of Monte Cristo offered a darker, more introspective tale of betrayal and retribution, with intricate plotting and a deeply philosophical core.
Dumas was also active in journalism and theater. He founded the Théâtre Historique in Paris, which staged dramatizations of his own novels. A prolific and energetic writer, he is estimated to have written or co-written over 100,000 pages of fiction, plays, memoirs, travel books, and essays. He also had a strong interest in food and published a massive culinary encyclopedia, Le Grand Dictionnaire de cuisine, filled with recipes, anecdotes, and reflections on gastronomy.
Despite his enormous success, Dumas was frequently plagued by financial troubles. He led a lavish lifestyle, building the ornate Château de Monte-Cristo near Paris, employing large staffs, and supporting many friends and relatives. His generosity and appetite for life often outpaced his income, leading to mounting debts. Still, his creative drive rarely waned.
Dumas’s mixed-race background was a source of both pride and tension in his life. He was outspoken about his heritage and used his platform to address race and injustice. In his novel Georges, he explored issues of colonialism and identity through a Creole protagonist. Though he encountered racism, he refused to be silenced, famously replying to a racial insult by pointing to his ancestry and achievements with dignity and wit.
Later in life, Dumas continued writing and traveling, spending time in Belgium, Italy, and Russia. He supported nationalist causes, particularly Italian unification, and even founded a newspaper to advocate for Giuseppe Garibaldi. Though his popularity waned somewhat in his final years, his literary legacy grew steadily. He wrote in a style that was accessible, entertaining, and emotionally reso
Alexandre Dumas père, born Alexandre Dumas Davy de la Pailleterie, was a towering figure of 19th-century French literature whose historical novels and adventure tales earned global renown. Best known for The Three Musketeers, The Count of Monte Cristo, and other swashbuckling epics, Dumas crafted stories filled with daring heroes, dramatic twists, and vivid historical backdrops. His works, often serialized and immensely popular with the public, helped shape the modern adventure genre and remain enduring staples of world literature.
Dumas was the son of Thomas-Alexandre Dumas, a celebrated general in Revolutionary France and the highest-ranking man of African descent in a European army at the time. His father’s early death left the family in poverty, but Dumas’s upbringing was nonetheless marked by strong personal ambition and a deep admiration for his father’s achievements. He moved to Paris as a young man and began his literary career writing for the theatre, quickly rising to prominence in the Romantic movement with successful plays like Henri III et sa cour and Antony.
In the 1840s, Dumas turned increasingly toward prose fiction, particularly serialized novels, which reached vast audiences through French newspapers. His collaboration with Auguste Maquet, a skilled plotter and historian, proved fruitful. While Maquet drafted outlines and conducted research, Dumas infused the narratives with flair, dialogue, and color. The result was a string of literary triumphs, including The Three Musketeers and The Count of Monte Cristo, both published in 1844. These novels exemplified Dumas’s flair for suspenseful pacing, memorable characters, and grand themes of justice, loyalty, and revenge.
The D’Artagnan Romances—The Three Musketeers, Twenty Years After, and The Vicomte of Bragelonne—cemented his fame. They follow the adventures of the titular Gascon hero and his comrades Athos, Porthos, and Aramis, blending historical fact and fiction into richly imagined narratives. The Count of Monte Cristo offered a darker, more introspective tale of betrayal and retribution, with intricate plotting and a deeply philosophical core.
Dumas was also active in journalism and theater. He founded the Théâtre Historique in Paris, which staged dramatizations of his own novels. A prolific and energetic writer, he is estimated to have written or co-written over 100,000 pages of fiction, plays, memoirs, travel books, and essays. He also had a strong interest in food and published a massive culinary encyclopedia, Le Grand Dictionnaire de cuisine, filled with recipes, anecdotes, and reflections on gastronomy.
Despite his enormous success, Dumas was frequently plagued by financial troubles. He led a lavish lifestyle, building the ornate Château de Monte-Cristo near Paris, employing large staffs, and supporting many friends and relatives. His generosity and appetite for life often outpaced his income, leading to mounting debts. Still, his creative drive rarely waned.
Dumas’s mixed-race background was a source of both pride and tension in his life. He was outspoken about his heritage and used his platform to address race and injustice. In his novel Georges, he explored issues of colonialism and identity through a Creole protagonist. Though he encountered racism, he refused to be silenced, famously replying to a racial insult by pointing to his ancestry and achievements with dignity and wit.
Later in life, Dumas continued writing and traveling, spending time in Belgium, Italy, and Russia. He supported nationalist causes, particularly Italian unification, and even founded a newspaper to advocate for Giuseppe Garibaldi. Though his popularity waned somewhat in his final years, his literary legacy grew steadily. He wrote in a style that was accessible, entertaining, and emotionally reso
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
June 20, 2014
Me encanta la historia y he disfrutado este libro como una enana. Todas las generaciones de Medicis desde el inicio hasta el final de su gran familia. Me encantó leer sobre la política de ese tiempo, los asesinatos y toda la intriga y su amor por las artes. Y es que lo escribió mi adorado Dumas padre *_*
February 5, 2020
En la historia de esta familia hay de todo menos lugar para el aburrimiento. Dumas lo aprovecha bien y consigue hacer de este relato histórico-genealógico algo fluido y ameno. Una lectura breve que permite hacerse una idea del rol de los Medicis en la política y el desarrollo de las artes antes, durante y después del Renacimiento.
August 8, 2025
Che cosa significa governare non solo una città, ma anche i cuori e le menti di chi la abita?
“I Medici”, di Alexandre Dumas, ci accompagna in un’epoca in cui la grandezza e la crudeltà camminavano a braccetto, e in cui il potere non era mai un dono, ma una conquista quotidiana.
Siamo nella Firenze del Rinascimento:
una città splendida, ma anche fragile, sospesa tra capolavori artistici e complotti sotterranei.
Dumas non si limita a raccontare date ed eventi:
ci porta nei corridoi segreti di Palazzo Medici, tra voci sussurrate e patti siglati nell’ombra. Ci mostra un potere che può essere visionario e generoso, ma anche feroce e spietato.
I personaggi che incontriamo non sono semplici figure storiche:
sono uomini e donne con ambizioni, paure e passioni, resi vivi da dialoghi brillanti e da un ritmo narrativo che alterna respiro epico e momenti di intima umanità.
Si percepisce il peso delle scelte, il rischio costante del tradimento, e quella linea sottilissima tra lealtà e opportunismo che definiva la politica del tempo.
Dumas ci prende per mano e ci fa passeggiare per Firenze come se fossimo lì, a respirarne i profumi, a sfiorarne le pietre, ad ascoltare le campane che annunciano non solo messe e feste, ma anche congiure e condanne.
Dumas mi ha regalato un viaggio che è insieme storico e umano:
mi sono ritrovata a chiedermi se, in quel mondo di splendore e pericolo, sarei sopravvissuta o se ne sarei stata travolta.
“I Medici”, di Alexandre Dumas, ci accompagna in un’epoca in cui la grandezza e la crudeltà camminavano a braccetto, e in cui il potere non era mai un dono, ma una conquista quotidiana.
Siamo nella Firenze del Rinascimento:
una città splendida, ma anche fragile, sospesa tra capolavori artistici e complotti sotterranei.
Dumas non si limita a raccontare date ed eventi:
ci porta nei corridoi segreti di Palazzo Medici, tra voci sussurrate e patti siglati nell’ombra. Ci mostra un potere che può essere visionario e generoso, ma anche feroce e spietato.
I personaggi che incontriamo non sono semplici figure storiche:
sono uomini e donne con ambizioni, paure e passioni, resi vivi da dialoghi brillanti e da un ritmo narrativo che alterna respiro epico e momenti di intima umanità.
Si percepisce il peso delle scelte, il rischio costante del tradimento, e quella linea sottilissima tra lealtà e opportunismo che definiva la politica del tempo.
Dumas ci prende per mano e ci fa passeggiare per Firenze come se fossimo lì, a respirarne i profumi, a sfiorarne le pietre, ad ascoltare le campane che annunciano non solo messe e feste, ma anche congiure e condanne.
Dumas mi ha regalato un viaggio che è insieme storico e umano:
mi sono ritrovata a chiedermi se, in quel mondo di splendore e pericolo, sarei sopravvissuta o se ne sarei stata travolta.
January 25, 2023
El título original de este libro es simplemente Los Medici. Toda addenda es innecesaria, porque ese simple título, tal como lo concibió Dumas, contiene el nombre de una familia cuya historia no necesita subtítulos, frases adicionales o addendas. La historia de la familia Medici es enorme solo superada por la narración de Dumas.
June 19, 2022
Il libro è scritto bene, ma risulta un po' "freddo". La suddivisione dei capitoli avviene per personaggi storici in ordine cronologico e questo secondo me ha contribuito a rendere il tutto poco continuo a volte. Avrei preferito che fosse quasi più legato, ma è solo la mia opinione.
November 24, 2013
Décevant...
Aucune informations sur la naissance des banques qui ont fait la fortune des Medicis.
Informations sommaires sur certains grands noms et des dizaines de pages consacrées à des histoires pas forcément intéressantes (comme l'histoire de Blanche qui fut bien ennuyeuse...)
Aucune informations sur la naissance des banques qui ont fait la fortune des Medicis.
Informations sommaires sur certains grands noms et des dizaines de pages consacrées à des histoires pas forcément intéressantes (comme l'histoire de Blanche qui fut bien ennuyeuse...)
April 27, 2018
Bombaroli, teste calde, grandi mecenati e donne ribelli.
Firenze doveva essere uno spasso se si riusciva a sopravvivere.
Gran bel libro, si vede il grande Dumas davvero.
Perde una stella per le manine pigre che hanno fatto l'inserzione su Goodreads senza copertina e senza sinossi.
Firenze doveva essere uno spasso se si riusciva a sopravvivere.
Gran bel libro, si vede il grande Dumas davvero.
Perde una stella per le manine pigre che hanno fatto l'inserzione su Goodreads senza copertina e senza sinossi.
April 10, 2020
Great book about the history of the Medici Family, the noble rulers of Florence and about the Rennaisance, medieval Italy.
November 2, 2021
Ce a fost măreţ în lume a încercat să-şi sporească măreţia prin începuturi fabuloase. Atena s-a lăudat că ar fi fost întemeiată de zeiţa Atena; Iuliu Cezar a pretins că ar coborî în linie dreaptă din zeiţa Venus.
Aşa s-a întâmplat şi cu familia de’Medici. Se zice că unul din strămoşii ei, pe nume Averardo de’Medici, se găsea în Italia pe la sfârşitul secolului VIII, în suita lui Carol cel Mare[1].
Această campanie a regelui franc avea, după cum se ştie, scopul de a-i învinge pe barbarii care, la acea dată, cotropeau Italia. Averardo, provocat de un uriaş lombard, numit Mugello, a acceptat înfruntarea şi a ieşit învingător. După obiceiul timpului, n-a moştenit astfel doar armele învinsului, ci şi toate bunurile sale. De aici provin castelele, vilele şi pământurile pe care familia de’Medici le-a posedat din vechime în ţinutul florentin ce poarta, de atunci, numele uriaşului. O lovitură a măciucii lui Mugello imprimase pe scutul lui Averardo urma a şase bumbi de fier. Averardo a făcut din acestea emblema sa. Tradiţia nu spune cum aceste găuri concave s-au transformat în semisfere convexe, dar aşa suna povestea.
În realitate, neamul de’Medici apare mereu măreţ şi popular din cele mai vechi ti-mpuri. De-a lungul tuturor zbuciumurilor care au făcut să se-n înroşească de sânge albul crin al Republicii[2], niciodată familia de’Medici nu şi-a schimbat numele sau blazonul, ceea ce dovedeşte că n-a fost niciodată ghibelina[3]. Când Totila[4] a cucerit Florenţa, de’Medici au părăsit oraşul şi s-au refugiat în ţinutul Mugello. După ce Carol cel Mare a reclădit Florenţa şi i-a dat o oarecare importanţă prin protecţia sa, fugarii s-au reîntors în oraş. Întâi au locuit în Forumul regelui, care a fost numit mai târziu Mercato Vecchio (Târgul Vechi) şi care era, la acea vreme, cartierul nobilimii. Primele lor case şi primele lor turnuri au fost ridicate în Piaţa Suchiellinai, deja numită Piaţa de’Medici.
În ceea ce priveşte blazonul, acesta a rămas mereu acelaşi, după cum am spus mai sus. Duşmanii lor susţineau că era vorba despre pilulele unuia dintre strămoşii de’Medici, care fusese medic şi care, bucurându-se de o oarecare faimă, îşi luase numele şi blazonul de la profesia pe care o exercita, oricum ar fi fost, nu există poate nicio altă familie din vreo ţară a lumii care să fi ocupat în istoria neamului său un loc mai important decât acela ocupat de familia de’Medici în istoria Florenţei.
Într-adevăr, magistratura supremă fiind creată în 1282 şi gonfalonieratul[5] cu zece ani mai târziu, un Ardingo de’Medici de Buonaventura era deja magistrat în 1291 şi gonfalonier în 1295. Familia de’Medici a numărat, printre membrii săi, şaizeci şi unu de magistraţi şi treizeci şi cinci de gonfalonieri.
Vreţi să ştiţi ce se petrecea cu familia de’Medici către sfârşitul secolului XIV? Să auzim ce spune despre ea unul din cei mai iluştri fii ai săi, Fuligno di Conte. El se adresează urmaşilor săi astfel, într-un manuscris ce poarta ca dată anul 1370:
„Şi vă mai rog să păstraţi nu numai marea avere, dar şi situaţia înaltă pe care strămoşii noştri au cucerit-o. Printre ei s-au numărat oameni de seamă, dar iată că, în prezent, scade numărul celor îndrăzneţi. Puterea noastră a fost atât de mare încât oricărui om care se deosebea prin însuşirile sale i se spunea: «Eşti la fel de mare ca un de’Medici». Judecata noastră era atât de dreaptă încât, ori de câte ori se vorbea despre un act de violenţă, se spunea: «Dacă unul dintre de’Medici ar fi făcut aşa ceva, ce s-ar fi zis?» Şi oricât de în declin ar fi, familia noastră este tot prima în ceea ce priveşte poziţia, clienţii şi bogăţia. Fie ca Domnul să o ţină mereu astfel! Mulţumită lui Dumnezeu, în zilele în care scriu toate acestea, mai suntem încă vreo cincizeci de oameni de caracter din rasa noastră”.
Aşa s-a întâmplat şi cu familia de’Medici. Se zice că unul din strămoşii ei, pe nume Averardo de’Medici, se găsea în Italia pe la sfârşitul secolului VIII, în suita lui Carol cel Mare[1].
Această campanie a regelui franc avea, după cum se ştie, scopul de a-i învinge pe barbarii care, la acea dată, cotropeau Italia. Averardo, provocat de un uriaş lombard, numit Mugello, a acceptat înfruntarea şi a ieşit învingător. După obiceiul timpului, n-a moştenit astfel doar armele învinsului, ci şi toate bunurile sale. De aici provin castelele, vilele şi pământurile pe care familia de’Medici le-a posedat din vechime în ţinutul florentin ce poarta, de atunci, numele uriaşului. O lovitură a măciucii lui Mugello imprimase pe scutul lui Averardo urma a şase bumbi de fier. Averardo a făcut din acestea emblema sa. Tradiţia nu spune cum aceste găuri concave s-au transformat în semisfere convexe, dar aşa suna povestea.
În realitate, neamul de’Medici apare mereu măreţ şi popular din cele mai vechi ti-mpuri. De-a lungul tuturor zbuciumurilor care au făcut să se-n înroşească de sânge albul crin al Republicii[2], niciodată familia de’Medici nu şi-a schimbat numele sau blazonul, ceea ce dovedeşte că n-a fost niciodată ghibelina[3]. Când Totila[4] a cucerit Florenţa, de’Medici au părăsit oraşul şi s-au refugiat în ţinutul Mugello. După ce Carol cel Mare a reclădit Florenţa şi i-a dat o oarecare importanţă prin protecţia sa, fugarii s-au reîntors în oraş. Întâi au locuit în Forumul regelui, care a fost numit mai târziu Mercato Vecchio (Târgul Vechi) şi care era, la acea vreme, cartierul nobilimii. Primele lor case şi primele lor turnuri au fost ridicate în Piaţa Suchiellinai, deja numită Piaţa de’Medici.
În ceea ce priveşte blazonul, acesta a rămas mereu acelaşi, după cum am spus mai sus. Duşmanii lor susţineau că era vorba despre pilulele unuia dintre strămoşii de’Medici, care fusese medic şi care, bucurându-se de o oarecare faimă, îşi luase numele şi blazonul de la profesia pe care o exercita, oricum ar fi fost, nu există poate nicio altă familie din vreo ţară a lumii care să fi ocupat în istoria neamului său un loc mai important decât acela ocupat de familia de’Medici în istoria Florenţei.
Într-adevăr, magistratura supremă fiind creată în 1282 şi gonfalonieratul[5] cu zece ani mai târziu, un Ardingo de’Medici de Buonaventura era deja magistrat în 1291 şi gonfalonier în 1295. Familia de’Medici a numărat, printre membrii săi, şaizeci şi unu de magistraţi şi treizeci şi cinci de gonfalonieri.
Vreţi să ştiţi ce se petrecea cu familia de’Medici către sfârşitul secolului XIV? Să auzim ce spune despre ea unul din cei mai iluştri fii ai săi, Fuligno di Conte. El se adresează urmaşilor săi astfel, într-un manuscris ce poarta ca dată anul 1370:
„Şi vă mai rog să păstraţi nu numai marea avere, dar şi situaţia înaltă pe care strămoşii noştri au cucerit-o. Printre ei s-au numărat oameni de seamă, dar iată că, în prezent, scade numărul celor îndrăzneţi. Puterea noastră a fost atât de mare încât oricărui om care se deosebea prin însuşirile sale i se spunea: «Eşti la fel de mare ca un de’Medici». Judecata noastră era atât de dreaptă încât, ori de câte ori se vorbea despre un act de violenţă, se spunea: «Dacă unul dintre de’Medici ar fi făcut aşa ceva, ce s-ar fi zis?» Şi oricât de în declin ar fi, familia noastră este tot prima în ceea ce priveşte poziţia, clienţii şi bogăţia. Fie ca Domnul să o ţină mereu astfel! Mulţumită lui Dumnezeu, în zilele în care scriu toate acestea, mai suntem încă vreo cincizeci de oameni de caracter din rasa noastră”.
August 10, 2025
Los Medicis de Alexandre Dumas.
Es una novela historia muy corta (apenas me tomo un día) y narra unos 400 años de los Medicis, se lee rápido y aunque tiene muchos datos históricos no pretende ser una biografía o una historia de la familia, lo que sí es que aprovecha varias historias de la familia que son como de película y las cuenta como pequeñas historias, obvio viene la escena del intento de asesinato de Lorenzo el Magnífico y su hermano en la Catedral de Santa María del Fiore, famosísima entre los seguidores de Assassin’s creed; pero también viene. Otras historias da amor traición de la familia. Es como leer historias de La Rosa de Guadalupe aderezadas de historia y arte. Es la primera vez que leo a Dumas y me gustó pero deja mucho que desear, aunque esta es una obra bastante menor en su enorme producción. Ya me acercaré al Conde y los Tres más adelante.
Es una novela historia muy corta (apenas me tomo un día) y narra unos 400 años de los Medicis, se lee rápido y aunque tiene muchos datos históricos no pretende ser una biografía o una historia de la familia, lo que sí es que aprovecha varias historias de la familia que son como de película y las cuenta como pequeñas historias, obvio viene la escena del intento de asesinato de Lorenzo el Magnífico y su hermano en la Catedral de Santa María del Fiore, famosísima entre los seguidores de Assassin’s creed; pero también viene. Otras historias da amor traición de la familia. Es como leer historias de La Rosa de Guadalupe aderezadas de historia y arte. Es la primera vez que leo a Dumas y me gustó pero deja mucho que desear, aunque esta es una obra bastante menor en su enorme producción. Ya me acercaré al Conde y los Tres más adelante.
May 27, 2024
È un mero elenco dei fatti principali delle vite di tutta la dinastia dei Medici; certo si sofferma un po’ di più sui personaggi più importanti, ma nulla che lo renda davvero interessante, sono tutto troppo poco analizzati. Alla fine di tutto (spoiler) resta l’unico concetto da ricordare: hanno fatto cose belle e altre molto brutte, ma il contributo che hanno lasciato come mecenati per l’arte in Italia è unico e imparagonabile. Non serviva Dumas per esprimere questo fatto…
August 5, 2024
3,5 ⭐️
Nonostante qualche errore da romanziere (perché molte storie raccontate sono romanzate e non rappresentano una realtà storica) ho amato tutto e ho scoperto tante cose nuove! Non posso lamentarmi, poi Dumas rende avvincente qualsiasi cosa, nelle descrizioni dei matrimoni falliti o delle congiure. Consigliatissimo come approfondimento su questa assurda famiglia!
Nonostante qualche errore da romanziere (perché molte storie raccontate sono romanzate e non rappresentano una realtà storica) ho amato tutto e ho scoperto tante cose nuove! Non posso lamentarmi, poi Dumas rende avvincente qualsiasi cosa, nelle descrizioni dei matrimoni falliti o delle congiure. Consigliatissimo come approfondimento su questa assurda famiglia!
March 3, 2025
Un colorato e frizzante riassunto delle vicende di una delle famiglie che hanno segnato la storia del mondo, “a cui appartennero i vizi dell’epoca e le virtù dell’eternità”. Di certo non un manuale per specialisti, ma la sua forza sta proprio nell’arte di romanziere di Dumas, che concilia la trattazione storica - ben documentata - con il diletto che i suoi romanzi sanno suscitare.
November 15, 2018
Vita morte e miracoli della magnifica dinastia Medici che, secondo quanto raccontato qui da Dumas, di magnifico aveva solo Lorenzo.
August 16, 2023
El ansia de poder corrompe.
Interesante este paseo por la familia Medici con casi 4 siglos de historia.
Interesante este paseo por la familia Medici con casi 4 siglos de historia.
February 6, 2025
Très intéressant, même si de nombreuses histoires semblent apocryphes.
April 28, 2024
Non pensavo che un saggio potesse piacermi tanto, Dumas è stato proprio bravo. La storia accurata mista alle curiosità. La nascita e la decadenza di una famiglia che ha fatto la Storia. E questo ventesimo anno a Firenze mi spinge a conoscere meglio ogni sfaccettatura.
Displaying 1 - 17 of 17 reviews