What do you think?
Rate this book
Reine de cœur
En 1939, Jun est étudiant au Conservatoire de Paris. Mais le conflit sino-japonais le contraint à rentrer au Japon. En quittant la France, il laisse derrière lui son grand amour, sa "reine de coeur", la jeune Anna. L'épreuve de la guerre sera d'une violence monstrueuse.
Des années plus tard, Mizuné, une jeune altiste parisienne, découvre un roman qui lui rappelle étrangement le parcours de ses grands-parents, Jun et Anna, qu'elle n'a jamais connus. Bouleversée par la guerre et la folie des hommes, leur histoire d'amour, si intimement liée à la musique, pourrait bien trouver un prolongement inattendu.
Le passé récent du Japon et les atrocités commises au nom de la grandeur nationale, la musique vécue comme ce que l'humanité porte en elle de meilleur, la transmission du passé malgré les silences familiaux, l'amour de la langue française : dans ce roman à la fois émouvant et captivant, Akira Mizubayashi continue d'explorer les thèmes qui lui sont chers.
Des années plus tard, Mizuné, une jeune altiste parisienne, découvre un roman qui lui rappelle étrangement le parcours de ses grands-parents, Jun et Anna, qu'elle n'a jamais connus. Bouleversée par la guerre et la folie des hommes, leur histoire d'amour, si intimement liée à la musique, pourrait bien trouver un prolongement inattendu.
Le passé récent du Japon et les atrocités commises au nom de la grandeur nationale, la musique vécue comme ce que l'humanité porte en elle de meilleur, la transmission du passé malgré les silences familiaux, l'amour de la langue française : dans ce roman à la fois émouvant et captivant, Akira Mizubayashi continue d'explorer les thèmes qui lui sont chers.
240 pages, Paperback
Published March 10, 2022
13 people are currently reading
470 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 84 reviews
March 17, 2024
Yazarın evvelce okuduğum ‘Can Kırığı’ ve ‘Bin Yılın Aşkı’ adlı eserlerinden sonra okuduğum üçüncü kitabı.
Her üç eser de müzik ekseninde gelişen güzel hikayeler. Kurgusu ve temposu ile keyifli bir okuma sağlıyor. Tercümelerin güzel Türkçe ile yapılmış olması, hikayenin akıcılığını aynen yansıtmada etkili oluyor. Diğer eserleri gibi bu eserini de elimden bırakmadan okudum.
Kant’ın tarihe bakışına ve ilerleme idesine inanıyordum ve hala inanmak istiyorum. Ancak, tüm tarihsel ve güncel veriler bu inancımı hızla yok ediyor. Ne yaşanırsa yaşansın, ne acılar çekilirse çekilsin, kısa süreli hafızalarımız yüzünden, insanlık hiç bir zaman ilerleme gösteremeyecek.
Yazarın savaşa bakışını, birey ve önce insan olma, dünya vatandaşı olma konusundaki görüşlerini beğeniyorum.
Müzik ile harika bir etkileşim yaratıyor. Kitaplarını okumaya seviyorum.
Her üç eser de müzik ekseninde gelişen güzel hikayeler. Kurgusu ve temposu ile keyifli bir okuma sağlıyor. Tercümelerin güzel Türkçe ile yapılmış olması, hikayenin akıcılığını aynen yansıtmada etkili oluyor. Diğer eserleri gibi bu eserini de elimden bırakmadan okudum.
Kant’ın tarihe bakışına ve ilerleme idesine inanıyordum ve hala inanmak istiyorum. Ancak, tüm tarihsel ve güncel veriler bu inancımı hızla yok ediyor. Ne yaşanırsa yaşansın, ne acılar çekilirse çekilsin, kısa süreli hafızalarımız yüzünden, insanlık hiç bir zaman ilerleme gösteremeyecek.
Yazarın savaşa bakışını, birey ve önce insan olma, dünya vatandaşı olma konusundaki görüşlerini beğeniyorum.
Müzik ile harika bir etkileşim yaratıyor. Kitaplarını okumaya seviyorum.
November 4, 2024
Sevdim. Hayatı, bir dönemi müziğe bağlayan ve müziğin gücüyle bir döneme tanıklık etmek hissini okur olarak sevdim.
Biraz Dmitri Şostakoviç işleriyle zaman geçireceğim.
Biraz Dmitri Şostakoviç işleriyle zaman geçireceğim.
March 19, 2024
Un roman în care muzica salvează personajele.
November 23, 2024
Ce frumos să trecem de la Istrati la Mizubayashi, iată un alt autor descoperit de mine în septembrie care mi-a oferit o surprisă. Akira Mizubayashi este profesor de franceză la Tokyo, este un scriitor japonez care… scrie în franceză. Mare mi-a fost uimirea când am aflat asta și pot spune că, în urma lecturii, nu simt neapărat că am citit o carte scrisă de un japonez. Din contră, senzația e că am citit o carte din spațiul francez, din foarte multe puncte de vedere și nu pe toate le pot atinge descriptiv corect. Akira Mizubayashi spune o poveste de dragoste nu neapărat împlinită (sau separată de război, dacă vrei) dintre un japonez și o franțuzoaică, romanul său se armonizează cu un anumit tip de senzație muzicală și partea mea preferată este cea de început în care ne arată un soldat japonez care este pus de superiorul său să ucidă un soldat chinez, îndemnându-l nu doar la a lua viața și a se supune Împăratului, dar totodată să vadă acel soldat chinez ca pe o ființă nonumană, dacă vrei, ceea ce este impresionant și înfiorător în același timp. Soldatul nostru japonez nu poate să facă toate astea și îi e frică, tare teamă c-o să-și piardă umanitatea — de aici referința la filmul lui Masaki Kobayashi, Condiția umană (după o carte de Junpei Gomikawa pe care nu am citit-o, dar trilogia Condiția umană a fost multă vreme unul dintre filmele mele preferate și acolo m-am îndrăgostit într-un fel de Tatsuya Nakadai care-l joacă pe Kaji, personajul principal). Nu prea-mi amintesc să mai fi văzut prin alt loc această referință, așa că pe mine m-a bucurat și mi-a oferit încă de la prima vedere un sentiment de apartenență sau apropiere cu cartea, ceea ce e frumos și creează în același timp o anumită intimitate, chiar dacă poate de suprafață. Are acorduri interesante romanul ăsta și, chiar dacă pe alocuri nu m-a convins complet, au fost foarte multe secvențe care mi-au plăcut sau m-au intrigat. În special mă fascinează această multiculturalitate și capacitatea de a scrie, ca japonez care încă locuiește în Japonia, un roman atât de… francez? Pentru că asta e într-un fel senzația, ceea ce este chiar surprinzător, cum ziceam. A fost nu doar o lectură de o zi (se citește repede) care mi-a ținut foarte bine companie, dar în același timp o experiență interesantă cartea asta. Are și unele pasaje destul de crude, acolo unde se povestesc anumite orori personalizate ale războiului, însă cu adevărat marcant pentru mine rămâne pasajul de la început și reflecția înspre condiția umană. În ce se poate transforma un om, și nu neapărat doar un bărbat (pentru că vom avea putința unor astfel de reflecții și în cazul unei femei, asistentă), din pricina războiului și a celor care țin în mâinile lor viețile altora, fără nicio considerați pentru individualitate și însemnătatea fiecărei ființe.
În același timp, vom avea și un alt plan narativ, al viitorului (al prezentului, de fapt), în care urmașii personajelor principale (1 franțuzoaică, 1 japonez, 1 japoneză, vă las pe voi să descoperiți restul), un bărbat și o femeie, se întâlnesc și încearcă să reconstruiască povestea din timpul războiului, folosindu-se de amintiri și epistole.
Cartea a apărut la Humanitas Fiction în colecția Raftul Denisei. Traducere de Mădălina Ghiu.
PS: un fun fact pentru mine a fost că numele în japoneză au fost scrise cu accent (accent care, din câte știu, în japoneză nu există) și m-a făcut să mă întreb dacă a optat autorul pentru ele sau editorul, pentru a înlesni publicului francez citirea numelor, dată fiind omiterea voluntară și generoasă a unor cuvinte, fenomen natural și altfel jucăuș în franceză, dar complet nerezonabil pentru limba japoneză, desigur).
https://ramona.boldizsar.ro/ce-am-cit...
În același timp, vom avea și un alt plan narativ, al viitorului (al prezentului, de fapt), în care urmașii personajelor principale (1 franțuzoaică, 1 japonez, 1 japoneză, vă las pe voi să descoperiți restul), un bărbat și o femeie, se întâlnesc și încearcă să reconstruiască povestea din timpul războiului, folosindu-se de amintiri și epistole.
Cartea a apărut la Humanitas Fiction în colecția Raftul Denisei. Traducere de Mădălina Ghiu.
PS: un fun fact pentru mine a fost că numele în japoneză au fost scrise cu accent (accent care, din câte știu, în japoneză nu există) și m-a făcut să mă întreb dacă a optat autorul pentru ele sau editorul, pentru a înlesni publicului francez citirea numelor, dată fiind omiterea voluntară și generoasă a unor cuvinte, fenomen natural și altfel jucăuș în franceză, dar complet nerezonabil pentru limba japoneză, desigur).
https://ramona.boldizsar.ro/ce-am-cit...
April 18, 2023
ça commençait de façon plutôt convaincante en mode structure complexe et tout et puis ça finit par se répandre en cohortes de fil blanc en mode ouin ouin la guerre c vraiment horrible et l'amour l'emporte et la famille c'est important à la sauce expression écrite avec toute la liste des adverbes en -ment + la meuf qui se marie avec son cousin et porte son gosse quoi ?????? THIS is an ending I am supposed to be happy about???? no sir
November 26, 2024
Bu kitap beni derinden etkiledi.Çok zarifti. İnsan ruhunun kırılganlığı ve kayıp üzerine öyle bir anlatımla dokunuyor ki okurken hem hüzünlenip hem de içten içe umut hissediyorsunuz.
Mizubayashi, karakterlerini o kadar zarif bir şekilde işliyor ki her birini tanıyormuş gibi hissediyorsunuz. Hikaye ilerledikçe, geçmiş ve bugün arasında ustaca dokunan bağlar, insanı farklı bir yolculuğa çıkarıyor. Bu sadece bir hikaye değil; insan olmanın, hatıraların ve ilişkilerin derin bir keşfi. Savaşın yakıcılığını hem ilişkiler hem müzik üzerinden anlatması da çok enteresandı.
Mizubayashi, karakterlerini o kadar zarif bir şekilde işliyor ki her birini tanıyormuş gibi hissediyorsunuz. Hikaye ilerledikçe, geçmiş ve bugün arasında ustaca dokunan bağlar, insanı farklı bir yolculuğa çıkarıyor. Bu sadece bir hikaye değil; insan olmanın, hatıraların ve ilişkilerin derin bir keşfi. Savaşın yakıcılığını hem ilişkiler hem müzik üzerinden anlatması da çok enteresandı.
October 20, 2024
“Ama bir eserin roman olması gerçek olmasını engellemez. Daha doğrusu, bazı gerçekler sadece kurmaca yoluyla anlatılabilir.”
2.Dünya Savaşı’nın gölgesinde yarım kalmış bir aşk hikayesi. Böyle deyince romantik gibi geliyor ama çok rahatsız edici savaş sahnelerini de son derece soğukkanlılıkla minik minik aralara serpiştirmiş yazar. Bu yönünü sevdim. Sündürmeden, hızlı bir tokat ve hikayeye devam ediyoruz gibi. Zaten tam böyle bir sahneyle açılıyor kitap. Spoiler olmasın diye detay vermiyorum.
Mesajlar, günlükler, anılar, anlatılar, mektuplar derken birçok edebi biçimden faydalanmış yazar. Bana sorarsanız kitabı biraz düşürmüş, romanın zeminini çatırdamış birçok yerde bundan ötürü. Fakat bu olumsuzluk başka bir olumlu çağrışım yaptı bende. Bir şekilde metnin samimiyeti artmış bence. Zira benim okuduğum metinlerde aradığım en birinci kriter de bu aslında.
Fonda devamlı çalan viyola nedeniyle susmayan bir müziği var kitabın. Yazarın hikayenin yükseliş ve alçalışını da müzikle vermeye çalışması çok güzel olmuş zaten minicik bir kitap olduğu için hikayeyi sündürmeden ve müzikle ilgili kısımlarda okuru bıktırmadan derdini anlatmış. Sinematografik yönünü de kuvvetli buldum, her bölümde bahsi geçen müzikle birlikte okuduğum için birçok sahnesi film gibi gözümün önüne geldi.
Genel olarak biraz hızlandırılmış bir formatta okuyoruz bu kısacık kitabı çünkü sonraki kuşaklara doğru devam eden bir hikayesi var. Geçmişte yaşanamayan aşk adeta bellek ve türlü rastlantılarla geleceğe erteleniyor, önceden yaşanılanlar şimdiye sirayet ediyor. Dolayısıyla bir roman gibi, o beklentiyle değil de uzun öykü gibi okunmalı belki. Sonu örneğin biraz uzamış ve zorlama olmuş. Keşke sonu olmayan bir son olsaydı zira zorlama sonlar kitabı vezir de eder rezil de. Sonuç olarak edebi anlamda beni tatmin etmese de hikayesi ve samimi üslubuyla bir şekilde iyi ki okudum dediğim kitapların arasına girdi.
“Tarih, insanların bireysel kaderini öğüten acımasız bir makineydi.” İşte savaşların ve tarihin insana yaptıklarını minicik böyle özetlemiş Akira Mizubayashi.
2.Dünya Savaşı’nın gölgesinde yarım kalmış bir aşk hikayesi. Böyle deyince romantik gibi geliyor ama çok rahatsız edici savaş sahnelerini de son derece soğukkanlılıkla minik minik aralara serpiştirmiş yazar. Bu yönünü sevdim. Sündürmeden, hızlı bir tokat ve hikayeye devam ediyoruz gibi. Zaten tam böyle bir sahneyle açılıyor kitap. Spoiler olmasın diye detay vermiyorum.
Mesajlar, günlükler, anılar, anlatılar, mektuplar derken birçok edebi biçimden faydalanmış yazar. Bana sorarsanız kitabı biraz düşürmüş, romanın zeminini çatırdamış birçok yerde bundan ötürü. Fakat bu olumsuzluk başka bir olumlu çağrışım yaptı bende. Bir şekilde metnin samimiyeti artmış bence. Zira benim okuduğum metinlerde aradığım en birinci kriter de bu aslında.
Fonda devamlı çalan viyola nedeniyle susmayan bir müziği var kitabın. Yazarın hikayenin yükseliş ve alçalışını da müzikle vermeye çalışması çok güzel olmuş zaten minicik bir kitap olduğu için hikayeyi sündürmeden ve müzikle ilgili kısımlarda okuru bıktırmadan derdini anlatmış. Sinematografik yönünü de kuvvetli buldum, her bölümde bahsi geçen müzikle birlikte okuduğum için birçok sahnesi film gibi gözümün önüne geldi.
Genel olarak biraz hızlandırılmış bir formatta okuyoruz bu kısacık kitabı çünkü sonraki kuşaklara doğru devam eden bir hikayesi var. Geçmişte yaşanamayan aşk adeta bellek ve türlü rastlantılarla geleceğe erteleniyor, önceden yaşanılanlar şimdiye sirayet ediyor. Dolayısıyla bir roman gibi, o beklentiyle değil de uzun öykü gibi okunmalı belki. Sonu örneğin biraz uzamış ve zorlama olmuş. Keşke sonu olmayan bir son olsaydı zira zorlama sonlar kitabı vezir de eder rezil de. Sonuç olarak edebi anlamda beni tatmin etmese de hikayesi ve samimi üslubuyla bir şekilde iyi ki okudum dediğim kitapların arasına girdi.
“Tarih, insanların bireysel kaderini öğüten acımasız bir makineydi.” İşte savaşların ve tarihin insana yaptıklarını minicik böyle özetlemiş Akira Mizubayashi.
March 28, 2024
Kupa Kraliçesi,birbirlerini seven ama 2. Dünya Savaşı patlak verince ayrılmak zorunda kalan biri Fransız diğeri Japon iki genç olan Anna ve Jun’un 3 nesil boyunca süren hikayesi.Jun,Paris Konservatuarı’nda öğrencidir fakat Çin-Japon savaşı yüzünden Japonya’ya dönmek zorunda kalır ve Anna’yı Fransa da ardında bırakır.
Fransa’da ki beklenti ile Japonya’da ki savaşın vahşeti arasında iki karakter uzaklaşır ve kaybolur.Herkes travmalarını yaşarken nesiller kendilerini inşa eder.
Özellikle Japonya’da ki acımasız savaş,hassas ruhlu,müziği hayalinde,bu genç adam için korkunç bir yıkım olur.
‘Tarih,insanların bireysel kaderini öğüten acımasız bir makineydi.Ne Anna ne de Jun buna uzun süre dayanabilirlerdi.’
Yıllar sonra büyükanne ve büyükbabalarının hayatlarının bulmacasının parçalarını toplamaya çalışan yazar Oto ve viyola sanatçısı Mizune’un yolları Paris’te tesadüfen kesişir.
‘Müziğin prensinin şakıdığı su ezgisi onları andıkça can bulurlar.’
Savaşın vahşetini ve müziğin gücünü anlatan çok güçlü temalar var.Savaş ve müzik,sizi saran ve sarsan hikayede birbirine güzel bağlanmış.Yazarın müzik ve edebiyatı iç içe geçirme şekli,savaşa bakışı,günlükten alıntılar yoluyla hikayeye yaklaşımını sevdim.Tercüme güzel,hikaye akıcı.Ama hikayede iki karakter arasındaki sorgulanabilir ilişki hiç gerekli değildi.Mutlu son biraz garipti.
‘Hepimiz dünyaya kendi yalnızlığımızla geliyoruz.İçimizde geçmişin izlerini taşıyoruz,kimininkinin ağırlığı çok,kimininki daha az oluyor.Hepimiz dünyayı yine kendi yalnızlığımızla terk ediyoruz.Bu iki yalnızlık arasında boylu boyunca uzanıyor hayat.’
Fransa’da ki beklenti ile Japonya’da ki savaşın vahşeti arasında iki karakter uzaklaşır ve kaybolur.Herkes travmalarını yaşarken nesiller kendilerini inşa eder.
Özellikle Japonya’da ki acımasız savaş,hassas ruhlu,müziği hayalinde,bu genç adam için korkunç bir yıkım olur.
‘Tarih,insanların bireysel kaderini öğüten acımasız bir makineydi.Ne Anna ne de Jun buna uzun süre dayanabilirlerdi.’
Yıllar sonra büyükanne ve büyükbabalarının hayatlarının bulmacasının parçalarını toplamaya çalışan yazar Oto ve viyola sanatçısı Mizune’un yolları Paris’te tesadüfen kesişir.
‘Müziğin prensinin şakıdığı su ezgisi onları andıkça can bulurlar.’
Savaşın vahşetini ve müziğin gücünü anlatan çok güçlü temalar var.Savaş ve müzik,sizi saran ve sarsan hikayede birbirine güzel bağlanmış.Yazarın müzik ve edebiyatı iç içe geçirme şekli,savaşa bakışı,günlükten alıntılar yoluyla hikayeye yaklaşımını sevdim.Tercüme güzel,hikaye akıcı.Ama hikayede iki karakter arasındaki sorgulanabilir ilişki hiç gerekli değildi.Mutlu son biraz garipti.
‘Hepimiz dünyaya kendi yalnızlığımızla geliyoruz.İçimizde geçmişin izlerini taşıyoruz,kimininkinin ağırlığı çok,kimininki daha az oluyor.Hepimiz dünyayı yine kendi yalnızlığımızla terk ediyoruz.Bu iki yalnızlık arasında boylu boyunca uzanıyor hayat.’
October 30, 2023
On retrouve toutes les émotions que l'auteur sait si bien transmettre avec en fond la 8ème de Chostakovitch et la symphonie concertante de Mozart mais le dénouement est un peu déstabilisant..... pour moi
May 31, 2024
İçinden müzik geçen bir kitap bu, tıpkı yazarın diğer iki romanı gibi. Bu kez Richard Strauss'un "Don Kişot" senfonik şiiri eşliğinde, çello ve viyola nağmelerini duyar gibi okuyoruz. İlk iki kitaba göre daha hafif bulsam da yazardan vazgeçemem.
March 4, 2024
aslında üç buçuk desem daha doğru. bence metindeki temel sıkıntı kurgusu. yazarın tercihi romanı sönükle��tirmiş. bu bölük pörçük hal olmasaydı da zaten pek bayılabileceğim doneleri pek yok kitabın tabii. az çok kestirebiliyorsunuz nasıl ilerleyeceğini. ama yine de sonunu görebiliyorsunuz da tabii. mizubayashi’nin başka kitapları da var elimde ve elbet devam ederim. ama öyle favori yazarım filan olmaz, olamaz diye düşünüyorum.
August 11, 2025
Dit vond ik het minste deel van de trilogie. De tekst ging veel van de hak op de tak, er werd teveel uitgelegd, er staat een ellenlange passage in die heel minutieus verslag doet van een klassiek concert (een stuk of 9 pagina's) en er is geen echte spanningsboog. Daarbij komt nog dat net als bij de andere twee delen, ook bij deze roman de plotlijnen veel te toevallig allemaal bij elkaar komen. De titel 'hartenkoningin' klinkt nogal zoetsappig in het Nederlands. Wellicht hadden ze hier gewoon iets anders voor moeten kiezen. Kortom: dit was het niet voor mij en ik weet ook niet of ik nog andere boeken van Akira Mizubayashi ga lezen. Hij schrijft mooi over muziek en instrumenten, en over de gevolgen van oorlog voor generaties van families, maar zijn plotten zijn veel te eenvoudig uitgedacht. Er zit geen uitdaging in.
June 17, 2025
Ce livre m’avait été vanté après que j’ai découvert Murakami dont “”Kafka sur le rivage” m’a énormément plu. Rien à voir avec ce que je viens de lire. Je n’ai pas du tout aimé le style même si j’apprécie qu’un étranger fasse l’effort d’écrire en Français. Et puis surtout, après ce qui m’a paru du pédantisme, il tourne en un “feu de l’amour” qui ne m’a absolument pas ému.
August 3, 2022
Très émouvant, mais quelques questions demeurent, puisque Jun et Anna survivent à la guerre, pourquoi ne se revoient-ils pas après ? (Peut être ai-je manqué quelque chose, ou me suis mépris sur les dates) Pourquoi Otohiko et Mizuné se marie sans se questionner sur l'inceste ? (le même grand père quand même)
Et puis, c'est assez étrange comme on monte assez haut dans l'émotion vers les 3/4 du livre avec Jun et Anna puis, que petit à petit, tout s'efface et s'édulcore. Cela étant dit, c'est un choix comme un autre, peut être est-ce révélateur de la nature japonaise de l'auteur, on connaît la culture japonaise pour sa réserve.
Et puis, c'est assez étrange comme on monte assez haut dans l'émotion vers les 3/4 du livre avec Jun et Anna puis, que petit à petit, tout s'efface et s'édulcore. Cela étant dit, c'est un choix comme un autre, peut être est-ce révélateur de la nature japonaise de l'auteur, on connaît la culture japonaise pour sa réserve.
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 14, 2023
Je ne pouvais que aimer ce livre, mêlant l’Histoire et les histoires, des personnages attachants, des aller-retour passé - présent, des sujets que je ne connaissais pas bien donc plein de choses à apprendre.
On navigue entre la 2nde guerre mondiale et les années 2000 sur trois générations, l’horreur de la guerre au Japon mais aussi la beauté de rencontres impromptues, toujours autour de la musique, Chostakovitch en particulier.
On navigue entre la 2nde guerre mondiale et les années 2000 sur trois générations, l’horreur de la guerre au Japon mais aussi la beauté de rencontres impromptues, toujours autour de la musique, Chostakovitch en particulier.
May 25, 2022
certaines idées sont cool mais l'écriture fait vraiment expression écrite en classe de 5e donc on part plutôt sur un non pour moi
January 2, 2024
Une impression de déjà vu après avoir lu Suite Inoubliable y’a quelques mois.
September 21, 2024
So sad to see Mizubayashi converted to the cliché of mainstream historical fiction. Maybe I had set my hopes too high. The only glimpse I caught of the unique technique he so masterfully employed in his previous novel, Fractured Soul, was for a few pages. The rest could easily go by as any other historical fiction book written by a mediocre author. And I thought modern authors were over this...
September 27, 2022
Dans son nouveau roman, Mizubayashi revient sur des thèmes qui lui sont chers : le traumatisme de la seconde guerre mondiale, le pouvoir indicible de la musique et l'importance de la transmission. Oscillant entre violence et profonde délicatesse, "Reine de cœur" nous fait vivre de grandes émotions.
May 25, 2022
4.25✩
December 1, 2022
Une très belle histoire sur le Japon durant la 2eme guerre mondiale
Une excellente plume
Je recommande vivement
Une excellente plume
Je recommande vivement
December 22, 2024
Une œuvre qui est bcp en dialogue avec le meurtre du commandeur et que j’ai donc bien kiffée❤️
August 28, 2024
Kolay okunuyor , tatlı bir hikaye
January 24, 2024
en vrai c’est beau , je me suis perdue à un moment mais sinon pas mal
June 30, 2022
Magnifique, juste magnifique
March 15, 2022
Pas aussi touchant que le magnifique "Âme brisée", néanmoins, on reste sur des thèmes très forts comme la guerre, la séparation et surtout la musique.
La plume est toujours aussi jolie, on est emporté par cette belle histoire et on apprend en plus des aspects historiques de point de vue des Japonais pendant la Seconde Guerre mondiale.
Akira Mizubayashi nous berce également de très beaux morceaux de musique classique, que l'on peut écouter en fond pendant la lecture de ce nouveau roman.
La plume est toujours aussi jolie, on est emporté par cette belle histoire et on apprend en plus des aspects historiques de point de vue des Japonais pendant la Seconde Guerre mondiale.
Akira Mizubayashi nous berce également de très beaux morceaux de musique classique, que l'on peut écouter en fond pendant la lecture de ce nouveau roman.
February 5, 2025
Quelque part en Chine, durant la seconde guerre sino-japonaise : un soldat désespère face à la cruauté de ses supérieurs.
Paris, fin des années 1930 : Anna et Jun s'aiment mais doivent se séparer.
Japon, début des années 1940 : Ayako, infirmière dévouée perd un être cher dans un bombardement et fait une rencontre entre les bombes.
Alors que tous ces personnages ont subi de plein fouet les horreurs de la Deuxième Guerre Mondiale, leur descendance est providentiellement mise en relation. Mizuné et Otto se rencontrent plus de 50 ans après, grâce à un roman inspiré de faits réels, découvert après un concert de musique classique, au détour d'un trajet en bus...
Reprenant ce qui a fait le succès d'Âme brisée, Akira Mizubayashi choisit de remettre en scène un instrument (un alto), des personnages et deux pays (France et Japon) pris entre les feux de la Deuxième Guerre Mondiale... Même si on retrouve le lien entre famille, musique et guerre, je n'y ai pas trouvé de redondance car le traitement des informations et la narration est assez différente. En effet, l'auteur décide de nous raconter l'histoire d'Anna et Jun, couple séparé par la guerre par l'intermédiaire de leur descendance et des carnets et journaux laissés dans des boîtes à chaussures et greniers...
Le roman regroupe beaucoup de personnages phares forts (Anna, Jun, Ayako, Mizuné, Otohiko et leurs parents...) qui font que les deux protagonistes à l'origine de l'intrigue sont un peu noyés dans la profusion de confidences, carnets, lettres et journaux. D'ailleurs ces écrits se ressemblent un peu trop à mon goût : j'aurai apprécié des styles plus différenciés selon les protagonistes qui les ont rédigés.
Le style d'Akira Mizubayashi reste néanmoins remarquable à plusieurs égards. Le vocabulaire est très précis, les formulations sont tantôt poétiques tantôt percutantes (voire les deux à la fois). Akira Mizubayashi est toujours aussi prompt à mettre en mot la musique, avec toujours autant de talent (malgré une -trop- longue description d'un concert qui m'a un peu ennuyée et que j'ai un peu survolé...). Ce dernier point, allié au vocabulaire technique musical (et aux reproductions de partitions), en font une lecture exigeante pour les ignares pas suffisamment mélomanes, dont je suis..! Mais cela m'a permis de découvrir et d'apprendre beaucoup de choses grâce aux nombreuses références à la musique classique et à la lutherie.
L'enquête menée par les petits-enfants n'est pas racontée de façon chronologique. Nous voyageons régulièrement de la France au Japon et passons de 1937 à 1940 ou de 1939 à 2007 ou encore de 1993 à 2004 en un clin d’œil - ou presque. Les nombreux allers-retours dans le temps et l'espace sont relativement déstabilisants. Même si Akira Mizubayashi maîtrise bien cette chronologie éparpillée de façon cohérente (le fameux "bazar organisé"), j'avoue m'y être parfois perdue car les changements de date et de lieu ne sont pas toujours bien marqués (mais peut-être est-ce volontaire).
Paris, fin des années 1930 : Anna et Jun s'aiment mais doivent se séparer.
Japon, début des années 1940 : Ayako, infirmière dévouée perd un être cher dans un bombardement et fait une rencontre entre les bombes.
Alors que tous ces personnages ont subi de plein fouet les horreurs de la Deuxième Guerre Mondiale, leur descendance est providentiellement mise en relation. Mizuné et Otto se rencontrent plus de 50 ans après, grâce à un roman inspiré de faits réels, découvert après un concert de musique classique, au détour d'un trajet en bus...
Reprenant ce qui a fait le succès d'Âme brisée, Akira Mizubayashi choisit de remettre en scène un instrument (un alto), des personnages et deux pays (France et Japon) pris entre les feux de la Deuxième Guerre Mondiale... Même si on retrouve le lien entre famille, musique et guerre, je n'y ai pas trouvé de redondance car le traitement des informations et la narration est assez différente. En effet, l'auteur décide de nous raconter l'histoire d'Anna et Jun, couple séparé par la guerre par l'intermédiaire de leur descendance et des carnets et journaux laissés dans des boîtes à chaussures et greniers...
Le roman regroupe beaucoup de personnages phares forts (Anna, Jun, Ayako, Mizuné, Otohiko et leurs parents...) qui font que les deux protagonistes à l'origine de l'intrigue sont un peu noyés dans la profusion de confidences, carnets, lettres et journaux. D'ailleurs ces écrits se ressemblent un peu trop à mon goût : j'aurai apprécié des styles plus différenciés selon les protagonistes qui les ont rédigés.
Le style d'Akira Mizubayashi reste néanmoins remarquable à plusieurs égards. Le vocabulaire est très précis, les formulations sont tantôt poétiques tantôt percutantes (voire les deux à la fois). Akira Mizubayashi est toujours aussi prompt à mettre en mot la musique, avec toujours autant de talent (malgré une -trop- longue description d'un concert qui m'a un peu ennuyée et que j'ai un peu survolé...). Ce dernier point, allié au vocabulaire technique musical (et aux reproductions de partitions), en font une lecture exigeante pour les ignares pas suffisamment mélomanes, dont je suis..! Mais cela m'a permis de découvrir et d'apprendre beaucoup de choses grâce aux nombreuses références à la musique classique et à la lutherie.
L'enquête menée par les petits-enfants n'est pas racontée de façon chronologique. Nous voyageons régulièrement de la France au Japon et passons de 1937 à 1940 ou de 1939 à 2007 ou encore de 1993 à 2004 en un clin d’œil - ou presque. Les nombreux allers-retours dans le temps et l'espace sont relativement déstabilisants. Même si Akira Mizubayashi maîtrise bien cette chronologie éparpillée de façon cohérente (le fameux "bazar organisé"), j'avoue m'y être parfois perdue car les changements de date et de lieu ne sont pas toujours bien marqués (mais peut-être est-ce volontaire).
November 15, 2025
Sumamente atrapante, a partir del segundo movimiento no podía parar. Tiene la propiedad linda de los libros ficcionales de igual poderte contar una época a través de los personajes, y al ser novela, que sea mucho más cercano y llevadero. Nunca había leído sobre la segunda guerra desde el lado asiático, hay mucho para saber! Apasionante! Todos los crímenes de guerra sin tapujos pero al mismo tiempo todo tratado muy delicadamente, es sumamente emocionante #lloré. Increíble que haya pasado en el siglo xx queriendo predicar las ideas de un "emperador"!!
La escena de los aldeanos chinos es de una crueldad absoluta, tenía que parar por momentos en el colectivo porque me iba a largar a llorar. Pero también creo que es necesario que estén así.
En realidad ya desde el primer capítulo te quiebra. Me pareció muy buena la idea de que el primer movimiento sean tres retratos de la guerra distintos, los personajes quebrados por esta pero todavia no se termina de entender quienes son y su historia, y mientras avanza el libro vas hilando. Estos libros así en reconstrucción me gustan mucho.
También me fascinó el otro mundo que construye, el que se arma a partir de la música. Los 5 movimientos (en la vida de ellos y los 5 movimientos de la 5 sinfonía). El arte como modo de expresión, desde el libro hasta la misma sinfonía.
"Es una obra profundamente marcada (...) expresa con los medios propios de la música toda la violencia (...) es necesario, me parece, en un mundo como el nuestro..."
Y los paralelos en todos los nombres del sonido con los ideogramas.
Es lindo también ese cruce de culturas, la utilización de los distintos idiomas (lamento saber uno solo). Y abrazarlas un poco a todas para terminar de entender su historia.
Reina del corazón, ambas, los dos amores... igual el epílogo está de más por mi parte, prefería no saber si repetían o no; aunque la aclaración de ver si también dejar.
me gustó y sorprendió mucho, me pareció que entre lo de siempre, se contaba de otra manera u otra historia.
La escena de los aldeanos chinos es de una crueldad absoluta, tenía que parar por momentos en el colectivo porque me iba a largar a llorar. Pero también creo que es necesario que estén así.
En realidad ya desde el primer capítulo te quiebra. Me pareció muy buena la idea de que el primer movimiento sean tres retratos de la guerra distintos, los personajes quebrados por esta pero todavia no se termina de entender quienes son y su historia, y mientras avanza el libro vas hilando. Estos libros así en reconstrucción me gustan mucho.
También me fascinó el otro mundo que construye, el que se arma a partir de la música. Los 5 movimientos (en la vida de ellos y los 5 movimientos de la 5 sinfonía). El arte como modo de expresión, desde el libro hasta la misma sinfonía.
"Es una obra profundamente marcada (...) expresa con los medios propios de la música toda la violencia (...) es necesario, me parece, en un mundo como el nuestro..."
Y los paralelos en todos los nombres del sonido con los ideogramas.
Es lindo también ese cruce de culturas, la utilización de los distintos idiomas (lamento saber uno solo). Y abrazarlas un poco a todas para terminar de entender su historia.
Reina del corazón, ambas, los dos amores... igual el epílogo está de más por mi parte, prefería no saber si repetían o no; aunque la aclaración de ver si también dejar.
me gustó y sorprendió mucho, me pareció que entre lo de siempre, se contaba de otra manera u otra historia.
Read
April 16, 2024"Muzica rezistă provocărilor istoriei."
Regina Inimii este pledoaria susținută împotriva războiului.
O pledoarie cu note muzicale pe portativul iubirii ce caută ison.
Ison al unei Iubiri frânte de zbuciumul și cruzimea războiului ce se încarnează în porii fragezi ai sufletelor prinse în vremuri necerute.
Nu știu cum am reușit, dar luna aceasta am citit doar cărți cu subiecte fragile.
Subiecte care mă fărâmițează metal și sufletește, și, totuși, cu povești pline de sens și duioase.
Regina Inimii este povestea unei iubiri care se pierde în calea războiului.
Jun și Anna sunt doi tineri care se iubesc, însă, din pricina conflictului sino-japonez, Jun, este obligat să se întoarcă în Japonia ca să lupte pe front. Astfel, părăsește Franța, marea lui iubire pe Anna și totodată, prilejul de a mai putea cânta la violă.
"În întunericul nopții mele fără stele, pun o mie de săruturi luminoase și sonore pe tot trupul tău care se întinde în fața mea ca un peisaj fermecat."
Mi-a plăcut stilul autorului și povestea pe care a continuat-o după Jun și Anna.
A țesut o legătură frumoasă în ciuda pierderilor. Nu există complet un personaj principal în poveste, ci o continuare a generației, deși, dacă stau puțin să mă gândesc mai bine este chiar ea, Regina.
Cine este Regina? 😊
Este acea sindrofie intimă care reunește muzica cu emoțiile, inima cu sufletul, toate în iubire.
Mi-a plăcut!
"Fiecare vine pe lumea asta în compania propriei singurătăți, purtând în adâncul său amprenta unui trecut ușor sau mai greu de suportat. De asemenea, tot în compania propriei singurătăți, fiecare părăsește lumea.
Între aceste două singurătăți se întinde spațiul vieții în care poate este posibil să fie împărtășite bucuriile și necazurile existenței."
Regina Inimii este pledoaria susținută împotriva războiului.
O pledoarie cu note muzicale pe portativul iubirii ce caută ison.
Ison al unei Iubiri frânte de zbuciumul și cruzimea războiului ce se încarnează în porii fragezi ai sufletelor prinse în vremuri necerute.
Nu știu cum am reușit, dar luna aceasta am citit doar cărți cu subiecte fragile.
Subiecte care mă fărâmițează metal și sufletește, și, totuși, cu povești pline de sens și duioase.
Regina Inimii este povestea unei iubiri care se pierde în calea războiului.
Jun și Anna sunt doi tineri care se iubesc, însă, din pricina conflictului sino-japonez, Jun, este obligat să se întoarcă în Japonia ca să lupte pe front. Astfel, părăsește Franța, marea lui iubire pe Anna și totodată, prilejul de a mai putea cânta la violă.
"În întunericul nopții mele fără stele, pun o mie de săruturi luminoase și sonore pe tot trupul tău care se întinde în fața mea ca un peisaj fermecat."
Mi-a plăcut stilul autorului și povestea pe care a continuat-o după Jun și Anna.
A țesut o legătură frumoasă în ciuda pierderilor. Nu există complet un personaj principal în poveste, ci o continuare a generației, deși, dacă stau puțin să mă gândesc mai bine este chiar ea, Regina.
Cine este Regina? 😊
Este acea sindrofie intimă care reunește muzica cu emoțiile, inima cu sufletul, toate în iubire.
Mi-a plăcut!
"Fiecare vine pe lumea asta în compania propriei singurătăți, purtând în adâncul său amprenta unui trecut ușor sau mai greu de suportat. De asemenea, tot în compania propriei singurătăți, fiecare părăsește lumea.
Între aceste două singurătăți se întinde spațiul vieții în care poate este posibil să fie împărtășite bucuriile și necazurile existenței."
Displaying 1 - 30 of 84 reviews