Mihai Barbu este vânzătorul de kilometri. În 2009, a plecat singur timp de patru luni spre Mongolia, călare pe motocicleta lui, Doyle. Deşi îşi planificase călătoria cu doi ani înainte, Mihai şi-a dat seama înainte să plece că nu i-ar strica nişte bani în plus: 2000 de euro, sumă care i-ar fi asigurat benzina pentru cei 26.000 de kilometri.
Aşa se face că Mihai şi-a împărţit drumul în parcele de câte 500 de kilometri şi, în schimbul a 50 de euro pentru fiecare parcelă vândută, le-a oferit cumpărătorilor: povestea şi fotografiile realizate pe bucata respectivă de drum, numele fiecăruia scris pe un abţibild şi lipit pe parbrizul lui Doyle. Bonus: o pietricică de pe fiecare parcelă. În mai puţin de două săptămâni, toţi kilometrii au fost vânduţi şi, odată demarată călătoria, scrisorile personalizate pentru cei 43 de cumpărători au început să curgă pe Mongolia.ro.
Vând kilometri deschide în premieră pofta cititorilor români pentru literatura de călătorie. Jurnal de drum şi album de fotografie, acest volum înseamnă întâlnirea unuia dintre cei mai valoroşi fotoreporteri români nu doar cu un public înclinat spre aventură, ci şi cu o lume care aşteaptă să fie descoperită.
Da! Fix ce mi-a lipsit la Oyibo, am găsit la Vând kilometri. Am râs în hohote, pe decursul a două zile, fugind de polițiști în Rusia, mergând pe drumurile de pământ din stepa mongolă și simțind trăirile prin care trece protagonistul, Mihai Barbu. Alături de ajutorul de încredere, Doyle.
Am auzit de proiectul lui Mihai anul trecut la sfarsitul verii si recunosc ca pe moment mi s-a parut un pic prea advertizat. Ma intorsesem la randul meu dintr-o calatorie de vreo patru luni si mi se parea (si inca imi pare) ca orice initiativa de acest gen e cumva overrated si ca toata lumea asteapta senzationalul. Asa ca tre’ sa vii cu pilda regasirii si a extraordinarului. Abia acum i-am citit cartea si nu pot spune decat atat: bravo, Mihai, m-am inselat, tu chiar esti un calator adevarat!
Oricum, de perspectiva senzationalului nu-l suspectam pe el, ci editura, publicul, care tre sa transforme musai o experienta in eveniment, sa o ambaleze bombastic. Insa acest jurnalul de calatorie face exact pe dos. E un jurnal care se incheie asa: nu sunt un nomad, nu am facut nimic eroic, nu e vorba de curaj, nu am concluzii, nu sunt un altul. A fost o experienta “pentru suflet” si de aici ar trebui sa pleci si tu, oricare calator/cititor posibil. Si da, ma bucur foarte mult ca a fost publicat si nu a ramas doar on line. (continuarea cronicii: http://bookaholic.ro/vand-kilometri-d...)
Mi-a placut tot - de la coperta la continut, de la felul de a povesti la intamplarile relatate. Am ras uneori in hohote, m-am holbat la fotografii si am construit restul peisajelor in minte, pe baza descrierilor autorului. Am luat initital excursia ca pe ceea ce era, un cadou pentru suflet, insa la sfarsit am inteles ca fara prietenii ce au "cumparat" kilometri, povestea nu ar fi ajuns in aceeasi forma la noi si, posibil, nici nu ar fi putut avea loc - deoarece cu totii avem nevoie de o motivatie, avem nevoie sa ne simtim datori nu doar fata de noi insine, ci fata de intreaga frumusete a lumii. Pe de alta parte, tot acest "angajament" fata de sustinatori, l-a determinat sa fie mai deschis catre aventura, sa iasa din scoica de introvertit si sa caute sa socializeze cu cei pe care-i intalneste. Cred ca a fost prima carte pe care am citit-o care as fi vrut sa nu se mai termine...
Intre curaj si inconstienta este o linie subtire numita aventura. Linie pe care Mihai o trece inconstient aproape zilnic si sarbatoreste supravietuirea cu cateva beri. In rest cartea este despre locurile pe unde dorm tiristi pe drumurile dintre Romania si Mongolia dar din fericire are si multe poze care fac mai mult decat cuvintele protagonistului. A, si am uitat, ploua mult.
Absolut superb acest jurnal. Naratiunea cursiva, presarata de ganduri launtrice si pe alocuri cu momente descrise amuzant. Citind, Mihai te face sa simti ca esti alaturi de el in calatorie.
Îmi place foarte mult conceptul din spatele titlului: autorul şi-a împărţit drumul în sectoare a câte 500 de kilometri, iar povestea şi pozele corespunzătoare fiecărui astfel de segment le-a vândut cu câte 50 de euro susţinătorilor săi.
Am trăit odată cu el o mare parte din desfăşurarea unei acţiuni la care mi-a dat senzaţia că este spectator nu tocmai impresionat, iar tot ce-am citit m-a făcut doar să-mi doresc şi mai mult să am cândva un permis pentru o motocicletă (bine, nici pe aia nu o am), căci ştiu că disponibilitatea de a da de probleme şi-n alte părţi decât acasă există din plin în cazul meu.
Love traveling and motorcycle? This book will definitely spark you crave for adventure with an original way of narration and taking you to exotic places throughout Asia's unbeaten tracks!
Mi-era dor de un jurnal de calatorie, asa ca m-am mutat pe canapeaua din living, sub harta lumii, sa pot sa sorb aventura mai bine...plus ca dupa o vreme de bârlogeala, încă din prima zi a anului, am simtit asa un dor de duca, de au si incolțit niste idei in suflet... 💛💛💛 Am râs, m-am emotionat, am citit cu voce tare...ce sa mai, are toate ingredientele!
Even Mr. Ted Simon read it. Yes, THE Mr. Ted Simon. Some people dream of finding themselves all their lives. Mihai jumped on a bike and did just that, somewhere in the Mongolian steppe. A must-read for anyone who ever wanted to just get away from it all.
Stilul este unul obositor şi prea amatoricesc. Prea multe "blană", "mişto" şi "pe bune". Vocabular destul de sărac pentru a descrie locurile frumoase (şi nu prea), oamenii diferiţi (şi nu prea), şi experienţele trăite. Noroc de pozele care fac cât o mie de cuvinte (dar doar unele din ele). Cu fiecare scrisoare oboseşti tot mai mult să citeşti despre ploaie şi trecerea în revistă a calităţii drumului. Spune-ne, omule, cum e soarele, cum e aerul, cum e culoarea din drumul tău, ce gust are mâncarea şi cât de răcoroasă e umbra. Nu ne interesează cât costă fiecare cameră de hostel. Nu critic prea mult însă, autorul nu e scriitor de meserie, puţini aventurieri sunt.
N-ar fi stricat şi o hartă printre cele câteva sute de poze.
Apropo, "rahatul" cu care te-ai încălzit în Asia Centrală e tizicul care e responsabil pentru supravieţuirea civilizaţiei din zonă de milenii, un pic de respect te rog. "Frunze" nu vine de la tăiatul lor la câini, ci de la importanta personalitate sovietică de la începutul URSS, Frunze... Mihail (cu tată român) care a dat nume de localităţi şi străzi peste tot în spaţiul sovietic. Hei, chiar capitala Kârgâzstanului s-a numit Frunze vreo 65 de ani. Chiar nu scria asta în ghidul tău Lonely Planet?! Şi cum pana mea să nu ştii ce e ăla plov?
Admir totuşi curajul oricui care se încumetă spre o asemenea călătorie. Fiecare carte cu impresii citită serveşte drept inspiraţie. Autorul pare să mai fi pornit la aventuri de când a vândut kilometrii ăştia, dar nu a mai scris despre aceste aventuri. Păcat, stilul poate s-ar mai fi cizelat, poate feedback-ul l-ar mai fi ajutat şi ar fi ieşit volume de călătorii chiar mai bune.
Nota este o medie între nota pentru aventură şi nota pentru scriitură. 3.75/5
Mi-a placut structura cartii, mi-a placut tare mult ideea scrisorilor si modul direct, autentic si sincer de a scrie. Nu imi plac deloc motocicletele si in prima parte a cartii m-au obostit referirile la Doyle si la problemele care nu incetau sa apara, insa Mihai a reusit sa creeze un personaj intreg pe care nu ai cum sa nu-l indragesti pana la final. Faina cartea si da are dreptate iti lasa un chef de duca si te imbie la "curajul" de a calatori indiferent cum si in ce context.