A scris poezii, nuvele, proză fantastică, scenarii de film, piese de teatru, memorii de călătorie și cărți pentru copii, fiind însă cunoscut ca autor de romane polițiste. A debutat ca licean în revista brăileană „Luceafărul literar și artistic", iar editorial cu placheta de versuri Stanțe pentru nemurirea altora (1934), publicată la Cernăuți. Se face remarcat prin romanul fantastic Casa cu neguri, publicat în 1946.
4,5 stele. Un roman polițist cu puternice elemente psihologice (în special de factură freudiană), dar și filosofice, a cărui acțiune se desfășoară în Bucureștiul anilor `60, ce se afla la ani depărtare de invazia buldozerelor lui Ceaușescu. Pe de altă parte, scriitura este unul dintre punctele forte ale romanului, precum și faptul că nu este infestat de discursul propagandei oficiale comuniste, „liberalizarea” relativă din epocă facându-se simțită inclusiv în interiorul acestei cărți. Cu siguranță, aceștia au fost anii cei mai puțini feroce ai perioadei comuniste din România. Doi, respectiv trei ani mai târziu, la București urmau să vină Charles de Gaulle și Richard Nixon, iar România părea să se rupă de linia impusă de Moscova. Din păcate, totul nu a fost altceva decât o iluzie, soarta României fiind pecetluită odată cu vizita „tovarășului cel mai iubit” în China. Personajul care dă titlul romanului, profesorul de istorie Emilian Rebegea, patruzeci și cinci de ani, este un erou tragic, ce, în ciuda aparențelor de frivolitate și de viață dezordonată prin cafenele și baruri, alături de diverse „pițipoance” (este exact cuvântul utilizat în roman pentru a descrie unele dintre clientele barurilor Crizantema sau Katanga), are un suflet chinuit și traumatizat de experiențele de pe front. Al Doilea Război Mondial a lăsat urme adânci în psihicul oamenilor, aceasta este o temă pe care am mai întâlnit-o în opera scriitorului român. Autodenunțarea profesorului Rebegea de la începutul romanului induce în același timp o oarecare senzație de irealitate, ca și cum intriga romanului ar avea ceva fantastic, ceva care depășește capacitatea oamenilor de a percepe realitatea cotidiană. În plus, el ține să precizeze că a studiat filosofia, deși este profesor de istorie, fapt care explică în bună măsură orientarea sa către speculația filosofică. Pe de altă parte, domnișoara Phryne Toporan, pictorița de patruzeci de ani ce are o complicată istorie de familie, este un alt personaj remarcabil în felul său, preocuparea acesteia de a spiona vecinii cu o lunetă amintind de celebrul film al lui Hitchcock din 1954, Rear Window (deși personajul întruchipat de James Stewart este cel care își „spionează” vecinii de la fereastră, totuși este un exercițiu de imaginație interesant să faci comparație între urâțenia tulburătoare a domnișoarei Toporan, a cărei cocoașă și patimă o transformă în ceva de-a dreptul hidos cu frumusețea la fel de tulburătoare a lui Grace Kelly, ce anul următor, va obține Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal. O crimă sadică, urmată de o altă crimă al cărei scop pare să fie acela de a scăpa de complicele incomod, dar și elemente ale unei acțiuni ce pare să nu țină de competența căpitanului Ovezea de la Miliție, ci mai degrabă de a unui alt personaj cheie creat de Theodor Constantin, maiorul Radu Mănăilă: acestea sunt piesele principale ale romanului, iar toate par să aibă legătură mai mult sau mai puțin directă cu profesorul Rebegea. În concluzie, deși nu este foarte dificil să intuiești identitatea criminalului cu mult înainte ca aceasta să fie dezvăluită de către autor, totuși romanul are multe de oferit chiar și la distanță de aproape șase decenii de la publicare. P.S. Seria Nebel este alcătuită din 8 cărți, cărora li se poate adăuga romanul Enigma "Profesor Rebegea", intriga acestuia fiind legată în mod direct de cea din Doamna în mov. Ordinea în care se desfășoară acțiunea romanelor este următoarea: 1. Fiul lui Monte Cristo; 2. Căpitanul de cursă lungă; 2bis. Enigma "Profesor Rebegea"; 3. Doamna în mov; 4. Balthazar sosește luni; 5. Mătrăguna contra Monseniorului; 6. Doamna cu voaletă din Balt Orient Expres; 7. Astă-seară, relache; 8. Crizanteme pentru Erna. Lectură plăcută!