Șoapte de nuc

by Ion Druță

„Ion Druţă domină suveran proza scurtă a anilor ’60-’70. Schiţele şi povestirile sale erau de o prospeţime neobişnuită faţă de schematismul indus şi vulgarităţile ideologice proliferate de I. Canna şi alţi breslaşi. Sania, Murgul în Crimeea, Bătrâneţe, haine grele – şi nu numai – rămân să ilustreze şi azi specia şi epoca...

Atunci când Vasile Coroban încerca să impună modele epice de valoare, spiritul său greu de mulţumit avea de ales din contemporani doar mostre din nuvelele lui Druţă. Subtilul critic ştia de ce: proza mică a scriitorului ataca, memorabil şi incitant, problemele mari ale existenţei – viaţa şi moartea, trecerea abrazivă a omului prin timp, datoria şi sacrificiul, efemerul şi frumuseţea netrecătoare.” -- Eugen Lungu

398 pages, Paperback

Published January 5, 2016

About the author

Ion Panteley Drutse was born in the village of Horodishte Dondusheny district, Moldova republic in 1928. He graduated from the higher literary courses of the Institute of Literature "A.M. Gorky" of the Union of Writers of the USSR. He began his literary career in 1953 with his collection of stories In Our Village, followed by A Story of Love next year. During three decades there appeared many novels, stories, plays and books for children: The yearning for People, Ant's Story, Trofimash, The Big Sitting Room, From Green to Green, The Belfry, The White Church, The Birds of Our Youth and others.
He was awarded the State Prize of Moldova as a playwright and prose writer.
He is a member of Moldova's Union of writers but he lives in Moscow.



Ion Druță (n. 3 septembrie 1928, satul Horodiște, județul Soroca, în prezent în raionul Dondușeni, Republica Moldova) este un scriitor moldovean.
A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură "Maxim Capsa" al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1960 locuiește la Moscova, Rusia.
Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor '50. Operele sale, adunate în 4 volume, "Frunze de dor", "Balade din câmpie", "Ultima lună de toamnă", "Povara bunătății noastre", "Clopotnița", "Horodiște", "Întoarcerea țărânii în pămân t", "Biserica albă", "Toiagul păstoriei" ș.a. fac parte din fondul de aur al literaturii naționale contemporane.
Din 1987 Ion Druță este președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova, post în care a fost ales unanim la Adunarea Generală a scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului. În 1967, pentru piesa "Casa Mare", nuvela "Ultima lună de toamnă" și romanul "Balade din câmpie" (prima parte a dilogiei "Povara bunătății noastre"), Ion Druță a primit Premiul de Stat al R.S.S. Moldovenești. A fost ales membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova (la 30 decembrie 1992). A fost inclus în lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 ("Moldova Literară" din 26 iulie 1995).
Creația druțiană este apreciată de contemporani. După cum menționează Mihai Cimpoi, "Prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță... este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul". În anii regimului totalitar comunist, Ion Druță a avut curajul să se ridice deasupra principiului abordării realității de pe pozițiile de clasă.
La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat pe anul 2008 și titlul de „Laureat al Premiului de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale. [1]
Ion Druță a lucrat la ziarele „Țăranul sovietic”, „Moldova socialistă” și la revista „Femeia Moldovei”. Primul volum de schițe și nuvele, „La noi în sat”, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă și de romanele „Frunze de dor”, „Povara bunătății noastre”. În anul 1969 se stabilește cu traiul la Moscova, publicând și în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică și dramaturgie.

Reviews

[Eu și cărțile · Rating 5 out of 5]

Șoapte de nuc m-a copleșit cu o liniște adâncă, aceea care vine din copilărie și din lucrurile trăite cândva fără grabă. A fost prima provocare a lunii și am primit-o ca pe un semn bun. Am citit încet, aproape în șoaptă, cu sufletul atent și cu un miros puternic de acasă.
Ceea ce am citit nu se lasă cuprins ușor în cuvinte. Este ca mirosul pâinii proaspăt scoase din cuptor, care te cheamă să-i rupi colțul fierbinte înainte să se răcească. Este ca fuiorul bunicii, rotindu-se domol pe marginea cuptorului, amețitor și cald. Este o stare mai degrabă decât o poveste — și mi-e teamă să nu-i tulbur frumusețea încercând să o explic.
În scrisul lui Ion Druță simt o blândețe aparte, un fel de a privi oamenii și locurile de baștină cu respect și duioșie. Meleagurile moldovenești nu sunt doar decor, ci ființe vii, care respiră, își amintesc și șoptesc.
Am recitit cu emoție proze precum Balada celor cinci motănași sau Povestea furnicii — scrieri care nu te părăsesc odată cu ultima pagină. Au o greutate tăcută, un mesaj care se așază încet în tine. Iar De demult și de departe este, pentru mine, punctul de maximă vibrație, proza în care dorul, timpul și depărtarea se adună într-o singură respirație.
Fiecare proză din volum are farmecul ei și nu poate fi trecută cu vederea. Fiecare poartă un sens, o lecție sau o amintire care cere să fie ascultată.
De aceea, „Șoapte de nuc” este o carte care merită citită și recitită, cu răgaz, ori de câte ori simt nevoia să mă întorc la rădăcini.