„Deși puternic, a glăsuit Heracles, sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic, din Micene. Zeii m-au osândit, după dorința Herei. Eu nu mă tem de soartă și nu m-aș fi supus; dar vreau să ispășesc îngrozitoarea-mi crimă, făcută fără voie, luptând și preschimbând tot răul, urzit acolo-n slăvi, în bine pentru oameni...“
În eroi, grecii antici s-au întruchipat pe ei înșiși în versiuni idealizate, au clădit tipuri umane de virtute. Urmăriți de pizma vreunui zeu, eroii sunt orbiți, supuși tumultului pasiunilor, răspândesc haosul. Așa i se întâmplă lui Heracles, otrăvit de fioroasa zeiță Mania. Însă, atât cât îi țin puterile, ei caută virtutea, se străduiesc să-și canalizeze pasiunile luptând să repare nedreptățile lumii, înfruntă chiar zeii care întrețin haosul.
Viața lor e o luptă: există și momente când sunt îngenuncheați, dar eforturile li se îndreaptă către a se afla la înălțimea încercărilor prin care sunt puși să treacă. Sunt mai tari decât vremurile și nu-și țin capul plecat nici în fața zeilor. Iar numele lor au străbătut veacurile: Perseu, Heracles, Tezeu, Dedal și Icar, Castor și Polux, Belerofon, Asclepios, Meleagru, Orfeu și Euridice, Oedip, Iason și Medeea, Hector, Ahile, Ulise și Enea.
(n. 6 noiembrie 1914, Craiova, d. 1989) a fost un prozator român, autor de literatură pentru copii şi tineret. Printre scrierile sale se numără Legendele Olimpului şi volumul de poveşti Căciula fermecată.
Legendele Olimpului, ciclu de povestiri inspirate din mitologia greacă, au jucat un rol însemnat în apropierea publicului tânăr din România de bazele gândirii şi de istoria mitică a Greciei Antice. Lucrarea poate fi pusă în corespondenţă cu Legendele şi miturile Greciei Antice, elaborată de către autorul rus N.A. Kun.
Biografie
Primii ani
S-a născut într-o familie de muncitori săraci. După şcoala primară şi-a continuat studiile la Liceele „Carol I” şi „Fraţii Buzeşti”, anii petrecuţi în liceu lăsându-i puternice şi frumoase amintiri: „Trebuie să mărturisesc că într-atata mi s-au păstrat de vii, în suflet, anii petrecuţi in liceu, încât adesea mă visez elev, străbătând curtea interioară, culoarele, urcând scările spre clasele de sus. Adeseori, mi se desprind din ceţuri, sub ochii minţii, figuri şi scene de neuitat.”
Ne-au pus la scoala sa le citim si a ramas una dintre cele mai frumoase amintiri, ea impreuna cu prima carte, Zeii. Acum sunt prin anticariate in cautarea Zeilor in versiunea editurii Arthur pentru a avea colectia in biblioteca. Povesti nemuritoare ce imi doresc sa le dau mai departe.
Cartea Legendele Olimpului Eroii este despre eroi din mitologia greaca. Autorul Alexandru Mitru a vrut sa faca poveștile vechi mai ușor de citit pentru copii. Cartea arată aventurile oamenilor curajoși care fac lucruri mari și se lupta cu monstri și cu zeii. Eu cand am văzut titlul am crezut ca o sa fie doar lupte și monștri, dar e și despre prietenie, dreptate si curaj. Heracle este unul dintre cei mai puternici eroi. El are nevoie sa faca 12 munci grele și unele par imposibile. De exemplu, în lupta lui cu Hidra, el spune: "Nu mă sperii de nimic, nici măcar de monștri cu multe capete." Asta arată cat de curajos este și cât de mult încearca sa faca ce e bine chiar dacă este greu. Perseu o ucide pe Medusa și o salvează pe Andromeda. Într-un moment greu el spune: "Trebuie sa infrunti ceea ce te sperie cel mai mult." Aceasta fraza mi-a plăcut mult pentru ca arată ca și eroii se tem, dar totuși fac ceea ce trebuie. Tezeu intră în labirint și învinge Minotaurul cu ajutorul Ariadnei, iar Iason pleaca cu corabia Argo sa caute Lana de Aur. In plus, are foarte mulți prieteni care îl ajuta sa reuseasca. Ahile este cel mai puternic razboinic din războiul troian, dar moare din cauza calcaiului lui, ceea ce arată ca nimeni nu e invincibil, chiar dacă e foarte curajos și puternic. Cartea are multe aventuri periculoase, cu monstri si magie. Zeii apar mereu și uneori îi ajuta pe eroi, iar alteori ii pun in dificultate. Locurile sunt în Grecia veche, cu orase, paduri si mari, și parcă te fac să simți ca ești acolo. Unele aventuri arată lecții importante despre curaj și prietenie. Iason spune: "Prietenia adevarata te ajuta sa treci peste orice primejdie." Aceasta arată cat de important e sa ai prieteni care te sprijina in momente grele. Cartea vorbește și despre greșelile eroilor. Eroii fac uneori alegeri greșite, dar invata din ele. De exemplu, Tezeu uita sa ridice panza alba cand pleacă din Creta și tatăl lui îl crede mort, ceea ce arată că deciziile eroilor schimba povestea și au consecințe. Alte teme sunt dreptatea, responsabilitatea și curajul. Ahile e foarte puternic, dar moartea lui arată ca toți oamenii au puncte slabe. Scrisul lui Alexandru Mitru e simplu și clar, cu multe detalii despre monștri și aventuri. Povestirile sunt ușor de urmărit și te fac curios sa vezi ce se intampla mai departe. Cel mai mult mi-au placut aventurile lui Perseu si Tezeu. Îmi place ca fiecare erou are curaj și va invata din greseli. Dacă as putea întreba autorul ceva, as spune: "Cum ai ales ce aventuri sa pui pentru fiecare erou din carte?" In concluzie, as recomanda cartea la cei care le plac povesti cu zei, monstri si aventuri mari. Cartea te învață despre curaj și prietenie și e foarte distractiva. Chiar dacă numele personajelor sunt greu de ținut minte, merita sa fie citita si este plina de aventuri care te țin interesat pana la final.
This entire review has been hidden because of spoilers.
(a book duo i was introduced to as a teenager, in Romania, "Zeii" & "Eroii", meaning "Gods" & "Heroes") the old greek stories retold, for the modern person (of the 1900s). the author, who one can only deduce is a big fan of the theological-allegorical-fictional universe, to choose to embark on this task, tries to be as accurate as possible - something to appreciate. if this was for the modern (romanian) person of the 1900s, you have Stephen Fry, a similar author, and a similar enthusiast, retelling it for the 2000s, for everyone, in english. one has to appreciate the passing of time and evolution of society: internationalisation and reach.
Personajul meu preferat a fost Zeus, pentru că a fost mereu direct pe subiect. El avea și puterea de a controla fulgerul. El primește întotdeauna toate fetele. Și el este regele tuturor Zeilor, ceea ce este foarte tare pentru că este încă cel mai tânăr dintre toți.
Lucrul care m-a surprins cel mai mult este că Poseidon iubea o fată umană, dar nu s-a căsătorit cu ea. Un taur cu 3 ochi a atacat un sat. A fost interesant, dar puțin înfricoșător.
Dacă aș putea schimba finalul, nu aș face-o. Pentru că este mitologia greacă și este perfectă.
O carte într-adevăr interesantă,care își spune povestea despre vitejii eroi care s-au luptat pentru a salva oamenii, dându-și în schimb viața și rămânând vestiți în istorie pentru faptele lor .
O carte a copilăriei mele este ,,Legendele Olimpului Vol 2: Eroii”. După ce am lecturat ,,Legendele Olimpului Vol 1: Zeii”, mi-am propus să fac cunoștință și cu eroii mitologiei grecești. I-am cunoscut pe Perseu. De la el am învățat să fiu devotată și să nu-mi pierd încrederea, astfel acesta fără virtuțile enumerate nu ar fi putut-o salva pe Andromeda și înfrânge Meduza. Pe Hercule deja îl știam doar că încă nu aflasem multe lucruri legate de acesta. M-au impresionat curajul său și puterea pe care a avut-o de a îndeplini cele 12 munci. Tezeu a fost alt personaj interesant dar era mai bine dacă-și ținea cuvântul față de tatăl său și Ariadna. Mi-a părut rău de sfârșitul tragic al lui Icar dar am apreciat în schimb pe Dedeal și iscusința acestuia. Legătura puternică dintre Castor și Polux este un exemplu bun de urmat oricărei persoane față de familie și prietenie. Belerofon este un alt exemplu de curaj, doar că la fel ca Icar, a fost prea îndărătnic. Una dintre legendele mele preferate este cea despre Asclepion, impresionându-mă cunoștințele medicale ale acestuia și devotamentul de a-i ajuta pe ceilalți. Alt model de curaj este Meleagru. O poveste tristă de iubire dar în care protagoniști se vor întâlni în infern și vor rămâne veșnic împreună este Orfeu și Euridice. Ultima dar nu cea din urmă, „Expediţia argonauţilor”, a rămas în sufletul meu ca o poveste despre curaj, demnitate, bună cuvință și neînfrângere.