O moarte care nu dovedește nimic

by Anton Holban

O moarte care nu dovedește nimic este cu adevărat afirmarea ca prozator a lui Anton Holban. Se observă o mare influență a lui Proust în roman. Pentru construirea romanului, autorul a folosit metoda evocativă. Stările sufletești se asociază în legătură cu incidentele reale reînviate de memoria afectivă. Evoluția personajelor este urmărită în timp. Romanul este alcătuit ca un subtil mozaic în care fragmente miniaturale, stilizate cu grație, întregesc o psihologie. Autorul pune un mare accent pe viața interioară.
Anton Holban folosește o tehnică care nu mai este întâlnită la niciun autor contemporan cu el; autorul joacă rolul unui personaj, iar personajul se complace tot mai mult în rolul de autor, de aceea ne întâlnim cu o forma specială, și anume romanul în roman sau romanul unui roman.

Genres: Romanian Literature, Classics, 20th Century, Fiction, Romance, Audiobook, Childrens

102 pages

First published January 1, 1931

About the author

Scriitor, romancier și eseist român, Anton Holban s-a născut pe 10 februarie 1902 la Huși. Este fiul lui Gheorghe Holban, ofițer, și al Antoanetei (născută Lovinescu), precum și nepotul de soră al criticului Eugen Lovinescu. Urmează cursurile școlii primare "Al.I.Cuza" din Fălticeni, și cursurile Facultății de Litere din București, secția limba și literatura franceză.

Anton Holban frecventează cenaclul lui Eugen Lovinescu, Sburătorul, unde citește povestiri și fragmente din romane. În perioada 1928-1932 activează ca profesor de limba franceză la Liceul de Baieți "V. Alecsandri" din Galați, iar în 1934 este transferat la Seminarul Central din București.

Scriitorul își face debutul în anul 1928 în revista lui Liviu Rebreanu, "Mișcarea literară", cu articole despre monumentele de artă românească veche. "Romanul lui Mirel", primul roman al lui Holban apare la Editura "Ancora" în 1929. Un an mai târziu, pe scena Teatrului National din București, are loc premiera piesei "Oameni feluriți", piesa ce obține premiul "Al.Gh.Florescu" al Societății Autorilor Dramatici.

Publică în 1931 romanul "O moarte care nu dovedește nimic", urmat de alte două: "Parada dascălilor" (1932) și
"Ioana" (1934). În revista "România literară" îi apare un studiu intitulat "Viața și moartea în opera D-nei Hortensia Papadat Bengescu".

Anton Holban a mai scris nuvele, incluse în volumul "Halucinații" și eseuri, precum: Marcel Proust - câteva puncte de vedere, Contribuții la specificul românesc, Testament literar, Experiența și literatura, Racine-Proust, în marginea lui Huxley. Este ales membru activ al Societății Scriitorilor Români în 1935.

Anton Holban se stinge din viață pe 15 ianuarie 1937 la București.

Reviews

[Carmina · Rating 4 out of 5]

Am o afinitate anume pentru cărțile ale căror protagoniști îmi sunt în mod justificat antipatici. Acest domn Sandu din romanul lui Holban mi-a adus aminte de domnul Gheorghidiu al lui Camil Petrescu - inteligent și arogant, privind lumea înconjurătoare de pe un piedestal imaginar, trăind viața cu un fals detașament față de obișnuitele cusururi umane. Nu e de mirare că Sandu mi-a fost antipatic până la punctul în care mi-a stârnit mila.
Cât de demn de milă este un om care consideră vulnerabilitatea de care dăm dovadă când iubim ca fiind o slăbiciune înjositoare!
De la început și până la sfârșit, Sandu a desconsiderat afecțiunea și devotamentul care i-au fost arătate, căutând să fie iubit mai degrabă din orgoliu decât dintr-o nevoie pur umană.
Considerându-se demn de a fi obiectul afecțiunii unei ființe atât de inferioare lui, personajul lui Holban a sfidat fiecare gest făcut de cea care l-a iubit. Și cred că asta e o lecție puternică și dură de care avem nevoie. Am putea să ne petrecem luni, ani sau poate chiar o viață încercând să ne dovedim demni de iubirea cuiva și să nu o primim niciodată. Poate că, în definitiv, pe cât putem trebuie să avem grijă de dragul cui sacrificăm afecțiunea și timpul nostru. Pentru unii, nici măcar moartea nu dovedește nimic.

[Bogdan Liviu · Rating 2 out of 5]

Marturisesc c-am ales aceasta carte asteptand temator ca prin toate paginile sa fie dezbatuta cu o pasiune desavarsita si deci fatala, ideea mortii (si-au fost, ce-i drept, cateva reflexii cu privire la acest subiect ancestral), insa cartea planeaza in jurul iubirii, abnegatia, sacrificiul, surescitarea, fericirea cumplita, dependenta, neputand constitui altceva decat o diversitate de trairi izvorate din aceeasi sursa. O recomand celor carora le-a placut Camil Petrescu si Marcel Proust.
“Ce va mai fi? Şi acum să-mi continui romanul? Sau să-mi încep altul? Încă unele momente de durere ascuţită? Şi altele de indiferenţă totală, când te îndoieşti că a existat ceva? Şi alteori numai reverii poetice în preajmă?... Gânduri care apar şi dispar sau numai se întrevăd, ca un înotător pe valuri... Folosit, ca şi înotătorul, doar ca un detaliu de curiozitate şi de variaţie în decorul multiplu... Căci, sub soarele voalat, marea s-a unit perfect cu cerul. Şi în faţa imensităţii auguste, bietele mele gânduri sunt minuscule şi nepotrivite...”

[Elena Druță · Rating 2 out of 5]

Nu mi-a plăcut nici cartea, nici ideea. Da, moarte, natura umană, iubirea ce nu este niciodată absolută, bazată pe sacrificiu, nemulțumirea personajului masculin, dezinteresul celui feminin... pe mine totuși nu m-a atins, mi s-a părut cam forțată acțiunea, personajul masculin eroul suprem, iar cel feminin – o umbră. O mare pierdere de timp, care nu a dovedit nimic.

[Iulia · Rating 3 out of 5]

" Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa de fericit că vizita mea e obligatorie, oricât de neatent ai fi tu față de toți, sau numai față de mine. Grație ție, poate, viața mea este in perpetuă transformare. Surprizele îmi împodobesc orice moment cu noi prilejuri de îmbătare...Îmi simt corpul sănătos și sprinten, nici un defect la mașinăria complicată, iar mintea o pot îndrepta după voie, înspre descoperirile cele mai subtile. Ai îmbogățit lumea ca ochii și urechile să fie în veșnică încântare. Sunt aproape complet fericit. Toate nemulțumirile de odinioară au dispărut, poate pentru că am exagerat crezându-mă iremediabil bolnav, indiferent de motive.
Numai o singură nemulțumire. Am lăsat acasă o fată care mă iubește. Nu e frumoasă, și ochii mei au obosit repede îndreptându-se spre silueta ei bicisnică. Nu e savantă, și am ostenit vorbind singur, inutil și ridicol. Nu e bogată, și mi-ar îngreuia mersul purtând-o pe umerii mei, ca melcul cocioaba. Dar e îndrăgostită, căci pentru dragoste nu e nevoie de minte, de frumusețe sau de bani. Am simțit-o că trăiește numai din gândul la mine, că singură s-ar usca întocmai că o floare neudată.

Doamne, fă să-mi recapăt libertatea...cum, nu ai putea pricepe decât tu, cu priceperea ta savantă. Eu nu sunt in stare de nici o hotărâre."

Atipica rugăciune aparține tânărului Sandu care plecat la Paris, în lipsa unui răspuns la scrisori din partea iubitei sale, Irina, incepe o înșiruire de gânduri și analize menite să deducă motivul din spatele tăcerii ei. Fie a murit, fie s-a măritat. Interesul lui obsesiv față de Irina, pe care o consideră inferioara și plictisitoare și de care numai lașitatea lui mărturisită, mila și frica de singurătate îl împiedică să se despartă, fac din operă o tragicomedie de toată frumusețea.

Prea puțin citit-am autori români. Anton Holban a fost un început încurajator.

[Ana Bîrliga · Rating 4 out of 5]

'Uneori, cate o exclamare de a ei venea asa de pe neasteptate si in asa contradictie cu temperamentul meu, pe care presupuneam ca-l cunoaste cel putin in trasaturile lui generale, incat ramaneam uimit.'

De la fraza asta (care, Doamne, cate revolte imi starneste!) mi-am schimbat total parerea despre personaj si mi-era din ce in ce mai ciuda pe el. Poate pentru ca sunt femeie si am simtit asta din solidaritate pentru Irina, personajul feminin principal, sau poate pentru ca parea prea stapan pe el tot timpul, prea arogant, ca si cum pe el nimic nu-l putea clinti vreodata. Si totusi, uite cum e viata. In final, el a fost cel care a ramas surprins, chiar daca nimeni nu stie daca Irina a facut-o intentionat sau viata a tinut sa-i dea o palma, cu un pret, ce-i drept, cam mare...

[Andreea Bardas · Rating 4 out of 5]

Oare are sens să comentez în 2020 modul în care un personaj feminin a fost scris în 1931?

„Moartea Irinei n-ar putea fi altceva decât mediocră. E plictisitor cum natura silește pe toți oamenii să joace un rol la care nu se pricep. Te dezguști de ei văzându-i așa de stângaci.”

Nu știu de ce mi-a plăcut cartea aceasta atât de mult, pentru că în continuu subliniam pasaje în care Sandu vorbea despre Irina de parcă ea nu ar fi un om. Afirmă că nu o iubește, că, în mod deliberat, caută cuvinte cu care să o rănească și rămâne împreună cu ea timp de 5 ani (din milă și lașitate, dacă ne luăm după spusele lui), dar abia când ea este cu altcineva își dă el seama că a iubit-o mereu.

Aș vrea să îl descopăr pe Holban mai bine, căci, deși această carte m-a enervat la culme, mi-a intrat puțin la inimă, dar nici eu nu știu de ce (poate pentru că am citit-o cu atâta atenție).
Eugen Lovinescu a spus despre acesta: „N-ai avut nici imaginație, nici fantezie și n-ai făcut din artă un joc și o invențiune. Scrisul tău a ieșit din nervi și sânge. Romanele tale au crescut din experiențele dureroase ale uneiia din viețile cele mai bântuite de nevroză din câte am cunoscut vreodată.”

[Liana · Rating 1 out of 5]

Nu. Doar nu.

[Denisa Ciubotaru · Rating 4 out of 5]

Mi s-a făcut pielea de găină.

[Roxy Roman · Rating 4 out of 5]

m-a enervat tare
da' mi-a și plăcut tare

[Dalia · Rating 4 out of 5]

Radiografia unei povești de iubire in care unul dă totul iar celălalt se folosește de avantajul de a iubi mai puțin judecând cu luciditate rece fiecare gest, întâmplare și cuvânt ale celuilalt. Inclusiv acel " poate" de la final mă face să îl includ pe Sandu in rândul personajelor lipsite de suflet, de trăire autentică sau emoție. Iar titlul??? cireașa de pe tort- cinismul absolut.

[andi · Rating 2 out of 5]

2,5
mi-a plăcut scriitura confesivă și personală a lui Anton Holban și ideea de jurnal a romanului. nu mi-a prea plăcut în schimb cum prima jumătate a romanului a fost destul de confusing. nu mi-a plăcut nici relația personajelor principale și cum s- a desfășurat totul. CEL MAI MULT NU MI-A PLĂCUT NARATORUL, deloc, deloc, nu mi-a plăcut deloc cum s-a comportat cu iubita ta și modul în care a tratat relația overall.

[Daniela Raboj · Rating 3 out of 5]

,,(...) durerea nu se înmulțește cu numărul morților. Dimpotrivă, parcă se liniștește: capeți convingerea că nu mai ai niciun rost în viață și că totul poate să-ți fie egal"

[LaviniaAlexandra · Rating 1 out of 5]

Jenant. Enervant.

[Eve]

"În fiecare clipă avem prilejul să surprindem neantul, și totuși continuăm a trăi nepăsători, ne bucurăm sau ne supărăm pentru lucruri neînsemnate"

[Bogdan · Rating 4 out of 5]

3,5⭐️

[Puiu Mirela · Rating 3 out of 5]

*️⃣✳️Este o ficțiune - cu note autobiografice -, în care se pune accent pe trăirile interioare, gândurile și percepțiile omului din spatele condeiului. Personajul principal al acestui roman este Sandu, un bărbat plin de temeri când vine vorba de dragoste, dintotdeauna un timid, un neputincios în preajma femeilor, în special a celor inteligente și frumoase.
*️⃣✳️ În viața lui apare Irina, o tânără ,,𝘶𝘳𝘢̂𝘵̦𝘪𝘤𝘢̆" care îl va iubi cu tot sufletul, dăruindu-se lui complet, dincolo de rațiune. Sandu, din păcate, nu va aprecia iubirea ei, preferend totuși o relație cu aceasta, timp de cinci ani, doar din egoism și pentru binele său, ascunzându-se mereu în spatele unor justificări patetice. Are o părere proastă despre Irina, pe care o consideră lipsită de calități intelectuale, tărie de caracter. Pentru el, ea este o fire moale și, totuși, incapabilă de minciună, ură sau gelozie, aspect ce, paradoxal, îl deranjează. Își dorește cu ardoare eliberarea, dar nu are curajul să ia atitudine.
,,𝘋𝘰𝘢𝘮𝘯𝘦, 𝘧𝘢̆ 𝘴𝘢̆-𝘮𝘪 𝘳𝘦𝘤𝘢𝘱𝘢̆𝘵 𝘭𝘪𝘣𝘦𝘳𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢... 𝘊𝘶𝘮, 𝘯𝘶 𝘢𝘪 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘢 𝘱𝘳𝘪𝘤𝘦𝘱𝘦 𝘥𝘦𝘤𝘢̂𝘵 𝘵𝘶, 𝘤𝘶 𝘱𝘳𝘪𝘤𝘦𝘱𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘵𝘢 𝘴𝘢𝘷𝘢𝘯𝘵ă. 𝘌𝘶 𝘯𝘶 𝘴𝘶𝘯𝘵 𝘪̂𝘯 𝘴𝘵𝘢𝘳𝘦 𝘥𝘦 𝘯𝘪𝘤𝘪𝘰 𝘩𝘰𝘵𝘢̆𝘳𝘢̂𝘳𝘦."
*️⃣✳️ Sandu fuge la Paris în speranța că distanța îl va ajuta și îl va îndepărta definitiv de Irina, fără să se gândească că viața ii va da o lecție puternică, dar, mai ales, dureroasă. Dorința arzătoare i se va îndeplini, iar Irina îl părăsește căsătorindu-se cu un bărbat pe care nu îl iubește ceea ce, surprinzător, îl dărâmă sufletește. Din acest moment, Sandu începe o călătorie sufletească îmbrăcată în gânduri amare, iluzii, vise deșarte, temeri și eșecuri, fugind după trecut și, totuși, trăind prezentul searbăd.
Din păcate nu am rezonat cu stilul narativ al scriitorului - deși am simțit, cu fiecare pagină citită, profunzimea scrierii -, nu mi-a plăcut deloc personajul principal (recunosc că mi-am imaginat că îl am în fața ochilor și îi zic ceva de dulce 🤣!!!), pe care l-am perceput ca un bărbat laș, slab, fără coloană vertebrală 🙈.
Romanul conține și câteva schițe care au, mai mult sau mai puțin, legătură cu povestea de ansamblu, dintre acestea cea care mi-a plăcut foarte mult, care mi-a adus aminte de copilărie, este ,,𝘽𝙪𝙣𝙞𝙘𝙖 𝙨𝙚 𝙥𝙧𝙚𝙜𝙖̆𝙩𝙚𝙨̦𝙩𝙚 𝙨𝙖̆ 𝙢𝙤𝙖𝙧𝙖̆" (de-ar fi învățat Sandu ceva de la bunicii lui!!!!).

P. S: din ce am citit despre scriitor, acesta a avut o înclinație deosebită spre opera literară a lui Marcel Proust, de aici și numeroasele referiri în ,,𝙊 𝙢𝙤𝙖𝙧𝙩𝙚 𝙘𝙖𝙧𝙚 𝙣𝙪 𝙙𝙤𝙫𝙚𝙙𝙚𝙨̦𝙩𝙚 𝙣𝙞𝙢𝙞𝙘" la romanul scriitorului francez ,,𝙄̂𝙣 𝙘𝙖̆𝙪𝙩𝙖𝙧𝙚𝙖 𝙩𝙞𝙢𝙥𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙥𝙞𝙚𝙧𝙙𝙪𝙩 ". Anton Holban face referire și la alte opere literare universale, precum cele ale lui Stendhal, Thomas Hardy.

[Cris · Rating 4 out of 5]

Deși cartea are puțin peste 100 de pagini, mi s-a părut exact cât trebuie de intensă, echilibrată și densă.

Sandu se află la Paris și își notează gândurile și memoriile, frustrările și cinismul. Acasă a lăsat-o pe Irina, pe care o găsește neînsemnată, dar pe care nu s-a gândit niciodată să o părăsească "din milă", dar și de groaza de a rămâne singur și plictisit. Irina este obișnuită să îi suporte toate toanele, să i se bage în așternuturi când el o cere, să accepte umilirile, disprețul și pedepsele lui, pentru că speră că într-un final va fi soția lui.

Sandu nu are aceasta perspectivă și nu-i observă absența, cu adevărat, decât atunci când nu-i mai răspunde la scrisori. În mintea lui încolțesc două gânduri: ori s-a măritat cu altcineva, ori s-a omorât. Realizează că ar prefera a doua variantă.

Mi-a plăcut pentru sinceritatea gândurilor și pentru limbajul artistic folosit, dar sunt uimită să văd ce note mici are această carte. Pot înțelege, din cauza caracterului negativ al naratorului, dar tot nu pot oferi unei astfel de scrieri mai puțin de 4 stele.

[Alina · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut ca mi-a dat vibe-ul de carte scrisa de un roman. Personajul principal mi-a fost mai mult decât antipatic pe toată perioada lecturii, modul în care este el construit ( arogant, net superior femeii alături de care si-ar putea trai viata ) te face sa îl urăști și sa te întrebi ce a văzut oare în el ? Se citește ușor și rapid, ideea cărții fiind aceea de a vedea perspectiva unui om pentru care moartea nu înseamnă cine știe ce.
Pe parcursul cărții întâlnim mai multe momente în care Sandu interacționează cu oameni care au pe cineva mort sau cu oameni care au si murit. Și totuși toate aceste morți i se par fără noima, pana la urma ce dovedim prin moarte ?

Ar fi de un 3.5 stele, chiar mi-a plăcut și cred ca merita citita, la final scrierea mi-a lăsat o stare de liniște și familiara.

[Iulia · Rating 3 out of 5]

„ Trăim în iluzii și realitatea apoi nu ne place. ”

„ E greu de trăit în mijlocul oamenilor, mai cu seamă pentru că nu poți fi niciodată absolut sigur de ei.”

„ În mâini își strânsese toată sensibilitatea. ”

[Anastasia Bodrug · Rating 2 out of 5]

Un "intelectual" care se simte superior oricui și nici măcar nu are puterea să-și recunoască sie însuși că iubește o fată cu care e deja de 5 ani. M-a plictisit pe parcursul cărții și speram că totuși se va schimba și va conștientiza ce simte cu adevărat.

[anðre · Rating 4 out of 5]

Impresionat de luciditatea cu care-si descriere trairile. E naratorul proprii sale vieti. Asta. Si faptul ca mereu sunt pacalit de cartile de tip jurnal.

[Ioana · Rating 5 out of 5]

Gelezen in Nederlandse vertaling door Jan Willem Bos, Pegasus 2019

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Cînd am cunoscut-o, eram tînăr de tot, abia intra­sem la Facultatea de litere. Aveam toate defectele tine­reţii. Mă credeam frumos şi întîrziam bucuros la oglindă, unde îmi variam mereu pozele, printre care buza răs-frîntă mi se părea un semn sigur de distincţie. îmi schim­bam hainele de mai multe ori pe zi, mă pudram şi dădeam chiar cu roşu. Mă comparam cu ceilalţi studenţi, mă găseam cel mai bine şi, în dragoste, succesele mele mi se păreau indiscutabile. Totuşi, pînă atunci, aventurile fuseseră foarte vagi. O timiditate dezastruoasă mă oprea să fac primul pas, să îndrăznesc să mă apropii de o fată fără recomandaţie prealabilă şi îndelungi preliminarii, timiditate care — vedeam cu ciudă — îmi întîrzia pla­nurile, însă în acelaşi timp mă şi consola : puneam pe seama ei singurătatea mea. Dar am izbutit cu încetul să arn cunoştinţe. Vorbeam cu toate fetele urîte. Curios, ca să intru în vorbă cu ele, nu simţeam nici o emoţie. Voiam să fiu îneîntat cu orice preţ, şi la început n-am băgat de seamă că, în definitiv, eram tot aşa de singur. Faţă de o urîtă eram incapabil să mă angajez în vreun fel. Priveam însă din fundul amfiteatrului şi mă felicitam că lipsea încă puţin ca să cunosc pe toată lumea.
Un grup de trei fete, îndeosebi, mi se părea intangibil, erau mereu împreună, fără amestec printre ceilalţi, vioaie, grăbite, surîzătoare, pricepîndu-se, mi se părea, să fie politicoase faţă de toţi şi în acelaşi timp distante.
Uşurinţa cu care se strecurau prin lumea multă, si­guranţa gesturilor şi totuşi singurătatea lor mă impre­sionau, şi atunci o ambiţie m-a străbătut : cunoştinţa lor — nu mergeam mai departe — ar fi o dovadă a impor­tanţei mele. Dar nu ştiam cum să încep. începutul mi se părea totdeauna extrem de. dificil. Mă temeam ca pri­ma mea mişcare să nu fie ridicolă. înclinat de pe atunci la neurastenie, găseam un motiv bun de chin. Şi excla­mam ridicol —• ridicol pe care-1 credeam atenuat, deoa­rece îmi dam seama de prezenţa lui : „Nu voi fi niciodată un don Juan !"
Le examinam tot timpul pe cele trei muze, în grup şi, uneori, pe cîte una, fără să le disting la început bine şi fără să am vreo preferinţă. Pe atunci mi se. părea că semănau între ele. Dădeam fiecăreia aceeaşi importanţă generală de culoare, mişcare şi zgomot. Din imaginea tuturor trei se întregea o singură fiinţă nouă. Decît să aleg în parte, preferam jucăria întreagă.
Cu vremea am auzit cum le cheamă. Maia era mai blajină, mai umilă. Dudu surîdea fără întrerupere cu­noscuţilor şi necunoscuţilor, strecurîndu-se graţios prin mulţimea care se grăbea întotdeauna să-i facă loc. Irina era mai greu de definit. Odată s-a aşezat, singură, în apropierea' mea. Gătită într-o rochie de mătase scurtă, îi ieşeau picioarele subţiri, interminabile, pe care şi le legăna pe rînd, fără sfială, ca o persoană care n-ar simţi nici cea mai mică nedumerire printre streini, cu mîinile fără mîneci în mănuşi lungi, cu faţa pudrată prea mult. A fost întrebată ceva de profesor şi a răspuns cu un glas melodios, cu un timbru uşor, tremurător, franţuzesc. Răspunsul, cu toate că încetişor, era dat fără ezitare, întreg, explicit. însă cu tot glasul franţuzesc şi sigur, picioarele dezvelite şi fardul mi se păruseră exagerate.

[p5nd5 · Rating 2 out of 5]

Probabil cea mai dificilă lectură de anul acesta.
Nu din cauza temei, ci din simpla și puternica antipatie pentru personajul-narator-autor. Poate Sandu ar fi fost un studiu de caz interesant, dacă A. Holban nu ar fi recunoscut că romanele sale sunt inspirate puternic din viața sa, pentru că altfel nu ar putea fi „autentic”. Dacă nu îl simptatizezi pe Proust sau măcar pe Camil Petrescu, nu îți recomand să îți irosești timpul aici.
Sandu nici nu cred că fost conceput pentur a fi agreat, ca să nu îndrăznesc să spun plăcut. Plin de aroganță, egocentrism și impresia continuă de superioritate confesiunile sale mă lasa rece. Relația sa cu Irina mă umple de tristețe și momentele în care își asumă „meritele” pentru decizia Irinei de a nu-și pune capăt zilelor mă dezgustă și au fost motivul pentru care am renunțat și câteva săptămâni să îmi arunc privirea în dreptul acestei cărți.
Ofer 2/5 stele pentru că Sandu, într-un final, a reușit să ofere satisfcție. Să îl văd torționat de gânduri legate de Irina și chinuit de faptul că nu are control asupra ei mi-a adus pace. Pe lângă asta, am fost surprinsă într-un fel în care nu am crezut (și nu mi-aș fi dorit) să fiu surprinsă: Holban îl face pe Camil Petrescu o alegere de lectură rezonabilă.

^câteva citate selectate mai mult pentru poeticitatea lor și mai puțin pentru contextul din care fac parte^

„nu aveam nicio convingere de a schimba ceva să dau viață vorbelor, sau poate aveam chiar indiferența după unul din instictele mele ciudate de a-mi fi brusc indiferent un fapt pentru care lucrasem și la care visasem ani de zile, de a mă preocupa brusc, în miezul unor gânduri, pe care le crezusem primordiale, o prăjitură colorată pe care n-o puteam s-o alung din minte cu cât mă încăpățânam mai mult s-o uit, conștient în același timp că mă amuz, neputând-o s-o alung.”
„Oamenii sunt făcuți din pământ netrecut prin sită, au fost lucrați în grabă. Nu mi se pare că rezultatul la care voi ajunge va fi lipsit de viață.”
„Nu vor savura clipă de clipă toată amplitudinea morții decât acei care au trăit tot timpul cu sufletul și toate gândurile în preajma ei și au pus-o în toată meseria lor zilnică, la care deși nepricepuți, treuiau să ia parte.”
„Proust ne îmbracă într-o haină care nu ni se potrivește.”
„Urmează o sută de pagini unde ea nu mai are rol.”
„Spunea vorbe mari și se contrazicea mereu. Dar dacă ai memoria vorbelor, cine nu se contrazice?”
„Dar omul îndrăgostit e întotdeauna ridicol pentru cel calm.”
„Ne trăiserăm descoperirile noastre în viața comună, mirajul acelei vieți și regretul sfârșitului.”
„Sunete înăbușite, nedistincte, cu atât mai odihnitoare. Simt gândul meu legănat de unduirea lor. N-am decât frică să nu înceteze.”
„(...) nu vreau să opresc prin lacrimi și zgomot ceea ce-mi fuge.”
„Am mers pe singurul drum ce0mi sta la dispoziție: sarcasmul.”
„În durerea mea, mi se pare că acum, pentru prima oară, s-a întâmplat ceva real în viața mea. Tot ce a fost timp de cinci ani - lacrimi, scene, veselie, coversații interminabila- erau numai la suprafață, fără nicio profunzime în suflet.”
„mă gândesc ce să fac ca să nu mă mai gândesc.”
„Dragoste sau orgoliu? Ce-mi pasă?! Mă doare...”

[Cipi]

Îmi place proza confesivă și de introspecție care curge și curge la nesfârșit, dar nu am putut finaliza romanul lui Holban. Am citit ceva de el în primul an de liceu, o nuvelă, Bunica se pregătește să moară, emoționantă și prea frumos scrisă. Aici însă, acum, la aproape 4 ani de distanță și multe lecturi între, nu am putut gusta deloc o proză de anvergură. Eroul masculin, vocea principală, Sandu, este detestabil până la dezgust, aduce aminte în multe contexte de Gheorghidiu lui Camil Petrescu, iar Irina, de Ela, amândouă niște ființe cărora le este oferit nimbul de către iubiții lor, iar apoi trântite, dărâmate jos de pe piedestalul pe care au fost așezate, luându-li-se aura ideală, numai din pricina incompatibilității lor cu cel pe care și l-au ales drept jumătate a lor (și până la urmă a naivității instanței feminine, că eroii masculini din ambele romane enunțate sunt niște aparenți ,,don Juani" eșuați, cu complexe de superioritate și probleme grave de posesivitate).
Nefinalizat, iar partea citită a fost parcursă cu un nod în stomac.

[Anastasia · Rating 1 out of 5]

Cred ca o sa las cartea neterminata, pagina 67.

Ma plictiseste enorm cartea, nu pot simpatiza in niciun fel cu protagonistul.

67 de pagini in care s-a tot repetat intr-un fel sau altul: “mi-e mila de irina”, “o indragesc oarecum”, “ma plictiseste prezenta ei, banalitatea sa”.

Nu defineste relatia, lasand-o sa pluteasca in aer drept o simpla prietenie(evident, facand restul lucrurilor pe care cuplurile le fac), dar nici nu o poate lasa sa fie cu altcineva.

Sunt de parere ca-i placea pur si simplu atentia pe care Irina i-o oferea, stiind ca este tot timpul cineva acolo pentru el care sa-l indrageasca si sa-l puna pe primul loc.

Am fost intr-o situatie asemanatoare(Irina I feel you girl…) cu un om care da, extrem de inteligent, dar care ma facea mereu sa ma simt inferioara pentru ca nu aveam cunostintele lui si care avea nevoie tot timpul de schimbari pentru ca se plictisea extrem de repede. De asta nici nu pot termina cartea. Pe scurt, nu-i pentru mine.

[Isabela · Rating 4 out of 5]

O carte interesanta si probabil prea putin inteleasa. Irina, un personaj comun cu preocupari banale care, din pacate, este un prototip foarte actual. Sandu, un intelectual care isi pierde 5 ani din viata cu Irina desi nu este compatibil cu ea din punctde vedere intelectual ...ea se ocupa de lucruri triviale pe care el le detesta. Sandu traieste momente contradictorii : o adora uneori dar il si dezgusta ignoranta ei.
Incearca sa o educe recomandandu-i literatura obligatorie ca in final sa constate ca Irina, pur si simplu, nu are aspiratii intelectuale. Din pacate, teama de a ramane singur il impiedica sa rupa aceasta legatura care ii dezgusta.
Imi place radiografia caracterului si intelectului pe care Sandu o face Irinei.

[Mihaela Sorlea Tentis · Rating 3 out of 5]

"Pasari nebune, oameni imbecili... in fiecare clipa avem prilejul sa surprindem neantul, si totusi continuam a trai nepasatori, ne bucuram sau ne suparam pentru lucruri neinsemnate. Cei mai inteligenti isi gasesc o scuza: cultul energiei."
Cartea asta m-a surprins, captivat dar m-a dezamagit pe anumite portiuni. M-a surprins putin ipocrizia lui Sandu fata de Irina dar m-a captivat luciditatea cu care isi descrie sentimentele.

[p g · Rating 4 out of 5]

Probabil ca n-o sa-mi placa modelul proustian de proza mai mult decat la Holban. Pe cat de mult, surprinzator, detest subiectii hipersensibili, schizoizi in autoanaliza psihologica, - derivati din ideologia camilpetresciana ,,nu pot vorbi onest decat la persoana intai" - pe atat Holban parca "redeems" tipul acesta de personaje prin insusi finalul romanului, care introduce element de criza in subiect, bruind si distorsionand ipoteza autenticitatii relatarii.

[Scerbin Victoria · Rating 5 out of 5]

Am devorat acest roman în adevăratul sens al cuvântului. Personajul masculin m-a intrigat, Sandu este un mister, gândește și acționează egoist fără remușcări, ceea ce este curios. A fost interesantă perspectiva, naratorul a dezbrăcat personajul de absolut toate gândurile ascunse.
Cred că este o carte insuficient de apreciată și înțeleasă.