What do you think?
Rate this book
Jurnal intim
„Sunt şi eu de acord cu G. Călinescu că a scrie un jurnal intim cu scopul de a-l da publicităţii e un non-sens. Publicarea unui jurnal e treaba posterităţii, scrierea lui e o necesitate intimă, dovedită de însăşi mărturisirile făcute de el. Interminabilul Journal al lui André Gide, publicat de el însuşi în timpul vieţii, este astăzi o operă ininteligibilă, în orice caz total lipsită de revelaţii. Dimpotrivă, scrisorile lui Dostoievski rămân mereu zguduitoare şi însoţesc opera sa pe dedesubt, luminând-o de aproape cu o lumină crudă. Jurnalul lui Kafka este de asemenea o operă intimă a cărei valoare e tot de natura revelaţiilor; ceea ce are de învins un scriitor în existenţa lui nu poate fi găsit în operă, care exprimă doar victoria, înfrângerile fiind sublimate în creaţie.
În jurnal apar adesea evenimente monotone şi disproporţionate ca interes şi care nu pot fi pe deplin înţelese decât de cei implicaţi în ele, aşa cum numai marinarii unui vas ar înţelege ceea ce este trecut în jurnalul de bord al navei de către comandant. Dacă nava se scufundă sau trece printr-o mare primejdie, toate acele amănunte de bord pot căpăta un sens adânc.“
Marin Preda, 1964
În jurnal apar adesea evenimente monotone şi disproporţionate ca interes şi care nu pot fi pe deplin înţelese decât de cei implicaţi în ele, aşa cum numai marinarii unui vas ar înţelege ceea ce este trecut în jurnalul de bord al navei de către comandant. Dacă nava se scufundă sau trece printr-o mare primejdie, toate acele amănunte de bord pot căpăta un sens adânc.“
Marin Preda, 1964
546 pages, Paperback
First published January 1, 2004
About the author
Marin Preda
45 books329 followersMarin Preda was one of the best-known post-World War II Romanian writers.
He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu.
He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest.
He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.
He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu.
Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club.
His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).
His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.
Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.
Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.
La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.
În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)
Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic
He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu.
He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest.
He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.
He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu.
Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club.
His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).
His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.
Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.
Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.
La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.
În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)
Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 7 of 7 reviews
October 25, 2019
≪ Imi spun, totusi, pentru a nu mania pe zei: ceva trebuie sa PIERDEM in viata pentru a INVATA sa ne PRETUIM mai mult pe noi insine si sa RESPECTAM pe altii. Este indoielnic ca as fi tras, acum patru ani, concluziile atat de necesare pe care le trag astazi si este in acelasi timp evident ca experienta nu s-ar fi repetat spre binele meu, ci numai spre pierderi ireparabile.
[…] Nenorocirea si sentimentul nefericirii, atunci cand sunt autentice, nu mai sunt deloc expresia egoismului individual: eu nu sufar ca trebuie sa ma despart de niste placeri, ci pentru ca ele dadeau vietii un sens. Odata lipsit de ele, sufera spiritul si nu corpul care se bucura. Eroarea este aceea care ne chinuie cel mai mult in viata, eroarea, o data comisa, constiinta ei. Unii nu pot iesi din ea decat platind cu viata – si nu marimea erorii luata in sine determina gradul de suferinta, ci puterea cu care ne-am atasat de ea. M-am atasat eu foarte tare de Aurora? N-as zice de Aurora atat de mult, cat de ideea pe care o reprezenta ea: ideea de familie, de legatura pentru toata viata. Si acum vine problema sensibila de rezolvarea careia este legata fericirea mea in cea mai mare parte: am facut eu o eroare CASATORINDU-MA sau eroarea consta doar in ALEGERE? Iata intrebarea. ≫
[…] Nenorocirea si sentimentul nefericirii, atunci cand sunt autentice, nu mai sunt deloc expresia egoismului individual: eu nu sufar ca trebuie sa ma despart de niste placeri, ci pentru ca ele dadeau vietii un sens. Odata lipsit de ele, sufera spiritul si nu corpul care se bucura. Eroarea este aceea care ne chinuie cel mai mult in viata, eroarea, o data comisa, constiinta ei. Unii nu pot iesi din ea decat platind cu viata – si nu marimea erorii luata in sine determina gradul de suferinta, ci puterea cu care ne-am atasat de ea. M-am atasat eu foarte tare de Aurora? N-as zice de Aurora atat de mult, cat de ideea pe care o reprezenta ea: ideea de familie, de legatura pentru toata viata. Si acum vine problema sensibila de rezolvarea careia este legata fericirea mea in cea mai mare parte: am facut eu o eroare CASATORINDU-MA sau eroarea consta doar in ALEGERE? Iata intrebarea. ≫
June 6, 2015
Cu regret, ii dau Jurnalului numai 3 stele. Cand m-am apucat de el, eram ca un copil in magazinul cu dulciuri. Paginile se intorceau prea incet pentru setea mea de Marin Preda. Am savurat jurnalul intim la fel ca pe toate romanele lui. Dupa care au venit la rand Caietele de atelier pentru diverse romane: Risipitorii, Delirul, Cel mai iubit dintre pamanteni. E interesant de urmarit cum isi structureaza un scriitor informatia si cum isi face planul de a scrie. Doar ca informatia asta e atat de scoasa din context si atat de greu de urmarit, mai ales daca n-ai citit romanul (Risipitorii, in cazul meu), dar chiar si daca l-ai citit. Cel mai bine ar fi sa citesti caietele astea de atelier imediat dupa ce ai citit romanul, dar cine chiar face asta? Deci 3 stelute pentru ca Jurnalul n-a fost chiar ce mi-am inchipuit eu, desi am aflat multe, multe despre Preda si continua sa fie scriitorul roman preferat.
October 13, 2016
Ceea ce trebuie să știi înainte de a te apuca de acest jurnal e că nu e chiar un jurnal. Sau nu e doar un jurnal, mai bine spus. Ca un mare fan al lui Preda (i-aș citi și reciti romanele la infinit), evident că am devorat partea cu însemnările de pe patul de spital, în mare parte cu privire la despărțirea de marea lui iubire, soția Aurora Cornu. Și chiar și ultima parte a jurnalului, mult așteptată și prea scurtă. Dar foarte bună, că doar e Marin Preda. Și analogia cu Cel mai iubit dintre pământeni, una dintre cărțile mele de căpătâi, evident.
Cât despre restul însă, să mă ierte Dumnezeu, crimă și pedeapsă. La mijlocul cărții se află un carnet de atelier al romanului Risipitorii, roman scris și rescris de nenumărate ori în decurs de câțiva ani și, iertați-mă, nu cel mai bun al lui după părerea mea. Dar hai să zicem că poate nu am avut eu dispoziția necesară la momentul când l-am citit sau, oricum, nu sunt eu în măsură să apreciez. Părerea mea e însă că, oricine ai fi, dacă ai citit sau nu ai citit Risipitorii vreodată, ți-a plăcut sau nu ți-a plăcut, partea asta e un chin. Nu îi văd sensul. Mai ales că e vorba de schițe, nu de posibile fragmente. Poate doar vreun filolog care îl studiază pe Preda de la A la Z, poate el să înțeleagă și să tragă o concluzie de acolo.
În rest, fragmente din convorbiri ale autorului sau ale soției cu Eugen Simion, articole și fragmente, păreri ale lui Petru Dumitriu, Miron Radu Paraschivescu, lucruri care ne privesc mai mult sau mai puțin.
Am trecut greu de tot peste cele mai sus menționate. Și, total atipic mie, care de obicei mă încăpățânez să citesc tot, să nu cumva să sar peste ceva important fără să știu, ei bine, cu părere de rău, la un moment dat am început să sar pagini.
De-asta mi-e și foarte greu să dau o notă. Pentru jurnal aș da 4 sau 5 stele, pentru restul 2 cu indulgență. Așa că o să fie un 3 în final, deși e ca și cum aș face media dintre Inna și Pink Floyd și aș zice că în final iese ceva acceptabil.
Și în final o întrebare, de curiozitate: oare Marin Preda ar fi vrut să îi fie publicat jurnalul? Sau ar fi acceptat asta?
Cât despre restul însă, să mă ierte Dumnezeu, crimă și pedeapsă. La mijlocul cărții se află un carnet de atelier al romanului Risipitorii, roman scris și rescris de nenumărate ori în decurs de câțiva ani și, iertați-mă, nu cel mai bun al lui după părerea mea. Dar hai să zicem că poate nu am avut eu dispoziția necesară la momentul când l-am citit sau, oricum, nu sunt eu în măsură să apreciez. Părerea mea e însă că, oricine ai fi, dacă ai citit sau nu ai citit Risipitorii vreodată, ți-a plăcut sau nu ți-a plăcut, partea asta e un chin. Nu îi văd sensul. Mai ales că e vorba de schițe, nu de posibile fragmente. Poate doar vreun filolog care îl studiază pe Preda de la A la Z, poate el să înțeleagă și să tragă o concluzie de acolo.
În rest, fragmente din convorbiri ale autorului sau ale soției cu Eugen Simion, articole și fragmente, păreri ale lui Petru Dumitriu, Miron Radu Paraschivescu, lucruri care ne privesc mai mult sau mai puțin.
Am trecut greu de tot peste cele mai sus menționate. Și, total atipic mie, care de obicei mă încăpățânez să citesc tot, să nu cumva să sar peste ceva important fără să știu, ei bine, cu părere de rău, la un moment dat am început să sar pagini.
De-asta mi-e și foarte greu să dau o notă. Pentru jurnal aș da 4 sau 5 stele, pentru restul 2 cu indulgență. Așa că o să fie un 3 în final, deși e ca și cum aș face media dintre Inna și Pink Floyd și aș zice că în final iese ceva acceptabil.
Și în final o întrebare, de curiozitate: oare Marin Preda ar fi vrut să îi fie publicat jurnalul? Sau ar fi acceptat asta?
October 20, 2012
"Nu e indicat sa scutim oamenii de suferintele care ii asteapta, sint ale lor, sa-i lasam sa le indure ca sa se faca mai buni".
December 30, 2016
Comoară pe raftul meu- gândurile unui scriitor îndrăgit, așa cum se nasc ele, abrupte, gălăgioase, naive.
Am selectat multe rânduri în care mă regăsesc, am dezbătut multe gânduri pe care le urăsc. Jurnalul e o plăcere intimă.
"Am câștigat câteva idei-sentiment, cum ar fi de pildă a nu te grăbi sau o acorda o importanță proporțională lucrurilor, a-ți crea din faptele vieții tale un echilibru ca un leagăn în care să simți tot timpul beția de a trăi și să nu cunoști niciodată oboseal sufletului.”
Am selectat multe rânduri în care mă regăsesc, am dezbătut multe gânduri pe care le urăsc. Jurnalul e o plăcere intimă.
"Am câștigat câteva idei-sentiment, cum ar fi de pildă a nu te grăbi sau o acorda o importanță proporțională lucrurilor, a-ți crea din faptele vieții tale un echilibru ca un leagăn în care să simți tot timpul beția de a trăi și să nu cunoști niciodată oboseal sufletului.”
December 15, 2019
Nu prea am fost de acord cu două segmente ale literaturii: literatura motivațională și cea diaristă.
Am luat cartea Jurnal intim de Marin Preda de pe raftul unei librării fără să știu de ce. Poate că am făcut-o doar din curiozitate, sau din pricina diversificării genului de cărți pe are le-am achiziționat la momentul respectiv. Însă vreau să vă mărturisesc că atunci când am început să o citesc nu m-am putut opri până nu am terminat-o, în ciuda celor 553 de pagini ale cărții.
Cartea, cu o fabuloasă introducere a lui Eugen Simion, cuprinde pagini de jurnal, note pentru diverse romane, planuri ale unor romane, unele scrise, altele nu.
Se știe prea bine faptul că Marin Preda nu a fost niciodată un diarist de profesie, poate tocmai de aceea întâlnim în paginile acestui jurnal întregul vârtej al angoaselor unui scriitor măcinat de tot felul de gânduri, un fin chirurg al propriului fel de a fi, care bisturizează cu încrâncenare fiecare virgulă a existenței, nelăsând nedisecată vreo părticică din lăuntricul zbucium al traiului cotidian.
Dincolo de legăturile sale cu oamenii timpului său și cu mecanismul politic al vremii, rândurile acestei cărți ne înfățișează un om dezvelit de aura omului cult până aproape de rudimentarismul omului de rând subjugat de grijile diurne, pentru ca mai apoi să fim răsfățați cu gândurile descorsetate ale finului psiholog și al bunului analist Marin Preda.
Găsim în paginile cărții pe omul îndrăgostit, descurajat și apoi din nou îndrăgostit, pe cunoscătorul lumii literare care știe drumul pe care el trebuie să-l urmeze, deși uneori se îndoiește de beneficitatea parcurgerii acestui drum.
Am descoperit aici continua oscilație între omul și scriitorul Marin Preda, un om care este dezamăgit de diaristica lui Dostoievski, pe care îl găsește a fi în această nișă mult prea departe de monstrul sacru din romanele sale.
Poate că tocmai această dezamăgire a diaristicii dostoievskiene l-a apropiat extrem de mult de matrița diaristicii camusiene, dovedindu-se un moralist reținut de o anumită pudoare, conștient parcă de faptul că nu există om fără de greșeală, iar el nu are dreptul de a considera decât un astfel de om.
Interesant este faptul că Marin Preda frecventează paginile jurnalului său doar în momentele de restriște, de strangulare a existenței prin desele etape bolnăvicioase ale vieții sale, atunci când simte nevoia de a fi iubit, dar mai ales de a fi lăsat să iubească.
Astfel că el transformă acest jurnal într-o primordială gură de oxigen, într-o continuă șlefuire a vitraliului prin care lasă să pătrundă întreaga pogorâre a verbelor existențialiste întotdeauna conjugate cu obiectivitatea și profesionalismul psihologului care nu jalonează cu viața, ci dansează cu ea într-un tango tendențios.
Este o carte extraordinară, prin încercarea ei de a arăta incomensurabila trudă a plămăditorilor de cuvinte frumos îmbinate în despotismul serafic al unităților frazeologice ademenitoare. Citiți această carte pentru că merită!
Am luat cartea Jurnal intim de Marin Preda de pe raftul unei librării fără să știu de ce. Poate că am făcut-o doar din curiozitate, sau din pricina diversificării genului de cărți pe are le-am achiziționat la momentul respectiv. Însă vreau să vă mărturisesc că atunci când am început să o citesc nu m-am putut opri până nu am terminat-o, în ciuda celor 553 de pagini ale cărții.
Cartea, cu o fabuloasă introducere a lui Eugen Simion, cuprinde pagini de jurnal, note pentru diverse romane, planuri ale unor romane, unele scrise, altele nu.
Se știe prea bine faptul că Marin Preda nu a fost niciodată un diarist de profesie, poate tocmai de aceea întâlnim în paginile acestui jurnal întregul vârtej al angoaselor unui scriitor măcinat de tot felul de gânduri, un fin chirurg al propriului fel de a fi, care bisturizează cu încrâncenare fiecare virgulă a existenței, nelăsând nedisecată vreo părticică din lăuntricul zbucium al traiului cotidian.
Dincolo de legăturile sale cu oamenii timpului său și cu mecanismul politic al vremii, rândurile acestei cărți ne înfățișează un om dezvelit de aura omului cult până aproape de rudimentarismul omului de rând subjugat de grijile diurne, pentru ca mai apoi să fim răsfățați cu gândurile descorsetate ale finului psiholog și al bunului analist Marin Preda.
Găsim în paginile cărții pe omul îndrăgostit, descurajat și apoi din nou îndrăgostit, pe cunoscătorul lumii literare care știe drumul pe care el trebuie să-l urmeze, deși uneori se îndoiește de beneficitatea parcurgerii acestui drum.
Am descoperit aici continua oscilație între omul și scriitorul Marin Preda, un om care este dezamăgit de diaristica lui Dostoievski, pe care îl găsește a fi în această nișă mult prea departe de monstrul sacru din romanele sale.
Poate că tocmai această dezamăgire a diaristicii dostoievskiene l-a apropiat extrem de mult de matrița diaristicii camusiene, dovedindu-se un moralist reținut de o anumită pudoare, conștient parcă de faptul că nu există om fără de greșeală, iar el nu are dreptul de a considera decât un astfel de om.
Interesant este faptul că Marin Preda frecventează paginile jurnalului său doar în momentele de restriște, de strangulare a existenței prin desele etape bolnăvicioase ale vieții sale, atunci când simte nevoia de a fi iubit, dar mai ales de a fi lăsat să iubească.
Astfel că el transformă acest jurnal într-o primordială gură de oxigen, într-o continuă șlefuire a vitraliului prin care lasă să pătrundă întreaga pogorâre a verbelor existențialiste întotdeauna conjugate cu obiectivitatea și profesionalismul psihologului care nu jalonează cu viața, ci dansează cu ea într-un tango tendențios.
Este o carte extraordinară, prin încercarea ei de a arăta incomensurabila trudă a plămăditorilor de cuvinte frumos îmbinate în despotismul serafic al unităților frazeologice ademenitoare. Citiți această carte pentru că merită!
February 22, 2021
„ Mă aflu la Sinaia în convalescenţă, dar zău că nicio clipă nu mi-a trecut prin cap că o s-o petrec în condiţii atât de rele: nevasta mea are chef de despărţire. Dacă aş fi fost complet restabilit aş fi ştiut să primesc cum se cuvine acest fapt plin de gravitate, dar m-a prins pe picior greşit şi am avut un minut de spaimă. A fost suficient: odată breşa produsă (în inima mea, bineînţeles) răzbunătoarea din orice femeie a jubilat la spaima mea. Atunci m-am clătinat şi mai mult. Fatală clătinare; nevastă-mea s-a instalat şi mai bine în inima mea rănită şi mi-au trebuit trei, patru zile de chinuri ca s-o alung de-acolo. N-am cerut niciun fel de explicaţii, dar nu m-am putut împiedica să-i spun să rămână. Fireşte, era şi mai rău, pentru că fără să-mi dau seama deveneam o ţintă a răutăţii şi cruzimii femeieşti”
Displaying 1 - 7 of 7 reviews