Un volum de povestiri sci-fi, scurte dar cu impact, de la AI la nemurire sau un viitor îndepărtat. Perfect pentru iubitorii acestui gen.
Mi-au plăcut povestirile deși nu toate mi-au intrat sub piele. Unele m-au făcut să uit de prezent, dar cele care au fost pline de explicații sf m-au pierdut 😅 E un risc pe care mi-l asum la orice carte sci-fi citită.
Dar, per total, a fost o experiență faină, mi-am luat doza de sci-fi pentru o perioadă.
Două povestiri mi-au plăcut mult:
Dincolo de orizont
Tratament nediscriminatoriu
Le-am citit cu mare interes, una mai serioasă, cealaltă mai lejeră, s-a lăsat cu râs!
Sunt nemuritor.
Pășesc de la o stea la alta așa cum un om obișnuit pășește dintr-o cameră în cea alăturată. În timp ce eu fac un pas, pentru acel om trec zeci de ani în care a păşit, zi de zi, între limitele lumii sale.
Universul mi s-a deschis şi am ajuns dincolo de orizont, într-un prezent perpetuu interzis muritorilor de rând. Dincolo de orizont nu mai există timp sau spaţiu. Universul îmi aparține.
Sunt nemuritor.
Și nu sunt singurul.