Jurnalul esențial al Monicăi Lovinescu, aflat la a doua ediție (prima e din anul 2010), reprezintă o selecție, făcută cu mult discernământ și cu mână sigură de Cristina Cioabă, din toate cele șapte jurnale scrise între 1981 și 2002. Ceea ce ni se oferă acum este un concentrat de viață, asemenea esențelor de parfum greu de uitat. Și este, în același timp, un prilej de recitire nu numai a unor însemnări zilnice, ci a întregii noastre istorii din acea perioadă.
„Redus la miez, decojit de redundanțe și de fraze-parazit, jurnalul Monicăi Lovinescu pune în lumină, ca oglinzile venețiene, faimoase pentru claritatea lor, un om fără ascunzișuri, frumos și curat. Nici o minciună – nici măcar acele benigne fraze neadevărate cu care avem obiceiul să ne consolăm uneori pe noi înșine – nu încape în aceste pagini. Autoarea a avut, ca puțini alții, vocația și, mai ales, vitejia lucidității și a adevărului. Ceea ce nu înseamnă că nu s-a înșelat, că n-a fost păcălită de destule ori, ci doar că, oricât efort i-ar fi cerut, corecta mereu imaginea oamenilor și a lumii, în căutarea celei reale: o calitate umană și în același timp o «deformație» profesională de jurnalist corect, de om conștient că a vorbi la microfon nu e un premiu, ci o teribilă responsabilitate.“ — IOANA PÂRVULESCU
„Lucrul esențial pe care l-a înțeles Monica Lovinescu a fost acela că problema regimului politic nu e nici politică, nici morală, nici economică, nici administrativă: se referă la tipul de om pus în joc de producerea și reproducerea lui; ține de caracterul uman pe care un regim politic îl postulează. Și pentru că tipul de caracter pe care comunismul îl producea și reproducea indefinit era odios, lupta ei a fost nu atât pentru o literatură frumoasă, cât pentru o societate de caractere. Pe ele le căuta și după apariția lor tânjea. «Trăiți frumos» însemna, pentru ea, trăiți drept, trăiți în acord cu exigențele demnității. Caracterul a fost criteriul suprem care a ghidat viața Monicăi Lovinescu. Acesta a fost «curajul fizic în fața morții» pe care Monica Lovinescu l-a profesat toată viața.“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI
Jurnalul are un scop documentar, fără dezvoltare stilistică, fiind destinat memoriei, nu literaturii. În pagina de jurnal autoarea nu scrie despre ea, ci despre alții. Pentru ea, cei din jur sunt importanți. Triada vieții ei a fost: Eticul, Esteticul și Estul. Sacrificiile făcute de Monica Lovinescu sunt de dragul unor oameni pe care se făceau experimente politice dezastruoase. Se simțea răspunzătoare pentru fiecare dintre cei în suferință sau în pericol. Monica Lovinescu este cea mai importantă voce feminină a exilului românesc.
The second star goes to the people who went through all the crap to synthetize the crap and make it only one volume.
The volume is relevant as a way to have some data over a group covered in mysticism. Lovinescu turns out to be quite dim and unpleasant. She is a failure even in writing, which is puerile and never seems to get above the "daughter of the famous..."
O lectură esențială pentru a înțelege comunismul din România și cum arăta el, din diaspora. Monica Lovinescu face parte din ultimii intelectuali reali ai țării, cei care au dispărut în lagărele și închisorile comuniste. Modul în care luptă pentru intelectualii români este admirabil, iar dânsa l-a transformat în motivația ei. Modul în care descoperă România după 1990 este atât de real și actual în 2024. România s-a schimbat prea puțin ca ținută intelectuala și educație după 1989. De citit la orice vârstă.