Bărbatul fără cap

by Lavinica Mitu

„Bărbatul fără cap este rezultatul unei lupte, atât biografice, cât și literare. Deși volum de debut, în el se regăsesc mulți ani de căutări, de arheologie personală, de genealogie asumată nu fără tensiuni sublimate în cele din urmă literar. Lavinica Mitu are un simț al imaginii și un simț al sunetului pe care nu le pot califica altfel decât «native» – ele sunt dovedite în tot ceea ce a scris ea în ultimii ani și iată că acum își fac de cap și între copertele unei cărți. Încercarea ei de a reconstitui de la nivelul ochilor unui copil atât o lume dispărută, cât și fantoma unui bărbat la fel de dispărut este realizată cu ajutorul acestor instrumente sensibile și mai puțin cu cel al rațiunii sau al memoriei voluntare. Proza ei e ca un elastic întins la maximum – tensiunea pare să rupă firul firav al atașamentului față de un părinte dispărut, însă rezistența acestuia depășește orice imaginație. Dacă ar fi să trag o concluzie, fie ea cât de banală, aș spune că avem în față o carte despre iubirea implacabilă a unui copil pentru părintele lui, dar și despre răul pe care-l facem, de multe ori fără s-o știm, copiilor noștri. O carte sobră, matură, tăioasă ca o sabie de samurai, dar care își conține în adâncuri o tandrețe și o capacitate de a ierta pe care un scriitor mai puțin talentat le-ar fi exhibat cu orgoliu. Lavinica Mitu este, cred asta fără umbră de îndoială, un câștig pentru literatura română contemporană.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

Genres: Romanian Literature

184 pages, Paperback

First published April 1, 2022

Reviews

[Diana Ardu · Rating 4 out of 5]

Uite o carte care nu m-a dezamăgit, deși în ultima vreme am tot citit literatura română contemporană care nu m-a atins în mod special. Vocea pe care am întâlnit-o în cartea Lavinicăi Mitu este, în opinia mea, la fel de puternică precum cea a Tatianei Țîbuleac, a Ioanei Nicolaie sau a Corinei Săbau. Un stil fermecător, o proză scrisă cu asumare, atentă la detalii, muncită aș zice. Dintre toate cărțile scrise pe tema traumei, a familiei disfuncționale, aceasta mi-a plăcut cel mai mult, pentru că, în ciuda temei uzate, reușește să nu cadă în platitudinie, în ridicol, în derizoriu, poate prin ușoara cotire spre un soi de lirism. O recomand!

[Mina H · Rating 5 out of 5]

O prozatoare despre care vom tot auzi. De bine.

Succes, Lavinica ❤️

[Ioana Maria Stancescu · Rating 5 out of 5]

Extraordinar acest debut al Lavinicăi Mitu. Când trauma se preschimbă în "Cuvânt, cuvinte, s.n, 1.Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor, 2. Gând, idee exprimată prin vorbe", iar vorbele aici dor și cu cât dor mai tare, cu atât lucrurile devin mai clare, mai limpezi și mai de folos. Atât pentru cine le-a scris, cât și pentru cine le citește. Recomand cu mare căldură această carte.

[Laura Ionescu · Rating 5 out of 5]

Lavinica Mitu, un nume pe care am face bine să-l ținem minte.
She came in like a wrecking ball.

Ador. <3

[Liviu Chifane · Rating 4 out of 5]

O poveste dramatică de viață spusă într-un stil bine construit din punct de vedere tehnic, prin intermediul unui flux al memoriei și al introspecției covârșitor, pe alocuri sufocant. Transmite emoție, ceea ce este un plus, ținând cont de densitatea narativ-analitică, presărată cu numeroase simboluri, motive și metafore. Un mod inedit de a spune istoria unei familii destrămate, a unui copil maltratat, a unei obsesii paternale, a unui nume nedorit etc. Limbajul este dens, halucinant pentru cititor, pretext pentru a sonda problematici de interes precum violența familială, bullyingul, hărțuirea, sentimentul de insecuritate, marginalizarea, condiția feminității ca factor al vulnerabilității sociale etc. Prezența definițiilor din dicționar este un artificiu bine încapsulat în parcursul identitar al personajului. Cu toate acestea, ultima creație duce totul prea mult spre autobiografic, banalizează cumva toate mecanismele cheltuite în carte. Poate intenția a fost să facă lumină pentru cititorul neavizat, deși nu se știe dacă acesta ajunge până la final, iar cel avizat nu are nevoie de o astfel de demitizare a textului.

[Dragos Dutulescu · Rating 4 out of 5]

4,5*
Se pare că este de actualitate debate-ul „stil vs. poveste”. Nici nu știu din ce tabără fac eu parte pentru că, uneori îmi place la nebunie povestea și atunci nu mă mai interesează stilul (scriitura), iar, alteori, povestea poate fi una destul de banală, dar dacă este scrisă folosind un stil deosebit, mă face să citesc cartea până la final.
Acum, uitându-mă în urmă la cărțile pe care le-am citit, am avut mai mereu tendința de a vorbi despre cele la care, indiferent de calitatea poveștii, stilul a fost cel care m-a fascinat. Au fost și cazuri în care ambele au fost minunate.
Am simțit nevoia să fac această introducere pentru că, citind volumul de povestiri Bărbatul fără cap scris de Lavinica Mitu, am realizat că am fost de-a dreptul fascinat de stilul folosit de autoare în fiecare text din acest volum. Este o scriitură la persoana întâi, prezentată mai mereu de o voce sau prin ochii unui copil. Este o scriitură pe care eu unul nu am mai întâlnit-o până acum și care m-a făcut să rămân în carte până la final, chiar dacă tiparul povestirilor a fost unul care, la un moment dat, a părut ușor repetitiv.
Firul care leagă prozele din acest „dicționar de viață” (autoarea îl denumește „Dicționar pentru ora șase fix”) este unul întâlnit și la alți autori români contemporani: copilărie sub semnul traumei, familie disfuncțională, cutume și tradiții locale, fuga de acasă și promisiunea de a oferi copilului tău o viață ferită de problemele de care ai avut tu parte. Ideea de dicționar a fost extrem de inspirat conturată. Autoarea a inserat în fiecare povestire câte o definiție a unui cuvânt important și relevant în context.
Mi-a plăcut, m-am plimbat puțin și prin Slatina și nici nu am realizat când am terminat de citit cartea.
Felicitări, Lavinia cu un „c” care nu ar fi trebuit să fie acolo! 🤗

[Maria Mihăiță · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut mult cartea de debut în proză scurtă a Lavinicăi Mitu, apărută în 2022, în colecția Ego-proză a editurii Polirom și pot s-o recomand fără rezerve.
Lavinica Mitu scrie o proză bine articulată, densă, dură, dar pertinentă, despre traumă și abuz. Pentru că nimerește exact tonul, rezultatul este o proză de bună calitate. Iar cu ea, o voce de calitate în peisajul literar actual.

[Mafi Zis Amețita Aka Cristina · Rating 5 out of 5]

Nu știu cum au reușit ceilalți cititori să separe textele că eu personal nu am simțit cartea ca pe o proză scurtă ci mai degrabă ca pe un fir neîntrerupt de dor și cicatrici, înnodat alocuri,împletit prin memorie și timp.
Lavinica ești enormă ❤️ești olteancă și asta spune tăt restu 🥰

[Taisia Crudu · Rating 5 out of 5]

#2024 #5
Cartea Lavinicăi Mitu este asemeni unei desagi din care scoți rând pe rând câte o relicvă. Este vorba de o colecție de povestiri tip amintiri din copilărie. Însă, aceste amintiri nu sunt pictate în culori vii, frumoase și vesele, ci mai degrabă în culori sumbre de gri și maro.

Naratorul este o fetiță care trăiește într-o familie disfuncțională. Mama este figura care îi marchează copilăria, iar tatăl (alcoolic și agresiv) este adesea absent, plecat pe la diferite femei de la care revine acasă adesea.

O radiografie a unei societăți aflate în declin, a unei vieți în lipsuri, dar poate cea mai mare insuficiență este prezența figurii paterne atât de necesare.

Zic eu că autoarea a făcut o treabă bună cu acest volum de debut.

“Bărbatul fără cap” de Lavinica Mitu

[Jules · Rating 5 out of 5]

ne întâlnim cu lavinica joia aceasta, online, la clubul de carte clandestin. pentru detalii, urmăriți pagina de fb a asociației informale a vocilor pentru incluziune.

[RAI · Rating 5 out of 5]

Lavinica Mitu debutează în super forță cu un volum de povestiri despre traumele unei copilării profund nefericite, trăită în „sânul” unei familii în care tatăl era mai mult absent, iar mama uitase sau poate nu știuse niciodată să mângâie sau să laude. Dar nu prin conținut surprinde volumul de debut al Lavinicăi, ci în primul rând prin stil, ea reușind să împletească cu mare har scriitoricesc, drama, trauma, asumarea și pacea și să evite excelent orice formă de patetism lacrimogen.
Felicitări din suflet, Lavinica!!! Să mai faci!!!!

[Suzănica Tănase · Rating 5 out of 5]

Iubesc cartea asta, nu știu cum să spun, e a mea. Sunt eu acolo, am scris-o eu, am trăit-o eu. E acasă!

[Anca · Rating 5 out of 5]

Impresia de după lectură: nu există suficiente steluțe pe Goodreads.

[Oxana Traci-Banaruc · Rating 5 out of 5]

Extraordinară cartea Lavinicăi! Una din cărțile care îmi vor fi mereu aproape de inimă. Un scris atât de original, atât de plin, încărcat de strigăte, plânsete, dureri, iertări, destăinuiri încât ai senzația că ești lângă o oală cu lapte lângă aragaz și trăiești senzația ceea când laptele urmează să dea în foc. La fiecare pagina citită ai senzația asta. Ca erupțiile vulcanice, cuvintele curg în valuri mari și groase din carte și toarnă o poveste fierbinte, agitată, atât de sinceră, autentică și totodată tristă, depsre copilăria nedreaptă în care ca într-o oglindă se pot citi toate slăbiciunile, neajunsurile, viciile, valorile și educația părinților, precum și rănile adânci din inimile copiilor care pur și simplu își doresc să fie iubiți.

[Cristina Gabriela · Rating 2 out of 5]

Coerență? Linii de dialog??

Cartea asta este doar o înșiruire de gânduri care au sau nu legatura unul cu altul. A, si nu exista dialog, totul este o adunătură de fraze lungi. Singura parte care a avut sens cât de cât este ultimul capitol...care nu prea are legătură cu restul cărții.

Side note: cum sa îi dai copilului tău numele de familie al soțului?? Nu tu l-ai născut?! Ciudat.

[Raluca · Rating 4 out of 5]

O carte de povestiri, amintirile unui copil văzute prin ochii adultului de azi. Avem în prim plan familia disfuncționala românească, în care, cu siguranță mulți cititori se regăsesc.
Certuri, bătăi, frici, amenințări, relația dintre frați, vacante la țară și gândurile unui copil care trăiește toate astea zilnic!
Este romanul de debut al autoarei, ma bucur ca am început cu el și ca am ales cartea asta după coperta și titlu. Foarte sugestiv!
Abia aștept sa o recitesc pe Lavinica Mitu!

[Iulia Vucmanovici · Rating 4 out of 5]

O literă pusă acolo unde nu trebuia, C, și o rană salvată printr-o Carte, a cărei Copertă o mângâi, după lectură, spre Consolarea că, deși bucoavna începe cu aceeași tăioasă liter��, are și multă parte.

Sinceritatea literară a autoarei -uneori înduioșătoare, alteori îndrăzneață, de fiecare dată lirică- funcționează ca terapie. Curiozitatea mă va face să urmăresc C-ul prenumelui autoarei, spre a vedea spre ce literatură se îndreaptă, mai departe, după acest catharsis.

[Victoria Pătrașcu · Rating 3 out of 5]

3.5

[Gabriela · Rating 3 out of 5]

2,5 - nu sunt o fană a povestirilor scurte, cu toate acestea am apreciat abordarea unor hibe des întâlnite în familii

[Daniela Toader · Rating 5 out of 5]

https://abisurile.com/2022/10/05/ce-a...

Am citit-o pe nerăsuflate, poate și pentru că m-am regăsit în multe dintre subiectele abordate: strampii groși, de bumbac, mașina de spălat rufe Albalux, ruginita, cu încărcare pe sus, înghețata la un leu bucata, săpunul dat prin răzătoare, cleștele din lemn, cu care mama învârtea rufele clătite în cada plină până la jumătate cu apă rece ca gheața, pantofii Guban, "scumpi dar te țin o viață", baia de sâmbătă seara, cu apă încălzită pe soba din bucătărie, apa din cadita de plastic, încălzită la soare, peste zi, și, mai ales, cadita din plastic, bună la aproape orice, geamurile spălate cu oțet și apoi frecate cu hârtie de ziar, dovleceii pané pe care nu îi suportam când eram mică, feliile de pâine de dimineață, unse cu margarină, "ca să cresc mare", bărbatul casei, dictatorul, omul care marca teritoriile și năștea cele mai teribile povești, Impulsul roșu, cel cu miros puternic, mâncarea de spanac cu gust oribil, beteala de pom din hârtie creponata, dihorii la orataniile din curte, fideaua (taiteii, în cazul meu) cu lapte, pe care îi detestam, cârnații făcuți în casă, trași în mate albe, în care mama sufla mai întâi, să se umfle, și abia apoi îi fixa de cilindrul metalic, gri, un fel de prelungire sezonieră a mașinii de tocat carne, merele coapte, merele date prin răzătoare (și amestecate cu zahăr în cazul meu, mâncarea mea de bebeluși, așa cum îi ziceam).
Am citit-o pe nerăsuflate poate și pentru că am așteptat, de fiecare dată, cu nerăbdare finalul fiecărei povești, întrebându-mă "oare ce i-a mai trecut prin cap de data asta?"
Căci da. Finalurile sunt foarte faine, neforțate, și, în plus, ceea ce mi-a plăcut foarte mult în felul în care sunt redate poveștile, au fost metaforele subtile prezente din când în când - mai ales în ideea de final - metafore datorită cărora textul proză devine încet, încet, text poezie. Nici o poveste nu se termină odată cu punctul ultimei fraze. Abia atunci, odată terminată, povestea te cuprinde și te pune pe gânduri. Locurile, oamenii, faptele, senzațiile, toate atât de clare până într-un anumit punct, devin deodată întrebări, prelungiri posibile ale poveștii, finalul devenind astfel, un infinit început.

[Maria Savulescu · Rating 1 out of 5]

Dacă ai crezut că ai citit toate cărțile care „transmit o stare”, pregătește-te pentru o nouă experiență. Lavinica Mitu reușește să atingă culmile plictiselii cu "Bărbatul fără cap", o carte care demonstrează că poți urma foarte multe cursuri de scriere creativă și tot să nu înveți nimic. Teoretic, este un debut din 2022, dar am citit pe undeva că autoarea a mai publicat cândva în trecut. ( sau se consideră debut doar când publici la anumite edituri?!). Oricum, dacă îți place să te afunzi în aceeași stare repetitivă de la prima la ultima pagină, ai nimerit bine.
Ce face această carte să fie cu adevărat „specială”? O combinație remarcabilă de povești fără acțiune, fără fantezie, fără emoții. Exact ce nu cauți într-o carte. Și nu uita de lipsa totală a dialogului. Cine are nevoie de personaje care vorbesc sau interacționează? Lavinica sigur nu.
Cel mai șocant este că fiecare povestire este exact ca cealaltă. Vrei dramă? Ai același tipar de familie disfuncțională, tată bețiv, mamă absentă și un copil pierdut în tot acest haos. Același decor, aceleași emoții plate. E ca și cum te-ai uita la un film în reluare de 10 ori, dar fără să fie măcar un film bun.
Există o rază de speranță? Da, undeva pe la jumătatea cărțuliei, dar pentru patru pagini bune, mă întreb dacă merită să treci prin restul cărții.
Finalul? De-a dreptul hilar. După ce ai suportat 200 de pagini de monotonie, Mitu te răsplătește cu o explicație despre prenumele ei. Da, exact ce voiai să afli după ce ai trăit aceeași traumă repetată pe parcursul întregii cărți: de ce o cheamă Lavinica și nu altfel.
Dacă ești în căutarea unei cărți care să te plictisească până la disperare și să-ți ofere nimic în plus față de primele 30 de pagini, Bărbatul fără cap este perfectă. Dar dacă ai alte standarde literare, fugi cât poți de repede.

[Ana Maria · Rating 4 out of 5]

Cartea asta m a lovit ca un dus rece intr o zi de iarna,in februarie.A fost o calatorie interesanta pentru ca,constant actiunea din carte se intretăia cu actiunea din lumea mea,lumea reala,si nu voi explica in amanunt pentru ca review ul asta nu il pot citi numai eu.Am inteles cartea,am iubit cartea,dar mai ales pe Lavinica,aceasta autoare superba ce mi a adus aminte de toata copilaria mea cu o voce ce trebuie auzita.Unic este stilul ei de a scrie ,plin de definitii detaliate si contextuale care loveau ca o sageata.Scurt si la obiect si aveai nevoie de o gura de aer dupa o definitie simpla ca :

(destept), - destept,adj. | Lat.
deexcitus 1. Care nu doarme, treaz.
'2. (adesea substantivat) Care are mintea agerà si
on si infelege repede;
sau

Tatà, tati, s.m. | Lat. tata 1 1. Bärbat care are
copii; nume pe care i-l dau acestuia copiii sai când
i se adreseazà sau când vorbesc despre el si pe care
si- l dà el insusi când vorbeste despre copiii sai. Pânà
aici a fost clar, doar cà nu avea cum sà mà ajute
dacà ea m-ar fi intrebat iar despre tata. Apoi am citit:
tata bun = tata adevarat.
Si m-am tot gândit cum sà n explic si ei adevaratul
ästa pânà când m-am säturat sã o vad cu ochii rosii
de plans si i-am is sà se ducà la mamaie.
Cartea asta e o lupta,intradevar,dusa de a lungul anilor si purtata de autoare si de fiecare ce va citi cartea si a simtit macar o data in viata ca indiferent de raul facut de parinti,noi trebuie sa îi iubim ,trebuie. Trebuie sa fim ABSOLUT
(< absolvere); cf. fr. absolu | 1. Adj. Care este inde-
pendent de orice conditii si relatii; complet, desavârsit.
• (Substantivat, n.) Ceea ce existà independent de
rice conditie si relatie.
perfecti.

[Marilena Iovu · Rating 5 out of 5]

Am luat-o cu mine în concediu și am citit-o pe nerăsuflate. Nu zic că ar fi chiar prima alegere pentru vacanță, deoarece scriitoarea abordează în proza asta scurtă cu tentă autobiografică subiecte serioase, vieți conjugale cu probleme, violență domestică, divorț și copii lipsiți de tihna vieții de familie.
Bărbatul prezent în majoritatea povestirilor din carte e violent cu nevasta, o lovește nu doar cu pumnii, ci și cu ce-i cade la îndemână, nu-și îmbrățișează copilul, ba îl mai și închide în cameră fără apă și mâncare pentru vina de a fi uitat să ducă gunoiul! Nici cu vecinii nu mi-e rușine, unul își bate nevasta în asemenea hal încât femeia strigă după ajutor. Mama, mamaie, sora nu o cocoloșesc pe fetița care povestește și care suferă fiindcă în loc de jucării primește de Crăciun pulovere de lână de la care o mănâncă pielea. Și-ar dori de ziua ei un tort de înghețată de la cofetăria albanezilor și atunci când va fi mare să aibă bani ca să-și poată face salată boeuf în fiecare zi, nu doar de două ori pe an.
Apropo de mâncare, trebuie să te fi ridicat de la masă când citești povestirile astea cu mirosuri îmbietoare de friptură, ciorbă de fasole, paste, pizza, chec ori brioșe cu ciocolată. Rețetele lipsesc din carte, dar n-ar fi fost ceva original, ca ideea autoarei de a integra în text definiții din Dicționarul Explicativ ale unor cuvinte de bază, ca aici:
„Copiii nu mănâncă atunci când le e 𝐟𝐨𝐚𝐦𝐞 𝑠.𝑓. //𝐿𝑎𝑡. 𝑓𝑎𝑚𝑒𝑠 1.// 𝑆𝑒𝑛𝑧𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑣𝑜𝑐𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑛𝑒𝑣𝑜𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑚𝑎̂𝑛𝑐𝑎, doar atunci când oamenii mari au nevoie ca ei să mănânce.”
Am învățat și un cuvânt nou, care nu apare în DEX, unchia i se spune în carte mătușii. O fi vreun regionalism? Povestirile cu mașina de spălat mi-au amintit și mie cât de chinuitor era să speli la mașină în anii 1990.😜
Primele povestiri „La șase fix” și „Bărbatul fără cap” mi-au plăcut cel mai mult, dar aș evidenția de asemenea „Alfabet”, „Mame bune” și, mai ales, „Ultimul tată”.
De multe ori m-am înfiorat citindu-le, am dat din cap, am țâțâit din buze, dar m-au făcut să și zâmbesc. 😊
Nici nu zici că e un debut, pare o autoare versată, are talent cu carul și știe cum să ajungă la sufletele cititorilor. 😍

[Casiana · Rating 4 out of 5]

Cartea reunește o colecție de povestiri atât de bine închegate, încât aș spune mai degrabă că avem în față o colecție de douăzeci și unu de episoade din copilăria autoarei. Cum le-a ales, nu aș putea să spun, însă cred că acestea surprind atât de bine atmosfera din familiile celei de-a doua jumătăți a comunismului din România, încât cartea poate reprezenta cu ușurință copilăria oricărui cititor care a crescut în acea perioadă.

Volumul nu este adresat nici mamei, nici tatălui, ci copilului care a suferit lipsuri și care a fost nevoit să fie întotdeauna martorul tăcut al violenței domestice. Este mai degrabă un elogiu adus copiilor care cresc greu, fără îndrumare și fără afecțiune. Acei copii care trebuie să își explice singuri de ce nu au și de ce nu primesc.

https://asasunt.eu/barbatul-fara-cap-...

[Andreea Călăraşu · Rating 5 out of 5]

What a beautiful and raw reading experience. Lavinica has a very distinct voice - her writing is harsh, masterful and effortless. This book surprised me with its depth, its subtleties and I now want to read everything she's written.

[Igo · Rating 4 out of 5]

Familia disfuncțională prin ochii copilului. Cel mai dureros este să vezi urmele lăsate de copilărie, cât de profundă e de fapt trauma.
Violența e peste tot in cartea asta, în toate cotloanele vieții de familie, o frescă exactă a societății românești recente.

[Nicoleta Giurgi · Rating 5 out of 5]

"uneori femeile se fac atât de mici încât încap într-un buzunar, o carte, un portofel, chiar și într-un pantof mărimea patruzeci și doi cu șireturi"

Iubesc această carte și sinceritatea (deci autenticitatea) care o ține atât de bine în picioare

[Alexandru Lamba · Rating 2 out of 5]

Scriitura e un mare plus. Din păcate, foarte puține texte propun și o poveste, cu acțiune proprie. În general, microtextele se rezumă la a transmite o stare. Cam aceeași stare, din păcate, ceea ce devine, la un moment dat, monoton.
O cronică în curând.

[Mirabela · Rating 2 out of 5]

Mă așteptam să-mi placă foarte mult această carte și nu s-a întâmplat. Aceeași voce în toate povestirile, aceleași povești de viață traumatizante, un stil haotic de scriere. Probabil artistic, dar nu mi-a plăcut. Toată cartea mi s-a părut fie inconfortabilă, fie plictisitoare.

[Andreea Adler · Rating 3 out of 5]

O carte cu scurte povestiri care până la capăt se vrea o poveste întreagă. N-am înțeles nimic. Literatură care pe mine mă depășește. Simt că am pierdut câte ore din viața mea degeaba.