Nu toate poeziile lui îmi plac, nici măcar nu sunt de acord cu unele dintre concepțiile sale, însă numele lui, asociat de unii critici literari și cititori cu al lui Nicolae Labiș, îmi va transmite mereu nostalgie și mă emoționează fiecare rând în care își exprimă dragostea pentru animale, văzute totodată și ca instrumente dintr-o analogie. În caz că vă întrebați ce este cu vulpile de pe copertă, vă las mai jos una dintre poeziile cu cel mai mare impact asupra mea, pe care o folosesc și ca argument pentru care volumul ar trebui să își facă loc în biblioteca voastră. Recenzia aici: https://shorturl.at/wxzOV.
,,Șchiopătase pân-la vizuină C-un picior zdrobit. Lângă gura ei s-a-ncolăcit Și-n omăt c-o horbotă de sânge, fină, Chipul prins de somn și-a zugrăvit. Larma-mpușcăturii roșii stăruise, Codrul i se legăna-n priviri. Pletos, vântul printre ramuri se iuțise, Risipind grăunțele-i sonore și subțiri. Negura creștea deasupra-i moale, Rumenă-nserarea jilavă sporea, Capul tresălta tot mai agale Și pe rană limba se răcea. Căzu-n viscol coada de jăratec, Buzele de morcov putred s-au umplut. Era miros de frunziș și lut. Și în hrubă, răsfirându-se molatec, Sângele se prelingea tăcut...''
,, Trăieşte dacă-ţi place, iubeşte dacă poţi, Plimbându-te sub lună, fii cu sărutul darnic. Iar dacă vrei cu morţii amic să te socoți, Nu-nvenina pe alţii cu somnul lor zadarnic.
De mult Şeherezada cântase-un cântec mic, Azi frunzele-l îngână cât le ajunge glasul: Pe-acei ce-n lumea asta nu mai doresc nimic, De-i întâlneşti, deplânge-i - apoi grăbeşte-ţi pasul."