Am observat - și nu de azi, de ieri - că există un club al admiratorilor lui Iuda, chiar dacă Iuda, în timp, a devenit un fel de simbol al poporului evreu „deicid”. Scriitorii creștini reproșau evreilor că „l-au ucis pe Iisus”, ca și cum crima ar fi fost colectivă, ca și cum executorii nu ar fi fost romani, ca și cum Pilat din Pont ar fi fost preot în Templul din Ierusalim. Așa „se construiește dușmanul”, vorba lui Eco.
La origine, textul lui Amos Oz a fost o prelegere ținută la Berlin în 2017. Oz publicase deja romanul Iuda și putea prezenta cîteva din speculațiile cu privire la rostul lui în drama christică. Le citează, de altfel în roman. Găsim la început cîteva date autobiografice. Fratele mai mare al bunicului său, Joseph Klausner, a publicat două cărți provocatoare despre Iisus (una în 1922, cealaltă în 1939), un subiect de care savanții iudei se fereau. Observațiile lui Joseph Klausner nu erau doar scandaloase, ci și amuzante. El îi spunea nepotului că Iisus nu a propus o nouă religie, că a fost de fapt un evreu „tradiționalist”, interesat, mai degrabă, să repare Legea decît să o abolească.
Mai spunea că Iisus a fost un „creștin” ciudat, sau, mai corect, că nu a fost creștin. Nu și-a făcut niciodată semnul crucii, nu a avut parte de un botez propriu-zis, n-a sărbătorit Crăciunul, nu a cunoscut taina spovedaniei etc. Apropo de cine este (sau nu este) creștin. Un student m-a întrebat odată dacă cei trei magi de la Răsărit au fost creștini și am fost obligat să-i spun că formal nu erau creștini, fiindcă nu fuseseră botezați și botezul e singura cale de a deveni creștin. Alta nu există...
Revenind la Iuda și la rolul lui, întrebarea care se repetă în „clubul” menționat mai sus e dacă Iuda a fost un actor necesar în scena patimilor. Unii pretind că rolul lui fusese scris încă din eternitate, că era necesar, alții înclină să creadă că Iuda a acționat ca un individ liber, care ar fi putut refuza rolul. Oricine a citit evangheliile și gîndește cîtuși de puțin își dă seama că sărutul lui Iuda a fost inutil. Iisus nu era un necunoscut, toată lumea din Ierusalim îl cunoștea destul de bine, așa că nu era nevoie de un trădător care să-l indice soldaților veniți să-l aresteze. Sărutul lui Iuda este absurd.
Amos Oz afirmă că Iuda a fost singurul dintre apostoli care chiar a crezut în divinitatea lui Iisus. El nu se îndoia că, odată ajuns pe Golgota, Iisus se va arăta în toată strălucirea gloriei sale dumnezeiești. Cînd a văzut Răstignirea, a fost cuprins de deznădejde. Nimic din ce-și imaginase nu s-a împlinit.
Citind The Vanished Library de Luciano Canfora, am dat peste un amănunt interesant. Un gînditor arab nu accepta că Iisus a murit pe cruce. În momentul Răstignirii, Iuda i-ar fi luat locul...