What do you think?
Rate this book
Marinarul și alte ficțiuni
Teatrul static al lui Pessoa atinge teme fundamentale, precum misterul, realitatea ocultă, visarea, marele Dincolo; scrisă exclusiv în proză, dramaturgia pessoană aspiră către un minimalism a cărui intenție e sublimarea limbajului poetic, iar personajele sale aparțin unei lumi în care magia semnelor și a simbolurilor face parte din cotidian.
Marinarul este singurul text dramatic publicat de Pessoa în timpul vieții, în revista Orpheu, în 1915. Pe lângă acesta, volumul de față, al șaptelea din seria de autor coordonată de Dinu Flămând la Editura Humanitas Fiction, mai cuprinde alte douăsprezece drame statice, alături de câteva scenarii de film – de puțin timp publicate și în Portugalia –, prin care Fernando Pessoa provoacă vitala noastră „neliniștire“ existențială în creații ce oscilează de la dramă interioară la poem filozofic sau la înscenarea unor situații enigmatice.
„Suntem în fața unui teatru în teatru, într-o succesiune de planuri diferit articulate, în care propriile personaje își pierd semnificația: totul se concentrează în limbaj, și în limbaj totul este insuficient, de vreme ce viața nu poate fi reprezentată.“ — FILIPA DE FREITAS, PATRICIO FERRARI
„În toate aceste texte, scenografiile extazului sunt mai degrabă niște arte poetice, și nicidecum rostirea oraculară a vreunui mag modern care să‑și grupeze adepții la altarul vreunei secte. E vorba de o superbă victorie a metaforei, ca o lumină ce curge «șiroind pe obrajii lui Dumnezeu», nu de transmiterea ezoterică a cine știe cărui mister ocult rezervat doar câtorva aleși. Iar dacă există vreun ales privilegiat în acest caz, de bună seamă că el este Poetul!“ — DINU FLĂMÂND
Marinarul este singurul text dramatic publicat de Pessoa în timpul vieții, în revista Orpheu, în 1915. Pe lângă acesta, volumul de față, al șaptelea din seria de autor coordonată de Dinu Flămând la Editura Humanitas Fiction, mai cuprinde alte douăsprezece drame statice, alături de câteva scenarii de film – de puțin timp publicate și în Portugalia –, prin care Fernando Pessoa provoacă vitala noastră „neliniștire“ existențială în creații ce oscilează de la dramă interioară la poem filozofic sau la înscenarea unor situații enigmatice.
„Suntem în fața unui teatru în teatru, într-o succesiune de planuri diferit articulate, în care propriile personaje își pierd semnificația: totul se concentrează în limbaj, și în limbaj totul este insuficient, de vreme ce viața nu poate fi reprezentată.“ — FILIPA DE FREITAS, PATRICIO FERRARI
„În toate aceste texte, scenografiile extazului sunt mai degrabă niște arte poetice, și nicidecum rostirea oraculară a vreunui mag modern care să‑și grupeze adepții la altarul vreunei secte. E vorba de o superbă victorie a metaforei, ca o lumină ce curge «șiroind pe obrajii lui Dumnezeu», nu de transmiterea ezoterică a cine știe cărui mister ocult rezervat doar câtorva aleși. Iar dacă există vreun ales privilegiat în acest caz, de bună seamă că el este Poetul!“ — DINU FLĂMÂND
- GenresShort Stories
214 pages, Paperback
First published May 1, 2022
3 people are currently reading
34 people want to read
About the author
Fernando Pessoa
1,262 books6,414 followersFernando António Nogueira Pessoa was a poet and writer.
It is sometimes said that the four greatest Portuguese poets of modern times are Fernando Pessoa. The statement is possible since Pessoa, whose name means ‘person’ in Portuguese, had three alter egos who wrote in styles completely different from his own. In fact Pessoa wrote under dozens of names, but Alberto Caeiro, Ricardo Reis and Álvaro de Campos were – their creator claimed – full-fledged individuals who wrote things that he himself would never or could never write. He dubbed them ‘heteronyms’ rather than pseudonyms, since they were not false names but “other names”, belonging to distinct literary personalities. Not only were their styles different; they thought differently, they had different religious and political views, different aesthetic sensibilities, different social temperaments. And each produced a large body of poetry. Álvaro de Campos and Ricardo Reis also signed dozens of pages of prose.
The critic Harold Bloom referred to him in the book The Western Canon as the most representative poet of the twentieth century, along with Pablo Neruda.
It is sometimes said that the four greatest Portuguese poets of modern times are Fernando Pessoa. The statement is possible since Pessoa, whose name means ‘person’ in Portuguese, had three alter egos who wrote in styles completely different from his own. In fact Pessoa wrote under dozens of names, but Alberto Caeiro, Ricardo Reis and Álvaro de Campos were – their creator claimed – full-fledged individuals who wrote things that he himself would never or could never write. He dubbed them ‘heteronyms’ rather than pseudonyms, since they were not false names but “other names”, belonging to distinct literary personalities. Not only were their styles different; they thought differently, they had different religious and political views, different aesthetic sensibilities, different social temperaments. And each produced a large body of poetry. Álvaro de Campos and Ricardo Reis also signed dozens of pages of prose.
The critic Harold Bloom referred to him in the book The Western Canon as the most representative poet of the twentieth century, along with Pablo Neruda.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
August 28, 2022
What shall I think now, if only I am in a condition to think anything at all? :)
Shall I think how, possibly, little use I have made of it how I slumbered, dozed through it, how little I have known to enjoy its gifts? So to clarify further, I should candidly confess that I have read this book for the most part in a pleasing drowsy state, I dare say even deep sleep for short-lived moments, however from what I remember for sure I have sunken into delightful reveries quite often which had helped me swim through the book in a rather bizarre way, but, surprisingly, I have really liked it. Now that I have just finished it I am thinking what to think about it :D
Firstly, I had wanted to believe that this book would be a kind of rollercoaster of trips like those made by Sinbad the Sailor, the main reason being the name of the book The Sailor , which is the very 'drama' that opens several, totally different fictional texts, which would belong to static theatre. I do not know how static this theatre was, I mean from a critical/literary point of view, but I have certainly navigated in almost all the cardinal points, and especially in quite different eras, going backwards even to Caesar, then to Salomeea and Herod, including John the Baptist. In most of the texts I felt there is absolutely a fabulous style (idea-wise) of writing. Pessoa is Pessoa, ultimately!
Secondly, the drowsiness effect was caused both by the magic of the text ) and by the fact that I have spilled too much Lavender on my bed in recent days There is no doubt the lavender is able to transport one into faraway wondrous lands…
Returning to the book, I feel it is very clear that I have a sliding predilection for this author. Besides The Book of Disquiet that I have been loving since my first read, I have a few other books by Fernando Pessoa that are waiting patiently for me to delve into. I should see about this soon, hopefully.
No… I fancy I shall try not to think :D I mean how shall I now recall the past, and dwell in thought on the few bright moments I have lived through – on precious images and faces? These fictions were so impactful that I can hardly say anything now. I guess that’s better anyway. Because the truth is like this: there is this guy, of course Fernando Pessoa, that stands in front of me, and looks me straight in the face. And I, too, look into his face :) He wants, it seems, to tell me something. He is mute, apparently without words , he does not understand himself -- but I understand him :) I understand that at this instant there is living in him and in me the same feeling, that there is no difference between us. We are the same. In each of us there burns and shines the same trembling spark. H’mm. Who then can discern what was the spark that glowed in each of us? :) Of course, no need of a riddle here: they are the eyes of equals, those eyes riveted on one another :D
Shall I think how, possibly, little use I have made of it how I slumbered, dozed through it, how little I have known to enjoy its gifts? So to clarify further, I should candidly confess that I have read this book for the most part in a pleasing drowsy state, I dare say even deep sleep for short-lived moments, however from what I remember for sure I have sunken into delightful reveries quite often which had helped me swim through the book in a rather bizarre way, but, surprisingly, I have really liked it. Now that I have just finished it I am thinking what to think about it :D
Firstly, I had wanted to believe that this book would be a kind of rollercoaster of trips like those made by Sinbad the Sailor, the main reason being the name of the book The Sailor , which is the very 'drama' that opens several, totally different fictional texts, which would belong to static theatre. I do not know how static this theatre was, I mean from a critical/literary point of view, but I have certainly navigated in almost all the cardinal points, and especially in quite different eras, going backwards even to Caesar, then to Salomeea and Herod, including John the Baptist. In most of the texts I felt there is absolutely a fabulous style (idea-wise) of writing. Pessoa is Pessoa, ultimately!
Secondly, the drowsiness effect was caused both by the magic of the text ) and by the fact that I have spilled too much Lavender on my bed in recent days There is no doubt the lavender is able to transport one into faraway wondrous lands…
Returning to the book, I feel it is very clear that I have a sliding predilection for this author. Besides The Book of Disquiet that I have been loving since my first read, I have a few other books by Fernando Pessoa that are waiting patiently for me to delve into. I should see about this soon, hopefully.
No… I fancy I shall try not to think :D I mean how shall I now recall the past, and dwell in thought on the few bright moments I have lived through – on precious images and faces? These fictions were so impactful that I can hardly say anything now. I guess that’s better anyway. Because the truth is like this: there is this guy, of course Fernando Pessoa, that stands in front of me, and looks me straight in the face. And I, too, look into his face :) He wants, it seems, to tell me something. He is mute, apparently without words , he does not understand himself -- but I understand him :) I understand that at this instant there is living in him and in me the same feeling, that there is no difference between us. We are the same. In each of us there burns and shines the same trembling spark. H’mm. Who then can discern what was the spark that glowed in each of us? :) Of course, no need of a riddle here: they are the eyes of equals, those eyes riveted on one another :D
December 26, 2022
Pessoa e scriitorul oniricului, al visului, al metaforei sugerate. E scriitorul care desenează cu o paleta străvezie, diafana, care dispare aproape imediat ce a fost așternuta pe hârtie. E o experienta aparte, e o călătorie poate mai mult decât literatura oricărui altui scriitor.
November 13, 2023
“Über dem narbengelände
Das langsam verschwindet
So nur phantomschmerz bleibt
Es dringt kaum hörbar ein fieses lachen
Aus der roten info-box
Und in den gräbern wird leise rotiert
Alles nur künftig ruinen
Material für die nächste schicht
Mela, mela, mela, mela, melancholia
Melancholia, mon cher
Mela, mela, mela, mela, melancholia
Schwebt über der neuen stadt
Und über dem land”
(https://youtu.be/VvYtHhxDQ5c?si=nQ6sB...)
Das langsam verschwindet
So nur phantomschmerz bleibt
Es dringt kaum hörbar ein fieses lachen
Aus der roten info-box
Und in den gräbern wird leise rotiert
Alles nur künftig ruinen
Material für die nächste schicht
Mela, mela, mela, mela, melancholia
Melancholia, mon cher
Mela, mela, mela, mela, melancholia
Schwebt über der neuen stadt
Und über dem land”
(https://youtu.be/VvYtHhxDQ5c?si=nQ6sB...)
August 30, 2024
„Întâmplările sunt indivizi. Circumstanțele sunt lumea oamenilor. O bătălie, o cină, o privire, un sărut - fiecare în parte dintre aceste cauze, fiindcă o cauză este o entitate, o persoană, într-o anumită privință alcătuită din carne și oase.
Noi înșine, oamenii, nu suntem altceva decât întâmplări, lente în comparație cu altele, alcătuite din celule, iar fiecare celulă este o întâmplare între elementele care o alcătuiesc... și tot așa până la infinitul interior.” (Texte despre teatrul static, p.188)
Primul scriitor care mi-a arătat atât de bine până unde poate merge puterea imaginației și introspecției. Nu ar trebui să mă mire având în vedere că și-a construit zeci de "avataruri" separate, fiecare dintre aceste identități fiind asumată diferit. "Marinarul și alte ficțiuni" adună diverse scrieri ale scriitorului portughez și introduce conceptul de teatru static, o formă teatrală în care acțiunea externă este redusă la minim, iar accentul este pus pe fluxul interior al gândurilor și sentimentelor.
Textele datează din perioada 1915 - 1920. Pessoa, în afară de câteva călătorii de pe vremea când era copil, nu a mai părăsit Lisabona până la finalul vieții sale. Și totuși, pentru vremea dată, pentru "sedentarismul" său, scriitorul compensează cu o putere extraordinară de a porni și mișca gânduri spre cele mai adânci colțuri ale minții. Câte timbre și câte trip-uri nu și-au luat autorii de mai târziu ca să poată atinge măcar suprafața depășită de Pessoa? :)
Recunosc, nu a fost ușor să parcurg textele, mi-a trebuit o anumită stare. Dar și când am găsit-o, am intrat în transă. Da, jos pălăria, domnule Pessoa.
Noi înșine, oamenii, nu suntem altceva decât întâmplări, lente în comparație cu altele, alcătuite din celule, iar fiecare celulă este o întâmplare între elementele care o alcătuiesc... și tot așa până la infinitul interior.” (Texte despre teatrul static, p.188)
Primul scriitor care mi-a arătat atât de bine până unde poate merge puterea imaginației și introspecției. Nu ar trebui să mă mire având în vedere că și-a construit zeci de "avataruri" separate, fiecare dintre aceste identități fiind asumată diferit. "Marinarul și alte ficțiuni" adună diverse scrieri ale scriitorului portughez și introduce conceptul de teatru static, o formă teatrală în care acțiunea externă este redusă la minim, iar accentul este pus pe fluxul interior al gândurilor și sentimentelor.
Textele datează din perioada 1915 - 1920. Pessoa, în afară de câteva călătorii de pe vremea când era copil, nu a mai părăsit Lisabona până la finalul vieții sale. Și totuși, pentru vremea dată, pentru "sedentarismul" său, scriitorul compensează cu o putere extraordinară de a porni și mișca gânduri spre cele mai adânci colțuri ale minții. Câte timbre și câte trip-uri nu și-au luat autorii de mai târziu ca să poată atinge măcar suprafața depășită de Pessoa? :)
Recunosc, nu a fost ușor să parcurg textele, mi-a trebuit o anumită stare. Dar și când am găsit-o, am intrat în transă. Da, jos pălăria, domnule Pessoa.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews