Fragmentele stoicilor vechi: Zenon și discipolii lui Zenon

by Hans von Arnim (ed., pref.), Filotheia Bogoiu (trad.), Cristian Bejan (trad.)

Alcătuind această culegere de texte, marele filolog german Hans von Arnim a redat culturii occidentale o parte esențială din patrimoniul gândirii greceşti: operele pierdute ale stoicismului vechi.

Caracterul este izvorul vieții, din care curg faptele particulare. Înţeleptul, folosind învăţătura dobândită din experienţa vieţii, face totul aşa cum se cuvine, potrivit cu prevederea, cumpătarea şi celelalte virtuţi… Este robust fiindcă e bine dezvoltat în toate sensurile. Este înalt fiindcă participă la înălţimea destinată omului nobil şi înţelept. Este puternic întrucât şi-a păstrat forţa care i-a fost destinată, fiind de neîntrecut şi de neînvins. Mai degrabă ai putea scufunda în apă un burduf plin cu aer decât să-l poţi sili pe un om înţelept, oricare ar fi el, să facă un lucru împotriva voinţei sale. Fiindcă sufletul pe care raţiunea dreaptă l-a întărit prin învăţături solide nu se predă şi e de neînvins.

Genres: Philosophy

248 pages, Paperback

First published May 1, 2016

Reviews

[Bogdan Raț · Rating 3 out of 5]

„Dintr-o pâinică și-o smochină uscată,
Iar la desert un strop de apă curată,
Compuse o sistemă atât de-originală
Predicând foamea, c-a ajuns să facă școală.”

[Ionut Iamandi · Rating 4 out of 5]

Ca orice filosof, Zenon a căutat să înțeleagă ce e cunoașterea. El a pus la baza ei „impresia”, pe care mintea omului o poate accepta sau nu. Zenon însuși dădea crezare doar așa-numitelor impresii „comprehensibile”, cum le-a numit el. Obișnuia să-și explice astfel teoria: arătându-și palma cu degetele întinse, Zenon spunea: „Iată impresia!” Apoi, strângându-și puțin degetele, „Iată asentimentul!” În fine, atunci când strângea pumnul spunea că aceea este comprehensiunea; analogie prin care i-a dat acestui lucru până atunci inexistent numele de „katalepsis”. Apropiindu-și apoi mâna stângă și strângându-și pumnul cu tărie, spunea că aceasta este știința pe care nimeni, în afara înțeleptului, nu o stăpânește. Cicero spune că aceasta este originea termenului pe care până atunci nimeni nu-l folosise cu acest înțeles; „el (Zenon) a recurs întotdeauna la termeni noi, căci ceea ce spunea era nou”. A scris mai multe cărți, printre care Republica, Despre viața în acord cu natura, Despre impuls sau despre natura umană, Despre pasiuni, Despre îndatorire, Despre lege, Despre educația greacă, Despre aspect, Despre lume, Despre semne, Chestiuni pitagoreice, Chestiuni generale, Despre formulări, Probleme homerice, Despre recitarea poeziei, Arta, Rezolvări, Respingeri, Memorabilele etice ale lui Krates. În Despre Logos, Zenon a arătat că discursul filosofic are trei părți: logica, fizica și etica.

Mai multe în revista Pallas Athena: https://pallasathena.ro/portret-de-st...

[Cristian · Rating 3 out of 5]

Pentru cei ce vor să se familiarizeze cu doctrina veche a stoicilor, studiul introductiv e suficient. Desigur, citind și despre Zenon e de ajutor, dar dincolo de el, valoarea celorlați se reduce la materialul anecdotic(which is quite a feast).
Oricum, stoicismul a fost și rămâne cât se poate de relevant, adică se poate lăuda cineva că destinul nu i-a impus niciodată nimic? Tipii ăștia "de piatră" cum le se mai zicea, priveau fatalitatea în ochi și-i negau puterea de afect. Într-o lume în permanentă transformare, ei cereau sufletului echilibrul perfect, ceea ce se realiza prin încordarea neîncetată a spiritului, pe de-o parte ca să respingi orice ce ți-ar putea tulbura izvorul lăuntric, pe cealaltă, pentru a putea cunoaște adevărul lucrurilor și a-ți accepta destinul; marele pas spre libertate lăuntrică.
Desigur, nu intru în detalii, încerc doar să arăt vigoarea doctrinei celor ce i-ar reproșa că n-ar fi decât altă doctrină a renunțării. Din contră, eu zic că predică o atitudine sănătoasă, aceea de luptă și încordare permanentă a rațiunii. Paradoxal, în numele echilibrului.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Istoria multiseculară a şcolii stoice, care începe cu Zenon din Kition (334?–262? a. Chr.) şi se încheie cu Marcus Aurelius (121–180 p. Chr.), este în mod tradiţional împărţită în trei perioade, dintre care numai cea de-a treia ne este astăzi cunoscută prin texte în versiuni integrale sau prin rezumate consistente, pe când despre primele două nu dispunem decât de informaţii indirecte, furnizate de autori mai târzii (Cicero, Plutarh, Sextus Empiricus, Galenos, Diogenes Laertios ş.a.).
Stoicismul vechi, ilustrat, succesiv, de Zenon şi de discipolii săi: Ariston din Chios, Herillos din Carthagina, Dionysios din Herakleia, Persaios din Kition; apoi de succesorul lui Zenon la conducerea şcolii – Cleanthes din Assos (331?–232 a. Chr.) – şi de elevul său Sphairos din Bosphor; în sfârşit, de urmaşul lui Cleanthes, Chrysippos din Soloi (281?–205? a. Chr.), considerat al doilea fondator al stoicismului, sub conducerea căruia s-a produs dezvoltarea sistematică a doctrinei stoice, urmat de Zenon din Tarsos, Diogenes din Babylon (de fapt din Seleukia) şi Antipatros din Tarsos. În această primă şi decisivă fază a dezvoltării sale, stoicismul se manifestă ca un demers de înnobilare a cinismului, prin păstrarea moralismului riguros al acestuia, combinată cu eliberarea de defectele unilateralităţii şi ignoranţei, în scopul edificării unei doctrine a cărei preocupare pentru „viaţa în acord cu natura“ să fie egalată de cea pentru fundamentele logicii şi teoriei cunoaşterii.

[Iulian · Rating 4 out of 5]

O lectura de specialitate pentru cei ce vor sa aprofundeze doctrina stoicismului.

Nota de atenție pentru cei la început de drum in privința simplei practici a virtuților stoice: prin aceasta carte nu înveți sa pui in aplicare mai bine ceea ce predau filozofii stoici. Nici măcar nu ești scutit de a înțelege prin explicații ceea ce voiau ei sa transmită.

Prin aceasta lectura poți înțelege mai bine rădăcinile stoicismului, cum a fost înțeles și ironia faptului ca toate probleme și obstacole cu care se confruntau acum mulți ani sunt perfect valide și in ziua de astăzi.

In opinia mea este o carte care trebuie citită de mai multe ori pentru a fi înțeleasă pe deplin.

Totuși, in ciuda celor scrise de mai sus, cartea trebuie înțeleasă cu o privire generală, de ansamblu. Desi multe sunt aplicabile și in ziua de astăzi in suficiente fragmente se observa ca multe situații erau judecate poate greșit - sau cel puțin erau judecate din perspectiva limitată a societății de atunci. Inclusiv autorul cărții, in edițiile care conțin notele autorului, spune ca trebuie citită și privită cu ideea ca translația originala (in germana) de multe ori a fost făcută din context.

[Cristian Condurache · Rating 5 out of 5]

The introduction of the book on the first stoic philosophers and the available sources on them was really valuable to me. As for the fragments themselves, these are interesting to read (or even just browse through) in order to get a sense of the origins of stoicism. This is a 5 star rating for the high academic value of the collected fragments.

[Alexandru Leonard · Rating 1 out of 5]

Cea mai slabă carte de filosofie citită vreodată. Sunt mult prea multe trimiteri la o groază de personaje care nu au niciun rol în contextul cărții. Notele de subsol sunt mult prea mari și te scot din firul narativ, după care pierzi principiul sau ideea pe care o citești.

Nu recomand!