Pâine cu ceva: amintiri, ca să se știe cum se trăia în comunismul oamenilor simpli

by Liliana Nechita

„După Cireșe amare, în care povestește viața ei de femeie silită să plece la muncă în Italia ca să-și poată întreține copiii, și Împărăteasa, un portret amar al satului românesc contemporan, Liliana Nechita se întoarce la originile răului, ale plecărilor și părăsirilor: epoca regimului comunist. Pâine cu ceva este un roman autobiografic despre viața unui copil-decrețel dintr-un oraș de provincie al României ceaușiste. Vocea fetiței și memoria selectivă a femeii mature creionează, în tușe când apăsate, când discrete, scene de familie, școală și societate din România anilor ’80: economia de energie electrică, educația prin muncă, privațiunile, cultura descurcărelii și a cozilor la orice, filozofia tăcerii cu subînțeles, frica, frigul, foamea. O poveste menită să fie avertisment și lecție pentru oricine nu a trăit sau a uitat experiența unui regim totalitar.“ — TATIANA NICULESCU

Genres: Romanian Literature, Nonfiction, Romania, History, Memoir

128 pages, Paperback

First published May 1, 2022

About the author

Liliana Nechita is a Romanian writer who has been living and working in Italy for more than fifteen years. After the publication of 20,000 copies of her novel „Cireşe amare”, the author received in Romania the 2013 Woman of the Year Award for the promotion and the defense of women’s rights.

Reviews

[Alexandru · Rating 5 out of 5]

Paradoxal este că în ciuda celor descrise în carte, eu am savurat fiecare pagină. M-am născut la câțiva ani după căderea comunismului și oricum eram prea mic atunci să înțeleg noua lume care se forma în jurul meu și dacă nu aș fi auzit povești de la părinți, bunici și alți oameni plus uitându-mă acum în prezent aș fi zis despre conținutul acestei cărți că este o fabulație. Cum adică să stai la rând ore întregi pentru o bucată de pâine, să ți se dea mâncare cu porția și niciodată îndeajuns, să-ți fie frică să vorbești, să dispară oameni din jurul tău fără motiv, să fii pedepsit dacă îndrăznești să gândești diferit? Cum adică!? Toată lumea încerca să dea șpagă pentru o bucată de ceva în plus și toată lumea știa pe cineva care știa pe cineva care îi putea face rost de anumite lucruri ce nu se găseau la liber. Exact, dacă ne uităm puțin în jur, observăm de fapt că regimul comunist nu a dispărut decât ca structură pentru că este prezent ca mentalitate la orice pas în mulți dintre cei care l-au trăit și care la rândul lor îl transmit indirect noilor generații. Șpaga, pilele și răutatea parcă sunt mai prezente decât oricând. Diferența ar fi că acum sunt la liber și nimeni nu se mai ascunde.

[Cornelia Dumitraș · Rating 5 out of 5]

Musai de citit! Pentru toți cei care nu înțeleg de ce încă trebuie sa dai ,,plicul" la spital, de ce în funcțiile publice de conducere se află oameni care nu au nicio treabă cu funcția lor, de ce adulții din ziua de astăzi sunt anxioși, fricoși și temători să își spună părerea, de ce părinții noștri ne-au crescut așa cum au făcut-o. Mai trebuie încă o generație sa ne revenim complet... Și, poate sa nu ii judecam prea tare pe seniorii din jurul nostru, așa au fost îndoctrinați, noi sa încercăm să schimbăm ceva, cu noi și copii noștri.

[Madam Bovaread · Rating 5 out of 5]

Un buchet de amintiri din comunism, care deși acum pare departe și lăsat în urma noastră, totuși este o perioadă de care nu trebuie să uităm pentru că, așa cu știm, cei care își uită trecutul riscă să îl repete.

"Pâine cu ceva" nu este numai povestea Lilianei, ci povestea unei întregi generații, cea a părinților și bunicilor noștri, așa cum a fost trăită și simțită, descrisă simplu, fără epitete și metafore sau înflorituri. Comunismul a fost o traumă pentru mulți, cu cozi interminabile pentru pâine, lapte sau câteva oase de pui, câteva ore de curent electric și TV pe zi, partidul controlează totul și pe toți, șpaga necerută dar așteptată, nu era voie să pui întrebări sau să te exprimi liber, iar oamenii care deranjau dispăreau pur și simplu și nu mai auzea nimeni de ei.

Am apreciat mult că nu au fost expuse lucruri generale sau auzite de la alții, ci sunt descrise experiențele și sentimentele sau întrebările Lilianei de când era copil, apoi când a crescut și a luptat la rândul ei pentru viitorii săi copii, până când a început Revoluția din '89, care a adus eliberarea de sub jugul comunismului. Povestea bunicilor și părinților Lilianei a fost povestea strivirii unei generații, visele le-au fost ucise și au fost înlocuite cu munca obligatorie pentru un regim care vindea iluzii deșarte.

M-a înduioșat și atins bunica Lilianei, care, deși fizic nu s-a putut împotrivi unui întreg regim, totuși a încercat să-și păstreze mintea, credința și amintirile cât mai vii și neatinse în sufletul ei, ceea ce mi-a adus aminte de niște versuri ce le-am auzit când eram copil: "nu eşti învins cât timp credinţa nu ţi-ai pierdut şi nu ţi-ai stins, credinţa iarăşi te ridică, poţi fi căzut, dar nu învins."

[Luana Rizea · Rating 5 out of 5]

Pâine cu ceva...așa era pâinea doamnei Liliana Nechita în comunism.
A mea era cu margarină, cu apă cu zahăr, cu brânză rasă deasupra, cu gem, cu marmelada aia pe care o uram din toată inima și pe care nici acum nu suport să o văd.
A altora era cu ceai și atât. Poate cu suferință, necaz și bătaie.
..."ca să se știe cum se trăia în comunism" ...degeaba se știe, căci mulți spun că era mai bine.
Nu am trăit mult în comunism și am fost printre cei norocoși, cu bunici "bogați", căci erau țărani la colectiv, la CAP și tot o iau razna când văd o coadă. O coadă la pâine caldă...pe gratis și nu stau. Am trăit puțin în acele vremuri și tot mi se face părul găină și mi se strepezesc dinții când îmi cer copiii pâine cu gem și cu ceai. Urăsc și acum să mănânc portocale sau banane, mai ales de sărbători.
Mă ia capul când se ia curentul sau apa azi, căci îmi aduc aminte cum dormeam cu ai mei în pat și cu căciulă și șosete, să ne încălzim.
Luați și citiți, să vedeți ce fain era comunismul pentru majoritatea! 😉 Și încă această autobiografie este dintre cele norocoase.

[Tudor Crețu · Rating 5 out of 5]

Coperta m-a atras instant, pentru ca știam cumva la ce să mă aștept. Citisem deja Împărăteasa, ce mi-a plăcut tare mult, iar Paine cu ceva seamănă cu o expresie din copilărie, o folosea mama și spunea “ia cu paine”, fie ca era vorba de paste, căpșuni, roșii sau mure.

Liliana împărtășeste cu noi diferite episoade din viața ei sub forma de povesti scurte despre cât de “bine” era in comunism. Povesti despre cozi, avorturi, inegalitatea între bărbați și femei, încercări de evadare, bătăi de la părinți și profesori și multe alte drame.

De ce citesc astfel de cărți? O fac pentru a putea înțelege prin ce au trecut părinții și bunicii mei și de a-mi dezvolta un simt ca un ochi de veghe pentru a urmări ca societatea să nu mai revină niciodată la un asemenea regim.

[Claudia Șerbănescu · Rating 4 out of 5]

O carte mai relevantă decât multe tratate de istorie a comunismului! O autoare care merită toate felicitările pentru felul abil în care, în doar 124 de pagini, reușește să scrie o analiză completă și caustică a comunismului dintre 1967 și 1989 trăit de un copil “decrețel” de proletar român. Recomand cartea și nostalgicilor, și stângiștilor de salon, dar mai ales tinerilor care vor să știe cum arăta viața trăită după “o idee bună, dar prost aplicată”.

[Dalia · Rating 5 out of 5]

O minunăție de carte care m-a făcut să îmi reamintesc propria copilărie din comunism cu toate lipsurile, frustrările și fricile acelor ani.
Cu un talent de povestitor incontestabil, Liliana Nechita a reușit să recompuna cu măiestrie nu doar prezentul ci și iluzia "viitorului de aur" care cerea sacrificii, cum altfel? "să răbdam de foame, de frig, să muncim fără să așteptăm bani și să nu comentăm."
Mi-a plăcut tot: limbajul cursiv, nepretentios, stilul clar, construcția povestirilor, titlurile clare și sugestive.

[Ioana · Rating 5 out of 5]

Cartea relatează fără dramatism literar amintiri puternice și vii despre copilăria, adolescența și primii ani ca tânără mamă ai scriitoarei, ani ce au fost definiți de frică, foame și frig. Cititorul poate pătrunde în intimitatea vieții de zi cu zi din perioada ceaușistă, asistând la scene de familie, de școală și de societate din România anilor '80.

„Pe bunica am văzut-o plângând de multe ori, fericită foarte rar.
Dar chipul ei strălucea de bucurie doar când vorbea, rar și puțin, despre un rege.
De la ea am învățat că despre lucrurile frumoase nu trebuie să vorbești prea mult.
Ele există, le iubești și atât.
Am mai învățat să mă uit cu teamă spre fereastră când șopteam, ba chiar și când gândeam, pistolul putea fi la tâmpla oricui.„

https://ciobanuldeazi.home.blog/2022/...

[Ramona Cantaragiu · Rating 5 out of 5]

"Patria ne forma pentru viitor. Noi râdeam, cântam, glumeam între noi. Aveam manuale gratuite și ni se dădea cravată roșie cu tricolor. Eram vaccinați, făceam gimnastică și cântam imnul în fiecare dimineață. Între timp învățam lucruri fundamentale pentru viitor şi pentru comunism: să răbdăm de foame, de frig, să muncim fără să aşteptăm bani şi să nu comentăm."

[floricel · Rating 5 out of 5]

Cu toate că nu am trăit în comunism, îmi dau seama cât de mult am fost afectată și influențată de oamenii care au trăit în acele vremuri: părinți, profesori, rude, etc
Limitele lor au devenit și limitele mele.
Genul acesta de cărți mă ajută să îi accept mai ușor și să fac unele schimbări, acolo unde deciziile lor m-au forțat să mă dezvolt într-un anumit fel.
Pe lângă faptul că e important să știi ce s-a întâmplat în istorie, cred ca e de datoria fiecăruia să înțeleagă contextul în care s-au format oamenii care te-au educat.

[Cristina Breazu · Rating 5 out of 5]

Deși m-am născut după anii '90, am auzit diverse povesti de la bunici, părinți despre cum se trăia pe vremea comunismului.

Recunosc că niciodată nu m-a pasionat atât de mult subiectul, însă după ce am citit ,,Sînt o babă comunistă!", mi-am dorit și alte cărți, mai multe perspective.

Ce am înțeles eu despre acea perioadă?În primul rând faptul că pentru fiecare comunismul era diferit, că se dădeau lucruri pe sub mână și că acolo au prins rădăcini adânci șpaga și așa numitele pile și nepotisme de care nu am scăpat nici în ziua de astăzi.

Uneori am impresia că oamenii își amintesc selectiv acea perioadă sau că astfel creierul lor îi protejează aducându-le în prezent doar lucrurile bune.
Câți dintre voi nu ați auzit ,,Pe vremea lui Ceaușescu se trăia bine, chiar dacă oamenii stăteau la cozi, se făceau blocuri, chiar dacă pentru asta se demolau casele oamenilor simpli pentru care primeau la schimb un apartament cât o cutie de chibrituri, copiii aveau educație, chiar dacă asta însemna că nu aveau nici un drept la replică și nu-i asculta nimeni"?

Bunica care se roagă în fiecare seară îmi amintește de bunica mea care aprinde candela în fiecare seară, își face semnul crucii adânc și se roagă pentru fiecare în parte cu Psaltirea în brațe.

Îmi dau seama că deși nu m-am născut în acea perioadă tot sunt lucruri de pe vremea aceea pe care încă le regăsesc în casa bunicilor pe care le păstrează cu sfințenie: mileuri, carpeta, bibelouri chiar și radioul și bufetul pentru vesela ,,de sărbătoare".

M-a întristat cartea, dar m-a făcut să apreciez mai mult libertatea pe care o am.

[Ioana Bucur · Rating 5 out of 5]

E greu de evaluat o carte ca asta. E bine scrisa, povesteste cam cum arata viata in comunismul romanesc din anii '70 si '80 si e infioratoare imaginea. Cel mai socant pentru mine e cat de recent e tot. Eu masor timpul in generatii cumva, ori faptul ca persoanele care au trait asta sunt parintii mei, nu doar bunicii, explica multe despre cum am fost noi crescuti. As recomanda cartea ca lectura obligatorie in licee. Are 125 de pagini, se citeste in cateva ore.

[Alexandru Stanciu · Rating 4 out of 5]

Recomandarea de azi, în ajun de zi națională, este pâine cu ceva, tradițional, puțină margarină, sau poate niște magiun, să nu vă treziți mâine dimineață, mai ales dacă vreți să mergeți la defilare, balonați de prea mult românism.

Cei mai în vârstă decât mine, pe care nu i-a lovit încă demența, își amintesc cu siguranță de ceea ce povestește autoarea în cărțulia asta. Cei mai tineri ar face bine să afle. Asta nu e o poveste despre fantoma numită comunism. Ci despre felul în care au putut să trăiască, zeci de ani, vrând-nevrând, ei între ei, românii.

[Elena · Rating 4 out of 5]

Sunt născută în ’90 și nu am trăit comunismul, dar am citit cartea asta cu durere, frustrare și neputință, gândindu-mă că sacrificiile și victimele acelei perioade și ale Revoluției nu și-au găsit pe deplin rostul. E o mărturie sinceră și dureroasă, pe care cred că ar trebui să o citească mai ales cei din generațiile care nu au prins acele vremuri.

[Alexandra Badea · Rating 5 out of 5]

O adevărată mărturie a comunismului românesc.

[Irina Racoviță · Rating 5 out of 5]

Pentru cei născuți (mult) după căderea comunismului - acesta fiind si cazul meu - această carte a venit ca un ghid de cunoaștere și înțelegere a părinților, bunicilor, a celor care au fost profund impactati de tot ce este descris in aceasta carte.
Părinți veșnic ocupați, muncind pana la epuizare, fara timp pentru copii, fara răbdare, oameni in continuă căutare de distrageri, separați si intr-o luptă permanentă cu sinele. Oameni forțați la acea vreme să rămână în tipare care, odată întâlnindu-se cu Libertatea, s-au refugiat intre liniile trasate deja, temându-se și neștiind ce să facă.
Aceasta TREBUIE sa fie o lectură obligatorie pentru ce născuți (mult) după căderea comunismului.

[Alina · Rating 5 out of 5]

“… din punctul meu de vedere eram liberi. Ba chiar mulțumiți. De fapt, eu nu știam ce-i aceea “libertate”, eram născută în colivie și mi se părea că așa trebuie să fie cerul.”

[Diana Lupu · Rating 2 out of 5]

2.5*

[Karuseliana · Rating 4 out of 5]

4,5

[Simsim · Rating 1 out of 5]

Este a doua incercare cu aceasta autoare si desi subiectul e unul despre care citesc de obicei cu interes, nu reusesc sa ma impac cu stilul, pur si simplu nu ma face sa imi doresc sa aflu mai multe si sa dau pagina.

[Alina · Rating 3 out of 5]

Cartea e cam de 3⭐, stilul nu e unul închegat, unitar, pe alocuri scriitura e mai reușită decât în majoritatea textului. Dar e o bucata de istorie personala și națională care merită citita.

[Laura Frunza · Rating 5 out of 5]

Despre comunism am tot citit, dar felul în care Liliana Nechita prezintă propriile amintiri m-a făcut să realizez un lucru care, nu știu de ce, nu mă frapase înainte: de când existăm noi pe lumea asta, copilăria nu a fost o etapă în sine, o etapă a bucuriei, a ocrotirii, a creșterii și dezvoltării libere. Copiii nu erau făcuți de drag, nu erau protejați doar pentru că erau copii, nu li se ofereau bucurii prea multe. Pentru că erau doar niște unelte, iar copilăria era doar o etapă de trecere spre momentul în care aveau să-și arate utilitatea. Și felul în care Liliana Nechită își prezintă experiențele cu foamea, școala, sistemul medical, propaganda etc îți arată felul în care comuniștii vedeau copiii: ca pe o masă de manevră, ținuți în întuneric, învățați de mici cu restricții și interdicții, obedienți. Nu aveau voie să pună întrebări, iar cine ieșea din rând (indiferent că era vorba de o fată care se dădea cu ruj sau de niște tineri care ascultau Abba într-o discotecă obscură) era ostracizat. Cine călca sistemul rău de tot pe bătături (ca băiatul care și-a dorit să devină preot) era aspru pedepsit. Munca patriotică, defilările, liniile la palmă, bătăile acasă erau toate la ordinea zilei.

O carte foarte emoționantă care analizează și devenirea unui comunist, felul în care un om era manipulat să ajungă să creadă în ideologie și s-o aplice cu fervoare. Să citim ca să nu uităm. Sunt vreo două trimiteri la violență sexuală, dar altminteri poate fi citită și de copii de 14+


”Mâncam ce ni se dădea, învățam ceea ce trebuia, nu puneam întrebări, nu aveam îndoieli.
Dar seara, pe ascuns, citeam cărți de dragoste sau ascultam ABBA, Pink Floyd și Beatles. Și asta hrănea sâmburele acela de chef de altceva. Nu știam de ce anume, probabil chef de altă lume, colorată, cu sentimente care se pot declara fără teamă.
Nu bănuiam că acel chef de altceva ar putea fi nevoia de libertate. Tot ceea ce aparținea lumii de dincolo de granițe părea însă fascinant. Și nu pentru că frontierele noastre erau închise, nu pentru că erau oameni care mureau încercând să le treacă, ci pentru că acei artiști vorbeau despre lucruri despre care la noi nu se vorbea: dragoste, prietenie, călătorii spre sine, îndoieli, temeri. În cântecele noastre, totul era patriotic, puternic, strălucitor și plin de responsabilitate. În textele cântecelor ”din afară” am descoperit că oamenii pot avea temeri și îndoieli, că nimic nu e definitiv, că există ziduri acolo unde ar trebui să fie curcubeu, că se poate trăi spunând ceea ce crezi fără să fii arestat, că se poate striga, nu doar șopti.
Cântecele de dragoste erau despre oameni care se iubesc și se despart sau care pleacă fericiți în lumea largă.
Ceea ce vedeam în jurul meu era cu totul și cu totul altceva.
Despre dragoste nici nu se vorbea, era ceva menit să scadă atenția, concentrarea, puterea de muncă. Regula era simplă: crești, muncești, înveți și, când ajungi la banul tău, adică imediat după școală, te măriți.”

”Portocalele alea erau libertatea noastră, momentul nostru de sărbătoare, nu avea importanță dacă cel așteptat era Moș Crăciun sau Moș Gerilă, important era că la televizor dădeau o oră în plus de varietăți, că aveam carne de porc și cârnați făcuți în casă, aveam un brad împodobit cu hârtie creponată și iluzia unei lumi parfumate și colorate.
Bunica continua să se roage, pregătea Scutecele Domnului cu câteva zile înainte, le tămâia, șușotea rugăciuni în timp ce trecea cu ibricul acela fumegând deasupra farfuriilor de împărțit. Când reușeam să aud Tatăl nostru mai bine, mă impresiona mult partea cu Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi.
Noi nu o aveam pe săturate, ne-o luaseră de la gură, număram feliile de pâine tăiate și ne bucuram când vedeam pe jos, aruncate fără decență, biete coji ale unei alte lumi.”

”Cine le spunea oamenilor mari de au de făcut?
Cu ce viteză circulau zvonurile și veștile?
De unde știau ei ce e bine și ce e rău?
Cum de reușeau să se strecoare prin viață ca să poată supraviețui?
Pentru că noi asta am fost: supraviețuitori.
Nu eroi, ei au fost torturați, uciși, chinuiți în numele unei idei.
Dar noi, bieți oameni de rând, am știut doar să stăm răbdători la cozi și să supraviețuim, ascultând vești și dându-le mai departe.”

[lotte montparnasse · Rating 4 out of 5]

note: a more accurate rating would be 4.5

„multă lume e aici, din toate părțile au venit, e greu de construit socialismul, dar tovarășul maistru ne spune că să fim curajoși, că patria are nevoie de noi. nimeni nu mia mai spus vreodată că are nevoie de mine.”

„de atunci nu am mai văzut-o pe colega mea rugându-se. poate că o făcea în gând, dar partidul acolo nu putea intra.”

„(...) cum de reușeau să se strecoare prin viață ca să poată supraviețui? pentru că noi asta am fost: supraviețuitori. nu eroi, ei au fost torturați, uciși, chinuiți în numele unei idei. dar noi, bieți oameni de rând, am știut doar să stăm răbdători la cozi și să supraviețuim, ascultând vești și dându-le mai departe. așa fac și șobolanii. dacă unul singur mănâncă otravă îi anunță pe ceilalți, astfel încât din otrava respectivă nu mai mănâncă niciunul. sau, dacă au apucat să mănânce mai mulți, reușesc să asimileze otrava aceea de parcă ar fi fost hrana cea de toate zilele. asta făceam și noi: încercam să ne anunțăm unii pe alții și asimilam otrăvurile.”

„dragostea era o prostie. munca era sfântă. pentru partid conta ca femeile să facă mulți copii. dar partidul ăsta nu era prezent la tot ceea ce făceam noi zilnic. stabilise doar regulile și oamenii le aplicau scurt. muncești, înveți, te măriți, faci copii, muncești, iei bătaie, ștergi copiii la fund, speli rufe, faci mâncare, muncești, faci alți copii și seara poți merge la culcare cu gândul că ești o nevastă bună, că soțului i-a plăcut ciorba de pește și că a doua zi urma să-i faci tocană de legume. dragostea era un viciu capitalist. oamenii făceau ceea ce trebuia, nu se dorea mare lucru. decât mâncare și obiecte. dragostea nu era obiect și nu se putea mânca. se pomenea de căsătoria mea viitoare cam așa: nu te va lua nimeni de nevastă dacă nu înveți să faci mămăligă! sau: pune mâna și zdrobește bine cartofii, cine te ia dacă nu faci piure bun! dragostea trecea prin stomac. era însoțită de palme și se știa că o nevastă trebuie să rabde, să calce cămăși, să legene copii mulți și să muncească în fabrică în același timp.”

„(...) pentru că ne era teamă, băusem teama asta odată cu laptele matern probabil.”

„(...) suntem oarecum mândri. nu mai contează sângele? se spune că au murit sute de oameni [la casa poporului], unii în accidente de muncă, alții au fost uciși ca să nu spună ce au văzut. cadavrele lor ar fi în pereți, sub podele. turiștii străini merg azi să vadă megalomania unui om. noi mergem să vedem cu ce se ocupa ceaușescu în timp ce noi tremuram, în viscol, așteptând de la 4 dimineața să vină mașina cu lapte, mergem să vedem de ce nu aveam noi pâine și carne, de ce nu aveam zâmbete și de ce nu știam ce să facem cu viața noastră. mergem să vedem ce făcea el în timp ce noi nu făceam nimic.”

„uneori, o sacoșă cu câteva sticle goale în ea ținea locul unei persoane, cineva lăsase rând acolo. în acest caz, lumea tăcea, respecta sacoșa goală. sacoșa era un apendice, o prelungire a omului care fusese acolo mai devreme, îl reprezenta, sufletul lui era acolo, înăuntru. un suflet gol, ce-i drept, dar urma să fie umplut cu măsline, ciocolată, brânză sau salam. ba chiar cu măruntaie de porc sau ficăței de pui, după noroc.”

„m-am căsătorit de foarte tânără, am vrut probabil să scap mai repede de toate. multe fete se căsătoreau de tinere, să scape, să scape, să scape.”

[Dana · Rating 2 out of 5]

Cartea mi-a displacut profund. Nu pentru ca imi aminteste de comunismul pe care l-am trait (avand o varsta apropiata de a autoarei) - in definitiv, am cumpărat cartea exact pentru ca se aurorecomanda din titlu ca o serie de amintiri din comunism -, ci pentru ca o face intr-un stil acru, bolovanos, rautacios si repetitiv.
Departe de mine gandul sa apar comunismul - o tragedie a secolului 20 -, dar nu cred ca este neaparat vina comunismului ca autoarea a avut parinti si profesori al caror comportament, asa cum e descris in carte, frizeaza psihopatia.

Am trait aceiasi ani de scoala, am stat la cozi, am stat in frig si intuneric. Dar in acelasi timp m-am simtit iubita de parinti, am avut voie sa ma joc cu copiii vecinilor, am avut profesori pe care i-am respectat si mi-au fost modele. Scriitura autoarei insa nu lasa loc nici unei raze de iubire, de simpatie, de bucurie. In plus, unele scene si "fapte" nu par sa aiba acoperire documentara reala, par niste zvonuri ridicate la rang de adevar (unele spuse ale mamei, numarul mortilor de la revolutie si cronologia acelor zile, legendele cu batranii omorati in azile in interval de 2 luni, interdictiile legate de evrei si cu catolici par niste fabricari fara acoperire). Mama pare cam batuta in cap cu textele ei, o aschie sarita cam departe de bunica inteligenta, dar obsedata de cadelnita si regele Mihai. Virajul tatalui de la comunist convins la ascultator de Europa Libera iar e cam greu de inghitit, precum si frica de a spune orice, de a gandi, chiar de a privi spre casa transfugului nu se prea pupa cu capitolul cu bancurile despre Ceausescu).

O carte pe care m-am fortat sa o citesc pana la capat, si nu am nicio dorinta de a explora mai mult din scrierile vicrimizatoare ale autoarei.
Inteleg valoarea documentara a acestor amintiri pentru cei nascuti dupa 89, dar, repet, trebuie facuta o distincție intre catastrofa care a fost comunismul si mediul cronic lipsit de iubire in care s-a format autoarea.

In acelasi timp insa, cartea asta explica de ce azi avem atat de multi nostalgici comunisti, suveranisti, habotnici ortodocsi, exact in zona de unde inteleg ca e autoarea. Ca sa intelegem asta, daca avem nevoue, prefer insa cartea "Sunt o baba comunista", a carei lectura nu iti induce o nevoie acuta de a-ti taia venele.

[Petruta · Rating 5 out of 5]

Paradoxal este faptul ca desi citesti ceea ce citesti nu vrei sa te opresti din dat pagina. Alesesem aceasta carte sa o citesc pe drum pentru ca e subtire si usoara, dar am venit acasa si nu am mai lasat-o din mana pana nu am terminat-o. 

M-am născut cu doua luni inainte de revolutie si nu pot spune ca am simtit pe pielea mea efectele comunismul. Dar stiu de la parinti cum stateau la coada cu noaptea in cap pentru ce aveau nevoie si ca erau dăți in care cand le venea randul plecau cu mana goala deoarece stocul se epuizase. Stiu ca televizorul sau plimbarea dupa o anumita ora erau restrictionate. Nu aveai voie sa vorbesti, trebuia sa mergi la defilare si nu la biserica, iar lista poate continua. Comunismul a luat tot si i-a invatat pe oameni sa fure sau sa dea spaga pentru ceva mai bun.

Din pacate, daca stam sa ne gândim comunismul nu a disparut de tot. Inca mai dam spaga, inca mai apelam la pile.

Imi amintesc cum pastra mama cu sfințenie bibelourile, mileurile, carpeta, hainele si vesela pentru sarbatoare.

Mi-a placut tare mult cartea si intentionez sa citesc si celelalte carti ale autoarei. Ar trebui sa fie o lectura obligatorie pentru tineri. Autoarea impartaseste cu noi propriile experiente din vremea comunismului fara dramatism literar. 

Ar trebui citita si recitita ca sa nu ne uitam trecutul si sa riscam sa il repetam. Trebuie sa apreciem si sa ne bucuram de libertatea pe care o avem.

[Andreea · Rating 3 out of 5]

De multi ani am fost interesata de acest subiect si caut sa citesc cat mai mult. Tot ceea ce a fost prezentat in aceasta carte este infiorator, prin cate au putut trece oamenii din acei ani. Din pacate, nu am reusit sa ma inteleg foarte bine cu stilul autoarei. Experientele si amintiriile ei au fost puse in pagina ca si niste simple fapte si nu m-am putut conecta cu cel care nareaza. Din aceasta cauza, desi este o carte scurta, am citit-o destul de incet, avand si momente in care pot sa zic ca nu imi doream asa tare sa ma intorc la poveste.
Cu toate acestea spuse, evenimentele relatate m-au ajutat sa termin cartea intr-un final.

[Emma · Rating 5 out of 5]

Mi-a placut mult scriitura, simplitatea punctelor de vedere si naivitatea din povestile copilului aflat in cusca socialismului. Cele 5 steluțe vin și din pasiunea și dragul meu pentru autorii români. Istoriile scriitoarei de dinainte de Revoluție nu au nimic neobișnuit, nu apuci să spui niciodată pe parcurs “wow, ce idee!” pentru că și dacă ne-am născut după 1990, bunicii și părinții noștri ne-au pus în toate temele de pe vremea lui Ceaușescu. Și in mare ele erau cam două: foamea și dragostea pentru cel mai iubit fiu al poporului. O carte bună pe care am putea să o oferim generației de după ‘90 care crede și spune că “inainte era mai bine” în necunoștință de cauză.

[Florina · Rating 5 out of 5]

Cu un stil de a povesti asemanator melancoliei lui Marguerite Duras, dar si al realismului lui Emil Zola, Liliana Nechita ne descrie cruntul adevar al oamenilor simpli din vremea comunismului.
Metafore (broscutele testoase, sacosa), asemanari si alte figuri de stil se imbina perfect cu textul simplu si pe intelesul tuturor.
Liliana are darul de a proiecta cititorul in trecut.
Cartea mi-a trezit sentimente de furie, durere si neputinta.
O adevarata capodopera care merita citita si povestita.
Istoria e scrisa de invingatori, iar Liliana a trecut de la a fii supravietuitoare la a fii o invingatoare prin vocea ei.
Chapeau!

[Alexandra T · Rating 5 out of 5]

Am avut norocul sa ma nasc dupa Revolutie. Dar chiar si dupa cativa ani se mai simțea influenta comunismului.
Am auzit multe povesti, la scoala, de la familie, am citit carti, dar mereu ma cutremur de la ce aud.

O carte emotionanta, in care se simt tristetea, neincrederea, suferinta si frica printre randuri. Dar si speranta si curajul oamenilor care au infruntat dictatura.
Le sunt vesnic recunoscatoare oamenilor care si-au sacrificat viata ca noi sa fim liberi. Si eu voi lupta mereu pentru a pastra aceasta libertate pentru generatiile viitoare.

O carte care ar trebui citita de toti tinerii si nu numai, pentru a stii ce glont ne-a trecut pe la ureche.

[Dana Viorela · Rating 5 out of 5]

Descriere reală a perioadei comuniste. Mi-am adus aminte de multe lucruri la care nu m-am mai gândit de mult… eu aveam 7 ani în perioada revoluției dar îmi amintesc clar câtă fericire am văzut în jurul meu la căderea comunismului, și îmi amintesc și de zilele în care mergeam la alimentară pentru pâine cu cartela… sau când stăteam la cozi pentru cafea cu mama… frumos scris, simplu și interesant! Ar trebui tradus în mai multe țări, sigur ar avea success!! Recomand citirea oricui!!