What do you think?
Rate this book
Избраникът
Папа Григорий Пети е заченат от кръвосмешение между брат и сестра. За да се задълбочи още повече грехът, после той се оженва за майка си. Когато узнава това, Григорий се подлага на дълбоко поканяние прекратено от намесата на Бог, който го избира за папа. Тази приказна пародийна история Томас Ман пише в края на живота си. В нея той излиза от обичайните си теми, вдъхновен от „Грегориус, или Добрият грешник” от Хартман фон Ауе, но и от „Едип цар” от Софокъл.
За автора:
Томас Ман (1875 – 1955) е един от големите германски писатели на ХХ век, носител на Нобелова награда за литература за 1929 г. След идването на Хитлер на власт той се преселва в Швейцария, а после и в САЩ. Книгите му са забранени в Германия и Томас Ман никога повече не се връща в родината си. Най-известните му произведения са романите „Буденброкови”, „Вълшебната планина”, „Доктор Фаустус” и новели като „Смърт във Венеция”, „Марио и фокусникът” и „Тонио Крьогер”.
За автора:
Томас Ман (1875 – 1955) е един от големите германски писатели на ХХ век, носител на Нобелова награда за литература за 1929 г. След идването на Хитлер на власт той се преселва в Швейцария, а после и в САЩ. Книгите му са забранени в Германия и Томас Ман никога повече не се връща в родината си. Най-известните му произведения са романите „Буденброкови”, „Вълшебната планина”, „Доктор Фаустус” и новели като „Смърт във Венеция”, „Марио и фокусникът” и „Тонио Крьогер”.
432 pages, Paperback
First published January 1, 1951
121 people are currently reading
3459 people want to read
About the author
Thomas Mann
1,889 books5,254 followersLibrarian Note: There is more than one author in the GoodReads database with this name. See this thread for more information.
See also:
Serbian: Tomas Man
Thomas Mann was a German novelist, short story writer, social critic, philanthropist, essayist, and Nobel Prize laureate in 1929, known for his series of highly symbolic and ironic epic novels and novellas, noted for their insight into the psychology of the artist and the intellectual. His analysis and critique of the European and German soul used modernized German and Biblical stories, as well as the ideas of Goethe, Nietzsche, and Schopenhauer. His older brother was the radical writer Heinrich Mann, and three of his six children, Erika Mann, Klaus Mann and Golo Mann, also became important German writers. When Hitler came to power in 1933, Mann fled to Switzerland. When World War II broke out in 1939, he emigrated to the United States, from where he returned to Switzerland in 1952. Thomas Mann is one of the best-known exponents of the so-called Exilliteratur.
See also:
Serbian: Tomas Man
Thomas Mann was a German novelist, short story writer, social critic, philanthropist, essayist, and Nobel Prize laureate in 1929, known for his series of highly symbolic and ironic epic novels and novellas, noted for their insight into the psychology of the artist and the intellectual. His analysis and critique of the European and German soul used modernized German and Biblical stories, as well as the ideas of Goethe, Nietzsche, and Schopenhauer. His older brother was the radical writer Heinrich Mann, and three of his six children, Erika Mann, Klaus Mann and Golo Mann, also became important German writers. When Hitler came to power in 1933, Mann fled to Switzerland. When World War II broke out in 1939, he emigrated to the United States, from where he returned to Switzerland in 1952. Thomas Mann is one of the best-known exponents of the so-called Exilliteratur.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 162 reviews
March 9, 2023
Este vorba, firește, de o re-scriere. Thomas Mann a ales un poem medieval (redactat de Hartmann von Aue pe la 1190), o hagiografie, legenda sfîntului Gregorius, „păcătosul cel bun”, și l-a rescris în cel mai ironic și bonom stil cu putință (e o minunăție de proză!), atribuind această ispravă unui povestitor fictiv, monahul benedictin Clemens, venit din Irlanda și găzduit la o mănăstire din Roma.
Cartea vorbește despre păcat, dar și despre posibilitatea căinței și a iertării. Gregorius este fiul iubirii dintre soră și frate; se va căsători fără să știe cu propria-i mamă (hazardul e celălat nume al destinului); cînd va afla adevărul, va face penitență vreme de 17 ani. Legenda pretinde că Dumnezeu l-a iertat și că Gregorius a devenit Papă. De o mare gingășie este întîlnirea dintre fiu și mamă în finalul povestirii. Femeia are întrebări grave de pus, dar fiul încă nu a găsit toate răspunsurile, deși a trecut prin asceza cea mai dură. Ideea este că îndurarea lui Dumnezeu întrece cu mult dreptatea sa.
În încheiere, voi cita un singur pasaj din călugărul Clemens pentru verva și umorul lui reținut:
Citiți neapărat această carte!
P. S. Versiunea de față este o traducere minuțios revizuită de Ioana Pârvulescu, fiindcă prima ediție (la Editura de Vest, în 1991), era plină de greșeli de toate felurile, îndeosebi de corectură. Din această pricină vechiul text era greu de folosit...
Cartea vorbește despre păcat, dar și despre posibilitatea căinței și a iertării. Gregorius este fiul iubirii dintre soră și frate; se va căsători fără să știe cu propria-i mamă (hazardul e celălat nume al destinului); cînd va afla adevărul, va face penitență vreme de 17 ani. Legenda pretinde că Dumnezeu l-a iertat și că Gregorius a devenit Papă. De o mare gingășie este întîlnirea dintre fiu și mamă în finalul povestirii. Femeia are întrebări grave de pus, dar fiul încă nu a găsit toate răspunsurile, deși a trecut prin asceza cea mai dură. Ideea este că îndurarea lui Dumnezeu întrece cu mult dreptatea sa.
În încheiere, voi cita un singur pasaj din călugărul Clemens pentru verva și umorul lui reținut:
„Un lucru este sigur și anume: scriu proză, și nu versulețe, față de care, îndeobște, nu nutresc un respect exagerat. În această privință mă situez mai degrabă în tradiția Împăratului Carol, care n-a fost doar un mare legiuitor și judecător al popoarelor, ci și protectorul gramaticii și un zelos binefăcător al prozei corecte și pure... Acestea fiind zise, încep precum urmează..." (pp.27-28).
Citiți neapărat această carte!
P. S. Versiunea de față este o traducere minuțios revizuită de Ioana Pârvulescu, fiindcă prima ediție (la Editura de Vest, în 1991), era plină de greșeli de toate felurile, îndeosebi de corectură. Din această pricină vechiul text era greu de folosit...
April 5, 2017
Περί της θαυμαστής Χάριτος του Θεού και της Γεννήσεως του μακαριστού Πάπα Γρηγορίου της πέτρας..ή απλώς,Η ιστορία του καλού αμαρτωλού.
Ο "Εκλεκτός" είναι η μυθοπλασία ενός νόθου παιδιού μοιραίας αιμομιξίας. Καρπός διπλής φρικωδίας που καλείται να εκπληρώσει αναπόδραστα τη Θεϊκή προφητεία.
Το"μπασταρδάκι" του Μαν έχει καταγωγή απο την αρχαιότητα. Είναι παρακλάδι των Οιδιπόδειων μύθων και των ηθελημένων αιμομικτικών αμαρτιών μεταξύ αδελφού και αδελφής-μητέρας και γιού.
Βασισμένος στον αδελφικό έρωτα ο "εκλεκτός" άντρας σε διαφορες εκδοχές -ανόσιων ηρώων-της ιστορίας,διαμορφώθηκε ως μύθος στη Δυτική Ευρώπη και ενεπλάκη στην καταγωγή μεγάλων Παπών.
Ο Πάπας Γρηγόριος της ιστορίας μας έιναι η εξέλιξη ενός μεσαιωνικού δράματος που πραγματεύεται στοιχεία της Βίβλου διευρυμένα και μυθικά που είχαν αναπτυχθεί και επακριβωθεί μέσα σε επτά αιώνες αφηγηματικής τέχνης και ψυχολογίας.
Το δράμα εκτυλίσσεται τοπικά στο δουκάτο της Φλάνδρας Αρτουά και χρονικά σε έναν υπερεθνικό-δυτικό Μεσαίωνα. Στο γλωσσικό κομμάτι παντρεύονται με χιουμοριστικό τρόπο τα παλαιογερμανικά,παλαιογαλλικά και αγγλικά στοιχεία.
Ο Γρηγόριος μόλις μαθαίνει πως είναι καρπός αιμομιξίας και ηθελημένης διπλής αμαρτίας αποφασίζει να μετανοήσει.
Επιβάλλει στον εαυτό του δεκαεπτά χρόνια μετανοίας πάνω σε έναν βράχο χωρίς φαγητό,νερό,ρούχα ή οποιαδήποτε προστασία του ανθρώπινου κορμιού. (Δεκαεπτά χρόνια μετά ζει και στέφεται Πάπας της Ρώμης).
Πρωτίστως έχουμε ζήσει παραμυθένια θρυλική ατμόσφαιρα με βασιλείς,ηγεμόνες,ιππότες,
λόγιους ποιητές,άρχοντες,
σταυροφορίες και συγκρούσεις κληρικών και κοσμικών ιπποτικών κύκλων.
Η Θεία Χάρις αλλά ειδικότερα η Χάρις είναι το κύριο θέμα του βιβλίου. Ο Μαν συνεχίζει κατά κάποιο τρόπο την ιστορία του Δόκτωρ Φάουστους καταλήγοντας σε έναν φαιδρό Πάπα που είναι άγιος κι αμαρτωλός,ένας σατανικός Άγγελος.
Ο Εκλεκτός είναι ως ιδέα η αναίρεση του κακού και της κόλασης. Αφού ο αμαρτωλός εξιλεώνεται και ανυψώνεται,σε πλήρη αντιδιαστολή με τον Φάουστους που θριαμβεύει το κακό και η πτώση είναι οριστική.
(Άποψη του Μαν για τη μοίρα της Γερμανίας μετά τον πόλεμο)
Σε όλο το βιβλίο ο συγγραφέας περιγελά παρωδιακά το παλαιό και το ευσεβές αλλά το κάνει με μελαγχολία και όχι με υποτίμηση. Παρόλη την ειρωνεία και το σκωπτικό ύφος δεν αποπνέει ασέβεια και περισώζει στο τέλος τον Χριστιανικό πυρήνα και την ιδέα της Χάριτος και της αμαρτίας.
Η αξιολόγηση μου 4/5 για τον Εκλεκτό έγκειται μόνο και μόνο στο γεγονός μιας δήλωσης του Τόμας Μαν.
Όταν κάποιος ευλαβής κριτικός έγραψε πως "καλαμπουρίζει με τον καλό Θεό"
εκείνος απάντησε:
«Ε, εδώ το έκανα με τον Γκαίτε,γιατί να μην το κάνω και με τον καλό Θεό; Είμαι βέβαιος ότι καταλαβαίνει απο αστεία σε τούτη την όψιμη μορφή του θρύλου».
(Υπόκλιση αναγνώστη αναμενόμενη).
Καλή ανάγνωση!!
Πολλούς ασπασμούς!
Ο "Εκλεκτός" είναι η μυθοπλασία ενός νόθου παιδιού μοιραίας αιμομιξίας. Καρπός διπλής φρικωδίας που καλείται να εκπληρώσει αναπόδραστα τη Θεϊκή προφητεία.
Το"μπασταρδάκι" του Μαν έχει καταγωγή απο την αρχαιότητα. Είναι παρακλάδι των Οιδιπόδειων μύθων και των ηθελημένων αιμομικτικών αμαρτιών μεταξύ αδελφού και αδελφής-μητέρας και γιού.
Βασισμένος στον αδελφικό έρωτα ο "εκλεκτός" άντρας σε διαφορες εκδοχές -ανόσιων ηρώων-της ιστορίας,διαμορφώθηκε ως μύθος στη Δυτική Ευρώπη και ενεπλάκη στην καταγωγή μεγάλων Παπών.
Ο Πάπας Γρηγόριος της ιστορίας μας έιναι η εξέλιξη ενός μεσαιωνικού δράματος που πραγματεύεται στοιχεία της Βίβλου διευρυμένα και μυθικά που είχαν αναπτυχθεί και επακριβωθεί μέσα σε επτά αιώνες αφηγηματικής τέχνης και ψυχολογίας.
Το δράμα εκτυλίσσεται τοπικά στο δουκάτο της Φλάνδρας Αρτουά και χρονικά σε έναν υπερεθνικό-δυτικό Μεσαίωνα. Στο γλωσσικό κομμάτι παντρεύονται με χιουμοριστικό τρόπο τα παλαιογερμανικά,παλαιογαλλικά και αγγλικά στοιχεία.
Ο Γρηγόριος μόλις μαθαίνει πως είναι καρπός αιμομιξίας και ηθελημένης διπλής αμαρτίας αποφασίζει να μετανοήσει.
Επιβάλλει στον εαυτό του δεκαεπτά χρόνια μετανοίας πάνω σε έναν βράχο χωρίς φαγητό,νερό,ρούχα ή οποιαδήποτε προστασία του ανθρώπινου κορμιού. (Δεκαεπτά χρόνια μετά ζει και στέφεται Πάπας της Ρώμης).
Πρωτίστως έχουμε ζήσει παραμυθένια θρυλική ατμόσφαιρα με βασιλείς,ηγεμόνες,ιππότες,
λόγιους ποιητές,άρχοντες,
σταυροφορίες και συγκρούσεις κληρικών και κοσμικών ιπποτικών κύκλων.
Η Θεία Χάρις αλλά ειδικότερα η Χάρις είναι το κύριο θέμα του βιβλίου. Ο Μαν συνεχίζει κατά κάποιο τρόπο την ιστορία του Δόκτωρ Φάουστους καταλήγοντας σε έναν φαιδρό Πάπα που είναι άγιος κι αμαρτωλός,ένας σατανικός Άγγελος.
Ο Εκλεκτός είναι ως ιδέα η αναίρεση του κακού και της κόλασης. Αφού ο αμαρτωλός εξιλεώνεται και ανυψώνεται,σε πλήρη αντιδιαστολή με τον Φάουστους που θριαμβεύει το κακό και η πτώση είναι οριστική.
(Άποψη του Μαν για τη μοίρα της Γερμανίας μετά τον πόλεμο)
Σε όλο το βιβλίο ο συγγραφέας περιγελά παρωδιακά το παλαιό και το ευσεβές αλλά το κάνει με μελαγχολία και όχι με υποτίμηση. Παρόλη την ειρωνεία και το σκωπτικό ύφος δεν αποπνέει ασέβεια και περισώζει στο τέλος τον Χριστιανικό πυρήνα και την ιδέα της Χάριτος και της αμαρτίας.
Η αξιολόγηση μου 4/5 για τον Εκλεκτό έγκειται μόνο και μόνο στο γεγονός μιας δήλωσης του Τόμας Μαν.
Όταν κάποιος ευλαβής κριτικός έγραψε πως "καλαμπουρίζει με τον καλό Θεό"
εκείνος απάντησε:
«Ε, εδώ το έκανα με τον Γκαίτε,γιατί να μην το κάνω και με τον καλό Θεό; Είμαι βέβαιος ότι καταλαβαίνει απο αστεία σε τούτη την όψιμη μορφή του θρύλου».
(Υπόκλιση αναγνώστη αναμενόμενη).
Καλή ανάγνωση!!
Πολλούς ασπασμούς!
January 27, 2020
I read somewhere that Thomas Mann’s Der Erwählte (=The chosen one; English title: The Holy Sinner) received mixed reviews when first published in 1951. In fact, it was quite polarizing at the time. One critic rejected the novel and spoke of “adulteration of language” while another one, the famous and very influential Marcel Reich-Ranicki, described the book “the most palatable, the most amusing, in short, the most beautiful gibberish that has ever existed in German literature.” That’s quite some praise, coming from Germany’s Pope of Literature, and I tend to agree with it.
This is indeed an unusual text, at least when compared to the other works by Thomas Mann that I’ve read.
First of all it’s set in the Middle Ages and brought to us in the form of a report, written by a monk named Clemens the Irish. Therefore, from Thomas Mann’s point of view (and our’s), one can regard this as an historic novel. On the other hand this is also a kind of adorned re-telling of a much older work, namely the Middle High German narrative poem Gregorius or The Good Sinner by Hartmann von Aue, written around 1190, which was, obviously, contemporary fiction of the 12th century. (Incidently, Hartmann’s work is based upon some even older French manuscripts, although he has made significant alterations.)
Second of all, the language that Mann chose to deliver his take on Hartmann’s epos, I can only call experimental. Quoting (and translating) from a thesis on Mann’s novel:
Last of all, and in addition to the story-layer and the linguistic experimentation, there’s also a meta text in which the monk Clemens claims, that it’s not him driving the plot, but rather the “spirit of the narrative”. He/she/it controls everything, and watches over the conditions and fate of the characters (which is actually quite dramatic, if you think about it). Also, Clemens interrupts the writing flow from time to time to reflect upon and judge the characters’ actions, and decide who’s right and who’s wrong. And that is quite funny, like almost the whole novel, actually.
In the last third or so, too many metaphysical themes come to the fore for me personally and the whole thing becomes a bit incredible. But I suppose Thomas Mann couldn’t help it, because it wasn’t him driving the plot, but rather the “spirit of Hartmann von Aue”.
Anyway, good stuff!
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 3.0 Unported License.
This is indeed an unusual text, at least when compared to the other works by Thomas Mann that I’ve read.
First of all it’s set in the Middle Ages and brought to us in the form of a report, written by a monk named Clemens the Irish. Therefore, from Thomas Mann’s point of view (and our’s), one can regard this as an historic novel. On the other hand this is also a kind of adorned re-telling of a much older work, namely the Middle High German narrative poem Gregorius or The Good Sinner by Hartmann von Aue, written around 1190, which was, obviously, contemporary fiction of the 12th century. (Incidently, Hartmann’s work is based upon some even older French manuscripts, although he has made significant alterations.)
Second of all, the language that Mann chose to deliver his take on Hartmann’s epos, I can only call experimental. Quoting (and translating) from a thesis on Mann’s novel:
The text, which is to be read in New High German and is predominantly written in prose, is interspersed with a large number of foreign words, sentences and dialogues taken from older and younger European languages and, depending on the level of education, should be accessible to the reader more or less completely, but not in their entirety.These languages include Latin, French (new and old), some English, some Middle High German, some Low German (as spoken by fishermen), and some totally new/invented words that sound familiar, but actually aren’t. The funny thing is, you don’t have to understand or look up everything to follow and enjoy the story (but it wouldn’t hurt, either). I was reminded of a character, Salvatore of Montferrat, from Umberto Eco’s The Name of the Rose, who also speaks a strange combination of multiple languages and I wonder if Eco modelled him after Mann’s “beautiful gibberish”.
Last of all, and in addition to the story-layer and the linguistic experimentation, there’s also a meta text in which the monk Clemens claims, that it’s not him driving the plot, but rather the “spirit of the narrative”. He/she/it controls everything, and watches over the conditions and fate of the characters (which is actually quite dramatic, if you think about it). Also, Clemens interrupts the writing flow from time to time to reflect upon and judge the characters’ actions, and decide who’s right and who’s wrong. And that is quite funny, like almost the whole novel, actually.
In the last third or so, too many metaphysical themes come to the fore for me personally and the whole thing becomes a bit incredible. But I suppose Thomas Mann couldn’t help it, because it wasn’t him driving the plot, but rather the “spirit of Hartmann von Aue”.
Anyway, good stuff!
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 3.0 Unported License.
March 20, 2019
Não possui a densidade dramática de “A Montanha Mágica”, não nos convida a participar na vida da burguesia emergente de finais do século 19 na Alemanha, como em “Os Buddenbrook”, não nos transporta para as misérias da condição humana, como em “Doutor Fausto” e tão pouco nos emociona com a dor de uma paixão avassaladoramente impossível como em “Morte em Veneza”.
O que “O Eleito” nos dá é algo de puro entretenimento. Apenas na exuberância da prosa, podemos reconhecer aquele que, em 1929, foi galardoado com o Prémio Nobel da Literatura. É o meu autor alemão preferido de todos os tempos e a sua postura face ao crescimento do nacional-socialismo na terra pátria só aumenta a admiração que, há muito, nutro por Mann.
Voltando à narrativa, e face ao exposto, confesso que fiquei surpreendida mas no melhor sentido em que as emoções de um livro nos pode trazer. Foi uma leitura compulsiva, já que Mann consegue prender-nos a esta história, eivada, porém, de uma enorme religiosidade mas se conseguirmos separar ou talvez compreender todo o enredo, esse aspeto deixa de ter a significância que lhe poderíamos atribuir.
É uma história linda que nos dá a conhecer a lenda do papa Gregório I que terá conduzido os destinos da igreja romana entre 590 e 604, narrada por Clemente, monge cisterciense ou beneditino, baseada em antigos manuscritos que lhe chegaram ao conhecimento. Trata-se de uma quase hagiografia sobre um homem, profundamente pecador para os cânones da época e que é eleito para ocupar o cargo mais alto da hierarquia eclesiástica; trata-se também de uma história de incestos, recorrentemente cometidos, pecados contra natura e a sua forma de expiação. Segundo a sinopse, Thomas Mann quis dar a conhecer “uma fábula que denuncia a necessidade do pecado na ideologia cristã, simbolizada da lenda do papa São Gregório, o Édipo cristão”.
A ação decorre na baixa Idade Média, está localizada no espaço geográfico que hoje abrange a Alemanha e a Itália e centra-se na questão, muito enraizada pela igreja, da necessidade do pecado para atingir a redenção da alma. “Todo o homem, nascido do pecado original, ‘entre as fezes a urina’ (Santo Agostinho), e no âmnio terrivelmente carnal, tem a possibilidade e o dever de se redimir e de se elevar espiritualmente ao divino”.
“O Eleito” é um livro que deve ser lido, absorvido, entendido e acima de tudo compreendido à luz da época que nos está a ser narrada. Se conseguirmos nos absorver dos comentários frequentemente advertidos sobre pecados e demónios e falsas moralidades, retiraremos desta narrativa algo forçosamente agradável e delicioso.
O que “O Eleito” nos dá é algo de puro entretenimento. Apenas na exuberância da prosa, podemos reconhecer aquele que, em 1929, foi galardoado com o Prémio Nobel da Literatura. É o meu autor alemão preferido de todos os tempos e a sua postura face ao crescimento do nacional-socialismo na terra pátria só aumenta a admiração que, há muito, nutro por Mann.
Voltando à narrativa, e face ao exposto, confesso que fiquei surpreendida mas no melhor sentido em que as emoções de um livro nos pode trazer. Foi uma leitura compulsiva, já que Mann consegue prender-nos a esta história, eivada, porém, de uma enorme religiosidade mas se conseguirmos separar ou talvez compreender todo o enredo, esse aspeto deixa de ter a significância que lhe poderíamos atribuir.
É uma história linda que nos dá a conhecer a lenda do papa Gregório I que terá conduzido os destinos da igreja romana entre 590 e 604, narrada por Clemente, monge cisterciense ou beneditino, baseada em antigos manuscritos que lhe chegaram ao conhecimento. Trata-se de uma quase hagiografia sobre um homem, profundamente pecador para os cânones da época e que é eleito para ocupar o cargo mais alto da hierarquia eclesiástica; trata-se também de uma história de incestos, recorrentemente cometidos, pecados contra natura e a sua forma de expiação. Segundo a sinopse, Thomas Mann quis dar a conhecer “uma fábula que denuncia a necessidade do pecado na ideologia cristã, simbolizada da lenda do papa São Gregório, o Édipo cristão”.
A ação decorre na baixa Idade Média, está localizada no espaço geográfico que hoje abrange a Alemanha e a Itália e centra-se na questão, muito enraizada pela igreja, da necessidade do pecado para atingir a redenção da alma. “Todo o homem, nascido do pecado original, ‘entre as fezes a urina’ (Santo Agostinho), e no âmnio terrivelmente carnal, tem a possibilidade e o dever de se redimir e de se elevar espiritualmente ao divino”.
“O Eleito” é um livro que deve ser lido, absorvido, entendido e acima de tudo compreendido à luz da época que nos está a ser narrada. Se conseguirmos nos absorver dos comentários frequentemente advertidos sobre pecados e demónios e falsas moralidades, retiraremos desta narrativa algo forçosamente agradável e delicioso.
August 4, 2012
Magical narration of a story that has no duplicate.
Thomas Mann must have had one of the most amazing story-telling abilities of all times. He knows exactly how to keep the reader in insane excitement, constantly feeding them with new, challenging conflict, alternating your emotions between the wish to discover the resolution, and awe of its unexpected revelation.
From the cover, I had never suspected the books placement in time, but I was pleasantly surprised. I must say, this novel had fell into my hands at an ideal moment, when I was having a sort of quest to discover everything medieval, an age not dark, as it is commonly known, but that hides in it enlightenment. Most importantly, the ridiculed myths, from which we may have much to learn. And Thomas Mann was able, in his time, to create his own myth, through this novel, inspired by Gregorious and other Biblican and Medieval legends, to explore, alongside unforgettable, hyperbolic characters, their path at the hands of passion, loyalty, evil, magick, and Wyrd.
Also, the not exhausting but concise and utterly magical developments had totally brought me into that medieval atmosphere.
Conclusion: Without duplicate, unexpected, hyperbolic, enlightening, unforgettable.
Thomas Mann must have had one of the most amazing story-telling abilities of all times. He knows exactly how to keep the reader in insane excitement, constantly feeding them with new, challenging conflict, alternating your emotions between the wish to discover the resolution, and awe of its unexpected revelation.
From the cover, I had never suspected the books placement in time, but I was pleasantly surprised. I must say, this novel had fell into my hands at an ideal moment, when I was having a sort of quest to discover everything medieval, an age not dark, as it is commonly known, but that hides in it enlightenment. Most importantly, the ridiculed myths, from which we may have much to learn. And Thomas Mann was able, in his time, to create his own myth, through this novel, inspired by Gregorious and other Biblican and Medieval legends, to explore, alongside unforgettable, hyperbolic characters, their path at the hands of passion, loyalty, evil, magick, and Wyrd.
Also, the not exhausting but concise and utterly magical developments had totally brought me into that medieval atmosphere.
Conclusion: Without duplicate, unexpected, hyperbolic, enlightening, unforgettable.
January 5, 2025
Niemand liest dieses Buch, ich weiß nicht, wieso. Ich bin noch nie einer anderen Person begegnet, die es gelesen hatte. Dabei ist es superlustig!
April 22, 2024
What a story !
A Mythical -medieval saga about a holy family but a sinner family, are they holy or sinners?
Based on the medieval epic “Gregorius”written by Minnesinger Hartmann von Aue.
This isn’t one of Mann famous works but it’s one of his latest so you can imagine how capable of the text he was. The language are poetic and the narrative sounds like a religious book, what a combination.
After finishing the book you will struggle with your feeling , you wouldn’t know what to make of it. Are they domed sinners? Could there be salvation for them? Is it an acceptable story or a terrifying tale?
What I can promise is that this is a story like nothing you have encountered before and it’s beautifully written.
A Mythical -medieval saga about a holy family but a sinner family, are they holy or sinners?
Based on the medieval epic “Gregorius”written by Minnesinger Hartmann von Aue.
This isn’t one of Mann famous works but it’s one of his latest so you can imagine how capable of the text he was. The language are poetic and the narrative sounds like a religious book, what a combination.
After finishing the book you will struggle with your feeling , you wouldn’t know what to make of it. Are they domed sinners? Could there be salvation for them? Is it an acceptable story or a terrifying tale?
What I can promise is that this is a story like nothing you have encountered before and it’s beautifully written.
May 16, 2022
Томас Ман light. Изненадващо лека, доколкото може дa се каже по томасмански забавна, книга. Свикнал съм романите на Томас Ман да сътворяват мита на съвременния човек, да бъдат нови и стереотипоразбиващи в това отношение - Вълшебната планина, Доктор Фаустус, Буденрбокови са такива книги. "Избраникът" беше обратното на тях - пресътворено Средновековие, което се занимава с основните библейски митове, често на цената на абсурда и пародията. За мен, като ценител на творчеството на Томас Ман, това беше много важен и непренебрежим роман. Хареса ми и ме разсмя на два пъти.
February 1, 2018
Kao što rekoh već, dopada mi se. Pojedini delovi naročito. Rečenice pisane u imperfektu ponajviše :)
Pripovedač Kliment Irac mi je sa svojim monolozima prirastao srcu. I čini mi se da imamo sličan smisao za humor :)
Pripovedač Kliment Irac mi je sa svojim monolozima prirastao srcu. I čini mi se da imamo sličan smisao za humor :)
October 27, 2025
Ao tomar o espírito da narrativa, que pode estar em todo lugar e ao mesmo tempo, que toca todos os sinos de Roma sem a presença de um sineiro, mas que não pode alterar os fatos e pretende contar uma história horrorosa com final redentor, para o nosso entretenimento, Thomas Mann compõe uma novela tão excelente quanto quaisquer dos seus maiores romances.
Como em uma peça trágica, um só ato é o início e o fim de todos seus personagens, sendo por meio dele, que é antes de tudo uma transgressão moral e espiritual, que se desencadeia as ações no futuro de todos.
Ao conceber dois herdeiros gêmeos, o Duque de Flandres, Grimaldo, acredita ter concluído seu desejo de futuro para o reino, todavia, não poderia estar mais equivocado, dado que por meio deles o destino não só da nobreza de Flandres e Artois como do papado seria definido décadas mais tarde.
Meio a batalhas, acusações, penitências e muita monstruosidade, ainda que Mann não tenha concebido uma obra com a densidade de A montanha mágica e de Doutor Fausto, que são obras emergidas dos rumores e decadência das guerras com consequente impacto no futuro da Alemanha, é tão boa e chocante quanto qualquer pacto com o diabo de Doutor Fausto ou com as sessões de outro mundo de A montanha mágica, vez que vai de encontro a maior baixeza humana até a maior redenção do mundo católico, em uma obra que é tão chocante quanto boa.
Como em uma peça trágica, um só ato é o início e o fim de todos seus personagens, sendo por meio dele, que é antes de tudo uma transgressão moral e espiritual, que se desencadeia as ações no futuro de todos.
Ao conceber dois herdeiros gêmeos, o Duque de Flandres, Grimaldo, acredita ter concluído seu desejo de futuro para o reino, todavia, não poderia estar mais equivocado, dado que por meio deles o destino não só da nobreza de Flandres e Artois como do papado seria definido décadas mais tarde.
Meio a batalhas, acusações, penitências e muita monstruosidade, ainda que Mann não tenha concebido uma obra com a densidade de A montanha mágica e de Doutor Fausto, que são obras emergidas dos rumores e decadência das guerras com consequente impacto no futuro da Alemanha, é tão boa e chocante quanto qualquer pacto com o diabo de Doutor Fausto ou com as sessões de outro mundo de A montanha mágica, vez que vai de encontro a maior baixeza humana até a maior redenção do mundo católico, em uma obra que é tão chocante quanto boa.
November 11, 2025
Zweifellos fristet Der Erwählte eine Art Schattendasein im Werk von Thomas Mann. Selten erwähnt, vermutlich noch seltener gelesen. Auch in meiner Wahrnehmung blieb er lange Zeit unter dem Radar. Eventuell steht die religiöse Motivik rund um Schuld und Erlösung einer größeren Popularität im Wege. Das Hoffen auf göttliche Gnade ist inzwischen aus der Mode gekommen, was die Identifikation mit der Hauptfigur Gregorius schwierig macht. Die Handlung bleibt eng der Vorlage verhaftet, dem mittelhochdeutschen Versepos Gregorius oder der gute Sünder von Hartmann von Aue aus dem 12. Jahrhundert. Geht aber über die Ursprungslegende hinaus, indem diese mittels Einführung eines fiktiven Erzählers ironisch gebrochen wird. Ein Mönch, Clemens der Ire, der an heiklen Stellen moralische Bedenken äußert, um dann um so eifriger fortzufahren. Immerhin haben wir es mit einem zweifachen Fall von Inzest zu tun. Da ist Fingerspitzengefühl gefragt. Zum Glück ist der Erzähler kein Tugendbolzen, sondern lässt seinem Mitteilungsdrang freien Lauf und weiß seine (unbekannten) Leser munter zu unterhalten. Er ist die heimliche Hauptfigur, die der eigentlich tragischen Geschichte eine humorvolle Note verleiht.
Inhaltlich, wie formal gibt es im Grunde nichts auszusetzen. Thomas Mann beweist in Der Erwählte seine ganze Kunstfertigkeit als Schriftsteller. Und doch konnte ich mich beim Lesen nicht recht damit anfreunden. Die Erlösung des Sünders von seiner Schuld ist nach christlicher Logik ein zwingendes, aber leider etwas fades Ende (Verglichen mit Sophokles' Ödipus.). Was auch die Frage aufwirft, von welchem Schuldkomplex sich Thomas Mann mit diesem Thema freischreiben wollte. Er hat das Buch offiziell als optimistischen Gegenentwurf zum Doktor Faustus bezeichnet, welches "bei düsterster Weltlage die Menschen trösten und erheitern soll". Doch habe ich den Eindruck, bei aller Vorsicht was biografische Deutungen angeht, dass auch persönlichere Motive mitspielten. So ist ein sanftes Alterswerk entstanden, dass eine merkliche Tendenz zur Frömmigkeit aufweist.
Inhaltlich, wie formal gibt es im Grunde nichts auszusetzen. Thomas Mann beweist in Der Erwählte seine ganze Kunstfertigkeit als Schriftsteller. Und doch konnte ich mich beim Lesen nicht recht damit anfreunden. Die Erlösung des Sünders von seiner Schuld ist nach christlicher Logik ein zwingendes, aber leider etwas fades Ende (Verglichen mit Sophokles' Ödipus.). Was auch die Frage aufwirft, von welchem Schuldkomplex sich Thomas Mann mit diesem Thema freischreiben wollte. Er hat das Buch offiziell als optimistischen Gegenentwurf zum Doktor Faustus bezeichnet, welches "bei düsterster Weltlage die Menschen trösten und erheitern soll". Doch habe ich den Eindruck, bei aller Vorsicht was biografische Deutungen angeht, dass auch persönlichere Motive mitspielten. So ist ein sanftes Alterswerk entstanden, dass eine merkliche Tendenz zur Frömmigkeit aufweist.
March 1, 2025
Reseña en mi canal: https://youtu.be/ZG4Rnfelams?si=2ndfx...
September 25, 2020
Το κυκνειο ασμα του Μαν και το αριστουργημα του. Εμπειρος πια χωρις διαθεση να φλυαρησει και να κουρασει τον αναγνωστη οπως σε παλιοτερα βιβλια του γραφει ενα εξαιρετικο βιβλιο.
Ατμοσφαίρα βγαλμενη απο τις διηγησεις του Μαλορυ και αιρετικοι χαρακτηρες.
Εξαιρετικο.
Ατμοσφαίρα βγαλμενη απο τις διηγησεις του Μαλορυ και αιρετικοι χαρακτηρες.
Εξαιρετικο.
May 28, 2023
Този роман е истинско пиршество за духа! Великолепен и единствен по рода си.
Преводът на Любомир Илиев е у н и к а л е н, но оригиналът също трябва да се прочете.
Преводът на Любомир Илиев е у н и к а л е н, но оригиналът също трябва да се прочете.
September 15, 2025
Li a primeira vez esse livro no primeiro ano da graduação de psicologia, encontrei a edição da Mandarim no biblioteca da UniFio, mas como estou fazendo um curso na USP sobre a obra de maturidade do Thomas Mann e pouco me lembrava do livro, então resolvi relê-lo.
Não sei porque pouco me lembrava dele, é praticamente um Édipo cristão, é de fato baseado numa lenda medieval, mas agora posso ter uma aula produtiva sobre ele na próxima quarta.
Não sei porque pouco me lembrava dele, é praticamente um Édipo cristão, é de fato baseado numa lenda medieval, mas agora posso ter uma aula produtiva sobre ele na próxima quarta.
March 29, 2014
Unul dintre motivele pentru care mi-aș dori să știu germană este să pot citi marii scriitori germani în limba lor natală.
Este un deliciu să te înfrupți din proza lui Thomas Mann. Or, chiar dacă mâncarea este reîncălzită, Corneliu Papadopol profită la maximum de calitatea ingredientelor și a rețetei secrete care i-a adus autorului Premiul Nobel pentru Literatură și ne servește, cu ajutorul editurii Humanitas, o traducere a unui roman foarte plăcut.
Alesul lui Thomas Mann este o reintepretare, ca să zic așa, epopeei în versuri Gregorius a poetului medieval german Hartmann von Aue care, la rându-i, s-a inspirat din literatura și folclorul francez: Vie de Sant-Grégoire.
Mă gândeam să încep să vă povestesc puțin despre ce-i vorba dar am să mă abțin pentru că pe mine mă scot din sărite recenziile care îmi povestesc cărțile în loc să-mi vândă ponturi care să mă facă să vreau să o citesc.
Pe scurt, Thomas Mann adaptează o epopee medievală la și pentru gusturile omului modern al secolului XX. Astfel avem parte de un roman cu de suspans, incest, răsturnări incredibile de situație, discursuri religioase numai bune de citit și luat în seamă în preajma Paștelui, iar incest, puțin fantastic, picături de umor fin, ce să mai, un roman excelent din toate punctele de vedere.
S-ar putea să mai citiți tot felul de recenzii care mai de care mai simandicoase și pretențioase care să vă bage în sperieți datorită, în primul rând, renumelui autorului dar, credeti-mă, acest volum chiar este accesibil, chiar merită și, zic eu, nu ar strica nimănui să-și mai scoată nasul din volumașele ușurele care se scot pe bandă rulantă și să vadă ce înseamnă, cu adevărat, să construiești poezie-n proză.
Acest volum este bine venit în orice bibliotecă, geantă de voiaj sau noptieră de weekend.
Este un deliciu să te înfrupți din proza lui Thomas Mann. Or, chiar dacă mâncarea este reîncălzită, Corneliu Papadopol profită la maximum de calitatea ingredientelor și a rețetei secrete care i-a adus autorului Premiul Nobel pentru Literatură și ne servește, cu ajutorul editurii Humanitas, o traducere a unui roman foarte plăcut.
Alesul lui Thomas Mann este o reintepretare, ca să zic așa, epopeei în versuri Gregorius a poetului medieval german Hartmann von Aue care, la rându-i, s-a inspirat din literatura și folclorul francez: Vie de Sant-Grégoire.
Mă gândeam să încep să vă povestesc puțin despre ce-i vorba dar am să mă abțin pentru că pe mine mă scot din sărite recenziile care îmi povestesc cărțile în loc să-mi vândă ponturi care să mă facă să vreau să o citesc.
Pe scurt, Thomas Mann adaptează o epopee medievală la și pentru gusturile omului modern al secolului XX. Astfel avem parte de un roman cu de suspans, incest, răsturnări incredibile de situație, discursuri religioase numai bune de citit și luat în seamă în preajma Paștelui, iar incest, puțin fantastic, picături de umor fin, ce să mai, un roman excelent din toate punctele de vedere.
S-ar putea să mai citiți tot felul de recenzii care mai de care mai simandicoase și pretențioase care să vă bage în sperieți datorită, în primul rând, renumelui autorului dar, credeti-mă, acest volum chiar este accesibil, chiar merită și, zic eu, nu ar strica nimănui să-și mai scoată nasul din volumașele ușurele care se scot pe bandă rulantă și să vadă ce înseamnă, cu adevărat, să construiești poezie-n proză.
Acest volum este bine venit în orice bibliotecă, geantă de voiaj sau noptieră de weekend.
May 23, 2014
Vechi teme mitologice (incestul, gemenii, nașterea excepțională a eroului), biblice (alesul, îngerul vestitor), curtenești (cavalerul luptând pentru salvarea inaccesibilei doamne iubite, ritualuri ale corteziei), se amestecă în această poveste a păcătosului cel bun care pare a fi o bună ilustrare a celebrei butade aparținând lui Oscar Wilde: „Orice sfânt are un trecut, orice păcătos are un viitor”. Un roman despre păcat și mântuire, despre iubire și vinovăție, despre destin și alegere, un roman despre roman, nu în ultimul rând.
De la pupitrul său din biblioteca mănăstirii Sankt Gallen din Țara Alemană, călugărul Clemens („spiritul povestirii”, pe care ți-l și imaginezi zâmbind în barbă pe măsură ce așterne rândurile pe hârtie) are misiunea de a spune lumii povestea cu suișuri și coborâșuri a unui sfânt păcătos. Sub aparențele unei legende medievale, un fel de exempla asemănătoare celor din Viețile sfinților, această „poveste a păcătosului bun” este un fel de biografie exemplară a unui om de excepție (papa Grigore cel Mare, se poate bănui), cu mențiunea că viața acestuia poate fi oricum, numai exemplară nu. Rod al unui incest (părinții săi fiind frați gemeni) Gregorius, eroul romanului, devine la rândul său incestuos după ce se căsătorește cu propria mamă (cu care are la rândul lui două fete). O penitență de 17 ani îl transformă însă pe cel mai mare păcătos într-unul dintre cei mai de seamă conducători ai bisericii creștine.
http://lauracaltea.ro/articlesite/ori...
De la pupitrul său din biblioteca mănăstirii Sankt Gallen din Țara Alemană, călugărul Clemens („spiritul povestirii”, pe care ți-l și imaginezi zâmbind în barbă pe măsură ce așterne rândurile pe hârtie) are misiunea de a spune lumii povestea cu suișuri și coborâșuri a unui sfânt păcătos. Sub aparențele unei legende medievale, un fel de exempla asemănătoare celor din Viețile sfinților, această „poveste a păcătosului bun” este un fel de biografie exemplară a unui om de excepție (papa Grigore cel Mare, se poate bănui), cu mențiunea că viața acestuia poate fi oricum, numai exemplară nu. Rod al unui incest (părinții săi fiind frați gemeni) Gregorius, eroul romanului, devine la rândul său incestuos după ce se căsătorește cu propria mamă (cu care are la rândul lui două fete). O penitență de 17 ani îl transformă însă pe cel mai mare păcătos într-unul dintre cei mai de seamă conducători ai bisericii creștine.
http://lauracaltea.ro/articlesite/ori...
June 26, 2022
Великолепен превод на Любомир Илиев, не съм чел отдавна толкова добър български език.
February 1, 2021
Nu sunt in masura sa scriu o recenzie despre aceasta carte. Pot spune ca mi-a placut foarte mult.
September 19, 2022
Opera ultima e piccolo capolavoro del narratore di Lubecca
October 22, 2017
Una sorpresa affascinante questo romanzo di Thomas Mann, scritto nel 1951, pochi anni prima della morte dello scrittore premio Nobel per la Letteratura nel 1929. Si tratta di un romanzo che prende origine da una leggenda su Gregorio Magno, che lo vuole figlio e marito allo stesso tempo di una principessa delle Fiandre; lo stile richiama la narrazione medievale, il romanzo epico e la saga leggendaria a cui grande contributo dà la tradizione di Bruno Arzeni. La lettura è fluida e coinvolgente, i colpi di scena si succedono dalla prima all’ultima pagina, in un crescendo di pathos che lascia il lettore completamente appagato alla fine della storia. Bellissimo.
July 6, 2014
O felix culpa
quae talem ac tantum meruit habere Redemptorem!
Scelta calzante della germanista Lea Ritter Santini, curatrice dell’introduzione al romanzo, è quella di anteporre tale epigrafe nel presentare L’eletto di Thomas Mann. Le parole del preconio della liturgia romana della veglia pasquale alludono alla colpa del padre Adamo e della madre Eva, gravissima in sé, ma indispensabile per sperimentare la Grazia e la Misericordia del Padre. Attorno a questo concetto chiave si sviluppa tutta la narrazione del romanzo di Mann, imperituramente impresso nella mente della voce narrante (monaco medievale) che ad esso riferisce continuamente, rendendo plausibile l’artificio letterario sul piano del contesto culturale medievale.
Il romanzo in sé è tremendamente ironico, e lo è nella misura in cui i grandi autori sanno di essere in grado di essere autorizzati a guardare alle verità importanti con un occhio eccentrico. La prima riflessione che spontaneamente affiora è che Mann - e non altri - avrebbe potuto scrivere un’opera tale. E cioè, anche laddove non vi sia per forza un’opera immensa, si riesce ad apprezzare il genio che l’ha prodotta. Con questa riflessione ci si sposta sulle altre caratteristiche del romanzo. Nel divertimento che l’autore si fabbrica nel manipolare le leggende e la cultura medievali, trovano spazio illuminazioni importantissime su questioni di letteratura della più stringente attualità. Ne sono un esempio, su tutte, le riflessioni che la voce narrante produce in relazione alla figura del narratore nei testi letterari, talmente chiare, lucide, divertenti e ben esposte, da meritare spazio anche nelle nostre lezioni a scuola.
La materia in sé mette latamente in relazione il tema affrontato – le leggende medievali attorno alla figura di Gregorio Stilita (il futuro papa) con i dovuti debiti nei confronti del poema di Hartmann Von Aue – con il mito greco di Edipo, ovvero una sorta di reduplicazione in amplificazione dell'incesto (Gregorio stesso, nuovo Edipo, è il frutto di un'unione carnale incestuosa, più di Edipo). Un viaggio nel tempo e nello spazio, una rete di connesioni culturali ininterrotte, riprese e trapiantate, che nella penna di Mann si misurano con la materia cavalleresca, con la lirica di corte, e con la virtuosistica, anche se scontata, invenzione linguistica di un idioma plausibile (ma impossibile) che fonde elementi di francese antico, di medio tedesco e di latino.
Per comprendere pienamente il Begriff sotteso a tale prodotto artistico, risulterà interessante la lettura della Nota sul romanzo L’eletto (scritta da Mann stesso nel ’51 e pubblicata nel ’53) giustamente riprodotta nell’edizione Mondadori nella traduzione di Lea Ritter Santini:
...Amor fati – io non ho nulla in contrario ad essere qualcuno arrivato tardi, un ultimo, uno che conclude e chiude e non credo che dopo di me questa storia e la storia di Giuseppe verranno raccontate ancora una volta. Quando ero molto giovane feci tirare al piccolo Hanno Buddenbrook una lunga linea sotto la genealogia della sua famiglia, e quando fu rimproverato per questo, lo feci balbettare: «Pensavo, pensavo, che non venisse più niente».
Per me, ho l’impressione come se non dovesse venire più nulla. Spesso la nostra letteratura contemporanea, le cose più sottili e più alte mi paiono quasi un congedo, un ricordare rapido, un ricapitolare ed evocare ancora una volta il mito occidentale – prima che cada la notte, forse una lunga notte e un profondo oblio. Una piccola opera come questa è tarda cultura che viene prima della barbarie, già guardata da tempo quasi con occhi estranei. Anche se la leggenda irride parodisticamente le vecchie e pie cose, questo sorridere è più melanconico che frivolo e lo stile giocoso del romanzo, la forma finale della leggenda, conserva in pura severità il suo nucleo religioso, il suo cristianesimo, l’idea del peccato e della grazia.
Anche se lo sviscerarne tutte le implicazioni culturali fa correre il rischio di ritenere questo romanzo un prodotto pesante, la lettura si rivela invece sorprendentemente scorrevole, trascinante, a tratti entusiasmante: siamo di fronte a quello che si potrebbe definire un divertissement confezionato a regola d’arte.
June 17, 2017
This is a really surprising book - and it seems to rather divide people. I have read it a number of times and have always seen it as an extremely arch joke. Mann who is both incredibly sophisticated and incredibly modern takes on the persona of a prudish and credulous medieval monk and with that strange voice (and in a jumbled-up mix of high and low language or languages) tells the most ludicrous tale imaginable. It is outrageous - a constant stream of knowing jokes at the expense of these medieval characters who are so ridiculous in their deeply circumscribed mindsets but then perhaps by extension at the expense of all of us who think we know.
Reading it again recently I was struck by how influenced Mann seems to have been by Freud with the characters including the principals doing things for reasons they don't see or knowing things that they do not think they know. I also feel that while Mann's intentions were to write a deeply ironic book, he (and the reader) do get a little bit taken over by the power of the tale and its themes, so one's thoughts about how ridiculous these people and their world view was take on a different hue and it becomes less clear that we are far above them. Indeed, one might even think that while we know much that they didn't, there are also things that we could learn from them or at least aspects of their thinking that can enrich us and broaden our experience.
Reading it again recently I was struck by how influenced Mann seems to have been by Freud with the characters including the principals doing things for reasons they don't see or knowing things that they do not think they know. I also feel that while Mann's intentions were to write a deeply ironic book, he (and the reader) do get a little bit taken over by the power of the tale and its themes, so one's thoughts about how ridiculous these people and their world view was take on a different hue and it becomes less clear that we are far above them. Indeed, one might even think that while we know much that they didn't, there are also things that we could learn from them or at least aspects of their thinking that can enrich us and broaden our experience.
September 28, 2015
Thomas Mann üstadın belki en güzel eseri. Özellikle cennet vatanımızda "Venedik'te Ölüm" ya da "Buddenbrooklar" kadar tanınırlığı yok ne yazık ki. Saklı bir define gibi kitapçılarda eski baskılarıyla bekleyen bu hacmi küçük ama etkisi büyük romanda gerçek bir olaydan yola çıkan Thomas Mann'ın o kendisine has lirik/dinî dokusuyla ilmek ilmek işlediği enfes bir aşk ve kader öyküsü bulacaksınız.
March 11, 2018
Prima întâlnire cu Thomas Mann și am ales fix ”Alesul” sau ”Păcătosul Sfânt” cum au ales englezii să intituleze lucrarea. Neavând nicio tangență cu povestea originală, am trecut prin diverse stări, de la amuzament, semne de întrebare, oripilare, speranță la dezamăgirea previzibilului și șocul plăcut al poveței finale. Mann, ne vom mai întâlni!
August 26, 2017
I didn't know that Thomas Mann wrote a novel based on Hartmann von Aue's medieval verse epic Gregorius. His style is amazing as usual ... and he also had a great sense of humour which shines through all the time :).
March 17, 2022
رواية "الآثم المقدس" لتوماس مان لا تقرأ إلا من خلال التحليل النفسي الذي بدأه فرويد لتحليل الظواهر النفسية البشرية.
رواية معقدة جدا على الصعيد النفسي لأبطالها.
رواية معقدة جدا على الصعيد النفسي لأبطالها.
November 16, 2022
El elegido
: 4 estrellas.
Si bien este es el primer libro que leo de Thomas Mann, puedo decir con firmeza que es bastante particular.
El elegido es una de las últimas novelas escritas por el autor antes de fallecer, y por lo tanto supone un estilo más maduro en comparación con sus obras anteriores, pero también un carácter más relajado y hasta irónico. Esto fue lo que leí una y otra vez en los resúmenes de la trama que suelen ofrecer las contratapas de los libros. Sin embargo, debo admitir que a mí no me resultó tan humorístico o sarcástico como señalan.
La historia está basada en la leyenda que gira en torno al Papa Gregorio X, que toma sus raíces de la epopeya germánica en verso Gregorius, y que a su vez surge del poema francés anónimo Vida de San Gregorio, escrito aproximadamente en el año 1190. Mann recoge estas versiones, las recrea, las amplifica y conecta con el mito de Edipo, construyendo así un argumento muy interesante.
Se encuentra relatado en tercera persona y en pasado, por un narrador omnisciente, que devela sólo lo justo y necesario, pero que llamativamente resulta ser un personaje más. El narrador se llama a sí mismo “espíritu de la narración” y adopta la forma de un monje benedictino irlandés, denominado Clemente. Esta voz es la que nos guía a través de las páginas, y en más de una ocasión manifiesta y deja en claro su opinión acerca de los hechos sucedidos, o incluso se adelanta a ellos. Su religiosidad y dramatismo, algunas veces, le otorgan al relato cierto aire de comicidad, aunque en mi opinión está dada por la propia personalidad que el monje permite vislumbrar. Este es el único rasgo de humor que puedo encontrar en el libro, ya que la historia principal me parece realmente dramática y morbosa.
A todo eso, debo añadir que la lectura es sorprendentemente accesible y cautivante. Supongo que la morbosidad mencionada contribuye un poco a ello, pero considero que también es mérito de la prosa lograrlo. No creo que sea nada fácil, más aun cuando la historia está tan cargada de elementos religiosos. No obstante, no piensen en esto como un obstáculo, sino como algo mucho más interesante de lo que hubiesen creído. Lo atractivo es la historia de vida de una persona, y se potencia todavía más porque esta se remonta no sólo a la vida de sus padres, sino también a la de sus abuelos, y de allí parte un árbol genealógico que se verá trunco, alterado y maldito.
No pretendo contar mucho sobre la novela en sí, sólo diré que el pecado, quizá en una de sus formas más retorcida, está muy presente. Así también, la lascivia, el deseo, la pasión, la envidia, el amor, el horror, el arrepentimiento y el perdón. Sin duda es un libro que lleva a la reflexión de muchas situaciones y lugares comunes de la vida del hombre y la mujer, inclusive hoy.
Pese a que sentí que hacia el final se pierde un poco la fuerza de la historia, luego se recupera en cierta medida y es suficiente para mantener su consistencia.
El elegido es una novela fácil de leer, inesperadamente atrapante e interesante. Thomas Mann recoge dos poemas medievales y los reconstruye en una novela que expone las imperfecciones de la naturaleza humana, la debilidad ante la tentación, el pecado que enceguece y la penitencia que se arrastra a través de las generaciones. Un relato de vida, en el que confluyen el pasado y el futuro, y que promete hundimiento, indulgencia y finalmente elevación.
Recomendable.
Si bien este es el primer libro que leo de Thomas Mann, puedo decir con firmeza que es bastante particular.
El elegido es una de las últimas novelas escritas por el autor antes de fallecer, y por lo tanto supone un estilo más maduro en comparación con sus obras anteriores, pero también un carácter más relajado y hasta irónico. Esto fue lo que leí una y otra vez en los resúmenes de la trama que suelen ofrecer las contratapas de los libros. Sin embargo, debo admitir que a mí no me resultó tan humorístico o sarcástico como señalan.
La historia está basada en la leyenda que gira en torno al Papa Gregorio X, que toma sus raíces de la epopeya germánica en verso Gregorius, y que a su vez surge del poema francés anónimo Vida de San Gregorio, escrito aproximadamente en el año 1190. Mann recoge estas versiones, las recrea, las amplifica y conecta con el mito de Edipo, construyendo así un argumento muy interesante.
Se encuentra relatado en tercera persona y en pasado, por un narrador omnisciente, que devela sólo lo justo y necesario, pero que llamativamente resulta ser un personaje más. El narrador se llama a sí mismo “espíritu de la narración” y adopta la forma de un monje benedictino irlandés, denominado Clemente. Esta voz es la que nos guía a través de las páginas, y en más de una ocasión manifiesta y deja en claro su opinión acerca de los hechos sucedidos, o incluso se adelanta a ellos. Su religiosidad y dramatismo, algunas veces, le otorgan al relato cierto aire de comicidad, aunque en mi opinión está dada por la propia personalidad que el monje permite vislumbrar. Este es el único rasgo de humor que puedo encontrar en el libro, ya que la historia principal me parece realmente dramática y morbosa.
A todo eso, debo añadir que la lectura es sorprendentemente accesible y cautivante. Supongo que la morbosidad mencionada contribuye un poco a ello, pero considero que también es mérito de la prosa lograrlo. No creo que sea nada fácil, más aun cuando la historia está tan cargada de elementos religiosos. No obstante, no piensen en esto como un obstáculo, sino como algo mucho más interesante de lo que hubiesen creído. Lo atractivo es la historia de vida de una persona, y se potencia todavía más porque esta se remonta no sólo a la vida de sus padres, sino también a la de sus abuelos, y de allí parte un árbol genealógico que se verá trunco, alterado y maldito.
No pretendo contar mucho sobre la novela en sí, sólo diré que el pecado, quizá en una de sus formas más retorcida, está muy presente. Así también, la lascivia, el deseo, la pasión, la envidia, el amor, el horror, el arrepentimiento y el perdón. Sin duda es un libro que lleva a la reflexión de muchas situaciones y lugares comunes de la vida del hombre y la mujer, inclusive hoy.
Pese a que sentí que hacia el final se pierde un poco la fuerza de la historia, luego se recupera en cierta medida y es suficiente para mantener su consistencia.
El elegido es una novela fácil de leer, inesperadamente atrapante e interesante. Thomas Mann recoge dos poemas medievales y los reconstruye en una novela que expone las imperfecciones de la naturaleza humana, la debilidad ante la tentación, el pecado que enceguece y la penitencia que se arrastra a través de las generaciones. Un relato de vida, en el que confluyen el pasado y el futuro, y que promete hundimiento, indulgencia y finalmente elevación.
Recomendable.
July 28, 2019
I'm not sure exactly what Mann was going for here, at least beyond the obvious. I'm going to avoid talking about the story, because I just don't think I can do it and avoid spoilers, but I will say there is an overwhelming catholic atmosphere to the book and anyone who is opposed to religious-themed books will probably want to avoid this.
I don't mind religion in my books--it's an integral part of life, one way or the other--but if it holds center-stage, I'd like at least to be challenged. Some of the jacket copy on my edition led me to believe the book was an investigation into original sin; Sin does play a primary role, but I wouldn't say that it tries to penetrate any mystery. Overall, the book seems more like preaching to the choir rather than exploring faith.
Even so, it's not poorly done--nothing like, say, The Shack, for instance. It sets forth a tale using the parameters of the Catholic faith, and the events conform to those boundaries. The effect, I thought, was tautological. There is a note at the end which indicates Mann took the idea for his story from a medieval chronicle, but I still have to track that down, though it may be in German. At any rate, given Mann's reputation (or my understanding of Mann's reputation) as a writer of ideas, this may not have been the best book of his for me to start with. I still plan on reading his other heavyweights someday (The Magic Mountain and Buddenbrooks: The Decline of a Family, for example), but for me, the best example of the Holy Sinner in literature is still Graham Green's The Power and the Glory.
I'd also add that the technique Mann uses here of narrating the story--as if written by a monk during Middle Ages or the Renaissance--does get tiresome by it's end.
I don't mind religion in my books--it's an integral part of life, one way or the other--but if it holds center-stage, I'd like at least to be challenged. Some of the jacket copy on my edition led me to believe the book was an investigation into original sin; Sin does play a primary role, but I wouldn't say that it tries to penetrate any mystery. Overall, the book seems more like preaching to the choir rather than exploring faith.
Even so, it's not poorly done--nothing like, say, The Shack, for instance. It sets forth a tale using the parameters of the Catholic faith, and the events conform to those boundaries. The effect, I thought, was tautological. There is a note at the end which indicates Mann took the idea for his story from a medieval chronicle, but I still have to track that down, though it may be in German. At any rate, given Mann's reputation (or my understanding of Mann's reputation) as a writer of ideas, this may not have been the best book of his for me to start with. I still plan on reading his other heavyweights someday (The Magic Mountain and Buddenbrooks: The Decline of a Family, for example), but for me, the best example of the Holy Sinner in literature is still Graham Green's The Power and the Glory.
I'd also add that the technique Mann uses here of narrating the story--as if written by a monk during Middle Ages or the Renaissance--does get tiresome by it's end.
April 28, 2011
Lange vor Rufus Beck und CO war Gert Westphal der König der Vorleser. Er hat die meisten Klassiker gelesen und gab genau wie Rufus Beck jeder Person eine eigene distinkte Stimme.
Den Erwählten zu lesen wäre nicht so mein Ding gewesen, aber gelesen von Gert Westphal ist dieses Buch einfach wunderbar. Eine Ödipusgeschichte von Thomas Mann, spannend erzählt und tiefgründig.
Absolut empfehlenswert, wenn man mal Klassiker nachholen will. Gert Westphal ist immer eine gute Wahl. Schade, dass er schon tot ist.
Den Erwählten zu lesen wäre nicht so mein Ding gewesen, aber gelesen von Gert Westphal ist dieses Buch einfach wunderbar. Eine Ödipusgeschichte von Thomas Mann, spannend erzählt und tiefgründig.
Absolut empfehlenswert, wenn man mal Klassiker nachholen will. Gert Westphal ist immer eine gute Wahl. Schade, dass er schon tot ist.
Displaying 1 - 30 of 162 reviews