Prima tipa careia i-am atins sanii s-a sinucis. Daca Alex Tocilescu face umor de hipsteri, caterinca finuta, Remus Boldea incearca sa iasa din zona burgheza de confort si sa faca umor de baieti. Cele mai reusite proze ale volumului sunt pe baieteala, cu situatiile tipice: imbrobodirea unei colege de liceu, ratarea pierderii virginitatii, iesirea cu gasca 30+ in Vama, unde o yoghina convinge un tovaras din grup sa incerce pozitia "anus la cer". Ca scriitor, e mult mai greu sa incastrezi intr-un text faze de baieti, riscul sa pici in fanfaronada, machisme proaste, clisee obosite si libidinosenii e mare. Si cel mai dificil e sa reabilitezi umorul de autobaza, pe care personal il ador - e sanatos si eficient, nu se impleticeste in subtilitati intelectuale. In zona asta rarefiata putini se incumeta, iar cei care se incumeta de obicei isi rup gatul. Remus Boldea nu si-l rupe. Respect, Remus! - Adrian Schiop
Remus Boldea este absolvent al Facultatii de Filosofie din Bucuresti. In 2019 a participat la cursul de creative writing tinut de Florin Iaru si Marius Chivu. A publicat proza scurta in Revista de Povestiri in cadrul atelierelor Creative Writing Sundays.
E clar că simțul meu al umorului nu se pliază pe gustul unanim al publicului. Sigur, pot admite si ca nu-l am. Dincolo de asta, cărtulia mi-a părut atât de fadă, încât nu poate depăsi cele doua stele atribuite unui text satisfăcător.
Azi am citit debutul lui Remus Boldea, “A râs și tata”, care mi-a plăcut tare. Remus reușește să facă unul dintre cele mai dificile lucruri din literatură: să împacheteze în umor povești dramatice.
Eu una găsesc rar asta, așa că apreciez când o fac - mai ales că aici discutăm de povestiri scurte. ▫️ “Probabil nu i-a plăcut prea mult de tipa asta. A agățat-o ușor. Așa cum te întinzi după un măr care stă să cadă pe creangă.” ▫️ “E o larmă atât de puternică, încât regret că urechile n-au pleoape ca să le închid.” ▫️
„Bețiile sunt mișto, mai ales cu prieteni vechi.” Debutul lui Remus Boldea este unul asumat curajos: povestiri cu aer autobiografic, în care adolescența se împletește cu maturizarea, sexul explicit cu prima iubire și emoțiile familiale cu prieteniile ce și-au păstrat vigoarea peste ani. Un volum de texte direct și sincer, fără inhibiții și ambițios, croit pe viețile obișnuite, mizere ale oamenilor simpli și care arată un prozator în formare care promite multe lucruri bune. Mi-a plăcut, volumul e proaspăt și suficient de viguros.
De necitit, cred ca s-a vrut niște ironie pe acolo, pe undeva, dar a ieșit ceva ce mă face să mă întreb dacă chiar trebuie sa scrie toată lumea care poate pune cuvinte în șir. Dar cum nu cărțile bune prind cel mai ușor...
„A râs și tata” a fost pentru mine o lectură surprinzătoare. Mi-a plăcut mult stilul lui Remus Boldea, felul în care scrie cursiv și reușește să redea atmosfera adolescenței și a anilor de început, cu tot ce înseamnă prietenii, familie și mici întâmplări care te marchează. De multe ori am avut senzația că mă întorc la propriile mele zile de liceu și facultate, iar asta a fost, poate, cea mai reușită parte a cărții. Totuși, cartea pune un accent prea mare pe sexualitate, iar personajele feminine sunt adesea privite dintr-o perspectivă generalizatoare, ceea ce ajunge să umbrească alte teme mult mai interesante. Nu limbajul deranjează, ci ideea repetată prea insistent.
Per ansamblu, este o carte autentică și energică, care trezește nostalgie, dar care ar fi fost mai echilibrată dacă s-ar fi concentrat mai mult pe formare, relații și memorie.
Am parcurs toată cartea într-o după-amiază ploioasă cu o cafea lângă mine. Recunosc că am ales-o pentru numărul de pagini, undeva pe la 100 în aplicația Voxa, dar și titlul m-a intrigat cumva. Nu știam exact la ce să mă aștept, dar acum pot să spun că mi-a plăcut și a fost o companie plăcută chiar dacă nu am rezonat cu toate povestirile, dar cele mai multe m-au distrat copios pentru că am regăsit în ele expresii ale prietenilor din adolescență sau pur și simplu am asociat anumite întâmplări cu unii dintre ei. Cartea conține pe alocuri un limbaj licențios, așa că s-ar putea să nu fie pentru oricine.
Ca să nu fiu înțeleasă greșit, nu mă aștept de la o carte să mă facă literalmente să râd. Dar măcar să facă să îmi treacă prin minte "Ha, asta a fost o replică inteligentă" sau "that was kinda funny".
Umorul a fost extrem de ordinar. M-a durut fizic cât de neamuzant au putut fi descrise unele scene.
În afară de 2-3 fraze mai răsărite, nimic special la cartea asta.
Singura parte bună e că n-am dat banii pe cartea asta, dar cele 2 ore și 45 de minute în care am ascultat-o nu mi le va da nimeni înapoi. 🫠
Am citit despre cartea asta luni la Alex Tocilescu pe facebook. Am comandat-o luni, a venit marți și am terminat-o miercuri.
Mă gândesc la toate încercările cringe ale scriitorilor și regizorilor români de a reda viața, dramele, limbajul sau gândurile adolescenților și tinerilor. Zero. Ciorbă mâncată cu lingura și cam atât. Remus Boldea levitează la cinci metri deasupra tuturor, scriind o carte naturală, proaspătă, sensibilă și adevărată.
Un debut frumos și îndrăzneț. În cartea lui Remus Boldea regăsim mai multe povestiri cu sau fără legatură între ele, din adolescență, copilărie sau chiar de la maturitate. Limbajul este simplu, chiar foarte simplu, colocvial, dar captivant. Meritul scriitorului este că reușește să redea povești simple într-un mod original și atrăgător. Merită citită, fiind o lectură scurtă și relaxantă.
Cine mi-a recomandat cartea are o vârstă ceva mai înaintată decât mine și mi-a spus că sigur îmi va plăcea, că e de vârsta mea și sigur voi râde mult.
Din păcate nu am râs deloc și mi-au plăcut foarte puține pasaje din carte.
Nu a fost pe gustul meu, să zic că înțeleg ce a vrut autorul să facă, dar nu a reușit să trezească nimic în mine, doar repulsie și nu cred că ăsta era scopul.
E o lectură ușoară, am citit-o în două ore, merită încercată, dar nu pot promite că e pentru toată lumea cum nici pentru mine nu a fost.
Mi-am făcut cont pe Voxa și asta e prima carte pe care am ascultat-o. Mi-a plăcut vocea lui Remus și personajele cărții asteia, viața lui de adolescent curios, relația cu părinții etc.
Cred că e o săptămână de când am terminat cartea și abia am reușit să scriu câteva cuvinte despre ea. Voi ați citit-o? Se pare că proză scurtă prinde tot mai mult public. 😊
🔩 Debutul în proză scurtă a lui Remus Boldea nu doar că mi-a depășit așteptările, dar s-a remarcat prin curaj, prin talent și prin flerul de a-și alege subiectele și de a crea o intrigă ce ține cititorul în suspans la fiecare povestire.
🔩 Îndărătul poveştilor liniare, povești de-a râsu'-plânsu', cu dialoguri sumare şi limbaj frust (de remarcat faptul că de data aceasta personajele masculine sunt mai profunde decât cele feminine) se desenează clar portrete ale adolescenților post-decembriști ghidați de mantra "e bine și așa rău", preponderent întâlnită în spațiul românesc. Fiecare cu viaţa lui interioară, cu speranţele, încercările, dramele, crizele existențiale şi deziluziile lui. Oameni mărunți cu vieți eșuate ori aproape...
🔩 Îndrăznesc să compar cartea cu o junglă de povestiri redate zglobiu, pe alocuri sfidător, însă cu liane ușor de îndepărtat. Aproape aș paria că după fiecare povestire putem exclama (la fel ca și personajele principale, desigur): "Ah, uite ce simplă era chestia asta, pe care noi, ca proștii, nu reușeam s-o pricepem!" Mi-am permis să-l citez pe Ismail Kadare aici.
🔩 Avem de-a face și cu personaje ce citesc ori recitesc clasici: Flaubert, Salinger, Cioran. V-ați putea imagina un Cioran comediant? Yes! Un amestec tragicomic și inteligent. Nu spun mai multe pentru a vă lăsa pe voi să descoperiți partea de entertainment. Sper că v-am stârnit măcar puțin curiozitatea. 😉
🔩 Mi-au plăcut mult: "Amarcord", "Faza aia din Seinfeld", "Fructe și cenușă" și "Exemplare mai puțin reușite". La polul opus se află: "Schimbări" și "Mereu fără bani în ultima zi".
🔩 Dacă o recomand? Cu siguranță! Și voi rămâne cu ochii ațintiți pe următoarele apariții ale lui Remus Boldea.
🔩 P. S. Uitasem să menționez faptul că pandemia e o umbră omniprezentă în ultimele sale povestiri & că mi-a plăcut foarte mult coperta.
🔩 Câteva citate:
"Stau pe canapea și încerc să recitesc Salinger. Am ideea asta fixă că recititul e mai important decât cititul. Mă gândesc la cărțile pe care le recitesc ca la un fel de combustibil special de care am nevoie ca să scriu. E bine să citești autori noi, să descoperi cărți obscure, să încerci să ajungi la zi cu clasicii pe care nu i-ai citit. Însă cred că cel mai important e să recitești. Recititul atent îți arată meșteșugul din spatele prozei."
"- Nu înțeleg ce motiv de sărbătoare e faptul că te-ai născut. Nu e ca și cum ai ales asta. Nu te-a întrebat nimeni. Ne-am trezit toți în viața asta ca într-un film pe care-l vezi de la jumătate."
"Limbile de foc ale celor trei lumânări ling încet întunericul până când o masă plină de colaci bisericești îi apare în fața ochilor. Colacii nu sunt nici proaspeți, nici vechi. Sunt pur și simplu dovada că Dumnezeu nu prea știe cum să aibă grijă de exemplarele lui mai puțin reușite."
"- Nu fi prost, îmi zice, pe unii doar când îi mușcă moartea de cur vor ceva mai mult de la viață."
"Moartea unui tânăr se aseamănă mult cu un Black Friday spontan, îmi zic și regret că n-am pe ce să notez."
O lectura foarte mişto! Nici nu pot sa scriu altfel. :) Remus alege sa-si deschida drumul printre cititori intr-un mod indraznet. Cartea are un stil frust, umorul este cel de strada, de cartier, de clasa...fara inhibitii si care poate fi riscant daca nu este "manuit" de cine trebuie. :). Lui i-a iesit! O lectura cu dialog savuros, subiecte taioase, dar pe care le ghidoneaza intr-un mod foarte fain. "Masuratori" si "Fructe si cenusa" sunt preferatele mele. Deci avem o coletie de povestiri, dar fara cuprins, mai bine zis o colectie de "hai sa-ti spun o faza"... :) Cartea are tot ce-i trebuie ca sa placa si cred eu, are o mare calitate, se apropie usor si de cei care inca nu au fost "virusati" de obiceiul cititului, este genul de carte emisar, care poate sa-si gaseasca public din toate zonele.
Remus Boldea are ureche pentru injuraturi si stie cum sa le potriveasca in context. poate suna ciudat, dar injuraturile din colectia de povestiri a lui Boldea sunt foarte naturale. asa vorbesc romanii. problema volumului asta de povestiri este legata alegerea povestirilor. cele mai reusite sunt cele care vorbesc despre adolescenta, se vede clar ca sunt scrise bine, dozate cum trebuie, cu personaje vorbesc foarte natural. povestirile care ies din sfera aceasta mi s-a parut slabe si adaugate ca nuca in perete in volum, distrugand intr-un fel unitatea. de altfel, mi-a fost si foarte greu sa inteleg de ce au fost publicate toate aceste povestiri intr-un singur volum avand in vedere ca pot fi grupate in alte zone.
Au fost câteva idei care mi-au plăcut foarte mult și din care cred ca se pot construi lucruri frumoase, pe care le-aș citi cu bucurie. Îmi pare rău că ascultând cartea nu le-am și notat.
pe de o parte mi-a plăcut foarte mult, simți că privești prin vizor în creierul unui adolescent. Și nu-i un adolescent bun, sau unul rău. Câteodată îți vine să-l mângâi pe capul ăla mahmur, câteodată îți vine să te întrebi de ce nu-i ținem pe ăștia mici închiși undeva și să-i lăsăm să iasă atunci când sunt gata să plătească taxe și să nu mai facă sex neprotejat.
Capitolul cu taximetristul, capitolul cu nea Bebe, culmea, amândouă capitole în care personajele nu-s adolescenți sunt cele mai bune mostre de literatură română citite anul ăsta. Boldea are o calitate rară, nu-i ușor să pui pe hârtie o situație tragică și să O LAȘI AȘA CUM AI GĂSIT-O. Viața e de rahat și nu există un panaceu miraculos prin care autorul să rezolve problemele personajelor. Scriitorul ține în mână o oglindă, viața interioară a personajelor se reflectă în ea și cititorul vede lumea așa cum e ea, banală, tragică, cringe, revoltătoare, un pic scârboasă.
Daar, și aici e un mare daar, mă plictisește teribil băiețeala asta care apare în toate cărțile autorilor români contemporani. Foarte mult pulapizda, și labă, și femei care-s acolo doar să te emasculeze (mamele) sau ca să ți-o sugă (din fericire, nu mamele). Și nu-i că aș fi eu pudică, da-n unele momente jur că citesc autori gen Șchiop, Boldea, Dosa și mă simt de parcă le-am găsit ”the cum sock”. Dar, mă rog, presupun că fascinația pentru propriul penis și imboldul de a-l face personaj principal rămân bolovanul literar al lui Sisif pentru masculii din literatura de azi.
Un arsenal familiar de trăiri mișto, cu tovarăși rockeri și colegi tembeli, tipele alea din "cretacicul inferior" pe care nu le uităm niciodată, oameni ai străzii și bineînțeles cu părinții care ne urmăresc din precambrianul anilor de tranziție. Cu alte cuvinte, m-a prins râsul, pisica aia periculoasă, și m-a făcut praștie. Râs din ăla turbat cu rabie și "anus la cer", venit direct din Vamă.
Și mai zicea ăsta de mai jos ceva... "What really knocks me out is a book that, when you're all done reading it, you wish the author that wrote it was a terrific friend of yours and you could call him up on the phone whenever you felt like it. That doesn't happen much, though" (Catcher in the Rye)
„Mesajul nu este unul «umanitar», deoarece conflictele nu se rezolvă per se, iar personajele principale nu trec prin schimbări radicale. În schimb, strategia de detensionare este anularea prejudecăților sociale printr-un gest rapid și eficient. [...] [A]șa-zisele „idiosincrazii” ale personajelor (competiția masculină, violența, gelozia, promiscuitatea etc.) sunt dinamitate nu prin corectare sau denunț, ci prin acceptare. Putem observa că, pentru Remus Boldea, empatia nu e un principiu abstract, ci își găsește rădăcinile direct pe teren, în interrelaționări imperfecte și cu rest. În «A râs și tata», ieșirea din băiețeală se face, în mod paradoxal, tot prin băiețeală.”
Eram destul de curioasă de volum și, sincer, mi-am dorit mult să îmi placă. Proze scurte și foarte scurte, care te ajută să nu fragmentezi lectura atunci când nu ai foarte mult timp la dispoziție. Limbajul folosit e unul accesibil, cu accente de umor, în timp ce personajele sunt adesea adolescenți sau pre-adolescenți. Din păcate nu am rezonat nici cu stilul de a scrie și cred că un singur text mi-a atras atenția. Per total, o lectură lejeră, dar fără ceva substanțial. Ori n-am priceput eu nimic.
Totul e atât de fluid, poveștile curg atât de firesc, dialogurile sunt desprinse din viețile noastre, parcă am privit scene dintr-un documentar. Fiind volum de debut, îl începi cu o oarecare reticență. Dar când citești o poveste două trei și toate-s mișto, te gândești că ți-a plăcut cartea asta mai mult decât orice carte citită în școală.
O lectura perfecta pentru o zi lenesa, pentru o calatorie cu trenul sau cu avionul. Este o carte de generatie, generatia 90-95. Sunt sigur ca celor nascuti in aceasta perioada le va trezi amintiri din diverse momente ale vietii lor. Un debut bun pentru domnul Boldea.
O carte simpatică, cu poveștiri scurte despre adolescență și nu numai. Am zâmbit și mi-a dat o stare bună deși sunt inserate și subiecte triste.
“Pe măsurã ce te apropii de treizeci de ani, e din ce în ce mai greu să-ți faci prieteni. Avea si Seinfeld gluma aia: când esti mic, ești mai puțin selectiv, practic oricine locuiește in fața casei tale e prietenul tău, însă când faci treizeci de ani, ai din ce in ce mai puține locuri disponibile.”
“Probabil că lui Capac nu i-a plăcut prea mult de tipa asta. A agățat-o ușor. Așa cum te întinzi dupã un măr care stă să cadă de pe creangă.”
“Cel mai mult mã interesează cărțile despre care cineva zice că l-au schimbat profund. Asta pentru că nu-mi prea place de mine. Nu-s singurul. Nici lui tata nu-i place. Tot timpul mă întreabă: — De ce nu poți să fii si tu altfel? - Cum să fiu? - Nu știu, dar nu așa. Mi se pare că n-am niciun talent. La scoală sunt mediocru. Nici la Dota nu excelez, iar la fotbal nici nu mai vorbesc. Am renunțat sã mă mai duc pe teren. Stau toată ziua în casă. Citesc cu speranța că voi fi altfel. Doar că de multe ori mi-e teamă că nu înțeleg ce citesc.”
Am citit-o dintr-o bucata. Scurta ce-i drept, dar foarte fun si bine scrisa pentru o carte de debut. M-am oripilat, am ras, m-am vazut in cateva din ipostazele adolescentine prezentate. Mult umor de baieti si pe alocuri de santier. Nota 10. E proza scurta deci intra ca popcornul povestile, greu sa te opresti.
Povestiri simple, simpatice, tragicomice. Am râs de câteva ori. Nu m-a dat pe spate, nu mi-a schimbat viața, dar mi-a plăcut. Chiar dacă nu pot să zic că mă atrage obsesia pentru copilărie/adolescență/viață școlară a bărbaților în general, aici a mers chiar decent.
Cartea asta mi-a dat același sentiment cu momentele alea când te plictisești, dai scroll pe Facebook și te prind video-urile alea scurte cu povești care știi că-s proaste, dar te fac totuși să vrei să afli cum se termină totul. Zici că am stat la o bârfă bună cu autorul, cu un pahar de vin și o țigară.
Am înțeles intenția autorului de a face haz de situații cât mai neobișnuite, dar, din păcate, umorul nu reușește să fie convingător. De multe ori, glumele par forțate, iar poveștile, deși pornesc de la idei interesante, nu au acel ritm care să le facă cu adevărat amuzante.