What do you think?
Rate this book
Cerul ca oțelul
Roman nominalizat la Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” 2023 și la Premiul FILIT 2023.
O poveste tulburătoare despre lupta pentru supraviețuire a unei singure femei într-un peisaj post-apocaliptic. Tot ce mai rămâne după un dezastru global de natură incertă este confruntarea terifiantă cu răul din oameni, căci speranța stă ascunsă printre tranșeele ființei. Un roman șocant care îți ține sufletul captiv pe toată durata lecturii, doar pentru a fi devorat mai târziu. IONUȚ CHERAN
Cerul ca oțelul este un tur de forță, așa cum ne-a obișnuit Cosmin în mai toate cărțile lui. Surprinzător că într-un cadru post-apocaliptic la limita supraviețuirii, autorul își alege drept protagonist o eroină, un fel de Ellen Ripley care învață să se adapteze într-o lume unde nu xenomorfii fac legea, ci propriii ei semeni dezumanizați, alienați. Road-novel postapocaliptic, poveste cu mult suspans, violență bine dozată, dialoguri pe muchie de cuțit, cartea își atinge țelul fără ocolișuri inutile și ne obligă să medităm în cel mai serios mod la propria noastră natură. Am fi pregătiți să facem față unui astfel de univers fără să ne pierdem umanitatea? ANDREI MOCUȚA
O poveste tulburătoare despre lupta pentru supraviețuire a unei singure femei într-un peisaj post-apocaliptic. Tot ce mai rămâne după un dezastru global de natură incertă este confruntarea terifiantă cu răul din oameni, căci speranța stă ascunsă printre tranșeele ființei. Un roman șocant care îți ține sufletul captiv pe toată durata lecturii, doar pentru a fi devorat mai târziu. IONUȚ CHERAN
Cerul ca oțelul este un tur de forță, așa cum ne-a obișnuit Cosmin în mai toate cărțile lui. Surprinzător că într-un cadru post-apocaliptic la limita supraviețuirii, autorul își alege drept protagonist o eroină, un fel de Ellen Ripley care învață să se adapteze într-o lume unde nu xenomorfii fac legea, ci propriii ei semeni dezumanizați, alienați. Road-novel postapocaliptic, poveste cu mult suspans, violență bine dozată, dialoguri pe muchie de cuțit, cartea își atinge țelul fără ocolișuri inutile și ne obligă să medităm în cel mai serios mod la propria noastră natură. Am fi pregătiți să facem față unui astfel de univers fără să ne pierdem umanitatea? ANDREI MOCUȚA
268 pages, Paperback
Published June 2, 2022
10 people are currently reading
469 people want to read
About the author
Cosmin Leucuța
13 books750 followersCosmin Leucuța s-a născut la Arad și a început să scrie povești la vârsta de 14 ani.
2013
Laptele negru al mamei (Adenium) - roman, câștigătorul primului concurs de debut al editurii
2017
Numele altora (Casa de Pariuri Literare) - proză scurtă
2018
Hoodoo (Polirom) - roman, Premiul „Tânărul Prozator al Anului” la Gala Tinerilor Scriitori
2020
Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? (Casa de Pariuri Literare) - proză scurtă, Premiul „Tânărul Prozator al Anului” la Gala Tinerilor Scriitori
2022
Cerul ca oțelul (Humanitas) - roman, nominalizare la Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” și Premiul FILIT 2023
2024
Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (Humanitas) - proză scurtă, nominalizare la Premiul „Mihai Giugariu” - ARCCA
Big in Japan (Paralela 45) - roman
Locuiește lângă Timișoara împreună cu cele șase pisici ale sale.
2013
Laptele negru al mamei (Adenium) - roman, câștigătorul primului concurs de debut al editurii
2017
Numele altora (Casa de Pariuri Literare) - proză scurtă
2018
Hoodoo (Polirom) - roman, Premiul „Tânărul Prozator al Anului” la Gala Tinerilor Scriitori
2020
Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? (Casa de Pariuri Literare) - proză scurtă, Premiul „Tânărul Prozator al Anului” la Gala Tinerilor Scriitori
2022
Cerul ca oțelul (Humanitas) - roman, nominalizare la Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” și Premiul FILIT 2023
2024
Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (Humanitas) - proză scurtă, nominalizare la Premiul „Mihai Giugariu” - ARCCA
Big in Japan (Paralela 45) - roman
Locuiește lângă Timișoara împreună cu cele șase pisici ale sale.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 114 reviews
May 15, 2025
4/5 ⭐
Am avut Cerul ca oțelul în raza mea periferică de lecturi pentru aproximativ un an jumătate. Cu cea mai mare sinceritate, suna a ceva ce aș fi citit. Mă fascinează gândirea autorilor de romane postapocaliptice. Ceea ce mi s-a părut fascinant la cartea asta totuși, a fost faptul că era un roman distopic scris în limba română de un autor român. Something unheard of pentru mine până în acel moment.
Mulțumită clubului de carte în care am fost racolată cu succes, ideea s-a materializat în faptă și, uite-așa, am citit primul meu roman distopic postapocaliptic românesc.
Doamnelor și domnilor, Cerul ca oțelul de Cosmin Leucuța!
Încep prin a spune că acesta este un roman care te ține cu sufletul la gură și nu pentru că se întâmplă ceva, dar pentru că s-ar putea întampla. Ideea în sine nu se deosebește cu mult de orice fir narativ tipic romanelor si filmelor distopice, mereu există un erou care pare a face un drum inițiatic dublat de descoperirea de sine prin atingerea unor scopuri aparent imprecise de-a lungul drumului, însă per total, întreaga călătorie inițiatică nu ne spune altceva decât ce ar fi in stare un om să facă pentru a supraviețui. Această călătorie este de fapt descoperirea puterii interioare (fizică și psihică).
Autenticitatea lumii distopice în care ne aflăm vine de la faptul că niciun personaj nu are nume, nu exista repere spațiale precise și nici temporale, totul fiind un amalgam uniform de întâmplări ce levitează în busola timpului fără a participa la actiunea şi forța istorică a acestuia în mod exact. Cu toate acestea, există și mici elemente de reper presărate de autor ici-colo ca niște hidden gems ale poveștii.
Lumea este dură, rece, grea, oțelită, un sentiment de prea mult și prea puțin în același timp. În timp ce citești, simți discomfortul pe care personajele îl simt la rândul lor. Așa cum una dintre fetele de la bookclub a punctat extraoridinar, aceasta este o carte incredibil de senzorială. Simți setea pe care personajele o simt, cu gâturi uscate, cu buze crăpate, cu disperare. Simți frigul ce-ți pătrunde în oase. Simți durerea mistuitoare a unei lovituri aproape fatale. Simți foame nestavilită și halucinezi miros de cafea sau de friptură. Simți lipsa celor mai neînsemnate lucruri în viață care, atunci când dispar cu desăvârșire realizăm cât de importante sunt pentru noi.
Cu toată sinceritatea (again), nu am fost de acord cu câteva dintre întâmplările din carte pe parcurs ce citeam însă la final am realizat că de fapt, era vorba despre o poză completă pe care eu o vedeam doar în detalii până în acel punct.
Câteodata, povestirile mă bulversau, sărind între trecut și prezent parcă prea brusc și parcă fără o legătură neapărat precisă, însă acest mic detaliu a fost cumva umbrit de faptul că autorul are o capacitate foarte bună de povestitor, iar stilul scriitoricesc (să-i zicem asa) a fost curat si destul de limpede si fluent, iar tensiunea narativă a fost prezentă pe tot parcursul cărții, ceea ce este un mare plus.
Am apreciat, de asemenea, atât modul în care autorul și-a construit personajul principal, cât și faptul că a ales ca personaj principal o femeie, o mamă, o soție și o supraviețuitoare, o adevărată războinică tăcută cu o putere interioară imensă. Iar detaliile cât se poate de intime cu care autorul a reușit să își contureze, construiască și dezvolte acest personaj este, și el, demn de o aplaudă puternică, rezonantă și apăsată. Poate chiar două.
Sunt multe de spus despre această carte, îndeosebi pentru că autorul nu îți oferă niciodată toate detaliile necesare poveștii și, în acest fel, te lasă pe tine să completezi cu mintea și imaginația ta spațiile goale. Sunt multe detalii de finețe în schimb, plasate strategic și lăsate să foe dezvoltate și dezătute și interăretate, ceea ce face întreaga poveste să fie învăluită într-o aură (oțelită) de mister.
Chiar dacă da, nu a fost romanul perfect, cu siguranță a fost un roman demn de citit. O poveste puternică, dură, morbidă, sângeroasă, apăsătoare, dar în același timp, este o poveste inteligentă, o poveste care te ține cu sufletul la gură și care te face să simți și să gandești. Este, până în final, și o poveste cu speranță.
Dacă lista lecturilor nu vă este suficient de condimentată, recomand Cerul ca oțelul pentru un plus de savouare.
Am avut Cerul ca oțelul în raza mea periferică de lecturi pentru aproximativ un an jumătate. Cu cea mai mare sinceritate, suna a ceva ce aș fi citit. Mă fascinează gândirea autorilor de romane postapocaliptice. Ceea ce mi s-a părut fascinant la cartea asta totuși, a fost faptul că era un roman distopic scris în limba română de un autor român. Something unheard of pentru mine până în acel moment.
Mulțumită clubului de carte în care am fost racolată cu succes, ideea s-a materializat în faptă și, uite-așa, am citit primul meu roman distopic postapocaliptic românesc.
Doamnelor și domnilor, Cerul ca oțelul de Cosmin Leucuța!
Încep prin a spune că acesta este un roman care te ține cu sufletul la gură și nu pentru că se întâmplă ceva, dar pentru că s-ar putea întampla. Ideea în sine nu se deosebește cu mult de orice fir narativ tipic romanelor si filmelor distopice, mereu există un erou care pare a face un drum inițiatic dublat de descoperirea de sine prin atingerea unor scopuri aparent imprecise de-a lungul drumului, însă per total, întreaga călătorie inițiatică nu ne spune altceva decât ce ar fi in stare un om să facă pentru a supraviețui. Această călătorie este de fapt descoperirea puterii interioare (fizică și psihică).
Autenticitatea lumii distopice în care ne aflăm vine de la faptul că niciun personaj nu are nume, nu exista repere spațiale precise și nici temporale, totul fiind un amalgam uniform de întâmplări ce levitează în busola timpului fără a participa la actiunea şi forța istorică a acestuia în mod exact. Cu toate acestea, există și mici elemente de reper presărate de autor ici-colo ca niște hidden gems ale poveștii.
Lumea este dură, rece, grea, oțelită, un sentiment de prea mult și prea puțin în același timp. În timp ce citești, simți discomfortul pe care personajele îl simt la rândul lor. Așa cum una dintre fetele de la bookclub a punctat extraoridinar, aceasta este o carte incredibil de senzorială. Simți setea pe care personajele o simt, cu gâturi uscate, cu buze crăpate, cu disperare. Simți frigul ce-ți pătrunde în oase. Simți durerea mistuitoare a unei lovituri aproape fatale. Simți foame nestavilită și halucinezi miros de cafea sau de friptură. Simți lipsa celor mai neînsemnate lucruri în viață care, atunci când dispar cu desăvârșire realizăm cât de importante sunt pentru noi.
Cu toată sinceritatea (again), nu am fost de acord cu câteva dintre întâmplările din carte pe parcurs ce citeam însă la final am realizat că de fapt, era vorba despre o poză completă pe care eu o vedeam doar în detalii până în acel punct.
Câteodata, povestirile mă bulversau, sărind între trecut și prezent parcă prea brusc și parcă fără o legătură neapărat precisă, însă acest mic detaliu a fost cumva umbrit de faptul că autorul are o capacitate foarte bună de povestitor, iar stilul scriitoricesc (să-i zicem asa) a fost curat si destul de limpede si fluent, iar tensiunea narativă a fost prezentă pe tot parcursul cărții, ceea ce este un mare plus.
Am apreciat, de asemenea, atât modul în care autorul și-a construit personajul principal, cât și faptul că a ales ca personaj principal o femeie, o mamă, o soție și o supraviețuitoare, o adevărată războinică tăcută cu o putere interioară imensă. Iar detaliile cât se poate de intime cu care autorul a reușit să își contureze, construiască și dezvolte acest personaj este, și el, demn de o aplaudă puternică, rezonantă și apăsată. Poate chiar două.
Sunt multe de spus despre această carte, îndeosebi pentru că autorul nu îți oferă niciodată toate detaliile necesare poveștii și, în acest fel, te lasă pe tine să completezi cu mintea și imaginația ta spațiile goale. Sunt multe detalii de finețe în schimb, plasate strategic și lăsate să foe dezvoltate și dezătute și interăretate, ceea ce face întreaga poveste să fie învăluită într-o aură (oțelită) de mister.
Chiar dacă da, nu a fost romanul perfect, cu siguranță a fost un roman demn de citit. O poveste puternică, dură, morbidă, sângeroasă, apăsătoare, dar în același timp, este o poveste inteligentă, o poveste care te ține cu sufletul la gură și care te face să simți și să gandești. Este, până în final, și o poveste cu speranță.
Dacă lista lecturilor nu vă este suficient de condimentată, recomand Cerul ca oțelul pentru un plus de savouare.
June 14, 2022
Un thriller (cu ocazionale alunecări spre horror) post-apocalitic bine scris și plin de suspans, care ar părea 100% made in USA dacă pe copertă n-ar fi numele unui autor român. S-ar putea spune că s-au mai scris cărți destul de asemănătoare ori s-au făcut filme (The Road e primul care-mi vine în minte), dar nu e vorba doar de subiect aici - e o întreagă metaforă a luptei pentru supraviețuire și a dezumanizării. Din punctul meu de vedere, cea mai bună carte a lui Cosmin Leucuța de până acum, cu o evoluție stilistică vizibilă.
October 12, 2022
Mai degrabă un 4.75, pentru simplul motiv că sfârșitul nu m-a mulțumit prea tare, și prea multe întrebări au rămas fără răspuns. Dar! Este un roman puternic, cu o scriitură solidă, captivantă și fluidă. În mod bizar, deși nu am citit sau văzut Drumul, mi-a adus aminte de el. A avut ceva asemănări și cu I Am Legend, mai ales peisajele urbane dezolante, precum și câinele. Însă ce m-a fascinat și încântat cel mai tare pe tot parcursul romanului a fost protagonista noastră, un personaj feminin atât de puternic și totodată vulnerabil, foarte bine creionat. Mi se pare o realizare pentru un bărbat să scrie atât de veridic din perspectiva unei femei, inclusiv ceea ce se întâmplă spre sfârșitul cărții. Un mic avertisment, totuși, că această poveste nu e pentru cei slabi de înger, conține elemente horror și e foarte grafică pe alocuri. În ansamblu, mie personal mi-a plăcut foarte mult, mult mai mult decât "Hoodoo"! Recomand pentru pasionații de thriller, mister și horror.
Read
July 15, 2022RECENZII:
"Așa cum ne-a obișnuit în romanele sale, Cosmin Leucuța alege să focalizeze atenția asupra unui personaj feminin. De altfel, după „incident”, lumea întreagă pare să aparțină femeilor, cumva. Găsim la pagina 85 chiar părerea autorului despre femei (părere pe care a făcut-o publică și în interviuri, atunci când i s-a pus vreo întrebare legată de personajele sale feminine): „Femeile sunt supraviețuitoare prin definiție. Se adaptează oricărui fel de iad.
(...)
Despre stilul lui Leucuța am mai spus și cu alte ocazii că este unul influențat puternic de lecturile sale și de literatura de peste ocean, în așa măsură încât ai pe alocuri impresia că citești o carte tradusă din engleză. De altfel, este unul dintre cei mai traductibili și exportabili scriitori tineri pe care îi avem în acest moment și este puțin probabil să nu fie descoperit și tradus foarte curând. Scriitura lui este fluidă, interesantă, abordează teme actuale care ne frământă pe toți – se adresează generației lui și vorbește pe limba ei.”
Mai pe larg aici:
Andreea Tănase - https://semnebune.ro/2022/cerul-ca-ot...
"Așa cum ne-a obișnuit în romanele sale, Cosmin Leucuța alege să focalizeze atenția asupra unui personaj feminin. De altfel, după „incident”, lumea întreagă pare să aparțină femeilor, cumva. Găsim la pagina 85 chiar părerea autorului despre femei (părere pe care a făcut-o publică și în interviuri, atunci când i s-a pus vreo întrebare legată de personajele sale feminine): „Femeile sunt supraviețuitoare prin definiție. Se adaptează oricărui fel de iad.
(...)
Despre stilul lui Leucuța am mai spus și cu alte ocazii că este unul influențat puternic de lecturile sale și de literatura de peste ocean, în așa măsură încât ai pe alocuri impresia că citești o carte tradusă din engleză. De altfel, este unul dintre cei mai traductibili și exportabili scriitori tineri pe care îi avem în acest moment și este puțin probabil să nu fie descoperit și tradus foarte curând. Scriitura lui este fluidă, interesantă, abordează teme actuale care ne frământă pe toți – se adresează generației lui și vorbește pe limba ei.”
Mai pe larg aici:
Andreea Tănase - https://semnebune.ro/2022/cerul-ca-ot...
October 19, 2022
Mi-a placut foarte mult - atmosfera apasatoare, tensionata este prezenta pe tot parcursul povestirii.
Anonimitatea personajelor si a locurilor intaresc ideea ca oricand am putea sa fim si noi protagonistii unui astfel de scenariu apocaliptic.
Imi pastrez parerea, ca si in cazul actiunii din Hoodoo - as fi foarte incantata sa vad si o ecranizare, ambele prezinta foarte mult potential in acest sens :).
Anonimitatea personajelor si a locurilor intaresc ideea ca oricand am putea sa fim si noi protagonistii unui astfel de scenariu apocaliptic.
Imi pastrez parerea, ca si in cazul actiunii din Hoodoo - as fi foarte incantata sa vad si o ecranizare, ambele prezinta foarte mult potential in acest sens :).
July 24, 2022
Un personaj feminin combinație înre Sarah Coonors Ellen Ripley și Rose DeVitt Bukater, un road novel cu elemente de thriller, catastrofă și horror. Se vede că autorul este un consumator de acest gen de cinema. Nu prea m-a surprins nimic, convențiile și steteotipiile genurilor se succed de-alungul călătoriei. Ce mi-a placut. Incertitudinea permanentă de la evenimentul catastrofic până la nașterea copilului. Apoi absenta onomasticii. Nelocalizarea actiunii. Poate fi oriunde. Inițial chiar credeam că sunt într-o Românie postapocaliptică,apoi am realizat că nu prea se potrivește imaginea orașului cu niciun oraș al țării,deși gara se potribește perfect cu cea din Arad. Finalul e din nou unul care-mi place. Păstreaxa aceeași incertitudine proprie vieții adevărate. Nu-mi plac finalurile "de poveste" din acest motiv io,sincer,nu-mi doresc o continuare. Povesgea slujitoarei de Atwood este perfectă,Testamentele o transformă în telenovelă. Cum stelele le acord în funcție de cât de bine m-a prins cartea ca un tot de la mine are un high five
January 27, 2023
V-ați obișnuit cu „Hoodoo” și „Cum te vei îmbrăca la sfîrșitul lumii”? Mai puneți-Vă pofta-n cui de data asta! Cineva a decis să ne demonstreze universalitatea imaginației pe care o are în arsenal. Cosmin Leucuța deschide parantezele unei lumi postbelice, futuristice și reci, de îngheața și ceaunele din iad. Nu vreau să lansez laude nemeritate, ovații precare sau credite în abis, dar o să declar cu o încredere, fără Biblie sub mână, mă veți crede, bine, nu, n-am de pierdut nimic spunând că, m-am simțit atât de răvășită și pierdută printre rândurile acestei istorii, încât lumea din jur a pierdut din culori. Și asta face o carte să fie cu adevărat bună. Unde ești tu atunci când o citești, ce sentiment îți lasă, sau emoțiile care de podidesc, ore în șir. Greutatea unor propoziții care te pot arunca în brațele celei mai mari tristți pe care o poate suferi o persoană.
Mai țineți minte noțiunea de „pământ pârjolit”, cel folosit în istorie în perioada lui Ștefan și a invaziilor turcești? Cei care stau bine la capitolul percepție și desen, vor vedea aceeași imagine. Doar că în cazul nostru, cei care au pârjolit pământul - o întruchipare abstractă, toți au contribuit pentru a distruge tot ce e viu, nu ai la cine arăta cu degetul. Pentru că istoria acestei lumi nu are o locație geografică, personajele nu au nume, autorul te lasă să construiești aceste detalii după bunul tău plac, o personalizezi pentru a o face cât mai aproape de propria conștiință. Moartea este problema majoră în lume, iar scriitorii care nu o abordează nu sunt serioși. Moartea ajunge foarte aproape de totalitate în acest roman. Au murit miliarde de oameni, toată viața animală și vegetală, păsările văzduhului și peștii mării au murit. Dar povestea este pe cât de biblică, pe atât de ultimă, iar imaginea parcă răsuflă că sfârșitul a avut loc prin fanatism evlavios. Lumea este într-o iarnă nucleară, deși această expresie nu este niciodată folosită.
O întâlnești pe Ea, care își pierde familia, scăpând-o în brațele foametei și a deznadejdii. Pornește pe același drum, care nu duce decât un vid deformat, plin de oameni-stafii, animale ale unei lumi străine pentru mulți dintre noi. S-ar putea să vi se pară străin gândul de supraviețuire în asemenea condiții, să întâlnești persoane care mai degrabă te-ar omorî decât să-ți dea o bucată de pâine sau o cană cu apă, dar descrierile autorului te fac să palpezi, poate chiar să miroși drumul care se întinde în fața eroinei noastre. Și n-ai fi avut să te bucuri de ele, fac pereche bună cu radiațiile prezente. Cartea este un roman al puterii de transformare și al riscului formal. Experiența inițială a romanului este supărătoare și apăsătoare, efectul său final este zdrobitor emoțional.
Leucuța a scris o carte despre stare, una în care poți fi atunci când pierzi totul, ori distopia lui nu este altceva decât o alegorie pentru lipsă sau tristețe. Sfârșitul lumii civilizate, moartea vieții pe planetă și spectacolul tuturor, o imagine uimitoare din punct de vedere vizual a modului în care arată la sfârșitul ei pe drumul spre nicăieri. Culoarea în lume - cu excepția focului și a sângelui - există în principal în memorie sau în vis. Focul și furtunile au mistuit pădurile și orașele, iar din căderea cenușii și a funinginei totul este gri, apa râului neagră. Hortensii și orhidee sălbatice stau în pădure, sculptate de foc în „efigii cenușii” ale lor, așteptând ca vântul să le arunce în praf. Căldura intensă s-a topit și a răsturnat clădirile unui oraș, iar geamul ferestrelor atârnă înghețat de pereții lor. „Bine ați venit în capul meu - Cosmin!”
Lumea din „Cerul ca Oțelul” a suferit o apocalipsă, și în fața unei astfel de pierderi, cea ca a personajului principal, pare irelevantă. Centrul lumii este bolnav. Natura se revoltă. Lumea ruinată este jefuită de mult timp. Aproape toți s-au cufundat într-o sălbăticie conradiană completă. În ciuda acestui pustiu sufletesc, sfârşitul lui Dumnezeu şi al eticii, ea încă se defineşte şi se pune în pericol încercând să-și insufle valori morale, refuzând să abandoneze orice credinţă.
Toate acestea sunt absolut convingătoare și înfricoșătoare din punct de vedere fizic. Un astfel de scenariu îi permite lui Leucuța să pună în prim plan doar elementele de bază ale supraviețuirii umane fizice și evocarea intimă a unui peisaj distrus desenat cu atâta precizie și frumusețe. Ne face să ne dorim cu nostalgie o normalitate restabilită. Drumul încapsulează și violența rece obișnuită, tinctura biblică a masochismului masculin, a rănilor și a ritului de trecere.
Referințele culturale vulnerabile pentru acest scenariu îndrăzneț provin, evident, din science fiction. Piesă după piesă, veți citi în continuare, absolut convins, încântat, hipnotizat de dezgust și de noutatea fascinantă a tuturor: evadări uluitor de norocoase; o descoperire eliberatoare bruscă, plină de bucurie. Tot ce poate face romanul modern este aici. După marile ficțiuni istorice din vest „Cerul ca otelul” nu este un apogeu artistic pentru Leucuta, ci o revendicare magistrală a acelor lumi gotice, negre de la miezul nopții, la fel de terifiant, dar frumos. Cum va fi poziționat acest roman vital în spațiul românesc de astăzi? Ar putea perspectivele sale de coșmar să-i întărească pe toți care sunt hotărâți să-și manipuleze oamenii să creadă că teroarea a luat ființă abia în viitor? Acest text, în fragilitatea sa, există neliniștit în vremuri atât de rele. Este pervers că pământul ars pe care îl înfățișează romanul aduce adesea în minte acele apocalipse reale din trecut, sub fumul negru de petrol, sau prezent - priveliști care nu au legătură cu regimul colorat contemporan.
Cosmin Leucuţa, iartă-mă că a durat atât, am avut nevoie de timp. Distopiile cer timp și răbdare...
June 22, 2022
Cosmin Leucuța e cel mai american dintre autorii români din ultimii ani. Cum mai spunea cineva într-un review, dacă nu ar fi numele românesc pe copertă am zice că e un roman străin, lucru pe care-l susțin. Mi-aș dori să vină o zi în care din ce în ce mai mulți autori tineri să renunțe la provincialismul acesta de stat și să scrie cărți care să se adreseze întregii umanități, nu doar vecinilor de cartier.
În acest nou roman, Leucuța imaginează o lume postapocaliptică, în care după un incident nenumit Pământul devine greu de locuit. Puținii supraviețuitori nu au mâncare, apă, tehnologie și nici umanitate. Pe măsură ce înaintăm în poveste crește gradual cruzimea, avem chiar accente horror.
Ce diferențiază cartea lui de alte zeci de astfel de povești este stilul, privirea înăuntru, introspecția, atenția la detalii. Se întâmplă orori, dar există și destulă frumusețe, acțiunea e alertă, dar e loc mult pentru descrieri, amintiri de dinainte, sunt multe detalii tehnice, dar și fraze poetice. Sunt și câteva glume de-ale autorului și easter eggs (click aici să vezi ce se întâmplă cu un celebru tablou cu un cer hipnotic!) din plin.
Finalul îmi pare deschis spre posibilități, poate chiar spre o continuare, rămâne să aflăm. Clar este o carte de luat, de citit, de discutat. Ar ieși un super film de acțiune.
În acest nou roman, Leucuța imaginează o lume postapocaliptică, în care după un incident nenumit Pământul devine greu de locuit. Puținii supraviețuitori nu au mâncare, apă, tehnologie și nici umanitate. Pe măsură ce înaintăm în poveste crește gradual cruzimea, avem chiar accente horror.
Ce diferențiază cartea lui de alte zeci de astfel de povești este stilul, privirea înăuntru, introspecția, atenția la detalii. Se întâmplă orori, dar există și destulă frumusețe, acțiunea e alertă, dar e loc mult pentru descrieri, amintiri de dinainte, sunt multe detalii tehnice, dar și fraze poetice. Sunt și câteva glume de-ale autorului și easter eggs (click aici să vezi ce se întâmplă cu un celebru tablou cu un cer hipnotic!) din plin.
Finalul îmi pare deschis spre posibilități, poate chiar spre o continuare, rămâne să aflăm. Clar este o carte de luat, de citit, de discutat. Ar ieși un super film de acțiune.
June 8, 2022
Cartea m-a cucerit după ce am citit primele pagini oferite ca preview pe site-ul Humanitas. Mi-am putut da seama că este diferită, iar după dezamăgirea cu alte distopii mult-lăudate, m-am bucurat să citesc una atât de bună. Povestea este dură prin imaginile pe care le oferă despre condițiile în care ajung să existe oamenii după *incident* (lăsat la nivelul interpretării fiecărui cititor ce și când, mai exact, a avut loc). Este plin de detalii despre lucrurile pe care oamenii ajung să le facă pentru supraviețuire, chiar și atunci când nu pare să mai aibă rost. În toate poveștile post-apocaliptice pe care le-am citit se simte speranța că lucrurile se vor remedia. Cosmin mai degrabă m-a făcut să cred că nimic nu mai are rost, totul se termină. Chiar și așa, cu finalul foarte bun pe care l-a creat.
Am apreciat foarte mult și momentele de viață reală (da, chiar și supraviețuitorii post-apocaliptici își fac nevoile și tânjesc după hârtie igienică, sau după o noapte, măcar, pe o saltea decentă, ori o ceașcă de cafea ca altă-dată).
Am apreciat si Easter-eggs strecurate de Cosmin prin carte pentru cine știe să fie atent/ă la ele. De asemenea, limbajul și stilul sunt peste ceea ce am mai apucat până acum să citesc de la Cosmin. Și, bineînțeles, faptul că avem de-a face cu un personaj feminin creat de un autor bărbat, care a reușit să-și pună problema din perspectiva unei femei (cu foarte mici scăpări care i se iartă imediat).
Cartea asta m-a lăsat cu multe întrebări, însă în sensul bun. Îmi dă de treabă să-mi creez imaginile potrivite, să-mi închipui cum aș fi făcut eu în situația personajului principal și ce se întâmplă după ultimul cuvânt tipărit. Chiar sper să urmeze o parte a doua la fel de sinceră (nu preocupată de a mulțumi setea de bine neadulterat din cititor).
Bravo, Cosmin! Cerul ca oțelul intră la lista mea de cărți pe care le voi recomanda tuturor și pe care le voi reciti.
Am apreciat foarte mult și momentele de viață reală (da, chiar și supraviețuitorii post-apocaliptici își fac nevoile și tânjesc după hârtie igienică, sau după o noapte, măcar, pe o saltea decentă, ori o ceașcă de cafea ca altă-dată).
Am apreciat si Easter-eggs strecurate de Cosmin prin carte pentru cine știe să fie atent/ă la ele. De asemenea, limbajul și stilul sunt peste ceea ce am mai apucat până acum să citesc de la Cosmin. Și, bineînțeles, faptul că avem de-a face cu un personaj feminin creat de un autor bărbat, care a reușit să-și pună problema din perspectiva unei femei (cu foarte mici scăpări care i se iartă imediat).
Cartea asta m-a lăsat cu multe întrebări, însă în sensul bun. Îmi dă de treabă să-mi creez imaginile potrivite, să-mi închipui cum aș fi făcut eu în situația personajului principal și ce se întâmplă după ultimul cuvânt tipărit. Chiar sper să urmeze o parte a doua la fel de sinceră (nu preocupată de a mulțumi setea de bine neadulterat din cititor).
Bravo, Cosmin! Cerul ca oțelul intră la lista mea de cărți pe care le voi recomanda tuturor și pe care le voi reciti.
August 30, 2022
„În ultima vreme părea că foarte multe lucruri se sfârșeau. Tăițeii, apa, lumea.”
Într-o astfel de lume suntem în romanul lui Cosmin Leucuța, una post-apocaliptică, post-incident, în care mai nimic din lucrurile pe care le cunoaștem nu se mai găsește, în care puținii supraviețuitori trebuie să găsească resurse, să vâneze puținele animale, să caute provizii, ba chiar să ucidă și să devină canibali. Printre aceștia, Femeia care și-a pierdut soțul și copilul, care a fost urmărită și chiar violată, care este pe cale să fie măcelărită și care consideră că singura cale de a supraviețui este să ajungă la mare. ”Cerul ca oțelul” este un roman bine dozat, plin de suspans, foarte cinematografic, cu multe influențe în romanele bune ale genului și care și-ar găsi locul în cadrul cărților post-apocaliptice de valoare în orice literatură importantă a lumii.
Într-o astfel de lume suntem în romanul lui Cosmin Leucuța, una post-apocaliptică, post-incident, în care mai nimic din lucrurile pe care le cunoaștem nu se mai găsește, în care puținii supraviețuitori trebuie să găsească resurse, să vâneze puținele animale, să caute provizii, ba chiar să ucidă și să devină canibali. Printre aceștia, Femeia care și-a pierdut soțul și copilul, care a fost urmărită și chiar violată, care este pe cale să fie măcelărită și care consideră că singura cale de a supraviețui este să ajungă la mare. ”Cerul ca oțelul” este un roman bine dozat, plin de suspans, foarte cinematografic, cu multe influențe în romanele bune ale genului și care și-ar găsi locul în cadrul cărților post-apocaliptice de valoare în orice literatură importantă a lumii.
December 7, 2023
Ce surpriză plăcută a fost Cerul ca oțelul! Am avut impresia că citesc o carte de un autor străin pe tot parcursul lecturii.
M-a dus cu gândul la Drumul de McCarthy care, pentru mine, a fost dezamăgitoare. Însă Cerul ca oțelul a mers atât de bine! Am devorat fiecare frază, am simțit suspansul și frica prin personajul principal, eroina fără nume. Îmi era frig, sete, foame și mereu pe fază în caz de pericole. Atât de bine sunt redate tensiunea, atmosfera și toate greutățile din acea lume post-apocaliptică de parcă mergeam pas la pas cu protagonista.
A avut multe scene dure și memorabile, mi-au plăcut multe fragmentele introduse din trecut, mai ales cele cu fetița ei. Apoi, când mă apropiam de final, ultimele 50-60 de pagini, chiar nu aveam nicio idee încotro se îndreaptă lectura, însă speram la ceva șocant, specific societății decăzute și a dezumanizarii generale resimțită în carte. Și a fost on point! Nu mă puteam opri din citit!
O să recomand cartea asta cât de des pot. Atât pasionaților de distopie și horror, cât și celor de ficțiune literară, pentru că accentul e pe o femeie puternică, o luptătoare într-o lume lipsită de umanitate unde nimeni nu prea mai are mare lucru de pierdut și mulți sunt in stare de lucruri inimaginabile.
Excelentă!
"Şi-a trecut degetele de-a curmezișul fiecărui perete, a simțit fiecare val de ciment, fiecare zgârietură și fiecare crăpătură, fiecare orificiu care adăpostise la un moment dat un cui de care cineva atârnase imaginea unui moment al unei vieţi pe care ea nu avea să îl cunoască vreodată. Mereu i-a plăcut să deschidă sertarele și să citească poveștile ascunse acolo. Mereu i-au plăcut ruinele, să vadă și să atingă lucrurile pe care alții le-au iubit la un moment dat, apoi le-au abandonat, să-și înfigă degetele în pielea și să zgârie până la sânge. A văzut urmele vieților acelor oameni și a încercat să facă parte din ele."
M-a dus cu gândul la Drumul de McCarthy care, pentru mine, a fost dezamăgitoare. Însă Cerul ca oțelul a mers atât de bine! Am devorat fiecare frază, am simțit suspansul și frica prin personajul principal, eroina fără nume. Îmi era frig, sete, foame și mereu pe fază în caz de pericole. Atât de bine sunt redate tensiunea, atmosfera și toate greutățile din acea lume post-apocaliptică de parcă mergeam pas la pas cu protagonista.
A avut multe scene dure și memorabile, mi-au plăcut multe fragmentele introduse din trecut, mai ales cele cu fetița ei. Apoi, când mă apropiam de final, ultimele 50-60 de pagini, chiar nu aveam nicio idee încotro se îndreaptă lectura, însă speram la ceva șocant, specific societății decăzute și a dezumanizarii generale resimțită în carte. Și a fost on point! Nu mă puteam opri din citit!
O să recomand cartea asta cât de des pot. Atât pasionaților de distopie și horror, cât și celor de ficțiune literară, pentru că accentul e pe o femeie puternică, o luptătoare într-o lume lipsită de umanitate unde nimeni nu prea mai are mare lucru de pierdut și mulți sunt in stare de lucruri inimaginabile.
Excelentă!
"Şi-a trecut degetele de-a curmezișul fiecărui perete, a simțit fiecare val de ciment, fiecare zgârietură și fiecare crăpătură, fiecare orificiu care adăpostise la un moment dat un cui de care cineva atârnase imaginea unui moment al unei vieţi pe care ea nu avea să îl cunoască vreodată. Mereu i-a plăcut să deschidă sertarele și să citească poveștile ascunse acolo. Mereu i-au plăcut ruinele, să vadă și să atingă lucrurile pe care alții le-au iubit la un moment dat, apoi le-au abandonat, să-și înfigă degetele în pielea și să zgârie până la sânge. A văzut urmele vieților acelor oameni și a încercat să facă parte din ele."
July 27, 2022
Cerul ca oțelul este un roman compact și complex ce oferă cititorilor curioși un thriller antrenant, o dramă familială, un tablou horror, o atmosferă grunjoasă și apăsătoare și o eroină feroce. Toate astea sunt închegate cu ajutorul detaliilor vii cu care fiecare scenă și fiecare cadru sunt descrise. Finalul este exploziv, to say the least, ultimele capitole extrem de sângeroase, iar deznodământul satisfăcător.
Cosmin Leucuța ne invită să ne adâncim într-o distopie post-apocaliptică ce te învăluie, ce te fascinează în aceeași măsură în care te îngrozește, ce îți dă fiori, dar te și uimește prin puterea detaliilor, ce îți taie orice fel de cordon legat de speranța viitorului, dar care te și ține implicat în soarta eroinei lăsată singură să hoinărească după ultimele fărâme de hrană și umanitate. Am scris mai multe într-un articol stufos pe blog despre una dintre cele mai bune cărți citite în ultimii ani.
„Imaginează-ți sfârșitul lumii. Imaginează-ți că oamenii de lângă tine dispar, unul după altul, la început lent, apoi din ce în ce mai repede. Imaginează-ți gropi comune pline de trupuri despuiate. Imaginează-ți morți pe marginea străzii și șobolani zvârcolindu-se prin burțile lor. Imaginează-ți un întuneric încăpățânat și omniprezent. Imaginează-ți tot zgomotul din jur împărțit în două, apoi în în două, până când devine doar un zumzet de fond, iar în final dispare, înghițit de nemișcare. Imaginează-ți cântecul funerar al omenirii, ciripit de păsări cât pumnul unui copil. Imaginează-ți o lume golită de haos, întoarsă în armonia primordială a naturii, care o dezmembrează câte puțin în fiecare zi, până când totul va dispărea, împrăștiat de vânt. Imaginează-ți toate astea. Și, acum, fă-le să se întâmple.„
https://ciobanuldeazi.home.blog/2022/...
Cosmin Leucuța ne invită să ne adâncim într-o distopie post-apocaliptică ce te învăluie, ce te fascinează în aceeași măsură în care te îngrozește, ce îți dă fiori, dar te și uimește prin puterea detaliilor, ce îți taie orice fel de cordon legat de speranța viitorului, dar care te și ține implicat în soarta eroinei lăsată singură să hoinărească după ultimele fărâme de hrană și umanitate. Am scris mai multe într-un articol stufos pe blog despre una dintre cele mai bune cărți citite în ultimii ani.
„Imaginează-ți sfârșitul lumii. Imaginează-ți că oamenii de lângă tine dispar, unul după altul, la început lent, apoi din ce în ce mai repede. Imaginează-ți gropi comune pline de trupuri despuiate. Imaginează-ți morți pe marginea străzii și șobolani zvârcolindu-se prin burțile lor. Imaginează-ți un întuneric încăpățânat și omniprezent. Imaginează-ți tot zgomotul din jur împărțit în două, apoi în în două, până când devine doar un zumzet de fond, iar în final dispare, înghițit de nemișcare. Imaginează-ți cântecul funerar al omenirii, ciripit de păsări cât pumnul unui copil. Imaginează-ți o lume golită de haos, întoarsă în armonia primordială a naturii, care o dezmembrează câte puțin în fiecare zi, până când totul va dispărea, împrăștiat de vânt. Imaginează-ți toate astea. Și, acum, fă-le să se întâmple.„
https://ciobanuldeazi.home.blog/2022/...
July 8, 2022
3,5 stele.
Când am început cartea, eram convinsă că o să acord 4 sau 5 stele, pentru că este bine scrisă, iar autorul știe să creeze atmosferă și tensiune fără să recurgă la zeci de pagini de descrieri sau sute de epitete inutile. Totul este dozat așa cum trebuie și asta mi se pare o calitate deosebită, mai ales la un autor destul de tânăr. Mi-a plăcut mult și faptul că personajele nu au nume. Ce rost ar mai avea numele într-o lume postapocaliptică, în care oamenii nu mai sunt cu adevărat oameni?
Mi-aș fi dorit să aflu mai multe despre incidentul care a distrus lumea, acest aspect nu este aproape deloc explicat, deși autorul îl aduce în discuție suficient de des pentru a stârni interesul (și apoi frustrarea) cititorului.
Ultima parte mi s-a părut mult prea violentă și comercială, ca un film horror și asta m-a dezamăgit, pentru că povestea a fost bine construită, iar personajul principal era credibil până la un punct. Tot în ultima parte autorul sugerează ca ar mai exista o speranță, că tehnologia nu a dispărut chiar de tot, dar acest aspect este apoi abandonat, în ciuda potențialului uriaș.
Dincolo de aceste observații, este o carte bună și o recomand fără ezitare!
Când am început cartea, eram convinsă că o să acord 4 sau 5 stele, pentru că este bine scrisă, iar autorul știe să creeze atmosferă și tensiune fără să recurgă la zeci de pagini de descrieri sau sute de epitete inutile. Totul este dozat așa cum trebuie și asta mi se pare o calitate deosebită, mai ales la un autor destul de tânăr. Mi-a plăcut mult și faptul că personajele nu au nume. Ce rost ar mai avea numele într-o lume postapocaliptică, în care oamenii nu mai sunt cu adevărat oameni?
Mi-aș fi dorit să aflu mai multe despre incidentul care a distrus lumea, acest aspect nu este aproape deloc explicat, deși autorul îl aduce în discuție suficient de des pentru a stârni interesul (și apoi frustrarea) cititorului.
Ultima parte mi s-a părut mult prea violentă și comercială, ca un film horror și asta m-a dezamăgit, pentru că povestea a fost bine construită, iar personajul principal era credibil până la un punct. Tot în ultima parte autorul sugerează ca ar mai exista o speranță, că tehnologia nu a dispărut chiar de tot, dar acest aspect este apoi abandonat, în ciuda potențialului uriaș.
Dincolo de aceste observații, este o carte bună și o recomand fără ezitare!
January 15, 2026
Sunt șocată de cât de mult mi-a plăcut acest roman! 😍
De când am văzut cartea am vrut să o citesc, dar am amânat cumva din cauza stereotipului meu că nu am găsit mulți autori români ca să îmi placă. Îmi plăcea prezentarea cărții și potențialul pe care îl avea, dar nu eram pregătită să îmi fie stricată imaginea cu o carte mai slabă. Și nu știți cât mă bucur că nu a fost cazul.
Deși mi-a lăsat multe întrebări fără răspuns și am simțit pe alocuri că putea veni cu mai multe informații, mi-a plăcut ideea, atmosfera apăsătoare a lumii postapocaliptice, în care toți vânează și toți sunt vânați, în care omenescul este înlocuit de nevoie și se lasă la o parte toate principiile pentru supraviețuire.
Mi-a intrat în suflet personajul principal, o femeie fără nume, dar cu o voință de fier și un curaj frate cu nebunia. Deși la început mi se părea că alege calea ușoară, spre final am fost fascinată de puterea ei, atât în bine, cât și în răul necesar.
Am apreciat stilul de scriere, dur, ascuțit, puternic, cu suspans pe o bucată bună din roman, care m-a făcut să îmi fac scenarii și să stau cu sufletul la gură pentru ce va să vină. Am rămas plăcut surprinsă de scenele erotice scrise de un bărbat, dar trăite de o femeie, dar și scenele de final, care au fost mult prea bine scrise și care au redat incredibil sentimentul. Pentru asta și nu numai, jos pălăria!
Recomand volumul, dar nu celor slabi de inimă, fiind zugrăvit cu penelul realului, care șochează și îngrozește, dar este fidel unui scenariu ca cel conturat.
De când am văzut cartea am vrut să o citesc, dar am amânat cumva din cauza stereotipului meu că nu am găsit mulți autori români ca să îmi placă. Îmi plăcea prezentarea cărții și potențialul pe care îl avea, dar nu eram pregătită să îmi fie stricată imaginea cu o carte mai slabă. Și nu știți cât mă bucur că nu a fost cazul.
Deși mi-a lăsat multe întrebări fără răspuns și am simțit pe alocuri că putea veni cu mai multe informații, mi-a plăcut ideea, atmosfera apăsătoare a lumii postapocaliptice, în care toți vânează și toți sunt vânați, în care omenescul este înlocuit de nevoie și se lasă la o parte toate principiile pentru supraviețuire.
Mi-a intrat în suflet personajul principal, o femeie fără nume, dar cu o voință de fier și un curaj frate cu nebunia. Deși la început mi se părea că alege calea ușoară, spre final am fost fascinată de puterea ei, atât în bine, cât și în răul necesar.
Am apreciat stilul de scriere, dur, ascuțit, puternic, cu suspans pe o bucată bună din roman, care m-a făcut să îmi fac scenarii și să stau cu sufletul la gură pentru ce va să vină. Am rămas plăcut surprinsă de scenele erotice scrise de un bărbat, dar trăite de o femeie, dar și scenele de final, care au fost mult prea bine scrise și care au redat incredibil sentimentul. Pentru asta și nu numai, jos pălăria!
Recomand volumul, dar nu celor slabi de inimă, fiind zugrăvit cu penelul realului, care șochează și îngrozește, dar este fidel unui scenariu ca cel conturat.
November 3, 2022
Am vorbit mai multe cu Cosmin despre cartea asta la podcastul Perfect Contemporan.
Puteți asculta aici sau pe platforma preferată de podcast: https://ramona.boldizsar.ro/cosmin-le...
Puteți asculta aici sau pe platforma preferată de podcast: https://ramona.boldizsar.ro/cosmin-le...
May 22, 2022
Cerul ca oțelul este un tur de forță, așa cum ne-a obișnuit Cosmin în mai toate cărțile lui. Surprinzător că într-un cadru postapocaliptic la limita supraviețuirii, autorul își alege drept protagonist o eroină, un fel de Ellen Ripley care învață să se adapteze într-o lume unde nu xenomorfii fac legea, ci propriii ei semeni dezumanizați, alienați. Road novel, distopie, poveste cu mult suspans, violență bine dozată, dialoguri pe muchie de cuțit, cartea își atinge țelul fără ocolișuri inutile și ne obligă să medităm în cel mai serios mod la propria noastră natură. Am fi pregătiți să facem față unui astfel de univers fără să ne pierdem umanitatea? Și încă ceva, o bucurie măruntă, e primul roman după Dune în care întâlnesc cuvântul distrai. Nu e singurul easter egg, citiți și descoperiți!
August 9, 2022
Deși nu sunt un avid cititor al genului, mărturisesc că volumul lui Cosmin Leucuța mă îndeamnă să reflectez. E adevărat că tematicile apocaliptice și aventurile la limită imprimă un suspans inerent și suscită, poate, într-un mod prea facil, o curiozitate sporită. După părerea mea, "păcatelor" cărții (lăsarea în aer a sorgintei și naturii incidentului distrugător, deturnarea destinației inițiale prin evenimentul nașterii, monotonia și redundanța zugrăvirii în culori veșnic sumbre a unei civilizații urbane aflate în descompunere, alunecarea periculoasă și bruscă spre violență și carnagiu spre finalul volumului) i se opun indiscutabilile calități scriitoricești ale autorului. "Cerul ca oțelul" m-a impresionat prin ritmul său amețitor și aproximativ constant, prin alternarea judicioasă a momentelor tensionate de acțiune cu relatările amintirilor și clipele de introspecție. Metafore tulburătoare și imagini de mare frumusețe şi sensibilitate coexistă cu pasaje tăioase în limbaj frust, la pachet cu o paletă bogată de stări și trăiri ale protagonistei fără nume. Toate acestea se încheagă într-un stil deosebit de modern, alert, cu dialoguri bine dozate - dacă nu cumva gândite anume - ca pentru un scenariu de cinematografie thriller. Recomand această carte. Cu siguranță voi reveni și la alte titluri ale lui Cosmin. Felicitări!
September 26, 2022
La o primă vedere, am avut impresia că este un roman de nișă, din zona cărților cu subiecte post-apocaliptice, și voiam să îl ocolesc. Dar mai citisem un volum de povestiri de Cosmin Leucuța și asta m-a convins să nu țin cont de acea primă impresie. Și bine am făcut! Chiar dacă subiectul poate duce cu gândul la o categorie de literatură comercială, Cosmin Leucuța reușește să ridice subiectul la nivelul unei literaturi de calitate, datorită felului în care l-a scris. Mai există și câteva scene strecurate parcă să mulțumească și cititorul de literatură din acea nișă mai sus pomenită, dar le-am interpretat doar ca mici compromisuri, de trecut cu vederea. Un roman bine scris, cinematografic, care te ține în suspans și te face să îți pui întrebări, dar al cărui mare merit este mesajul principal, cel al supraviețuirii într-o lume în care umanitatea a fost pierdută.
January 4, 2024
Ce moment mai bun sa citesc povestea asta dintre lumi decat spatiul atemporal dintre ani?
Am inceput sa citesc ca intr-un vis, am terminat cu ochii la carte ca la un film. Cosmin Leucuta are o maiestrie aparte de a face totul foarte vizual, foarte senzorial, greu sa nu iei trairile protagonistei in interiorul tau. M-am simtit rau, neputincios si la limita rabdarii de multe ori in timpul lecturii.
M-a enervat în multe momente. In cel mai frumos mod cu putinta. Mi-au placut in mod special descrierile - sintetice, clare, dar pline de poezie.
M-au deranjat cateva dialoguri pe care le-am resimtit ca fiind artificiale, cateva pasaje care mi-au parut inutile ca niste “burti” ale romanului, unele cuvinte gresite sau nepotrivite care au scapat la redactare.
Nimic insa nu m-a putut opri sa ma bucur pana la final ca am descoperit un astfel de scris in romana. N-am citit prea multa literatura românească contemporana, dar cred ca romanul lui Cosmin e valoros, pentru mine e chiar unul dintre cele mai importante din distopia pietei editoriale autohtone.
Felicitari autorului!
Am inceput sa citesc ca intr-un vis, am terminat cu ochii la carte ca la un film. Cosmin Leucuta are o maiestrie aparte de a face totul foarte vizual, foarte senzorial, greu sa nu iei trairile protagonistei in interiorul tau. M-am simtit rau, neputincios si la limita rabdarii de multe ori in timpul lecturii.
M-a enervat în multe momente. In cel mai frumos mod cu putinta. Mi-au placut in mod special descrierile - sintetice, clare, dar pline de poezie.
M-au deranjat cateva dialoguri pe care le-am resimtit ca fiind artificiale, cateva pasaje care mi-au parut inutile ca niste “burti” ale romanului, unele cuvinte gresite sau nepotrivite care au scapat la redactare.
Nimic insa nu m-a putut opri sa ma bucur pana la final ca am descoperit un astfel de scris in romana. N-am citit prea multa literatura românească contemporana, dar cred ca romanul lui Cosmin e valoros, pentru mine e chiar unul dintre cele mai importante din distopia pietei editoriale autohtone.
Felicitari autorului!
June 28, 2022
Preconizez un bestseller. Are tot ce ii trebuie pentru asta, pe deasupra romanul este si scris foarte bine. Pacat ca s-a publicat in Romania si nu intr-o tara cu mai multi oameni interesati de carti. Altfel il vedeam pe Cosmin Leucuta castigand milioane din drepturile de vanzare si de copyright. Nu glumesc. Romanul ar castiga in primul rand atentia publicului feminin, poate s-ar intemeia si un cult format din feministe :) Nu exagerez. Dar si barbatii se pot bucura de carte la fel de mult. Este o carte cu o poveste foarte buna si spusa foarte bine, chiar si pentru aceia care stramba din nas la ceva ce ar putea sa para comercial la prima vedere.
July 21, 2022
"Femeile sunt supraviețuitoare prin definiție. Se adaptează oricărui fel de iad."
Cartea e captivantă, poate doar un pic prea abstractă pentru gusturile mele. Deși am dedus că acțiunea se petrece în viitorul apropiat în același univers în care trăiesc Jim și Pam, sper că urmașii lor sunt ok.
Cartea e captivantă, poate doar un pic prea abstractă pentru gusturile mele. Deși am dedus că acțiunea se petrece în viitorul apropiat în același univers în care trăiesc Jim și Pam, sper că urmașii lor sunt ok.
July 29, 2022
Stilul autorului e de nota zece; cred ca le-ar putea da lectii multor autori straini. Iar subiectul cartii te da peste cap: m-a înduiosat, m-a infuriat și totodată m-a întristat.
January 22, 2023
Un roman pe care mi-a plăcut să-l citesc, pentru că autorul știe să scrie, dar care m-a dezamăgit, pentru că nu prea se întâmplă nimic în el care să merite scris.
Atenție spoilere(?!)
E un roman post-apocaliptic care pare a fi o sumă de ingrediente împrumutate de undeva: un „incident” pe care autorul ni-l tot menționează, dar despre care nu știm ce a presupus, pare să fi fost un fel de Cernobîl la scară planetară, care a provocat un dezastru ecologic și infertilitate la aproape toate speciile, animale și plante deopotrivă (în afară de șobolani și păsări aparent); o călătorie în căutarea unui loc safe și o continuă căutare a hrănii; oameni răi; niște mici comunități de supraviețuitori; un companion; un câine; peisaje dezolante și, evident, niște gânduri despre umanitate și cum aceasta dispare.
Protagonista, fără nume, pentru că na, într-o apocalipsă nu mai contează cum te cheamă, și în locul ei am putea fi – de ce nu? – oricine dintre noi, merge undeva, spre nord, pentru că la nord lucrurile stau mai bine. Trece prin păduri, localități și orașe mari. În drumul ei, vede tot felul de peisaje (care într-un film, de pildă, ar fi doar element de decor), oportunități perfecte pentru lungi și dese descrieri, care devin plictisitoare într-un anumit punct, deși bine scrise. Acțiunea lipsește, în afară de trei mici episoade la început, și unul mai dezvoltat la final. Nu știm exact pe unde călătorește femeia. Indicii nu prea sunt (în afară de numele unui bar și trei nume de oameni, care pot fi de aproape oriunde), dar povestea pare plasată undeva prin America de Nord, e o zonă temperată în orice caz. Problema este că nu găsesc pe hartă unde ar putea călători ea câteva luni spre nord, prin orașe mai mari sau mai mici, ca să ajungă la ocean, care se află imediat după niște munți. Nici locația nu e precizată probabil din același motiv pentru care femeia nu are nume. La un moment dat se vede un avion, după ani în care toată tehnologia a murit. De ce îl vede protagonista și de ce îl vedem și noi, nu știu, pentru că dispare la fel de repede pe cât a venit.
Dacă mai nimic nu se întâmplă, care e motorul și scopul acestui road-novel? Bănuiesc că pentru a ne gândi asupra naturii umane. Pentru că, aparent, imediat ce dispar lucrurile care ne oferă viața noastră confortabilă, revenim la instinctele noastre primare și (re)devenim animale. Autorul ilustrează această transformare prin canibalism. Puși față în față cu foamea, oamenii din apocalipsa imaginată de Leucuța devin canibali. Protagonista, în schimb, e o ilustrare a speranței că umanitatea (ceea ce ne face oameni) poate supraviețui chiar și în cele mai vitrege condiții. De vreme ce ea reușește să găsească mereu hrană, deși niciodată destulă, alegerea celorlalți nu este pe deplin justificată.
Cam atât.
Citind că e un roman post-apocaliptic, scris de un român, mă așteptam la altceva, nu la ceea ce am văzut deja în numeroase filme, seriale și alte cărți. Mă așteptam la un roman post-apocaliptic cu culoare locală. Ce-ar fi fost dacă protagonista se plimba pe Unirii, căuta mâncare prin Casa Poporului, călătorea prin Ploiești, printre Dacii și BMW-uri părăsite, spre munte? Sau, mă rog, orice altceva la care să mă conectez și care să-mi placă din simplu motiv că e nou? În schimb totul e fără nume, ambiguu, generalizat, de parcă autorul speră la traduceri pe multe piețe și la ecranizări în multe țări.
Am observat stângăcii la anumite replici, parcă ar fi fost traduse din engleză.
Și unele metafore cam trase de păr, cum ar fi:
„Lumea în care trăia era un fruct frumos și copt în mâinile unui copil. Mai devreme sau mai târziu, copilul va dori să vadă fructul zdrobit sub papuc.”
Sau explicații bizare:
„— Presupun că e un gust dobândit.
— Ce-i aia?
— Ceva ce ori îți place, ori nu.”
Eu știam că gustul dobândit este... dobândit, nu fie îți place, fie nu.
3/5
Atenție spoilere(?!)
E un roman post-apocaliptic care pare a fi o sumă de ingrediente împrumutate de undeva: un „incident” pe care autorul ni-l tot menționează, dar despre care nu știm ce a presupus, pare să fi fost un fel de Cernobîl la scară planetară, care a provocat un dezastru ecologic și infertilitate la aproape toate speciile, animale și plante deopotrivă (în afară de șobolani și păsări aparent); o călătorie în căutarea unui loc safe și o continuă căutare a hrănii; oameni răi; niște mici comunități de supraviețuitori; un companion; un câine; peisaje dezolante și, evident, niște gânduri despre umanitate și cum aceasta dispare.
Protagonista, fără nume, pentru că na, într-o apocalipsă nu mai contează cum te cheamă, și în locul ei am putea fi – de ce nu? – oricine dintre noi, merge undeva, spre nord, pentru că la nord lucrurile stau mai bine. Trece prin păduri, localități și orașe mari. În drumul ei, vede tot felul de peisaje (care într-un film, de pildă, ar fi doar element de decor), oportunități perfecte pentru lungi și dese descrieri, care devin plictisitoare într-un anumit punct, deși bine scrise. Acțiunea lipsește, în afară de trei mici episoade la început, și unul mai dezvoltat la final. Nu știm exact pe unde călătorește femeia. Indicii nu prea sunt (în afară de numele unui bar și trei nume de oameni, care pot fi de aproape oriunde), dar povestea pare plasată undeva prin America de Nord, e o zonă temperată în orice caz. Problema este că nu găsesc pe hartă unde ar putea călători ea câteva luni spre nord, prin orașe mai mari sau mai mici, ca să ajungă la ocean, care se află imediat după niște munți. Nici locația nu e precizată probabil din același motiv pentru care femeia nu are nume. La un moment dat se vede un avion, după ani în care toată tehnologia a murit. De ce îl vede protagonista și de ce îl vedem și noi, nu știu, pentru că dispare la fel de repede pe cât a venit.
Dacă mai nimic nu se întâmplă, care e motorul și scopul acestui road-novel? Bănuiesc că pentru a ne gândi asupra naturii umane. Pentru că, aparent, imediat ce dispar lucrurile care ne oferă viața noastră confortabilă, revenim la instinctele noastre primare și (re)devenim animale. Autorul ilustrează această transformare prin canibalism. Puși față în față cu foamea, oamenii din apocalipsa imaginată de Leucuța devin canibali. Protagonista, în schimb, e o ilustrare a speranței că umanitatea (ceea ce ne face oameni) poate supraviețui chiar și în cele mai vitrege condiții. De vreme ce ea reușește să găsească mereu hrană, deși niciodată destulă, alegerea celorlalți nu este pe deplin justificată.
Cam atât.
Citind că e un roman post-apocaliptic, scris de un român, mă așteptam la altceva, nu la ceea ce am văzut deja în numeroase filme, seriale și alte cărți. Mă așteptam la un roman post-apocaliptic cu culoare locală. Ce-ar fi fost dacă protagonista se plimba pe Unirii, căuta mâncare prin Casa Poporului, călătorea prin Ploiești, printre Dacii și BMW-uri părăsite, spre munte? Sau, mă rog, orice altceva la care să mă conectez și care să-mi placă din simplu motiv că e nou? În schimb totul e fără nume, ambiguu, generalizat, de parcă autorul speră la traduceri pe multe piețe și la ecranizări în multe țări.
Am observat stângăcii la anumite replici, parcă ar fi fost traduse din engleză.
Și unele metafore cam trase de păr, cum ar fi:
„Lumea în care trăia era un fruct frumos și copt în mâinile unui copil. Mai devreme sau mai târziu, copilul va dori să vadă fructul zdrobit sub papuc.”
Sau explicații bizare:
„— Presupun că e un gust dobândit.
— Ce-i aia?
— Ceva ce ori îți place, ori nu.”
Eu știam că gustul dobândit este... dobândit, nu fie îți place, fie nu.
3/5
April 28, 2024
“Sfârșitul a venit, dar nimeni nu a fost pregătit pentru el.”
“Imaginează-ți că oamenii de lângă tine dispar, unul după altul, la început lent, apoi din ce în ce mai repede. Imaginează-ți gropi comune pline de trupuri despuiate. Imaginează-ți morți pe marginea străzii și șobolani zvârcolindu-se prin burțile lor.”
Cum ai reacționa dacă viața pe care o știi acum pe pământ s-ar schimba radical în urma unei catastrofe și omenirea ar dispărea subit? Dacă tehnologia și electricitatea nu ar mai exista, iar singura ta dorință ar fi să vezi lumina zilei de mâine?
Cerul ca oțelul zugrăvește un astfel de tablou horror, al unei lumi postapocaliptice, aflate la pragul supraviețuirii. Într-o atmosferă sumbră și apăsătoare, eroina cărții, fără niciun nume precizat, însă mamă și soție, hoinărește pe drumuri lăturalnice, departe de interacțiuni umane, în căutarea unor fărâme de mâncare. Descrierile sunt foarte convingătoare, extrem de senzoriale, simți că trăiești alături de ea, toate lipsurile și decepțiile.
Un roman cu o scriitură excelentă, cu unele scene macabre prezente, extrem de alert și antrenant, m-a ținut cu sufletul la gură până la final. Conturează dezumanizarea în diverse forme, în fuga de moartea iminentă și cele mai întunecate fețe ale naturii umane, unde de la disperare la canibalism este doar un pas.
Mi-ar fi plăcut mai multe detalii despre incidentul catastrofal care a lovit omenirea și chiar integrarea unor mici artificii la finalul cărții, pentru mai mult dramatism.
“În caz că n-ai observat, oamenii sunt răi. Asta e, ăștia suntem. Nu avem nevoie de motive, e nevoie doar să fim lăsați de capul nostru, și fiara iese singură la iveală, mai devreme sau mai târziu.”
“Știi care e problema noastră, a oamenilor? Conștiința. Ne-am mândrit cu ea atât de multă vreme și ne-a pierdut. “
“Imaginează-ți că oamenii de lângă tine dispar, unul după altul, la început lent, apoi din ce în ce mai repede. Imaginează-ți gropi comune pline de trupuri despuiate. Imaginează-ți morți pe marginea străzii și șobolani zvârcolindu-se prin burțile lor.”
Cum ai reacționa dacă viața pe care o știi acum pe pământ s-ar schimba radical în urma unei catastrofe și omenirea ar dispărea subit? Dacă tehnologia și electricitatea nu ar mai exista, iar singura ta dorință ar fi să vezi lumina zilei de mâine?
Cerul ca oțelul zugrăvește un astfel de tablou horror, al unei lumi postapocaliptice, aflate la pragul supraviețuirii. Într-o atmosferă sumbră și apăsătoare, eroina cărții, fără niciun nume precizat, însă mamă și soție, hoinărește pe drumuri lăturalnice, departe de interacțiuni umane, în căutarea unor fărâme de mâncare. Descrierile sunt foarte convingătoare, extrem de senzoriale, simți că trăiești alături de ea, toate lipsurile și decepțiile.
Un roman cu o scriitură excelentă, cu unele scene macabre prezente, extrem de alert și antrenant, m-a ținut cu sufletul la gură până la final. Conturează dezumanizarea în diverse forme, în fuga de moartea iminentă și cele mai întunecate fețe ale naturii umane, unde de la disperare la canibalism este doar un pas.
Mi-ar fi plăcut mai multe detalii despre incidentul catastrofal care a lovit omenirea și chiar integrarea unor mici artificii la finalul cărții, pentru mai mult dramatism.
“În caz că n-ai observat, oamenii sunt răi. Asta e, ăștia suntem. Nu avem nevoie de motive, e nevoie doar să fim lăsați de capul nostru, și fiara iese singură la iveală, mai devreme sau mai târziu.”
“Știi care e problema noastră, a oamenilor? Conștiința. Ne-am mândrit cu ea atât de multă vreme și ne-a pierdut. “
July 6, 2022
Postapocalipsa. Tratată în atâtea cărți și filme și totuși inepuizabilă. Romanul lui Cosmin Leucuța, ecranizabil ca și „Hoodoo” (probabil de un Eli Roth) și cu ceva din același aer de proză americană, vine cu un suflu nou, cu o scriitură alertă fără să fie schematică, cu destulă finețe psihologică, suficiente imagini memorabile și lovituri în stern încât să te prindă chiar și după ce ai citit „Drumul” lui Cormac McCarthy. Nota bene, e dark, gritty & twisted, așa că nu-i recomandată celor slabi de inimă. „S-a așezat direct pe podeaua rece de dedesubt și a privit paginile acelea în timp ce apa prețioasă i se scurgea din ochi.”
November 27, 2023
De când am terminat această carte de citit m-am tot gândit cum să scriu o recenzie despre ea. Asta pentru că ceea ce am trăit citind-o m-a făcut să rămân ca o stană de piatră.
Scriitorul ne îndeamnă să trăim împreună cu personajul într-o lume post-apocaliptică, acolo unde orice rău este posibil.
Bătută, violată și ținută înfometată, femeia, personajul principal al romanului, se întoarce acasă lângă familia ei, acolo unde îl reîntâlnește pe soțul ei pe care o părăsește cu gândul de a nu muri lângă ea și copilul lor, a cărui soartă este pecetluită.
Plecată de acasă, ea parcurge un drum plin de primejdii, acolo unde devine pradă oamenilor supraviețuitori ai acestei lumi distruse, acolo unde frica este dominantă, unde primejdiile sunt peste tot, o imagine dominată de griul metalic cu nuanțe de negru acolo unde moartea este foarte aproape, un întuneric care te cuprinde până în măduva oaselor.
Întâlnirea cu diferiți oameni, cum ar fi această bătrână care o găsește pe femeie, epuizată într-o pădure și o ia în grijă, care totuși o sfătuiește să plece pentru a continua să își trăiască soarta. Această fetiță pe care o întâlnește întâmplător, în pragul morții, într-o uzină ruinată și pe care o ia cu ea pentru a supraviețui împreună.
Fiind înconjurată de moarte, de imprevizibil și de dorința de a se termina totul, ea își amintește lucruri care s-au întâmplat în trecut, atunci când avea o familie, un copil bolnav dar cu speranță la o viață normală, la părinții ei care au iubit-o și la soțul ei pe care l-a iubit. Își amintește toate aceste lucruri și se raportează la prezent iar acest gând o distruge, simțindu-se un animal care așteaptă să fie măcelărit, dar totuși își dorește să ajungă la destinație, în nord, la malul oceanului pentru a se regăsi cu ea însăși și a se simți în siguranță. Dar până atunci drumul este unul lung, un drum în care ea este înconjurată de oameni care ar face orice pentru supraviețuire, chiar și canibalismul este o șansă la supraviețuire, o chestiune de timp până când va ajunge să se lovească de asemenea situații.
Răpirea ei de un grup de criminali reprezintă această situație, acolo unde este dusă și ținută într-un loc în care întâlnește femei mutilate, distruse, ținute în viață doar pentru a face copii cu scopul de hrănire a acestor animale cu chip uman. Această lume a depravării umane este șocantă și întâlnită numai în filme, jumătăți de oameni care doresc doar să moară, să nu mai îndure chinuri groaznice. Această lume a omului care s-ar devora și pe el, doar cu scopul de a fi trăi, așa cum este liderul acestor criminali, un mare sceptic, un adept al dezumanizării a cărei filosofie este cea a râului întruchipat, urând specia umană atunci când sfârșitul este aproape.
Oare personajul principal reușește să ajungă acolo unde își dorește, trecând prin experiențele groaznice care ar aduce sfârșitul omului de rând nefiind pus în situația de a pierde tot, de a rămâne doar cu propria persoană, fără hrană, fără posibilități de a procura alimente sau alte materiale necesare supraviețuirii lui?
Citirea romanului "Cerul ca oțelul" pentru mine a reprezentat o experiență tulburătoare, m-a făcut să trăiesc fiecare întâmplare și fiecare sentiment negativ care mi-a ridicat părul de pe mâini. Natura acestei cărți este una morbidă, pe alocuri satanică și poate avea un efect negativ asupra persoanelor slabe de înger.
O carte pe care cu ușurință o pot încadra în top-ul "10" al romanelor pe care le-am citit până acum, una din rarele cărți care să îmi facă o reală plăcere a cititului de la un capăt la altu.
Scriitorul ne îndeamnă să trăim împreună cu personajul într-o lume post-apocaliptică, acolo unde orice rău este posibil.
Bătută, violată și ținută înfometată, femeia, personajul principal al romanului, se întoarce acasă lângă familia ei, acolo unde îl reîntâlnește pe soțul ei pe care o părăsește cu gândul de a nu muri lângă ea și copilul lor, a cărui soartă este pecetluită.
Plecată de acasă, ea parcurge un drum plin de primejdii, acolo unde devine pradă oamenilor supraviețuitori ai acestei lumi distruse, acolo unde frica este dominantă, unde primejdiile sunt peste tot, o imagine dominată de griul metalic cu nuanțe de negru acolo unde moartea este foarte aproape, un întuneric care te cuprinde până în măduva oaselor.
Întâlnirea cu diferiți oameni, cum ar fi această bătrână care o găsește pe femeie, epuizată într-o pădure și o ia în grijă, care totuși o sfătuiește să plece pentru a continua să își trăiască soarta. Această fetiță pe care o întâlnește întâmplător, în pragul morții, într-o uzină ruinată și pe care o ia cu ea pentru a supraviețui împreună.
Fiind înconjurată de moarte, de imprevizibil și de dorința de a se termina totul, ea își amintește lucruri care s-au întâmplat în trecut, atunci când avea o familie, un copil bolnav dar cu speranță la o viață normală, la părinții ei care au iubit-o și la soțul ei pe care l-a iubit. Își amintește toate aceste lucruri și se raportează la prezent iar acest gând o distruge, simțindu-se un animal care așteaptă să fie măcelărit, dar totuși își dorește să ajungă la destinație, în nord, la malul oceanului pentru a se regăsi cu ea însăși și a se simți în siguranță. Dar până atunci drumul este unul lung, un drum în care ea este înconjurată de oameni care ar face orice pentru supraviețuire, chiar și canibalismul este o șansă la supraviețuire, o chestiune de timp până când va ajunge să se lovească de asemenea situații.
Răpirea ei de un grup de criminali reprezintă această situație, acolo unde este dusă și ținută într-un loc în care întâlnește femei mutilate, distruse, ținute în viață doar pentru a face copii cu scopul de hrănire a acestor animale cu chip uman. Această lume a depravării umane este șocantă și întâlnită numai în filme, jumătăți de oameni care doresc doar să moară, să nu mai îndure chinuri groaznice. Această lume a omului care s-ar devora și pe el, doar cu scopul de a fi trăi, așa cum este liderul acestor criminali, un mare sceptic, un adept al dezumanizării a cărei filosofie este cea a râului întruchipat, urând specia umană atunci când sfârșitul este aproape.
Oare personajul principal reușește să ajungă acolo unde își dorește, trecând prin experiențele groaznice care ar aduce sfârșitul omului de rând nefiind pus în situația de a pierde tot, de a rămâne doar cu propria persoană, fără hrană, fără posibilități de a procura alimente sau alte materiale necesare supraviețuirii lui?
Citirea romanului "Cerul ca oțelul" pentru mine a reprezentat o experiență tulburătoare, m-a făcut să trăiesc fiecare întâmplare și fiecare sentiment negativ care mi-a ridicat părul de pe mâini. Natura acestei cărți este una morbidă, pe alocuri satanică și poate avea un efect negativ asupra persoanelor slabe de înger.
O carte pe care cu ușurință o pot încadra în top-ul "10" al romanelor pe care le-am citit până acum, una din rarele cărți care să îmi facă o reală plăcere a cititului de la un capăt la altu.
November 21, 2022
O carte cu un subiect dark, apocaliptic, crud, un sfârșit al lumii pe fundalul căruia avem ocazia să-i observăm reacțiile protagonistei încolțite de singurătate, dezumanizare, frică, traumă.
Mi s-a părut tare faină explorarea acestei zone întunecate a umanului și până unde a dus autorul povestea ca să-i dea credibilitate.
Dar nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, citiți Cerul ca oțelul.
Mi s-a părut tare faină explorarea acestei zone întunecate a umanului și până unde a dus autorul povestea ca să-i dea credibilitate.
Dar nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, citiți Cerul ca oțelul.
October 1, 2025
Cartea asta inițial m-a apăsat. Am simțit atâta pustietate...o femeie străbătând pământ nesfârșit, pas după pas după pas după sat după oraș după drum după pustiu...Apoi m-a scos din zona mea de confort, din stilul meu de lectură, parcă m-a izbit așa...de unde perete plin de sânge și scârbă și oroare...După aceea forță...și...liniște.
Nu e pentru oricine, dar e pentru mulți și cred că pentru iubitorii genului e chiar faină. Bine...la faină o încadrez și eu. Mi-a plăcut Leucuța, aș spune că nu aș mai avea curaj de următoarea, dar...simt că mint.
Nu e pentru oricine, dar e pentru mulți și cred că pentru iubitorii genului e chiar faină. Bine...la faină o încadrez și eu. Mi-a plăcut Leucuța, aș spune că nu aș mai avea curaj de următoarea, dar...simt că mint.
February 7, 2023
Un roman experimentalist în esență, fără o poveste coerentă în spate și fără să ridice prea multe întrebări. Este bejania unui om cu un trecut abia schițat, cu un prezent efemer și un viitor obscur.
Și iată cele patru probleme identificate de mine, care m-au împiedicat să mă bucur de o lectură lăudată de alți cititori și autori ce-mi părea de încredere. 1. Nu știm unde aflăm. Lipsa reperelor este sâcâitoare. Putem deduce că suntem într-o zonă temperată, fără uragane. Așadar în Europa, cel mai probabil. Cum ar fi fost ca povestea să fi avut loc în jurul Bucureștilor sau a Ieșilor? 2. Oare ce s-a întâmplat? O molimă? Un asteroid? Un semnal pe celular mortal? Ce a cauzat această apocalipsă? Pe parcurs se adună câteva indicii, lăsate cu parcimonie de autor. E stupefiant să aflăm că întreaga faună a fost afectată, iată o găselniță excelentă, nefolosită. 3. Cum o cheamă pe femeie? Lipsa numelui, ca acțiune, duce la o reacțiune pe măsură. Nu empatizezi cu personajul principal. E o necunoscută, nici măcar din politețe nu ți-a fost prezentată. Știm câte ceva despre ea, dar prea puțin pntru a ne-o apropia. Hei, Lucreția, Elisabeta, Maria, Ana ce te doare? Te voi urmări cu drag, mă voi îndrăgosti de tine! Nope. Autorul nu ne lasă. 4. Speranța. Nici nu o mai comentez. Trei sferturi din roman femeia umblă ca un zombi din când în când pradă unor puseuri de amărăciune și decepție, dar nu reușim nicicum să-i pătrundem în minte. Ce vreau cu adevărat? Ce urmărește? Nici despre copilul încă nenăscut nu aflăm prea multe, gândurile ei rătăcind mai degrabă spre fetița pierdută, decât spre ce trebuie să facă în viitor pentru a-și salva al doilea copil. Măi femeie, măi.
Lipsa acțiunii poate fi suplinită de o puternică interogație interioară. Cine sunt? De unde vin, unde mă duc? Mai ales când personajul se află la buza unei extincții. Autorul preferă să ne spună că fierul ruginește și geamurile se sparg și biciletele se fură și apar pete de mucegai și șobolanii fug și curentul electric nu mai merge și alte asemenea trusime.
Totuși romanul are și părți bune. Începutul este impresionant, creionând două tipologii umane distincte și puternice: femeia supraviețuitoare, bărbatul oportunist. După care avem doar schițe de personaje. Inclusiv fetița, tot fără nume, ce aduce mai degrabă a cățel vorbitor din desenele animate decât a om în carne și oase. Finalul se animă încă suficient de mult pentru a ne readuce plăcerea lecturii.
În concluzie, un roman stilistic bine scris, arătând un autor stăpân pe el (a se citi scena de început), dar fără poveste. Două stele, adică este doar ok.
O observație: dacă se acceptă natura experimentală a romanului, atunci merită o considerație crescută. Dacă-l citim ca pe un roman din gama what if..?, precum The Stand sau Cell a lui S. King, atunci dezamăgirea este inevitabilă.
UPDATE: am recitit romanul și am ajuns la concluzia că patru stele îi sunt de ajuns.
Și iată cele patru probleme identificate de mine, care m-au împiedicat să mă bucur de o lectură lăudată de alți cititori și autori ce-mi părea de încredere. 1. Nu știm unde aflăm. Lipsa reperelor este sâcâitoare. Putem deduce că suntem într-o zonă temperată, fără uragane. Așadar în Europa, cel mai probabil. Cum ar fi fost ca povestea să fi avut loc în jurul Bucureștilor sau a Ieșilor? 2. Oare ce s-a întâmplat? O molimă? Un asteroid? Un semnal pe celular mortal? Ce a cauzat această apocalipsă? Pe parcurs se adună câteva indicii, lăsate cu parcimonie de autor. E stupefiant să aflăm că întreaga faună a fost afectată, iată o găselniță excelentă, nefolosită. 3. Cum o cheamă pe femeie? Lipsa numelui, ca acțiune, duce la o reacțiune pe măsură. Nu empatizezi cu personajul principal. E o necunoscută, nici măcar din politețe nu ți-a fost prezentată. Știm câte ceva despre ea, dar prea puțin pntru a ne-o apropia. Hei, Lucreția, Elisabeta, Maria, Ana ce te doare? Te voi urmări cu drag, mă voi îndrăgosti de tine! Nope. Autorul nu ne lasă. 4. Speranța. Nici nu o mai comentez. Trei sferturi din roman femeia umblă ca un zombi din când în când pradă unor puseuri de amărăciune și decepție, dar nu reușim nicicum să-i pătrundem în minte. Ce vreau cu adevărat? Ce urmărește? Nici despre copilul încă nenăscut nu aflăm prea multe, gândurile ei rătăcind mai degrabă spre fetița pierdută, decât spre ce trebuie să facă în viitor pentru a-și salva al doilea copil. Măi femeie, măi.
Lipsa acțiunii poate fi suplinită de o puternică interogație interioară. Cine sunt? De unde vin, unde mă duc? Mai ales când personajul se află la buza unei extincții. Autorul preferă să ne spună că fierul ruginește și geamurile se sparg și biciletele se fură și apar pete de mucegai și șobolanii fug și curentul electric nu mai merge și alte asemenea trusime.
Totuși romanul are și părți bune. Începutul este impresionant, creionând două tipologii umane distincte și puternice: femeia supraviețuitoare, bărbatul oportunist. După care avem doar schițe de personaje. Inclusiv fetița, tot fără nume, ce aduce mai degrabă a cățel vorbitor din desenele animate decât a om în carne și oase. Finalul se animă încă suficient de mult pentru a ne readuce plăcerea lecturii.
În concluzie, un roman stilistic bine scris, arătând un autor stăpân pe el (a se citi scena de început), dar fără poveste. Două stele, adică este doar ok.
O observație: dacă se acceptă natura experimentală a romanului, atunci merită o considerație crescută. Dacă-l citim ca pe un roman din gama what if..?, precum The Stand sau Cell a lui S. King, atunci dezamăgirea este inevitabilă.
UPDATE: am recitit romanul și am ajuns la concluzia că patru stele îi sunt de ajuns.
Displaying 1 - 30 of 114 reviews