Jump to ratings and reviews
Rate this book

Între două fronturi

Rate this book
Cu inima împărțită între loialitatea față de țară și iubirea pentru un ofițer german, Lulli Leonida-Lăzărescu, soție-trofeu și o femeie înaintea epocii sale, trăiește o aventură pasionantă, ce o duce din Bucureștiul boem al Athénée Palace-ului şi Capșei, mișunând de spioni și informatori, de ofițeri și diplomați nemți și soțiile lor, până în Berlinul bombardat de după război, odată cu schimbarea hărţii Europei.

“E uimitor ca într-o carte a unui debutant să descoperi atâtea aspecte ale unei lumi apuse (case, străzi, saloane, reuniuni, veșminte, muzică, obiceiuri, băutură, automobile, cinema, concerte), fără ca ele să fie puse cu furca, didactic, ilustrativ. Că e vorba de legația germană, că e vorba de Ateneu, de mahala, de Cotroceni, de Otopeni sau de un adăpost antiaerian, de fiecare dată locul respectiv se detașează cu precizie în imaginația cititorului. Mai mult, toate cele pomenite (inclusiv cele dispărute, cum ar fi Teatrul Național) iscă un soi de joc al intimității și al melancoliei cu cititorul. Recunoști locul, recunoști istoria locului.“ – Florin Iaru

488 pages, Paperback

Published May 1, 2022

16 people are currently reading
555 people want to read

About the author

Oana David

2 books276 followers
Oana David s-a născut în 1985 la Ploiești și a locuit în Suceava, Cluj, București și Brașov, unde trăiește și astăzi. A studiat Limbile Străine și Jurnalismul, iar acum, la 35 de ani, pentru că iubește literatura, a devenit din nou studentă, la Litere. Este un mic antreprenor, copywriter, scriitoare și cititoare avidă. Este căsătorită, are o fetiță, un cățel și foarte multe cărți.

"Între două fronturi" este romanul ei de debut, scris și documentat în mai bine de trei ani.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
219 (66%)
4 stars
88 (26%)
3 stars
20 (6%)
2 stars
4 (1%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 30 of 85 reviews
Profile Image for Jovi Ene.
Author 2 books291 followers
November 15, 2021
O româncă bogată, foarte căsătorită și instinctuală se îndrăgostește, chiar înaintea celui de-al doilea război mondial, de un pilot german chipeș și promițător. Anii trec și lumea începe să se schimbe: România intră în război de partea naziștilor, românca noastră ajunge la divorț, iar pilotul german pleacă pe front. Și dragostea dăinuie, așa cum romanul acesta intră în tot felul de scenarii, supoziții, relații, tumult și încordare. Nici nu poți categorisi cu ușurință „Între două fronturi”, care rămâne, dincolo de orice, un volum foarte bine documentat: roman de dragoste, roman de război, carte de spionaj, ficțiune istorică, cu mare valoare documentară, volum ce tratează în termeni istorici interbelicul, războiul și România din perioada supunerii față de naziști etc.
Sunt sigur că această carte ar fi avut mult succes dacă ar fi fost scrisă într-o literatură de circulație mondială. Dar cum nu s-a întâmplat asta, rămane ca noi, cititorii de literatură română, să-i acordăm binemeritatele șanse.
Profile Image for Stella Popa.
385 reviews95 followers
May 6, 2021
La ceas târziu, înșir aceste rânduri de suflet fericit. Mă copleșește un sentiment de mândrie pentru simplul fapt că reușesc să cunosc scriitori contemporani, contemporanii mei, care scriu bine. Și când zic bine, sunt în totalitate îndreptățită să îi declar oameni care au conținut și știu cum să-l transmită nouă, avizilor de slovă matură și corectă.

Oana David este una din cei care au reușit să mă cucerească iremediabil cu a sa scriere. M-a dus în povestea sa, în povestea unei bucureștence, care a crezut că lumea ei este bine așa cum este ea acum. Petreceri, haine, societate, statut, soț cu o avere plăcută, care nu îi cere declarații de dragoste și castitatea pusă sub cheie. Nu, Lulli trăiește undeva, o viață „plictisitoare”, chiar în preajma celui de-al doilea război mondial.

„Și de ce nu am rămas în seara ceea acasă?” Decizia de a ieși într-o seară, de a-l căuta pe soțul ei mult prea-ocupat de altcineva decât ea, i-a adus vântul rece din Europa Centrală, într-o uniformă neagră, ochii albaștri, acel sentiment care scoate tot ce este mai bun din tine - încredere și stoicism. Numele lui este Heinrich.

Mai multe detalii legate de soarta celor doi nu divulg, totul este mult prea delicios și intim, și nici nu vreau să atentez asupra acelei senzații de „eu și lectura mea”. Mai bine vă spun despre motivele pentru care ar trebui să citiți această carte. Întâmpin dificultăți oratorice când trebuie să vorbesc despre o carte de la care: nu am avut mari așteptări, în special pentru că este o carte de debut, Oana David face primul pas cu această carte; nu am citit nimic despre carte, autoare sau auzit ceva despre ele; cărțile de debut se consideră a fi o lansare în neant, nu știi niciodată ce parodie poți scrie/citi; este proaspăt ieșită din „cuptor” și nu există încă recenzii care ne-ar comunica, măcar subiectiv, dacă cartea își merită audiența. Am pur intuitiv, și aș fi ipocrită dacă nu aș recunoaște că drapelele Reich-ului nu au dat din ochi, ador istoria și tot ce ține de secolul XX - pentru că a depășit orice așteptare, nu vă pot reda starea mea de încântare emoțională, dragul și uimirea plăcută de la cartea Oanei David.

Cât de plăcut este să citești un scriitor care emană încredere în ceea ce scrie, în cunoștințele sale în istorie, se simte ochiul cercetător nu doar în materie de evenimente, ci și în cel de conversație, construcția ideilor. Cu desăvârșire un roman cu greutate, și la propriu, și la figurat, conținut inoxidabil în timp.

Și parcă ideea scenariului pare desprinsă din cele mai bune filme, de cult, cele care sunt originale până în măduva oaselor, dar în același timp are fler de familiaritate, de parcă ai mai simțit mândria și plăcere vizuală, imaginativă de prin alte cărți, cele scrise de Tolstoi, Zweig sau caracterele neobișnuit de atractive, ca cele structurate de Jane Austen.

Dacă ai împletit cosițe de mică, și știi cât ai de muncit până atingi idealul, împletitura istorică cu cea a ficțiunii a generat o coafură splendidă, care stă de minune pe creștetul autoarei. Atât de perfectă, încât te scoate din sărite acest fapt, nu am nici un fel de gând similar cu „e bună cartea, dar...”. M-am pomenit în mijlocul unor dialoguri care spun exact atât de cât este nevoie, descrieri care își merită osteneala, personaje care știu ce vor, cum sunt și nu pretind mai mult decât ar fi. Nici un cuvânt sau acțiune pe care le vrei citite pe diagonală, autoarea pur și simplu nu te lasă, atât de „răutăcioasă” este ea cu timpul meu.

Niciodată nu am crezut că pot da asemenea calificative cărților de debut, ele sunt puține la număr - Memorabile în totalitate. Lista mea de: scriitori români contemporani preferați - a crescut câteva zile în urmă cu încă un membru de vază.

Cu permisiunea voastră, mă retrag și vă doresc lecturi de calitate!
Profile Image for Liviu Szoke.
Author 41 books459 followers
October 6, 2023
Sfâșiată între dragostea de țară și cea față de persoana iubită, Lulli este mereu, așa cum o zice și titlul, între două fronturi - cel al iubirii pentru cel de care s-a îndrăgostit și cel al frontului adevărat, care se apropie tot mai amenințător și pare că va distruge totul în calea lui.

Roman de dragoste, roman de război excelent documentat, roman de spionaj, dar cu tente mondene, doldora de mici povești fictive, dar extrem de spumoase, romanul (foarte lung și foarte ambițios) al Oanei David ar fi meritat poate o traducere într-o limbă de circulație internațională, iar atunci ar fi stat acolo unde-i este locul și le-ar fi dat clasă majorității romanelor cu coperte cu femei ce stau mereu cu spatele la cititor.

„- Așa o fi. Dar eu am cunoscut pe un american din trupele care au eliberat lagărul de la Dachau. Acum este sub observație. Nici măcar nu poate vorbi despre ce-a văzut acolo... S-a uitat timp de câteva clipe în cana lui de cafea, după care a adăugat: Toți germanii sunt complici. Poate doar prin tăcere, dar tot complici se cheamă. Tot poporul este părtaș la crimă. Și nu numai la crimă de război, ci la omor în masă. Sunt cu toții mai mult sau mai puțin vinovați. Niciunul dintre ei nu este scutit de responsabilitate.

M-am uitat lung la el. Curat contabil, mi-am zis.

Abia apoi m-am gândit cu adevărat la cuvintele lui. Inclusiv Heinrich. Asta era ceea ce-mi spunea de fapt. Dar nu făcea decât să dea glas gândurilor mele; știam deja și știusem tot timpul de realitatea teribilă a vinovăției lui, chit că îmi era atât de neplăcut să o aud. Se luptase cu naziștii și cu alegerile și deciziile pe care le-a avut de luat din cauza lor. Și ce? Nu fusese suficient. La un moment dat obosise și tăcuse. Iar tot ceea ce se întâmplase apoi fusese exact unul din cazurile acelea oribile când nu trebuie neapărat să faci ceva ca să fii vinovat, ci e suficient să nu faci nimic. Și, indiferent că o recunoșteam sau nu, așa cum trăise el toată viața cu vina, așa urma să trăiesc și eu.” (p. 517)

Mai multe: https://bibliotecaluiliviu.ro/2022/08....
Profile Image for Mihaela.
286 reviews79 followers
March 13, 2024
Ce carte a scris Oana! Ce personaj este Heinrich, un bărbat de care te poți îndrăgosti la fel de mult ca Lulli, iubita lui, apoi Bucureștiul din acei ani este el însuși un personaj, ca și războiul dealtfel.
Mi-a plăcut povestea, ritmul care m-a ținut în priză, felul în care e scrisă (foarte bine) și nu pot să-i acord decât 5* și să o consider un cadou pe care l-am primit zilele acestea, de martie 2024.
Profile Image for Stefania.
31 reviews12 followers
December 8, 2022
A durat ceva timp de când am terminat cartea până când am reușit să îmi găsesc cuvintele pentru a povesti puțin despre ea.


Pe scurt, este preferata mea din anul 2022!
Acest minunat roman merită mai multă promovare cu siguranță și sper ( dacă aceasta ar fi și dorința autoarei) că la un moment dat va fi tradusă în mai multe limbi și că povestea va fi răspândită.

Lulli este o soție aristocrată din Bucureștiul interbelic care își trăiește viața participând la petreceri grandioase de la Athene Palace alături de mulți oameni din înaltă societate a țării noastre și nu numai. Problemele politice nu prezintă interes pentru, iar determinarea soțului ei de a deține monopolul asupra discuțiilor o plictisește.

Heinrich, nepotul soțului ei, este un renumit pilot neamț căruia stilul nonconformist al Lucreției îi cade cu tronc iremediabil.

Tensiunea dintre ei reușește să contureze o poveste de dragoste inedită împodobită cu descrieri fascinante ale unor timpuri de mult apuse, însă ce ei nu bănuiesc încă este faptul că cel mai înfiorător război al planetei este pe cale să izbucnească și să distrugă tot din jur.

Când cele mai inimaginabile acte terorizează lumea ce va prima: dragostea adevărată sau de țară ?

Am adorat cartea de la prima la ultima pagină. M-a trecut prin atât de multe stări… spoiler alert: s-a lăsat și cu plâns. Se observă clar documentarea amănunțită pe care Oana a făcut-o, dar și talentul scriitoricesc real și incontestabil. Limbajul folosit în acest volum parcă reușește să ne teleporteze în trecut.
Eu sunt oricum un om pasionat de istorie și nu m-am putut abține de la a crea diferite scenarii și de a-mi adresa singură întrebarea: cum ar fi fost dacă?… dacă România nu întorcea armele, dacă rușii nu câștigau, dacă regele nu ar fi fost obligat să abdice, dacă Hitler nu-și pierdea controlul…. Dacă nimic din toate astea nu ar fi existat, oare mai reușea această talentată autoare să prezinte o poveste de iubire înduioșătoare și atât de puternică încât să reușească chiar să abată atenția de la lupte?


Eu pot doar să te felicit, Oana și să îți mulțumesc că ai reușit să păstrezi vie amintirea țării noastre încercate și să povestești așa frumos.Sper din suflet să ne mai delectezi și cu alte cărți.

Este cartea mea preferata din 2022 și cartea preferată scrisă de un autor român contemporan.
Profile Image for Elena Papadopol.
710 reviews69 followers
February 20, 2023
3,5 stelute 😊

Lulli nu prea mi-a fost simpatica, trebuie sa recunosc, insa a compensat din plin Heinrich. Desi am prevazut soarta lui, finalul exact m-a surprins si chiar cred ca a fost perfect ales.

Atmosfera acelor ani mai putin fericiti este perfect redata, fiind evidenta documentarea bine realizata; m-au scos totusi putin din poveste anumite dialoguri putin fortate si cateva episoade cliseice. Pentru mine a fost un roman de debut destul de reusit si mi-ar face o mare placere sa descopar si alte povesti din imaginatia Oanei David 😊
Profile Image for Gabriela Pistol.
648 reviews249 followers
March 9, 2023
Vreau să se audă cât mai tare: se poate scrie comercial ȘI inteligent, pe scurt - captivant în proza noastră contemporană.
O să încerc să scriu mai multe zilele următoare, acum încă trăiesc cu personajele Oanei David.
Dar, pe scurt: descrierile mi-au plăcut cel mai mult, sunt vii, documentate, te duc direct în epocă; personajele sunt seducătoare sau iritante, deci convingătoare, naturale; detaliile despre părțile beligerante - suficient de puternice cât să te treacă toți fiorii că ii avem iar pe ruși la graniță.
Profile Image for Ramona Boldizsar.
Author 6 books595 followers
May 17, 2022
Aici un dialog cu autoarea la podcastul Perfect Contemporan: https://ramona.boldizsar.ro/oana-davi...

Aici despre ea: https://ramona.boldizsar.ro/intre-dou...

Mi-a plăcut imens, e atât de bine (interesant și picant) scrisă, dar și foarte bine documentată. : ) M-am apucat de ea înainte de 24 februarie și nu mă așteptam să fie, într-un fel, atât de actuală. Am scris mai multe despre ea pe blog.

“Avem de-a face cu perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Lulli, o româncă frumoasă, inteligentă și cu o sinceritate cel puțin deranjantă în epocă se îndrăgostește de un neamț, viitor ofițer de aviație în armata lui Hitler, ceea ce nu ne spune poate nimic pentru început, dar Heinrich este și nepotul lui Lulli prin aliație, dat fiind că e fiul fratelui soțului ei, un anume domn care lucrează în diplomație și pe care-l cheamă aproape fatidic “Barbu” (cât se poate de dezagreabil). Iubirea lor este una pătimașă, amândoi sunt căpoși și unidirecționali și sunt simpatici de urmărit, dar adevărata scenă care te acaparează e cea a realității istorice. “

Un debut foarte fain, de abia aștept să văd ce mai scrie Oana David. O s-o urmăresc cu mare atenție. ❤️
Profile Image for Mihail Victus.
Author 5 books143 followers
October 27, 2021
Sunt de acord cu Florin Iaru, care numește romanul Oanei David o carte comercială, care „nu urmărește să scoată din cititor nici sufletul, dar nici untul, ci să înșire de la cap la coadă o întâmplare”. Dar când vorbim despre comercialul de aici, să nu vă vină în minte porcărioare ca Fluturași sau Mănânc-o Ramona sau altele asemenea. Nu, aici e un comercial bun, așa cum găsim de exemplu în Shogun, o carte pe care am citit-o cu mare plăcere. O spun ca o apreciere, chiar dacă eu sunt genul de cititor care, înainte de orice, remarcă (și-i place) felul în care-i scrisă o carte (stilul, subtilitățile mai puțin vizibile etc.). Abia apoi personaje bine dezvoltate, subiect etc.
Profile Image for Simona.
117 reviews27 followers
January 12, 2023
Mi-a plăcut mult! Un debut foarte bun! Am o supărare personală că voiam un alt final, dar... dacă așa l-a gândit autoarea, nu pot eu să fiu contra... :)
Profile Image for Cris.
296 reviews19 followers
December 28, 2022
Fara sa exagerez, consider "Intre doua fronturi" una dintre cele mai documentate carti pe care le-am citit vreodata de la un scriitor roman contemporan, care, evident nu a trait in anii celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Pe langa evenimentele istorice care sunt fara cusur insiruite, am confirmarea unui profesor de istorie si a unui pasionat de tot ceea ce inseamna al Treilea Reich, Oana descrie tinute, cladiri, atmosfera Bucurestiului interbelic si postbelic si a Berlinului bombardat, operatiuni militare, arta spionajului si contraspionajului, arii muzicale si tablouri, dar mai ales sacrificiul pe care oamenii sunt dispusi sa-l faca pentru dragoste si pentru eliberarea unei natiuni.
Scrierea ei extrem de complexa si puternica, te transpune in acele vremuri, te sensibilizeaza si, nu in ultimul rand, te educa.

Felicitari, Oana! Ai scris o comoara! Iti multumesc mult pentru carte! ❤️
Profile Image for Taisia Crudu.
611 reviews78 followers
January 10, 2023
O carte care te convinge o dată în plus că și autorii români contemporani pot scrie frumos, convingător și “attachant”. Da, eu sunt ”touchée” de acest roman. Am și avut așteptări mari, dat fiind multitudinea ideilor exprimate cu extaz de către alți cititori și pot afirma că așteptările mi-au fost îndreptățite.

Romanul îi are drept protagoniști pe soția unui demnitar de stat, Lulli Leonida Lăzărescu și un soldat din armata germană, Heinrich von Reinhardt. Și dacă credeți că este vorba de o banală istorie de dragoste în cadrul unui triunghi amoros, greșiți. De-altfel cred că mențiunea de pe copertă “cel mai citit și iubit romance al ultimilor ani din România” te poate duce în eroare, mai ales dacă faci parte dintre cei care evită romance-urile.

Cartea Oanei este mai mult decât un roman de dragoste, este o cronică a României. Eu l-aș include în categoria romanului istoric. Este un mod atractiv de a face cunoștință cu istoria propriului neam. Căci pe lângă povestea celor doi, multiple detalii de ordin istoric vin să împânzească paginile cărții.

“Chiar și acolo, în colțișorul acela de rai, ce părea atât de rupt de lume și atât de departe de focul în care ardea întreaga Europă, războiul se afla peste tot în jur, la radio, în gazete, pe aleile înguste de munte, în pădure, în fluierăturile ascuțite ale locomotivelor poposind în gări, în jurul meselor din restaurante și cofetării, la cozile de la tutungerii și prăvălii, mereu pe buzele tuturor.”

Dacă aș fi cunoscut istoria României privind perioada celui de al doilea război mondial, probabil aș fi zis și eu precum mulți alți cititori că cartea este bine documentată. Însă, dat fiind ignoranța mea, voi zice doar atât “mulțumesc pentru lecția de istorie, Oana!”

Ceea ce m-a frapat în mod deosebit au fost descrierile atât de detaliate și precise. Aveam impresia că autoarea a scris despre ceva ce a văzut cu proprii ochi. Prin intermediul acelor imagini atât de bine conturate în text, cititorul este transpus pe deplin în atmosfera României anilor ‘40.

“Istoria este cinică în general, draga mea. Nu ți-ai dat încă seama?… Dintotdeauna ticăloșii au dictat mersul lumii, iar oamenii care au încercat să-l schimbe au sfârșit tragic.”

Dacă aș avea vre-un reproș, ar fi la editură. Am început să evit cărțile cu un scris prea mărunt și mi-aș fi dorit această carte în format normal, nu poche, poate așa și scrisul era mai mare. Mai cred și alții la fel ori îmbătrânesc eu?😅

“Între două fronturi” de Oana David
Profile Image for Madalina.
149 reviews31 followers
June 27, 2021
Povestea lui Lulli m-a purtat în timpul celui de-al doilea război mondial. M-am simțit purtată din timp de pace - plin de superficialitate și snobism, în lumea cruntă a unui război gestionat de minți diabolice - fiecare vrând să rupă câte o bucățică.
Mi-a plăcut mult idila dintre Lulli și pilotul neamț, Heinrich, mi s-a părut autentică, pasională, de o delicatețe aparte, dar cartea are în centru războiul și ce alegeri grele are de făcut fiecare în timpuri de criză extremă.
Nu o să intru în mai multe detalii, pentru că eu cred că trebuie neapărat să o citiți și nu vreau să ofer spoilere.
Știu sigur că îmi va rămână mult timp în minte această carte, pentru că m-am regăsit în felul de a fi al Lucreției și am retrăit niște amintiri minunate prin intermediul acesteia.
Profile Image for Emilia Muller.
Author 7 books93 followers
July 27, 2024
Romanul Oanei David este un îndemn la analiză, în special a prejudecăților, dar și la reamintire și conștiință istorică.
Aș greși dacă l-aș cataloga drept o poveste despre o iubire dintre un bărbat și o femeie (deși se prezintă povestea unui cuplu, e drept). Eu l-am înțeles drept un manifest pentru iubirea în toate formele (pentru familie, pentru țară, pentru tradiții, pentru oameni, pentru locuri, pentru trecut, pentru prezent și, mai ales, pentru viitor).

Dialogurile, chiar și cele ale cuplului, sunt abil concepute și nicicând nu-ți par fade sau fără substanță. Mai multe detalii găsiți aici - https://bombitaluivladmusatescu.blogs...

In English - http://bombitaluivladmusatescuenglish...
Profile Image for Roxana Ruscior.
Author 3 books36 followers
February 12, 2022
Nu citesc de obicei romane de dragoste, dar văzând așa multe recenzii pozitive despre această carte am fost curioasă, mai ales că mă interesează perioada istorică în care este plasată acțiunea. Într-adevăr, atmosfera de epocă este reconstituită impecabil, deși unele scene mi se par mult prea lungite sau prea puțin plauzibile ori lipsite de importanță pentru povestea în sine.
Mi-a plăcut mult cum a fost descris bombardamentul din București și Berlinul distrus de război. Personajele nu prea sunt pe gustul meu, nu am putut empatiza cu ele, excepție face Miți, aș fi vrut ca ea să apară mai mult. 😁
Pentru poveste aș fi dat numai 3 stele, dar mai acord o steluță pentru talentul autoarei și pentru documentare.
Aștept cu interes următoarea carte a Oanei.
2 reviews2 followers
November 21, 2023
Un roman cu greutate, o carte foarte bine documentată , o poveste deosebită. Pe cât de ușor am intrat în atmosfera epocii, pe atât de greu mi-a fost să mă desprind din poveste. Nu pot exprima în cuvinte emoția pe care mi-a provocat-o această carte.
Profile Image for Diana Ionescu-Tudor.
17 reviews2 followers
February 17, 2024
Foarte mult mi-a plăcut.

Știu că un review ar trebui să înceapă ceva mai obiectiv, dar sunt încă sub efectul lecturii pe care abia am terminat-o.

O ficțiune istorică excelentă și minuțios documentată, plasată în România de dinainte de, în timpul și imediat după cel de-al doilea război mondial, despre dragoste, patriotism, spionaj și femei curajoase (nu doar protagonista Lulli, dar și Miți și Elvira, chiar dacă poate nu îndeajuns conturate), toate în decorul strălucitor al Bucureștiului lumii bune din acele vremuri.

Deși numărul de pagini poate părea ușor intimidant, pentru mine a fost genul de lectură pe care nu am putut-o lăsa din mână și care m-a transpus direct în lumea descrisă printre pagini.

Aștept cu cel mai mare interes să o mai citesc pe Oana David.
Profile Image for Georgiana Vâju.
Author 7 books108 followers
August 17, 2021
Mi-a plăcut foarte, foarte mult povestea Lucreției (Lulli, mai exact).
În general, sunt genul care își exprimă părerile cât mai simplist posibil, de obicei o fac cu „mi-a plăcut” sau tac și trec mai departe dacă nu mi-a plăcut, însă de data asta am simțit nevoia acută să o fac mai detaliat. Cred că e vreo molipsire de la autoare, căci am apreciat mult modul de scriere bibilit, integral (să nu-i scape nimic, astfel încât imaginea pe care ți-o creezi citind să fie completă), atent la multe detalii, cu foarte multe descrieri de peisaje și personaje, descriptiv - așa cum îi plăcea unui personaj de-ale ei să zică. Povestea, astfel croită, te proiectează cu totul acolo, în acele timpuri, atât de dificile.
Pe mine una m-a ținut tare prinsă această carte. Este încărcat de istorie belică, interbelică și postbelică românească, dar nu numai, căci autoarea ne plimbă prin mai multe fronturi ale celui de al doilea Război Mondial, și o face atât de natural, încât am avut impresia că ea însăși a fost acolo, a văzut și a trăit toate acele orori pe pielea ei, atât de real mi-a părut totul. Dincolo de asta, nu vă imaginați că-i numai război și oroare între acele file. Povestea de dragoste dintre Lulli și Heinrich, un cuplu interrasial româno-german în perioada lui Hitler, este specială, unică și zbuciumată. Cum altfel, la acele vremuri? Dar nu vă zic mai multe despre iubirea celor doi, căci v-aș strica farmecul lecturii; vă las pe voi să descoperiți povestea și finalul.
Sunt bucuroasă, căci am descoperit un debut absolut minunat, o autoare româncă contemporană talentată și un roman foarte captivant (ceea ce, cu regret o zic, de mult nu mi s-a mai întâmplat).
Simt nevoia să mai zic un lucru important, și anume: știu din proprie experiență cât de grea este documentarea, cât timp, energie și concentrare cere. Știu și ce înseamnă o asemenea responsabilitate și câtă încărcătură emoțională și cât stres generează autorului totul, așa că aprecierea mea pentru cel care reușește să scrie o operă de ficțiune de anvergura asta este și mai mare.
Sunt convinsă că, în timp, cartea Oanei David își va găsi cititorii potriviți care să o aprecieze la adevărata ei valoare (căci, este o valoare), și că va ajunge una dintre capodoperele literaturii românești.
Felicitări,Oana! Ai toată stima, considerația și respectul meu pentru ceea ce ai scris.
Profile Image for Theo Anghel.
Author 19 books176 followers
January 2, 2022
Sunt foarte fericită să constat că, după muzică și, mai târziu, filme sau seriale românești, lumea își întoarce atenția și spre cărțile scrise de români.
Și ce comori se scriu acum!
Doar să întinzi mâna, și ale tale sunt.
Am descoperit cu mare plăcere adevărate bijuterii. Una dintre ele este Între două fronturi, de Oana David. Este o carte scrisă nu „ca la carte”, ci „ca la suflet”.
„Între două fronturi” m-a făcut să-i înțeleg pe cei care spun „citesc câte puțin, ca să prelungesc plăcerea, ca să nu se termine”.
Ireproșabilă. Dialoguri, narațiune (după care eu mă dau în vânt), frazare suficient de dichisită încât să-i cucerească și pe cei mai pretențioși, și suficient de alertă, cât să-i câștige și pe fanii de „fast-reading”.
Oana, nu știu unde ai fost până acum, dar ce bine că ai venit!
Felicitări pentru minunăția asta! Mă declar fanul tău.
Profile Image for Ana Cretu.
44 reviews6 followers
February 23, 2022
Nu știu cum simt alții, însă eu câteodată descopăr aceste comori de cărți, pe care, deși le citesc cu sufletul la gură, doresc în adâncul sufletului sa nu se termine, doresc să nu ajung să întorc ultima filă. Am ajuns la ultima filă, și mi-aș dori să existe volumul doi pe care să îl încep.
În mijlocul suspansului, scriitoarea reușește să îți aștearnă un zâmbet prin limbajul folosit și coloristica conversațiilor. 🥰 Te simți transpus în acea perioadă, și datorită detaliilor, parcă pășești alaturi de Lulli, trecând prin stările trăite de ea și în același timp plutind asupra istoriei țărișoarei noastre și a Europei. M-a surprins plăcut Oana cu cunoștințele ei istorice și frâturile de fraze în alte limbi, cu atenția la detalii prin care descrierile evenimentelor prindeau viață cu fiecare filă întoarsă, umorul ei și povețele care îți sapă adânc în suflet.
Mulțumesc Oana David!
Profile Image for Adriana Barbu.
18 reviews7 followers
December 11, 2021
Mai vreau încă cinci stele sa le pot oferi acestei carti! Și altele Oanei David care a facut ca ea sa existe. Nu îmi găsesc cuvintele, e prea complicat. Sunt mandra sa spun ca aceasta carte a fost scrisa de o romanca ce mi-e contemporana. O recomand din tot sufletul!

Ca o completare, acum, după o zi si o noapte de când am terminat cartea... azi-noapte nu m-a lăsat sa dorm, ma trezeam efectiv din somn cu o apăsare de parca as fi fost eu în locul Lucreției. Iar astăzi... ce sa zic, am cautat sa-mi ocup mintea cu altceva pentru ca mi-a apasat la fel de greu pe suflet. Cred ca asta trebuie sa facă o carte buna, deși sincer vorbind, in momentul acesta mi-ar fi teama sa o recitesc. Mi-e teama de toate trăirile pe care mi le-a trezit. Deci... trageți voi concluzia😁
Profile Image for Eva Anca.
Author 2 books36 followers
May 22, 2023
Am citit câteva cărți care au ca subiect războiul, a căror acțiune se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar pot spune că „Între două fronturi” este cât se poate de deosebită, este unică și minunată. Descrierile ample și stilul de scriere conturează atmosfera de epocă, reușind să îl atragă pe cititor în poveste și să îl facă să se simtă părtaș la întreaga acțiune.

https://www.randurileevei.ro/2021/12/...
Profile Image for Andreea Ursu-Listeveanu.
540 reviews305 followers
October 16, 2023
Imi face placere sa citesc despre istorie atunci cand e pusa intr-o poveste si cand nu e inecata in politica. Altfel nu ma intereseaza, nu o gust, nu o caut. Intre doua fronturi mi-a oferit o bucatica romaneasca din al doilea razboi mondial despre care, se intelege, nu stiam nimic. Stiam insa despre bucatica germana, inclusiv despre viata alora care manevrau marionetele si faceau jocul. Am citit deja mult despre subiectul asta, dar parca nici o carte, pana la aceasta, nu mi-a starnit o asemenea aversiune fata de tara in care am ales sa ma mut. Poate pentru ca era si despre Romania, poate pentru ca am avut si versiunea lui Heinrich (de care nu ma indoiesc nici o clipa ca a fost traita si de oameni reali), nu stiu.

Cred ca mi-a placut totul, dar cel mai mult personajele si stilul. Pentru cine nu ma cunoaste, ar trebui sa mentionez ca astea doua sunt cele mai importante criterii pentru mine. Lulli cea foarte eleganta si frumoasa si educata si perspicace, cu simtul umorului si cumpatarea specifica etichetei e destul de indrazneata sa isi urmeze inima. Insa viata o constrange sa aiba si interese ascunse de care e constienta ca ii pot taia aripile. Oana David a creat niste personaje feminine puternice si memorabile (Elvira si Miti, pe langa Lulli), pe care merita sa le cunoasteti. Iar despre barbati... unul singur conteaza si e cel mai de plans personaj din toata cartea: Heinrich. I-am simtit toata suferinta aia nepovestita si ascunsa de autocontrolul impus de statut si functie. A pierdut tot ce putea pierde, insa e greu sa spui ca viata a fost nedreapta cu el, avand in vedere cu ce se ocupa.

Sfarsitul m-a lasat cu un sentiment de pierdere, insa cred ca daca era altfel nu mi-ar fi placut.
Profile Image for Silvana .
38 reviews
February 3, 2024
Nu evaluez des cărți cu cinci stele, dar nu am mai citit demult o carte ca Între două fronturi. O carte care o să-mi rămână în suflet și în gând mulți ani de acum încolo, rezonând puternic în acorduri de Beethoven și Wagner și Strauss. 3 lucruri o recomandă ca lectura anului, dacă mă întrebați pe mine: povestea de dragoste, scenele cutremurătoare de război și, peste acestea două, scriitura extraordinar de bună, datorită căreia ajungi să internalizezi și iubirea și războiul ca și când le-ai trăi și tu. Demult nu m-am mai cufundat în atmosfera interbelică și în saloanele cochete la Bucureștiului de atunci și nici nu m-au mai zguduit atât de profund descrierile aproape cinematografice ale orașelor și vieților distruse de bombardamente. Iar în anul 2024, când războiul pare mai aproape ca nicicând de porțile Europei, unele pasaje capătă ecouri speciale. Recomand lectura cu un playlist alcătuit din ariile menționate în carte.
Profile Image for Anastasia.
80 reviews21 followers
September 6, 2024
RIP Martha Bibescu, you would have loved Lulli.

„Între două fronturi” compensează toate romanele despre femei de diverse meserii de la Auschwitz care au împânzit piața de carte. Nu, nu este romance. Este o ficțiune istorică scrisă aproape în stilul clasicilor români. Din 500 de pagini scrise cu font 9 și spațiere -3, partea de romance doar leagă evenimentele și firul narativ, nu este nici măcar centrală poveștii, având în vedere că mare parte din ea surprinde personajele la mare distanță unul de celălalt și fără nicio comunicare între ele. În același timp, este și partea care m-a făcut să plâng.

Este un roman al independenței. Lulli Leonida-Lăzărescu începe prin a fi însăși definiția superficialului și a frivolului. În Bucureștiul interbelic viu și spumos, adică cel al înaltei societăți, ea se încadrează perfect. Se mărită din interes material, este comodă, artistă, foarte frumoasă și aranjată, joacă pe degete toate cunoștințele pe la saloane și pune lumea în dificultate cu un umor sarcastic. Dar face totul din comoditate, nu fiindcă nu ar putea mai mult. Pentru ea, este o alegere să nu știe nimic despre nimic, să nu o intereseze niciun lucru profund, să își vadă doar de plăcerile ușoare pe care le oferă viața de aristocrat.

Castelul ei din cărți de joc se năruie odată ce o lovește realitatea. Deși încă se organizează serate, saloane, seri la Ateneu și plimbări pe Calea Victoriei, Europa este în plin război. Dacă nimeni nu vede efectiv războiul, înseamnă că se discută despre el doar la un pahar de ceva, ca și cum ar exista doar în teorie, ca un exercițiu jucăuș de imaginație care să le treacă timpul. Schimbarea totală de paradigmă începe după bombardamentul din 4 aprilie, când odată cu bombele lovește și realitatea. Începe să se instaleze panica. Toată lumea așteaptă „să se facă ceva”, dar parcă fără să accepte că s-ar putea afecta în vreun fel pacea care abia fusese dobândită după un alt război la o scară inimaginabilă până atunci. Era absurd.

Apoi, când „lumea nouă” vine ca să dărâme legea veche și să îi mănânce pe bogați, stilul de viață de Calea Victoriei deja reprezintă un pericol. Lumea se schimbă, iar Lulli trebuie să înceapă să se ia în serios, să improvizeze, să se descurce singură, să iasă din situații grele, să nu mai închidă ochii la tot ce se întâmplă în afara realității ei imediate, doar, doar or dispărea dacă nu știe ea că există. Această trecere se face cu mare măiestrie din partea autoarei. Suntem martori nu ai devenirii lui Lulli, pentru că nici ea nu știe cine este și nici nu mi se pare că află până la final, ci ai adaptării ei la realitatea care o înconjoară. Ai unei vieți independente nu doar de o persoană, ci și de confortul care de fapt o îngrădea. Ea își regăsește libertatea după ce trece prin tot ce trece.

Trebuie să apreciez în for nu doar talentul Oanei la scris (care cred că se poate învăța, iar ea a citit MULT ca să scrie în stilul ăsta), ci mai cu seamă inteligența ei, care se răsfrânge din fiecare pagină. Se vede că înțelege lumea asta în care trăiește și că gândește. Spun asta și după ce am ascultat-o peste tot unde am găsit-o vorbind. A știut exact ce are de făcut ca să iasă un roman bun, nu a citit din cărți și gata. A aplicat toate abilitățile pe care le are și toate resursele pe care le-a avut la dispoziție. Și-a înțeles personajele ca pe niște oameni, iar dacă unul dintre ele (Miți) nu e de acord cu gândirea și stilul de viață al protagonistei, a știut exact ce cuvinte să îi pună în gură astfel încât să aibă sens și dreptate în ce spune, ceea ce m-a făcut să am și mai multă empatie față de protagonistă în cele din urmă. Și i se răsfrânge în scris un umor atât de finuț și inteligent, că îmi gâdila creierul cu fiecare replică amuzantă.

În fine, să spui despre acest roman că este romance este cea mai mare nedreptate. Este mult mai complex, este istoria prin ochii personajelor. Ne aduce în timpul unor evenimente care noi nu realizăm că sunt reale și că s-au întâmplat unor oameni la fel ca și noi. Dar Oana David ne arată realitatea lor. Cum s-au simțit pe pielea cuiva care le-a trăit. Într-o perioadă în care suntem aproape complet desensibilizați la atrocități și le conștientizăm doar la nivel teoretic, fără empatie reală, cartea Oanei ne obligă să participăm alături de acei oameni la ce au trăit ei. Și nu exagerează de dragul impactului emoțional, ca să decretăm că e neverosimil și să ne îndepărteze și mai tare, ci e dureros de real și de banal.

Oana David nu a scris doar așa de dragul de a publica o carte sau fiindcă se plictisea acasă. A avut ceva de spus și s-a străduit să spună în cel mai bun mod cu putință. Are o contribuție cât se poate de reală și de palpabilă la cultura română și recomand tuturor cartea ei.

Singura parte nefericită vine din partea editurii. A doua ediție a fost publicată în format de buzunar, s-a făcut economie la hârtie, iar ca un roman de asemenea anvergură să fie publicat într-un format atât de mărunt mi se pare un pic obraznic față de cititori și față de autor. Știu că toată lumea are scuze și pretexte în piața de carte, pentru că nimeni nu mai citește, dom’le, dar după părerea mea, dacă îți asumi să faci un lucru, îl faci ca lumea.
Profile Image for Catalina Burloiu.
18 reviews12 followers
September 3, 2021
Te gândești vreodată cum ar fi dacă te-ai plimba pe străzile Bucureștiului anilor 1940, dacă ai calca pe străzile sale prăfuite, admirând clădirile cu aerul lor boem, femeile atent coafate și cu ținute croite după modă franțuzească, dacă ai fi prezent la petrecerile unde bârfele despre amor și război sunt la ordinea zilei și pe buzele tuturor? Eu mă gândeam uneori și am reușit să ajung. Cum? Citind romanul Oanei David.

Scris într-un stil expresiv, aproape cinematografic, romanul te transpune cu totul în lumea pe care o ilustrează, iar cu ajutorul descrierilor ample și ilustrative, reușește să te facă să intri pur și simplu în pielea personajelor.

Lucreția este un personaj complex, atent construit. Inițial este o fetiță frivolă, care caută un avantaj financiar și social pentru a își asigura un trai confortabil, astfel ajungând să se căsătorească fără iubire, cu un om mult mai în vârstă decât ea, dar cu o poziție socială invidiată și, evident, bogat.

Înaintând în lectură asistăm la maturizarea ei, la transformarea interioară a acesteia, care ajunge să realizeze care sunt adevăratele valori ale vieții și să își regândească prioritățile. Iar povestea de dragoste care îi deschide sufletul și îl face să înflorească dă o savoare aparte întregului roman.

Deși frumoasă și complexă, autentică și răvășitoare, am simțit cumva povestea de dragoste dintre Lulli și atrăgătorul ofițer german drept un paravan pentru a ne face să plonjăm în perioada războiului, într-o Românie pe care cu siguranță nu o cunoaștem.

Atât de bine e descrisă culoarea locală a acelor vremuri încât nu ai cum să nu sesizezi munca asiduă din spatele rândurilor așternute, nu ai cum să nu apreciezi documentarea realizată de autoare. Pe tot parcursul cărții cititorul simte că stă pe un butoi cu pulbere gata să explodeze. Imaginile din timpul și de după război sunt foarte sugestive și te fac să simți acut angoasa acelei perioade, dar și durerea și tulburarea peronajelor.

Războiul este un subiect pe baza căruia s-au scris nenumărate cărți de ficțiune. Dar cărți despre război, care să aibă acțiunea plasată în România și scrisă atât de bine nu am mai citit de la Camil Petrescu încoace. De fapt, am observat o ușoară asemănare între stilul de scriere al Oanei David și al marelui Camil Petrescu.

Ce m-a mai impresionat la această carte a fost tipologia bine definită a personajelor. Acestea au fost atât de bine construite, mai ceva ca în romanele clasice, pe care le apreciez.

Nu vreau să dau multe detalii din acțiune, pentru că este una care merită descoperită pas cu pas. Iar Oana David este o autoare care promite!
Profile Image for Cezarina Anghilac.
Author 13 books89 followers
August 21, 2022


Am ales acest roman pentru că a stârnit multe reacții pozitive într-un timp scurt și pentru că a reușit performanța, rară și pentru un autor „consacrat”, darămite pentru un debutant, ca primul tiraj să se apropie de epuizare în mai puțin de un an de la lansare.
Ce mi-a plăcut încă de la primele pagini este capacitatea autoarei de a reda într-un mod fidel - care, deși bine documentat și detaliat, nu obosește - atmosfera vremii: preocupările elitei, primele reacții față de amenințarea războiului, îngrijorarea tot mai crescută odată ce războiul devine iminent, iar Bucureștiul și alte puncte strategice sunt bombardate, urmate de teroarea pe care o aduc „eliberatorii” ruși și, într-un final, atmosfera cenușie de după război, cu dezamăgitile și ruinele ei. Unele scene, în special cele din primele două părți ale romanului, mi s-au părut cam forțate, altele prea lungi, insistând pe conversații și descrieri care, din punctul meu de vedere, nu ajută povestea să își urmeze cursul firesc. De fapt, cred că lungimea este principalul lucru pe care l-aș reproșa acestui roman, urmat de modul în care este construit unul dintre personajele principale.
Una peste alta, citind Între două fronturi în cheie istorică, mi s-a părut un roman foarte bine documentat și scris, ceea ce mă motivează să urmăresc activitatea literară a Oanei David și să citesc și următoarele ei cărți.

Profile Image for Ioana Idiceanu.
109 reviews32 followers
September 28, 2022
Când citesc o carte foarte bună, am o problema : îmi vine să o iau de la capăt, să o recitesc, atunci când ajung aproape de final. Așa mi s-a întâmplat și cu cartea Oanei David, mai ales când în fața ochilor mi s-au perindat scene de război și oameni sfâșiați de acesta.
Oana David scrie foarte așezat și elegant. Descrie cu minuțiozitate egală scene de dragoste și scene de război, acordă multă atenție amănuntelor. Scrisul este îngrijit, iar documentarea despre perioada interbelica și cea din al doilea război mondial este atent selectată. Cartea atrage- nu de la început, recunosc - și scoate în evidență Bucureștiul acela vechi, cotropit de naziști, te face să trăiește alături de protipendada capitalei seri de opera și teatru la fel de intens ca și nopți camuflate de război și bombardamente, rigidități și ofițeri nemți.
Minuțiozitatea cu care descrie Berlinul " verde " dinainte de război și Berlinul plin de moloz, dărâmături și mormane nedeslușite, de după război te determină să iubești cartea asta.
O poveste de dragoste tristă, dar frumoasă. O dragoste prinsă în capcana în care se afundă marile iubiri, între cele două fronturi - iubirea și războiul. Felicitări și aștept cu mare interes următoarea carte!
Displaying 1 - 30 of 85 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.