"Zeii"
Începusem să citesc cartea lui Calasso, dar amintirile despre legendele Olimpului erau diluate, așa că se impunea o recitire. Țin minte că acum 30 de ani fusesem atentă doar la povestea propriu-zisă, sorbeam cu aviditate întâmplările din Olimp, apoi de pe pământul supravegheat de cei din Olimp. Acum, la maturitate, am apreciat cu încântare scriitura lui Alexandru Mitru, o poezie în proză, o bijuterie literară. Nu degeaba o laudă Demostene Botez în prefața cărții:
"Legendele Olimpului respirau greu de bătrânețe - Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii și talentului său. A umanizat personaje devenite de mult statui, a creat ființe din simple simboluri, a apropiat viața zeilor și a eroilor legendari, de noi.
Legendele Olimpului e socotită drept o carte pentru tineret. Dar Legendele Olimpului este în adevăratul sens al cuvântului o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani."
Tare mult mi-a plăcut să recitesc Legendele Olimpului. Balsam pentru suflet. Gheea și Uranus care și-a întemnițat copiii. Reea și Cronos care și-a înghițit copiii. Ridicarea lui Zeus. Lupta titanilor. Prometeu crează omul. Focul furat din Olimp și dăruit oamenilor. Hefaistos crează femeia ce va aduce "daruri" pe pământ. Furia lui Zeus și potopul trimis asupra oamenilor. A doua naștere a oamenilor. Slutul Hefaistos se însoară cu frumoasa Afrodita. Atena o transformă pe Arahneea în păianjen. Hermes se bucură de pruncul Pan cel bărbos și încornorat. Hades o are alături pe Persefona în ținuturile întunecate doar iarna, precum semințele stau sub pământ, apoi, primăvara semințele încolțesc și Persefona revine la suprafață. Prea veselul Dionisos.
"Zeul Poseidon își luase furca cu trei dinți, bătută în mărgăritare, și o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca niște cai înspăimântați.
Pe câmpuri unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-și afle vreun locșor unde să poată poposi. Căutau zadarnic, și la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca niște frunze veștejite dintr-un copac bătut de vânt
Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul și pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte."
"Eroii"
Perseu, fiu al lui Zeus, o răpune pe Meduza și îl împietrește pe Atlas, rămânând muntele Atlas din Africa.
Heracle, alt fiu al zburdalnicului Zeus, are de îndeplinit cele doisprezece grele porunci din partea nemiloasei Hera: răpune leul din Nemeea, hidra din mlaștinile Lernei, păsările lui Ares, căprioara zeiței Artemis, taurul lui Poseidon. Luptă cu amazoanele de pe țărmurile Mării Negre. Coboară în ținutul lui Hades cel mohorât răpindu-l pe Cerber. Dar mai presus de toate, îl eliberează pe Prometeu.
"- Ferește-te, Heracle! a rostit Prometeu, în timp ce vântul aspru urla peste Caucaz. E vulturul lui Zeus, cu ciocul de oțel, cel care îmi sfâșie ficatul zi de zi...
- E vulturul lui Zeus? a hohotit Heracle. De azi nu va mai fi..."
Tezeu, fiul lui Poseidon, curăță și el lumea de monștrii-copii ai zeilor ce nimiceau vieți omenești.
"Ia stai, drumețule, l-a strigat Perifete. Ce te grăbești atâta? Viața tot ți-e sfârșită - ești doar în mâna mea..."
"Sinis îi taie drumul și strigă îndârjit:
- În dimineața asta n-am vărsat încă sânge. Bine c-ai venit tu..."
Tezeu rezolvă și patul lui Procust. Sfârșește și teroarea Minotaurului.
Dedal construise labirintul pentru Minotaur, dar curând a fost aruncat el însuși în mijlocul creației încâlcite.
Castor și Polux: prieteni chiar și după moarte.
Bunul Asclepio, fiu al lui Apolo, descoperă leacul nemuririi. Și-l supără pe Hades cel întunecat.
"- Eu stau în bezne, socotind ziua și noaptea numai morți...Si-acum...Acum nu-mi mai rămân nici umbrele de pe pământ...Nimeni...Nimeni - auzi, tu, mare Zeus? Nimeni nu vine în Infern!
- Cum asta? Ce s-a petrecut? a rostit Zeus mâniat. Nu mai mor oameni? Pentru ce? Destinul lor e hotărât. Nici eu nu îndrăznesc să-l calc. Ei trebuie să-mbătrânească și-apoi să piară, rând pe rând...
- Destinul, zici? a răspuns Hades. Mă faci să râd, mărite Zeus; și niciun zâmbet n-a-nflorit pe fața mea, de când mă știu..."
Argonauții aduc lâna de aur.
Mărul discordiei pornește războiul troian, război purtat de oameni și zei deopotrivă. Zece ani a durat războiul și-aproape tot atâta drumul înapoi spre casă a aheilor învingători care, în final, nu au avut parte de vreun deznodământ fericit. Poate doar Ulise...
Enea și câțiva troieni supraviețuitori vor porni în lumea largă, vor acosta în Italia și vor fonda Roma, leagănul Imperiului Roman.