O dramă reală, prelucrată prin fibrele sensibile ale naratorului ce ne dezvăluie o mamă sfâșiată de dor și de întâmplările tragice prin care a fost nevoietă să treacă. Victoria trăiește într-o lume a dezamăgirii, a deznădejdii și a neajutorării în care destinul implacabil îi trimite semne sumbre care nu fac decât să-i sporească durerea și dramatismul ajunse la cote inimaginabile pentru un om. Sfâșietoarea poveste devine din ce în ce mai dură pe măsura înaintării în lectură, fiul-criminal al Victoriei, închis la "Castelul de la Gherla" pentru uciderea fratelui său, se agață cu disperare de dragostea mamei care îl menține pe linia de plutire, încearcă să își păstreze ființa inițială și să nu se transforme în rău, rămânând un răufăcător cu suflet bun - cum mărturisește și el. Întregul roman se constituie într-un semnal de care ar trebui să țină seama toți oamenii, atât cei năvalnici, care mânați de nervi sunt capabili de fapte regretabile, cât și ființele raționale, liniștite, deoarece, de cele mai multe ori, destinul implacabil ne rezervă surprize inimaginabile, greu de suportat și acceptat. Conf. univ. dr. Ioan-Mircea Fărcaș