What do you think?
Rate this book
Perfect nemulțumită
În plan formal, prozele-instantaneu ale Lydiei Davis constituie genul proxim al literaturii Irinei Bruma, ce pare să se hrănească, la o primă lectură, din registrul ideilor gingaşe, pentru a deveni printr-o stranie anamorfoză mai tăioase şi mai violente pe măsură ce lectura lor se decantează. Scenele intime, relaţia candidă cu obiectele casnice, micile nesiguranţe, negocierile zilnice ale cuplului sunt semne exterioare ale inocenţei care însă se rearan-jează pentru a schiţa peisajul intern al melancoliei. (Bogdan-Alexandru Stănescu)
Schimbând personajul masculin cu unul feminin, în doar câteva zeci de pagini (3,4-hour read), cum o cer vremurile, Irina Bruma rescrie Omul fără însuşiri al lui Musil. Fie că se află acasă sau la birou, este singură sau în compania apropiaţilor, spală vasele sau întrerupe puţin lectura lui Homer, tânăra protagonistă nu încetează nicio clipă să îşi analizeze şi reanalizeze, expert, propriile gesturi şi pe ale celorlalţi, fără să tragă însă vreodată o concluzie anume. Ironia şi autoironia sunt principalele instrumente folosite în aceste miniproze/miniroman modernist fără intrigă/jurnal intim scris la persoana a III-a, nu fără rol terapeutic, în care multe dintre prejudecăţile zilelor noastre – extremele răsturnate ale prejudecăţilor de ieri – sunt demontate cu subtilitate, iar viaţa obişnuită, cea fără drame exagerate, fără «senzaţii tari», cu bucurii şi împliniri moderate, este reafirmată şi readusă la rang de artă. Observaţii precise, raţionamente dezvoltate maniacal, dar o atmosferă caldă, intimă şi unul dintre cele mai interesante şi relatabile personaje din literatura română recentă, iată ce ne propune autoarea în Perfect nemulțumită. (Cristina Ispas)
Schimbând personajul masculin cu unul feminin, în doar câteva zeci de pagini (3,4-hour read), cum o cer vremurile, Irina Bruma rescrie Omul fără însuşiri al lui Musil. Fie că se află acasă sau la birou, este singură sau în compania apropiaţilor, spală vasele sau întrerupe puţin lectura lui Homer, tânăra protagonistă nu încetează nicio clipă să îşi analizeze şi reanalizeze, expert, propriile gesturi şi pe ale celorlalţi, fără să tragă însă vreodată o concluzie anume. Ironia şi autoironia sunt principalele instrumente folosite în aceste miniproze/miniroman modernist fără intrigă/jurnal intim scris la persoana a III-a, nu fără rol terapeutic, în care multe dintre prejudecăţile zilelor noastre – extremele răsturnate ale prejudecăţilor de ieri – sunt demontate cu subtilitate, iar viaţa obişnuită, cea fără drame exagerate, fără «senzaţii tari», cu bucurii şi împliniri moderate, este reafirmată şi readusă la rang de artă. Observaţii precise, raţionamente dezvoltate maniacal, dar o atmosferă caldă, intimă şi unul dintre cele mai interesante şi relatabile personaje din literatura română recentă, iată ce ne propune autoarea în Perfect nemulțumită. (Cristina Ispas)
75 pages, Paperback
Published January 1, 2022
1 person is currently reading
119 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 10 of 10 reviews
June 5, 2025
Irina Brumă scrie simplu, clar, nepompos. Se distanțează de politică și subiecte hot ca să scrie despre obișnuit. Obișnuitul ei, cel puțin.
Recunosc că mi-a luat ceva până să gust stilul ei.
Asta pentru că deși prozele sunt scurte, dau impresia că sunt interconectate. Pe alocuri, am avut senzația că citesc un roman auto-biografic redus la o formă scurtă. Poate chiar un jurnal. Personal, m-a dus cu gândul la o tentativă de de a scrie ca (poate involuntară, poate nu) Karl Ove Knausgård. Și el face instantanee ale vieții lui intime, dar cu o profunzime tipică unui roman.
Mai este și senzația de neterminare. Ca un sex cu un necunoscut care nu te stimulează să termini și tu. Deci nu din ăla de te face să te descoperi. Citesc și pare că mă lasă exact așa - perfect nemulțumită. Poate și ăsta e și rolul scrierii.
Recunosc că mi-a luat ceva până să gust stilul ei.
Asta pentru că deși prozele sunt scurte, dau impresia că sunt interconectate. Pe alocuri, am avut senzația că citesc un roman auto-biografic redus la o formă scurtă. Poate chiar un jurnal. Personal, m-a dus cu gândul la o tentativă de de a scrie ca (poate involuntară, poate nu) Karl Ove Knausgård. Și el face instantanee ale vieții lui intime, dar cu o profunzime tipică unui roman.
Mai este și senzația de neterminare. Ca un sex cu un necunoscut care nu te stimulează să termini și tu. Deci nu din ăla de te face să te descoperi. Citesc și pare că mă lasă exact așa - perfect nemulțumită. Poate și ăsta e și rolul scrierii.
August 31, 2022
Tot încerc să-i dau seama ce părere am despre cartea asta, dar nu cred că o să treacă din mi-a plăcut în mi-a plăcut foarte mult.
Mie mi-a plăcut stilul autoarei și formatul pentru că seamănă cu ce scriu și eu în jurnalul pe care-l țin de ceva vreme, dar mi-a fost destul de greu să empatizez cu conținutul lor uneori. Toate poveștile par ca un dans delicat pe marginea liniei subțiri dintre un simț de observație ascuțit și anxietate.
Mie mi-a plăcut stilul autoarei și formatul pentru că seamănă cu ce scriu și eu în jurnalul pe care-l țin de ceva vreme, dar mi-a fost destul de greu să empatizez cu conținutul lor uneori. Toate poveștile par ca un dans delicat pe marginea liniei subțiri dintre un simț de observație ascuțit și anxietate.
June 22, 2022
Încep această cronică prin a-mi exprima profunda dragoste și pasiune pentru proza scurtă. Acum, rostind această incantație, țin să menționez că rareori găsesc prozatori pe care să-i citesc într-o goană, într-un maraton ritmic, până la final. Cred că talentul acestora de a te apuca de mână și de a te purta pe pagini cu istorii succinte, până la acea plăcută senzație de transpirație în podul palmei, este partea cea mai impresionantă și frumoasă a scrisului. Să spui multe în cuvinte puține e ca un sărut furat, ca o îmbrățișare pe care i-o dai partenerului care închide ușa după o despărțire. Te poate lăsa pustiit sau te poate umple până la refuz.
„Perfect nemulțumită” e despre umplerea spațiilor cu tăcere. Irina Bruma pare să-și dorească cititorul acolo, în mijlocul fiecărei narațiuni, ca un observator omniprezent (și omnipotent în a empatiza sau nu cu o idee). Cu stilistica și simetria povestirilor sale, autoarea construiește un cub rubik. Vocea feminină (o simt anume feminină, chiar dacă alți cititori remarcă antagonismul bărbat – femeie) este pregnantă, sinceră, în unele momente violent de ilustrativă, scoțând la iveală temeri, sentimente, trăiri. Mi-a amintit cumva de filmul „Scene dintr-o căsnicie”, doar că eliminând dramatismul eșecului, trăind acceptarea:
„Deși este o perfecționistă, nu a știut dintotdeauna să se gândească la ea ca la o perfecționistă, iar asta i-a mâncat cei mai frumoși ani din viață.”
În prozele sale, autoarea pare să atingă un diapazon vast de subiecte, de la tipicul sindrom al impostorului (acceptarea tardivă a perfecționismului cu care trăiește) și până la natura obsesivă a celui care-și câștigă un nou „Acasăv (imigrantul de ieri, cetățeanul de azi):
„Sunt zile în care spală vasele de două ori. Prima oară, le spală ca în orice altă zi: meticulos, cu rigoare și cercetând fiecare dinte al furculițelor, pentru a identifica resturi de mâncare care ar fi putut rămâne de la prânzul din ziua precedentă, mai ales de la prânzuri despre care știe că au un risc înalt de a crea resturi de mâncare care să se ascundă bine între dinții furculițelor, cum ar fi, de exemplu, sosul de paste bolognese sau ceaiul negru, care iese de pe marginile cănilor doar dacă freci cu putere și cu partea abrazivă a buretelui depunerile circulare, depuneri care indică gradația cu care a fost băut lichidul.”
Observăm atenția asupra detaliilor, inspirată de realități cotidiene și completate, undeva pe fundal, de furtuni lăuntrice cu care naratoarea luptă. Acele mici crâmpeie de viață candide, casnice pot să alterneze în următoarele clipe cu anumite idei care rănesc (tăcerile în cuplu, legătura mamă – fiică pe fundalul plecării), care rămân gravate undeva în memoria cititorului mult după ce termină o povestioară.
Nu cred că voi da greș, afirmând că vocea Irinei Bruma este una convingătoare, proaspătă, echilibrată, ușor de auzit și de înțeles, elemente vitale pentru un scriitor și pentru relația sa cu cititorii. Într-o lume care pare să fie veșnic inhibată, grăbită, naratoarea pune o pauză și ne arată suma de nemulțumiri care o încearcă, un șir de emoții și de impulsuri refulate (sau nu) cu care trăiește, pentru că doar asta ne rămâne să trăim.
Un volum apărut la editura Cartier, în colecția Cartier Rotonda.
„Perfect nemulțumită” e despre umplerea spațiilor cu tăcere. Irina Bruma pare să-și dorească cititorul acolo, în mijlocul fiecărei narațiuni, ca un observator omniprezent (și omnipotent în a empatiza sau nu cu o idee). Cu stilistica și simetria povestirilor sale, autoarea construiește un cub rubik. Vocea feminină (o simt anume feminină, chiar dacă alți cititori remarcă antagonismul bărbat – femeie) este pregnantă, sinceră, în unele momente violent de ilustrativă, scoțând la iveală temeri, sentimente, trăiri. Mi-a amintit cumva de filmul „Scene dintr-o căsnicie”, doar că eliminând dramatismul eșecului, trăind acceptarea:
„Deși este o perfecționistă, nu a știut dintotdeauna să se gândească la ea ca la o perfecționistă, iar asta i-a mâncat cei mai frumoși ani din viață.”
În prozele sale, autoarea pare să atingă un diapazon vast de subiecte, de la tipicul sindrom al impostorului (acceptarea tardivă a perfecționismului cu care trăiește) și până la natura obsesivă a celui care-și câștigă un nou „Acasăv (imigrantul de ieri, cetățeanul de azi):
„Sunt zile în care spală vasele de două ori. Prima oară, le spală ca în orice altă zi: meticulos, cu rigoare și cercetând fiecare dinte al furculițelor, pentru a identifica resturi de mâncare care ar fi putut rămâne de la prânzul din ziua precedentă, mai ales de la prânzuri despre care știe că au un risc înalt de a crea resturi de mâncare care să se ascundă bine între dinții furculițelor, cum ar fi, de exemplu, sosul de paste bolognese sau ceaiul negru, care iese de pe marginile cănilor doar dacă freci cu putere și cu partea abrazivă a buretelui depunerile circulare, depuneri care indică gradația cu care a fost băut lichidul.”
Observăm atenția asupra detaliilor, inspirată de realități cotidiene și completate, undeva pe fundal, de furtuni lăuntrice cu care naratoarea luptă. Acele mici crâmpeie de viață candide, casnice pot să alterneze în următoarele clipe cu anumite idei care rănesc (tăcerile în cuplu, legătura mamă – fiică pe fundalul plecării), care rămân gravate undeva în memoria cititorului mult după ce termină o povestioară.
Nu cred că voi da greș, afirmând că vocea Irinei Bruma este una convingătoare, proaspătă, echilibrată, ușor de auzit și de înțeles, elemente vitale pentru un scriitor și pentru relația sa cu cititorii. Într-o lume care pare să fie veșnic inhibată, grăbită, naratoarea pune o pauză și ne arată suma de nemulțumiri care o încearcă, un șir de emoții și de impulsuri refulate (sau nu) cu care trăiește, pentru că doar asta ne rămâne să trăim.
Un volum apărut la editura Cartier, în colecția Cartier Rotonda.
June 24, 2022
„Are impresia că este înconjurată de dezordine, nu mizerie, nu murdărie, ci o lipsă a ordinii și că, pentru a începe să trăiască, trebuie să facă curat.”
Irina Bruma scrie prin optica unui regizor de film, creând, un plan cinematografic, ca în filmul lui Hitchcock, În spatele ferestrei, făcându-l pe „spectator” să urmărească acțiunea din „casa” de vis-à-vis; alege un obiect sau o situație și o explorează atingându-i toate laturile, toate fibrele, și prin acest act, autoarea cercetează „viața minusculă”, făcând din literatură un martor al întrebărilor și preocupărilor noastre zilnice, punând în discuție chestiunea priorităților, și a timpului, și a maternității, prin scurte exerciții de introspecție.
Prozele Irinei adună laolaltă obsesiile generației noastre de femei și bărbați, un jurnal intim cu acțiuni ce exprimă rutina zilnică până la exerciții de autocunoaștere pentru că „toate astea o obosesc și o plictisesc, preferă să le aducă aminte că sunt, cu toții, niște furnici insignifiante în aceste ecuații, și orice soluție ar găsi ei, aceasta nu va salva lumea.”
Irina Bruma scrie prin optica unui regizor de film, creând, un plan cinematografic, ca în filmul lui Hitchcock, În spatele ferestrei, făcându-l pe „spectator” să urmărească acțiunea din „casa” de vis-à-vis; alege un obiect sau o situație și o explorează atingându-i toate laturile, toate fibrele, și prin acest act, autoarea cercetează „viața minusculă”, făcând din literatură un martor al întrebărilor și preocupărilor noastre zilnice, punând în discuție chestiunea priorităților, și a timpului, și a maternității, prin scurte exerciții de introspecție.
Prozele Irinei adună laolaltă obsesiile generației noastre de femei și bărbați, un jurnal intim cu acțiuni ce exprimă rutina zilnică până la exerciții de autocunoaștere pentru că „toate astea o obosesc și o plictisesc, preferă să le aducă aminte că sunt, cu toții, niște furnici insignifiante în aceste ecuații, și orice soluție ar găsi ei, aceasta nu va salva lumea.”
December 4, 2022
Nu știu dacă nu mi-a plăcut cartea sau de fapt nu mi-a plăcut de ea, protagonista perfect nemulțumită. Dacă, totuși, este vorba de cea din urmă, atunci aș spune că sunt și eu (perfect) nemulțumită. Acesta pare să fie sentimentul dintre rânduri care ți se lipește de degete și stă cu tine de la început până la final.
December 8, 2022
3.5 stele. As fi dat mai mult, dar cred ca asteptarile mi-au fost foarte ridicate inca dinainte de catre postarile sotului ei/autorul Bogdan Cosa. O sa urmaresc evolutia ei si sper sa mai publice si alte povesti/carti
July 14, 2023
Prima carte de proze . Continui
September 6, 2025
3.5*
Mi-e greu sǎ citesc proză scurtă. Pierd firul înainte să-l prind.
Am rezonat cu o parte din povești, dar pe altele le-am recitit pentru a lua ceva din ea.
Mi-e greu sǎ citesc proză scurtă. Pierd firul înainte să-l prind.
Am rezonat cu o parte din povești, dar pe altele le-am recitit pentru a lua ceva din ea.
November 15, 2025
Nice but not addictive.
August 25, 2023
Ai citit această carte? Participă la sondajul „Topul celor mai citite cărți a autorilor din Republica Moldova editate în 2022”, organizat de către Biblioteca Națională a Republici Moldova. Votează cartea aici: https://forms.gle/Tqy3buRftQEEKodN6
Displaying 1 - 10 of 10 reviews