What do you think?
Rate this book
Repetiție pentru o lume mai bună
Realitatea adulților este complet diferită de realitatea copiilor – la asta se gândește Paul în ultima zi din noiembrie, în timp ce-și așteaptă tatăl în fața azilului „Conacul Speranței”, care urmează să fie închis.
Faptul că este nevoit să-l ia acasă pe bătrânul diagnosticat cu demență nu este decât o altă provocare dintr-un lung șir: divorțul de Mădălina, pierderea mamei, legătura stranie cu fiica sa plecată în străinătate, relația paradoxală cu fosta lui soție, care îl roagă să-i recupereze cățelul ținut ostatic de iubitul pe care chiar ea l-a trădat. Peste toate acestea, odată cu moartea tatălui său, Paul dezvăluie un secret din trecut care a tulburat viețile tuturor. Protagonistul încearcă din răsputeri să facă față tuturor acestor provocări, reușind în final să evadeze din capcana propriei moralități. Un roman sinuos, ce urmărește complexitățile interioare ale omului care își simte viața trecând pe lângă el, cu efecte profunde asupra cititorului.
Faptul că este nevoit să-l ia acasă pe bătrânul diagnosticat cu demență nu este decât o altă provocare dintr-un lung șir: divorțul de Mădălina, pierderea mamei, legătura stranie cu fiica sa plecată în străinătate, relația paradoxală cu fosta lui soție, care îl roagă să-i recupereze cățelul ținut ostatic de iubitul pe care chiar ea l-a trădat. Peste toate acestea, odată cu moartea tatălui său, Paul dezvăluie un secret din trecut care a tulburat viețile tuturor. Protagonistul încearcă din răsputeri să facă față tuturor acestor provocări, reușind în final să evadeze din capcana propriei moralități. Un roman sinuos, ce urmărește complexitățile interioare ale omului care își simte viața trecând pe lângă el, cu efecte profunde asupra cititorului.
200 pages, Paperback
Published July 1, 2022
21 people are currently reading
803 people want to read
About the author
Mihai Radu
18 books90 followersMihai Radu (n. 1977) a absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este jurnalist la săptămânalul Cațavencii și scrie pentru emisiunea Starea Nației. După volumul de proză scurtă Hobby și alte povestiri, apărut în 2009, a publicat, împreună cu Simona Tache, Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut (2013) și Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor (2015). De același autor, la Editura Polirom au mai apărut romanele Sebastian, ceilalți și-un câine (2014), Extraconjugal (2017, 2018) și Contaminare (2019).
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 104 reviews
October 5, 2022
3.5
Iată un specimen rar, un scriitor român care nu încearcă să pară mai mult decât este, nici urmă de marele intelectual neînțeles. Mi-a plăcut lipsa asta de prețiozitate și cinismul neforțat al cărții, au făcut-o să sune autentic.
Un bărbat se trezește într-o lume cel puțin dezamăgitoare, ba chiar plina de disperare, iar tehnica lui de supraviețuire e să nu-și asume (urât cuvânt, chiar) rolul de adult. Înțelege prea multe din nonsensul vieții ca să nu facă pe nebunul din când în când.
Și dupa aia, aproape de final, primim lovitura în plex și aflăm ca lumea aia frumoasă a copilăriei, opusul vieții de adult, n-a fost, de fapt, decât o butaforie și copilul a dus cu el toată viața un secret oribil.
Și mai e și o critică foarte bună, mușcătoare și amar-amuzantă, a capitalismului pentru parveniți, a consumerismului și a ipocriziei celor care cred că vor face o lume mai bună dupa chipul lor, la care se zgâiesc narcisist în nesfârșite ore de terapie.
Iată un specimen rar, un scriitor român care nu încearcă să pară mai mult decât este, nici urmă de marele intelectual neînțeles. Mi-a plăcut lipsa asta de prețiozitate și cinismul neforțat al cărții, au făcut-o să sune autentic.
Un bărbat se trezește într-o lume cel puțin dezamăgitoare, ba chiar plina de disperare, iar tehnica lui de supraviețuire e să nu-și asume (urât cuvânt, chiar) rolul de adult. Înțelege prea multe din nonsensul vieții ca să nu facă pe nebunul din când în când.
Și dupa aia, aproape de final, primim lovitura în plex și aflăm ca lumea aia frumoasă a copilăriei, opusul vieții de adult, n-a fost, de fapt, decât o butaforie și copilul a dus cu el toată viața un secret oribil.
Și mai e și o critică foarte bună, mușcătoare și amar-amuzantă, a capitalismului pentru parveniți, a consumerismului și a ipocriziei celor care cred că vor face o lume mai bună dupa chipul lor, la care se zgâiesc narcisist în nesfârșite ore de terapie.
January 23, 2023
Cartea asta te cam zdruncină din toate părțile. Încă-mi adun gândurile răsfirate prin camere, prin zile, prin ani, prin uitări și regrete.
Mihai Radu, o descoperire uluitoare.
Mihai Radu, o descoperire uluitoare.
June 18, 2023
Citită dintr-o bucată.
Îți face gândurile talmeș-balmeș, cartea asta!
Sarcasm, frustrări, umor, educație, introspecție - te poartă Mihai Radu prin toate…tragic/comic.
Foarte interesantă și cred că fiecare o trăiește în funcție de cât de praf/bine îi e viața. Precum alcoolul, cartea asta potențează slăbiciunile, fricile, optimismul sau fatalismul fiecăruia.
Îți face gândurile talmeș-balmeș, cartea asta!
Sarcasm, frustrări, umor, educație, introspecție - te poartă Mihai Radu prin toate…tragic/comic.
Foarte interesantă și cred că fiecare o trăiește în funcție de cât de praf/bine îi e viața. Precum alcoolul, cartea asta potențează slăbiciunile, fricile, optimismul sau fatalismul fiecăruia.
April 21, 2025
,,Copil fiind, am crezut in oamenii mari. In magia, eroismul si lumea oamenilor maturi. [...]
Am crezut cu toata fiinta in omul adult. Nu stiam ca el nu exista. Nu stiam ca nu e decat o fantoma plina de frica.[...]"
Am crezut cu toata fiinta in omul adult. Nu stiam ca el nu exista. Nu stiam ca nu e decat o fantoma plina de frica.[...]"
August 23, 2022
O carte interesanta, care mi-a trezit tot felul de emotii, si cu toate astea am citit-o pe nerasuflate.
Am avut placuta surpriza sa gasesc o serie de metafore si analogii surprinzatoare " Se întâmplă cândva, la anumite vârste, când imaginea corpului nu mai aminteşte de viaţă, ci începe să prevestească ceva rău. Să spunem că eu aveam un corp ca o gară de oraş mic, ca Lehliu, ca Ciulniţa – un bufet, câteva mese, bei o bere, două, dar nu vrei să-ţi aminteşti."; dar revenind la carte, sunt de parere ca atunci cand vorbesti despre moarte ai doua optiuni: fie plangi actul absurd de a muri, fie ii razi mortii in fata. Si faptul ca in carte e ultima varianta, a fost cumva inconfortabil pentru mine.
Spre final, ma simteam extrem de detasata de personajul principal, si mi-am dat seama ca wow cat de mult in literatura se romantizeaza durerea si neputinta, prin ironia aceea seducatoare suficient de distanta care sa-ti aminteasca si de viata ta, dar si de povestea pe care o traiesti in carte.
In cele din urma, cred ca filtrul dureros prin care personajul principal se raporta la oameni si la el insusi a devenit o limita instinctuala pentru mine in a decide sa nu ma atasez de carte si nici sa interactionez cu durerea si goliciunea ei.
Am avut placuta surpriza sa gasesc o serie de metafore si analogii surprinzatoare " Se întâmplă cândva, la anumite vârste, când imaginea corpului nu mai aminteşte de viaţă, ci începe să prevestească ceva rău. Să spunem că eu aveam un corp ca o gară de oraş mic, ca Lehliu, ca Ciulniţa – un bufet, câteva mese, bei o bere, două, dar nu vrei să-ţi aminteşti."; dar revenind la carte, sunt de parere ca atunci cand vorbesti despre moarte ai doua optiuni: fie plangi actul absurd de a muri, fie ii razi mortii in fata. Si faptul ca in carte e ultima varianta, a fost cumva inconfortabil pentru mine.
Spre final, ma simteam extrem de detasata de personajul principal, si mi-am dat seama ca wow cat de mult in literatura se romantizeaza durerea si neputinta, prin ironia aceea seducatoare suficient de distanta care sa-ti aminteasca si de viata ta, dar si de povestea pe care o traiesti in carte.
In cele din urma, cred ca filtrul dureros prin care personajul principal se raporta la oameni si la el insusi a devenit o limita instinctuala pentru mine in a decide sa nu ma atasez de carte si nici sa interactionez cu durerea si goliciunea ei.
October 9, 2022
Cartea se impune mai mult prin scriitură, decât prin poveste. O poveste pe care mai degrabă o deduci decât o asculți. Dramele din familie sunt puse pe masă și prezentate aproape cu indiferență, de un personaj central la care suferința s-a transformat în cinism. Este o carte despre nefericire la care te bufnește râsul, pentru că de cele mai multe ori, e mai simplu să râzi decât să arăți că suferi.
April 20, 2023
Existențialismul strabate fulminant straturile memoriei personajului, am cunoscut ceva din Străinul lui Camus mai aproape decât mi-am închipuit, protagonistul romanului se luptă cu demența tatălui său aflat într-o fază critică a bolii, cu Mădălina prima sa iubire care i-a adus-o plocon pe Lavinia
- rezultatul unei nopți în care au băut prea mult amândoi, deși cei
doi niciodată nu au avut prea multe să-și spună, în tăcere fiind cei mai compatibili, tot se șicaneaza unul de altul cam pe tot parcursul cărții, nu știu ce fel de adicție romantică e asta, sau mai degrabă obsesie...
Eroul nostru Paul se vede ajuns la o vârstă în care toate zidurile din vată dulce construite în copilărie cu atâta credință, se surpă, sau mai degrabă iau foc, se mistuie rând pe rând...Un roman ideatic, sinuos, complex prin dimensiunile lirico-filisofice pe care și le atribuie, ca o proză în versuri l-am citit, am simțit imediat detașare lui Houellebecq și indiferența lui Camus, nu pot să-i gasesc momentan alte asemănări...
Moartea o ia la goană pe un fel de autostradă improvizată și se împotmoleste, umorul negrul e veritabil în carte, totul pare o minciună foarte bine ambalata, greață sartriana revine iar și iar, mi-a părut bine să mă recunosc din nou prin asemenea cărți, e ca și cum m-aș întoarce la originile existențialistilor, doar că într-o manieră mai românească decât francezii pe care îi tot aclam eu....
Repetiție pentru o lume mai buna e simplă și ușoară, volatilă ca memoria dar și sofisticată prin introspecția naratorului, e greu de ținut firul anacronic al evenimentelor ce prezidează fluxul gândurilor personajului, dar la sfârșit te alegi cu o replică incontestabilă a tot ce încerci să ascunzi în tine...O carte care m-a citit.
- rezultatul unei nopți în care au băut prea mult amândoi, deși cei
doi niciodată nu au avut prea multe să-și spună, în tăcere fiind cei mai compatibili, tot se șicaneaza unul de altul cam pe tot parcursul cărții, nu știu ce fel de adicție romantică e asta, sau mai degrabă obsesie...
Eroul nostru Paul se vede ajuns la o vârstă în care toate zidurile din vată dulce construite în copilărie cu atâta credință, se surpă, sau mai degrabă iau foc, se mistuie rând pe rând...Un roman ideatic, sinuos, complex prin dimensiunile lirico-filisofice pe care și le atribuie, ca o proză în versuri l-am citit, am simțit imediat detașare lui Houellebecq și indiferența lui Camus, nu pot să-i gasesc momentan alte asemănări...
Moartea o ia la goană pe un fel de autostradă improvizată și se împotmoleste, umorul negrul e veritabil în carte, totul pare o minciună foarte bine ambalata, greață sartriana revine iar și iar, mi-a părut bine să mă recunosc din nou prin asemenea cărți, e ca și cum m-aș întoarce la originile existențialistilor, doar că într-o manieră mai românească decât francezii pe care îi tot aclam eu....
Repetiție pentru o lume mai buna e simplă și ușoară, volatilă ca memoria dar și sofisticată prin introspecția naratorului, e greu de ținut firul anacronic al evenimentelor ce prezidează fluxul gândurilor personajului, dar la sfârșit te alegi cu o replică incontestabilă a tot ce încerci să ascunzi în tine...O carte care m-a citit.
May 4, 2023
Ce?
Așa am încheiat eu cartea lui Mihai Radu.
Mi-a plăcut. Mi-a plăcut pentru că nu știam unde vrea să ajungă, ce vrea de fapt să povestească, unde duce firul...Povestea curgea, personajele se desfășurau, registrul se schimba destul de des...Apar scene de viață tipice, limbaj de zi cu zi, urmate de scene ieșite din comun, de un limbaj plin de profunzime, un umor rece, niște întâmplări aiurea, amețitoare, drame, traume...și sper că totuși nu așa arată o Repetiție pentru o lume mai bună în realitate, deși așa arată multe vieți.
Așa am încheiat eu cartea lui Mihai Radu.
Mi-a plăcut. Mi-a plăcut pentru că nu știam unde vrea să ajungă, ce vrea de fapt să povestească, unde duce firul...Povestea curgea, personajele se desfășurau, registrul se schimba destul de des...Apar scene de viață tipice, limbaj de zi cu zi, urmate de scene ieșite din comun, de un limbaj plin de profunzime, un umor rece, niște întâmplări aiurea, amețitoare, drame, traume...și sper că totuși nu așa arată o Repetiție pentru o lume mai bună în realitate, deși așa arată multe vieți.
October 7, 2022
Destinul copiilor este indisolubil legat de cel al părinților. Unii scapă din ciclul traumelor transmise ereditar, alții le preiau și învață să trăiască cu ele. O a treia categorie ia la mișto viața și începe să perceapă bagajul moștenit ca pe un soi de karma. Nu se pot desprinde de placenta fantomatică, dar încearcă din răsputeri să iasă la liman, depășindu-și (sau nu) propria condiție. Exact ca personajul central din romanul „Repetiție pentru o lume mai bună” de Mihai Radu, scriitor și jurnalist la Cațavencii.
Paul este un bărbat care trece prin criza existențială dintre maturitate și primele semne ale îmbătrânirii. Este legat de trecut, dar nu are o ancoră a stabilității. Este un veritabil nomad prin viață. Are o fostă soție, Mădălina, care i-a mâncat aproape toți creierii, o fiică, Lavinia, mai mereu plecată și un tată solitar, pe care-l ține închis la azilul „Conacul Speranței”. Dacă femeile din viața sa i-au semnat de mult timp bilet de adio, tatăl pare să planeze ca o umbră, amintindu-i de vremuri pe care le considera încheiate.
Viața îi joacă o festă. Acesta își primește tatăl în îngrijire. E o pedeapsă? E o garanție a mântuirii sale? Or poate e un motiv în plus să-și rememoreze destinul? Dacă mă întrebați pe mine, atunci e câte puțin din fiecare. Paul nu are reproșuri față de tatăl taciturn, veșnic absent emoțional, rece și distant. Nu are decât o singură amintire caldă, cea în care împart un porc tăiat pe jumătate pe post de scaun.
Cu mama lucrurile stau și mai trist. O femeie care și-a luat bătaie „ca la securitate”, care în încercarea de a-și îndeplini consecvent rolul matern pune bărbatul deasupra copiilor. De la sine înțeles că asta naște o altă fisură între relațiile copii – părinții.
„Repetiție pentru o lume mai bună” este un roman consecvent, care dezvăluie trauma în formele sale cele uzuale. Avem pe de o parte trauma îmbătrânirii, iar pe de alta cea a nevoii de încheiere a socotelilor, deși Paul nu vrea neapărat să pună punctele pe i. De facto, nici nu prea mai are cu cine. Tatăl devenit legumă păstrează tăcerea, iar lui nu-i rămâne altceva decât să mediteze asupra propriului sine:
„De fapt, să fim sinceri, puțini sunt pe acest pământ oameni de peste 45 sau 50 de ani cărora le poți privi admirativ corpurile goale. Se întâmplă cândva, la anumite vârste, când imaginea corpului nu mai amintește de viață, ci începe să prevestească ceva.”
Sau asupra bolii ca stare a lucrurilor:
„E ceva eliberator în orice boală. E ceva eliberator în abandon. Mai ales atunci când nu crezi în frică.”
Poate că cineva nu va fi de acord cu mine, dar eu am găsit această carte extrem de dureroasă prin realitatea sa:
„Copil fiind, am crezut în oameni mari. În magia, eroismul și lumea oamenilor mari.”
Experiența acestei cărți nu este despre construcții narative, ci despre condiția umană prin spectrul durerilor nerostite. Este multă tăcere între personajele acestei cărți. Tăceri legate de iubire, tăceri legate de trădare, tăceri legate de furie. Acele pauze pe care personajele le fac în dialoguri trecute și prezente sunt croite după calapodul lui Paul. El poartă ranchiuna, atașamentul, ura sau frustrarea ca pe un bagaj pe care nu are cum să-l uite într-o gară.
„Repetiție pentru o lume mai bună” este un roman de citit într-o seară, dar al cărui post gust mi se asociază cu un vin maturat. Este tare, este structurat, este memorabil – formula perfectă a unei cărți despre care să le spui prietenilor sau părinților, iubiților sau neiubiților.
Paul este un bărbat care trece prin criza existențială dintre maturitate și primele semne ale îmbătrânirii. Este legat de trecut, dar nu are o ancoră a stabilității. Este un veritabil nomad prin viață. Are o fostă soție, Mădălina, care i-a mâncat aproape toți creierii, o fiică, Lavinia, mai mereu plecată și un tată solitar, pe care-l ține închis la azilul „Conacul Speranței”. Dacă femeile din viața sa i-au semnat de mult timp bilet de adio, tatăl pare să planeze ca o umbră, amintindu-i de vremuri pe care le considera încheiate.
Viața îi joacă o festă. Acesta își primește tatăl în îngrijire. E o pedeapsă? E o garanție a mântuirii sale? Or poate e un motiv în plus să-și rememoreze destinul? Dacă mă întrebați pe mine, atunci e câte puțin din fiecare. Paul nu are reproșuri față de tatăl taciturn, veșnic absent emoțional, rece și distant. Nu are decât o singură amintire caldă, cea în care împart un porc tăiat pe jumătate pe post de scaun.
Cu mama lucrurile stau și mai trist. O femeie care și-a luat bătaie „ca la securitate”, care în încercarea de a-și îndeplini consecvent rolul matern pune bărbatul deasupra copiilor. De la sine înțeles că asta naște o altă fisură între relațiile copii – părinții.
„Repetiție pentru o lume mai bună” este un roman consecvent, care dezvăluie trauma în formele sale cele uzuale. Avem pe de o parte trauma îmbătrânirii, iar pe de alta cea a nevoii de încheiere a socotelilor, deși Paul nu vrea neapărat să pună punctele pe i. De facto, nici nu prea mai are cu cine. Tatăl devenit legumă păstrează tăcerea, iar lui nu-i rămâne altceva decât să mediteze asupra propriului sine:
„De fapt, să fim sinceri, puțini sunt pe acest pământ oameni de peste 45 sau 50 de ani cărora le poți privi admirativ corpurile goale. Se întâmplă cândva, la anumite vârste, când imaginea corpului nu mai amintește de viață, ci începe să prevestească ceva.”
Sau asupra bolii ca stare a lucrurilor:
„E ceva eliberator în orice boală. E ceva eliberator în abandon. Mai ales atunci când nu crezi în frică.”
Poate că cineva nu va fi de acord cu mine, dar eu am găsit această carte extrem de dureroasă prin realitatea sa:
„Copil fiind, am crezut în oameni mari. În magia, eroismul și lumea oamenilor mari.”
Experiența acestei cărți nu este despre construcții narative, ci despre condiția umană prin spectrul durerilor nerostite. Este multă tăcere între personajele acestei cărți. Tăceri legate de iubire, tăceri legate de trădare, tăceri legate de furie. Acele pauze pe care personajele le fac în dialoguri trecute și prezente sunt croite după calapodul lui Paul. El poartă ranchiuna, atașamentul, ura sau frustrarea ca pe un bagaj pe care nu are cum să-l uite într-o gară.
„Repetiție pentru o lume mai bună” este un roman de citit într-o seară, dar al cărui post gust mi se asociază cu un vin maturat. Este tare, este structurat, este memorabil – formula perfectă a unei cărți despre care să le spui prietenilor sau părinților, iubiților sau neiubiților.
April 7, 2023
Nu e deloc ceea ce mă așteptam din titlu.
În primul rând se remarcă cinismul autorului, care nu e unul gratuit și e un soi de mecanism de autoapărare, unul destul de autentic.
Acțiunea se focalizează în jurul personajului principal, Paul, care e un bărbat de 55 de ani, prin ochii căruia vedem inechitățile vieții și tonele de bullshit care ni se bagă pe gât, dar și pe care ni le mai construim. Un exemplu:
„În tot bullshit-ul ăsta care a devenit ecologia făcută cu banii marilor companii, acțiuni de „conștientizare” prin care oamenii simpli să „conștientizeze” că nu e bine să își arunce plasticul și să se transforme în niște căței care-și adună singuri rahatul în punguță, dar nu cumva să „conștientizeze” ce bani fac corporațiile cu „punguțele”. Să „conștientizeze”, adică să se învinovățească, de fapt despre asta e vorba. Iar omul, cu cât e mai prost, cu atât îi place să „conștientizeze” mai mult. Și-atunci, niște conștientizatori de-ăștia se joacă de-a Iisus plin de faruri ca Toyota de teren: iau asupra lor toată vinovăția. Ca să devină eroici. Și gata, uite-așa profiți de pe urma lor: îi faci eroi.”
De asemenea, Paul ne povestește despre căsnicia lui eșuată, clasic românească „de dragul copilului”. Despre relația dubioasă cu tatăl lui pe moarte, bolnav de demență, care e una dintre ciudățeniile cărții pentru că nu are nimic din relația obișnuită tată-fiu. Nu încearcă să îi găsească justificări tatălui sau să îl pună pe un piedestal pentru că e pe moarte; din contră, e deranjat de orice clișeu: atunci când asistenta Dana sugerează să îl pună pe masă pe defunct, el îi răspunde „Da` ce dragă Dana, tata-i de mâncare?”.
Mi-a plăcut cartea asta, am citit-o pe nerăsuflate. Se vede că Mihai Radu a făcut facultatea de filosofie și inserează multe din temele existențiale aici, pare că încearcă să combată sensul din nonsens, găsind astfel un sens, dacă asta are vreun sens..
În primul rând se remarcă cinismul autorului, care nu e unul gratuit și e un soi de mecanism de autoapărare, unul destul de autentic.
Acțiunea se focalizează în jurul personajului principal, Paul, care e un bărbat de 55 de ani, prin ochii căruia vedem inechitățile vieții și tonele de bullshit care ni se bagă pe gât, dar și pe care ni le mai construim. Un exemplu:
„În tot bullshit-ul ăsta care a devenit ecologia făcută cu banii marilor companii, acțiuni de „conștientizare” prin care oamenii simpli să „conștientizeze” că nu e bine să își arunce plasticul și să se transforme în niște căței care-și adună singuri rahatul în punguță, dar nu cumva să „conștientizeze” ce bani fac corporațiile cu „punguțele”. Să „conștientizeze”, adică să se învinovățească, de fapt despre asta e vorba. Iar omul, cu cât e mai prost, cu atât îi place să „conștientizeze” mai mult. Și-atunci, niște conștientizatori de-ăștia se joacă de-a Iisus plin de faruri ca Toyota de teren: iau asupra lor toată vinovăția. Ca să devină eroici. Și gata, uite-așa profiți de pe urma lor: îi faci eroi.”
De asemenea, Paul ne povestește despre căsnicia lui eșuată, clasic românească „de dragul copilului”. Despre relația dubioasă cu tatăl lui pe moarte, bolnav de demență, care e una dintre ciudățeniile cărții pentru că nu are nimic din relația obișnuită tată-fiu. Nu încearcă să îi găsească justificări tatălui sau să îl pună pe un piedestal pentru că e pe moarte; din contră, e deranjat de orice clișeu: atunci când asistenta Dana sugerează să îl pună pe masă pe defunct, el îi răspunde „Da` ce dragă Dana, tata-i de mâncare?”.
Mi-a plăcut cartea asta, am citit-o pe nerăsuflate. Se vede că Mihai Radu a făcut facultatea de filosofie și inserează multe din temele existențiale aici, pare că încearcă să combată sensul din nonsens, găsind astfel un sens, dacă asta are vreun sens..
March 22, 2023
„Decembrie e prietenul care-ți spune: „O să fie bine, o să vezi!”, deși tu ai în mână niște analize care arată ca dracu´. Știi clar că nu, nu o să fie bine, și știe și el. Altfel, cât de sinceră e luna noiembrie, cât de seacă, cât de lipsită de amăgiri! Promisiunea acelui întuneric definitiv, răceala zidurilor, pământul care mormăie. Noiembrie e acel ucigaș plătit din filme care te așteaptă totuși să-ți deschizi o bere și să tragi o țigară. Într-un fel, nimeni nu se vindecă, de fapt, de luna noiembrie.” - p.36
February 14, 2023
Stilul lui Mihai din cartea asta mi-a amintit de Iulian Bocai și „Constantin” al său. A curs foarte bine povestea și abia aștept să văd spectacolul pus în scenă sub bagheta fermecătoare a lui Afrim.
August 11, 2022
"Repetiția pentru o viață mai bună" e o ușă întredeschisă spre viață. Viața în toată splendoarea ei.
Cu talentul lui, scriitorul Mihai Radu reușește o chestie foarte mișto: te poziționează în spatele ușii și îți administrează stări. Este deștept și știe perfect dozajul, fiind foarte atent atât la cantitate dozei, cât și la calitatea formulei. Eh, și stările astea te "înnebunesc", încât vrei fie să deschizi ușa cu piciorul, fie să o închizi de tot.
Speculează asumat destinul personajului principal prin atingerile firești pe care le are cu celelalte figuri cu care se întâlnește, reflectă ironic asupra dezacordurilor de care viața nu te iartă, este profund-jucăuș, posedă o satiră cu care eu rezonez perfect.
Comunică articulat și clar, răsfrânge cuvinte simple ce-ți dau de foarte multe ori acea senzația de muțenie. Momentele acelea cînd vorbești cu tine însuți, când ești lipsit de orice gest sau când îți înțepenește, pur și simplu, gândul.
Zdruncină din temelie în anumite secvențe.
Complex în compozițiile lirice. Ironic, senzual, caustic.
Nimic supraexpus.
Un roman perfect lizibil, o reușită și un final: cel mai bun roman al scriitorului Mihai Radu, so far.
Cu talentul lui, scriitorul Mihai Radu reușește o chestie foarte mișto: te poziționează în spatele ușii și îți administrează stări. Este deștept și știe perfect dozajul, fiind foarte atent atât la cantitate dozei, cât și la calitatea formulei. Eh, și stările astea te "înnebunesc", încât vrei fie să deschizi ușa cu piciorul, fie să o închizi de tot.
Speculează asumat destinul personajului principal prin atingerile firești pe care le are cu celelalte figuri cu care se întâlnește, reflectă ironic asupra dezacordurilor de care viața nu te iartă, este profund-jucăuș, posedă o satiră cu care eu rezonez perfect.
Comunică articulat și clar, răsfrânge cuvinte simple ce-ți dau de foarte multe ori acea senzația de muțenie. Momentele acelea cînd vorbești cu tine însuți, când ești lipsit de orice gest sau când îți înțepenește, pur și simplu, gândul.
Zdruncină din temelie în anumite secvențe.
Complex în compozițiile lirice. Ironic, senzual, caustic.
Nimic supraexpus.
Un roman perfect lizibil, o reușită și un final: cel mai bun roman al scriitorului Mihai Radu, so far.
October 16, 2022
Scurtă, ușor de citit, dar autorul îți mai dă câte un pumn în stomac cu vreo scenă, cu vreo replică a unui personaj.
November 2, 2022
Vreau să cred că am citit doar o repetiție pentru o carte mai bună. Pentru că aceasta a eșuat în vulgaritate excesivă și cinism scabros.
April 8, 2025
Incursiune interesantă într-o etapă a vieții personajului ... stilul mi-a amintit de Bukowsi si mi-a plăcut asta .. modul acela de a scrie real, fără menajamente, crud ... un 3.5 ⭐️
February 1, 2025
Paul, personajul principal, un bărbat de peste 50 de ani, un tip cinic, egoist, antipatic, prost, nesimțit, imatur, etc.
O carte despre nimic.
Una din cărțile proaste pe care ți se întâmplă în viață să le citești.
O carte despre nimic.
Una din cărțile proaste pe care ți se întâmplă în viață să le citești.
September 13, 2024
"Tamira, eu cred că doar durerea e cu adevărat reală, pentru că niciodată după durere nu ne gândim că a fost o iluzie, o imaginare, cum ne gândim aproape de fiecare dată după ce trec clipele de fericire."
Romanul Repetiție pentru o lume mai bună de Mihai Radu surprinde cu o forță dureroasă și introspectivă viața unui personaj prins într-o existență marcată de mizerie, durere și deziluzie. Personajul principal, fără nume, pare să fie reprezentantul perfect al unei lumi alienante, o lume în care promisiunea unei vieți mai bune nu este altceva decât o iluzie cruntă. Viața lui este o succesiune de evenimente dezolante, iar modul în care interacționează cu oamenii din jurul său reflectă o absență completă de speranță și sens.
Durerea, atât fizică cât și psihică, este omniprezentă. De la relațiile disfuncționale cu familia, până la locul de muncă plictisitor și lipsit de satisfacții, personajul trăiește într-o lume care parcă îl strivește încet, fără vreun moment de respiro. Această realitate brutală ne face martori ai unei decăderi progresive, într-o viață unde mizeria emoțională și spirituală devine copleșitoare.
Deși titlul pare să sugereze un efort de pregătire pentru ceva mai bun, realitatea pe care o trăiește personajul este diametral opusă. În loc să fie o repetiție pentru o viață mai fericită sau plină de sens, el repetă aceleași gesturi mărunte și suferințe zilnice, fără vreo speranță de schimbare. Titlul devine astfel o ironie amară, o reflectare a faptului că în această lume, pentru unii, nu există cu adevărat "mai bine", doar repetitivitate și stagnare.
Romanul lui Mihai Radu este o meditație profundă asupra condiției umane în fața absurdului existenței, dezvăluind cât de fragilă și lipsită de speranță poate deveni viața pentru cei prinși în capcana acestei repetiții dureroase.
Romanul Repetiție pentru o lume mai bună de Mihai Radu surprinde cu o forță dureroasă și introspectivă viața unui personaj prins într-o existență marcată de mizerie, durere și deziluzie. Personajul principal, fără nume, pare să fie reprezentantul perfect al unei lumi alienante, o lume în care promisiunea unei vieți mai bune nu este altceva decât o iluzie cruntă. Viața lui este o succesiune de evenimente dezolante, iar modul în care interacționează cu oamenii din jurul său reflectă o absență completă de speranță și sens.
Durerea, atât fizică cât și psihică, este omniprezentă. De la relațiile disfuncționale cu familia, până la locul de muncă plictisitor și lipsit de satisfacții, personajul trăiește într-o lume care parcă îl strivește încet, fără vreun moment de respiro. Această realitate brutală ne face martori ai unei decăderi progresive, într-o viață unde mizeria emoțională și spirituală devine copleșitoare.
Deși titlul pare să sugereze un efort de pregătire pentru ceva mai bun, realitatea pe care o trăiește personajul este diametral opusă. În loc să fie o repetiție pentru o viață mai fericită sau plină de sens, el repetă aceleași gesturi mărunte și suferințe zilnice, fără vreo speranță de schimbare. Titlul devine astfel o ironie amară, o reflectare a faptului că în această lume, pentru unii, nu există cu adevărat "mai bine", doar repetitivitate și stagnare.
Romanul lui Mihai Radu este o meditație profundă asupra condiției umane în fața absurdului existenței, dezvăluind cât de fragilă și lipsită de speranță poate deveni viața pentru cei prinși în capcana acestei repetiții dureroase.
October 29, 2023
O carte cu un amuzament macabru care în afara realității lipsită de emoție nu a reușit să îmi transmită nimic.
A avut într-o oarecare măsură o melancolie a despărțirii prin unele citate, dar nimic răvășitor, ci mai degrabă destul de static și fără sens.
A avut într-o oarecare măsură o melancolie a despărțirii prin unele citate, dar nimic răvășitor, ci mai degrabă destul de static și fără sens.
March 23, 2023
Un roman cinic și deprimat / deprimant. Ceea ce se spune este pe jumătate la fel de important decât ceea ce nu se spune. Am crezut că ar fi un film românesc bun (și știm cu toții ce vreau să spun , ne lipsește doar scena cu ciorba), dar acum cred că au dreptate - se pretează mai bine ca piesă de teatru.
January 18, 2024
am râs și am plâns -- este o carte despre viață. m-a ținut în priză vulnerabilitatea dozată atent în raport cu umorul. după ce o citiți, recomand să mergeți la teatru și să o vedeți pusă în scenă - la tnb în regia lui radu afrim. o poveste specială, cu siguranță. abia aștept să o mai uit un pic ca să o citesc din nou cu aceeași sete de primă întâlnire.
September 18, 2023
M-a surprins pentru ca titlul te păcălește, te face sa crezi ca personajul Paul care este ca un Meursault, un străin al lumii contemporane, va ajunge sa fie actorul unei lumii mai bune. Dar nu e asa. In schimb, repetiția piesei de teatru monotone si absurde (tatal bolnav, soția in care nu mai vede nimic interesant, dar pe care totusi o iubeste, fiica pe care ii este frica sa nu o dezamăgească, viciile la care nu poate renunta) eșuează, iar Paul isi pierde toata fărâma de umanitate si devine din ce in ce mai insensibil, chiar daca in adâncul lui repeta replicile lumii mai bune. Cu toate acestea, el uita replicile si uita de toate persoanele care au insemnat ceva pentru el, care au trecut prin viata lui ca niste fantome, si lasa lumea in dezordinea ei pura, cu “adevărurile mici, de uz intern”, in durerea fireasca si in repetabilele eșecuri umane.
“E ceva eliberator in orice boalã. E ceva eliberator in orice abandon. Mai ales atunci când începi sã nu mai crezi in frica. E un moment, o clipà, când culorile lumii se schimbä. Nu mai crezi in fricà si gata, e ca o magie.”
“Ochii släbesc, îmi spuneam, se sting in ei insisi, carnea devine insensibilà, se transforma intr-un material ca o cârpa oarecare, pàrul dispare, dintii mor, articulatiile întepenesc, iar casele se fragilizeazà. Fiecare e impins tot mai departe în el însusi, rätâceste spre linistea unui punct ideal si indiferent. Corpurile nu se mai vád unele pe altele, desi stau fatà în fata, iar irisurile s-au uscat. Il atingi pe celälalt si ce dacã-l atingi? El însusi, de dincolo, nu poate sà ajunga la propria piele, la propriul corp în care tu bati cu degetele ca într-un zid: lumea devine un parc in care oameni orbi plimbà câini orbi.”
“E ceva eliberator in orice boalã. E ceva eliberator in orice abandon. Mai ales atunci când începi sã nu mai crezi in frica. E un moment, o clipà, când culorile lumii se schimbä. Nu mai crezi in fricà si gata, e ca o magie.”
“Ochii släbesc, îmi spuneam, se sting in ei insisi, carnea devine insensibilà, se transforma intr-un material ca o cârpa oarecare, pàrul dispare, dintii mor, articulatiile întepenesc, iar casele se fragilizeazà. Fiecare e impins tot mai departe în el însusi, rätâceste spre linistea unui punct ideal si indiferent. Corpurile nu se mai vád unele pe altele, desi stau fatà în fata, iar irisurile s-au uscat. Il atingi pe celälalt si ce dacã-l atingi? El însusi, de dincolo, nu poate sà ajunga la propria piele, la propriul corp în care tu bati cu degetele ca într-un zid: lumea devine un parc in care oameni orbi plimbà câini orbi.”
July 18, 2023
Romanele care abordeaza tema bolii terminale a parintilor nu sunt niciodata o lectura facila sau placuta. In Repetitie pentru o lume mai buna, Radu vorbeste despre deznadejdea si lipsa de sens/directie cu care se confrunta un barbat pus in situatia de a avea grija de tatal a carui conditie se degradeaza rapid, lasand din el doar carcasa omului care fusese odata. Personajul central e un barbat pe la vreo 40 de ani, divortat, cu o fiica plecata in Danemarca, cu un job dubios si o gasca de prieteni pe care ii cheama la un moment dat sa faca un gratar in curte, gratar care la scurt timp se transforma intr-un fel de parastas. Pana acum am citit doar romane despre femei la 30-40 aflate in deriva, dar uite ca exista si barbati care pot fi la fel. In carte sunt cateva scene de un comic absurd (sa te roage fosta nevasta sa te duci sa ii recuperezi cainele de la fostul iubit si tu sa alegi sa ii spui ca a murit si pe urma sa va certati ca tampitii in timp ce ea sta in fata portii casei tale e hilar daca nu stai sa te gandesti prea mult ca astia sunt totusi niste oameni presupus maturi, cu un copil la activ etc.), cateva momente in care personajul principal filozofeaza nu chiar rau si, bineinteles, cateva momente horror in care el refuza sau ia la misto responsabilitatea de a avea grija de tata. Nu zice nimeni ca trebuie sa citim doar romane cu personaje care ne plac, dar recunosc ca mi-a fost greu sa il suport si ca nu as recomanda lectura asta nimanui pentru ca daca te regasesti atunci nu face decat sa iti redeschida niste rani si daca nu, atunci nu te face sa te gandesti decat cum ai fi facut tu (presimtirea fiind ca nu ai fi prea departe de personajul central). Pe scurt, un roman greu de dus care o sa ajunga in biblioteca langa Vantureasa de plastic si Vara in care mama a avut ochii verzi.
October 18, 2024
Aș putea să scriu despre subiectul care poate fi considerat trigger în cazul meu (demență și spitalizarea tatălui, de fapt despre toată experiența lui Paul cu tatăl lui bonav), pentru că am trecut prin aceleași situații, mai mult sau mai puțin, însă nu evit genul de subiecte care m-ar putea afecta emoțional. Am făcut pace cu tot. A zice și de comportamentul inacceptabil al lui Paul față de Mădălina, dar am înțeles de ce nu e calm la el în cap. Însă tot ce mi-a rămas din carte a fost finalul. Mai precis spus, mi-am pus întrebarea: cum pot copiii să își ierte părinții pentru trauma, umilirea și păcatul atât de mare săvârșit împotriva inocenței lor? Cum pot continua să îi iubească și să își dorească să îi protejeze? Chiar atât de puternică e această legătură de sânge, mai puternică decât faptul că în acel moment oribil din copilărie, ei nu au fost puși pe primul loc, că unul dintre ei nu s-a gândit la binele lor înainte de toate? Da, au fost alte vremuri, alte mentalități, alte condiții. Dar totuși...
Ne despărțim de corpurile noastre și corpurile noastre se despart de noi și de celelalte corpuri, amintirile se despart unele de altele cum s-au despărțit odată continentele, se topesc și în tot acest timp, ca un motor, vibrează sub tine o teamă fără nici un înțeles.
Am uitat de punga cu rahat, am mers cu ea în mână până acasă. Poate că așa facem de multe ori, mi-am zis: cărăm după noi o pungă cu rahat prin viață, uitând de ea.
April 18, 2023
Am terminat de ceva timp aceasta carte si nu prea stiu ce sa spun despre ea. Am lasat sa se asterne cu speranta ca imi voi gasi cuvintele.
Titlul m-a dus cu gandul in alta parte decat ce am citit. Nu e deloc ce ma asteptam. Coperta este atat de vesela si cartea atat de deprimanta!
Personajul principal, Paul, un barbat de 55 de ani, refuza sa isi ia rolul de adult in serios. Cand este sunat de la azil si anuntat ca trebuie sa isi ia tatal acasa, Paul refuza si intra in panica. Cum sa il ingrijeasca de unul singur? La care se adauga o relație complicata cu propriul copil si probleme la locul de munca.
Este o poveste despre viata, familie, moarte. Despre "Sa ii fie bine copilului" sau "Pentru binele copilului" ca intr-un final, copilul este cel mai afectat.
Autorul vorbeste cu sinceritate si mult cinism despre viata de adult. Am apreciat scrisul fara romantism. Din pacate, problemele adultilor nu vin la pachet cu trandafiri. Nu l-am indragit pe Paul si nici deciziile acestuia. Cartea este lejera si usor de citit.
Putem vedea piesa de teatru cu acelasi nume la Teatrul National București in regia lui Radu Afrim.
Titlul m-a dus cu gandul in alta parte decat ce am citit. Nu e deloc ce ma asteptam. Coperta este atat de vesela si cartea atat de deprimanta!
Personajul principal, Paul, un barbat de 55 de ani, refuza sa isi ia rolul de adult in serios. Cand este sunat de la azil si anuntat ca trebuie sa isi ia tatal acasa, Paul refuza si intra in panica. Cum sa il ingrijeasca de unul singur? La care se adauga o relație complicata cu propriul copil si probleme la locul de munca.
Este o poveste despre viata, familie, moarte. Despre "Sa ii fie bine copilului" sau "Pentru binele copilului" ca intr-un final, copilul este cel mai afectat.
Autorul vorbeste cu sinceritate si mult cinism despre viata de adult. Am apreciat scrisul fara romantism. Din pacate, problemele adultilor nu vin la pachet cu trandafiri. Nu l-am indragit pe Paul si nici deciziile acestuia. Cartea este lejera si usor de citit.
Putem vedea piesa de teatru cu acelasi nume la Teatrul National București in regia lui Radu Afrim.
Displaying 1 - 30 of 104 reviews