What do you think?
Rate this book
Diario íntimo
La aparición de este "Diario íntimo" en 1970 supuso una renovación de los estudios unamunianos motivada por la nueva luz que arrojaron sobre la figura del gran escritor bilbaíno. Formado por cinco cuadernos de diferente tamaño y número de páginas, en ellos Miguel de Unamuno (1864-1936) vertió, abandonado a su espontaneidad y sin la expectativa de juicios ajenos, los sentimientos, dudas, esperanzas y temores suscitados por la profunda crisis espiritual que en los últimos años del siglo XIX cambió el rumbo de su vida y de su concepción del mundo.
- GenresSpainSpanish Literature
200 pages, Paperback
First published January 1, 1970
9 people are currently reading
217 people want to read
About the author
Miguel de Unamuno
932 books1,063 followersMiguel de Unamuno y Jugo was born in the medieval centre of Bilbao, Basque Country, the son of Félix de Unamuno and Salomé Jugo. As a young man, he was interested in the Basque language, and competed for a teaching position in the Instituto de Bilbao, against Sabino Arana. The contest was finally won by the Basque scholar Resurrección María de Azcue.
Unamuno worked in all major genres: the essay, the novel, poetry and theatre, and, as a modernist, contributed greatly to dissolving the boundaries between genres. There is some debate as to whether Unamuno was in fact a member of the Generation of '98 (an ex post facto literary group of Spanish intellectuals and philosophers that was the creation of José Martínez Ruiz — a group that includes Antonio Machado, Azorín, Pío Baroja, Ramón del Valle-Inclán, Ramiro de Maeztu and Ángel Ganivet, among others).
In addition to his writing, Unamuno played an important role in the intellectual life of Spain. He served as rector of the University of Salamanca for two periods: from 1900 to 1924 and 1930 to 1936, during a time of great social and political upheaval. Unamuno was removed from his post by the government in 1924, to the protest of other Spanish intellectuals. He lived in exile until 1930, first banned to Fuerteventura (Canary Islands), from where he escaped to France. Unamuno returned after the fall of General Primo de Rivera's dictatorship and took up his rectorship again. It is said in Salamanca that the day he returned to the University, Unamuno began his lecture by saying "As we were saying yesterday, ...", as Fray Luis de León had done in the same place four centuries before, as though he had not been absent at all. After the fall of Rivera's dictatorship, Spain embarked on its second Republic, a short-lived attempt by the people of Spain to take democratic control of their own country. He was a candidate for the small intellectual party Al Servicio de la República.
The burgeoning Republic was eventually squashed when a military coup headed by General Francisco Franco caused the outbreak of the Spanish Civil War. Having begun his literary career as an internationalist, Unamuno gradually became a convinced Spanish nationalist, feeling that Spain's essential qualities would be destroyed if influenced too much by outside forces. Thus for a brief period he actually welcomed Franco's revolt as necessary to rescue Spain from radical influence. However, the harsh tactics employed by the Francoists in the struggle against their republican opponents caused him to oppose both the Republic and Franco.
As a result of his opposition to Franco, Unamuno was effectively removed for a second time from his University post. Also, in 1936 Unamuno had a brief public quarrel with the Nationalist general Millán Astray at the University in which he denounced both Astray and elements of the Francoist movement. He called the battle cry of the rightist Falange movement—"Long live death!"—repellent and suggested Astray wanted to see Spain crippled. One historian notes that his address was a "remarkable act of moral courage" and that he risked being lynched on the spot. Shortly afterwards, he was placed under house arrest, where he remained, broken-hearted, until his death ten weeks later.[1]
Unamuno worked in all major genres: the essay, the novel, poetry and theatre, and, as a modernist, contributed greatly to dissolving the boundaries between genres. There is some debate as to whether Unamuno was in fact a member of the Generation of '98 (an ex post facto literary group of Spanish intellectuals and philosophers that was the creation of José Martínez Ruiz — a group that includes Antonio Machado, Azorín, Pío Baroja, Ramón del Valle-Inclán, Ramiro de Maeztu and Ángel Ganivet, among others).
In addition to his writing, Unamuno played an important role in the intellectual life of Spain. He served as rector of the University of Salamanca for two periods: from 1900 to 1924 and 1930 to 1936, during a time of great social and political upheaval. Unamuno was removed from his post by the government in 1924, to the protest of other Spanish intellectuals. He lived in exile until 1930, first banned to Fuerteventura (Canary Islands), from where he escaped to France. Unamuno returned after the fall of General Primo de Rivera's dictatorship and took up his rectorship again. It is said in Salamanca that the day he returned to the University, Unamuno began his lecture by saying "As we were saying yesterday, ...", as Fray Luis de León had done in the same place four centuries before, as though he had not been absent at all. After the fall of Rivera's dictatorship, Spain embarked on its second Republic, a short-lived attempt by the people of Spain to take democratic control of their own country. He was a candidate for the small intellectual party Al Servicio de la República.
The burgeoning Republic was eventually squashed when a military coup headed by General Francisco Franco caused the outbreak of the Spanish Civil War. Having begun his literary career as an internationalist, Unamuno gradually became a convinced Spanish nationalist, feeling that Spain's essential qualities would be destroyed if influenced too much by outside forces. Thus for a brief period he actually welcomed Franco's revolt as necessary to rescue Spain from radical influence. However, the harsh tactics employed by the Francoists in the struggle against their republican opponents caused him to oppose both the Republic and Franco.
As a result of his opposition to Franco, Unamuno was effectively removed for a second time from his University post. Also, in 1936 Unamuno had a brief public quarrel with the Nationalist general Millán Astray at the University in which he denounced both Astray and elements of the Francoist movement. He called the battle cry of the rightist Falange movement—"Long live death!"—repellent and suggested Astray wanted to see Spain crippled. One historian notes that his address was a "remarkable act of moral courage" and that he risked being lynched on the spot. Shortly afterwards, he was placed under house arrest, where he remained, broken-hearted, until his death ten weeks later.[1]
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 25 of 25 reviews
November 17, 2017
Si te interesa profundamente el intento de catolicismo profundo de Unamuno, estos diarios te parecerán más que interesantes. Si no es el caso, te parecerá una retahila de frases puritanas que denotan una gran falta de fe y la búsqueda insaciable, egocéntrica y personal de la misma.
March 13, 2023
"En tí mismo, en tu conciencia verás el misterio de la creación. Si miras con calma tu nacimiento ¿porque no miras también con calma tu desnacimiento? Y si te aterra la muerte ¿por qué no consideras con temor tu des-muerte, tu nacimiento? ¡Cuan poco pensamos en nuestro nacimiento, en nuestro personal original! Yo soy yo y no otro, es decir, yo soy."
June 17, 2018
nu-i recomandata spiritelor abulice
"Sau imbecil, sau credincios, nu vreau ca mintea mea sa-mi fie propria-mi tortura si ca viata sa-mi fie inveninata de certitudinea sfarsitului ei si de obsesia neantului."
#my30thbookforthisyear
"Sau imbecil, sau credincios, nu vreau ca mintea mea sa-mi fie propria-mi tortura si ca viata sa-mi fie inveninata de certitudinea sfarsitului ei si de obsesia neantului."
#my30thbookforthisyear
July 18, 2023
Diario tan personal como caótico sobre la crisis espiritual de Unamuno: su famoso querer creer, o el creer fervientemente que hay vida después de la muerte. A partir de reflexiones y pensamientos intensos pero también caóticos, don Miguel plasma en papel todas sus angustias y obsesiones, muchas veces a partir del comentario de fragmentos de la Biblia y textos exegéticos variados. Sólo para aquellos que busquen ahondar en estas ideas concretas del autor.
Read
May 13, 2021No puedo puntuar algo tan personal
August 23, 2025
Las preguntas que llenan este diario no son de carácter polémico. Están formuladas explícitamente para que el católico medite en torno a su obediencia. Quien juzgue severamente el catolicismo de Unamuno, ha de preguntarse si puede saber si un hombre es o no católico en función, únicamente, de lo que sus letras dicen de él. Que profundice, a su vez, en la figura de los místicos; y especialmente a aquellos que les llega Dios en su último suspiro: ¿puede conocerse, pues, si se es católico o no? Humildad señores, seamos humildes al ratificar un juicio que nos es ajeno.
July 20, 2025
La intimidad de un hombre simple, pero que portentosa, y como asusta y revuelve. Si algo he aprendido con todas mis lecturas de Unamuno (y a Unamuno) es que Dios es vital. Y es una pena que algún que otro profesor de filosofía española en la Complutense no sepa ni por donde le sopla el viento. Tendré que releerlo nuevamente, cuando tenga esa sed de espíritu. Es que este diario es una catequesis, bárbaro.
March 5, 2016
Un pensamiento pío en extremo, aburrido, redundante. Me esperaba otra cosa, pensamientos suyos, apuntes, acotaciones; me encontré un eterno rebullir en torno al cristianismo, algo cansino.
De este autor respeto todo, conozco su desasosiego, pero no comparto su intento de redención.
No me ha gustado el libro.
De este autor respeto todo, conozco su desasosiego, pero no comparto su intento de redención.
No me ha gustado el libro.
January 29, 2012
Creo que me afectan en especial sus sentimientos hacia la muerte. Es un libro bello, pero para mi, en el momento en que lo leí, fue más que terrible. A veces sentia que Unamuno había logrado capturar mis pensamientos, por desgracia, esos eran pensamientos de angustia, temor y desesperación.
November 11, 2022
Însemnări despre un creştin agonic.
Există personalităţi care, în virtutea independenţei lor de spirit, nu-şi află şi nu-şi vor afla niciodată locul recunoscut într-un sistem rigid instituţionalizat, indiferent de orientarea acestuia. Sunt personalităţi inclasifâcabile, care sperie gândirea trândavă sau interesată, zdruncină convingerile comode, şi, drept urmare, neputându-se face abstracţie de ele, sunt împinse în rezervaţii culturale sterilizate, devin obiecte de muzeu cu program redus de vizitare. Miguel de Unamuno e unul dintre aceste spirite excepţionale. Jose Ortega y Gasset, mezinul generaţiei de la '98 şi atât de diferit de profesorul de la Salamanca, este altul. Şi mă refer anume la ei deoarece destinul lor, mai ales cel postum, devine de la. Un anumit punct foarte asemă-nător, în pofâda deosebirilor categorice dintre demersul şi concepţiile lor. Rectitudinea morală şi dragostea îndurerată pentru Spania îi leagă mai presus de orice. Iar exempla-ritatea lor vine şi din împrejurarea că amândoi, cu tot decalajul cronologic, au fost, în chip strălucit, reprezentanţi ai acelei explozii de vitalitate intelectuală prin care o Spanie, bolnavă istoric, a încercat să se racordeze la cultura europeană, să iasă din îndelungata izolare în care căzuse timp de peste doua secole după vechiul său apogeu imperial/Dar libertatea de manifestare atât a lui Unamuno, cât şi a lui Ortega, în compa-raţie cu bună parte din
intelighenţia euro-peană ce a ţinut, în momente de mare cumpănă, cu un termen trist, „să se angajeze”, le-a adus un regim de izolare, de carantină intelectuală prelungit până în zilele noastre şi care nu dă semne de suspendare. Cei doi se numără printre acei puţini aleşi care, după cum spunea un personaj al lui Mircea Eliade, alt spirit de aceeaşi anvergură, ameninţat şi el de un tratament asemănător, sunt meniţi să pună „întrebările juste”, conservând astfel coerenţa totalităţii unei lumi ce s-ar putea dizolva altminteri în indiferentism şi egali-zare interesată. Şi ei pun, trebuie să pună aceste „întrebări juste”, asemeni unui Parsifal, spre iritarea şi chiar indignarea, adeseori vindicativă, a masei intelectualilor conformişti, deranjaţi din comoditatea opţiu-nilor tranchilizante.
Există personalităţi care, în virtutea independenţei lor de spirit, nu-şi află şi nu-şi vor afla niciodată locul recunoscut într-un sistem rigid instituţionalizat, indiferent de orientarea acestuia. Sunt personalităţi inclasifâcabile, care sperie gândirea trândavă sau interesată, zdruncină convingerile comode, şi, drept urmare, neputându-se face abstracţie de ele, sunt împinse în rezervaţii culturale sterilizate, devin obiecte de muzeu cu program redus de vizitare. Miguel de Unamuno e unul dintre aceste spirite excepţionale. Jose Ortega y Gasset, mezinul generaţiei de la '98 şi atât de diferit de profesorul de la Salamanca, este altul. Şi mă refer anume la ei deoarece destinul lor, mai ales cel postum, devine de la. Un anumit punct foarte asemă-nător, în pofâda deosebirilor categorice dintre demersul şi concepţiile lor. Rectitudinea morală şi dragostea îndurerată pentru Spania îi leagă mai presus de orice. Iar exempla-ritatea lor vine şi din împrejurarea că amândoi, cu tot decalajul cronologic, au fost, în chip strălucit, reprezentanţi ai acelei explozii de vitalitate intelectuală prin care o Spanie, bolnavă istoric, a încercat să se racordeze la cultura europeană, să iasă din îndelungata izolare în care căzuse timp de peste doua secole după vechiul său apogeu imperial/Dar libertatea de manifestare atât a lui Unamuno, cât şi a lui Ortega, în compa-raţie cu bună parte din
intelighenţia euro-peană ce a ţinut, în momente de mare cumpănă, cu un termen trist, „să se angajeze”, le-a adus un regim de izolare, de carantină intelectuală prelungit până în zilele noastre şi care nu dă semne de suspendare. Cei doi se numără printre acei puţini aleşi care, după cum spunea un personaj al lui Mircea Eliade, alt spirit de aceeaşi anvergură, ameninţat şi el de un tratament asemănător, sunt meniţi să pună „întrebările juste”, conservând astfel coerenţa totalităţii unei lumi ce s-ar putea dizolva altminteri în indiferentism şi egali-zare interesată. Şi ei pun, trebuie să pună aceste „întrebări juste”, asemeni unui Parsifal, spre iritarea şi chiar indignarea, adeseori vindicativă, a masei intelectualilor conformişti, deranjaţi din comoditatea opţiu-nilor tranchilizante.
November 13, 2022
'Bilim adamı din adamı da olabilir mi?' sorusunu yanilamaya çalışmış. Hıristiyan dininin bazı hususları İslam dinindeki hususlarla benzerlik içeriyor.
September 9, 2025
“O reino da Verdade, não o da Razão.”
May 18, 2025
Siempre hay algo morboso en leer las intimidades de alguien, aquello que no quiso compartir. Es precisamente en ese dato en el que entro en problemática con este libro: ¿hasta qué punto estoy leyendo a don Miguel? Somos lo que mostramos y lo que queremos mostrar; más importante quizás: somos el "cómo" del "qué" que mostramos. No siento leer aquí a Unamuno, no lo encuentro; y más aún, siento estar leyendo a un muerto, cosa que nunca antes había sentido con él.
Se me dijo una vez que, si quería leer a don Miguel y entenderlo, debía leer y releer el Diario Íntimo. Ahora yo os digo: si queréis conocerlo (o más acertadamente: conoceros), leed y releed su poesía y su novela, si acaso no son una misma cosa. Aquí, entre estas letras vacías a las que Unamuno nunca quiso dar forma y enseñar al público, falta el "cómo", el grandioso "cómo" que da forma, que convierte al hombre en literato, que convierte la palabra en verso, ese verso que me enamoró de este autor.
"¡Felices aquellos cuyos días son todos iguales! [...] Han vencido al tiempo [...] ¡Santa sencillez! Una vez perdida no se recobra".
Se me dijo una vez que, si quería leer a don Miguel y entenderlo, debía leer y releer el Diario Íntimo. Ahora yo os digo: si queréis conocerlo (o más acertadamente: conoceros), leed y releed su poesía y su novela, si acaso no son una misma cosa. Aquí, entre estas letras vacías a las que Unamuno nunca quiso dar forma y enseñar al público, falta el "cómo", el grandioso "cómo" que da forma, que convierte al hombre en literato, que convierte la palabra en verso, ese verso que me enamoró de este autor.
"¡Felices aquellos cuyos días son todos iguales! [...] Han vencido al tiempo [...] ¡Santa sencillez! Una vez perdida no se recobra".
July 9, 2023
Qui plasmasti me, miserere mei; decía una Santa penitente, que no se atrevía á decir otra cosa á Dios. «Tú que me criaste, ten misericordia de mí» fué el clamor de toda su vida en el desierto. Había una especie de derecho, ó sonaba como un derecho en aquella alma, á pesar desu (sic) timidez y humildad, el haber sido creada para esperar que sería perdonada»
Yo nunca seré capaz de documentar de esta manera mi crisis espiritual, no porque sea menos profunda.
Yo nunca seré capaz de documentar de esta manera mi crisis espiritual, no porque sea menos profunda.
February 22, 2024
No se si disfrutar es la palabra cuando a cada diez paginas tengo que mirar de cara al horror del abismo existencial. Pero como diario íntimo da a reflexión, destaca importantes puntos de su pensamiento y te prepara para radicalizarte al cristianismo en tu crisis de los 50
April 5, 2024
El corazón contradictorio de don Miguel más cristiano que nunca.
August 23, 2024
Se nn foi un suplicio rematar este libro entón nn foi nada,,, É o intento d lucidez espiritual dun señor q polo medo a morrer quere creer en Deus e en Cristo. Quere entregarse plenamente "á vontade d Deus" e cóstalle e racionaliza tódolos aspectos da relixión, da relixiosidade e do relixiosismo. Parece q ao fin conseguiu crer, mais tendo en conta como era Unamuno igual non lle serviu de nada pois volveu a cambiar d ideas.
December 25, 2025
estaba tan rallado x la religion k es el mismo dandose puntos y contrapuntos sobre la moral la muerte y como vivir
el momento en el que habla sobre el infierno, que lo importante es vivir, ser, aunque sea sufriendo…. amor tantas ganas tienes d estar en este mundo??
a veces hay k saber parar
el momento en el que habla sobre el infierno, que lo importante es vivir, ser, aunque sea sufriendo…. amor tantas ganas tienes d estar en este mundo??
a veces hay k saber parar
July 16, 2022
Tamamen hristiyanlık ile ilgili. Ve çok dar kapsamlı. Zaman, ölüm, inanç, geçmiş…kavramlar aşırı derin ama kitap Unamuno’ya göre çok yüzeysel.
Read
March 5, 2023Solo para lectores muy interesados en la dimensión más espiritual de Unamuno.
May 14, 2023
Me ha costado un mundo terminarlo, no ha sido lo que esperaba y ha sido un error comprarlo. Todo gira a entorno de dios y la religión.
August 11, 2023
benim canim adam ya
Read
March 20, 2024Pero que religioso es este libro de Unamuno. Esta buscando la fe que perdio. Critica el esotoismo y epicurismo pero para mi no es justo. Accepta que los judios herian y no aceptaban a Jesus.
July 28, 2014
La más pura expresión del pensamiento de Unamuno, sin filtros ni adornos. Muestran que su obra es un reflejo de su vida con todo lo que ello conlleva.
Displaying 1 - 25 of 25 reviews