Banchetul cerșetorilor

by Irina Anghel

Aveţi în faţă o carte cu mister, jocuri de cuvinte, prietenii şi iubiri neterminate, Rolling Stones şi un narator ce nu se poate abţine să intervină neinvitat în poveste. Totul începe cu Mişu, un băiat talentat pasionat de pian, care dispare la vârsta de 17 ani, chiar de ziua lui, pe 1 aprilie, lăsând în urmă o invitaţie la un banchet al cerşetorilor. Patruzeci de ani mai târziu, se întâmplă ca, tot pe 1 aprilie, Nina, o fostă colegă de clasă şi fiica profesoarei sale de pian, să se afle în aceeaşi librărie cu prietenii cei mai buni din liceu ai lui Mişu, Nel şi Victor, care caută un cadou pentru acesta, deşi nimeni nu l-a mai văzut din ziua dispariţiei. Ce urmează e o poveste despre cum locurile şi oamenii pe care-i pierdem se încăpăţânează uneori să rămână cu noi.

Câştigătorul concursului de debut POLIROM 2022.

Genres: Romania

200 pages, Paperback

First published August 1, 2022

Reviews

[Cosmin Leucuța · Rating 2 out of 5]

I'm sorry, Irina, it's not you, it's me...

Banchetul cerșetorilor dezamăgește. De la personajele fără savoare care n-au parte de nicio evoluție, la trăncănelile meta și intervențiile nenumărate ale naratoarei în text (și-o fi având și stilul ăsta șarmul lui, dar dpmdv e ceva de mult expirat - nu era prea fain acum 30 de ani când l-a popularizat Palahniuk, iar acum cu atât mai puțin) ca să ascundă faptul că nu are o poveste de spus, la intriga care nu-i intrigă, la celălalt capăt al cărții cu cele 3 finaluri a la Lord of the Rings, care sunt nimic altceva decât încă o chichiță experimentalistă menită să ascundă un alt neajuns al cărții, și anume că nu are un punct culminant, la lipsa totală de impact emoțional a poveștii, lucru ușor de înțeles când naratoarea e mult prea preocupată să te înece în referințe pop ca să mai construiască ceva ce ar putea semăna cât de cât cu o poveste. Și altele.

Pe scurt, Banchetul cerșetorilor nu mi s-a părut a fi un roman, ci - ați ghicit! - un experiment.
Pricep ce a vrut autoarea să facă aici, pentru că nu-i deloc greu să te prinzi, și pentru că am mai văzut abordarea asta de foarte multe ori.
Limbajul și exprimarea sunt foarte witty și amuzante, I'll give her that, le întoarce din condei interesant și uneori chiar fain, dar „witty și amuzant” nu ține loc de personaje și poveste elementară, astea sunt chestiuni peste care pur și simplu nu poți sări când scrii un roman. Asta dacă vrei să scrii un roman. Că dacă vrei doar să aduni cât mai multe referințe pop, ia uite câte știu despre toate lucrurile de pe lume, și ia uite cum le pot combina să sune bine, și ia uite ce deștept ești și tu, cititorule, fiindcă le recunoști!, atunci i-a ieșit de minute poanta. Toate aceste elemente pop au cam distras-o de la drumul principal.

Cartea e un experiment și asta nu-i neapărat un păcat în sine, atât doar că sunt cam sătul de experimente pentru că asta e cam tot ce știu/vor să facă zilele astea debutanții, chit că mulți nu-s capabili să-mi spună cea mai simplă poveste, și cu toate astea vor să reinventeze roțile și să devină maeștri ai literaturii peste noapte.
Interesant e că o bună parte din cei care au debutat în ultimii 3-4 ani cu cărți-experiment au cam dispărut de pe harta literară după o singură poznă de genul ăsta... So, good luck with that!

Cum ziceam, sunt sătul de experimente, mai ales când se sfârșesc prost, și tânjesc după o poveste old-school, care să aibă un cap și o coadă, și să mă facă să simt ceva pentru personajele ei. „Banchetul” are o poveste (folosesc termenul în sensul cel mai larg), dar e o poveste extrem de subțire, ceva ce ar fi fost mai bine tratat într-o proză scurtă de 5 pagini, maxim 10. Însă pentru 200 de pagini mi se pare complet nesustenabilă, așa cum se prezintă. Narativ, e ca o bucată de șvaițer care are atât de multe găuri (nu vorbesc aici neapărat de plot holes, că pentru asta îți trebuie un plot) încât nu poate sta în picioare fără să se năruie imediat.

I'm sorry, Irina, it's not you, it's me, și n-o zic la bășcălie.
Am avut recent o revelație legată de debuturile ultimilor ani. Nu pricepeam de ce sunt slabe, cum, că doar sunt cărți alese pe sprânceană de edituri babane, cu editori care știu ce fac etc. Și m-a lovit cumva incidental: problema e că noi (mă rog, eu) avem așteptări poatea prea mari de la aceste debuturi. Am citit mai demult câteva debuturi foarte bune și treaba asta m-au dus în punctul în care am așteptări oarecum nerezonabile. Iar situația e generată de două chestiuni.

Prima chestiune e că volumele câștigătoare ale acestor concursuri de debut nu sunt la creme de la creme, nu sunt cele mai bune cărți pe care le pot da scriitorii aceștia (chiar dimpotrivă, debutul este - sau ar trebui să fie -, în general, cea mai slabă carte pe care o dă un autor), ci sunt cele mai bune cărți din grămada de manuscrise primite de edituri pentru aceste concursuri. Făcând și eu parte din niște jurii de-a lungul anilor, pot să confirm că două treimi din textele ce se primesc la aceste concursuri sunt de necitit. Exact așa. Și-atunci mai rămâne o mică parte, din care faci cumva să alegi ceva lizibil, ceva cât de cât OK. Dar evident că asta e departe de a fi o garanție a calității.

Iar a doua chestiune e că, debutanți fiind, acești oameni sunt foarte tineri (Irina Anghel avea 23 de ani când a scris cartea asta - o vârstă mult prea fragedă pentru a ieși în lume cu o carte, în opinia mea - lăudam acum câteva săptămâni o altă debutantă care a scris o cartea ce mi-a plăcut, pentru răbdarea de a aștepta să ajungă la o oarecare maturitate literară înainte de a publica - am pus o parte din calitatea rezultatului pe seama acestei răbdări) și sunt debutanți, adică încearcă și ei marea cu degetul, de multe ori nu știu încotro s-o apuce și e cumva normal și de așteptat ca volumele lor de debut să scârțâie.
Iar asta s-a întâmplat, din păcate, și aici.

Partea bună e că măcar n-a încercat să-l imite pe Kafka, ci s-a concentrat pe ceva marcă proprie :) Kudos for that!

[Florin Cobzac · Rating 4 out of 5]

Un debut frumos.
Are o structura aparte, o sa vedeti la ce ma refer spre finalul lecturii, mie mi-a placut ideea, i-a dat un plus de dinamica finalului.
Un cerc de 3 baieti si o fata care "traverseaza" cercul lor. O prietenie de peste 40 de ani. Un 1 aprilie care refuza sa fie o pacaleala, dar totusi ii aduce an de an la un loc. Cartea este despre ce ne leaga: sentimente, locuri, repere, lucruri care ne cladesc si care in timp se dovedesc suficient de puternice astfel incat sa pastram un filon afectiv puternic fata de cei cu care "ne tragem de sireturi" in anii copilariei.
Autorul recurge si la alte "jocuri" pe langa cel de structura mentionat mai sus, este un fel de curator pentru memoria grupului de prieteni 🙂, are un dialog permanent cu noi, ne ghideaza, ne straneste curiozitatea, intr-un mod foarte natural. Intervine in fraza, intre fraze , are insertii consistente care dau savoare textului.
Mi-a placut. O carte cu parfum de vinil, de Rolling Stones, de librarie, cu aroma de amandina si de paine calda rupta in doua.

[Dorin · Rating 4 out of 5]

Un roman destul de curios. Chiar intrigant, interesant. Mi-a atras atenția vocea naratorului, foarte inocentă și jucăușă, poate un pic prea puerilă pentru mine, dar care totuși reușește să ofere un plus de bună dispoziție și dorință de a continua lectura. Personajele au un fir narativ care le dictează acțiunile și, în același timp, naratorul face destule ocolișuri pentru a le construi în detaliu. Sincer să fiu, există câteva plot points și replici (care s-au vrut a fi spirituale) care nu au fost pe placul naturii mele cinice – dar pentru care știu că există un public destul de mare –, un pic naive și siropoase. Mi-a plăcut însă finalul-final.

3,75/5

[Georgiana Oancea · Rating 3 out of 5]

Stilul in care e scrisa cartea e fain, dar sfarsitul nu mi se pare ca se leaga cu stilul jovial in care e scrisa cartea. Oricum, merita citita.

[Anibalector · Rating 3 out of 5]

Un roman cu un mister, iar partea cea mai bună este reconstituirea unei prietenii de demult, care se învârte și în jurul muzicii. Sunt în carte pagini poetice, multe jocuri de cuvinte și o reverență făcută lui Gellu Naum.

[sara · Rating 4 out of 5]

This was a very good book. I liked reading it, I liked how easy it was to get lost in the story.

[Laura · Rating 4 out of 5]

Www.viatbate cartea.ro

O carte despre care scriu la cald, când e încă proaspătă în mine, cu emoţie brută ce încearcă să capete o formă. O carte în care naratoarea, pe care, ca să o parafrazez pe Irina, nu ţi-l alegi, stă de vorbă cu cititorii de parcă ar fi prieteni de o viaţă şi s-a aşezat să le povestească ceva. Un stil atipic, curat, simplu, dar ascunzând o filosofie de viaţă atent camuflată într-un umor de limbaj colocvial molipsitor, peste fondul unor sentimente şi a unor cugetări umane de o profunzime aparte.
Romanul introduce în partea sa intitulată ÎNCEPUT, un pachet de ţigare care să deschidă spectacolul unei lumi banale, obişnuite, punând lumina reflectoarelor pe acea parte a existenţei pe care nu o putem controla : trecutul. Acesta, simbolizat de un şiret ce se desface (desfăşurându-se haotic, prin fiecare moleculă din noi), impune o idee originală despre final, dezvăluind de fapt, două finaluri ale cărţii, puse sub semnul alegerii. Cum ar fi dacă am putea schimba finalul ? Dar trecutul ?
Povestea a patru colegi de liceu : Mişu, Nel, Victor şi Nina. O prietenie de o viaţă, cu meandrele specifice diferitelor vârste şi cu tuşa colorată a fiecăreia dintre personalităţi. Cei trei băieţi, fiecare dintre ei fiind, de fapt,în viziunea mea, un alter-ego ai personajelor de teatru, Take, Ianke şi Cadâr în variantă modernă (care mi-au venit, de câteva ori în minte, involuntar, ca nişte fleshuri), sunt exponenţii unei generaţii de adolescenţi cu preocupări normale, dintr- un oraş al anilor ʾ70 (probabil Iaşul), Ei se regăsesc în finalul cărţii, la 40 de ani distanţă şi înţeleg cu toţii ideea (ca un laitmotiv, ea fiind déjà configurată pe parcursul naraţiunii) că uneori se mai întâmplă pur şi simplu şi lucruri care nu trebuie să se întâmple. Personajele reprezintă, simultan exponenţii unei generaţii care-şi caută drumul (ca o intuiţie a ieşirii din comunism), refuzând standardele şi şabloanele societăţii, dincolo de existenţa normală pe care încearcă să o ducă şi în care se simt închistaţi. De aceea, Nina şi Nel, ajunşi la vârsta maturităţii, nutresc speranţa că, de data asta, vor avea o relaţie normală, amândoi sub influenţa amintirii iubirii timide, pure, şi neaşteptate (ca o zăpadă primăvara, cum minunat spune autoarea), că vor putea alege acum, cealaltă parte a discului de vinil.
Este povestea unei prietenii aparent superficiale, care îi leagă pe aceşti cerşetori ai unei alte existenţe. Să fie oare ziua de 1 aprilie, data de naştere a lui Mişu, o adevărată zi a păcălelilor ? Este chiar aceea în care Mişu dispare, este ziua care se repetă ca un refren al relaţiei lor, într-o eternă căutare a unui cadou pentru sărbătorit. Mişu se autotintitulează filosof, sau pianist cerşetor, el devenind portavocea(care, de altfel, se insinuează de la începutul acţiunii) unui grup de tineri fragili sufleteşte( ei oglindesc trauma abandonului de tată, al sincopleor relaţiilor cu mama, printre alte goluri emoţionale comune atâtor familii) şi care se sprijină reciproc, în evoluţia caracterelor lor, pentru a se desăvârşi ca oameni. Apare aici rolul covârşitor al prieteniilor legate în liceu şi care vor rămane pârghii esenţiale în viaţa lor şi a tuturor ce au avut norocul să o trăiască.
Este un banchet despre care nu sunt siguri în spatele cărui bloc ar trebui să se ţină, metaforă a bâjbâielilor tinereţii ce caută să evolueze, de la banalul moment al manipulării unui pachet de ţigare cu care începe totul.
Scriitura, de o oralitate sinceră debordantă, naturală, combină frazele lungi, abundând în detalii (fizice, mai ales) presărate cu ironie fină şi umor mucalit, cu dialogurile scurte, necizelate, aproape smulse din personaje, ca nişte mostre de caractere.
Cartea poate trece, cu uşurinţă, drept o alegorie filosofică (punctată de simboluri recurente : discul, pianul, pâinea, cofetăria Ana etc.) a căutării sensului vieţii ce capătă contur şi densitate în prezenţa pasiunilor, a relaţiilor sincere şi durabile (pe care, tinerii de aici, instabili în esenţa lor, o caută cu sete, în ciuda aparenţei lor indiferente şi rebele), dar mai ales a iubirii cu toate valenţele ei impuse de etapele de vârstă.
Rămâne în urma lecturii, ca un abur inconsistent, parfumul timpului ce ne urmăreşte permanent, dincolo de impresia că anumite momente au fost depăşite sau că anumite persoane au fost uitate. Şi rămâne, ca o oglindă a acestei dâre de fum, o certitudine, exprimată, într-un dramatism bine ascuns de umor de către Nina, la reîntâlnirea cu Nel, amândoi acum oameni maturi : în viaţă îţi sunt daţi, doar unul,poate doi, hai, dacă ai noroc, chiar trei oameni ai tăi.
Pe care, dacă am şti că ne sunt meniţi, nu i-am mai căuta, cu disperare, pe la toate banchetele, fie ele ale cerşetorilor sau ale pianiştilor, scriitorilor, medicilor sau filosofilor.

[Aglaja · Rating 4 out of 5]

M am amuzat copios cu acest roman. Mi a placut grozav limbajul spumos, cu intorsaturi neașteptate, scriitura experimentala cu referinte pop, etc.
Povestea in sine nu e nu stiu cat de profunda, dar captivanta pana la sfarsit.

[wizardhat · Rating 1 out of 5]

Poate o sa elaborez.
Cert e ca mai bine reciteam Cismigiu et Comp.

[Cristina-Claudia Ciobotaru · Rating 5 out of 5]

Ador finalurile care deși sunt predictibile, se lasă așteptate și apoi se dezvăluie în moduri nebănuite. Love it ❤️

[Marina Sofia · Rating 3 out of 5]

More like a 3.5. Beautifully thoughtful and well-written in parts, also liked the alternative endings, but it felt a tad repetitive in parts.