What do you think?
Rate this book
Oceanografie
„Singura justificare a unei existenţe este viaţa din ea, intensitatea, fertilitatea, adâncimea ei. Bucuria, lumina, victoria, caritatea, depăşirea, continua depăşire, speranţa – toate acestea sunt semne că viaţa gâlgâie acolo plină şi organizată. Apreciez un om, o gândire, o operă după autenticitatea lor; adică după gradul de apropiere de coincidenţa existenţă = creaţie.“ (Mircea ELIADE)
232 pages, paperback
First published January 1, 1934
44 people are currently reading
803 people want to read
About the author
Mircea Eliade
558 books2,697 followersRomanian-born historian of religion, fiction writer, philosopher, professor at the University of Chicago, and one of the pre-eminent interpreters of world religion in the last century. Eliade was an intensely prolific author of fiction and non-fiction alike, publishing over 1,300 pieces over 60 years. He earned international fame with LE MYTHE DE L'ÉTERNAL RETOUR (1949, The Myth of the Eternal Return), an interpretation of religious symbols and imagery. Eliade was much interested in the world of the unconscious. The central theme in his novels was erotic love.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 35 reviews
August 14, 2019
Colectia de eseuri e de fapt, un nucleu al viziunilor scriitorului, un colaider al ideelor și izvorul ulterioarelor sale romane, articole, scrieri. E o carte mult prea vie, personală, plina de adevăruri crude, calde, incomode pe alocuri, adevăruri înșirate asemenea carnii proaspete pe masa macelarului.
"Nimic nu e bine corelat în lumea aceasta, nimic nu e armonizat. Gândiţi-vă cât timp pierdeţi cu oameni care nu vă înţeleg, câtă afecţiune risipiţi pentru oameni care nu simt, iar pentru acei foarte puţini care vă sunt adevăraţi fraţi, nu găsiţi decât câteva minute, câteva zâmbete, câteva vorbe goale. Tot ce e mai bun în noi dăm oamenilor care nu au ce face cu darurile noastre.” (pag. 27) Oceanografie
Mircea Eliade
"Nimic nu e bine corelat în lumea aceasta, nimic nu e armonizat. Gândiţi-vă cât timp pierdeţi cu oameni care nu vă înţeleg, câtă afecţiune risipiţi pentru oameni care nu simt, iar pentru acei foarte puţini care vă sunt adevăraţi fraţi, nu găsiţi decât câteva minute, câteva zâmbete, câteva vorbe goale. Tot ce e mai bun în noi dăm oamenilor care nu au ce face cu darurile noastre.” (pag. 27) Oceanografie
Mircea Eliade
January 7, 2019
O carte-comoară asupra căreia sunt convinsă că voi reveni. O colecție de eseuri apărută în 1934, atât de actuală și astăzi!
Eliade scrie că sunt mai multe specii de cititori. Oameni care reţin conţinutul, descoperă în materia cărţii „obiecte pe care le pot iubi, în jurul cărora pot reflecta, cu care pot face cultură sau artă”. Şi mai sunt cei care „asimilează atât de personal materia cărţii, încât nu o mai memorizează, nu reţin nici amănunte, nici scheme generale. Îşi amintesc de carte ca de o melodie, păstrează numai starea sufletească provocată sau precipitată de lectură”. Mie mi-a oferit momente în care am reflectat, stări, repere.
„Nu judeca un om după prietenii pe care îi are, ci după tovărășiile pe care le caută, după fleacurile pe care le vorbește în anumite ceasuri de panică.”
„Moartea este un lucru care se învață. La început, nu înțelegi nimic, după cum nu înțelegi nici din viață. Își are o gramatică a ei, un dicționar al ei.”
„Lucrurile pe care le spui prea des și prea sincer le uiți repede”.
“Nimic nu e bine corelat în lumea aceasta, nimic nu e armonizat. Gândiţi-vă cât timp pierdeţi cu oameni care nu vă înţeleg, câtă afecţiune risipiţi pentru oameni care nu simt, iar pentru acei foarte puţini care vă sunt adevăraţi fraţi, nu găsiţi decât câteva minute, câteva zâmbete, câteva vorbe goale. Tot ce e mai bun în noi dăm oamenilor care nu au ce face cu darurile noastre.”
„Fericirea este o stare fluidă, la care nu ajungem prin grade; nu urcăm spre ea, nu o cucerim, nu o mărim. Ea este, pur și simplu.”
„Nu știu care este cea dintâi datorie a omului. Dar una din datoriile lui inevitabile este de a fi prezent, de a coincide cu viața.”
“Cereţi unui tânăr să scrie o carte asupra vieţii şi vă va aduce un manuscris de o mie de pagini, într-atât ştie de multe şi atât de importante, de noi, de semnificative i se par toate. Un om matur va scrie o sută de pagini; un bătrân cel mult douăzeci.”
„E surprinzător cum lucrurile cele mai puțin însemnate, cele mai puțin solemne şi cele care evita cât mai net eternitatea au șanse să trăiască cel mai mult.”
„A trăi în prezent înseamnă a lua contact, direct și intim, cu forțele nerealizate, neformulate: a trai istoria care se face, nu istoria care se consumă. „
„Nenorocirea nu e că nu există un adevăr, ci că există mai multe. Cu cât înaintezi în viață, înțelegi că foarte mulți oameni au ajuns la adevăr și că foarte mulți au dreptate. Este aproape un destin, acesta, ca toată lumea să aibă dreptate.”
„Dă-mi voie să-ți spun că unul care își iubește atât de sincer meseria și gândul are dreptul, are datoria să și-o urască de moarte câteodată.”
„Specia nu se schimbă. Specia a încercat s-o schimbe Iisus. Și victoria Lui este încă taină pentru mintea noastră; căci dacă a izbutit să schimbe sau nu specia omenească n-o putem ști decât după moarte.”
„Adunăm o viață întreagă asemenea adevăruri, și ceea ce e deprimant este că fiecare dintre noi are dreptate susținându-le și promovându-le. Tragedia nu este în îndoială, căci aproape nu mai ai de ce să te îndoiești în această inflație de adevăruri inutile; tragedia este în violența pe care o exercită asemenea adevăruri asupra conștiinței și neputința noastră de a le ordona, de a le cosmiza.”
„Cu cât ești mai obiectiv, cu atât ești mai trecător, mai muritor. Subiectivitatea, voință personală, elanul temperamental – numai acestea sunt păstrate în istorie.”
„Important și vital este nu să desprinzi adevărul, ci să-l legi de viața ta, să-l integrezi în tine. Să găsești un adevăr nu înseamnă nimic ; să poți dispune de el poate însemna ceva.”
„Nu-ți complica viața încercând să fii tu însuți cu toată lumea. Sunt oameni cărora nu le place și nu le convine să fii tu însuți.”
„Un om cu cât este mai tare, cu atât are mai puțină nevoie de el. Tăria nu se măsoară prin raporturile dintre om și lume, ci dintre om și el însuși. […] Cu cât renunți mai mult la tine, la posesiunile tale, la fructele actelor tale – cu atât ești mai plin pe dinăuntru, ești mai concret și mai viu.”
„Fericirea ajunge concretă – stare, expiriență – numai atunci când dorința care o precedă este îndreptată către altul.”
„A te vrea deasupra celorlalți, a te dori deosebit până la nuanțe, a fi însetat de recunoașterea unanimă a acestei duversități – e semn de mediocritate, de inconștență și dezastruoasă mediocritate. „
„Nu poți stăpâni decât acele lucruri la care ai renunțat, de care te-ai liberat, nu prin detașare de ele însele, ci prin detașare de dorința fructelor lor.”
„Se spune: a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a nu măslui nimic, a te deschide de tot. Exact; dar criteriul acestei sincerități îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Ești considerat sincer nu „când nu ascunzi nimic” celuilalt – ci când nu ascunzi ceea ce așteaptă de la tine să nu ascunzi.”
„Sunt oameni care spun trei cuvinte pe ceas și-ți dau totuși impresia că au spus tot ce aveau pe suflet. Alții vorbesc mereu – și nu ajung niciodată familiari, niciodată nu comunică acele intimități care definesc omul, și miracolul, și taina.”
„Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atîţia intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atîta frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.”
Eliade scrie că sunt mai multe specii de cititori. Oameni care reţin conţinutul, descoperă în materia cărţii „obiecte pe care le pot iubi, în jurul cărora pot reflecta, cu care pot face cultură sau artă”. Şi mai sunt cei care „asimilează atât de personal materia cărţii, încât nu o mai memorizează, nu reţin nici amănunte, nici scheme generale. Îşi amintesc de carte ca de o melodie, păstrează numai starea sufletească provocată sau precipitată de lectură”. Mie mi-a oferit momente în care am reflectat, stări, repere.
„Nu judeca un om după prietenii pe care îi are, ci după tovărășiile pe care le caută, după fleacurile pe care le vorbește în anumite ceasuri de panică.”
„Moartea este un lucru care se învață. La început, nu înțelegi nimic, după cum nu înțelegi nici din viață. Își are o gramatică a ei, un dicționar al ei.”
„Lucrurile pe care le spui prea des și prea sincer le uiți repede”.
“Nimic nu e bine corelat în lumea aceasta, nimic nu e armonizat. Gândiţi-vă cât timp pierdeţi cu oameni care nu vă înţeleg, câtă afecţiune risipiţi pentru oameni care nu simt, iar pentru acei foarte puţini care vă sunt adevăraţi fraţi, nu găsiţi decât câteva minute, câteva zâmbete, câteva vorbe goale. Tot ce e mai bun în noi dăm oamenilor care nu au ce face cu darurile noastre.”
„Fericirea este o stare fluidă, la care nu ajungem prin grade; nu urcăm spre ea, nu o cucerim, nu o mărim. Ea este, pur și simplu.”
„Nu știu care este cea dintâi datorie a omului. Dar una din datoriile lui inevitabile este de a fi prezent, de a coincide cu viața.”
“Cereţi unui tânăr să scrie o carte asupra vieţii şi vă va aduce un manuscris de o mie de pagini, într-atât ştie de multe şi atât de importante, de noi, de semnificative i se par toate. Un om matur va scrie o sută de pagini; un bătrân cel mult douăzeci.”
„E surprinzător cum lucrurile cele mai puțin însemnate, cele mai puțin solemne şi cele care evita cât mai net eternitatea au șanse să trăiască cel mai mult.”
„A trăi în prezent înseamnă a lua contact, direct și intim, cu forțele nerealizate, neformulate: a trai istoria care se face, nu istoria care se consumă. „
„Nenorocirea nu e că nu există un adevăr, ci că există mai multe. Cu cât înaintezi în viață, înțelegi că foarte mulți oameni au ajuns la adevăr și că foarte mulți au dreptate. Este aproape un destin, acesta, ca toată lumea să aibă dreptate.”
„Dă-mi voie să-ți spun că unul care își iubește atât de sincer meseria și gândul are dreptul, are datoria să și-o urască de moarte câteodată.”
„Specia nu se schimbă. Specia a încercat s-o schimbe Iisus. Și victoria Lui este încă taină pentru mintea noastră; căci dacă a izbutit să schimbe sau nu specia omenească n-o putem ști decât după moarte.”
„Adunăm o viață întreagă asemenea adevăruri, și ceea ce e deprimant este că fiecare dintre noi are dreptate susținându-le și promovându-le. Tragedia nu este în îndoială, căci aproape nu mai ai de ce să te îndoiești în această inflație de adevăruri inutile; tragedia este în violența pe care o exercită asemenea adevăruri asupra conștiinței și neputința noastră de a le ordona, de a le cosmiza.”
„Cu cât ești mai obiectiv, cu atât ești mai trecător, mai muritor. Subiectivitatea, voință personală, elanul temperamental – numai acestea sunt păstrate în istorie.”
„Important și vital este nu să desprinzi adevărul, ci să-l legi de viața ta, să-l integrezi în tine. Să găsești un adevăr nu înseamnă nimic ; să poți dispune de el poate însemna ceva.”
„Nu-ți complica viața încercând să fii tu însuți cu toată lumea. Sunt oameni cărora nu le place și nu le convine să fii tu însuți.”
„Un om cu cât este mai tare, cu atât are mai puțină nevoie de el. Tăria nu se măsoară prin raporturile dintre om și lume, ci dintre om și el însuși. […] Cu cât renunți mai mult la tine, la posesiunile tale, la fructele actelor tale – cu atât ești mai plin pe dinăuntru, ești mai concret și mai viu.”
„Fericirea ajunge concretă – stare, expiriență – numai atunci când dorința care o precedă este îndreptată către altul.”
„A te vrea deasupra celorlalți, a te dori deosebit până la nuanțe, a fi însetat de recunoașterea unanimă a acestei duversități – e semn de mediocritate, de inconștență și dezastruoasă mediocritate. „
„Nu poți stăpâni decât acele lucruri la care ai renunțat, de care te-ai liberat, nu prin detașare de ele însele, ci prin detașare de dorința fructelor lor.”
„Se spune: a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a nu măslui nimic, a te deschide de tot. Exact; dar criteriul acestei sincerități îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Ești considerat sincer nu „când nu ascunzi nimic” celuilalt – ci când nu ascunzi ceea ce așteaptă de la tine să nu ascunzi.”
„Sunt oameni care spun trei cuvinte pe ceas și-ți dau totuși impresia că au spus tot ce aveau pe suflet. Alții vorbesc mereu – și nu ajung niciodată familiari, niciodată nu comunică acele intimități care definesc omul, și miracolul, și taina.”
„Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atîţia intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atîta frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.”
February 25, 2018
Sunt momente în care începi o carte de cel puțin două ori și o abandonezi repede, placid, fără nicio explicație. Însă ce sentiment covârșitor când, a treia oară, înțelegi că acea carte te-a așteptat să mai pășești printre câțiva ani, să mai depășești câteva meandre, să mai ierți, să mai iubești, să mai înveți.
December 20, 2017
Un volum alcătuit din mai multe articole selectate de Mircea Eliade. Articolele sunt scrise pe când acesta avea 27 de ani. De la vestimentație la neant, aveți aici toate subiectele. Voi scrie un review decent cândva pentru că e una din cărțile la care voi reveni până voi muri şi sper s-o promovez cât pot de mult, dar e patru dimimeața şi urăsc să scriu de pe telefon; şi-n plus e jalnic să-i comentezi articolele din 1934 ale unui colos al culturii române tastând cocoşat şi grăbit pe telefon. Spun doar atât. Citiți-o seara, când e linişte, şi aveți răbdare cu ea, nu vă grăbiți. Articolul "Apel la bărbăție" - pur şi simplu m-a făcut fericit. Ce vervă! Pur şi simplu îi simțeam prezența. Citiți-o, nu durează mult, apucați-vă chiar acum, nu vă mai pierdeți vremea cu rândurile astea inutile. Nici ale mele nici ale nimănui. Nu căutați să vedeți "ce-au mai zis alții" despre carte. Citiți-o şi vedeți ce spuneți voi. Tot restul e nul.
July 26, 2018
După ce am tot amânat-o pe mai târziu, nu știu din ce motive. Am citit-o, și chiar sunt mândru că am mai citit ceva de Eliade.
Atâtea bătăi de cap mi-a dat această carte, mi-am pus o sumedenie de întrebări, am citit unele pasaje de două trei ori, și totuși să discut cu cineva mai profund despre această carte nu aș putea, pur simplu nu țin minte mare parte din cele citite. Dar presupun că din cauză că am simțit mai mult emotiv această carte, decât am studiat o masă de cuvinte memorabile.
Atâtea bătăi de cap mi-a dat această carte, mi-am pus o sumedenie de întrebări, am citit unele pasaje de două trei ori, și totuși să discut cu cineva mai profund despre această carte nu aș putea, pur simplu nu țin minte mare parte din cele citite. Dar presupun că din cauză că am simțit mai mult emotiv această carte, decât am studiat o masă de cuvinte memorabile.
November 21, 2017
Am inceput aceasta colectie de eseuri cu gandul sa notez aici fiecare paragraf la care m-as intoarce ulterior. Am renuntat, pentru ca as fi transcris cartea aproape in intregime. As fi vrut sa-i spun lui Eliade ca sunt unul din acei rari si pretiosi cititori care i-a uitat cartea, care a asimiliat intr-atat gandurile si emotiile sale incat acest proces al lecturii oceanografiei a devenit unul natural, organic, curgator.
"Sunt ceasuri de cunplita teroare, de neverosimila tristete, cand te descoperi deodata singur, cu nenumarate morti alaturi, cu alte morti in suflet. Este o singuratate decisiva so orice ai face nu izbutesti s-o alungi, te descoperi batran, inutil, ratat, uluit ca ti-a trecut atata viata pe-alaturi - fara s-o stii, fara s-o simti -, deprimat de toate victoriile pe care nici n-ai incercat sa le castigi, obosit de toate ispitele din care nici n-ai incercat sa musti. [..] in astfel de ceasuri intelegi ce goana inutila este prietenia, ce act imposibil este iubirea, cat de perfect inutile sunt toate. Ti-e sila de orice, chiar si de odihna, de moarte. Ai vrea sa poti pieri fara s-o stii, sa te cufunzi in neant fara sa faci un singur gest."
"Sunt oameni care depasesc durerea numai prin moarte [..] care isi anticipeaza moartea biologica printr-o moarte omeneasca, supravietuind ca simplu animal sau ca simplu monstru unei dureri care le-a oprit candva firul vietii, le-a stavilit cresterea. Mortile aceastea din urma sunt singurul fapt asupra caruia nu se poate opri judecata omeneasca. Si daca mai pot intui ce inseamna sacrilegiu, cred ca sacrilegiu este orice incercare de a judeca asemenea oameni din jurul nostru, morti de mult din cauza unei dureri si carora le-a fost retrasa si unica salvare decenta: aceea de a inebuni."
Am citit-o ca pe o discutie la gura sobei cu un bun prieten, alaturi de care punem lumea la cale si o refacem de la inceputuri, prieten cu care impartasesti aceleasi pareri despre lucrurile esentiale ale vietii si alaturi de care tacerea nu e niciodata apasatoare.
"Sunt ceasuri de cunplita teroare, de neverosimila tristete, cand te descoperi deodata singur, cu nenumarate morti alaturi, cu alte morti in suflet. Este o singuratate decisiva so orice ai face nu izbutesti s-o alungi, te descoperi batran, inutil, ratat, uluit ca ti-a trecut atata viata pe-alaturi - fara s-o stii, fara s-o simti -, deprimat de toate victoriile pe care nici n-ai incercat sa le castigi, obosit de toate ispitele din care nici n-ai incercat sa musti. [..] in astfel de ceasuri intelegi ce goana inutila este prietenia, ce act imposibil este iubirea, cat de perfect inutile sunt toate. Ti-e sila de orice, chiar si de odihna, de moarte. Ai vrea sa poti pieri fara s-o stii, sa te cufunzi in neant fara sa faci un singur gest."
"Sunt oameni care depasesc durerea numai prin moarte [..] care isi anticipeaza moartea biologica printr-o moarte omeneasca, supravietuind ca simplu animal sau ca simplu monstru unei dureri care le-a oprit candva firul vietii, le-a stavilit cresterea. Mortile aceastea din urma sunt singurul fapt asupra caruia nu se poate opri judecata omeneasca. Si daca mai pot intui ce inseamna sacrilegiu, cred ca sacrilegiu este orice incercare de a judeca asemenea oameni din jurul nostru, morti de mult din cauza unei dureri si carora le-a fost retrasa si unica salvare decenta: aceea de a inebuni."
Am citit-o ca pe o discutie la gura sobei cu un bun prieten, alaturi de care punem lumea la cale si o refacem de la inceputuri, prieten cu care impartasesti aceleasi pareri despre lucrurile esentiale ale vietii si alaturi de care tacerea nu e niciodata apasatoare.
June 26, 2020
"Oceanografia" reprezintă, în viziunea lui Eliade, "încercarea aceasta de a privi viața de toate zilele a sufletului, de a dezlega iarăși, cu seriozitate, problemele simple - pe care nu le mai ia nimeni în seamă pentru că sunt prea mari sau prea simple."
Lectura acestei colecții de eseuri este precum o conversație cu autorul, pentru că deși nu ești de acord mereu cu ceea ce spune, este o discuție sinceră, fără ocolișuri. Chiar Eliade o spune: ,,Nu-ți complica viața încercând să fii tu însuți cu toată lumea. Sunt oameni cărora nu le place și nu le convine să fii tu însuți."
Așadar, este o lectură interesantă și plină de tâlc, la care cu siguranță mă voi reîntoarce cândva.
Lectura acestei colecții de eseuri este precum o conversație cu autorul, pentru că deși nu ești de acord mereu cu ceea ce spune, este o discuție sinceră, fără ocolișuri. Chiar Eliade o spune: ,,Nu-ți complica viața încercând să fii tu însuți cu toată lumea. Sunt oameni cărora nu le place și nu le convine să fii tu însuți."
Așadar, este o lectură interesantă și plină de tâlc, la care cu siguranță mă voi reîntoarce cândva.
October 15, 2017
Notă către sine: de recitit Oceanografia lui Eliade cel puţin o dată la doi ani!
May 1, 2020
Mi-a dat niște răspunsuri legate de fericire și prietenie!
September 27, 2023
"Sunt oameni care știu tot despre etică, și nu s-au întrebat niciodată ce înseamnă o adevărată prietenie. Sunt alții care se laudă cu lucruri făcute și probleme dezlegate - în timp ce simpla lor prezență este o adevărată minune. Toate cuvintele din vocabularul nostru cel mai uzual ascund miracole."
"Și moarte, slavă Domnului, găsim destulă și în noi."
"Câți dintre noi nu așteptăm o viață întreagă un eveniment, un om, o cunoaștere prin care întrevedem o spargere a cercului de fier ce ne ține zidiți în noi și numai în noi, prin care ghicim o viață nouă, o bucurie adevărată -, iar când acea întâmplare sau acel om se ivește, ne închircim cu toate puterile instinctului nostru, ne refuzăm, ne neutralizăm, ne reîntoarcem la mineral."
"Gândiți-vă cât timp pierdeți cu oameni care nu vă înțeleg, câtă afecțiune risipiți pentru oameni care nu simt - iar pentru acei foarte puțini, care vă sunt adevărați frați, nu găsiți decât câteva minute, câteva zâmbete, câteva vorbe goale. Tot ce e mai bun din noi îl dăm oamenilor care n-au ce face cu darurile noastre. Te întâlnești cu un oarecare și lui îi sacrifici timpul tău și îi deschizi sufletul; iar prietenului nu-i dai nimic sau îi dai resturi. De ce o fi așa?"
"Dar așa se întâmplă cu fiecare dintre noi, de ce să ne ascundem? Preferăm să "căutăm", pierzându-ne timpul, decât să ținem în brațe ceea ce am înțeles de mult că e vrednic de noi."
"Sunt oameni atât de avuți în realitate, încât neagă totul, siguri că nu vor rămâne niciodată secătuiți. Pentru că ei înșiși sunt o plină și vie afirmare."
“Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată. Nu ești învins decât dacă refuzi lupta. Altminteri, orice faci, orice încerci în această existență miraculoasă sunt victorii; și cât ar fi ele de mutilate, nu trebuie să regreți că le-ai obținut. (...) Cei mai mulți dintre noi credem că am făcut un lucru bun numai dacă primim o recompensă: o felicitare, o distincție, o observație favorabilă. Și, dimpotrivă, socotim eșuate acele acte ale noastre care au trecut neobservate, sau au fost privite cu neîncredere, sau de-a dreptul cu dispreț."
"Singura libertate posibilă o concep prin expriență, căci nu pot scăpa de anumite lucruri decât trăindu-le, nu pot limpezi anumite obsesii decât privindu-le în față și nu pot cunoaște adevărata dragoste decât depășind-o."
"Fericirea este o problemă pe care nu trebuie să ți-o pui niciodată pentru tine. Fericirea are un sens și un conținut concret numai atunci când o anvizajezi pentru altul. De câte ori îți spui: "Dacă fac cutare lucru, dacă sacrific cutare slăbiciune, dacă trec cutare obstacol - sunt fericit!", de câte ori îți spui astfel, trăiești o iluzie, care te va face să suferi mai mult și mai deznădăjduit. Ne putem aranja conforturi, bucurii, plăceri, voluptăți, satisfacții, recompense - dar niciodată nu ne putem anticipa și realiza fericirea. Observați că de câte ori reduceți noțiunea aceasta la propria Dumneavoastră personalitate ea își pierde complet sensul. E reală cât timp e absentă, cât timp e o simplă nostalgie, o așteptare, o iluzie. Vă spuneți: "Dacă aș câștiga un milion, aș fi fericit!" Dar încercați și convingeți-va singuri; niciodată o asemenea așteptare a fericirii, o asemenea prefigurare a fericirii nu se concretizează, nu se poate experimenta. De câte ori veți crea sentimental o fericire, care se află undeva în spațiu sau în timp, într-o absență, într-un "ideal" - fiți siguri că nu o veți întâlni niciodată. E stranie această obiectivitate a fericirii. Este unul dintre puținele lucruri pe care nu izbutim să le realizăm singuri, pentru noi."
"Și niciodată nu verificăm mai decisiv realitatea decât în suferința noastră și în fericirea altora."
"Dacă ne este dat cândva să cunoaștem fericirea concretă, o vom întâlni pe neașteptate, pe nevrute; de la altul; dăruită, nu cucerită. Să încercăm să nu extirpăm chiar nostalgia fericirii noastre. Să renunțăm până și la gândul că ne-ar putea fi, într-o zi, dăruită. Să ne depersonalizăm într-atât - în această privință -, încât să ajungem simple instrumente în voia vieții și a destinului. Caritatea, care plutește, larg, în această viață universală din preajma noastră, va găsi în făptura noastră depersonalizată potirul în care să se adune pentru alții."
"Ne-am născut toți cu o superstiție: că ne așteaptă locuri mai bune sus, niciodată mai jos. Avem fiecare un ulcior cu ulei și, în loc să-l împărțim opaițelor oamenilor sărmani, care putrezesc în întuneric, îl păstrăm haini la piept, așteptând felinarul farului pe care fiecare credem că suntem meniți să-l aprindem, să lumineze lumea întreagă. Și în timpul acesta, oamenii mor lângă noi."
"Umbli pe stradă și întâlnești pe la colțuri cerșetori în zdrențe, femei sărmane, sau auzi de oameni care suferă de cele mai cumplite boli, care și-au pierdut tinerețea în spitale - și îi compătimești, fără să te gândești o clipă că poate oamenii aceștia sunt îngeri printre noi, sunt arhangheli veniți să ne ispitească, sau sunt simple suflete care, atunci când își vor lua zborul, se vor afla mult mai aproape de lumină decât cei mai mari înțelepți, cei mai mari sfinți și filantropi ai noștri. (...) Mă gândesc însă la zădărnicia setei noastre de perfecțiune, de ascensiune - atâta timp cât există o moarte ale cărei legi nu le cunoaște nimeni."
"Nu, domnilor, povestea aceasta cu așteptarea, pregătirea și perfecționarea n-are niciun sens. Nu trebuie să ne preocupe prea mult nici viitorul, după cum nu ne preocupă nici trecutul. E aproape absurd să cred că peste un anumit număr de ani cartea pe care o scriu acum aș scrie-o "mai bine". Aș scrie-o altfel, atâta tot. Problema cu care mă zbat acum nu o voi rezolva "mai corect" - ci o voi ignora, pur și simplu, având a mă lupta cu alte probleme. Așa e, și așa trebuie să fie."
"Fiecare dintre noi am lăsat în urmă câteva morți, pentru că fiecare am început de mai multe ori o altă viață."
"În fond, prețuim tinerețea tocmai pentru că intr-o zi știm că va ajunge bătrânețe."
"Pentru că nu înseamnă nimic a te bucura de viață atunci când es nu îți scoate în cale obstacole și crucificări."
"Cred că cea mai mare justificare a bucuriei este tocmai această rezistență a neantului și întunericului din noi, această rezistență a cercului predestinat în care suferă individualul."
"Nu renuntați niciodată la voi pentru un om, cât ar fi el de mare, de sublim, de extraordinar."
"De nicăieri nu crește mai cumplită tristețea decât din sentimentul timpului, din cuprinderea lumii prin această țesătură a timpului, a devenirii, a trecerii, a morții în viață. Existența ne apare deznădăjduită mai ales când o privim ca o alegere spre moarte; când înțelegem că fiecare ceas este o mușcătură mai mult în insula aceea incertă care e viața noastră; când simțim cum trece timpul, că chiar cele mai extatice bucurii sunt triste, pentru că sunt trecătoare."
"Există atâta suferință în jurul nostru, încât un om simțitor, dacă s-ar gândi întruna la es, ar trebui ori să se sinucidă, ori să ucidă așa la intamplre."
"Nu știu prin ce miracol uită oamenii oceanul de suferință din jurul lor. De aceea n-am nimic de zis contra acelora care nu duc până la capăt contemplația suferinței, ci, dimpotrivă, își inventeze fel și chipuri de mijloace prin care se mențin într-o permanentă acțiune, într-un continuu zbucium. Oamenii aceștia, cel puțin, păstrează contactul cu viața."
"Când cei mai mulți oameni sunt de lut, nu încerca să lucrezi cu ei ca și cum ar fi de piatră - pentru că nici statuie n-ai să izbutești, și nici frumusețe de lut n-ai să faci."
"Ne rămâne de învățat un lucru foarte greu: de a privi suferința altora cu aceiași ochi cu care privim suferința noastră; de a provoca suferința altora, atunci când este necesar, cu același curaj cu care știm s-o provocăm pe a noastră."
"Sunt ceasuri de cumplită topoare, de neverosimilă tristețe, când te descoperi deodată singur, cu nenumărate morți alături, cu alte morți în suflet. Este o singurătate decisivă, și orice ai face nu izbutești s-o alungi; te descoperi bătrân, inutil, ratat, uluit că ți-a trecut atâta viață pe-alături - fără s-o știi, fără s-o simți -, deprimat de toate victoriie pe care nici n-ai încercat să le câștigi, obosit de toate ispitele din care nici n-ai încercat să muști. Numai în asemenea ceasuri înțelegi vacuitatea tuturor mobilurilor și stimulilor care ți-au alimentat bucuria și durerea de până acum; în astfel de ceasuri înțelegi ce goană inutilă este prietenia, ce act imposibil este iubirea, cât de perfect inutile sunt toate. Ți-este silă de orice, chiar și de odihnă, de moarte. Ai vrea să poți pieri fără s-o știi, să te cufunzi în neant fără să faci un singur gest."
"Când experimentezi însă starea neutră și placidă a echilibrului după o durere adâncă - aproape că o socotești beatitudine. O mare liniște sufletească, o foarte ciudată toleranță a tot și a toate."
"Marea valoare a durerii este acest elan către echilibru, către platitudine, către cumințenie - pe care îl dă sufletului. Durerea purifică omul de multe nebunii frumoase, de multe idealuri impunătoare."
"Înfrângerea nu există decât pentru acel care nu se reîntoarce în luptă."
"Există o atâta moarte în jurul meu, încât nici nu știu cum să-mi comprim sălbatica bucurie că din toate aceste cadavre va crește mâine o altă lume."
"Și moarte, slavă Domnului, găsim destulă și în noi."
"Câți dintre noi nu așteptăm o viață întreagă un eveniment, un om, o cunoaștere prin care întrevedem o spargere a cercului de fier ce ne ține zidiți în noi și numai în noi, prin care ghicim o viață nouă, o bucurie adevărată -, iar când acea întâmplare sau acel om se ivește, ne închircim cu toate puterile instinctului nostru, ne refuzăm, ne neutralizăm, ne reîntoarcem la mineral."
"Gândiți-vă cât timp pierdeți cu oameni care nu vă înțeleg, câtă afecțiune risipiți pentru oameni care nu simt - iar pentru acei foarte puțini, care vă sunt adevărați frați, nu găsiți decât câteva minute, câteva zâmbete, câteva vorbe goale. Tot ce e mai bun din noi îl dăm oamenilor care n-au ce face cu darurile noastre. Te întâlnești cu un oarecare și lui îi sacrifici timpul tău și îi deschizi sufletul; iar prietenului nu-i dai nimic sau îi dai resturi. De ce o fi așa?"
"Dar așa se întâmplă cu fiecare dintre noi, de ce să ne ascundem? Preferăm să "căutăm", pierzându-ne timpul, decât să ținem în brațe ceea ce am înțeles de mult că e vrednic de noi."
"Sunt oameni atât de avuți în realitate, încât neagă totul, siguri că nu vor rămâne niciodată secătuiți. Pentru că ei înșiși sunt o plină și vie afirmare."
“Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată. Nu ești învins decât dacă refuzi lupta. Altminteri, orice faci, orice încerci în această existență miraculoasă sunt victorii; și cât ar fi ele de mutilate, nu trebuie să regreți că le-ai obținut. (...) Cei mai mulți dintre noi credem că am făcut un lucru bun numai dacă primim o recompensă: o felicitare, o distincție, o observație favorabilă. Și, dimpotrivă, socotim eșuate acele acte ale noastre care au trecut neobservate, sau au fost privite cu neîncredere, sau de-a dreptul cu dispreț."
"Singura libertate posibilă o concep prin expriență, căci nu pot scăpa de anumite lucruri decât trăindu-le, nu pot limpezi anumite obsesii decât privindu-le în față și nu pot cunoaște adevărata dragoste decât depășind-o."
"Fericirea este o problemă pe care nu trebuie să ți-o pui niciodată pentru tine. Fericirea are un sens și un conținut concret numai atunci când o anvizajezi pentru altul. De câte ori îți spui: "Dacă fac cutare lucru, dacă sacrific cutare slăbiciune, dacă trec cutare obstacol - sunt fericit!", de câte ori îți spui astfel, trăiești o iluzie, care te va face să suferi mai mult și mai deznădăjduit. Ne putem aranja conforturi, bucurii, plăceri, voluptăți, satisfacții, recompense - dar niciodată nu ne putem anticipa și realiza fericirea. Observați că de câte ori reduceți noțiunea aceasta la propria Dumneavoastră personalitate ea își pierde complet sensul. E reală cât timp e absentă, cât timp e o simplă nostalgie, o așteptare, o iluzie. Vă spuneți: "Dacă aș câștiga un milion, aș fi fericit!" Dar încercați și convingeți-va singuri; niciodată o asemenea așteptare a fericirii, o asemenea prefigurare a fericirii nu se concretizează, nu se poate experimenta. De câte ori veți crea sentimental o fericire, care se află undeva în spațiu sau în timp, într-o absență, într-un "ideal" - fiți siguri că nu o veți întâlni niciodată. E stranie această obiectivitate a fericirii. Este unul dintre puținele lucruri pe care nu izbutim să le realizăm singuri, pentru noi."
"Și niciodată nu verificăm mai decisiv realitatea decât în suferința noastră și în fericirea altora."
"Dacă ne este dat cândva să cunoaștem fericirea concretă, o vom întâlni pe neașteptate, pe nevrute; de la altul; dăruită, nu cucerită. Să încercăm să nu extirpăm chiar nostalgia fericirii noastre. Să renunțăm până și la gândul că ne-ar putea fi, într-o zi, dăruită. Să ne depersonalizăm într-atât - în această privință -, încât să ajungem simple instrumente în voia vieții și a destinului. Caritatea, care plutește, larg, în această viață universală din preajma noastră, va găsi în făptura noastră depersonalizată potirul în care să se adune pentru alții."
"Ne-am născut toți cu o superstiție: că ne așteaptă locuri mai bune sus, niciodată mai jos. Avem fiecare un ulcior cu ulei și, în loc să-l împărțim opaițelor oamenilor sărmani, care putrezesc în întuneric, îl păstrăm haini la piept, așteptând felinarul farului pe care fiecare credem că suntem meniți să-l aprindem, să lumineze lumea întreagă. Și în timpul acesta, oamenii mor lângă noi."
"Umbli pe stradă și întâlnești pe la colțuri cerșetori în zdrențe, femei sărmane, sau auzi de oameni care suferă de cele mai cumplite boli, care și-au pierdut tinerețea în spitale - și îi compătimești, fără să te gândești o clipă că poate oamenii aceștia sunt îngeri printre noi, sunt arhangheli veniți să ne ispitească, sau sunt simple suflete care, atunci când își vor lua zborul, se vor afla mult mai aproape de lumină decât cei mai mari înțelepți, cei mai mari sfinți și filantropi ai noștri. (...) Mă gândesc însă la zădărnicia setei noastre de perfecțiune, de ascensiune - atâta timp cât există o moarte ale cărei legi nu le cunoaște nimeni."
"Nu, domnilor, povestea aceasta cu așteptarea, pregătirea și perfecționarea n-are niciun sens. Nu trebuie să ne preocupe prea mult nici viitorul, după cum nu ne preocupă nici trecutul. E aproape absurd să cred că peste un anumit număr de ani cartea pe care o scriu acum aș scrie-o "mai bine". Aș scrie-o altfel, atâta tot. Problema cu care mă zbat acum nu o voi rezolva "mai corect" - ci o voi ignora, pur și simplu, având a mă lupta cu alte probleme. Așa e, și așa trebuie să fie."
"Fiecare dintre noi am lăsat în urmă câteva morți, pentru că fiecare am început de mai multe ori o altă viață."
"În fond, prețuim tinerețea tocmai pentru că intr-o zi știm că va ajunge bătrânețe."
"Pentru că nu înseamnă nimic a te bucura de viață atunci când es nu îți scoate în cale obstacole și crucificări."
"Cred că cea mai mare justificare a bucuriei este tocmai această rezistență a neantului și întunericului din noi, această rezistență a cercului predestinat în care suferă individualul."
"Nu renuntați niciodată la voi pentru un om, cât ar fi el de mare, de sublim, de extraordinar."
"De nicăieri nu crește mai cumplită tristețea decât din sentimentul timpului, din cuprinderea lumii prin această țesătură a timpului, a devenirii, a trecerii, a morții în viață. Existența ne apare deznădăjduită mai ales când o privim ca o alegere spre moarte; când înțelegem că fiecare ceas este o mușcătură mai mult în insula aceea incertă care e viața noastră; când simțim cum trece timpul, că chiar cele mai extatice bucurii sunt triste, pentru că sunt trecătoare."
"Există atâta suferință în jurul nostru, încât un om simțitor, dacă s-ar gândi întruna la es, ar trebui ori să se sinucidă, ori să ucidă așa la intamplre."
"Nu știu prin ce miracol uită oamenii oceanul de suferință din jurul lor. De aceea n-am nimic de zis contra acelora care nu duc până la capăt contemplația suferinței, ci, dimpotrivă, își inventeze fel și chipuri de mijloace prin care se mențin într-o permanentă acțiune, într-un continuu zbucium. Oamenii aceștia, cel puțin, păstrează contactul cu viața."
"Când cei mai mulți oameni sunt de lut, nu încerca să lucrezi cu ei ca și cum ar fi de piatră - pentru că nici statuie n-ai să izbutești, și nici frumusețe de lut n-ai să faci."
"Ne rămâne de învățat un lucru foarte greu: de a privi suferința altora cu aceiași ochi cu care privim suferința noastră; de a provoca suferința altora, atunci când este necesar, cu același curaj cu care știm s-o provocăm pe a noastră."
"Sunt ceasuri de cumplită topoare, de neverosimilă tristețe, când te descoperi deodată singur, cu nenumărate morți alături, cu alte morți în suflet. Este o singurătate decisivă, și orice ai face nu izbutești s-o alungi; te descoperi bătrân, inutil, ratat, uluit că ți-a trecut atâta viață pe-alături - fără s-o știi, fără s-o simți -, deprimat de toate victoriie pe care nici n-ai încercat să le câștigi, obosit de toate ispitele din care nici n-ai încercat să muști. Numai în asemenea ceasuri înțelegi vacuitatea tuturor mobilurilor și stimulilor care ți-au alimentat bucuria și durerea de până acum; în astfel de ceasuri înțelegi ce goană inutilă este prietenia, ce act imposibil este iubirea, cât de perfect inutile sunt toate. Ți-este silă de orice, chiar și de odihnă, de moarte. Ai vrea să poți pieri fără s-o știi, să te cufunzi în neant fără să faci un singur gest."
"Când experimentezi însă starea neutră și placidă a echilibrului după o durere adâncă - aproape că o socotești beatitudine. O mare liniște sufletească, o foarte ciudată toleranță a tot și a toate."
"Marea valoare a durerii este acest elan către echilibru, către platitudine, către cumințenie - pe care îl dă sufletului. Durerea purifică omul de multe nebunii frumoase, de multe idealuri impunătoare."
"Înfrângerea nu există decât pentru acel care nu se reîntoarce în luptă."
"Există o atâta moarte în jurul meu, încât nici nu știu cum să-mi comprim sălbatica bucurie că din toate aceste cadavre va crește mâine o altă lume."
February 13, 2015
Volumul de față este o colecție de eseuri, tratând numeroase subiecte – prietenia, ura, dragostea, supremația unuia dintre sexe, vanitatea, motivația, armonia și altele. Mie mi-a inspirat o prelegere, sau mai degrabă un curs tip TED, doar că fără camere video, fără public; doar geniul lui Eliade și tu, cititorul, lăsat în voia minții tale, motivat să recepționezi și să prelucrezi mesajul fără implicarea unei alte minți.
Trecând peste legătura emoțională pe care o am cu acestă personalitate și lucrările sale, Oceanografie este un volum destul de accesibil, fără însă a fi plin de adevăruri universale, ci de idei personalizate, modificate, regândite chiar. Pentru cei cărora le place să citească înainte de somn, un eseu-două pe noapte – cred eu – este o alegere potrivită.
Trecând peste legătura emoțională pe care o am cu acestă personalitate și lucrările sale, Oceanografie este un volum destul de accesibil, fără însă a fi plin de adevăruri universale, ci de idei personalizate, modificate, regândite chiar. Pentru cei cărora le place să citească înainte de somn, un eseu-două pe noapte – cred eu – este o alegere potrivită.
November 28, 2014
Absolut superb. De departe cel mai frumos ganditor roman, dintre cei pe care i-am citit.
"Haideți, domnilor, mai domol cu tânguirile, mai domol cu desperarea. Căutați inlăuntrul ființei Dumneavoastră acel crâmpei de nebunie și de faptă, aduceți la lumină acel ridicol EI ȘI?, și zvârliți-l bărbătește în mijlocul descompunerii generale. Există atâta moarte în jurul meu, încât nici nu știu cum să-mi comprim sălbatica bucurie că din toate aceste cadavre va crește mâine o altă lume."
"Haideți, domnilor, mai domol cu tânguirile, mai domol cu desperarea. Căutați inlăuntrul ființei Dumneavoastră acel crâmpei de nebunie și de faptă, aduceți la lumină acel ridicol EI ȘI?, și zvârliți-l bărbătește în mijlocul descompunerii generale. Există atâta moarte în jurul meu, încât nici nu știu cum să-mi comprim sălbatica bucurie că din toate aceste cadavre va crește mâine o altă lume."
October 24, 2012
"fericirea este o stare fluida, la care nu ajungem prin grade; nu urcam spre ea, nu o cucerim, nu o marim. Ea este, pur si simplu."
June 7, 2013
The right book at the right time.
November 3, 2013
If you want the truth slapped in your face, then read it.
January 26, 2024
Un Eliade bun ca o aspirină împotriva unei dureri de cap. „Oceanografie” e o colecție din numeroasele articole publicate în tinerețe în paginile revistelor „Cuvîntul” și „Vremea”, precum și din unele însemnări din jurnalul său propriu. Autorul mărturisește, acolo unde „viața gîlgîie plină”, „nu ne rămâne de învățat decât un lucru foarte greu: de a privi suferința altora cu aceiași ochi cu care privim suferința noastră”. Întâlnim aici o mulțime de gânduri crude ori puțin mai mult îmbătrânite, ceea ce e firesc din moment ce concluziile n-au fost trase prin prea multă dialectică. Articolele lui Eliade sunt pline de experiență personală și de afirmare, ele nu sunt decît mărturisiri.
January 7, 2019
Este o carte minunată!
Eliade a scris spontan, din suflet. Apreciez inclusiv prefața, scrisă tot de el.
M-a introdus, cu sinceritate și prietenie, în mai multe concepte ale vieții, iar concluziile trasate sunt extraordinare!
Din această carte am reținut că "nu ești învins decât dacă refuzi lupta". Mai multe vă las să descoperiți. Merită 100%!
Eliade a scris spontan, din suflet. Apreciez inclusiv prefața, scrisă tot de el.
M-a introdus, cu sinceritate și prietenie, în mai multe concepte ale vieții, iar concluziile trasate sunt extraordinare!
Din această carte am reținut că "nu ești învins decât dacă refuzi lupta". Mai multe vă las să descoperiți. Merită 100%!
July 12, 2020
Genială cartea! Nu vreau să-i fac nicio descriere, pt că e o carte care merită citită, care trebuie să existe în bibliotecă, la care te întorci mereu. Eseurile propuse sunt un prag de la care pleci din nou în viață. Am plasat-o, clar, pe locul 1 în topul cărților citite până acum.
October 21, 2016
În multe mărturisiri de-a lui Eliade am constatat că realitatea mea coincide cu a lui.
"Orice act care nu este ridicol- într-o măsură mai mică sau mai mare- e un act mort."
"Orice act care nu este ridicol- într-o măsură mai mică sau mai mare- e un act mort."
July 12, 2020
O comoară asupra căreia tot revii și revii și nu te saturi niciodată.
August 29, 2020
O carte care prin simplitate devine geniala!
August 5, 2023
Uff, cartea asta...
O să încep printr-o sentință: cartea asta este mediocră. Probabil doar numele lui Mircea Eliade o mai salvează, deși nu sunt adeptul sintagmei "numele precede opera" (Eliade pare să fie oarecum de acord, justificând pasiunea înaintea formei, in Fragmentele prezente in această carte).
Bineînțeles, pot admite buna-credință cu care autorul m-a înștiințat din timp că această carte este departe de a fi perfectă. Dar, așa cum viața nu e un râu unitar, ci mai degrabă o alăturate de bălți împrăștiate - tot așa pare că Eliade își rezervă dreptul să greșească.
Doar că...
O să încep prin a expune sumar conținutul cărții. Ea constituie din 3 părți + epilog pe care le-aș împărți altfel:
1) Publicistica (sau "Despre"-urile)
2) Epistolara
3) Aforistica
4) Manifestul
Cea mai mare problemă am avut-o chiar cu prima parte a cărții, unde autorul își propune să comenteze părțile neglijate de filosofia europeană: viața de zi cu zi. În cea mai autentică manieră a trăirismului (existențialism, dar neaoș [deși până și acest fapt e dificil de afirmat, vezi deosebirea lui Karl Jaspers dintre Existenz și Dasein]), Eliade pune in practică ce înțelege el ca fiind "oceanografie", concept pe care îl explica spre finalul prefeței volumui de eseuri (in cel mai pur sens al cuvântului: "încercări"). Doar că modul de a comenta anumite atitudini ale societății moderne se rezumă în mare , din păcate, la:
1) Critica a ceva, prin afirmarea opusului său (ironic poziție criticata de Eliade chiar în "Fragmente")
2) Disprețul față de artificialitatea lumii europene, prin glorificarea , ce-i drept temperată, a lumii orientale (indiană ori chineză, de multe ori prima)
3) Căderea în patetism aproape religios, ca reacție la profanul societății seculare moderne.
Nu cred că e greșit să afirm că felul în care a fost concepută "Roza vânturilor", adică publicistica lui Nae Ionescu (o culegere iredemptibilă) poate întâlni paralele cu "Oceanografie": ambele au fost realizate de Eliade. Dar părerea mea e că publicistica lui Eliade compromite niște poziții care altfel ar putea fi tratate cu mai multă profunzime, și nu vorbesc doar de limbaj aici. Am 23 ani, și toate gândurile la care a ajuns Eliade îmi pare "la mintea cocoșului", adică nu trebuie să-ți bați capul să le scrii. Cu atât mai paradoxală îmi pare poziția de a scrie despre cum ar trebui mai degrabă să trăiești decât să scrii. ("Domnule profesor, poate că peste zece ani mor", replica lui Eliade adresată unui profesor, care-l întrebă de ce scrie publică atât de devreme: În "Despre scris și scriitori"). Spre final, avem parte și de o mostră sănătoasă de dezvoltare personală - Exerciții spirituale, A fi român! și Glose pentru Omul nou (nietzschean? Categoric!)
Partea a doua, cea epistolară, am găsit-o greu de priceput în cadrul întregii culegeri. Mi-a adus aminte în mare parte de scrisorile lui Seneca către Lucilius - oarecum aceeași manieră ușor condescendentă și de patronare venind de la cineva mai elevat spre cineva ceva mai mundan.
Fragmentele mi-au părut cele mai controversate. Pasajele bune, precum cele despre relația cu oamenii cu păreri diferite de noi sau cu păreri quasi-similare nouă prezintă un bun prilej de explorare psihologică. E doar un exemplu, dar în rest, chiar primul pasaj despre prietenie debordează o duplicitate poate la același rang cu cel al lui Machiavelli (deși prima e doar o pagină jumătate)
Finalul, "Îndemn la bărbăție", reprezintă o afirmare a voinței și a vieții, in spirit modernist și anume expresionist, dar expresionist pe latura recuperării originilor sacre și pure, in contrast cu explorarea lăuntrului omului modern, atât de exploatat de Școală Vieneza de psihanaliză. (Apropo, se prea poate vedea că Eliade are o atitudine fățiș ostilă față de Freud. Nu o pun în seama anti-semitismului observabil în anii '30 ai României interbelice, de care Eliade s-a detașat în felul său specific de "nu am nimic cu iudaismul, ci cu evreii seculari".).
Stilul e de gazetar, onest dar poate lipsit de savoare retorică, pe care am putea sa o găsim, într-un caz nițel mai fericit, la Cioran. Finalul a tot de mai sus: Eliade are și defectele lui de cugetător, reflectate vădit în seceta platitudinilor prezente pe tot parcursul cărții. Mi-aș fi dorit să o fi citit înainte de a fi început cel de-al treilea deceniu al vârstei mele.
O să încep printr-o sentință: cartea asta este mediocră. Probabil doar numele lui Mircea Eliade o mai salvează, deși nu sunt adeptul sintagmei "numele precede opera" (Eliade pare să fie oarecum de acord, justificând pasiunea înaintea formei, in Fragmentele prezente in această carte).
Bineînțeles, pot admite buna-credință cu care autorul m-a înștiințat din timp că această carte este departe de a fi perfectă. Dar, așa cum viața nu e un râu unitar, ci mai degrabă o alăturate de bălți împrăștiate - tot așa pare că Eliade își rezervă dreptul să greșească.
Doar că...
O să încep prin a expune sumar conținutul cărții. Ea constituie din 3 părți + epilog pe care le-aș împărți altfel:
1) Publicistica (sau "Despre"-urile)
2) Epistolara
3) Aforistica
4) Manifestul
Cea mai mare problemă am avut-o chiar cu prima parte a cărții, unde autorul își propune să comenteze părțile neglijate de filosofia europeană: viața de zi cu zi. În cea mai autentică manieră a trăirismului (existențialism, dar neaoș [deși până și acest fapt e dificil de afirmat, vezi deosebirea lui Karl Jaspers dintre Existenz și Dasein]), Eliade pune in practică ce înțelege el ca fiind "oceanografie", concept pe care îl explica spre finalul prefeței volumui de eseuri (in cel mai pur sens al cuvântului: "încercări"). Doar că modul de a comenta anumite atitudini ale societății moderne se rezumă în mare , din păcate, la:
1) Critica a ceva, prin afirmarea opusului său (ironic poziție criticata de Eliade chiar în "Fragmente")
2) Disprețul față de artificialitatea lumii europene, prin glorificarea , ce-i drept temperată, a lumii orientale (indiană ori chineză, de multe ori prima)
3) Căderea în patetism aproape religios, ca reacție la profanul societății seculare moderne.
Nu cred că e greșit să afirm că felul în care a fost concepută "Roza vânturilor", adică publicistica lui Nae Ionescu (o culegere iredemptibilă) poate întâlni paralele cu "Oceanografie": ambele au fost realizate de Eliade. Dar părerea mea e că publicistica lui Eliade compromite niște poziții care altfel ar putea fi tratate cu mai multă profunzime, și nu vorbesc doar de limbaj aici. Am 23 ani, și toate gândurile la care a ajuns Eliade îmi pare "la mintea cocoșului", adică nu trebuie să-ți bați capul să le scrii. Cu atât mai paradoxală îmi pare poziția de a scrie despre cum ar trebui mai degrabă să trăiești decât să scrii. ("Domnule profesor, poate că peste zece ani mor", replica lui Eliade adresată unui profesor, care-l întrebă de ce scrie publică atât de devreme: În "Despre scris și scriitori"). Spre final, avem parte și de o mostră sănătoasă de dezvoltare personală - Exerciții spirituale, A fi român! și Glose pentru Omul nou (nietzschean? Categoric!)
Partea a doua, cea epistolară, am găsit-o greu de priceput în cadrul întregii culegeri. Mi-a adus aminte în mare parte de scrisorile lui Seneca către Lucilius - oarecum aceeași manieră ușor condescendentă și de patronare venind de la cineva mai elevat spre cineva ceva mai mundan.
Fragmentele mi-au părut cele mai controversate. Pasajele bune, precum cele despre relația cu oamenii cu păreri diferite de noi sau cu păreri quasi-similare nouă prezintă un bun prilej de explorare psihologică. E doar un exemplu, dar în rest, chiar primul pasaj despre prietenie debordează o duplicitate poate la același rang cu cel al lui Machiavelli (deși prima e doar o pagină jumătate)
Finalul, "Îndemn la bărbăție", reprezintă o afirmare a voinței și a vieții, in spirit modernist și anume expresionist, dar expresionist pe latura recuperării originilor sacre și pure, in contrast cu explorarea lăuntrului omului modern, atât de exploatat de Școală Vieneza de psihanaliză. (Apropo, se prea poate vedea că Eliade are o atitudine fățiș ostilă față de Freud. Nu o pun în seama anti-semitismului observabil în anii '30 ai României interbelice, de care Eliade s-a detașat în felul său specific de "nu am nimic cu iudaismul, ci cu evreii seculari".).
Stilul e de gazetar, onest dar poate lipsit de savoare retorică, pe care am putea sa o găsim, într-un caz nițel mai fericit, la Cioran. Finalul a tot de mai sus: Eliade are și defectele lui de cugetător, reflectate vădit în seceta platitudinilor prezente pe tot parcursul cărții. Mi-aș fi dorit să o fi citit înainte de a fi început cel de-al treilea deceniu al vârstei mele.
April 18, 2022
“Nimic nu s'a creiat prin tristeţe, în afară de o anumită poezie. Tristeţea e produsă mai întotdeauna de conştiinţa şi evanescenţii rosturilor acestei lumi - dar, cum am mai spus, ea trădează limitele acelei conştiinţi, e produsă de „istoria" ei, de oglindire în trecut. Nicio durere nu mai e tristă dacă e scoasă din „istoria" omului care o încearcă, dacă e lăsată să lucreze singură, fără a te împotrivi ei şi fără a regreta-o. Omul are acest miracol la în demână (şi totuşi îl foloseşte atât de rar) că ar putea fi întotdeauna ceea ce, în fond, este. Câţi înţeleg acest simplu adevăr cu aspect de ghicitoare?”
“numai cărţile excelente şi cele proaste de tot se uită : una mediocră, niciodată.”
“Vreau să spun că o deznădejde mărturisită poartă încă izvorul nădejdii; că o agonie de care îţi dai seama şi împotriva căreia lupţi, justifică încă odată victoria vieţii.“
“ Când spiritul este obosit, deprimat, dornic de vagabondaj, de reverie - nu vă intimidaţi, nu cedaţi. Reveniţi la un efort mai aspru, la o concentrare mai continuă.”
“Dacă omul ar şti să renunţe la adevăruri cu aceiaşi libertate cu care renunţă la eroare, poate că s'ar putea vorbi de evoluţie şi de progres. […] Sunt oameni cari nu mai pot înţelege nimic, toc mai pentrucă nu mai sunt liberi să admită şi altă ipoteză, să încerce şi altă metodă, să adopte şi alt punct de vedere.
Nici nu bănuiţi ce încet progresează omenirea din cauza adevărurilor.”
“numai cărţile excelente şi cele proaste de tot se uită : una mediocră, niciodată.”
“Vreau să spun că o deznădejde mărturisită poartă încă izvorul nădejdii; că o agonie de care îţi dai seama şi împotriva căreia lupţi, justifică încă odată victoria vieţii.“
“ Când spiritul este obosit, deprimat, dornic de vagabondaj, de reverie - nu vă intimidaţi, nu cedaţi. Reveniţi la un efort mai aspru, la o concentrare mai continuă.”
“Dacă omul ar şti să renunţe la adevăruri cu aceiaşi libertate cu care renunţă la eroare, poate că s'ar putea vorbi de evoluţie şi de progres. […] Sunt oameni cari nu mai pot înţelege nimic, toc mai pentrucă nu mai sunt liberi să admită şi altă ipoteză, să încerce şi altă metodă, să adopte şi alt punct de vedere.
Nici nu bănuiţi ce încet progresează omenirea din cauza adevărurilor.”
July 13, 2020
EDIT: I wrote this review two days ago, when I literally had like two more chapters from actually finishing the book, and I feel like I should add that I stand by all of the things I said here, that this will still be one of my favorite books this year, one of my favorites in general and one I would wholeheartedly recommend to anyone. However, that being said, this one actually went from 5 stars to 4.5 stars for me simply because of those last few chapters. One of those was a collection of even shorter essays compared to the rest of the book, and in one of those, on page 216, in the very last paragraph Eliade spoke about evolution and he wasn't 100% direct on his stance about it, but the things that he let on just didn't sit well with me. Moreover, the very last chapter had a hopeful note to it, but it felt overwhelmed and silenced by the very few short essays which came before them and which were not positive at all in my opinion. I just wanted to let you know this, it's a very small thing, but it is there and these are honestly the only things which I would critique about the book. now onto my previous review xD.
I can't possibly express how wonderful this book is. it's simplicity is what makes it genius honestly, it reminds me of Socrates' modesty, of Carl Sagan's child like amazement of the world and the hope of a better future for each and everyone of us. This book touches on so many day to day topics, but unfortunately, just like one of my friends said when we were discussing the book, the author touches upon so many obvious topics, yet not many of us actually realize the truth about these situations and social constructs and such simply because we don't. He is not a genius because he managed to get to these conclusions, he is a genius, at least in my opinion, because he has managed to express all of his thoughts perfectly in a book.
And just to give you an idea about what Eliade has talked about in this book, which btw, is a collection of short essays on multiple facets of life. This next paragraph will consist from just a couple of ideas which I had liked and will try my best to summarize them without losing their initial meaning of the author. So, he talks about how people are focused just on one word or state of "activism" for the rest of their lives and usually ignore all the other beautiful aspects of life; about how we give too much meaning and attention to psychological aspects, over-analyse anything and forget about how to actually be real, without thinking whether that person did this and that from whatever reason; about how people forget to just enjoy a story and not think that much about how flourishing the writing might be or not or who wrote the story since, as long as the characters felt "real", that should be enough for us to enjoy it; about how most people would remember more the mediocre books, instead of the "bad" or "great" ones; about how those who consider themselves to be superior or geniuses won't directly have the confidence to say it, they would want others to say that, and would usually search for followers, not equals; about how sincerity and real friendships don't actually exist since even our closest friends don't want to hear our raw opinions, but an opinion that they would expect and vice-versa and about how if, one day, we'll want to be free and actually say what we think and be ourselves we won't be considered a "good friend" anymore, we'll be ridiculed and dismissed as crazy or we'll be tolerated, that's the least someone would do for us in that case, tolerate us, but not accept us.
Now that all of those have been said, I think you've made an idea on why this might just be my favorite read of this year and I honestly would want everyone to please please read it, I feel that it is so important because it either makes you realize or remember truths that you might have forgotten. I'm not so sure if this particular book is translated in English, but most of his books actually are, so I would actually urge you to search it and simply read it and see what you think about it. I know that I'm more than capable to talk and gush about this book for hours and hours, but I'll just say this: give it a chance, it really is worthy of your time ^^
I can't possibly express how wonderful this book is. it's simplicity is what makes it genius honestly, it reminds me of Socrates' modesty, of Carl Sagan's child like amazement of the world and the hope of a better future for each and everyone of us. This book touches on so many day to day topics, but unfortunately, just like one of my friends said when we were discussing the book, the author touches upon so many obvious topics, yet not many of us actually realize the truth about these situations and social constructs and such simply because we don't. He is not a genius because he managed to get to these conclusions, he is a genius, at least in my opinion, because he has managed to express all of his thoughts perfectly in a book.
And just to give you an idea about what Eliade has talked about in this book, which btw, is a collection of short essays on multiple facets of life. This next paragraph will consist from just a couple of ideas which I had liked and will try my best to summarize them without losing their initial meaning of the author. So, he talks about how people are focused just on one word or state of "activism" for the rest of their lives and usually ignore all the other beautiful aspects of life; about how we give too much meaning and attention to psychological aspects, over-analyse anything and forget about how to actually be real, without thinking whether that person did this and that from whatever reason; about how people forget to just enjoy a story and not think that much about how flourishing the writing might be or not or who wrote the story since, as long as the characters felt "real", that should be enough for us to enjoy it; about how most people would remember more the mediocre books, instead of the "bad" or "great" ones; about how those who consider themselves to be superior or geniuses won't directly have the confidence to say it, they would want others to say that, and would usually search for followers, not equals; about how sincerity and real friendships don't actually exist since even our closest friends don't want to hear our raw opinions, but an opinion that they would expect and vice-versa and about how if, one day, we'll want to be free and actually say what we think and be ourselves we won't be considered a "good friend" anymore, we'll be ridiculed and dismissed as crazy or we'll be tolerated, that's the least someone would do for us in that case, tolerate us, but not accept us.
Now that all of those have been said, I think you've made an idea on why this might just be my favorite read of this year and I honestly would want everyone to please please read it, I feel that it is so important because it either makes you realize or remember truths that you might have forgotten. I'm not so sure if this particular book is translated in English, but most of his books actually are, so I would actually urge you to search it and simply read it and see what you think about it. I know that I'm more than capable to talk and gush about this book for hours and hours, but I'll just say this: give it a chance, it really is worthy of your time ^^
February 13, 2016
O prietenie nu se verifica in asa numitele "ceasuri-grele" ale vietii. O prietenie se verifica numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta un prieten in nevoie, a-l incalzi cu
mangaierile tale, a-l incuraja cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar care poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om, iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ni-e sete de mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam pe cat ar trebui, dar si luam cu mult mai putin decat ni se ofera...
Oceanografie, Despre sinceritate si prietenie
mangaierile tale, a-l incuraja cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar care poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om, iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ni-e sete de mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam pe cat ar trebui, dar si luam cu mult mai putin decat ni se ofera...
Oceanografie, Despre sinceritate si prietenie
March 29, 2019
Pe un om il poti face sa sufere pana la limita inchipuirii. Dar din clipa cand raul a pus stapanire pe el, cand a inceput sa sufere-orice interventie a binelui, a iubirii, este zadarnica.
Exista atata suferinta in jurul nostru incat un om singur, daca s-ar gandi intruna la ea, ar trebui ori sa se sinucida, ori sa ucida, asa la intamplare. Mai poate face ceva; se poate retrage din lume, se poate abtine de la existenta activa. Contemplatia suferintei, dusa pana la urma, zvarle pe om intr-o eroare fundamentala : deznadejdea, pacatul impotriva vietii. Nu stiu prin ce miracol uita oamenii oceanul de suferinta din jurul lor. De aceea n-au nimic de zis contra acelora care nu duc pana la capat contemplatia suferintei, ci dimpotriva, isi inventeaza fel si chipuri de mijloace prin care se mentin intr-o permanenta actiune, intr-un continuu zbucium.
Exista atata suferinta in jurul nostru incat un om singur, daca s-ar gandi intruna la ea, ar trebui ori sa se sinucida, ori sa ucida, asa la intamplare. Mai poate face ceva; se poate retrage din lume, se poate abtine de la existenta activa. Contemplatia suferintei, dusa pana la urma, zvarle pe om intr-o eroare fundamentala : deznadejdea, pacatul impotriva vietii. Nu stiu prin ce miracol uita oamenii oceanul de suferinta din jurul lor. De aceea n-au nimic de zis contra acelora care nu duc pana la capat contemplatia suferintei, ci dimpotriva, isi inventeaza fel si chipuri de mijloace prin care se mentin intr-o permanenta actiune, intr-un continuu zbucium.
March 30, 2014
Printre primele impresii ale scriitorului, o colectie de articole care tradeaza de multe ori deznadejdea si pesimismul ascuns ale tanarului Eliade. Desi suntem avertizati de nenumarate ori in prefata sa nu aruncam ochii nostri asupra volumului cu intentii critice, ci mai degraba sa il simtim, sa il traim - e greu sa nu critici... criticile unui om, mai ales cand sunt scrise atat de erudit si emfatic.
Lasand la o parte imaturitatea si rationamentul excesiv din unele articole, altele sunt extrem de captivante si capabile sa nasca idei cititorului.
Lasand la o parte imaturitatea si rationamentul excesiv din unele articole, altele sunt extrem de captivante si capabile sa nasca idei cititorului.
December 31, 2017
Hmm. Üsna tihe ja mõtlemapanev tekst. Tasub autori hoiatust kuulda võtta ja seda vähehaaval lugeda.
Mõnus väike aknake Rumeenia kultuuri ja mõtlejate maailma.
Mõnus väike aknake Rumeenia kultuuri ja mõtlejate maailma.
July 29, 2025
“Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe cari nu le începi niciodată. Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. Altminteri, orice faci, orice încerci în această existenţă miraculoasă - sunt victorii ; şi cât ar fi ele de mutilate, nu trebuie să regreţi că le-ai obţinut.”
“Recunosc un om inteligent după câte valori evită să confunde. Ori epoca noastră trece acum printr'o criză, printr'o penibilă confuzie a valorilor. Valorile spirituale sunt ori complect desconsiderate, ori puse în funcţiune de cauze exterioare (economice, politice, sexuale). Iar în faţa acestui haos care ne înconjoară, nu avem nimic ce să-i împotrivim.”
"(...) fericirea este o stare fluidă, Ia care nu ajungem prin grade; nu urcăm spre ea, nu o cucerim, nu o mărim. Ea este, pur şi simplu.”
“Am murit de atâtea ori până acum, ca orice om, încât moartea cea adevărată nu mai mă poate înspăimânta.”
(Oceanografie / Mircea Eliade ; București : Cultura Poporului, 1934)
“Recunosc un om inteligent după câte valori evită să confunde. Ori epoca noastră trece acum printr'o criză, printr'o penibilă confuzie a valorilor. Valorile spirituale sunt ori complect desconsiderate, ori puse în funcţiune de cauze exterioare (economice, politice, sexuale). Iar în faţa acestui haos care ne înconjoară, nu avem nimic ce să-i împotrivim.”
"(...) fericirea este o stare fluidă, Ia care nu ajungem prin grade; nu urcăm spre ea, nu o cucerim, nu o mărim. Ea este, pur şi simplu.”
“Am murit de atâtea ori până acum, ca orice om, încât moartea cea adevărată nu mai mă poate înspăimânta.”
(Oceanografie / Mircea Eliade ; București : Cultura Poporului, 1934)
Displaying 1 - 30 of 35 reviews