What do you think?
Rate this book
Books and Readers in Ancient Greece and Rome
Book by Kenyon, Frederic G.
- GenresHistory
153 pages, Paperback
First published January 1, 1932
16 people want to read
About the author
Frederic G. Kenyon
141 books9 followersSir Frederic George Kenyon was a British paleographer and biblical and classical scholar.
He was born in London, the son of John Robert Kenyon, the Vinerian Professor of English Law at Oxford. After graduating B.A. from Magdalen College, Oxford, where he was later a fellow, he joined the British Museum in 1889 and rose to be its Director and Principal Librarian by 1909. He was knighted for his services in 1912 and remained at his post until 1931.
Kenyon was a noted scholar of ancient languages, and made a lifelong study of the Bible, especially the New Testament as an historical text. His book Our Bible and the Ancient Manuscripts (1895) shows one way that Egyptian papyri and other evidence from archeology can corroborate the narrative of historical events in the Gospels. He was convinced of the historical reality of the events described in the New Testament: “the last foundation for any doubt that the Scriptures have come down to us substantially as they were written has now been removed.”
He was born in London, the son of John Robert Kenyon, the Vinerian Professor of English Law at Oxford. After graduating B.A. from Magdalen College, Oxford, where he was later a fellow, he joined the British Museum in 1889 and rose to be its Director and Principal Librarian by 1909. He was knighted for his services in 1912 and remained at his post until 1931.
Kenyon was a noted scholar of ancient languages, and made a lifelong study of the Bible, especially the New Testament as an historical text. His book Our Bible and the Ancient Manuscripts (1895) shows one way that Egyptian papyri and other evidence from archeology can corroborate the narrative of historical events in the Gospels. He was convinced of the historical reality of the events described in the New Testament: “the last foundation for any doubt that the Scriptures have come down to us substantially as they were written has now been removed.”
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
November 9, 2023
Cu mulți ani în urmă, clasicistul și paleograful englez Frederic G. Kenyon (1863 - 1952) a ținut trei prelegeri la King's College. A rezultat o introducere foarte utilă în istoria cărții și a lecturii. Am ales cîteva informații.
1. În vremea lui Socrate și Platon, unii atenieni (Euthydemos, printre ei) posedau mici biblioteci. Dar nu se înființaseră încă biblioteci publice, deși e de presupus că Academia și Lyceul aveau oarece depozite (pp.23-24). Bibliotecile apar numai după cucerirea romană. Cărțile erau foarte scumpe, costau o avere. Învățămîntul era, firește, îndeosebi oral. În Phaidon, Socrate afirmă că un volum de Anaxagora costa o drahmă (p.21).
2. Este imposibil de dedus cît s-a păstrat și cît s-a pierdut din literatura greacă (și, în general, din literatura Antichității). Ne putem face o opinie dacă observăm că din cele 70 de tragedii ale lui Aeschylus au supraviețuit 7, tot 7 din cele 113 tragedii ale lui Sophocles și doar 18 din cele 92 de tragedii ale lui Euripides. Din cele 43 de piese de teatru ale lui Aristophanes s-au păstrat doar 11 (p.29).
3. Se scria pe piatră (inscripții), piele, tăblițe de lemn cerate, dar, mai ales, pe papirus.
4. La Roma, în secolul I e.n., bucățile de papirus se deosebeau prin calitate și aveau nume feminine: cea mai bun papirus se numea Claudia. Alte varietăți: Augusta, Livia, Hieratica, Fanniana, Saïtica etc. Informația provine din Istoria naturală a lui Plinius cel bătrîn (p.49). De la Plinius (scrie nepotul lui) au rămas 168 de volume pe papirus cu extrase din cărțile pe care le-a folosit pentru a-și redacta Istoria naturală (p.91)
5. Cărțile semănau cu niște rulouri. Scribii înșirau cuvintele în coloane de 25-45 de rînduri. Fiecare rînd cuprindea între 18 și 25 de litere (p.59). Toate literele erau majuscule.
6. Titlurile cărților și autorii se notau (dacă se notau) la sfîrșitul lor (p.61, 68) pe un petic de papirus, numit sillybos..
7. Un rotulus conținea cel mult două cînturi din Iliada sau Odiseea. Pentru întreaga operă a lui Homer, era nevoie de 24 de suluri (cîte 12 pentru fiecare poem epic). Abia după apariția cărții în formă de codex, copiată pe pergament (vellum), a devenit posibil să cumperi o operă întreagă într-un singur volum (p.65). Biblioteca lui Aristotel ori cea din Alexandria aveau nevoie de mai mult spațiu decît, să zicem, biblioteca sfîntului Augustin.
8. Între cuvinte nu se lăsau spații. Nu existau semne de punctuație (p.67). Din acest motiv, era imposibil să găsești foarte repede un pasaj anume sau să faci trimiteri la o carte (pp.67-69). Pentru a vorbi în public și a cita din autorități, oratorul avea nevoie de o memorie extraordinară. Între timp, am pierdut-o. Am devenit amnezici.
9. O singură bibliotecă s-a păstrat aproape în întregime într-o vilă de la Herculaneum, acoperită de lava și cenușa Vezuviului, după erupția din anul 79. Este biblioteca unui filosof epicurean minor, Philodemus (p.83-84). Cărțile erau așezate în coșuri lîngă pereți. În mijlocul încăperii era o masă.
10. În secolele I și II, la Roma, autorii (și săraci, și bogați) își recitau cărțile în public (p.85). Existau și „cititori” profesioniști, lectores. Citeau în fața unui auditoriu sau a unei singure persoane. De obicei, erau sclavi. Plinius cel Bătrîn avea un sclav suplimentar care, la un semn al stăpînului, lua note.
11. În secolul al IV-lea, rolul papirusului scade vertiginos (inclusiv în Alexandria). Majoritare devin cărțile în formă de codex, cu pagini lucrate din pergament (p.111, 112, 117). Cele mai multe conțin literatură creștină. Sfîntul Ieronim a sesizat acest moment. O parte a literaturii clasice a migrat de pe papirus pe pergament. Cealaltă parte s-a pierdut.
1. În vremea lui Socrate și Platon, unii atenieni (Euthydemos, printre ei) posedau mici biblioteci. Dar nu se înființaseră încă biblioteci publice, deși e de presupus că Academia și Lyceul aveau oarece depozite (pp.23-24). Bibliotecile apar numai după cucerirea romană. Cărțile erau foarte scumpe, costau o avere. Învățămîntul era, firește, îndeosebi oral. În Phaidon, Socrate afirmă că un volum de Anaxagora costa o drahmă (p.21).
2. Este imposibil de dedus cît s-a păstrat și cît s-a pierdut din literatura greacă (și, în general, din literatura Antichității). Ne putem face o opinie dacă observăm că din cele 70 de tragedii ale lui Aeschylus au supraviețuit 7, tot 7 din cele 113 tragedii ale lui Sophocles și doar 18 din cele 92 de tragedii ale lui Euripides. Din cele 43 de piese de teatru ale lui Aristophanes s-au păstrat doar 11 (p.29).
3. Se scria pe piatră (inscripții), piele, tăblițe de lemn cerate, dar, mai ales, pe papirus.
4. La Roma, în secolul I e.n., bucățile de papirus se deosebeau prin calitate și aveau nume feminine: cea mai bun papirus se numea Claudia. Alte varietăți: Augusta, Livia, Hieratica, Fanniana, Saïtica etc. Informația provine din Istoria naturală a lui Plinius cel bătrîn (p.49). De la Plinius (scrie nepotul lui) au rămas 168 de volume pe papirus cu extrase din cărțile pe care le-a folosit pentru a-și redacta Istoria naturală (p.91)
5. Cărțile semănau cu niște rulouri. Scribii înșirau cuvintele în coloane de 25-45 de rînduri. Fiecare rînd cuprindea între 18 și 25 de litere (p.59). Toate literele erau majuscule.
6. Titlurile cărților și autorii se notau (dacă se notau) la sfîrșitul lor (p.61, 68) pe un petic de papirus, numit sillybos..
7. Un rotulus conținea cel mult două cînturi din Iliada sau Odiseea. Pentru întreaga operă a lui Homer, era nevoie de 24 de suluri (cîte 12 pentru fiecare poem epic). Abia după apariția cărții în formă de codex, copiată pe pergament (vellum), a devenit posibil să cumperi o operă întreagă într-un singur volum (p.65). Biblioteca lui Aristotel ori cea din Alexandria aveau nevoie de mai mult spațiu decît, să zicem, biblioteca sfîntului Augustin.
8. Între cuvinte nu se lăsau spații. Nu existau semne de punctuație (p.67). Din acest motiv, era imposibil să găsești foarte repede un pasaj anume sau să faci trimiteri la o carte (pp.67-69). Pentru a vorbi în public și a cita din autorități, oratorul avea nevoie de o memorie extraordinară. Între timp, am pierdut-o. Am devenit amnezici.
9. O singură bibliotecă s-a păstrat aproape în întregime într-o vilă de la Herculaneum, acoperită de lava și cenușa Vezuviului, după erupția din anul 79. Este biblioteca unui filosof epicurean minor, Philodemus (p.83-84). Cărțile erau așezate în coșuri lîngă pereți. În mijlocul încăperii era o masă.
10. În secolele I și II, la Roma, autorii (și săraci, și bogați) își recitau cărțile în public (p.85). Existau și „cititori” profesioniști, lectores. Citeau în fața unui auditoriu sau a unei singure persoane. De obicei, erau sclavi. Plinius cel Bătrîn avea un sclav suplimentar care, la un semn al stăpînului, lua note.
11. În secolul al IV-lea, rolul papirusului scade vertiginos (inclusiv în Alexandria). Majoritare devin cărțile în formă de codex, cu pagini lucrate din pergament (p.111, 112, 117). Cele mai multe conțin literatură creștină. Sfîntul Ieronim a sesizat acest moment. O parte a literaturii clasice a migrat de pe papirus pe pergament. Cealaltă parte s-a pierdut.
July 8, 2011
Actually, I own this book in its Ares hardcover version, but there's no picture of that on the web and since it has no jacket, being only red cloth with gold lettering, it isn't as interesting as the paperback edition.
Kenyon's book covers the topics of books and reading addressed by him in lectures and, so, does not go as deeply as one might like, but it is still a good, albeit dated, review of what we knew in 1932 about the evolving practices of reading, publication and libraries in the ancient Greco-Roman world from about 800BCE until about 700CE.
Kenyon's book covers the topics of books and reading addressed by him in lectures and, so, does not go as deeply as one might like, but it is still a good, albeit dated, review of what we knew in 1932 about the evolving practices of reading, publication and libraries in the ancient Greco-Roman world from about 800BCE until about 700CE.
April 2, 2014
I read the 1951 version. Very informative and interesting, though I doubted some minor conclusions and wanted more illustrations.
Displaying 1 - 3 of 3 reviews