What do you think?
Rate this book
Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989
Volum apărut sub egida Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
Acest volum reprezintă numărul inaugural al noii serii a Caietelor Revoluției.
„Cercetări dirijate tendențios, cu insistență, asupra unor aspecte de necoordonare, soldați speriați, obosiți etc. în loc să se insiste asupra unor precizări în legătură cu declanșarea focului. În aceste condiții, dacă ești de rea-credință, poți face asemenea consemnări pentru a-ți ieși pasiența, fără ca cel ce semnează să sesizeze diversiunea.” (Generalul magistrat Dan Ioan)
„Odată cu trecerea anilor și estomparea amintirilor, în absența surselor primare pentru cercetători (bine ascunse de magistrații militari) și sub asaltul vastei acțiuni de dezinformare, externalizarea vinovăției pentru actele teroriste din decembrie 1989 a ajuns să câștige teren chiar și în cazul unor oameni de bună-credință. Inclusiv în rândurile anticomuniștilor s-a ajuns să se nege autenticitatea Revoluției și s-a uitat de rolul Securității în crimele de atunci. Propaganda dictatorului cu privire la «amestecul străin» la Revoluție, abil diseminată de fosta sa camarilă, este încă larg îmbrățișată în România. Se poate spune că, și din acest punct de vedere, ceaușismul nu a dispărut odată cu Ceaușescu. Ca să putem înțelege cum s-a ajuns la abundența și succesul teoriilor «negaționiste», trebuie să ne întoarcem la surse. Bazate pe documente
nou-descoperite în Dosarul Revoluției, studiile din cartea de față confirmă că teroriștii din 1989 nu au fost alții decât membrii rețelei pe care Securitatea o pregătea de ani de zile pentru «lupta de rezistență» ce trebuia declanșată dacă Nicolae Ceaușescu era înlăturat de la putere. Iar fuga acestuia a pus mecanismul în mișcare. «Rezistenții», cum erau numiți de colegii din Securitate, nu au depus armele pe 22 decembrie. Aveau la dispoziție «depozite subterane de armament», «tuneluri de mari dimensiuni» cu acces în blocuri și «case de lucru» ale Securității și ale «colaboratorilor» lor și din aceste puncte au tras focurile de armă de diversiune, de altfel observate pe scară largă, care au dus la cele peste o mie de victime. Sperăm ca volumul să devoaleze, pe cât mai este posibil, «legendele» ce au mistificat în bună măsură Revoluția, aruncând în derizoriu eroismul românilor din decembrie 1989.” (Andrei Ursu, Roland O. Thomasson)
Cartea cuprinde următoarele studii:
1. Opozanții și Securitatea în 1989 (Dumitru Lăcătușu)
2. Iași. 14 decembrie 1989. Autenticitea mișcării, violența represiunii, mistificarea (Andreea-Iuliana Bădilă, Andrei Ursu)
3. Ce învățăm din studierea Dosarului Revoluției. Evaporarea adevărului despre teroriști (Roland O. Thomasson)
4. Lupta de rezistență a Securității în zona Televiziunii Române (Adrian-Claudiu Stoica)
5. 22-25 decembrie 1989. Lupta de rezistență a secretarului general al PCR (Andrei Florin Sora, Andrei Ursu)
6. Contrarevoluția din decembrie 1989 (Mihai Dănilă)
7. Craiova în decembrie 1989. Revoluție, contrarevoluție și un simulacru de justiție (Andreea-Iuliana Bădilă, Andrei Ursu)
Acest volum reprezintă numărul inaugural al noii serii a Caietelor Revoluției.
„Cercetări dirijate tendențios, cu insistență, asupra unor aspecte de necoordonare, soldați speriați, obosiți etc. în loc să se insiste asupra unor precizări în legătură cu declanșarea focului. În aceste condiții, dacă ești de rea-credință, poți face asemenea consemnări pentru a-ți ieși pasiența, fără ca cel ce semnează să sesizeze diversiunea.” (Generalul magistrat Dan Ioan)
„Odată cu trecerea anilor și estomparea amintirilor, în absența surselor primare pentru cercetători (bine ascunse de magistrații militari) și sub asaltul vastei acțiuni de dezinformare, externalizarea vinovăției pentru actele teroriste din decembrie 1989 a ajuns să câștige teren chiar și în cazul unor oameni de bună-credință. Inclusiv în rândurile anticomuniștilor s-a ajuns să se nege autenticitatea Revoluției și s-a uitat de rolul Securității în crimele de atunci. Propaganda dictatorului cu privire la «amestecul străin» la Revoluție, abil diseminată de fosta sa camarilă, este încă larg îmbrățișată în România. Se poate spune că, și din acest punct de vedere, ceaușismul nu a dispărut odată cu Ceaușescu. Ca să putem înțelege cum s-a ajuns la abundența și succesul teoriilor «negaționiste», trebuie să ne întoarcem la surse. Bazate pe documente
nou-descoperite în Dosarul Revoluției, studiile din cartea de față confirmă că teroriștii din 1989 nu au fost alții decât membrii rețelei pe care Securitatea o pregătea de ani de zile pentru «lupta de rezistență» ce trebuia declanșată dacă Nicolae Ceaușescu era înlăturat de la putere. Iar fuga acestuia a pus mecanismul în mișcare. «Rezistenții», cum erau numiți de colegii din Securitate, nu au depus armele pe 22 decembrie. Aveau la dispoziție «depozite subterane de armament», «tuneluri de mari dimensiuni» cu acces în blocuri și «case de lucru» ale Securității și ale «colaboratorilor» lor și din aceste puncte au tras focurile de armă de diversiune, de altfel observate pe scară largă, care au dus la cele peste o mie de victime. Sperăm ca volumul să devoaleze, pe cât mai este posibil, «legendele» ce au mistificat în bună măsură Revoluția, aruncând în derizoriu eroismul românilor din decembrie 1989.” (Andrei Ursu, Roland O. Thomasson)
Cartea cuprinde următoarele studii:
1. Opozanții și Securitatea în 1989 (Dumitru Lăcătușu)
2. Iași. 14 decembrie 1989. Autenticitea mișcării, violența represiunii, mistificarea (Andreea-Iuliana Bădilă, Andrei Ursu)
3. Ce învățăm din studierea Dosarului Revoluției. Evaporarea adevărului despre teroriști (Roland O. Thomasson)
4. Lupta de rezistență a Securității în zona Televiziunii Române (Adrian-Claudiu Stoica)
5. 22-25 decembrie 1989. Lupta de rezistență a secretarului general al PCR (Andrei Florin Sora, Andrei Ursu)
6. Contrarevoluția din decembrie 1989 (Mihai Dănilă)
7. Craiova în decembrie 1989. Revoluție, contrarevoluție și un simulacru de justiție (Andreea-Iuliana Bădilă, Andrei Ursu)
- GenresHistoryNonfictionRomania
344 pages, Paperback
Published September 1, 2022
4 people are currently reading
143 people want to read
About the author
Andrei Ursu
4 books17 followersANDREI URSU a fost directorul științific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 şi membru fondator al Fundației „Gheorghe Ursu”. Este interesat de problematica istoriei represiunii din perioada comunistă și a Revoluției. A publicat seria „Cosmetizarea «patriotică» a unui criminal” (contributors.ro, 2017) și studiile „Cine a tras în noi după 22. Studiu asupra vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989” (în colab., Noua Revistă de Drepturile Omului, 2018) și „«Discernământul politic și juridic» al Securității. Deghizările represiunii în timpul regimului Ceaușescu” (Noua Revistă de Drepturile Omului, 2018). La Editura Polirom a mai publicat, împreună cu Roland O. Thomasson, volumul Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 (în colaborare cu Mădălin Hodor, prefaţă de Dennis Deletant, 2019). A fost distins cu Premiul Noii Reviste de Drepturile Omului (2017) și Premiul GDS (2000).
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
December 24, 2022
Obiectivul principal al volumului este să ne spună cine au fost teroriștii care au tras în civili și militari după 22 decembrie 1989. Cercetătorii au avut acces la Dosarul Revoluției și în baza informațiilor și mărturiilor găsite în dosar, confruntate cu mărturii din alte surse, înaintează și apoi demonstrează ipoteza că teroriștii – cei care au tras – au fost forțe loiale lui Ceaușescu din fosta Securitate. Contrarevoluția – sau „lupta de rezistență”, cum apare aceasta în revista internă, cu regim strict secret, a Securității, înainte de ’89 – începută la 22 decembrie 1989 a urmat un plan bine stabilit și și-a propus să terorizeze populația și Armata până la reinstaurarea vechii puteri.
Autorii precizează că nu toată rețeaua Securității a participat la contrarevoluție, ci doar un efectiv relativ mic, restul Securității fiind nevoită să mimeze loialitatea față de Revoluție și de popor pentru a acționa din interior. Acel efectiv mic a avut scopul de a implementa tactici caracteristice războiului hibrid pentru a crea panică și confuzie în rândul „inamicului” – poporul și Armata.
Acțiunile teroriștilor erau pregătite dinainte și presupuneau atacuri de scurtă durată, asupra unor obiective strategice importante, cu elemente de dezinformare și război radio-electronic. Teroriștii erau membri ai Securității, făcând parte dintr-un efort concertat, în toate orașele unde s-a tras, și prezentau aceleași caracteristici: luptători atletici, îmbrăcați în combinezoane negre sau în mai multe rânduri de haine (uniforme de la diferite instituții), aveau acte false, trăgeau cu armament și muniție care nu erau în dotarea Armatei (calibru și zgomot diferite), foloseau comunicare codificată, aveau accesorii pe care nu le avea și Armata (amortizoare, dispozitive de ochire pe timp de noapte, de mascare a focului la gura țevii, simulatoare sonore și vizuale a focului, captatoare de cartușe, toate existând în inventarul Securității), trăgeau în special noaptea, de pe blocuri civile, case conspirative sau clădiri ale Securității, cu unele misiuni de tip false flag.
Un al obiectiv, de această dată secundar, este demonstrarea că unii procurori militari (unii dintre ei ofițeri din Direcția a VI-a Cercetări Penale a Securității transformați în procurori militari) care au anchetat Dosarul Revoluției au mușamalizat și deculpabilizat Securitatea. Autorii demonstrează că procurorii militari au acționat cu rea-credință, nu au cercetat probele existente și nu le-au colectat pe cele necesare, au conectat cazuri care nu aveau legătură între ele, au dispus neurmărirea penală deși aceasta se cerea și au trimis spre arhivare dosare deși crimele împotriva umanității, cum sunt încadrate cele de după 22 decembrie, sunt imprescriptibile.
O concluzie este că războiul informațional sau efortul de dezinformare a luat alte forme și a continuat după decembrie 1989. Cercetătorii spun că faptele teroriștilor și apartenența lor instituțională erau cunoscute în momentul în care se întâmplau evenimentele și că există numeroase mărturii din partea militarilor și civililor participanți direct la Revoluție care demonstrează acest lucru, inclusiv mărturii din partea ofițerilor de rang superior de Securitate sau din partea teroriștilor arestați. Autorii afirmă că este imposibil ca toate instanțele de trageri în urma cărora au murit și au fost răniți militari și civili – mii de cazuri în multiple locații și orașe – să fie cazuri de foc fratricid (friendly fire), mai ales că probele spun că s-a tras continuu din locuri în care nu existau militari și asupra unor locuri în direcția cărora militarii nu aveau niciun motiv să tragă.
Explicația lor este că în cei 33 de ani care au urmat, adevărul s-a pierdut din cauza unor campanii de dezinformare girate și amplificate de „profesioniști ai dezinformării” – jurnaliști, politicieni, istorici – care au creat realități alternative, mituri și o „piață a legendelor”, încercând să spele imaginea Securității, inițiind teorii, unele inspirate chiar de la Ceaușescu, despre agenți străini de la Vest și de la Est, iredentiști, „turiști” sovietici, agenți ai DIA, CIA sau foc fratricid ș.a.m.d.
Nu cred că se putea o recomandare mai bună pentru lecturarea acestui volum decât cea făcută de IRRD prin demiterea lui Andrei Ursu, după publicare. Ursu a spus că s-a pus presiune pe el și pe echipa pe care a coordonat-o să nu publice, să taie, să excludă anumite concluzii. IRRD este institutul fondat de Iliescu, cu o mulțime de securiști numiți pe viață acolo.
Autorii precizează că nu toată rețeaua Securității a participat la contrarevoluție, ci doar un efectiv relativ mic, restul Securității fiind nevoită să mimeze loialitatea față de Revoluție și de popor pentru a acționa din interior. Acel efectiv mic a avut scopul de a implementa tactici caracteristice războiului hibrid pentru a crea panică și confuzie în rândul „inamicului” – poporul și Armata.
Acțiunile teroriștilor erau pregătite dinainte și presupuneau atacuri de scurtă durată, asupra unor obiective strategice importante, cu elemente de dezinformare și război radio-electronic. Teroriștii erau membri ai Securității, făcând parte dintr-un efort concertat, în toate orașele unde s-a tras, și prezentau aceleași caracteristici: luptători atletici, îmbrăcați în combinezoane negre sau în mai multe rânduri de haine (uniforme de la diferite instituții), aveau acte false, trăgeau cu armament și muniție care nu erau în dotarea Armatei (calibru și zgomot diferite), foloseau comunicare codificată, aveau accesorii pe care nu le avea și Armata (amortizoare, dispozitive de ochire pe timp de noapte, de mascare a focului la gura țevii, simulatoare sonore și vizuale a focului, captatoare de cartușe, toate existând în inventarul Securității), trăgeau în special noaptea, de pe blocuri civile, case conspirative sau clădiri ale Securității, cu unele misiuni de tip false flag.
Un al obiectiv, de această dată secundar, este demonstrarea că unii procurori militari (unii dintre ei ofițeri din Direcția a VI-a Cercetări Penale a Securității transformați în procurori militari) care au anchetat Dosarul Revoluției au mușamalizat și deculpabilizat Securitatea. Autorii demonstrează că procurorii militari au acționat cu rea-credință, nu au cercetat probele existente și nu le-au colectat pe cele necesare, au conectat cazuri care nu aveau legătură între ele, au dispus neurmărirea penală deși aceasta se cerea și au trimis spre arhivare dosare deși crimele împotriva umanității, cum sunt încadrate cele de după 22 decembrie, sunt imprescriptibile.
O concluzie este că războiul informațional sau efortul de dezinformare a luat alte forme și a continuat după decembrie 1989. Cercetătorii spun că faptele teroriștilor și apartenența lor instituțională erau cunoscute în momentul în care se întâmplau evenimentele și că există numeroase mărturii din partea militarilor și civililor participanți direct la Revoluție care demonstrează acest lucru, inclusiv mărturii din partea ofițerilor de rang superior de Securitate sau din partea teroriștilor arestați. Autorii afirmă că este imposibil ca toate instanțele de trageri în urma cărora au murit și au fost răniți militari și civili – mii de cazuri în multiple locații și orașe – să fie cazuri de foc fratricid (friendly fire), mai ales că probele spun că s-a tras continuu din locuri în care nu existau militari și asupra unor locuri în direcția cărora militarii nu aveau niciun motiv să tragă.
Explicația lor este că în cei 33 de ani care au urmat, adevărul s-a pierdut din cauza unor campanii de dezinformare girate și amplificate de „profesioniști ai dezinformării” – jurnaliști, politicieni, istorici – care au creat realități alternative, mituri și o „piață a legendelor”, încercând să spele imaginea Securității, inițiind teorii, unele inspirate chiar de la Ceaușescu, despre agenți străini de la Vest și de la Est, iredentiști, „turiști” sovietici, agenți ai DIA, CIA sau foc fratricid ș.a.m.d.
Nu cred că se putea o recomandare mai bună pentru lecturarea acestui volum decât cea făcută de IRRD prin demiterea lui Andrei Ursu, după publicare. Ursu a spus că s-a pus presiune pe el și pe echipa pe care a coordonat-o să nu publice, să taie, să excludă anumite concluzii. IRRD este institutul fondat de Iliescu, cu o mulțime de securiști numiți pe viață acolo.
October 21, 2025
Articole bune, dar și câteva foarte bune. Mă bucură să văd că teoria lui Ursu atrage atenția unor instituții "serioase" precum IICCMER. Articole foarte bune au scris Luciana Jinga și A. F. Sora (în colaborare cu Andrei Ursu). Articole bune - cele despre Brăila și Craiova, deși oarecum naive pe alocuri în argumentația lor, ratând câteodată unele conexiuni între fapte, mărturii etc.
Scara la care s-a putut oculta adevărul despre trăgători, despre identitatea lor, despre apartenența lor instituțională e terifiantă. La fel ca în cazul "Trăgătorilor și mistificatorilor", și această carte mi-a dat fiori: cadavre dispar de la morgă, gloanțe străine sunt ridicate de oameni care nu există, procese verbale care, deși există, sunt de negăsit. Toate ca într-o conspirație americană despre OZN-uri sau un episod din "The X Files" în care vin celebrii oameni în negru și, făcând dispărute dovezile, fac și adevărul să dispară. Totul cu concursul autorităților politice, Procuraturii, Miliției, poate chiar și Armatei. Terifiant.
Scara la care s-a putut oculta adevărul despre trăgători, despre identitatea lor, despre apartenența lor instituțională e terifiantă. La fel ca în cazul "Trăgătorilor și mistificatorilor", și această carte mi-a dat fiori: cadavre dispar de la morgă, gloanțe străine sunt ridicate de oameni care nu există, procese verbale care, deși există, sunt de negăsit. Toate ca într-o conspirație americană despre OZN-uri sau un episod din "The X Files" în care vin celebrii oameni în negru și, făcând dispărute dovezile, fac și adevărul să dispară. Totul cu concursul autorităților politice, Procuraturii, Miliției, poate chiar și Armatei. Terifiant.
June 26, 2023
O carte care nu doar face lumină, ci pune un fascicul în ochii celor vinovați! O carte care ar trebui predată în școli!
June 15, 2023
Am citit Tragatori si mistificatori si parca mi s-ar fi deschis o usa in fata. E atat de clar si de simplu "cine a tras".
Acest volum continua sa spuna povestea din alte perspective, in alte orase si in alte momente. Din nou, am invatat o multime de lucruri si m-am intrebat de ce in scoala nu se aude de asa ceva. Si de ce inca persista narativele securiste. Stim deja de ce, motiv pentru care apreciez mult demersul si efortul depus de autori pentru a face dreptate in vreun fel sau altul.
Da, stilul e destul de "uscat", stiintific si cu multe note de subsol. Dar merita fiecare pagina pentru a intelege de ce suntem unde suntem si pentru a-i aprecia pe cei care merita respectul tuturor, dar raman uitati.
Lectura obligatorie.
Acest volum continua sa spuna povestea din alte perspective, in alte orase si in alte momente. Din nou, am invatat o multime de lucruri si m-am intrebat de ce in scoala nu se aude de asa ceva. Si de ce inca persista narativele securiste. Stim deja de ce, motiv pentru care apreciez mult demersul si efortul depus de autori pentru a face dreptate in vreun fel sau altul.
Da, stilul e destul de "uscat", stiintific si cu multe note de subsol. Dar merita fiecare pagina pentru a intelege de ce suntem unde suntem si pentru a-i aprecia pe cei care merita respectul tuturor, dar raman uitati.
Lectura obligatorie.
Displaying 1 - 4 of 4 reviews