Детството на Каспар Хаузер

by Bogdan-Alexandru Stănescu, Богдан-Александру Станеску, Лора Ненковска (Translator)

Богдан-Александру Станеску ни повежда из бруталния свят на израстването в букурещките крайни квартали с образи, случки и типажи, близки и на нас, като съседи и съвременници. Това е книга за поколението на прехода, невписващо се, чуждо и неразбираемо дори за най-близките си хора, които от цялото си сърце ни желаят доброто, но не не разполагат с познанието как да го осигурят и са напълно безсилни; книга за това как в детството сме малки и лоши хора, изплашени от собствените си недостатъци и страхове и борещи се да избягат от лапите на една дълбоко формираща ни възраст, която може да изглежда като всепоглъщаща лична бездна.

Това не е непременно роман за израстването, нито за припомнянето на миналото, а е по-скоро литературен опит за преживяване на „грешките“ от детството и юношеството в полето на разказа. Той може да се чете като пъзел от дванадесет отделни истории, подредени в хронологичен ред, от детството до зрелостта, истории, подлютяващи именно в онези рани, които в собствените ни очи ни правят по-малко хуманни и достойни от останалите хора, защото нашата травма – липса, копнеж или разочарование – е най-голямата. Тя е наша. Ние сме го преживели и именно ние разбираме болката и непоносимостта ѝ дори отвъд думите.

Genres: Fiction, Romanian Literature, Short Stories, Romania

258 pages, Paperback

First published May 1, 2017

About the author

Bogdan-Alexandru Stănescu (n. 1979) este scriitor, eseist, traducător, editor, preşedintele Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB). A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), pe cînd era junior editor al Ziarului de Duminică. A publicat proză scurtă în majoritatea antologiilor „Prima mea…” de la Editura ART. În 2010 a publicat împreună cu Vasile Ernu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Polirom), iar în 2012 a debutat ca poet, cu volumul Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Cartea Românească), nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013 a publicat la Editura ART volumul Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam, iar în 2014, cel de-al doilea volum de poeme, anaBASis (Cartea Românească), nominalizat la premiile Radio România Cultural. Din 2012 este doctor în literatură, cu teza Emil Botta: Ars moriendi. A tradus din Alberto Manguel, James Joyce, Tennessee Williams, William Faulkner, Sandra Newman, Edward Hirsch şi Paul Auster.

Foto: Cosmin Bumbuț

Reviews

[Lavinia · Rating 5 out of 5]

Dragă BAS,

N-o să m-apuc să te felicit pentru premii și acolade, pe care le meriți din plin, o știu cititorii, criticii și dătătorii de premii. N-o să m-apuc nici să zic nici ”faith in Romanian literature restored”, cum am văzut că e la modă, pentru nu mi-am pierdut niciodată încrederea în ea, și-asta o spun oricum doar amatorii. Și nici despre cît de mișto e scriitura ta, fluidă, intensă și sugestivă sau despre trimiterile finuțe către artă, mitologie sau literatură, pentru că nu tu trebuie s-auzi lucrurile astea, să le citească ei, cititorii, dacă vor să se convingă.

Am vrut numai să-ți spun c-am stat mereu lîngă Bobiță și l-am iubit așa cum îți iubești cireșarii cînd ești copil, și mi-a venit și mie să plîng cînd plîngea el și-și mușca buzele pînă la sînge, că l-am iubit pe Tătuțu pînă-n Vatra Luminoasă și-napoi, și-am simțit toți lupii și demonii ăia care l-au crescut și format pe teribilul și cinicul Bobiță Hauser, pe stradă în mahala, în curtea vagon, la crematoriu, și în eternul Tender Bar.

[Titi Coolda · Rating 5 out of 5]

12 povestiri ? Bildungsroman? Poți s-o iei cum vrei dar proza lui BAS te acaparează de la prima la ultima slovă prin poveste, naturalețe,personaje și prin suspansul creat de întrebarea oare cât e realitate și cât ficțiune?

[Elena Papadopol · Rating 3 out of 5]

Din pacate, nu am putut sa nu compar acest volum cu Abraxas, astfel nu am mai fost la fel de impresionata. Dintre toate personajele prezentate, Tatutu o sa ramana pentru mine cel mai memorabil 😊

[iva° · Rating 5 out of 5]

britko i vješto, duhovito i naelektrizirano.
samo ono što me od početka zbunjuje jest naslov... mislila sam da će se bar pred kraj javiti ikakva poveznica, ali ona je izostala: ovaj roman, po meni, nema apsolutno nikakve veze s kasparom hauserom.... mislim, sa stvarnim, legendarnim kasparom. dakle, ako očekuješ upotpuniti ionako oskudne informacije o tome sirotom mladiću koji je živio početkom XIX. st. u njemačkoj, tu ih nećeš naći.

s druge strane, ovo je kronika jednog odrastanja u bukureštu osamdesetih godina i kao takvo, rekla bih, iznenađujuće snažno, lucidno i samouvjereno djelo za roman prvijenac... vrlo mačo.

a ako te interesira stvarni kaspar hauser, preporučam izvrstan film wernera herzoga "svatko za sebe i bog protiv svih (enigma kaspara hausera)" iz 1974.

[Ema · Rating 4 out of 5]

Cine este Kaspar Hauser? E vorba de un tânăr german din secolului 19, care a apărut subit într-un oraș din Bavaria, pretinzând că până atunci trăise în completă izolare, într-o celulă întunecoasă (în alte variante, crescuse în pădure). Deși părea să aibă un handicap mintal, a fost închis și studiat ca o curiozitate; diverși oameni au încercat să-l ajute, dar l-au abandonat succesiv, nemulțumiți de personalitatea lui vanitoasă și mincinoasă. A murit la 21 de ani, în urma unei răni la piept; nu s-a aflat cu certitudine dacă a fost într-adevăr atacat de o persoană misterioasă sau dacă s-a înjunghiat singur.

Kaspar Hauser îmi apare drept un personaj foarte interesant și inventiv, un potențial scriitor de romane picarești, care a căzut victimă propriei infatuări și imaginații, dar și indiferenței și așteptărilor absurde ale contemporanilor săi. Un personaj la granița dintre adevăr și invenție, care și-a dobândit nemurirea, chiar dacă celebritatea lui se bazează pe o imagine falsă, distorsionată, a realității.

Folosindu-se de emblematicul Kaspar Hauser (o falsă emblemă, în fond), Bogdan-Alexandru Stănescu vrea, poate, să indice o anume sălbăticie, inadaptare socială și agresivitate primară care nu l-au părăsit niciodată pe protagonistul său, cu toate că, în copilărie și adolescență (chiar și în cea întârziată), le purta mai la vedere. Asemenea lui Kaspar Hauser, autorul își compătimește personajul și se îndepărtează de realitate, disimulând și împletind amănuntele reale cu cele imaginate.

Bogdan-Alexandru Stănescu scrie foarte mișto. Are fraze lungi, uneori interminabile (povestirea „Balkan” este ritm neîntrerupt de punct vreme de opt pagini), paragrafe armonioase ce se apropie de poezie, descrieri foarte plastice și sugestive ale personajelor, dar și umor, care echilibrează melancolia sau, din contră, furia ce se revarsă din pagini.

Deși curge natural, fără contorsionări lingvistice chinuite, scriitura nu e deloc facilă și nu mă îndoiesc de munca din spatele acestei cărți. Sunt și numeroase referințe la artă, istorie și literatură (în fond, avem de-a face cu un scriitor doct, pasionat de pictori și scriitori ceva mai obscuri), destul de bine dozate pentru a nu se transforma într-o paradă de erudiție.

Puteți citi aici recenzia mai lungă, scrisă pentru blog: http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...

| Blog | Facebook | Instagram |

[Anca Zaharia · Rating 5 out of 5]

Nu e o carte despre locul unde ai copilărit, ci despre cum. Despre cum mulți dintre noi sunt inadaptați, străini de propriile familii, niște Kasper Hauseri de neînțeles nici pentru cei apropiați, care ne vor binele, dar nu știu cum să-l facă; suntem oameni mici și răi și viciați care se luptă să scape din ghearele unei copilării marcante ce pare un abis cu care nimeni, niciodată nu s-a mai confruntat.

Nu este neapărat o carte a rememorării, așa cum am crezut inițial, ci una a retrăirii „greșelilor” copilăriei și la maturitate, a expunerii acelorași răni care, în ochii noștri, ne fac mai puțin oameni decât pe ceilalți. Oricine și oricâți ar fi ceilalți, trauma noastră e cea mai mare – sau lipsa sau dorul sau frustrarea – pentru că asta am trăit noi și asta înțelegem și dincolo de cuvinte. Suntem mai mici și asta ne face, măcar pentru noi, niște martiri, niște eroi care s-au jertfit pentru propria viață.

recenzia integrală: http://ancazaharia.ro/index.php/2017/...

[Io Nuca · Rating 4 out of 5]

Aș fi putut să citesc și 1000 de povestiri cu Tătuțu și copiii de la bloc. Și mi-au plăcut și textele despre agentul literar alcoolic. Doar cele cu tânărul alcoolic și ratat m-au lăsat cam rece.

[Liliana · Rating 4 out of 5]

Mi-au plăcut toate cele 12 povestiri, dar în mod deosebit “Tătuțu”, “Ion Maiorescu”, “Scriu despre Ashbery”, “Playing it hard” şi “Knossos”.

[Елиана Личева · Rating 3 out of 5]

„Детството на Каспар Хаузер“ от Богдан-Александру Станеску, изд. Жанет 45, превод Лора Ненковска е румънски роман, който по оригинален начин изследва личната и социална динамика на израстването. Макар да съм имала илюзията, че културните и социални измерения на Румъния са сходни с нашите, след запознаването с няколко творби и исторически факти, осъзнах, че разликите са по-дълбоки отколкото мислех. Романът на Станеску използва фрагментарен подход, който ме накара да преосмисля и собственото си възприятие за биографичната фикция – жанр, който откривам, че ми допада все повече.

Историите в книгата не следват линейна структура, а представляват поредица от епизоди, които са оставили дълбок отпечатък в съзнанието на главния герой – момче, израснало в Букурещ през 80-те години. Това е период, белязан от тоталитаризъм, социална нестабилност и бедност. Четейки, често се улавях, че правя паралели между това време и израстването на поколенията в пост-прехода. Улиците, които стават арена на детството, изглеждат сходни, но със своите специфични демони – липса на родителска осъзнатост за влиянието на обществото, свободен достъп до алкохол, наркотици и сексуалност без никакво образование.

Станеску представя детството като тъмна и сурова реалност – свят, в който насилието, липсата на емоционална подкрепа и самотата са неизменни. Заглавието на романа е препратка към мистериозния Каспар Хаузер – момче, изолирано от обществото, което внезапно се появява без спомени за миналото си. Тази метафора подчертава темата за травмата на младостта и търсенето на идентичност, особено в общество, което самото е изгубило ориентация.

Главният герой е дете, изолирано и неразбрано, което трудно се вписва в социалната среда на квартала. Той е едновременно наблюдател и участник в грубата реалност около себе си, често разкъсван между ролите на насилник и жертва. Описанията на Станеску са ярки и детайлни, разкриващи живот в крайните квартали на Румъния, които за мен, като читател, станаха любопитно допълнение към контекста на творчеството на Мирча Картареску. Румънската литература, изглежда, често обръща по-голямо внимание на индивида и неговите вътрешни противоречия, отколкото на идеализацията на миналото.

Романът е структуриран в дванадесет разказа, които съчетават поетичност и суров реализъм. Всеки от тях разглежда различен етап от живота на героя – от детството до зрелостта. Тази разпокъсана форма придава на текста автентичност, сякаш самите спомени на героя оживяват пред очите ни. Интересен детайл е многократното споменаване на „Трейнспотинг“ на Ървин Уелш – литературна връзка, която изостря паралелите между субкултурите и младежкия бунт.

Въпреки емоционалното си въздействие, книгата не успя напълно да ми даде усещането за автентичност. Струваше ми се, че авторът понякога е твърде обмислен и предпазлив, сякаш избягва най-жестоките аспекти на реалността. Тази умереност, макар и литературно обоснована, ми липсваше като читател, жаден за сурова искреност.

„Детството на Каспар Хаузер“ е важен пример за съвременна литература, която не се страхува да разгледа трудните аспекти на човешкия живот. Тя предлага дълбок размисъл върху травмите на детството и предизвикателствата на израстването в общество, белязано от преход.

[Dana · Rating 3 out of 5]

Precum misteriosul Kaspar Hauser, tânărul german care pretinde că a trăit izolat într-un pivniță până la șaisprezece ani, așa și Bobiță-Bogdan este prizonierul propriei sale lumi întunecate de dramele copilăriei și mai apoi de tumultul tinereții, înfățișate în doisprezece secvențe.

Tătuțu. Facem cunoștință cu Bobiță, personajul-narator al acestui volum, și Tătuțu, tatăl vitreg și figura paternă principală ce apare recurent în majoritatea textelor. O proză cu amintiri duioase din copilărie, filtrate prin pelicula încețoșată a memoriei, asemenea unui televizor alb-negru Sport. Crâmpeie de viață din cartierul Vatra Luminoasă.

Ion Maiorescu. Despre mentalități românești vechi, dar, la fel de actuale și în ziua de azi, și anume, bârfa și ura între vecini. Figura autoritară a bunicii, doamna Colonel, și cea jovial-bahică a Unchiului, ce prezidă în casa din curtea-vagon, păstrătoarea singurei poze în care Bobiță râde fericit.

Balkan. Are fraze lungi, întortocheate, cu punct doar la final. O sâmbăta în care circulă doar mașinile cu număr cu soț, zi obligatorie de plimbare cu tatăl biologic, care se transformă pe nesimțite într-o discuție despre fotbal, Jabba the Hut și jocuri electronice. Apoi înecul lui Balkan se contopește cu gustul de corcodușe. Un fel de suprapunere de gânduri, din care nu mai știi ce e realitate și ce e SF.

(fragmente din recenzia completă: https://matricea.ro/recenzie-carte-co...)

[Sve · Rating 3 out of 5]

Авторът определено умее да разказва увлекателно.
Безкрайните истории за запои, побои и мизерни букурещки кръчми и апартаменти, обаче ми бяха безкрайно скучни.
Чак накрая започна да става интересно и взе че свърши 😂.

[Iulia Antal · Rating 5 out of 5]

Cea mai frumoasă carte pe care am citit-o în ultimii ani.

[Lidija · Rating 4 out of 5]

Oduševljena odmah, od početka, od prvih par rečenica. Sjajno, britko pisanje, pametno i začuđujuće.
No, kako sam čitala dalje, u meni je bilo sve manje oduševljenja. Jer, iako je pisanje ostalo sjajno, toliko je u ovoj knjizi gadosti i ružnoća da to jednostavno više nisam mogla provariti. Na trenutke sam imala osjećaj kao da je nizao gadost za gadošću, bez nekog razloga, osim da šokira i da u čovjeku pobudi nagon za povraćanjem. Ako ne, ono barem mučninu.
Šteta, jer očito je da je Bogdan-Alexandru Stanescu talentiran i nadahnut pisac. Trebao bi malo stati na loptu i ogledati se oko sebe. Nije istina da se dobro može pisati samo o strahotama.

[Стефани Kalcheva · Rating 4 out of 5]

Първото, което ми направи впечатление, е красивият и поетичен език, с който Станеску описва откровено гадни неща. Цялата тази мизерия на румънския късен соц и ранен пост-соц, бруталните семейни отношения, опасностите на крайните квартали, проститутките, мръсните барове, панелките, сбиванията, вулгарността, отсъствието на любов, нейното пълно непознаване. И въпреки това - фин хумор, ярки картини, споменаване на България (никога с нещо кой знае колко добро). Всеки, който е бил дете през 90-те, или подрастващ през 80-те, ще се припознае както в култа към западните стоки, така и в битовите подробности. Само имената са различни, всичко останало ни е до болка познато.

[Gabriela Pistol · Rating 4 out of 5]

3.5

Ar fi fost 4 cu adevărat, dar finalul mi-a dezumflat teribil plăcerea descrierilor, a trecerilor elegante de la un timp la altul, interesul pentru băiatul singuratic, pe care cultura nu-l face mai puțin sălbatic.
Cu siguranță nu 5, nu împărtășesc entuziasmul pentru ploaia de referințe culturale, de exemplu. Dar mi-a plăcut să îl caut pe Kaspar Hauser cel original printre blocuri comuniste, tramvaiul care întoarce la Sf. Gheorghe și figurile de ratați simpatici care-i populează lumea - dacă e ceva ce BAS face excelent, e să simtă Bucureștiul și pe bucureșteni și să te facă să îi trăiești și tu.

[Dana’s Book Club · Rating 5 out of 5]

A general thumbs up for this book.
One of the best discussion meetings of the Lingo24 Book Club.
We keep outdoing ourselves!

Great location, too, once you find it! so thanks, Doris for the recommendation!
Till next time!

[Mihai Bălăceanu · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut mai mult Abraxas, cu tot cu tăvălugul ei bukowskian de sex explicit, însă Copilăria lui Kaspar Hauser are ceva inefabil, un soi de candoare cu genunchii zdreliți în asfaltul maturizării.
După ce zgaibele se usucă și cad, iar personajul-narator devine din copil adult, rămân la vedere cicatricile unei copilării și adolescențe zbuciumate. Aceste semne - mărturii ale unui suflet (auto)distructiv - se aprind la răstimpuri și dor. Din durere se naște violența, din violență se naște Răul care își întinde tentaculele peste timp, peste oameni și viețile lor, peste inocența cu aripi de înger. Acesta pare să fie, pentru mine cel puțin, mesajul cărții.
Observați că până acum nu am adus deloc în discuție elefantul din cameră. Asta pentru că nu există niciun elefant în cameră. Toate polemicile iscate pe marginea romanului sunt, în realitate, un non-subiect. BAS creează aici o comedie umană, nu neapărat în sens balzacian, cât o comedie umană actualizată, adusă spre contemporaneitate, o comedie umană fără perdea și menajamente și fără false pudibonderii. Nimeni nu scapă de biciul sarcasmului cinic, nici personajul-narator însuși. Ca paranteză, până și motanul Pulică Frânaru, în scurta sa apariție, are parte de același tratament caragialesc.
Iar cui se plânge că nu poate trece de primele povestiri-capitole, pe motiv că "e prea mult", îi recomand să citească măcar secvența bătăii de cartier dintre Suraj și Atofane (o smardoială care capătă proporții biblice, cu deznodământ tragic însă, Goliat învingându-l pe David) ca să-și dea seama că BAS respiră literatură, nu scrie doar ca să dea de lucru tipografiilor.

"Ne-am împăcat de vreo zece ori, dar mai mult de două zile nu rezistam împreună. Într-o noapte am ajuns foarte târziu, mort de beat, și m-am culcat pe preșul de la intrare, iar când Tania a venit să mă trezească și să mă roage s-o las în pace, i-am explicat toată treaba aia cu Ashbery și cu fierbințeala din piept și că-mi pare rău pentru tot, absolut tot ce se întâmplă, că m-aș da și eu afară de pe preș, doar că preșul meu e lipit cumva de piele."

[Diana Szaiak · Rating 5 out of 5]

De la primele pagini s-a umflat inima-n mine ș-am ținut-o tot așa până m-am îndurat să citesc ultimul capitol. Bogdan-Alexandru Stănescu este mai mult decât senzațional și m-am simțit privilegiată să-i pot citi volumul. Chiar așa!
Înainte de-a începe lectura, am căutat informații despre Kaspar Hauser. Nu știu despre voi dar eu nu am știut cine este. Ei bine, a fost un adolescent german care pretinde că până la șaisprezece ani a trăit într-o pivniță obscură. Legătura cu Bobiță al nostru? Sigură nu sunt, clar trebuie să recitesc în liniște cartea, dar bănuiesc o paralelă între temerile copilăriei și dramele adolescenței lui Bobiță și întunecimea beciului în care a copilărit Hauser. Demonii sunt la fel de negri chiar dacă sunt priviți din unghiuri diferite.
Despre volum, este o culegere de proză scurtă, doisprezece povestiri care surprind elemente ale comunismului și capitalismului incipient, violența cartierelor bucureștene și mentalitățile învechite dar atât de actuale, creionează locuri și tipologii bine definite care îl susțin pe protagonist pe drumul maturizării sale și câte și mai câte. Cum însă fiecare loc pe unde-ajunge Bobiță să-și ducă traiul pare să păstreze o umbră de pericol, la fel senzația de ratare pare a nu-l părăsi niciodată, până când viața personală chiar se destramă sub amenințarea demonilor ce-așteptau doar momentul oportun.
Este un volum despre nimic important și despre toate lucrurile care contează, este despre frici și demoni, despre nepăsare și ambiție, despre ratare și împliniri, despre orice-ți poate trece prin minte. Și este scris într-un stil uluitor care spune atât de multe cu atât de puține cuvinte.
Sunt iremediabil cucerită, jos pălăria!

[Valverde · Rating 4 out of 5]

Îl urmăresc pe Bogdan-Alexandru Stănescu de ceva timp, în interviuri, podcasturi și lansări de carte în care a participat în calitate de editor și critic literar, așa că am fost foaaarte surprins să descopăr tonul dark al cărții. Deruta s-a transformat în tensiune și pe parcurs am ajuns să citesc cu stomacul încordat, atât de dark mi s-a părut. Asta poate și pentru că pe lângă talentul scriitoricesc, am descoperit la BAS și alte două superputeri: vomitatul, cred că vomită cel puțin o dată în fiecare dintre capitolele cărții, și băutul aproape continuu de bere. Firește, ficțiunea se împletește cu realitatea, însă relatările atât de detaliate și clare ale trăirilor din copilărie pe de o parte dau senzația de autenticitate, pe de altă parte semnalează că acea latură din firea copilului BAS care observa cu frică, neîncredere și precauție rânjetele celor din jur, copii și adulți deopotrivă, a rămas și în firea adultului BAS.
Cartea conține multe referințe la locuri și produse ale anilor '90 și 2000, ceea ce în mod așteptat mi-au declanșat mai multe amintiri. Însă cred că edițiile următoare ar avea nevoie de note pentru a explica aceste referințe culturale și celor neinițiați.

[Vlad Babei]

E aproape tragic cum un final atât de stângace și discordant îți poate ruina întreaga experiență a unei lecturi pe care ai privit-o cu sinceritate naivă drept providențială. Am început să simt cam de pe la a opta proză – care dă startul unei serii întregi de mizerabilisme răsuflate – că ceva începe să se fisureze, că vocea aceea atât de sinceră și tulburătoare ce mi-a adus aminte în multe momente de cele mai bune pasaje din Întâmplările lui Blecher sau de impresionismul filmelor lui Terence Davies – o voce încărcată de o oroare și de o mirare aproape patologice în fața unei realități ce-i apare veșnic hipertrofiată lui Bobiță – se pierde treptat, fiind înlocuită de una generică și neveridică, pentru ca să degenereze la final într-un soi de pastișă după Roth și Camus, la care se adaugă un strop de Welsh. Tătuțu rămâne însă un personaj monumental, dintre cele mai splendide cu care m-am întâlnit până acum în literatură, și-mi dau seama că prezența lui e de fapt pilastrul întregii construcții: odată cu dispariția sa, începe să se năruie întreg romanul.

[Јордан Kocevski) · Rating 5 out of 5]

If you live on the Balkans, or have lived through the communism/ socialism period, this book will be even more special to you.
I live in Macedonia, and still I could relate to so many things happening to the main character in Romania.
Besides that, the book captivated me with is narrative and style, leading me slowly through the growth of the main character, his coming of age, student days and eventually growing up.

It may not be everyone's cup of tea, but it sure was mine ;)

[Daniel · Rating 5 out of 5]

O serie de povestiri dureros de bune. La final, precum adevăratul KH, eroul nostru-antierou, face un gest suicidal, chiar dacă indirect, încercând astfel să-și înfrângă demonii acumulați din copilărie. Dacă reușește...?

[Aron Kerpel-Fronius · Rating 5 out of 5]

The Romanian Zhadan. And that's a massive compliment.

[Maria · Rating 4 out of 5]

M-am apucat să citesc cartea ca urmare a dezbaterii legate de rasism inițiată de Valeriu Nicolae.
Până spre final, credeam că știu cum mă raportez la carte.
Apoi a venit finalul și, odată cu el, acceptarea că naratorul Bobiță este de fapt un personaj odios. Nu e deloc un reper moral. Pe lângă faptul că este rasist, este și alcoolic, violent, misogin, vag homofob… asta ca să nu mai discut despre cum se referă la o fetiță care suferă de sindromul Down.
Din punctul de vedere al cititorului, este greu să accepți că personajul în care investești și pe care pare că îl vezi depășindu-și condiția, îndepărtându-se de mediul în care a crescut, trecând peste divorțul părinților, de fapt își ratează salvarea. Și deși fiecare capitol are semne clare că Bobiță nu este ok, pentru că anumite lucruri se temperează (printre altele și corelarea dintre “țigani” și “borâți”), pentru că în viața lui se întâmplă lucruri frumoase, te minți, ca cititor, că el se salvează.
Așa cum și Bobiță la rândul lui are mult timp o privire deformată, determinată de nostalgie, despre Tătuțu. Realitatea despre Tătuțu îl izbește în față tot așa cum și pe noi cititorii realitatea despre Bobiță ne izbește în față.

Nu e o carte pe care am citit-o repede sau ușor.
N-aș putea spune nici că mi-a plăcut în mod deosebit, deși este foarte bine scrisă.

Întâmplător însă, în lunile în care m-am cam luptat cu ea, am parcurs și biografia lui Matthew Perry. Și da, adicțiile și autodistrugerea lui Bobiță au semănat destul de mult cu parcursul actorului. Semn că autorul a făcut o treabă destul de bună și impresionantă legat de ilustrarea bolii în sine, dar și a stricăciunilor cauzate de dramelor din copilărie.

E o carte care merită citită, discutată și dezbătută. Doar că nu prin prisma rasismului.

[Book Whisperer · Rating 2 out of 5]

High exepctations, poor result. A lot of nonsense, a lot of places known only by the people from Bucharest, huge amount of useless details, characters brought up to end nowhere, places added out of the blue not mentioned previously. Later edit: More than that we get the same feeling as for other Romanian authors: they all write that everyone was against the communist regime, 9-10 years old kids were aware that toward the end of the regime something was about to happen, to change (which is not quite true, we did not care what was going on, we were only playing with our friends, the parents were avoiding to discuss any politics with us, they were simply trying to find some food and that was it, and I know this to be true because I was born in the same year as the author)

[Cătălina Andreea · Rating 5 out of 5]

“I-am explicat că îmi pare rău pentru tot, absolut tot ce se întâmplă, că m-aș da și eu pe mine afară de pe preș, dar că preșul meu e lipit cumva de piele”

“Creștea înăuntrul meu o mânie, transformată rapid în orele nopții în autocompătimire, în mila sfâșietoare pentru cel în care mă transformasem, pe care o simțeam față de lejeritatea cu care-l părăsisem pe acel tânăr slab, abia ieșit din facultate, plin de talent sau de presupus talent, de o sensibilitate bolnăvicioasă și de planuri care poate-i depășeau puterile. Mă irita tot ce avea legătură cu banii, ci realizările mele de agent, de editor, de soț sau de tată. Totul ar fi trebuit să arate altfel, pusesem toată energia pe care eram capabil s-o recoltez din mine într-o direcție care se arăta acum pustie, ca drumul învelit în praf fin care ducea dinspre sat spre plajă, în Sulina.”

[DM · Rating 5 out of 5]

Excelent.

[Stefan · Rating 3 out of 5]

O impletitura frumoasa de diapozitive din diferite momente ale vietii, incepand din copilarie, poposind prin adolescenta, ducandu-se usor spre adultul care, la fel ca si celelalte instantanee din viata lui, e inscris sub semnul ratarii pe anumite paliere ale vietii. O lectura care curge rapid si care mi-a facut clar pofta sa continui mai departe cu Abraxas.

[Diana Marinescu · Rating 3 out of 5]

Nu m-a prins și am tras serios de mine să o termin. Not really my genre.

[Evgeniya · Rating 2 out of 5]

Този роман е някакъв пост-соц Ървин Уелш-ски свят, който ни най-малко не ме вълнува. Щеше вероятно, ако бях на 19 примерно, но не съм.

В никакъв случай книгата не е лошо написана или зле преведена, напротив. Просто е безинтересна.