What do you think?
Rate this book
Confesiunile unui cafegiu
Culisele comertului socialist si arta supravietuirii in epoca Ceausescu. Gheorghe-Ilie Florescu (n. 1944) a invatat mestesugul pregatirii cafelei de la Avedis Carabelaian, unul dintre celebrii cafegii armeni care mai existau in Bucuresti la sfarsitul anilor '60. Devine el insusi cafegiu si totodata sef al magazinului de cafea si delicatese din str. Hristo Botev 10, unde avea drept clienti mari literati, actori sau medici bucuresteni, dar si personaje importante din Securitate si Militie ori alti privilegiati ai regimului. Dupa cutremurul din 1977, Armenasu, cum i se spunea, e numit seful unui urias complex comercial din Pantelimon, insa continua sa prepare „cafea Avedis“ intr-un magazin de pe str. Sfintilor. La mijlocul anilor '80 este arestat in „lotul cafea“ si are nefericita ocazie de a face cunostinta cu puscaria de drept comun din perioada tarzie a dictaturii. Din pozitia sa de comerciant, Florescu a cunoscut ca nimeni altul epoca ceausista.
503 pages, Paperback
First published January 1, 2008
37 people are currently reading
445 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 42 reviews
June 13, 2022
Că Confesiunile unui cafegiu (ca să mă exprim cacofonic) e scrisă enervant de prost, mi-am dat seama după primele pagini, ceea ce nu m-a împiedicat s-o citesc din scoarţă-n scoarţă. Motivul e probabil cel invocat de Cosmin Ciotloş în recenzia sa din România literară: cartea nu este o reuşită literară ci un eveniment de ordin documentar. Un (alt) document despre eterna şi fascinanta Românie, care nu se dezminte niciodată, indiferent de epocă, indiferent de regim.
Principalul interes ar consta de data asta în revelarea unei lumi dubioase, cea a gestionarilor şi a vânzătorilor în special de produse alimentare, ale căror afaceri le bănuiam cu toții fără să le cunoaştem dedesubturile: un păienjeniş de relaţii, un mecanism al pieţii negre fascinant în nemernicia lui, povestit de un maestru al sforăriilor care se consideră, cu o naivitate suspectă, un martir al sistemului.
Iată cum vede naratorul, candid, dar cu o logică impecabilă, lucrurile:
Și astfel gestionarul inveterat, baletînd printre legi şi decrete, admirator al reţetei caragialiene „pupă-i in bot şi-i papă tot”, mîndru, până la urmă, de ingeniozitatea cu care a reuşit să se descurce, îşi dă aere de martir balcanic, trecut prin puşcăriile comuniste, ceea ce a iritat pe mulţi cititori, ducînd la recenzii tăioase, din care nu lipsesc apelativele "jigodie" şi "şobolan".
Lipsită de talent literar, plină de ironii grosiere, de clişee iritante şi de familiarisme jenante, cartea este salvată totuşi, pe de o parte de abundența narativă, ca să zic așa, iar pe de alta, cum spuneam, de interesul documentar, în ciuda naratorului total necreditabil, care-şi albeşte mereu imaginea cînd nu-şi ridică de-a dreptul statuie. O lume controversată dar pitorească se iţeşte dintre pagini, adunînd de-a valma personalităţi literare, politice, artistice, nume răsunătoare gravitînd în jurul naratorului şi a „sublimei cafea Avedis”.
Pînă la urmă, era şi timpul să aflăm cîte ceva despre cei de a căror dispoziţie depindeam dacă nu voiam să ne întoarcem acasă cu sacoşa goală. Corupîndu-i cu mici atenţii şi astfel victimizîndu-i, nu-i aşa?
Principalul interes ar consta de data asta în revelarea unei lumi dubioase, cea a gestionarilor şi a vânzătorilor în special de produse alimentare, ale căror afaceri le bănuiam cu toții fără să le cunoaştem dedesubturile: un păienjeniş de relaţii, un mecanism al pieţii negre fascinant în nemernicia lui, povestit de un maestru al sforăriilor care se consideră, cu o naivitate suspectă, un martir al sistemului.
Iată cum vede naratorul, candid, dar cu o logică impecabilă, lucrurile:
Invidia, răutatea şi răzbunarea din partea unor conducători de Partid şi de Stat făcuseră ca acest om, deosebit de capabil, să fie arestat, judecat şi condamnat la pedeapsă penală pentru luare de mită. Desigur că era adevărat. Trăise în mijlocul oamenilor din comerţ, în special în mijlocul celor din alimentaţia publică, iar aceştia îl corupseseră.
Și astfel gestionarul inveterat, baletînd printre legi şi decrete, admirator al reţetei caragialiene „pupă-i in bot şi-i papă tot”, mîndru, până la urmă, de ingeniozitatea cu care a reuşit să se descurce, îşi dă aere de martir balcanic, trecut prin puşcăriile comuniste, ceea ce a iritat pe mulţi cititori, ducînd la recenzii tăioase, din care nu lipsesc apelativele "jigodie" şi "şobolan".
Lipsită de talent literar, plină de ironii grosiere, de clişee iritante şi de familiarisme jenante, cartea este salvată totuşi, pe de o parte de abundența narativă, ca să zic așa, iar pe de alta, cum spuneam, de interesul documentar, în ciuda naratorului total necreditabil, care-şi albeşte mereu imaginea cînd nu-şi ridică de-a dreptul statuie. O lume controversată dar pitorească se iţeşte dintre pagini, adunînd de-a valma personalităţi literare, politice, artistice, nume răsunătoare gravitînd în jurul naratorului şi a „sublimei cafea Avedis”.
Pînă la urmă, era şi timpul să aflăm cîte ceva despre cei de a căror dispoziţie depindeam dacă nu voiam să ne întoarcem acasă cu sacoşa goală. Corupîndu-i cu mici atenţii şi astfel victimizîndu-i, nu-i aşa?
March 20, 2018
Cartea are de fapt 2.5 stele..... am citit "Confesiunile..." cu un real interes al cuiva care nu a trăit acele vremuri, este o carte care descrie foarte bine cum se trăia in epoca de aur a României si mai ales cum se supraviețuia .....
Însă mi-a displăcut vocea mieroasa a autorului care dorește sa zugrăvească imaginea unui biet comerciant de cafea care a făcut numeroase învârteli de nevoie, pt ca așa erau acele vremuri......si care se erijează in victima a sistemului dar si ca fiind cel mai cel cafegiu al țării ...
Însă mi-a displăcut vocea mieroasa a autorului care dorește sa zugrăvească imaginea unui biet comerciant de cafea care a făcut numeroase învârteli de nevoie, pt ca așa erau acele vremuri......si care se erijează in victima a sistemului dar si ca fiind cel mai cel cafegiu al țării ...
December 10, 2019
În ciuda opiniei generale a publicului, lectura - deși voluminoasă - a fost mult mai ușor de parcurs decât m-am așteptat inițial. Cele 25 de capitole (din păcate fără titlu) au parcurs întreaga activitate de muncă a cafegiului Florescu sub Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, dar și în perioada de libertate post decembristă.
Finalul a fost savuros: plecat în vizită la băiatul cel mare în Canada și întors cu mari speranțe în țară pentru a face lucrurile „cum trebuie”, cafegiul până la urmă s-a reîntors în PNȚCD doar să fie sigur că „va fi acolo cineva să stingă lumina” (chestiunea în cauză se petrecea undeva prin 2004). Ulterior acesta a prezentat un manifest cu privire la cum ar arăta cafeneaua ideală: atât aspecte tehnice, cât și un loc în care să vină torționar cu victimă la un loc pentru concilierea trecutului ... un loc pentru artiști, ingineri, specialiști, dar și pentru clasa muncitoare.
E drept, am fost în repetate rânduri sceptic cu privire la puritatea prezentată față de propria persoană a autorului în timpul regimului inuman comunist. Dar întocmai cum a spus-o și el, în urma anilor din închisoare: încerci să mergi cu ei sau te lași răpus. Faptul că a ajutat diferite personalități cu delicatese ce se găseau cu dificultate în România este un semn de dizidență, după părerea mea, pe care mulți nu l-ar fi făcut vreodată. Din păcate la fel ca în cazul filosofului Șora lumea nu dorește să accepte că pot exista forme discrete de dizidență și fiind în interiorul sistemului corupt, nu doar în afara sau pe lângă acesta.
Că domnul Florescu a beneficiat de pe urma sistemului nu cred că este un lucru pe care acesta îl neagă. De altfel a și plătit pentru aceasta, cu greu, prin munca lungă, neîntreruptă și în final prin degradarea sănătății ce a culminat cu atacul cerebral, accentuate de perioada cât a fost în arest. Mulți dintre cititori ar considera, cu cinism, că aceasta a fost răsplata „meritată” de cafegiu. Departe de a încerca să-l judec - întrucât nu am nicio autoritate în această privință - am încercat să caut pe internet dacă a existat vreun dosar de colaborare cu Securitatea studiat la CNSAS. Până în momentul acesta nu am aflat nimic despre acest lucru, dar consider că arhivele sunt cele care ar putea să decidă dacă a fost colaborator sau victimă sau doar a încercat să supraviețuiască în sistem.
În fine, radiografia sistemului de comerț din România a fost savuroasă cu diferitele povești (confesiuni) pe alocului despre personalitățile de cultură și despre oamenii din sistem. În final îi voi acorda cinci stele acestei cărți, chiar dacă sunt de părere că unele paragrafe sunt exagerate; chiar dacă, probabil, domnul Florescu a fost mai pragmatic decât ne lasă să înțelegem în „servirea sa selectivă” a clientelei.
Îi ofer cinci stele pentru că, având doar studiile până la liceu, acest om a apreciat cultura și a reușit să scrie (în condiții ostile, cu mâna stângă, el fiind dreptaci, dar nemaiputând folosi acea mână de când a avut atacul cerebral) o carte bună și că, mai ales, și-a asumat riscul de a vorbi despre multe personalități care și acum mai sunt în viață.
Ce mi-ar plăcea ar fi să aflăm mai multe din dosarele CNSAS despre aceste lucruri, dar din păcate este un lucru destul de dificil.
Finalul a fost savuros: plecat în vizită la băiatul cel mare în Canada și întors cu mari speranțe în țară pentru a face lucrurile „cum trebuie”, cafegiul până la urmă s-a reîntors în PNȚCD doar să fie sigur că „va fi acolo cineva să stingă lumina” (chestiunea în cauză se petrecea undeva prin 2004). Ulterior acesta a prezentat un manifest cu privire la cum ar arăta cafeneaua ideală: atât aspecte tehnice, cât și un loc în care să vină torționar cu victimă la un loc pentru concilierea trecutului ... un loc pentru artiști, ingineri, specialiști, dar și pentru clasa muncitoare.
E drept, am fost în repetate rânduri sceptic cu privire la puritatea prezentată față de propria persoană a autorului în timpul regimului inuman comunist. Dar întocmai cum a spus-o și el, în urma anilor din închisoare: încerci să mergi cu ei sau te lași răpus. Faptul că a ajutat diferite personalități cu delicatese ce se găseau cu dificultate în România este un semn de dizidență, după părerea mea, pe care mulți nu l-ar fi făcut vreodată. Din păcate la fel ca în cazul filosofului Șora lumea nu dorește să accepte că pot exista forme discrete de dizidență și fiind în interiorul sistemului corupt, nu doar în afara sau pe lângă acesta.
Că domnul Florescu a beneficiat de pe urma sistemului nu cred că este un lucru pe care acesta îl neagă. De altfel a și plătit pentru aceasta, cu greu, prin munca lungă, neîntreruptă și în final prin degradarea sănătății ce a culminat cu atacul cerebral, accentuate de perioada cât a fost în arest. Mulți dintre cititori ar considera, cu cinism, că aceasta a fost răsplata „meritată” de cafegiu. Departe de a încerca să-l judec - întrucât nu am nicio autoritate în această privință - am încercat să caut pe internet dacă a existat vreun dosar de colaborare cu Securitatea studiat la CNSAS. Până în momentul acesta nu am aflat nimic despre acest lucru, dar consider că arhivele sunt cele care ar putea să decidă dacă a fost colaborator sau victimă sau doar a încercat să supraviețuiască în sistem.
În fine, radiografia sistemului de comerț din România a fost savuroasă cu diferitele povești (confesiuni) pe alocului despre personalitățile de cultură și despre oamenii din sistem. În final îi voi acorda cinci stele acestei cărți, chiar dacă sunt de părere că unele paragrafe sunt exagerate; chiar dacă, probabil, domnul Florescu a fost mai pragmatic decât ne lasă să înțelegem în „servirea sa selectivă” a clientelei.
Îi ofer cinci stele pentru că, având doar studiile până la liceu, acest om a apreciat cultura și a reușit să scrie (în condiții ostile, cu mâna stângă, el fiind dreptaci, dar nemaiputând folosi acea mână de când a avut atacul cerebral) o carte bună și că, mai ales, și-a asumat riscul de a vorbi despre multe personalități care și acum mai sunt în viață.
Ce mi-ar plăcea ar fi să aflăm mai multe din dosarele CNSAS despre aceste lucruri, dar din păcate este un lucru destul de dificil.
December 26, 2011
Mi-a placut cartea strict ca sursa de informatii despre o perioada aproape necunoscuta mie, care mi-au reamintit de balcoanele pe care era interzis sa le inchizi pentru ca se ingreuna blocul, de notiunile de “sef de magazin”, “gestionar”, “lipsa in gestiune”, “alimentara”, “gostat”, de cartusele de Kent care in cazul familiei mele era singular, pozitionat in vitrina, langa bibelouri, de pachetele primite din Libia. Dar nu mi-a placut de tovarasul Florescu, autorul roman si cafegiul armenas. Probabil pentru ca nu imi plac in mod deosebit Taurii, sau pentru ca nu imi plac cei care folosesc obsedant expresiile “l-am servit preferential”, “ ii cinstesc”, “cautam sa multumesc pe toata lumea”. Mai ales cand s-ar zice ca nu apreciezi chiar pe toata lumea, dar na…in vremuri grele te faci frate cu dracul pana treci puntea. Sau sa fie pentru ca ma enerveaza stilul in care ne asigura pe noi, cititorii, ca el si familia lui nu au dus lipsa de nimic, nici de carne, nici de ciocolata Vest- cum se spunea – nici de citrice, bauturi fine, de cafea ce sa mai spun. Foarte tare. Nu mai pot de bucurie ca domnul Florescu s-a descurcat atat de bine intr-o perioada atat de urata pentru cei mai multi dintre romani, cei care nu aveau acces la structurile de comert sau alimentatie publica.
Ar trebui poate sa cad din picioare de admiratie pentru elocventa domnului Florescu, un om cu o memorie excelenta si cu o stapanire de sine demna de Osho. Pentru ca asa ar trebui sa fac atunci cand citesc raspunsurile lungi de cate o pagina pe care le-ar fi dat securistilor care il anchetau, raspunsuri intodeauna coerente, decente, cu subiect si predicat, de parca aveau in fata cescute de cafea aburinde si citeau pe roluri sceneta de sfarsit de an scolar. Nu am reusit sa simt nici cea mai mica farama de emotie sau parere de rau pentru ce a suportat in inchisoare, pentru ca nu a tinut sa transmita niciun sentiment trait acolo unde altii erau doar oameni. Compar in fuga cu cateva pagini din Culorile Curcubeului a lui Goma si vad o mare diferenta. Goma simte, Florescu e un sef de magazin care s-a descurcat, a mers pe burta avand grija sa aiba mainile libere ca sa poata umple portbagaje de securisti, actori, scriitori, doctori si diversi care trebuiau unsi sa nu rugineasca si sa scartaie la eventuale intrebari incomode sau controale inopinate.
De fapt, momentul cel mai placut – pervers de placut – al cartii e cel in care, abia iesit din puscarie, domnul Florescu se intalneste cu un batran pe care nu l-a servit niciodata preferential dar care ii pupa mana de bucurie ca e inca in viata, pentru ca dupa aceea să vadă tot întâmplător pe unul din cei pentru care prăjea în mod special alune turcești bătându-i obrazul și regretând ca nu a fost impuscat.
Ar trebui poate sa cad din picioare de admiratie pentru elocventa domnului Florescu, un om cu o memorie excelenta si cu o stapanire de sine demna de Osho. Pentru ca asa ar trebui sa fac atunci cand citesc raspunsurile lungi de cate o pagina pe care le-ar fi dat securistilor care il anchetau, raspunsuri intodeauna coerente, decente, cu subiect si predicat, de parca aveau in fata cescute de cafea aburinde si citeau pe roluri sceneta de sfarsit de an scolar. Nu am reusit sa simt nici cea mai mica farama de emotie sau parere de rau pentru ce a suportat in inchisoare, pentru ca nu a tinut sa transmita niciun sentiment trait acolo unde altii erau doar oameni. Compar in fuga cu cateva pagini din Culorile Curcubeului a lui Goma si vad o mare diferenta. Goma simte, Florescu e un sef de magazin care s-a descurcat, a mers pe burta avand grija sa aiba mainile libere ca sa poata umple portbagaje de securisti, actori, scriitori, doctori si diversi care trebuiau unsi sa nu rugineasca si sa scartaie la eventuale intrebari incomode sau controale inopinate.
De fapt, momentul cel mai placut – pervers de placut – al cartii e cel in care, abia iesit din puscarie, domnul Florescu se intalneste cu un batran pe care nu l-a servit niciodata preferential dar care ii pupa mana de bucurie ca e inca in viata, pentru ca dupa aceea să vadă tot întâmplător pe unul din cei pentru care prăjea în mod special alune turcești bătându-i obrazul și regretând ca nu a fost impuscat.
June 17, 2011
Confesiunile unui cafegiu is difficult to review. On the one hand, it's an account of one of the survivors of the Communist regime in Romania, one who had access to some of the high officials between mid-1960s and late 1980s. As such, it's an important writ on an important topic, one that still raises heart-felt questions in the Romania of 2010s. On the other hand, it's difficult to tell where the story-teller has chosen to alter his memories; there are numerous signs that some of the material is not entirely or even not at all correct. As such, it's more a way to settle old accounts than a true memoir.
The book covers the long life of Gheorghe Florescu, with a focus on his being the owner of a small but highly regarded coffee shop in the center of Communist Bucharest. Confesiunile covers most of what I expected: the harsh reality of both daily and behind-bars life, the notorious and the less-known characters from the Romanian high-life, the country-affecting events that include the devastating tremor of 1977 and the regime-change of 1989. The book is surprisingly well-written, in a style that reminds me of Solzhenitsyn; this is no Kadare and certainly no Herta Müller. (It's also written in fake-polite Romanian, which only adds flavor.)
Two main parts attracted my interest in this book: the rise of Florescu through the ranks of "entrepreneurs", and the period spent by Florescu under arrest and in prison. The former is difficult to traverse for somebody who lived even just a bit in those days: it's a manual of corruption, encroaching, imposture, nepotism, laissez-faire, and mob-like activity; Florescu is a part of this machinery and profits from it. (The thought of reading about the adventures of yet another thief almost made me stop reading. I would have been wrong; to the careful reader, this part includes important and diverse material.) The part about the fall of Florescu is straightforward, given the topic: a bit about torture, a bit about a Kafkaesque judicial system, a bit about an overcrowded and careless prison system (although this reminded me more of a book I read when I was a kid, Papillon, than of the forced labor camps in Ivan Denisovich or Archipelago Gulag). Although thinner in content and space, I liked the view on the Revolution and the years after; although without an answer, Florescu asks many of the right questions. Major dislike: Florescu claims---and seems to believe it---that coffee and the lack thereof played an important role in the increased discontent in Romania.
All-in-all, it's a surprisingly good book and I'm glad I did not stop reading after the first hundred or so pages. Recommended if you have a strong background in books about Communism; beware of bias.
The book covers the long life of Gheorghe Florescu, with a focus on his being the owner of a small but highly regarded coffee shop in the center of Communist Bucharest. Confesiunile covers most of what I expected: the harsh reality of both daily and behind-bars life, the notorious and the less-known characters from the Romanian high-life, the country-affecting events that include the devastating tremor of 1977 and the regime-change of 1989. The book is surprisingly well-written, in a style that reminds me of Solzhenitsyn; this is no Kadare and certainly no Herta Müller. (It's also written in fake-polite Romanian, which only adds flavor.)
Two main parts attracted my interest in this book: the rise of Florescu through the ranks of "entrepreneurs", and the period spent by Florescu under arrest and in prison. The former is difficult to traverse for somebody who lived even just a bit in those days: it's a manual of corruption, encroaching, imposture, nepotism, laissez-faire, and mob-like activity; Florescu is a part of this machinery and profits from it. (The thought of reading about the adventures of yet another thief almost made me stop reading. I would have been wrong; to the careful reader, this part includes important and diverse material.) The part about the fall of Florescu is straightforward, given the topic: a bit about torture, a bit about a Kafkaesque judicial system, a bit about an overcrowded and careless prison system (although this reminded me more of a book I read when I was a kid, Papillon, than of the forced labor camps in Ivan Denisovich or Archipelago Gulag). Although thinner in content and space, I liked the view on the Revolution and the years after; although without an answer, Florescu asks many of the right questions. Major dislike: Florescu claims---and seems to believe it---that coffee and the lack thereof played an important role in the increased discontent in Romania.
All-in-all, it's a surprisingly good book and I'm glad I did not stop reading after the first hundred or so pages. Recommended if you have a strong background in books about Communism; beware of bias.
February 15, 2015
Am vrut si asteptat sa citesc aceasta carte inca de la aparitia ei, din 2008, iar cand am reusit, in sfarsit, sa fac rost de ea n-am mai putut s-o las din mana. E o lectura interesanta si captivanta, nu numai pentru incursiunea fascinanta in lumea cafelei (despre care aceasta carte, in mod firesc, abunda in detalii), cat si pentru tabloul convingator al unei epoci, cea comunista din vremea lui Ceausescu, surprinsa din perspectiva unui comerciant tracasat, care a incercat permanent sa "navigheze" lin si "cu capul la cutie" prin lumea corupta si puternic centralizata a comertului comunist.
Autorul isi povesteste frust viata, cu bunele si relele din ea, iar invataturile care se pot trage din aceasta carte sunt numeroase, in special in ceea ce priveste vechea vorba romaneasca care spune ca nu e bine "sa te-ntinzi mai mult decat ti-e plapuma". Culmea, desi Gh. Florescu pare sa fi facut asta toata viata lui, cafegiul tot n-a reusit sa scape din furcile caudine ale anchetelor Securitatii, finalizate prost pentru el, cu o condamnare la 11 ani de inchisoare, din care a facut vreo 3. Florescu suprinde "in toata splendoara" sa sistemul concentrationar al unui comunism tarziu, precum si metodele abuzive si intimidante utilizate de lucratorii din Securitate si Militie.
Pentru un literat si scriitor amator, cum e Florescu, acesta este un volum autobiografic bine scris, antrenant, in care s-au pus mult nerv si atentie la detalii, dar din care se desprinde si o anumita atitudine senina asupra trecerii timpului si a vietii omului pe pamant, om care, spre final de drum, e bine sa stie despre el ca, in vorbele autorului, "n-a facut umbra pamantului degeaba".
Autorul isi povesteste frust viata, cu bunele si relele din ea, iar invataturile care se pot trage din aceasta carte sunt numeroase, in special in ceea ce priveste vechea vorba romaneasca care spune ca nu e bine "sa te-ntinzi mai mult decat ti-e plapuma". Culmea, desi Gh. Florescu pare sa fi facut asta toata viata lui, cafegiul tot n-a reusit sa scape din furcile caudine ale anchetelor Securitatii, finalizate prost pentru el, cu o condamnare la 11 ani de inchisoare, din care a facut vreo 3. Florescu suprinde "in toata splendoara" sa sistemul concentrationar al unui comunism tarziu, precum si metodele abuzive si intimidante utilizate de lucratorii din Securitate si Militie.
Pentru un literat si scriitor amator, cum e Florescu, acesta este un volum autobiografic bine scris, antrenant, in care s-au pus mult nerv si atentie la detalii, dar din care se desprinde si o anumita atitudine senina asupra trecerii timpului si a vietii omului pe pamant, om care, spre final de drum, e bine sa stie despre el ca, in vorbele autorului, "n-a facut umbra pamantului degeaba".
August 17, 2017
Nu mai e o surpriză pentru nimeni că noi, ca nație, avem o mică obsesie când vine vorba de a povesti la infinit despre vremea comunismului. Si bine facem, căci n-a fost o periodă taman ușoară. Acea perioadă a fost atât de diferită de ceea ce trăim si experimentăm astăzi încât e foarte posibil ca noua generație să creadă că poveștile din comunism sunt niște exagerări ceva mai mari decât poveștile cu zombi.
Cu toate că a fost o perioadă dificilă, am senzația că multe filme românești nu reușesc să se desprindă de această perioadă. E un subiect recurent.
Chiar dacă am văzut multe filme românești pe această temă, citind această carte am învățat multe lucruri noi, pe care nu le știam si nici măcar nu le bănuiam.
Stilul de a scrie a lui Florescu nu este unul deosebit, pe alocuri poate fi chiar ușor plictisitor, însă pentru că descrie societatea din acele vremuri din perspectiva unui comerciant, aduce ceva inedit.
E o carte interesantă, pe care am și recomandat-o unor prieteni.
Cu toate că a fost o perioadă dificilă, am senzația că multe filme românești nu reușesc să se desprindă de această perioadă. E un subiect recurent.
Chiar dacă am văzut multe filme românești pe această temă, citind această carte am învățat multe lucruri noi, pe care nu le știam si nici măcar nu le bănuiam.
Stilul de a scrie a lui Florescu nu este unul deosebit, pe alocuri poate fi chiar ușor plictisitor, însă pentru că descrie societatea din acele vremuri din perspectiva unui comerciant, aduce ceva inedit.
E o carte interesantă, pe care am și recomandat-o unor prieteni.
Read
May 24, 2014Ce katarsis am avut cand in sfarsit gainarul a dat piept cu sistemul pe care il hulea dar care l-a facut domn cu relatii :))))
March 5, 2023
Pierdere de timp
February 14, 2021
Pentru noua generație o lume străină, care fascinează pentru că e pusă în continuitate cu societatea de azi. Vedem lumea care ne-a format părinții, iar lucruri pe care le percepeam obscur, ca mitologica „mafie securistă” și restratificarea puterii după 1989, capătă contur.
Mult text e cu valoare documentară scăzută - care doctor a trăit la adresa cutare sau cât costa kilogramul de cafea - însă important pentru memoria și nostalgia personală. Iar chiar de la început trebuie să suferi scurta istorie a ramurilor de familie și este evident că autorul nu este un scriitor, dar compensează mai târziu prin tonicitate când ajunge la partea cu adevărat interesantă a memoriilor: cum funcționa feuda comunistă numită Republica Socialistă România. De acolo am rămas lipit de pagini fără să mai dorm sau să mai mănânc.
Este povestea unei distopii reale, a țării sub stăpânirea unei hoarde mongole. Cei care dețin puterea prădează literalmente, servindu-se gratuit și după plac din stocurile de marfă, iar asupra populației au drept de viață și de moarte. Florescu oferă imagini din două perspective: odată ca gestionar în sistemul de comerț al alimentelor, apoi ca acuzat și condamnat de către justiția comunistă. Ne aduce în decembrie 1989 deja blazați și cinici în fața entuziasmului tinerilor care manifestau pentru democrație, dar optimiști pentru viitor.
Mult text e cu valoare documentară scăzută - care doctor a trăit la adresa cutare sau cât costa kilogramul de cafea - însă important pentru memoria și nostalgia personală. Iar chiar de la început trebuie să suferi scurta istorie a ramurilor de familie și este evident că autorul nu este un scriitor, dar compensează mai târziu prin tonicitate când ajunge la partea cu adevărat interesantă a memoriilor: cum funcționa feuda comunistă numită Republica Socialistă România. De acolo am rămas lipit de pagini fără să mai dorm sau să mai mănânc.
Este povestea unei distopii reale, a țării sub stăpânirea unei hoarde mongole. Cei care dețin puterea prădează literalmente, servindu-se gratuit și după plac din stocurile de marfă, iar asupra populației au drept de viață și de moarte. Florescu oferă imagini din două perspective: odată ca gestionar în sistemul de comerț al alimentelor, apoi ca acuzat și condamnat de către justiția comunistă. Ne aduce în decembrie 1989 deja blazați și cinici în fața entuziasmului tinerilor care manifestau pentru democrație, dar optimiști pentru viitor.
September 5, 2019
Vai, Humanitas, cum ai putut sa publici o astfel de carte!? Este atat de prost scrisa, cu atat de multe erori si greseli incat ma intreb daca chiar a trecut prin mana unui redactor. Autorul reuseste sa-i tina minte (si sa ni enumere) pe toti angajatii locurilor de munca prin care a fost, pe toti medicii care i-au fost clienti, toti detinutii si gardienii din inchisoare, dar nu poate povesti de doua ori la fel( si uneori de 3-4 ori) aceeasi intamplare. Daca e sa-l crezi cafea ca el nu mai facea nimeni pe lume si toata Romania comunista ( care-si permitea) era clientul lui, iar el era singurul om cinstit din comunism. Daca Gheorghe Florescu chiar a avut o poveste de spus si este macar pe sfert omul care isi zice ca e acest lucru se pierde in noianul de laudarosenii si amanunte fara cap si coada din care este alcatuita cartea asta.
June 30, 2019
Doua stele /Paralele...Da, doar atât de data asta, și mai mult pentru inițiativa de a documenta epoca aceea. 😊 Pe scurt: e povestită ca și cum un nostalgic al vremurilor acelora vrea să îți redea tot, dintr-o dată, pe nerăsuflate : "Când m-am născut, a picat o bomba, și străzile erau x, y, z, si pe le trăiau greci, armeni, români, și apropo, rudele mele au fost implicate în asta și cealaltă, și pe mine ma fascina universul cafelei" etc etc. Am rezistat eroic 19 pagini complete, apoi am dat skip, negoț, skip, comunism împănat cu evenimente paralele, apoi evenimente din trecut și m-am cam oprit, pentru ca există literatură mult mai valoroasă, de la noi și din lumea largă - Rusia, Germania, America de Sud, Africa, China - cu care îmi pot îmbogăți timpul 😊 Ceea ce va doresc și Dumneavoastră.
September 25, 2020
N-am mai citit demult o carte așa de plicticoasă și de prost scrisă:
- stil lipsit de substanță și de coerență
- sute de mii de personaje episodice prezentate cu nume, prenume, funcție, studii, stare civilă, legături de rudenie etc. Mă îndoiesc că autorul i-a putut ține minte pe toți.
- lăudăroșenia autorului, care se prezintă drept cel mai cel cafegiu
- atitudinea autorului de genul “nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”, deși a dus-o bine sub comuniști.
- stil lipsit de substanță și de coerență
- sute de mii de personaje episodice prezentate cu nume, prenume, funcție, studii, stare civilă, legături de rudenie etc. Mă îndoiesc că autorul i-a putut ține minte pe toți.
- lăudăroșenia autorului, care se prezintă drept cel mai cel cafegiu
- atitudinea autorului de genul “nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”, deși a dus-o bine sub comuniști.
April 29, 2020
Am primit această carte în 2017 de la un prieten și de atunci tot am încercat să o citesc - sub nicio formă nu se lipea de mine și cumva m-am resemnat că nu o voi citi niciodată...până acum câteva zile când am pus din nou mâna pe ea și nu am mai lasat-o până nu am ajuns la ultima pagină.
Deși nu este extraordinar de coerent scrisă și pe alocuri plictisitoare, Confesiunile unui cafegiu îți captează inevitabil atenția pentru că te trimite într-o lume care îți explică de ce România nu își poate depăși condiția nici la momentul prezent. Domnul Florescu este un personaj, însă acel personaj "uns cu toate alifiile", care are relații peste tot și care într-un final este mușcat de câinele pe care l-a hrănit cu atâta "afecțiune" o perioadă îndelungată de timp. Nu îmi pot scoate din minte niște episoade - la prima întâlnire cu Securitatea, deși susține că nu a semnat un angajament de colaborare, autorul totuși îi spune maiorului Pandele că este profund impresionat de încrederea acordată - sau la un moment dat după ce "servește" un personaj relevant autorul spune că va face acest lucru ori de câte ori i se solicită pentru că s-ar putea să fie necesară întoarcerea serviciului la un moment dat, fiul de năpârcă ajungând să fie slugă la niște oameni pe care în suflet aparent îi disprețuia profund. Autorul se întreabă retoric : cine ar fi crezut că un fiu de deținut politic îi va servi în acest mod pe cei mai groaznici torționari din regimul comunist?
Cartea te plimbă prin tot circuitul comerțului din Bucureștiul anilor 70-80, în special cel cu cafea, explică "legăturile bolnăvicioase" cu securitatea și sistemul care era organizat ca o mafie condusă de zeul banului; ajungi în beciurile securității și citești despre condițiile de trai de la Jilava și constați că personajele comuniste s-au reinventat ca pasărea Pheonix în democrație și încă ocupă scena principală din viața politică, economică și socială a patriei chiar și astăzi. Cred că cea mai ilustrativă concluzie din această carte este situată din punct de vedere temporal la momentul decembrie 89: în timp ce autorul participa la Revoluție îi spune prietenei fiului său că trebuie să meargă acasă pentru că zarurile au fost aruncat, sunt aceiași oameni - lupul își schimbă părul, dar năravul ba.
Deși nu este extraordinar de coerent scrisă și pe alocuri plictisitoare, Confesiunile unui cafegiu îți captează inevitabil atenția pentru că te trimite într-o lume care îți explică de ce România nu își poate depăși condiția nici la momentul prezent. Domnul Florescu este un personaj, însă acel personaj "uns cu toate alifiile", care are relații peste tot și care într-un final este mușcat de câinele pe care l-a hrănit cu atâta "afecțiune" o perioadă îndelungată de timp. Nu îmi pot scoate din minte niște episoade - la prima întâlnire cu Securitatea, deși susține că nu a semnat un angajament de colaborare, autorul totuși îi spune maiorului Pandele că este profund impresionat de încrederea acordată - sau la un moment dat după ce "servește" un personaj relevant autorul spune că va face acest lucru ori de câte ori i se solicită pentru că s-ar putea să fie necesară întoarcerea serviciului la un moment dat, fiul de năpârcă ajungând să fie slugă la niște oameni pe care în suflet aparent îi disprețuia profund. Autorul se întreabă retoric : cine ar fi crezut că un fiu de deținut politic îi va servi în acest mod pe cei mai groaznici torționari din regimul comunist?
Cartea te plimbă prin tot circuitul comerțului din Bucureștiul anilor 70-80, în special cel cu cafea, explică "legăturile bolnăvicioase" cu securitatea și sistemul care era organizat ca o mafie condusă de zeul banului; ajungi în beciurile securității și citești despre condițiile de trai de la Jilava și constați că personajele comuniste s-au reinventat ca pasărea Pheonix în democrație și încă ocupă scena principală din viața politică, economică și socială a patriei chiar și astăzi. Cred că cea mai ilustrativă concluzie din această carte este situată din punct de vedere temporal la momentul decembrie 89: în timp ce autorul participa la Revoluție îi spune prietenei fiului său că trebuie să meargă acasă pentru că zarurile au fost aruncat, sunt aceiași oameni - lupul își schimbă părul, dar năravul ba.
Read
January 11, 2021Read it twice.
Am împrumutat-o cuiva, nu mi-a mai dat-o, mi-a luat una nouă şi mi-a obţinut chiar
un autograf de la autor, apoi am împrumutat-o şi pe-aceasta şi n-am s-o mai văd vreodată returnată.
Este admirabilă ambiţia şi veşnica neosteneală a protagonistului-autor, îl puteţi încă prinde la prăvălia delicateseflorescu.ro, însă omul nu cred că mai are chef chiar de toată lumea, obişnuinţele din carte se pare că şi le-a păstrat. :) Măcar să vedeţi o legendă vie cum vă vorbeşte despre ceea ce se pricepe cel mai bine: negoţ, cafea, combinaţia dâmboviţeană, luptă pentru supravieţuire sub orice condiţii/ vremuri.
Am împrumutat-o cuiva, nu mi-a mai dat-o, mi-a luat una nouă şi mi-a obţinut chiar
un autograf de la autor, apoi am împrumutat-o şi pe-aceasta şi n-am s-o mai văd vreodată returnată.
Este admirabilă ambiţia şi veşnica neosteneală a protagonistului-autor, îl puteţi încă prinde la prăvălia delicateseflorescu.ro, însă omul nu cred că mai are chef chiar de toată lumea, obişnuinţele din carte se pare că şi le-a păstrat. :) Măcar să vedeţi o legendă vie cum vă vorbeşte despre ceea ce se pricepe cel mai bine: negoţ, cafea, combinaţia dâmboviţeană, luptă pentru supravieţuire sub orice condiţii/ vremuri.
October 8, 2016
Am apreciat volumul ptr valoarea lui istorico-documentara si nu ptr cea literara. Este continuarea aproape fireasca ptr "Intre Capsa si Corso".... ptr negustorul Sarkis din Medgidia lui C. Teodorescu ... sau o varianta la "Si eu am trait in comunism"!
5 stele pentru curajul cafegiului Florescu de a veni cu "oglinzile adevarului" pentru:
- poporul roman, care este unul parca genetic inclinat/predispus spre coruptie, spre ocolirea legilor sau a oricarui fel de norme;
Sa ma explic, simplificand (barbar): in secolul "fanariot", trecand prin domniile pamantene si Regulamentul Organic, orice dregatorie se vinde/cumpara, iar "pitacele" domnesti raman simple documente fara valoare; trecem la Carol I si Ferdinand, cand ministrii sunt condamnati ptr "afaceri oneroase"; si ajungem la "Colivia comunista care i-a invatat pe multi sa-si astepte tainul"!
Nu zic ca in alte parti nu exista acest fenomen, dar parca la noi face parte intrinsec din fibra nationala!
- regimul comunist totalitar;
Desi vroia sa aboleasca clasele sociale, regimul a creat o categorie de supra-oameni, cu drept de viata si de moarte asupra celorlalti.
Uneori, apar si "stapani" decazuti in bolgiile infernului ... and justice for all!
- "omul" Florescu;
Desi partas si complice al sistemului vicios si viciat, "Armenasul" nostru contribuie inca putin la alungarea "nostalgiilor" si "irumperea" adevarului ...
ps. pot confirma valoarea cafegiului Florescu; de cate ori am avut prilejul, in ultimii 3 ani, m-am bucurat de calitatea Avedis :-) Recomand!
5 stele pentru curajul cafegiului Florescu de a veni cu "oglinzile adevarului" pentru:
- poporul roman, care este unul parca genetic inclinat/predispus spre coruptie, spre ocolirea legilor sau a oricarui fel de norme;
Sa ma explic, simplificand (barbar): in secolul "fanariot", trecand prin domniile pamantene si Regulamentul Organic, orice dregatorie se vinde/cumpara, iar "pitacele" domnesti raman simple documente fara valoare; trecem la Carol I si Ferdinand, cand ministrii sunt condamnati ptr "afaceri oneroase"; si ajungem la "Colivia comunista care i-a invatat pe multi sa-si astepte tainul"!
Nu zic ca in alte parti nu exista acest fenomen, dar parca la noi face parte intrinsec din fibra nationala!
- regimul comunist totalitar;
Desi vroia sa aboleasca clasele sociale, regimul a creat o categorie de supra-oameni, cu drept de viata si de moarte asupra celorlalti.
Uneori, apar si "stapani" decazuti in bolgiile infernului ... and justice for all!
- "omul" Florescu;
Desi partas si complice al sistemului vicios si viciat, "Armenasul" nostru contribuie inca putin la alungarea "nostalgiilor" si "irumperea" adevarului ...
ps. pot confirma valoarea cafegiului Florescu; de cate ori am avut prilejul, in ultimii 3 ani, m-am bucurat de calitatea Avedis :-) Recomand!
Read
January 12, 2014Cat de actuala mai e cartea asta aparuta in 2008? Magistral de actuala, daca e sa ne luam in serios. Si mai pe scurt, tragand o linie dupa toate povestile din & despre comunism si punand in oglinda cartea lui Florescu, mai ca-ti vine sa le transmiti cordial: Fuck the cool, arata-mi toata povestea! Imaginea Securitatii si a sistemului comunist reconstruit cotidian de celelalte e ghiocel de pus in piept pe langa thrillerul horror, olteneste descris de Florescu, adica detasat pana la proverbial, ironic, sucar. Piramida spagii, a relatiilor, a minciunii si a delapidarii fara prea mari ocolisuri alcatuiesc un Turn Babel la a carui propasire contribuie cu mic, cu mare si de cele mai multe ori fiecare pe limba lui piere. (http://bookaholic.ro/confesiunile-caf...)
March 21, 2015
O reintoarcere in timp, in perioada comunista. Am reusit cu greu sa trec de primele pagini pana am reusit sa inteleg mesajul si valoarea acestei carti. Spiritul comunist inca se mai regaseste si astazi in Romania aproape peste tot: in felul oamenilor de a gandi, in modul cum sunt rezolvate lucrurile, in institutiile de stat. Usor usor isi face aparitia si spritul liber. Insa spiritul Avedis, despre care Gheorghe Florescu vorbeste in aceasta carte, eu una nu l-am trait niciodata, nici macar nu l-am atins tangential. Cred ca in acest spirit au trait oamenii care au apucat sa traiasca o parte a vietii lor inainte de comunism. Noi restul din pacate acum ca suntem mai liberi ne-am mutat la mall unde nici nu poate fi vorba de "Avedis style".
December 22, 2016
Recomand tuturor aceasta carte daca vor sa afle mai mult despre mafiile comuniste si nu numai :)
August 25, 2022
Victime d'un sacré refroidissement, frustration de ne pas avancer dans des dizaines de lectures en cours, dont notamment la lumineuse petite dame de la grande maison de Jack London, je décline systématiquement toute invitation amicale à prendre un café. Une très vieille connaissance, personne que j'admire par ailleurs pour sa grande force de travail, ignorant cependant mon renoncement au café, que j'ai remplacé si judicieusement par du thé vert depuis des années, m'a élégamment transmis ce délicieux cadeau. Désespérant probablement de ne pas me voir arriver, comme prévu, à Bucarest (what else ?) elle m'a transmis le livre de confessions de Gheorghe Florescu, m'obligeant ainsi à m'asseoir pour le prendre enfin, ce café virtuel.
Je reconnais une certaine malice, dans la mesure où le Hadji Tudose m'ayant servi d'alibi à l'ajournement de ce rendez-vous apparaît furtivement dans les premières pages, puisque l'auteur a des liens très intimes avec l'église de la Trinité, personnage de la nouvelle de Barbu Delavrancea, et plus ou moins symbole d'une concorde communautaire rare en Roumanie et qu'on retrouve ici. le vrai plaisir de cette lecture est pourtant dans ce style très simple et linéaire d'une narration des tribulations d'un expert en café dans la Roumanie des années 1944 à 2008. Ayant personnellement passé des heures entières dans des files d'attente pour quelqu'un pour un achat d'oranges ou de bananes alors que je n'avais pas dix ans, je lis aujourd'hui ce témoignage sur les coulisses du commerce, notamment des produits importés dans les années de pénurie alimentaire sous le communisme. Mais l'intérêt réside aussi dans l'humilité du ton, qui rend constamment hommage aux maîtres qui ont su transmettre leur savoir-faire, comme l'Arménien Avedis Carabelaian, négociant en café et torréfacteur artisanal, qui a cédé à l'auteur bien plus que son fonds de commerce. Au bout d'une centaine de pages, quelques apologues sur les lois incontournables du commerce (élémentaire, mon cher Watson !) expriment admirablement l'émotion de la reconnaissance due à ceux qui nous précèdent dans la passion professionnelle.
Malgré mon peu d'habitude, je prends cependant pleinement conscience du caractère historique et très politique de ces confessions. L'aspect documentaire m'apparaît dès lors précieux et en cela l'auteur peut être rassuré : une personne au moins aura lu ce que sa main gauche, victorieuse de l'indisponibilité de la droite, causée par un accident vasculaire cérébral en 1990, a déposé sur papier. Pour rédiger cette brève critique, j'ai utilisé quant à moi un logiciel de reconnaissance vocale, et plusieurs tasses de matcha à l'odeur et à la saveur d'un café qui a su "faire parler les chevaux" (cf. p. 116).
Je reconnais une certaine malice, dans la mesure où le Hadji Tudose m'ayant servi d'alibi à l'ajournement de ce rendez-vous apparaît furtivement dans les premières pages, puisque l'auteur a des liens très intimes avec l'église de la Trinité, personnage de la nouvelle de Barbu Delavrancea, et plus ou moins symbole d'une concorde communautaire rare en Roumanie et qu'on retrouve ici. le vrai plaisir de cette lecture est pourtant dans ce style très simple et linéaire d'une narration des tribulations d'un expert en café dans la Roumanie des années 1944 à 2008. Ayant personnellement passé des heures entières dans des files d'attente pour quelqu'un pour un achat d'oranges ou de bananes alors que je n'avais pas dix ans, je lis aujourd'hui ce témoignage sur les coulisses du commerce, notamment des produits importés dans les années de pénurie alimentaire sous le communisme. Mais l'intérêt réside aussi dans l'humilité du ton, qui rend constamment hommage aux maîtres qui ont su transmettre leur savoir-faire, comme l'Arménien Avedis Carabelaian, négociant en café et torréfacteur artisanal, qui a cédé à l'auteur bien plus que son fonds de commerce. Au bout d'une centaine de pages, quelques apologues sur les lois incontournables du commerce (élémentaire, mon cher Watson !) expriment admirablement l'émotion de la reconnaissance due à ceux qui nous précèdent dans la passion professionnelle.
Malgré mon peu d'habitude, je prends cependant pleinement conscience du caractère historique et très politique de ces confessions. L'aspect documentaire m'apparaît dès lors précieux et en cela l'auteur peut être rassuré : une personne au moins aura lu ce que sa main gauche, victorieuse de l'indisponibilité de la droite, causée par un accident vasculaire cérébral en 1990, a déposé sur papier. Pour rédiger cette brève critique, j'ai utilisé quant à moi un logiciel de reconnaissance vocale, et plusieurs tasses de matcha à l'odeur et à la saveur d'un café qui a su "faire parler les chevaux" (cf. p. 116).
March 3, 2022
În ziua de 7 mai 1944 pe la prânz, pe strada Trinităţii, dinspre Spitalul Caritas spre Biserica Sfânta Treime, mergea un dric cu patru sicrie. În spatele dricului păşea un om în jur de 45 de ani. Se numea Ion Popescu, era fiul cel mic al preotului-paroh Nicolae. Domiciliul său era în Regie. Cu o zi înainte, Regia şi întreaga zonă a Gării de Nord fuseseră bombardate masiv de aviaţia anglo-americană. Pierderile umane şi materiale au fost însemnate. Ion Popescu, soţia sa şi cei trei copii se retrăseseră în timpul bombardamentului în adăpostul antiaerian. La semnalul de încetare a alarmei aeriene, lumea a început să evacueze adăpostul. Pentru siguranţă, familia Popescu s-a îndreptat spre ieşirea din spate. Fiind mare aglomeraţie, Ion Popescu l-a luat pe băiatul cel mic, Radu, şi s-a îndreptat spre intrarea principală. La un moment dat, băiatul de patru ani a fugit de lângă tatăl său spre maică-sa şi cele două surori. Când se pregăteau să iasă, unul din avioanele ce survolau zona a lansat o bombă. Întreg spatele adăpostului a fost distrus, iar doamna Popescu şi cei trei copii şi-au pierdut viaţa.
Puternic marcat de această tragedie, Ion Popescu a ajuns în faţa bisericii, pentru slujba de înmormântare. În acel moment, dintr-o curte din apropiere au ieşit două femei, Maria Florescu şi servitoarea sa Lina, împreună cu un băieţel de patru ani, Ion, fiul Măriei. Maria era soţia lui Traian Florescu, fiul cel mare al Floricăi, sora lui Ion Popescu. Preotul Nicolae avusese opt copii; Florica era cel mai mare, iar Ion, cel mai mic. Maria Florescu era gravidă în luna a noua, iar tragedia abătută asupra familiei sale o şocase. După slujbă, Maria s-a dus acasă şi nu a închis ochii toată noaptea.
Puternic marcat de această tragedie, Ion Popescu a ajuns în faţa bisericii, pentru slujba de înmormântare. În acel moment, dintr-o curte din apropiere au ieşit două femei, Maria Florescu şi servitoarea sa Lina, împreună cu un băieţel de patru ani, Ion, fiul Măriei. Maria era soţia lui Traian Florescu, fiul cel mare al Floricăi, sora lui Ion Popescu. Preotul Nicolae avusese opt copii; Florica era cel mai mare, iar Ion, cel mai mic. Maria Florescu era gravidă în luna a noua, iar tragedia abătută asupra familiei sale o şocase. După slujbă, Maria s-a dus acasă şi nu a închis ochii toată noaptea.
July 22, 2023
N-am putut termina cartea.
Prea densă pentru mine, cu prea multe nume - unele presupun că au fost cunoscute în epocă, dar mie nu-mi spuneau nimic. Unele „personaje” sunt creionate doar cu un nume și o preferintă, restul presupunându-se cunoscut (ca și cum ai fi spus Elena Ceaușescu și toată lumea ar trebui să știe despre cine e vorba).
M-am oprit după cam 200 de pagini (din 500) pentru că nu mai știam cine era cine și de unde se lega firul fiecaruia.
Ințeleg că acesta este specificul unei carți de tip flux de memorie, dar pentru mine a devenit obositor așa că am renunțat la ea.
Am avut, pe parcursul celor 200 de pagini, tot felul de obiecții legate de moralitatea autorului. Intelectual înțeleg că așa era mediul „afacerist” din perioada comunistă, dar nu pot să-l admir pentru felul în care s-a „descurcat” la fel de mult precum se admiră el însuși. Nu văd ceva de admirat în capacitatea de a plasa cafea mucegăită sau rață stricată. Probabil pentru că am crescut făcând parte din grupul celor care „primeau” produsele stricate, fără pile, cunoștințe și relații.
Prea densă pentru mine, cu prea multe nume - unele presupun că au fost cunoscute în epocă, dar mie nu-mi spuneau nimic. Unele „personaje” sunt creionate doar cu un nume și o preferintă, restul presupunându-se cunoscut (ca și cum ai fi spus Elena Ceaușescu și toată lumea ar trebui să știe despre cine e vorba).
M-am oprit după cam 200 de pagini (din 500) pentru că nu mai știam cine era cine și de unde se lega firul fiecaruia.
Ințeleg că acesta este specificul unei carți de tip flux de memorie, dar pentru mine a devenit obositor așa că am renunțat la ea.
Am avut, pe parcursul celor 200 de pagini, tot felul de obiecții legate de moralitatea autorului. Intelectual înțeleg că așa era mediul „afacerist” din perioada comunistă, dar nu pot să-l admir pentru felul în care s-a „descurcat” la fel de mult precum se admiră el însuși. Nu văd ceva de admirat în capacitatea de a plasa cafea mucegăită sau rață stricată. Probabil pentru că am crescut făcând parte din grupul celor care „primeau” produsele stricate, fără pile, cunoștințe și relații.
January 3, 2019
Dacă vă mai amintiţi - şi mai ales, dacă nu vă mai amintiţi! - cozile la alimente de bază, cartela de pîine, ulei şi zahăr, înlocuitorii de cafea, de unt, de ulei... de toate, din comunism, cartea de faţă vi le arată pe toate. Şi încă mai mult decît atît! Este o cronică foarte detaliată a vremurilor, prin prisma autorului, o radiografie a meseriei de comerciant de delicatese, o istorie politico-literară.
Autorul, fără pretenţii de scriitor, reuşeşte să redea lucrurile în notă uneori ironică, alteori virulentă, uneori glumeaţă, alteori aşa cum spune titlul cărţii, tonul devine confesiv. Este doar - o spune cu modestie chiar el - un om contemporan cu mari nume artistico-literare, pe care îi şi cunoaşte personal, dar şi, mai apoi, cu torţionarii comunişi care au făcut multe victime, uneori fără a fi pedepsiţi.
Autorul, fără pretenţii de scriitor, reuşeşte să redea lucrurile în notă uneori ironică, alteori virulentă, uneori glumeaţă, alteori aşa cum spune titlul cărţii, tonul devine confesiv. Este doar - o spune cu modestie chiar el - un om contemporan cu mari nume artistico-literare, pe care îi şi cunoaşte personal, dar şi, mai apoi, cu torţionarii comunişi care au făcut multe victime, uneori fără a fi pedepsiţi.
May 5, 2017
Se pot spune multe despre autor si stilul sau de a scrie si a gandi, este usor sa judecam comportamentele din acele vremuri din pozitia comoda si confortabila in care ne aflam acum (comparativ cu regimul comunist). Personal, am trait cu sufletul la gura intamplarile din roman, avand pe parcurs si cateva momente de tristete profunda realizand cat de grav a fost afectata societatea romaneasca de comunism cu efecte vizibile pana in ziua de azi.
De asemenea recomand si cafeaua domnului, cu adevarat sublima....
De asemenea recomand si cafeaua domnului, cu adevarat sublima....
May 13, 2018
Despre proverbialele cozi la alimente din epoca ceaușistă s-a tot scris, însă e prima descriere cu lux de amănunte a dedesubturilor lumii gestionarilor, șefilor de depozite, de aprovizionare, de magazine. Despre vina pe care o poartă Florescu pentru a fi fost parte dintr-un sistem strâmb e greu să te pronunți din poziția confortabilă (măcar prin comparație) de astăzi. O fi fost mai vinovat decât cei care acceptau servirea preferențială contra unor favoruri sau cei care acceptau umilirea așteptând cuminți la coadă? În rest, discutabilă valoarea literară, de apreciat valoarea documentară.
June 24, 2020
Autorul are o memorie uimitoare - amintește de sute, poate mii de nume, adrese, etc.
Totul e spus in graba, cele mai multe din detalii nu sunt de interes, unele din afirmații nu sunt credibile, altele clar fantasmagorice, o interminabila justificare care pare ca ascunde un mare gol.
Am făcut eforturi, dar după primele pagini scrise in stilul Genezei, cu o genealogie care nu are nici o relevanta, m-am detașat si am răsfoit restul volumului fără sa pot sa mă atașez, sa cred poveștile spuse sau sa aflu ceva memorabil.
Totul e spus in graba, cele mai multe din detalii nu sunt de interes, unele din afirmații nu sunt credibile, altele clar fantasmagorice, o interminabila justificare care pare ca ascunde un mare gol.
Am făcut eforturi, dar după primele pagini scrise in stilul Genezei, cu o genealogie care nu are nici o relevanta, m-am detașat si am răsfoit restul volumului fără sa pot sa mă atașez, sa cred poveștile spuse sau sa aflu ceva memorabil.
December 9, 2019
I read this book, but not in "classic" way, meaning that I read a few pages and then skip some pages, and I realize that there are no big changes in the action stored. It is a good way to find out more about the communist period lived by an entrepreneur.
I was a little disappointed, I wanted to find more about coffee/experiences.
I was a little disappointed, I wanted to find more about coffee/experiences.
July 9, 2023
This looks a sincere book about life in comunism, the fake 1989 Revolution and events after. I was expecting more information about living persons in the new structurea in Securitatea, but probably this will appear in some decades, in a book cared by Florescu's children or grandchildren, when the caracters in the stories will be too old or not alive.
November 18, 2018
Sub un titlu care trimite catre povesti dulcege cu arome exotice se ascunde descrierea mecanismului cinic si atoatecuprinzator al comertului destinat nomenclaturii si condus de securisti inainte de '90, dar si dupa... De citit!
July 7, 2020
Un "manual" exceptional de istorie pentru perioada epocii "de aur" care scoate cu adevarat la lumina radacinile perioadei post-decembriste, intr-o maniera eleganta, obiectiva, care inspira incredere ca "asa au fost facute cartile".
Displaying 1 - 30 of 42 reviews