What do you think?
Rate this book
Insurrections: Critical Studies in Religion, Politics, and Culture
After the Death of God
It has long been assumed that the more modern we become, the less religious we will be. Yet a recent resurrection in faith has challenged the certainty of this belief. In these original essays and interviews, leading hermeneutical philosophers and postmodern theorists John D. Caputo and Gianni Vattimo engage with each other's past and present work on the subject and reflect on our transition from secularism to postsecularism.
As two of the figures who have contributed the most to the theoretical reflections on the contemporary philosophical turn to religion, Caputo and Vattimo explore the changes, distortions, and reforms that are a part of our postmodern faith and the forces shaping the religious imagination today. Incisively and imaginatively connecting their argument to issues ranging from terrorism to fanaticism and from politics to media and culture, these thinkers continue to reinvent the field of hermeneutic philosophy with wit, grace, and passion.
As two of the figures who have contributed the most to the theoretical reflections on the contemporary philosophical turn to religion, Caputo and Vattimo explore the changes, distortions, and reforms that are a part of our postmodern faith and the forces shaping the religious imagination today. Incisively and imaginatively connecting their argument to issues ranging from terrorism to fanaticism and from politics to media and culture, these thinkers continue to reinvent the field of hermeneutic philosophy with wit, grace, and passion.
216 pages, Hardcover
First published May 10, 2007
15 people are currently reading
297 people want to read
About the author
John D. Caputo
96 books147 followersJohn D. Caputo is an American philosopher who is the Thomas J. Watson Professor of Religion Emeritus at Syracuse University and the David R. Cook Professor of Philosophy Emeritus at Villanova University. Caputo is a major figure associated with Postmodern Christianity, Continental Philosophy of Religion, as well as the founder of the theological movement known as weak theology. Much of Caputo's work focuses on hermeneutics, phenomenology, deconstruction and theology.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 16 of 16 reviews
July 19, 2015
کتاب بعد از مرگ خدا با عنوان "واپسین گام ایمان؛ نقدها و تاملاتی درباره الهیات ناظر به مرگ خدا" با ترجمه مرضیه سلیمانی کتابی درخشان و کم نظیر درباره دینداری در دنیای جدید است.
کتاب حاصل دو مقاله و دو مصاحبه با جان کاپیوتو و جیانی واتیمو، دو فیلسوف ایتالیاتی تبار که البته اولی ساکن آمریکا می باشد. داعیه اصلی کتاب طرح ایده هایی جدید درباره دین براساس وضعیت کنونی دین داران در جهان نظریات روشنفکران و فیلسوفان معاصر فرانسوی و آلمانی که هر دو دانش آموخته این حوزه ها هستند.
هر دو با توجه به ایده مرکزی مرگ خدا و با عبور از نظریات سکولارسیم، از کیفیت بازگشت دینی سخن می گویند که تا حدی در عین حفظ مطلقیت خویش، در فضایی نسبی گرایانه نفس می کشد؛ دین داری که از ایده های خدای قادر و قاهر دست می کشد و می تواند براساس یک هرمنوتیک و اندیشه ضعیف به حیات خودش ادامه بده
کاپیوتو به تاسی از دریدا، از ساختارشکنی ای دفاع می کنه که در نهایت با ارجاع به سنت، از ایده یک دین به مثابه رویداد و رخداد حمایت میکنه: نظراتی که بیش از آنکه به دین فعلا موجود اشاره داشته باشند، به دینی که قرار است بیاید، به دینی ناشی از اشک ها و نیایش ها، به دین وعده ها و امیدها متوسل می شود.
در همین راستا کتاب هایی بعدی قطعا اینک دین کاپیوتو و آینده خدا و مسیحیت رورتی و واتیمو خواهد بود.
کتاب حاصل دو مقاله و دو مصاحبه با جان کاپیوتو و جیانی واتیمو، دو فیلسوف ایتالیاتی تبار که البته اولی ساکن آمریکا می باشد. داعیه اصلی کتاب طرح ایده هایی جدید درباره دین براساس وضعیت کنونی دین داران در جهان نظریات روشنفکران و فیلسوفان معاصر فرانسوی و آلمانی که هر دو دانش آموخته این حوزه ها هستند.
هر دو با توجه به ایده مرکزی مرگ خدا و با عبور از نظریات سکولارسیم، از کیفیت بازگشت دینی سخن می گویند که تا حدی در عین حفظ مطلقیت خویش، در فضایی نسبی گرایانه نفس می کشد؛ دین داری که از ایده های خدای قادر و قاهر دست می کشد و می تواند براساس یک هرمنوتیک و اندیشه ضعیف به حیات خودش ادامه بده
کاپیوتو به تاسی از دریدا، از ساختارشکنی ای دفاع می کنه که در نهایت با ارجاع به سنت، از ایده یک دین به مثابه رویداد و رخداد حمایت میکنه: نظراتی که بیش از آنکه به دین فعلا موجود اشاره داشته باشند، به دینی که قرار است بیاید، به دینی ناشی از اشک ها و نیایش ها، به دین وعده ها و امیدها متوسل می شود.
در همین راستا کتاب هایی بعدی قطعا اینک دین کاپیوتو و آینده خدا و مسیحیت رورتی و واتیمو خواهد بود.
November 26, 2015
The title may make you think that you're dealing with an atheistic view. Quite on the contrary, Vattimo's and De Caputo's essays are concerned with the so-called "postmodern turn of religion", that is, with Christianity during the postmodern times which are thankfully emptied of any metaphysical, violent attitudes. Issues of democracy, individual freedom and terrorism at a global level are also tackled in this amazing volume. I will definitely re-read it, as these essays and interviews are very dense and quite illuminating. Highly recommended to anyone concerned with deconstruction, theology and philosophy. Some minimal knowledge of deconstruction & postmodernist theory may help. However, if you lack such knowledge, do not let this deter you from reading this great book.
March 27, 2025
Cartea vorbește despre realizarea destinului nonreligios al creștinismului. Metafizica este o formă de violență de care trebuie să ne eliberăm. Dumnezeu e deconstruit. Tot ceea ce pare natural e, de fapt, un construct istoric, iar iubirea va ajunge în cele din urmă să înlocuiască adevărul.
Mi-a plăcut lectura, dar nu știu cum să mă simt în privința ei. Postmodernismul încă mă incomodează. Mă mai gândesc.
Mi-a plăcut lectura, dar nu știu cum să mă simt în privința ei. Postmodernismul încă mă incomodează. Mă mai gândesc.
July 26, 2011
Although After the Death of God requires some familiarity with post-modernism, I found it, like What Would Jesus Deconstruct? to be more accessible than not. The body of the book contains two essays and two dialogs with Vattimo and Caputo contributing one of each. Through these essays and dialogs, Caputo and Vattimo consider what the phrase ""The Death of God"" points to which, from my reading, seems to refer to the death of an absolute guiding principle or the belief that God can be fully and confidently known. Caputo (and Vattimo to a lesser extent), by affirming this absence of certain positive knowledge, makes room for the presence of a God we cannot know, a weak God, a God this is not anything in particular (or an event - something that is not yet but is constantly referred to) and encourages the removal of absolute fixtures that, by their very nature (or alleged nature), support domination, violence, certainty, authority, and everything else that is used to exalt one group over another.
This having been said (or written), I am no fan of Caputo's weak theology. At the most basic level he seems to be arguing that absolute certainty (if such a thing exists) in religious matters is always bad not only because it is always wrong but because it privileges the knowers over the ignorant. For instance, a literal interpretation of the Bible is, for Caputo, always wrong because (a) it assumes that truth exists in the present and is not something we must hope, cry, and pray for (something that may never come) and (b) the interpreter is often convinced s/he has a truth that others must follow and will resort to violence in order to 'bring others to the knowledge of the/this truth' (e.g. Catholic clergy, right-winged Christians). This is why his most treasured enemies are the ""bible-thumpers,"" fundamentalists, or evangelical-Christians. In one spot he even suggests that one of the goals of left-winged continental theo-philosophers is to criticize Christian fundamentalists.
Now my criticism takes the form of two questions and some subsequent comments: if God is love and the New Testament, when taken literally, states that this God has, in fact, arrived on earth (Jesus in the gospels, the Holy Spirit in Acts) and exists in the present here-and-now, should not the fundamentalists, that is, those who interpret the Bible literally, be the ones who believe in the possibility of an existing love and not simply a love to be hoped for and anticipated (love as an event)? Insofar as Christian fundamentalists are hateful and proud, are they really fundamentalists? I realize that this last question has several problems with it, namely, the question of who defines these fundamentalists, but the primary difficulty with Caputo's thought the his link between certain knowledge of God and needless violence - a link I don't think is justified in the least, especially if certain knowledge of God means certain knowledge of love.
Finally, Caputo, in both The Death of God and What Would Jesus Deconstruct?, seems to have a very specious knowledge of these right-winged fundamentalists. He always (I try not to say/write 'always' but in this case it applies) classifies them in one large group, as though they are nameless and do not exist as particular (even peculiar), interesting, often poor (does he fight against the poor in the name of the poor?), rural, urban, human beings. Instead, he seems to consider them to be 'those who voted for George Bush' or 'those who interpret the Bible literally' and so on. He seems, instead of questioning specific individuals, to be arguing against straw men or caricatures, the media's representation of what it means to be an evangelical. I suggest that before he issues his orders to criticize (attack?) these dangerous evangelicals, he should meet some, makes friends with several, even fall-in-love with them because I doubt he wants to waste his time igniting straw men.
This having been said (or written), I am no fan of Caputo's weak theology. At the most basic level he seems to be arguing that absolute certainty (if such a thing exists) in religious matters is always bad not only because it is always wrong but because it privileges the knowers over the ignorant. For instance, a literal interpretation of the Bible is, for Caputo, always wrong because (a) it assumes that truth exists in the present and is not something we must hope, cry, and pray for (something that may never come) and (b) the interpreter is often convinced s/he has a truth that others must follow and will resort to violence in order to 'bring others to the knowledge of the/this truth' (e.g. Catholic clergy, right-winged Christians). This is why his most treasured enemies are the ""bible-thumpers,"" fundamentalists, or evangelical-Christians. In one spot he even suggests that one of the goals of left-winged continental theo-philosophers is to criticize Christian fundamentalists.
Now my criticism takes the form of two questions and some subsequent comments: if God is love and the New Testament, when taken literally, states that this God has, in fact, arrived on earth (Jesus in the gospels, the Holy Spirit in Acts) and exists in the present here-and-now, should not the fundamentalists, that is, those who interpret the Bible literally, be the ones who believe in the possibility of an existing love and not simply a love to be hoped for and anticipated (love as an event)? Insofar as Christian fundamentalists are hateful and proud, are they really fundamentalists? I realize that this last question has several problems with it, namely, the question of who defines these fundamentalists, but the primary difficulty with Caputo's thought the his link between certain knowledge of God and needless violence - a link I don't think is justified in the least, especially if certain knowledge of God means certain knowledge of love.
Finally, Caputo, in both The Death of God and What Would Jesus Deconstruct?, seems to have a very specious knowledge of these right-winged fundamentalists. He always (I try not to say/write 'always' but in this case it applies) classifies them in one large group, as though they are nameless and do not exist as particular (even peculiar), interesting, often poor (does he fight against the poor in the name of the poor?), rural, urban, human beings. Instead, he seems to consider them to be 'those who voted for George Bush' or 'those who interpret the Bible literally' and so on. He seems, instead of questioning specific individuals, to be arguing against straw men or caricatures, the media's representation of what it means to be an evangelical. I suggest that before he issues his orders to criticize (attack?) these dangerous evangelicals, he should meet some, makes friends with several, even fall-in-love with them because I doubt he wants to waste his time igniting straw men.
March 24, 2025
H • R43
Atât Gianni Vattimo, cât și John D. Caputo, sunt filosofi care au abordat tema „morții lui Dumnezeu” din perspective diferite, dar cu un interes comun pentru implicațiile teologice și filosofice ale acestui concept.
Gianni Vattimo
Vattimo, așa cum am menționat anterior, abordează „moartea lui Dumnezeu” dintr-o perspectivă postmodernistă. Pentru el, „moartea lui Dumnezeu” reprezintă sfârșitul unui concept metafizic absolut al divinității, dar nu neapărat sfârșitul religiei în sine. Vattimo nu susține o respingere totală a spiritualității, ci, dimpotrivă, el crede că moartea lui Dumnezeu, în sensul modern al dispariției autorităților dogmatice și a certitudinilor tradiționale, poate permite o reinterpretare a religiei și a experienței spirituale într-un mod mai deschis, fluid și inclusiv.
Pentru Vattimo, „moartea lui Dumnezeu” deschide posibilitatea unei spiritualități „slabe”, care nu impune adevăruri universale, ci se concentrează pe umanitatea și fragilitatea condiției umane. În acest sens, Vattimo susține un „creștinism slab”, care nu se bazează pe dogme rigide, ci pe o practică a iubirii și a comuniunii umane, fără pretenția de a impune un sistem de credință absolut.
John D. Caputo
Caputo, pe de altă parte, explorează „moartea lui Dumnezeu” într-o manieră distinctă, mai apropiată de gândirea lui Derrida și de filosofia poststructuralistă. În lucrările sale, Caputo nu doar că discută despre moartea tradițională a lui Dumnezeu, dar se concentrează și pe implicațiile acestui concept pentru religie și teologie în contextul contemporan.
Pentru Caputo, „moartea lui Dumnezeu” înseamnă nu doar pierderea unei autorități transcendentale și a unui fundament absolut al realității, ci și apariția unui „Dumnezeu al lui Dumnezeu” care există tocmai în momentul în care divinitatea este „moartă”. Caputo consideră că moartea lui Dumnezeu este legată de un Dumnezeu al „vulnerabilității” și al „iubirii necondiționate”. În această viziune, Dumnezeu nu mai este un principiu ontologic stabil sau un autoritar absolut, ci devine o realitate deschisă și fragilă, care se manifestă într-o teologie a incertitudinii și a sensului care nu poate fi complet înțeles sau definit.
Caputo face legătura între moartea lui Dumnezeu și teologia evenimentului, care subliniază natura deschisă și imprevizibilă a religiei, în care Dumnezeu nu mai este un obiect al cunoașterii, ci o „promisiune” sau „apariție” care răspunde la nevoile și dorințele umane. El susține o teologie a „Dumnezeului viu” care persistă chiar și după ce noțiunile tradiționale de divinitate au fost depășite.
Compararea celor două perspective
În timp ce Vattimo vede moartea lui Dumnezeu ca o oportunitate pentru un „creștinism slab” care nu impune certitudini și dogme, Caputo interpretează moartea lui Dumnezeu într-un mod mai radical, concentrându-se pe ideea că Dumnezeu poate trăi și se poate manifesta doar în absența unei autorități divine stricte și inflexibile. Astfel, în viziunea lui Caputo, Dumnezeu nu dispare cu adevărat, ci se „împărtășește” cu fragilitatea și vulnerabilitatea umană, înlocuind conceptele tradiționale de putere și omnipotență cu o iubire mai deschisă și interactivă.
Amândoi filosofii împărtășesc ideea că moartea lui Dumnezeu nu reprezintă sfârșitul religiei, ci o posibilitate de reîntoarcere la o spiritualitate care se centrează mai mult pe experiența umană și pe fragilitatea acesteia. Totuși, Caputo se concentrează mai mult pe teologia evenimentului și pe modul în care Dumnezeu poate fi prezent în absența unui „fundament divin absolut”, în timp ce Vattimo caută o spiritualitate „slabă” care nu impune adevăruri absolute și stabile.
Atât Gianni Vattimo, cât și John D. Caputo, sunt filosofi care au abordat tema „morții lui Dumnezeu” din perspective diferite, dar cu un interes comun pentru implicațiile teologice și filosofice ale acestui concept.
Gianni Vattimo
Vattimo, așa cum am menționat anterior, abordează „moartea lui Dumnezeu” dintr-o perspectivă postmodernistă. Pentru el, „moartea lui Dumnezeu” reprezintă sfârșitul unui concept metafizic absolut al divinității, dar nu neapărat sfârșitul religiei în sine. Vattimo nu susține o respingere totală a spiritualității, ci, dimpotrivă, el crede că moartea lui Dumnezeu, în sensul modern al dispariției autorităților dogmatice și a certitudinilor tradiționale, poate permite o reinterpretare a religiei și a experienței spirituale într-un mod mai deschis, fluid și inclusiv.
Pentru Vattimo, „moartea lui Dumnezeu” deschide posibilitatea unei spiritualități „slabe”, care nu impune adevăruri universale, ci se concentrează pe umanitatea și fragilitatea condiției umane. În acest sens, Vattimo susține un „creștinism slab”, care nu se bazează pe dogme rigide, ci pe o practică a iubirii și a comuniunii umane, fără pretenția de a impune un sistem de credință absolut.
John D. Caputo
Caputo, pe de altă parte, explorează „moartea lui Dumnezeu” într-o manieră distinctă, mai apropiată de gândirea lui Derrida și de filosofia poststructuralistă. În lucrările sale, Caputo nu doar că discută despre moartea tradițională a lui Dumnezeu, dar se concentrează și pe implicațiile acestui concept pentru religie și teologie în contextul contemporan.
Pentru Caputo, „moartea lui Dumnezeu” înseamnă nu doar pierderea unei autorități transcendentale și a unui fundament absolut al realității, ci și apariția unui „Dumnezeu al lui Dumnezeu” care există tocmai în momentul în care divinitatea este „moartă”. Caputo consideră că moartea lui Dumnezeu este legată de un Dumnezeu al „vulnerabilității” și al „iubirii necondiționate”. În această viziune, Dumnezeu nu mai este un principiu ontologic stabil sau un autoritar absolut, ci devine o realitate deschisă și fragilă, care se manifestă într-o teologie a incertitudinii și a sensului care nu poate fi complet înțeles sau definit.
Caputo face legătura între moartea lui Dumnezeu și teologia evenimentului, care subliniază natura deschisă și imprevizibilă a religiei, în care Dumnezeu nu mai este un obiect al cunoașterii, ci o „promisiune” sau „apariție” care răspunde la nevoile și dorințele umane. El susține o teologie a „Dumnezeului viu” care persistă chiar și după ce noțiunile tradiționale de divinitate au fost depășite.
Compararea celor două perspective
În timp ce Vattimo vede moartea lui Dumnezeu ca o oportunitate pentru un „creștinism slab” care nu impune certitudini și dogme, Caputo interpretează moartea lui Dumnezeu într-un mod mai radical, concentrându-se pe ideea că Dumnezeu poate trăi și se poate manifesta doar în absența unei autorități divine stricte și inflexibile. Astfel, în viziunea lui Caputo, Dumnezeu nu dispare cu adevărat, ci se „împărtășește” cu fragilitatea și vulnerabilitatea umană, înlocuind conceptele tradiționale de putere și omnipotență cu o iubire mai deschisă și interactivă.
Amândoi filosofii împărtășesc ideea că moartea lui Dumnezeu nu reprezintă sfârșitul religiei, ci o posibilitate de reîntoarcere la o spiritualitate care se centrează mai mult pe experiența umană și pe fragilitatea acesteia. Totuși, Caputo se concentrează mai mult pe teologia evenimentului și pe modul în care Dumnezeu poate fi prezent în absența unui „fundament divin absolut”, în timp ce Vattimo caută o spiritualitate „slabă” care nu impune adevăruri absolute și stabile.
April 10, 2024
I think the best quote that can summarize the contents of this book lies in page 52, as "For what is deconstruction but the work of analyzing phenomena that contain what they cannot contain in order to release the event they (cannot) contain?".
Also, anyone who knows me or follows me on this app knows that most of my reviews are unfiltered ramblings so, bare with me, and take what's written below with a grain of salt.
I am not very well versed in Derrida or the school of thought that is deconstruction. Have I wrestled with it regarding my own religious belief and internal biases? Yes. However, as a concept down on paper, when say, we are reducing the idea of "god" and differentiating "god" as an event, and as a name, is where I get lost. That is not to say that it is the fault of the contributors to this text, no, rather I found the material presented here quite helpful as a preparation for when I eventually delve deeper into Derrida's works. I did find this concept of "kenosis" (to empty or the act of emptying, associated with Christ emptying himself of his divinity on the cross) very fascinating when tied into deconstruction. When we're met with conflicting perspectives to the traditions we were raised in, or indoctrinated in, at what point do we take a Kierkegaardian leap of faith, into this kenosis or emptying, where we embrace the maelstrom and rebuild ourselves from ground zero?
Rambling over: will I revisit once I've gone through Derrida? Probably. Until then, I'll leave with my mental vomit above.
Also, anyone who knows me or follows me on this app knows that most of my reviews are unfiltered ramblings so, bare with me, and take what's written below with a grain of salt.
I am not very well versed in Derrida or the school of thought that is deconstruction. Have I wrestled with it regarding my own religious belief and internal biases? Yes. However, as a concept down on paper, when say, we are reducing the idea of "god" and differentiating "god" as an event, and as a name, is where I get lost. That is not to say that it is the fault of the contributors to this text, no, rather I found the material presented here quite helpful as a preparation for when I eventually delve deeper into Derrida's works. I did find this concept of "kenosis" (to empty or the act of emptying, associated with Christ emptying himself of his divinity on the cross) very fascinating when tied into deconstruction. When we're met with conflicting perspectives to the traditions we were raised in, or indoctrinated in, at what point do we take a Kierkegaardian leap of faith, into this kenosis or emptying, where we embrace the maelstrom and rebuild ourselves from ground zero?
Rambling over: will I revisit once I've gone through Derrida? Probably. Until then, I'll leave with my mental vomit above.
November 16, 2019
Loved it. I only docked it one star because I struggled a bit with the final essay by Vahanian - I found his English rather tough going, especially in contrast to Caputo's lucid expression.
June 10, 2021
Interviuri și opinii, destul de ... accesibile celor neinițiați precum subsemnata...
April 14, 2025
Was recommended this book and wasn’t sure what to expect, but very thought provoking and a good read.
March 13, 2017
Es interesante la perspectiva posmoderna de la cuestión religiosa, los ensayos y entrevistas contenidas en este libro ilustran muy bien las ideas que surgen a partir de la deconstrucción de las ideas, se puede no estar a favor en algunas ideas que de repente parecieran demasiado en el aire, pero siguen siendo claras, muy buena exposición y uso de las entrevistas para llevar este interesante tema.
December 4, 2016
Kind of a strange beast. Intro by editor, then two essays by Caputo and Vattimo, then interviews with Caputo and Vattimo, then an afterword by Gabriel Vahanian. All in all a diverting little assortment. The Caputo interview was especially lively and interesting. (His essay was good too.) The Vahanian wrapup is something I'll need to read again to fully apprehend.
It made me want to read more by Caputo and Vahanian both, so that's at least a partial success. Lots to ponder here.
It made me want to read more by Caputo and Vahanian both, so that's at least a partial success. Lots to ponder here.
Read
June 24, 2013Fantastic book. It ended up being a little bit more talking about things like weak thought, hermeneutics of suspicion and Derrida and less about actual DoG theology, but it was still a fantastic read nonetheless.
July 25, 2015
Review
It was a decent book, but it would have been better to show two thinkers of divergent views. It felt like the difference between Caputo and Vattimo was one of nuance rather than actual ideological disagreement
It was a decent book, but it would have been better to show two thinkers of divergent views. It felt like the difference between Caputo and Vattimo was one of nuance rather than actual ideological disagreement
October 19, 2013
A great book overall! I might suggest a little preliminary reading of hegel, heidegger, wittgenstein etc. but overall, i was able to connect thoughts without having read any of them.
July 1, 2020
Me explotó la cabeza 🤯
January 24, 2013
A very odd little book.
Displaying 1 - 16 of 16 reviews