What do you think?
Rate this book
Ce gândește Dumnezeu?: Puțină teologie
„Venim pe lume echipați cu «Dumnezeu», altfel spus cu nevoia de a da nume vastității, acelui «Ceva» gândit în toate sensurile posibile ale nelimitatului. Dumnezeu este arhetipul perfecțiunii de care am nevoie pentru a trece dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e «cuierul» ontologic în care ne agățăm nevoia de absolut, idealul, dorința fierbinte, speranța și frica de moarte. Nu facem decât să-l înjosim căutându-l prin ceruri, văzduhuri și galaxii. Pentru a-l găsi, ne-ajung galaxiile dinlăuntru, «cămările infinite ale spiritului nostru» (Sf. Augustin).“
„Dumnezeu nu stă cu ochii pe tine, nu e arbitrul vieții tale. Nu pedepsește, nu răsplătește. Este doar reper și idee. Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca să poți apoi, având măsura a ce se cade și a ce nu, să stai cu ochii pe tine. Nimic din ce faci bun nu e menit să te salte în ochii lui și să sfârșească răsplătitor cu un loc călduț în rai. Totul, în raportarea la el, se petrece pentru a te întoarce la tine. Dumnezeu nu te judecă, ci te ajută să te judeci prin ochii lui, ca și cum ar fi și s-ar uita la tine. Dumnezeu e «banca din cer» în care ne-am depus tot capitalul moral.
Dar nu e bine să crezi că ai, în contul transcendenței, mai mult decât ai. Tot ce primești primești prin ricoșeu din ideea orientativă de Dumnezeu. În tot ce faci. Tot prin el îți măsori derapajele și căderile; la limită, ticăloșiile de ființă neîngerească. Însă e tare greu să-ți reglezi de-a lungul vieții cântarul interior care-ți permite să nu trăiești cu o falsă imagine de sine. Neexistând un tribunal divin, nu vei primi niciodată un certificat de bună purtare. Lui Dumnezeu nu-i ceri, iar el nu-ți dă. N-ai cu cine negocia. Obligația care-ți revine la ieșirea din viață este – dacă te-ai uitat bine la el – să-ți fi numărat singur păcatele.“ — GABRIEL LIICEANU
„Dumnezeu nu stă cu ochii pe tine, nu e arbitrul vieții tale. Nu pedepsește, nu răsplătește. Este doar reper și idee. Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca să poți apoi, având măsura a ce se cade și a ce nu, să stai cu ochii pe tine. Nimic din ce faci bun nu e menit să te salte în ochii lui și să sfârșească răsplătitor cu un loc călduț în rai. Totul, în raportarea la el, se petrece pentru a te întoarce la tine. Dumnezeu nu te judecă, ci te ajută să te judeci prin ochii lui, ca și cum ar fi și s-ar uita la tine. Dumnezeu e «banca din cer» în care ne-am depus tot capitalul moral.
Dar nu e bine să crezi că ai, în contul transcendenței, mai mult decât ai. Tot ce primești primești prin ricoșeu din ideea orientativă de Dumnezeu. În tot ce faci. Tot prin el îți măsori derapajele și căderile; la limită, ticăloșiile de ființă neîngerească. Însă e tare greu să-ți reglezi de-a lungul vieții cântarul interior care-ți permite să nu trăiești cu o falsă imagine de sine. Neexistând un tribunal divin, nu vei primi niciodată un certificat de bună purtare. Lui Dumnezeu nu-i ceri, iar el nu-ți dă. N-ai cu cine negocia. Obligația care-ți revine la ieșirea din viață este – dacă te-ai uitat bine la el – să-ți fi numărat singur păcatele.“ — GABRIEL LIICEANU
256 pages, Paperback
First published October 10, 2022
23 people are currently reading
228 people want to read
About the author
Gabriel Liiceanu
123 books301 followersGabriel Liiceanu este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 30 reviews
February 8, 2023
E ca și cum Gabriel Liiceanu i-ar fi “pus” pe numiții Kant, Kirkegaard, Jung să vorbească în locul său, iar el i-ar fi manevrat din când în când cu telecomanda, săltând (zapping) de la unul la altul sau intervenind cu subtitrările explicative.
Se mai ghicesc în spatele ideii acestei cărți și polemici mai vechi sau mai noi, mocnite sau, recent, acutizate, purtate cu prietenul Andrei Pleșu pe tema care a dat și titlul. Chiar și iritarea lui Andrei Pleșu la iconoclasmul Liiceanului reușește să răzbată din substratul paginilor. Cumva, autorul a izbutit să-l (pre)ia și pe Pleșu în volum, așa îmbufnat.
Cărțile de tip jurnal, caiete, fragmente i-au ieșit mult mai bine lui G.L. Volumul de față nu este vreo “revelație”.
De fapt, dacă mă întrebați pe mine (și dacă nu), cartea asta am suspiciunea că s-a născut din dorința de a crea un soi de “pilot de vânzări”, un ceva care să tragă (să impulsioneze) vânzările Humanitas în sus. La fel, compilația (selecția) cerută lui H.R. Patapievici din texte deja apărute - "Despre viaţă, destin & nostalgie", lansată cu surle și trâmbițe, de parcă sumarul său ar fi o noutate absolută.
Când Humanitas se află în vreun impas financiar ori de marketing, apare câte o carte din asta. Urmăriți și o să observați cu ochiul liber ce spun eu aici!
Se mai ghicesc în spatele ideii acestei cărți și polemici mai vechi sau mai noi, mocnite sau, recent, acutizate, purtate cu prietenul Andrei Pleșu pe tema care a dat și titlul. Chiar și iritarea lui Andrei Pleșu la iconoclasmul Liiceanului reușește să răzbată din substratul paginilor. Cumva, autorul a izbutit să-l (pre)ia și pe Pleșu în volum, așa îmbufnat.
Cărțile de tip jurnal, caiete, fragmente i-au ieșit mult mai bine lui G.L. Volumul de față nu este vreo “revelație”.
De fapt, dacă mă întrebați pe mine (și dacă nu), cartea asta am suspiciunea că s-a născut din dorința de a crea un soi de “pilot de vânzări”, un ceva care să tragă (să impulsioneze) vânzările Humanitas în sus. La fel, compilația (selecția) cerută lui H.R. Patapievici din texte deja apărute - "Despre viaţă, destin & nostalgie", lansată cu surle și trâmbițe, de parcă sumarul său ar fi o noutate absolută.
Când Humanitas se află în vreun impas financiar ori de marketing, apare câte o carte din asta. Urmăriți și o să observați cu ochiul liber ce spun eu aici!
July 9, 2023
Am așteptat special ziua de duminică pentru această postare, cred că se asortează perfect cu această carte de care m-am bucurat în săptămâna de care tocmai ne despărțim. Am început-o în format electronic, dar am finalizat-o pe Voxa, în lectura autorului. O reală bucurie!
Liiceanu nu e un scriitor pe care să îl iei la plajă, mai ales când își propune să abordeze o astfel de temă. Chiar mă gândeam, îți trebuie curaj, mai ales pentru faptul că există atâția și atâția fanatici, mai ales de natură religioasă! Dar deh, dacă nici Liiceanu nu are curaj, atunci cine?
Altfel, mie mi-a plăcut mult abordarea sa, mai ales că este ponderat în tot ceea ce transmite, făcând o grămadă de trimiteri literare, care mai de care mai interesantă. Desigur că nu este nici exaltat, și nici nu propune un text complex care să nu poată fi îmbrățișat de orice gen de cititor. Bine, nu chiar orice gen, fanii Irinei Binder l-ar considera plictisitor, și nu, nu e nici măcar o doză de infatuare ori de răutate aici. E un fapt.
Poate unii vor considera această carte o blasfemie, mie mi s-a părut a fi de fapt o carte foarte documentată. Liiceanu în fond e filozof, dar nici nu exclude existența lui Dumnezeu, de fapt, aici am citit cele mai frumoase cuvinte despre Isus, deci se exclude blasfemia, cel puțin din punctul meu de vedere.
Ar fi multe citate de evidențiat, dar las bucuria descoperirii lor în întâlnirea personală a fiecăruia cu această carte. Dacă aceasta se va concretiza, desigur.
Aleg unul pe care l-am și învățat, atât de mult mi-a plăcut:
"Cel mai frumos e să crezi știind, nu să crezi ignorând."
Liiceanu nu e un scriitor pe care să îl iei la plajă, mai ales când își propune să abordeze o astfel de temă. Chiar mă gândeam, îți trebuie curaj, mai ales pentru faptul că există atâția și atâția fanatici, mai ales de natură religioasă! Dar deh, dacă nici Liiceanu nu are curaj, atunci cine?
Altfel, mie mi-a plăcut mult abordarea sa, mai ales că este ponderat în tot ceea ce transmite, făcând o grămadă de trimiteri literare, care mai de care mai interesantă. Desigur că nu este nici exaltat, și nici nu propune un text complex care să nu poată fi îmbrățișat de orice gen de cititor. Bine, nu chiar orice gen, fanii Irinei Binder l-ar considera plictisitor, și nu, nu e nici măcar o doză de infatuare ori de răutate aici. E un fapt.
Poate unii vor considera această carte o blasfemie, mie mi s-a părut a fi de fapt o carte foarte documentată. Liiceanu în fond e filozof, dar nici nu exclude existența lui Dumnezeu, de fapt, aici am citit cele mai frumoase cuvinte despre Isus, deci se exclude blasfemia, cel puțin din punctul meu de vedere.
Ar fi multe citate de evidențiat, dar las bucuria descoperirii lor în întâlnirea personală a fiecăruia cu această carte. Dacă aceasta se va concretiza, desigur.
Aleg unul pe care l-am și învățat, atât de mult mi-a plăcut:
"Cel mai frumos e să crezi știind, nu să crezi ignorând."
December 28, 2022
Musai de citit.
October 26, 2022
Precum „Isus al meu”, și acest al doilea volum dedicat de Gabriel Liiceanu vastei teme a creștinismului conține o mulțime de pagini justificative. Numai că, de data aceasta, filosoful nu mai lasă senzația că le-a scris pentru a-i oferi cititorului o cheie de lectură potrivită, ci că le-a tipărit cu unicul gând de a se putea elibera întru totul în paginile ce urmează.
Dacă prima dată a interogat și a căutat prudent răspunsuri poate de nimeni cunoscute, prin „Ce gândește Dumnezeu?” G.L. mi-a lăsat impresia că mai mult se răstește și că nu mai are răbdarea și precauția din urmă cu doi ani și jumătate. Am perceput cele 250 de pagini ca pe o ultimă pornire la adresa tuturor convinșilor care l-au înfierat atât pentru „Isus al meu”, cât și pentru „Despre destin”. Este un răspuns apăsat, pe alocuri irascibil și repezit, fundamentat nu atât în a crede cât în a ști.
Mă aștept ca incisivitatea de aici să își găsească echivalentul în și mai multe urlete stridente decât până acum. Multe au apărut deja și sunt așa cum mă așteptam: înfierări-tip la adresa autorului, fără nicio trimitere la ideile sale și, culmea, fără nici măcar o lectură prealabilă.
O carte necesară și aceasta.
Dacă prima dată a interogat și a căutat prudent răspunsuri poate de nimeni cunoscute, prin „Ce gândește Dumnezeu?” G.L. mi-a lăsat impresia că mai mult se răstește și că nu mai are răbdarea și precauția din urmă cu doi ani și jumătate. Am perceput cele 250 de pagini ca pe o ultimă pornire la adresa tuturor convinșilor care l-au înfierat atât pentru „Isus al meu”, cât și pentru „Despre destin”. Este un răspuns apăsat, pe alocuri irascibil și repezit, fundamentat nu atât în a crede cât în a ști.
Mă aștept ca incisivitatea de aici să își găsească echivalentul în și mai multe urlete stridente decât până acum. Multe au apărut deja și sunt așa cum mă așteptam: înfierări-tip la adresa autorului, fără nicio trimitere la ideile sale și, culmea, fără nici măcar o lectură prealabilă.
O carte necesară și aceasta.
November 12, 2022
Dincolo de ipoteza pe care o propune autorul, în care unii își vor regăsi propriile gânduri, iar alții vor urla ultragiați “Blasfemie!”, este argumentația, demonstrația, despletirea Ideii de Dumnezeu pe înțelesul oricărui cititor de bună-credință și cu mintea deschisă pentru (auto)cunoaștere.
November 12, 2022
O lectură importantă în viața oricărui enoriaș împins în lumea de factura creștină. Un rău necesar pentru orice eretic. Cartea are puterea de a oferi răspunsuri la întrebări pe care numai subconștientul nostru este capabil de a le pune.
December 17, 2022
E cartea care m-a pus cu barbia in palma si m-a facut sa-mi pun intrebari, sa am nelamuriri, dar in acelasi timp mi-a raspuns la cateva intrebari pe care le aveam. Este o splendoare! O recomand cu caldura!
May 14, 2023
O surpriza placuta. Voi mai citi si altceva de autor sa vad daca se pastreaza impresia.
June 19, 2025
Am cumpărat această carte cu așteptarea să fie un fel de continuare a ideilor din 'Isus al meu', care mi-a plăcut enorm și despre care am scris altă dată .
La început, Liiceanu reia ideea că Dumnezeu nu trebuie înțeles ca ființă divină, ci mai degrabă ca "reper și idee" care ne ajută să ne orientăm din punct de vedere moral. Apoi urmează o discuție despre diferența dintre cunoaștere și revelație, revelația fiind doar un "ersaț de cunoaștere, menită să dea un temei pseudocognitiv dorinței și speranței". După Liiceanu, credința se poate baza doar pe revelație, nu și pe cunoaștere adevărată, problema de bază fiind că credința intră în conflict cu știința datorită faptului că miturile Bibliei sunt înțelese literal și nu alegoric așa cum ar trebui. O altă idee pe care o reia în mai multe locuri este diferența dintre idealul lui Isus și ceea ce reprezintă biserica în ziua de astăzi.
După cum probabil se observă, nu sunt idei foarte originale pentru cei cu un minim de educație în ce privește perspectivele critice asupra creștinismului. Nici felul în care sunt expuse aceste idei nu mi s-a părut grozav. Deși sunt pe aceeași lungime de undă cu autorul în multe dintre aceste puncte, trebuie să recunosc că mi-a lipsit o perspectivă un pic mai nuanțată.
Mai la mijlocul cărții se mai găsește o expunere destul de amplă a ideilor lui Kant legate de cunoaștere, fenomen și transcendental, pe care o rezumă astfel: "Orice am face, Dumnezeu, odată imaginat, nu poate fi considerat și cunoscut, căci instrumentele noastre de cunoaștere devin neputincioase de îndată ce pășim pe teritoriul transcendentului. Iar faptul că 'printr-o folosire frecventă', Dumnezeu a devenit extrem de familiar teologilor și credincioșilor nu este un argument de existență."
Apoi urmează partea mea preferată din carte, care, după părerea mea, e cel mai mult pe urmele celei precedente. Liiceanu încearcă să răspundă la întrebarea: "Ce înseamnă propoziția 'Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru?'" Răspunsul îl găsește în imperativul categoric a lui Kant. "Împărăția lui Dumnezeu intră în lume cu fiecare gest de ajutorare ... pe care îl facem în virtutea matricei Binelui din noi, ... legea morală absolută, pe care fiecare om o poartă în sine..." Chiar și poruncile lui Isus, Liiceanu le înțelege ca niște porunci care trebuie asumate în mod liber, ca venind dinlăuntrul nostru. Ca urmare, o iubire universală ("iubește-l pe aproapele tău...") trebuie privită ca un ideal orientativ, nu ca o posibilitate reală. Liiceanu spune că el s-ar mulțumi deja dacă am ajunge la un respect sau măcar o politețe universală, insă, dacă ne uităm în lume, nu poate decât să ni se pară deja și așa ceva utopic.
Un gând interesant, mai spre sfârșitul cărții pe care vreau să îl mai impărtășesc, este de fapt un ecou a lui Nietzsche și mai târziu al altor filozofi din mișcarea 'Teologiei Radicale a Morții lui Dumnezeu' (Radical Theology). Liiceanu spune: "Dacă e să credem în Dumnezeul creștin, atunci trebuie să credem că el însuși a inițiat momentul retragerii lui, întocmai cum maestrul simte care e momentul când trebuie să-i ceară discipolului - de vreme ce acesta a primit tot ce putea primi de la el - să se despartă de el... Dumnezeu nu a murit, ci s-a retras, binecuvântând laicizarea, despărțirea 'oficială' de el. A făcut-o știind că în ea se află în joc de la bun început miza ultimă a unui act pedagogic suprem: libertatea."
În general, pot spune că cartea este destul de haotică: În multe locuri din prima parte lipșește un fir comun în capitole, iar cartea se citește mai mult ca un caiet cu o colecție de idei legate de credință. A doua parte a cărții (pe care nici n-am menționat-o până acum) are o tematică cu totul diferită, anume conceptul de destin. Nu mi s-a părut foarte interesantă și nici nu am înțeles de ce a fost publicată în aceeași carte cu prima parte.
Am încercat în această recenzie să evidențiez ideile mai captivante din carte, care cu siguranță există, însă, după părerea mea sunt prea ascunse printre tot felul de tangențe și nu foarte bine organizate. Cu ajutorul unui editor bun, sigur s-ar putea scoate o carte mult mai focalizată și concisă - o carte mai pe placul meu.
La început, Liiceanu reia ideea că Dumnezeu nu trebuie înțeles ca ființă divină, ci mai degrabă ca "reper și idee" care ne ajută să ne orientăm din punct de vedere moral. Apoi urmează o discuție despre diferența dintre cunoaștere și revelație, revelația fiind doar un "ersaț de cunoaștere, menită să dea un temei pseudocognitiv dorinței și speranței". După Liiceanu, credința se poate baza doar pe revelație, nu și pe cunoaștere adevărată, problema de bază fiind că credința intră în conflict cu știința datorită faptului că miturile Bibliei sunt înțelese literal și nu alegoric așa cum ar trebui. O altă idee pe care o reia în mai multe locuri este diferența dintre idealul lui Isus și ceea ce reprezintă biserica în ziua de astăzi.
După cum probabil se observă, nu sunt idei foarte originale pentru cei cu un minim de educație în ce privește perspectivele critice asupra creștinismului. Nici felul în care sunt expuse aceste idei nu mi s-a părut grozav. Deși sunt pe aceeași lungime de undă cu autorul în multe dintre aceste puncte, trebuie să recunosc că mi-a lipsit o perspectivă un pic mai nuanțată.
Mai la mijlocul cărții se mai găsește o expunere destul de amplă a ideilor lui Kant legate de cunoaștere, fenomen și transcendental, pe care o rezumă astfel: "Orice am face, Dumnezeu, odată imaginat, nu poate fi considerat și cunoscut, căci instrumentele noastre de cunoaștere devin neputincioase de îndată ce pășim pe teritoriul transcendentului. Iar faptul că 'printr-o folosire frecventă', Dumnezeu a devenit extrem de familiar teologilor și credincioșilor nu este un argument de existență."
Apoi urmează partea mea preferată din carte, care, după părerea mea, e cel mai mult pe urmele celei precedente. Liiceanu încearcă să răspundă la întrebarea: "Ce înseamnă propoziția 'Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru?'" Răspunsul îl găsește în imperativul categoric a lui Kant. "Împărăția lui Dumnezeu intră în lume cu fiecare gest de ajutorare ... pe care îl facem în virtutea matricei Binelui din noi, ... legea morală absolută, pe care fiecare om o poartă în sine..." Chiar și poruncile lui Isus, Liiceanu le înțelege ca niște porunci care trebuie asumate în mod liber, ca venind dinlăuntrul nostru. Ca urmare, o iubire universală ("iubește-l pe aproapele tău...") trebuie privită ca un ideal orientativ, nu ca o posibilitate reală. Liiceanu spune că el s-ar mulțumi deja dacă am ajunge la un respect sau măcar o politețe universală, insă, dacă ne uităm în lume, nu poate decât să ni se pară deja și așa ceva utopic.
Un gând interesant, mai spre sfârșitul cărții pe care vreau să îl mai impărtășesc, este de fapt un ecou a lui Nietzsche și mai târziu al altor filozofi din mișcarea 'Teologiei Radicale a Morții lui Dumnezeu' (Radical Theology). Liiceanu spune: "Dacă e să credem în Dumnezeul creștin, atunci trebuie să credem că el însuși a inițiat momentul retragerii lui, întocmai cum maestrul simte care e momentul când trebuie să-i ceară discipolului - de vreme ce acesta a primit tot ce putea primi de la el - să se despartă de el... Dumnezeu nu a murit, ci s-a retras, binecuvântând laicizarea, despărțirea 'oficială' de el. A făcut-o știind că în ea se află în joc de la bun început miza ultimă a unui act pedagogic suprem: libertatea."
În general, pot spune că cartea este destul de haotică: În multe locuri din prima parte lipșește un fir comun în capitole, iar cartea se citește mai mult ca un caiet cu o colecție de idei legate de credință. A doua parte a cărții (pe care nici n-am menționat-o până acum) are o tematică cu totul diferită, anume conceptul de destin. Nu mi s-a părut foarte interesantă și nici nu am înțeles de ce a fost publicată în aceeași carte cu prima parte.
Am încercat în această recenzie să evidențiez ideile mai captivante din carte, care cu siguranță există, însă, după părerea mea sunt prea ascunse printre tot felul de tangențe și nu foarte bine organizate. Cu ajutorul unui editor bun, sigur s-ar putea scoate o carte mult mai focalizată și concisă - o carte mai pe placul meu.
November 5, 2025
Un fel de : Când filozofii rămân fără idei, se apucă de vorbit cu Dumnezeu…
E prima mea întâlnire cu Liiceanu și, sincer, cred că am nimerit prost.
Cartea mi s-a părut trasă de coadă, de parcă autorul n-a mai avut ce să scrie și s-a gândit că spiritualitatea vinde oricând.
Poate-s prea răutăcioasă, dar nu mi-a trezit nimic — nici emoție, nici curiozitate.
Nu furie, dar nici interes.
Poate pentru alții e o reflecție filozofică profundă. Pentru mine… o încercare ratată de a prinde un val.
E prima mea întâlnire cu Liiceanu și, sincer, cred că am nimerit prost.
Cartea mi s-a părut trasă de coadă, de parcă autorul n-a mai avut ce să scrie și s-a gândit că spiritualitatea vinde oricând.
Poate-s prea răutăcioasă, dar nu mi-a trezit nimic — nici emoție, nici curiozitate.
Nu furie, dar nici interes.
Poate pentru alții e o reflecție filozofică profundă. Pentru mine… o încercare ratată de a prinde un val.
February 8, 2024
„Desigur, e nespus de comod să lași gândirea să curgă în albia care i-a fost săpată de sute de generații la rând, în vreme ce efortul de a tatona, de a fi în alertă mintală perpetuă, de a cerceta, de a reexamina periodic ceea ce trece drept adevăr e obositor, aducător de neliniște și presupune o trudă teribilă a minții. Pe scurt, este o exigență față de sine pe care nu mulți și-o permit. Căci nu mulți, puși să aleagă, vor prefera zbuciumul libertății și căutării unei explicații de-a gata.”
January 5, 2023
"Ce gandeste Dumnezeu?" e una din cărțile care îți ridica vălul. Care ridica ceata și îți amintește de "curcubeu".
" o minte deschisa spre cunoaștere ii face pe oameni mai liberi, mai puțin manipulabili ,mai pregătiți pentru fericire, mai creatori, mai apți pentru conviețuire, mai frumoși și mai buni."
"a avea destin trece dincolo de simpla viețuire, înseamnă a trai, a avea propria ta febra, a iradia, a ctitori ceva , cât de mic , a fi păstrat în memorie măcar de o mana de oameni care-ti vor onora spiritul și după ce nu vei mai fi."
"Apocalipsa , dacă va veni , nu va veni de la "agentul divin" , dezamăgit de noi și care ne va pedepsi , ci de la pacientul însuși, de la libertatea noastră prost gospodărita și prost investita intr-un destin ratat . Va veni poate în curând vremea când vom recunoaște ca nu am putut mai mult. Dar atunci nu va mai fi timp de luciditate , ci doar de clipele trăite înainte de extincția finala. Sau doar de vaicareala , haos și violenta. Resturile umanității, înainte de a dispera și ele , vor rătăci pe planeta cu parul vâlvoi și cu ochii scoși din cap . Asta da Apocalipsa!"
" o minte deschisa spre cunoaștere ii face pe oameni mai liberi, mai puțin manipulabili ,mai pregătiți pentru fericire, mai creatori, mai apți pentru conviețuire, mai frumoși și mai buni."
"a avea destin trece dincolo de simpla viețuire, înseamnă a trai, a avea propria ta febra, a iradia, a ctitori ceva , cât de mic , a fi păstrat în memorie măcar de o mana de oameni care-ti vor onora spiritul și după ce nu vei mai fi."
"Apocalipsa , dacă va veni , nu va veni de la "agentul divin" , dezamăgit de noi și care ne va pedepsi , ci de la pacientul însuși, de la libertatea noastră prost gospodărita și prost investita intr-un destin ratat . Va veni poate în curând vremea când vom recunoaște ca nu am putut mai mult. Dar atunci nu va mai fi timp de luciditate , ci doar de clipele trăite înainte de extincția finala. Sau doar de vaicareala , haos și violenta. Resturile umanității, înainte de a dispera și ele , vor rătăci pe planeta cu parul vâlvoi și cu ochii scoși din cap . Asta da Apocalipsa!"
This entire review has been hidden because of spoilers.
October 15, 2022
În "Exerciții de admirație", Cioran definea Justificarea Providenţei ca fiind "donquijotismul teologiei". În noua sa carte intitulată "Ce gândește Dumnezeu?", Gabriel Liiceanu dezvoltă o idee asemănătoare cu cea a lui Cioran, prezentându-ne scepticismului său legat de anumite dogme creștine dar și admirația sa față de "cea mai aleasă ființă apărută în specia noastră și cel care întrupase în mod exemplar funcția morală a credinței".
La fel ca și "Isus al meu", această carte oferă lecții atât habotnicului cât și celui mai convins antiteist.
La fel ca și "Isus al meu", această carte oferă lecții atât habotnicului cât și celui mai convins antiteist.
October 21, 2023
E o trecere in revista a punctelor de interes a pricipalelor probleme teologice. Poate fi o dezamagire pt atei, poate fi o dezamagire pt crestini nefiind partinitor fata de nicio tabara.
October 19, 2022
O carte necesară...
June 9, 2023
O carte fabuloasă, expresia unei gândiri lucide, obiectiva și bine documentată.
May 15, 2025
3.75
Destul de interesante ideile pe care le abordeaza, chiar și pentru cineva ce nu crede in existenta unei divinitati. Scurta si captivanta (pentru mine, cel putin, nefiind experta in teologie sau filosofie), narata de autor pe Voxa.
Destul de interesante ideile pe care le abordeaza, chiar și pentru cineva ce nu crede in existenta unei divinitati. Scurta si captivanta (pentru mine, cel putin, nefiind experta in teologie sau filosofie), narata de autor pe Voxa.
December 31, 2022
Sa-l citesti pe Gabriel Liiceanu este o adevărată placere. Este ca un balsam pe suflet. Consider ca sunt prea "mica" pentru a face o recenzie cartii lui. Pot sa va spun atat: cutiti-l, dar nu va asteptati sa fie ceva usor. Nu va așteptați sa fie o lectura de vara, dar merita!
Ceea ce ma bucura este faptul ca nu mai suntem in comunism si a putut fi publicata aceasta carte. Curajul si sinceritatea autorului sunt de apreciat.
Sigur ca vor fi oameni care vor gandi ca ceea ce a scris Gabiel Liiceanu este o blasfemie. Eu o vad ca pe o parere, o parere bine documentata.
"Cel mai frumos e sa crezi stiind, nu sa crezi ignorand."
"Cunoasterea este defapt o nunta."
"Dumnezeu nu sta cu chii pe tine, nu e arbitrul vietii tale."
Ceea ce ma bucura este faptul ca nu mai suntem in comunism si a putut fi publicata aceasta carte. Curajul si sinceritatea autorului sunt de apreciat.
Sigur ca vor fi oameni care vor gandi ca ceea ce a scris Gabiel Liiceanu este o blasfemie. Eu o vad ca pe o parere, o parere bine documentata.
"Cel mai frumos e sa crezi stiind, nu sa crezi ignorand."
"Cunoasterea este defapt o nunta."
"Dumnezeu nu sta cu chii pe tine, nu e arbitrul vietii tale."
July 1, 2023
A fost o lectură interesantă și ușoară, cu multe take-uri cu care rezonez. Nu cochetez cu filosofia, dar m-a făcut puțin curioasă de lucrările filosofilor pe care autorul îi mai cita. Dat fiind faptul că nu sunt atât de atașată de religie, cartea nu m-a făcut să am vreo revelație, având în vedere că am cam aceleași păreri, dar cred că poate fi un "altceva" pentru oamenii care sunt în zona lor de confort și au nevoie sau vor să iasă din ea. (:
December 27, 2022
După "Isus al meu" gândeam că este cea mai ateistă scriere a unui gânditor român. Dar GL se întrece pe sine în "Ce gândește Dumnezeu?". Într-o țară cu un "spirit de lumea a treia" curajul lui GL de a scrie și publica în acest mod este asemănător curajului lui Spinoza în Amsterdamul secolului al XVII-lea.
January 3, 2025
O lucrare care a stârnit multe controverse, discuții în contradictoriu și chiar amenințări, însoțite de invective de tot felul, de discreditări și anateme, venite atât din partea clerului, cât și a celor care se pretind îndreptățiți să judece și să spună „ce gândește Dumnezeu”. Astfel titlul își primește explicația, căci nu se referă la ce știe Liiceanu despre gândurile lui Dumnezeu, ci la ceea ce sunt convinși unii că ar gândi Dumnezeu. Titlul e o parafrază ironică și cumva în răspăr a unui titlu de articol, pe care îl scrie directorul editurii din schița lui Caragiale "Reportaj – Ce gândește suveranul?" – e un titlu voit comercial, care să intrige și să atragă.
Volumul are două mari părți, plus o anexă:
-"„Relocarea” lui Dumnezeu în infinitul lăuntric" – un eseu despre existența lui Dumnezeu în fiecare individ, ca o funcție a conștiinței, care ne impune să creăm fabulații spre a explica necunoscutul și spre a stabili un etalon pentru moralitatea noastră
-"Avem oare cu toții destin?" – o conferință pe tema diferenței între soartă, ca fatalitate, ca dat de care nu putem scăpa, și destin, ca proiect personal, care se poate face numai când individul dispune de libertate
-"Anexa" – un interviu care i-a fost luat la apariția cărții
Încă de la început autorul dă explicații și își justifică volumul, susținând că e vinovat că a încercat să gândească singur, după cum se teme că cei care vor lua cartea în mână nu îl vor înțelege.
În prima parte, mută „spațial” locul divinității din înalturi, dintr-un loc nedefinit și indefinibil, undeva sus, în Ceruri, în interiorul ființei umane, pe considerentul că în orice individ există "ideea de Dumnezeu". Susține că mult timp religia și cuvântul biblic au explicat fenomene ale naturii, a pretins că "știe" adevărul despre lume, dar, odată cu apariția și dezvoltarea științelor, rolul lor cognitiv și explicativ ar trebui să înceteze, mitul cristic rămânând doar o frumoasă poveste cu profunde implicații morale. E un gen de "minciună albă" sau minciună necesară, nevinovată, faptul că Dumnezeu s-a întrupat în Isus, când, de fapt, omul avea nevoie de un sprijin și de curaj în fața necunoscutului, respectiv a morții și neantului.
Spre a-și susține demonstrație, autorul îi ia adeseori ca „martori” și „avocați” pe Jung, Kant și Kierkegaard.
- "trianiștii" -vorbeau de "homo-oúsios" (consubstanțialitatea celor trei entități, Dumnezeu atotputernic e preexistent firii și, deși întreit în Persoane, e "Unic în ființă") vs. "arianiștii" – vorbeau de "hetero-oúsios" (Dumnezeu e o monadă absolută, indivizibilă)
- "hierocrație" – putere investită sacral, la Biserică
Montaigne în "Eseuri": „ nimic nu e crezut cu mai multă tărie decât ceea ce cunoaștem mai puțin...”
Jung, într-un interviu la 84 de ani, întrebat fiind dacă mai crede în Dumnezeu: „Nu mai e nevoie să cred. Acum știu.”
„Cel mai frumos e să crezi știind, nu să crezi ignorând.” – p.111
„Dumnezeu nu stă cu ochii pe tine, nu e arbitrul vieții tale. nu pedepsește, nu răsplătește. Este doar "reper" și "idee". Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca să poți apoi, având măsura a ce se cade și a ce nu, să stai cu ochii pe tine. (...) Dumnezeu nu te judecă, ci te ajută să te judeci prin ochii lui, ca și cum ar fi și s-ar uita la tine. Dumnezeu e „banca din cer” în care ne-am depus tot capitalul moral. (...) Tot ce primești primești prin ricoșeu din ideea orientativă de Dumnezeu.” – p.112
Dumnezeu ca funcție a conștiinței: exprimă nevoia omului de a raporta infinitul la finitudinea lui, eternul la perisabil, omnipotența la vulnerabilitatea și slăbiciunile lui; Dumnezeu e un arhetip al perfecțiunii.
Religia se face vinovată de ceea ce Kant numea gândirea leneșă sau dogmatică (ignava ratio).
Isus apare ca trup spiritualizat, nu spirit întrupat – p.130-131
„Isus există ca prototip al umanității, pentru ca omul să poată spera (sau să poată măcar încerca) să devină cu-adevărat plăcut lui Dumnezeu, ajungând să creadă că fără acest gând și fără această speranță el nu poate trăi. El își deleagă astfel în Isus umanitatea divină și, deopotrivă, pe cea a neputințelor sale (a suferințelor sale), în măsura în care Isus vine lângă el căzând fără să cadă până la capăt, iar omul se înalță prin el fără să se înalțe până la capăt.” – p.162
Consideră fericirea, tragicul, soarta și destinul concepte uzurpate. Soarta ți se dă, destinul ți-l faci singur.
Destinul – presupune un proiect, un sens voluntar-constructivist
Soarta – vine din lat. sors, sortis = „ceea ce iese din urnă”, „tragere la sorți”
„Nu poți obliga pe nimeni să vrea să fie liber. Și nici să aibă un destin.” – p.210
Există destine
-individuale
-colective: „popoarele au destin pe măsura destinelor individuale care le compun.” -p.220
-un destin al omenirii nu poate exista, pentru că tribalismul e o componentă fundamentală a omenirii
Volumul are două mari părți, plus o anexă:
-"„Relocarea” lui Dumnezeu în infinitul lăuntric" – un eseu despre existența lui Dumnezeu în fiecare individ, ca o funcție a conștiinței, care ne impune să creăm fabulații spre a explica necunoscutul și spre a stabili un etalon pentru moralitatea noastră
-"Avem oare cu toții destin?" – o conferință pe tema diferenței între soartă, ca fatalitate, ca dat de care nu putem scăpa, și destin, ca proiect personal, care se poate face numai când individul dispune de libertate
-"Anexa" – un interviu care i-a fost luat la apariția cărții
Încă de la început autorul dă explicații și își justifică volumul, susținând că e vinovat că a încercat să gândească singur, după cum se teme că cei care vor lua cartea în mână nu îl vor înțelege.
În prima parte, mută „spațial” locul divinității din înalturi, dintr-un loc nedefinit și indefinibil, undeva sus, în Ceruri, în interiorul ființei umane, pe considerentul că în orice individ există "ideea de Dumnezeu". Susține că mult timp religia și cuvântul biblic au explicat fenomene ale naturii, a pretins că "știe" adevărul despre lume, dar, odată cu apariția și dezvoltarea științelor, rolul lor cognitiv și explicativ ar trebui să înceteze, mitul cristic rămânând doar o frumoasă poveste cu profunde implicații morale. E un gen de "minciună albă" sau minciună necesară, nevinovată, faptul că Dumnezeu s-a întrupat în Isus, când, de fapt, omul avea nevoie de un sprijin și de curaj în fața necunoscutului, respectiv a morții și neantului.
Spre a-și susține demonstrație, autorul îi ia adeseori ca „martori” și „avocați” pe Jung, Kant și Kierkegaard.
- "trianiștii" -vorbeau de "homo-oúsios" (consubstanțialitatea celor trei entități, Dumnezeu atotputernic e preexistent firii și, deși întreit în Persoane, e "Unic în ființă") vs. "arianiștii" – vorbeau de "hetero-oúsios" (Dumnezeu e o monadă absolută, indivizibilă)
- "hierocrație" – putere investită sacral, la Biserică
Montaigne în "Eseuri": „ nimic nu e crezut cu mai multă tărie decât ceea ce cunoaștem mai puțin...”
Jung, într-un interviu la 84 de ani, întrebat fiind dacă mai crede în Dumnezeu: „Nu mai e nevoie să cred. Acum știu.”
„Cel mai frumos e să crezi știind, nu să crezi ignorând.” – p.111
„Dumnezeu nu stă cu ochii pe tine, nu e arbitrul vieții tale. nu pedepsește, nu răsplătește. Este doar "reper" și "idee". Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca să poți apoi, având măsura a ce se cade și a ce nu, să stai cu ochii pe tine. (...) Dumnezeu nu te judecă, ci te ajută să te judeci prin ochii lui, ca și cum ar fi și s-ar uita la tine. Dumnezeu e „banca din cer” în care ne-am depus tot capitalul moral. (...) Tot ce primești primești prin ricoșeu din ideea orientativă de Dumnezeu.” – p.112
Dumnezeu ca funcție a conștiinței: exprimă nevoia omului de a raporta infinitul la finitudinea lui, eternul la perisabil, omnipotența la vulnerabilitatea și slăbiciunile lui; Dumnezeu e un arhetip al perfecțiunii.
Religia se face vinovată de ceea ce Kant numea gândirea leneșă sau dogmatică (ignava ratio).
Isus apare ca trup spiritualizat, nu spirit întrupat – p.130-131
„Isus există ca prototip al umanității, pentru ca omul să poată spera (sau să poată măcar încerca) să devină cu-adevărat plăcut lui Dumnezeu, ajungând să creadă că fără acest gând și fără această speranță el nu poate trăi. El își deleagă astfel în Isus umanitatea divină și, deopotrivă, pe cea a neputințelor sale (a suferințelor sale), în măsura în care Isus vine lângă el căzând fără să cadă până la capăt, iar omul se înalță prin el fără să se înalțe până la capăt.” – p.162
Consideră fericirea, tragicul, soarta și destinul concepte uzurpate. Soarta ți se dă, destinul ți-l faci singur.
Destinul – presupune un proiect, un sens voluntar-constructivist
Soarta – vine din lat. sors, sortis = „ceea ce iese din urnă”, „tragere la sorți”
„Nu poți obliga pe nimeni să vrea să fie liber. Și nici să aibă un destin.” – p.210
Există destine
-individuale
-colective: „popoarele au destin pe măsura destinelor individuale care le compun.” -p.220
-un destin al omenirii nu poate exista, pentru că tribalismul e o componentă fundamentală a omenirii
November 26, 2023
un conspect constipat ce s-ar fi conceptualizat, chipurile, consubstanțial cu sacralitatea, dar, contraceptiv, în chip cioplit s-a avortat, avântându-se, în profan.
cartea conține o cvasi-contențiune, în care teologii, preoții, pastorii et. al., întrupează o (contra)parte ce este deplânsă, în considerarea neconsiderării – ori a neluării în considerare a – operei lui I. Kant de interes („Religia în limitele rațiunii pure”) în interogațiile, investigațiile sau interpretările oferite; aserțiunea s-arată paradoxală, căci autorul interpelează, fără a apela, la rându-i, la izvoare creștine, spirituale lato sensu (ci doar stricto sensu, în mod neîndemânatic, deși e la îndemâna oricui să înfăptuiască o atare Citire, Cuvântare) – deplângerea vizează restrângerea surselor de inspirație uzitate spre a inspira (hoțul strigă hoțul, în pustietate), drept care întreaga construcție se destramă, nerămânând a fi decât o noemă surogată, deghizată, sugar-coated, într-o normă stătătoare (nu de sine)/ stătută (de sine-stătătoare).
constituția nu e a vreunei constelații, ci a unei infirme considerații – firește, scuzată de condensare, nu constrângere (poate doar de autoconstrângerea de-a mai publica vreo teoremă despre Ceva, nu de-ale lui de-alde Ceva) –; anomală, de nu anormală, se înfățișează infatuarea infantil subtilizată (și sub-stilizată, de mă-ntrebați) a inserțiilor, intersecționale, scrierilor sinelui în candidul, vrut incandescent, text, împăunat, la rându-i, prin citări și citări (ale lui, din Kant, Kierkegaard, Jung, Lewis) stâlcite și strivite, zadarnic, prin context.
înnobilarea populară (con)duce la obnubilarea conceptuală; volumul nu denotă o cultură aleasă, ci aduce note și contranote culturii atent alese: circumstanțial, conjunctural (oportunist).
partea explicativă a volumului este, de altfel, ilară, căci autorul afirmă: „mărturisesc că m-am chinuit scriind această carte”, deși, ex ante, comunicase următoarele: „aceste pagini nu au apărut dintr-un proiect, nu s-au născut ca o carte plănuită cu grijă”.
ostensibil, această scriere nu este nici o schelă, căci schelălăie, dar nici o cheie, căci chi(n)uie.
Matei 7, 6
subtitlul salvează titlul – Matei 23, 12
cartea conține o cvasi-contențiune, în care teologii, preoții, pastorii et. al., întrupează o (contra)parte ce este deplânsă, în considerarea neconsiderării – ori a neluării în considerare a – operei lui I. Kant de interes („Religia în limitele rațiunii pure”) în interogațiile, investigațiile sau interpretările oferite; aserțiunea s-arată paradoxală, căci autorul interpelează, fără a apela, la rându-i, la izvoare creștine, spirituale lato sensu (ci doar stricto sensu, în mod neîndemânatic, deși e la îndemâna oricui să înfăptuiască o atare Citire, Cuvântare) – deplângerea vizează restrângerea surselor de inspirație uzitate spre a inspira (hoțul strigă hoțul, în pustietate), drept care întreaga construcție se destramă, nerămânând a fi decât o noemă surogată, deghizată, sugar-coated, într-o normă stătătoare (nu de sine)/ stătută (de sine-stătătoare).
constituția nu e a vreunei constelații, ci a unei infirme considerații – firește, scuzată de condensare, nu constrângere (poate doar de autoconstrângerea de-a mai publica vreo teoremă despre Ceva, nu de-ale lui de-alde Ceva) –; anomală, de nu anormală, se înfățișează infatuarea infantil subtilizată (și sub-stilizată, de mă-ntrebați) a inserțiilor, intersecționale, scrierilor sinelui în candidul, vrut incandescent, text, împăunat, la rându-i, prin citări și citări (ale lui, din Kant, Kierkegaard, Jung, Lewis) stâlcite și strivite, zadarnic, prin context.
înnobilarea populară (con)duce la obnubilarea conceptuală; volumul nu denotă o cultură aleasă, ci aduce note și contranote culturii atent alese: circumstanțial, conjunctural (oportunist).
partea explicativă a volumului este, de altfel, ilară, căci autorul afirmă: „mărturisesc că m-am chinuit scriind această carte”, deși, ex ante, comunicase următoarele: „aceste pagini nu au apărut dintr-un proiect, nu s-au născut ca o carte plănuită cu grijă”.
ostensibil, această scriere nu este nici o schelă, căci schelălăie, dar nici o cheie, căci chi(n)uie.
Matei 7, 6
subtitlul salvează titlul – Matei 23, 12
December 11, 2023
Cartea a avut o abordare interesanta, cu care am putut rezona.
Dupa ce am citit si "Seven types of Atheism", raman la parerea ca, religia ramane cel mai bun mod de a propaga bunatatea, insa nu sunt de acord cu "explicatiile" pe care le ofera.
Ce m-au facut sa nu ii dau 4 stele sunt urmatoarele:
- faptul ca nu a fost clar de la inceput ca aceasta carte e o "prelungire" a cartii "Isus al meu"; daca as fi stiut, as fi citit inainte cartea respectiva;
- faptul ca s-a vazut clar ca autorul si detine editura cu aspecte nu neaparat care deranjeaza, dar destul de evidente: grosimea si calitatea paginilor ca niciunde altundeva si capitole extra despre destin; capitole interesante, dar care nu au legatura cu subiectul neaparat... totusi autorul le adauga in carte "pentru ca poate";
Dupa ce am citit si "Seven types of Atheism", raman la parerea ca, religia ramane cel mai bun mod de a propaga bunatatea, insa nu sunt de acord cu "explicatiile" pe care le ofera.
Ce m-au facut sa nu ii dau 4 stele sunt urmatoarele:
- faptul ca nu a fost clar de la inceput ca aceasta carte e o "prelungire" a cartii "Isus al meu"; daca as fi stiut, as fi citit inainte cartea respectiva;
- faptul ca s-a vazut clar ca autorul si detine editura cu aspecte nu neaparat care deranjeaza, dar destul de evidente: grosimea si calitatea paginilor ca niciunde altundeva si capitole extra despre destin; capitole interesante, dar care nu au legatura cu subiectul neaparat... totusi autorul le adauga in carte "pentru ca poate";
January 28, 2024
-Societatea teologică actuală se confruntă cu "Ratarea însăși a esenței Dumnezeirii".
,,(...) luminile se vor stinge pe marea scenă a lumii, odată cu dispariția definitiva o omului ca vestitor de ,, a fi". Când cereștii și muritorii se vor înclina, vor părăsi rampa, tinandu-se de mână, în aplauzele nimănui."
- Prin afirmața : ,,important e că ai un Dumnezeu, nu care e ăla " am lăsat un șir de gânduri ce reflectau la complexul de superioritate la care se identifică fiecare religie și urmașul acesteia. Complex care este atins prin umilirea indivizilor, ci nu compasiunea, celor ce nu se identifică în dogmaticile sale.
- Dumnezeu nu trebuie căutat în ceruri sau în pământ, în cărți sau altele, ci în cămăruța sufletelor noastre.
,,(...) luminile se vor stinge pe marea scenă a lumii, odată cu dispariția definitiva o omului ca vestitor de ,, a fi". Când cereștii și muritorii se vor înclina, vor părăsi rampa, tinandu-se de mână, în aplauzele nimănui."
- Prin afirmața : ,,important e că ai un Dumnezeu, nu care e ăla " am lăsat un șir de gânduri ce reflectau la complexul de superioritate la care se identifică fiecare religie și urmașul acesteia. Complex care este atins prin umilirea indivizilor, ci nu compasiunea, celor ce nu se identifică în dogmaticile sale.
- Dumnezeu nu trebuie căutat în ceruri sau în pământ, în cărți sau altele, ci în cămăruța sufletelor noastre.
July 29, 2024
"Credeţi că lsus ar fi aprobat cruciadele sau vreunul dintre , războaiele sfinte? Unul singur măcar? Că i-ar fi plăcut Noaptea Sfântului Bartolomeu? Că ar fi încuviințat activitatea Inchiziției? Sau, mai degrabă, s-ar fi recunoscut în cei puși pe rug?"
"... dar pot tot atât debine să-mi imaginez că lsus nu s-ar recunoaște nici măcar ○ clipă în felul în care l-a slujit de-a lungul a două milenii Biserica născută în numele lui: credeţi că s-ar fi recunoscut într-una sau alta dintre Bisericile creștine? Mai degrabă într-una decât în alta? Mai mult în catolici decât în luterani, sau mai mult în ortodocşi decât în catolici?"
"... dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e ,,cuierul" ontologic în care ne agățăm nevoia de absolut, idealul, dorința fierbinte, speranţa și frica de moarte."
"casta slujitorilor profesionişti ai Domnului, care și-au asumat însemnele puterii cerești și pământești deopotrivă, fastul, purpura, aurul, trufia, în cele din urmă, afacerile și corupţia."
"... dar pot tot atât debine să-mi imaginez că lsus nu s-ar recunoaște nici măcar ○ clipă în felul în care l-a slujit de-a lungul a două milenii Biserica născută în numele lui: credeţi că s-ar fi recunoscut într-una sau alta dintre Bisericile creștine? Mai degrabă într-una decât în alta? Mai mult în catolici decât în luterani, sau mai mult în ortodocşi decât în catolici?"
"... dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e ,,cuierul" ontologic în care ne agățăm nevoia de absolut, idealul, dorința fierbinte, speranţa și frica de moarte."
"casta slujitorilor profesionişti ai Domnului, care și-au asumat însemnele puterii cerești și pământești deopotrivă, fastul, purpura, aurul, trufia, în cele din urmă, afacerile și corupţia."
This entire review has been hidden because of spoilers.
June 9, 2023
Un exercițiu intelectual fin, provocator și totodată revelator, "o traducere" a conceptelor kantiene ale moralității asimilate lui Dumnezeu. Ideea care mi-a plăcut cel mai mult este aceea că împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul ființei umane. O carte seducătoare, o pledoarie pentru rațiune, în care se invocă necesitatea redefinirii divinității, ca update obligatoriu și productiv pentru autodefinire ca trup spiritualizat, nu ca spirit întrupat.
January 28, 2023
Dl. Liiceanu îmi sugerează un chirurg al gandului, iar cartea îmi pare o remarcabila disecție logica a ceea ce ar trebui sa fie credința autentica. Cred ca numai un răuvoitor ar putea s-o interpreteze in registru iconoclast-blasfemiator.
Displaying 1 - 30 of 30 reviews