Cât mai departe de tot ce cunosc

by Cristina Alexandrescu, Irina Moroșan (Illustrator)

„Poezia Cristinei e exact ca ea: directă, intransigentă, aproape de esență, fără a-și pierde delicatețea dezarmantă, fiindcă feminitatea și sexualitatea sunt asumate firesc, fără linia artificială indusă de rușine. Cristina iese din tiparul fetei triste, confesive prin libertatea de a alege să (nu) fie ceea ce nu o reprezintă, între atâtea opțiuni și levels. Curajul autonomiei prin distanțare de determinismul social și familial induce o perspectivă optimistă, chiar dacă se simte nostalgia unui psihologic work in progress, a efortului mental de a fi tu însăți. Pregătește-te pentru ceea ce vrei să fii, ieși atât cât trebuie din autobiografie, take your time și dă-ți tu însăți o șansă, fix așa cum zice Cristina: „Cât mai departe de tot ce cunosc,/Dar cât mai aproape de mine.” - Teodora Coman

„Cu vivacitate pictorială, Cristina Alexandrescu propune aici o abordare insolită a alterității narcisiste și a propriilor valuri de anxietate. Un imaginar bine drămuit cu puseuri alegorice: o plachetă endearing nu doar despre sexualitate și corporalitate, ci, în primul rând, despre diverse forme de relaționare. Scrie jovial despre rutină, frici și—aspect esențial—despre vulnerabilitate, gestionând nevoi și trasând conturul unor limite. Funny și, totuși, dureroase, poemele din această plachetă traversează spectrul emoțional de la triggers la homeopatie și demonstrează—cu umor, cinism și autoironie—că speranța chiar poate deveni virtutea celor înfrânți. Versuri subtile despre texturile apatiei și despre cum se iubește azi, când toți putem sfârși „în partea de jos a listei de chat”. - Alex Ciorogar

Genres: Poetry, Romanian Literature, 21st Century

62 pages, Paperback

Published January 1, 2022

About the author

Cristina Alexandrescu (n. 1993, București) a absolvit Facultatea de Filosofie la Iași. A publicat poeme în SUBCAPITOL, Timpul, traduceri în Z9Magazine 2/2021 (literaturi migrante) și Poesis Internațional. A citit la festivalul Poezia e la Bistrița. A fondat Reflector, un proiect dedicat poeziei contemporane și poeților tineri. În prezent, locuiește în București.

Reviews

[Roxy Roman · Rating 2 out of 5]

Sincer... Am dat 2⭐ cu indulgență, pentru că au fost maxim două poezii care nu mi-au displăcut, și nici măcar acelea nu le pot numi bune, ci doar ok.
Cuvântul "cringe" cred că descrie cel mai bine majoritatea poemelor, pentru că vor să abordeze teme sociale contemporane (teme chiar interesante, de altfel) dar într-un mod care vrea foarte tare să ajungă la tine și tocmai de aceea mi s-au părut superficiale și artificiale. Abordează fenomene relatable - corpul, sentimentele, iubirea - și asta e singura legătură pe care am putut să o am cu textul, dar m-au dezgustat profund, pentru că erau dramatizate la maxim, zici că erau scrise de o fătucă de 13 ani în "depresie" (în ghilimele pentru că mă refer la despărțiri de gagici, în niciun caz la traume care chiar pot duce la depresie) care vrea să pară trecută prin viață și să fie the deep sad girl pe instagram. Pe scurt, cringe af.

Ca să nu ziceți că-s rea, o să dau niste exemple:


"Există viață după machiaj.
Acolo vom fi
Judecaţi după cearcăne."

"La semafor
Ne uităm în toate direcțiile
Și ne prefacem că avem de ales"


...Got it?
Deci, mi-e foarte greu să spun ce mi-a plăcut la carte, exceptând ilustrațiile care chiar erau frumoase. Și versurile astea au fost bunicele, dar cam atât:

"În minte lucrurile n-au formă.
Să spun că-mi amintesc cum arăți
Înseamnă să-nchid ochii și s-aștept
Ca undeva să-nceapă să crape ceva."


În concluzie: mda... nu mersi

[Lavinia Reads · Rating 5 out of 5]

O bucățică 💔 din Cristina
Loved it.

[anuța bugnariu · Rating 5 out of 5]

intr-un fel, cred ca întâlnirea cu aceasta carte mi-a fost predestinata. am fost intr-o librărie cu intenția de a caută alta carte si din pura coincidenta, am dat de “cat mai departe de tot ce cunosc”. am deschis la o pagina la întâmplare si după ce am terminat scurta poezie am decis ca trebuie sa vina acasă cu mine.
din prima poezie, mi-a devenit o oaza de confort. nu credeam ca exista o carte care sa se simtă de parca iti citește gândurile, oferindu-ți pe parcurs siguranța ca totul e bine//totul o sa fie bine si totuși cele 50 de pagini ale Cristinei Alexandrescu au fost. am terminat-o in o ora, foarte aproape de a plânge ca voiam sa o continui la infinit.
s-a simțit ca o imbratisare de care aveam nevoie. si astfel, recomand cu caldura! si abia aștept continuarea-următoarea carte!

[Mina H · Rating 3 out of 5]

Mi-a adus aminte de Rupi Kaur

„momentul acela din viata

Nu mi-am putut da seama azi,
Dar semana cu momentul acela din viatã
Când nu te mai doare nimic
Si organismul tãu se pregâteste pentru durerea următoare”.

[Costin Stanciu · Rating 5 out of 5]

please read this...

[Ramona Boldizsar · Rating 5 out of 5]

m-a rupt. pe cât de scurtă, pe atât de grozavă, o să scriu despre ea soon

[Mălina Maria · Rating 4 out of 5]

Cred că nu întâmplător, cât timp am citit volumul Cristinei Alexandrescu, am așteptat să mi se încarce niște videouri mari pe WhatsApp. Nu s-au comprimat și mi s-a blocat telefonul, deși conexiunea era bună. Exact suspendarea asta ciudată a micro-trăirilor — neterminate sau complet epuizate — într-o balansare continuă între uman și spațial, steril și distant, robotizat chiar, definește perfect starea pe care o lasă poemele Cristinei.

Blânde și totuși nu prea, neliniștitoare și dezarmante, textele ei regenerează spasmodic confortul de zi cu zi. Și, oricât de departe de tot ce cunoaștem ar părea, devin — sau redevin — un adevărat safe zone.

[M]

Mi-a plăcut super mult instagramul cărții, așa că a trebuit să o caut în librării! Acolo am și răsfoit-o, fiind foarte scurtă și pt că deja îmi cumpărasem o tonă de carți anul asta. Motiv pentru care pot spune că lectura mea e destul de superficială - dar all in all, mi-au plăcut mult mai mult poemele lungi decât cele scurte. Simt că la ele aș reveni, cele scurte sunt simple, share-able, nu conțin foarte mult, dar în cele mai lungi se poate simți capacitatea poetei de a da formă emoțiilor sale despre corp, relații, sine. Aș vrea să citez câteva versuri care mi-au plăcut chiar acum, dar nu am cartea XD

[Natalia Gorin · Rating 5 out of 5]

pen game goes brrr

[Levi Czentye · Rating 4 out of 5]

1.
Știu să fac liniște, nu să am liniște
Atât de liniște că-ntuneric m-atinge pe față
să-și dea seama dacă am plâns
Și nu spune nimic.

2.
Să vorbesc despre
Tot ce mă depășește,
Atâta știu să fac.

[Diana Cristea · Rating 3 out of 5]

*3,5?

Statistic vorbind, momentele-n care am supravietuit
sunt mai multe
decat cele in care n-am supravietuit.

[Cristina Munteanu · Rating 5 out of 5]

"Cât mai departe de tot ce cunosc,
Dar cât mai aproape de mine."

[Diana M · Rating 3 out of 5]

Cu toții avem răni pe care le acoperim. Unii cu scotch, alții cu alte răni, unii cu litere sau culori, alții cu zâmbete desenate stângaci, unii cu cusături, alții cu tăceri.

Durerea e limba universală, precum tăcerea. Poate tocmai de aceea n-am avut nevoie de prea multe traduceri atunci când a venit vorba de această colecție de poezii. Deși au fost multe spații libere între cuvinte, mult spațiu gol pe pagini, am înțeles tot ce se adăpostea în aceste crăpături.

M-au impresionat până la lacrimi unele descrieri ale Cristinei Alexandrescu, deși erau atât de simple, mi-au intrat în piept ca printr-o incizie bruscă, neanunțată. Poate pentru că erau cuvinte pe care eu nu le-aș fi putut vreodată spune. Sau poate tocmai pentru că erau cuvinte care mi se tot roteau în minte și îmi erau deja cunoscute.

Îmi place să văd în fața durerii o reacție atunci când citesc. Un fel de răspuns. Aici însă răspunsul nu există și acest fapt nu pare a crea zbucium. Durerea există, durerea persistă, dar noi suntem rezilienți. Oare faptul că rezistăm nu-i un răspuns curajos?

Sora mea mi-a recomandat cartea, spunându-mi pe scurt structura acesteia: prima parte este o expozițiune a durerilor și traumelor artistei, a doua parte este o povestire a relațiilor neîmplinite, nepotrivite, iar apoi, a treia parte completează triunghiul, fiind unghiul din care artista iubește un om dătător de siguranță, dar are probleme de relaționare în continuare. Nu sunt însă de acord cu sora mea. Prima parte este pentru mine prezentarea statutului psihologic al artistei (aici se aseamănă interpretările noastre), a doua parte reprezintă felul în care ea interacționează cu exteriorul, prin distanțarea de el (un fel de cauză-efect) iar a treia parte este, de fapt, o realizare liniștită a neputinței sale, dar și a puterii ei. Deci de inițial se vorbește de cauză (traumă), iar apoi de efect (distanțare) cu un ton fatalist, dominat de determinism, în ultimele pagini artista se redresează și alege să ia-n considerare faptul că ea va face față oricărei dureri ce-o va întâmpina, prin simplul fapt că e om, iar noi, oamenii, suntem a naibii de puternici.

Reziliența e tot ce reiese din operele despre durere și precum zice și Cristina: "Statistic vorbind, momentele-n care am supraviețuit/ sunt mai multe/ decât cele în care n-am supraviețuit."

Mi-ar plăcea însă să adaug la ultima parte a cărții o distincție. Nu cred că iubirea unui om friabil ar trebui să implice măturarea cioburilor acestuia de fiecare dată când se sparge. Cred că, din nou, majoritatea forței de a ne ridica, în noi se găsește. Avem nevoie mai degrabă de un om care să aibă încredere în noi, un om care să rămână la fel de liber să se desfășoare ca și noi, un om care să nu ne privească așa cum o facem noi, ci așa cum ar trebui noi să o facem. Până la final însă, cred că numai singuri, fricoși cum suntem, putem lua decizia de a ne repara. Ceilalți vor putea reprezenta cel mult cârje în drumul nostru, dar de ridicat noi trebuie să ne ridicăm și nimeni nu poate decide anularea amputării picioarelor noastre, numai noi, noi răniții, noi rezilienții, noi hotărâm.

[Cristina Boncea · Rating 3 out of 5]

sigur, mi-a amintit rapid de La marginea bună a corpului a Ralucăi Boantă atât prin prisma temei abordate, cât și prin tone-of-voice; pe de altă parte, aceasta este una dintre cele mai abordate tematici din poezia contemporană

mi-a plăcut mult ceva de care mama să fie mândră, "dacă s-ar întâmpla ceva și-aș ajunge la spital, toți/mi-ar admira igiena de fată bine crescută";

abordează tematica online datingului, cum am văzut și în nu mă întrerupe; ilustrațiile ajută, de asemenea, la formarea acestui imaginar de feminitate soft, dar nu în sensul patriarhal de "fragilitate inerentă", ci mai degrabă o așezare în propria energie ("un animal rar doar pentru că sunt o femeie ok cu propria sexualitate")

mi-a plăcut mult și acest scurt poem:

o minge de cauciuc fără speranță de viață
mă dai de pământ & mă întorc
în scârbă.

la televizor mor oamenii.

+ ideea de "știu să fac liniște, nu să am liniște" - o problemă feminină puternic înrădăcinată la nivel universal

+ "vin la tine fără instinctul meu de autoconservare/pentru că îmi e mai frică de gândul că/ceva s-ar putea să nu mi se întâmple până la capăt"

+ "văd cum învârți un zippo și sper/că pentru mine vrei să arunci totul în aer"

din păcate, volumul îmi amintește și de cele ale lui Rupi Kaur din cauza formei
s-ar putea să fie printre puținele dezavantajate de dimensiunea redusă, rămâi cu senzația că nu e complet
am mixed-feelings legat de poemele scurte "instagramabile" în general
dar cred că overall e o lucrare simpatică, nepretențioasă, "cinstită" - asta apreciez întotdeauna

[Ramona Cantaragiu · Rating 2 out of 5]

Inițial m-am entuziasmat (probabil realizarea grafica a cartii a contribuit mult), dar pe parcurs m-am desumflat pentru ca tre sa sapi adanc in poezia asta ca sa gasesti ceva ce trece de nivelul de citat de pe tumblr. Partile interesante sunt cele in care vorbeste despre traumele copilariei, despre nevoia de subjugare/supunere, despre relatia ei cu corpul etc. Poate urmatoarele volume vor trece de nivelul de status pe instagram.

[Melisa · Rating 5 out of 5]

Mult prea frumos volumul, cu multă emoție și trăiri intense printre care în unele mă regăsesc...

[天 · Rating 4 out of 5]

4,5

“Îmi vorbești despre putere fără să vorbești despre putere,
Vorbești despre putere vorbind despre mine
Și asta mă face să plâng.
Uită-te la tine cum mă aperi în fața mea

Între timp eu am proiectat deja
Zeci de feluri în care mă puteai abandona.”

[merima · Rating 3 out of 5]

corpurile reflectă lumina

Mi-e frică doar de lucrurile
Care nu se întâmplă.
De corpul tău translucid
Prin care lumina ajunge în sfârșit și la mine.

Statistic vorbind, momentele-n care am supraviețuit sunt mai multe
decât cele în care n-am supraviețuit.

Vin la tine fără instinctul meu de autoconservare
Pentru că îmi e mai frică de gândul că
Ceva s-ar putea să nu mi se întâmple până la capăt.

[Emina · Rating 3 out of 5]

“Cât mai departe de tot ce cunosc,
Dar cât mai aproape de mine.”

[Teodora Anghel · Rating 3 out of 5]

Mi-ar fi plăcut ca tot volumul să fie în stilul ultimei părți, pentru că există o poveste de spus aici.

[일리아나 · Rating 1 out of 5]

No, just no. Pseudo-intellectual truisms veiled by the idea that everything can be "contemporary poetry". Maybe one or 2 decent 'poems' could be found here.

[Teodora Alexia · Rating 5 out of 5]

Am citit multe volume contemporane de poezie pe parcursul anilor, însă nu m-am regăsit în niciunul la un nivel atât de ridicat. Citindu-l pe acesta, am simțit cum toate gândurile rele și greutățile îmi dispar, pentru că acum știu că nu sunt singură. Mi se pare că volumul Cristinei Alexandrescu este definiția scopului poeziei sau, mai bine spus, al artei în sine: să unească prin suflet. Am întâlnit-o pe autoare în persoană, la FILIT '23, și, deși sunt doar o oarecare elevă, m-am văzut pe mine în ea, în poezia ei.

[Ioana · Rating 3 out of 5]

Cristina Alexandrescu a debutat în anul 2022 cu volumul "Cât mai departe de tot ce cunosc" și a devenit rapid o lectură iubită în special de către cititorii tineri ❤️ Ce dovadă mai bună de a testa calitatea unor poezii decât faptul că tinerii postează mici crâmpeie din poeme, că recomandă cartea mai departe și că o recitesc adesea? 🎙️
Mai multe despre carte am scris într-un articol publicat pe blog ✍️

https://ciobanuldeazi.home.blog/2025/...

[Diana Lupu · Rating 4 out of 5]

"E nevoie să simți de câteva ori pentru ca memoria corpului
Să accepte."

"Vrei pe cineva lângă care ești confortabil să mori la sfârșitul lumii
Și lângă care poți dormi până atunci."

"Cu pieptul pe pieptul tău
Fără să-mi dau seama a cui inimă se simte."

"Știu să fac liniște, nu să am liniște"

"La semafor,
Ne uităm în toate direcțiile
Și ne prefacem că avem de ales."

"Nu știu nimic despre liniște.
Un handicap de care devin conștientă când vreau să-i liniștesc pe ceilalți"

[Andrei Dósa · Rating 3 out of 5]

Aș fi pus mai mult accentul pe discursul din ultimul calup, prefigurat de poemele mai lungi din restul cărții. Acolo e atuul volumului.

Poemele scurte se vor a fi instapoems. Unele mult prea banale, după gustul meu: „Să luăm cina pe facebook, ce mișto. Din profil, vom părea fericiți.” Pe insta le-aș fi acceptat, în carte nu. O prejudecată stupidă, poate, idk. My bad.

[Andreea · Rating 5 out of 5]

I really loved this book and I wanted to highlight every single line and share them all over.

It’s a very tender collection and I discovered a little piece of me in almost all of them.

It reminded me of Rupi Kaur in a way, and I know she is not everyone’s cup of tea, but sorry, not sorry, I’m a sucker for that tumblr-like poetry — although Cristina’s volume is strictly superior.

[Patricia · Rating 4 out of 5]

E scurta si merita cumparata din toate punctele de vedere. Are Cristina cateva poeme aici care te fac sa simti totul si nimic in acelasi timp. Lectrua asta a fost un sentiment dubios de placut si incomfortabil de personal

[Gabi · Rating 1 out of 5]

please don't read this...

[silly shark · Rating 2 out of 5]

2.5 solid ⭐️
Se putea mai bine se putea mai rau
"Cât mai departe de tot ce cunosc/ dar cât mai aproape de mine "

[Tora · Rating 5 out of 5]

Da.

Am citit-o de 3 ori sa fiu sigură că nu am lasat loc de simpatii la notarea versurilor preferate.

Rezonez: 23, 25, 30, 31, 32, 36, 38, 50 (jos) 51