Proiectul volumului de față a câştigat, în 2020, locul I la secțiunea „Poezie" în cadrul Burselor şi rezidențelor de creație literară Fundaţia Cărturești.
Poezia, prin însăşi natura sa, încalcă granițele și tinde să pună sub semnul întrebării ori să contrazică de-a dreptul edictele marii orânduiri. Şi nimeni nu împinge limitele societății mai bine decât oamenii gay, în special artiştii gay. Plasată într-un peisaj urban deseori inospitalier, poezia acestui volum spune o poveste puternică și inubliabilă. Răzvan a scris-o cu gândul la tine, iar poeziile lui au propriul mod de-a întinde o mână, de a îmbrăţişa, dar şi de a vindeca şi de-a împinge înainte. - Sorin Despot
Poezia. Sau, spune Răzvan Andrei, „ceva capabil să vă întoarcă mațele pe dos“. Vizionar, pragmatic şi exasperat: „urletul meu e ca ciripitul unui canar în vid“. Fie şi aşa, pe linia Maginot a legatului whitmanian-pasolinian-ginsbergian, poemul gay (LGBTQ+) rezistă, eficient & de o splendoare inalterabilă. Aici, în francizele infernului“. Într-o Românie atinsă de lepră mentală, sifilis politic, analfabetism, unde (pesemne) nici nu va mai șoca: „Umblăm la senzorii transcendenţei ca pe sub fustele unei fete mari/ Ca pe sub blugii unui twink gâfâind pe un scrânciob din Parcul Circului“. Rămâne să ne bucure pe noi, the happy few, un poem erudit & (auto)ironic & biografist & galvanizant ca Raport către Walt Whitman: îl scrie exemplar Răzvan Andrei, ,,un tip la locul lui, lăsându-se/ Muscat submisiv de dinții lui Karl Lagerfeld“. - Ștefan Manasia
Răzvan Andrei (n. 7 august 1981, Galați) este poet, pictor, traducător şi redactor de carte. De-a lungul timpului, a scris pentru Adevărul literar şi artistic, România literară, Luceafărul, Idei în dialog, Scena 9 şi Poesis internațional.
A citit versuri la Institutul Blecher, Nepotu' lui Thoreau, Nocturnele de poezie ARCEN, Poezia e la Bistrița, FILIT și Lit out loud.
Obiectiv vorbind, și ținând cont ce fel de poezie se vrea a fi, e un volum decent, dar ai nevoie de o doză de subiectivitate ca să-l poți aprecia. E pe gustul tău ori nu. În cazul meu, mi-au placut unele versuri, restul nu prea. Ce mă deranjează cel mai mult acum e inautenticitatea din execuția intenției, probabil sincere, de a face social justice prin poezie femeilor, minoritățior și persoanelor vulnerabile. Poetul, sau alter ego-ul lui, declară că suferința și poezia lui sunt suferințele ”noastre” (de obicei discursul trece la persoana a 2a în astfel de instanțe, deci sigur despre acest ”noi” vag este vorba) și cam atât. Un discurs concret pe tema asta răsare abia la final, până acolo suntem mai mult pe vibes, omul ne asigură că-i ce trebuie pe plan politic-social, că-i pasă de problemele de toate zilele ale tuturor celor care nu beneficiază de privilegiile patriarhatului și ține cu ”noi”, ceva în genul unui foarte vag ”trust me, bro”. Zic vag, pentru că ideea lui de a ne demonstra că nu ne duce cu zăhărelul este prin a scrie despre el/alter ego-ul lui creat special pentru acest volum, și ordinara lui suferința cotidiană. Problema e că nici el, autorul, nici alter ego-ul lui, nu sunt atât de interesanți să facă subiectul unui întreg volum de poezie. Cele mai interesante lucruri pe care le poate pune în fișa lui biografică sunt că e poet, că e gay, că se fute, suge, linge, că are un fetiș pentru părul pubian, și că suferă cât pentru toată România. Partea cea mai nașpa (pentru mine) este că sărăcia asta tematică pusă pe un podium e fix miza volumului. Discursul poetic mai e sărac și din punct de vedere artistic. Pentru Mihail Sebastian, Dunărea e o entitate de natură aproape regală, de o însemnătate personală mai mult decît simbolică. Pentru Răzvan Andrei, Dunărea e slugă și veceu. Singurele lucruri de care e fascinat sunt propriul sine și extensiile sinelui. Și sperma iubitului, ig. Cum spuneam, subiectivitatea face totul.
2,5⭐ rotunjite la limită
Ar fi fost un volum mai reușit dacă autorul era mai preocupat de intențiile artistice și mai puțin de părul corporal și elementele de tip shock value, care parcă n-au avut alt scop decât să ne arate cât de necenzurată poate să-i meargă mâna. Your typical omg-isme, basically.
"Nu sunt o victimă, sunt spectator. Și spectatorul a hotărât să se revolte."
Asta e. Nu militarea în neştiinţă. Nu datul cu pumnul în masă. Nu cancelarea celor care au ceva de spus. Masa o distrugi câte un picior pe rând. Frumos, uneori senzual, elegant, cu limba scoasă şi gata să lingă muchia cuţitului.
"Nu există istorie, nici biografii! Doar lungi, inconsistente urlete de disperare. Lupta cu aparența este ea însăși o aparență-"
"durerea mea e numai compasiune pentru durerea ta reală. Poezia mea e mărturie, depoziție & proces verbal, e cântec despre alții & despre catastrofa lor, E pledoaria avocatului, nu declarația victimei. Nu sunt o victimă, sunt spectator. Și spectatorul a hotărât să se revolte."
"Nu aparțin. Eu depind."
viața în tot realul ei. realitatea în toate nuanțele.
Mă întreb dacă Răzvan Andrei nu era redactor șef adjunct la Editura Polirom și nu își bea cafeluțele cu câțiva critici literari pe care îi știe din studenție, mai pupa el bursă de la Cărturești și mai era el lăudat de presa locală? Și de ce niciun critic literar n-a remarcat până acum că ceea ce scrie Răzvan Andrei e ceea ce prietenii de pileală și de condei ai lui Allen Ginsberg scriau deja prin anii 60-70? Hai, mai dați-i încă o bursă și poate și-un premiu din ăla național, să se audă pestemări și țări că în România încă mai funcționează amicițiile de după cortină. Nu ne mai facem bine.
un volum de referință forever. TREBUIE Poemul lung (cam jumătate din volum) care dă titlul este cel mai bun pe care l-am citit vreodată (da, decât Kaddish&Howl ale lui Ginsberg) nu știu din ce pocal magic a băut Andrei, dar e clar vocea mentalului colectiv aici; nu doar membrii comunității LGBT+ (dar în special ei!), ci oricine s-a simțit oprimat în România se va regăsi - noi toți, adică acum, în luna Pride măcar, să distribuim masiv. cine nu citește poezie, să citească acest volum operă desăvârșită de pus în muzeu (în ideea în care tot ce e descris aici, chinul&suferința, va ține la un moment dat doar de trecut). chiar și așa, o superbă incursiune autobiografică ce reușește, chiar și pentru o secundă, să ne lege într-o îmbrățișare colectivă
un colaj cu versurile mele preferate:
poate că totul se petrece într-o pisică
rimmingul și lirica deepthroatului nu știu dacă-i mai bine, iubitule să te ling sau să te înfiez flatulența țânțarului anofel blocat cu trompa-n coapsa twinkului exotic.
aici, pe pământ, te-mpiedici la tot pasul de francizele infernului un tip la locul lui, lăsându-se mușcat submisiv de dinții lui Karl Lagerfeld ca niște urși bipolari.
durerea omului răstignit în curul gol pe crucile metropolei munca e zdroaba depusă de noi ca să ne lase să dăm colțul într-un spital în flăcări.
sperma rezultată & saliva & deșeurile se amestecă în malaxorul planetar și se pot preschimba în bombe atomice.
duhoarea mașinii de ronțăit bolnavi & săraci & neputincioși gâdileli sideralmente valabile grozăvia bradului de Crăciun împopoțonat ca o drag queen
ăia care dau buzna în transcendență făcând-o poștă cu de-a sila ziua în amiaza mare.
Poeme mai mult decât orice puternice, militante, despre existența în cadrul unei culturi care nu te acceptă ca parte a sa și totuși are așteptări de la tine. Raportul către Walt Whitman e absolut superb scris, oricât ar spune unii că este expirat, ca în secolul ăsta într-o cultura ca a noastră trebuie să fii 100% original, 100% conținut de fruct.
Mărinimia tuturor genurilor, regnurilor & a tuturor accidentelor & deviațiilor & excepțiilor, Mărinimia acestui poem care vrea să îmbrățișeze pe toate & toți & totx & chiar vă îmbrățișează În mărinimia iubitului, în respirația lui & în sperma lji revărsată peste lume.
„Botezul creștin l-am primit toamna și nicun porumbel n-a răcnit din ceruri Că-s vreun fiu preaiubit al unui demiurg sau că voi tăia istoria în două Cu aripile mele de pinguin. Am ieșit din cristelniță doar ceva mai gălăgios și ud fleașcă.”
cocky și puternic, incendiar și plin de compătimire, sarcasm și rătăciri, dorință și istorie gay românească. mărinimia (ultimele câteva pagini de la sfârșit) m-a rupt și la a doua lectură.
for sure ca nu e pentru toata lumea, but if u enjoy contemporary poetry ur gonna like it pe langa ca toate de la omg sunt bune, el chiar face poezie contemporană “clasica” hahah, the good stuff :3
"acum, trebuie să-mi avortez ideile și simt crampoanele Duhului Sfânt strivindu-mi maxilarul - doar-doar o să mă facă să tac. căci eu am alte muze și inspirația mea vine din suferința celei lovite & a celui pus la pământ & din goana copilului homo - chestiuni care, pentru spectrele divine, sunt fapt divers și smiorcăială dar care pentru noi, sunt catastrofe."
vă spun că nu doar lansarea a fost sUpErbĂ, ci și poemele so READ IT GUYS