De câteva luni am recitit cartea (reascultat), și sunt atâtea lucruri pe care le-aș menționa încât n-am știut cum să încep review-ul. Așa că o să pun accent pe partea care m-a marcat cel mai mult.
Multe din următoarele gânduri sunt ori din carte, ori din podcast-ul cu Joe Rogan, unde cei doi vorbeau despre carte.
Unul din efectele primei cărți a fost de a împinge și pe alții să-și spună povestea, la fel ca Goggins. Și din fericire, una din aceste persoane este chiar mama lui. Din prima carte, privind copilăria lui și suferința prin care a trecut, vedem și din greutățile cu care s-a înfruntat mama lui, însă acum avem un capitol dedicat poveștii ei.
Aici intervin și menționez că versiunea audio se merita de 100 de ori mai mult decât cea fizică, prin simplul fapt că aceasta conține în plus o conversație destul de lungă între David și mama lui, care te lasă fără cuvinte.
Dacă ar fi să rezum toată conversația, pot spune că aici învățăm că un luptător nu e definit de câte maratoane aleargă, câte flotări face, sau cât poate ridică la bench press. Ci adevăratul luptător este cel care indiferent de situația în care se află, caută să facă doar bine, luptând cu ce are la dispoziție, iar când se ivește ocazia, nu ezită să sufere pentru cei dragi. Și ce exemplu mai bun, decât o mamă care e pusă în cele mai grele situații, dar totuși găsește speranță în a continua să lupte. Și totul, pentru băieții ei.
"I thought a lot about suicide, but if I died, the two of you would've remained with that monster".
Încă un gând cu care am rămas este cat de importantă este iertarea, însă și cât de grea este prin faptul că, să ierți nu înseamnă neapărat și să uiți.
"In 18 years, I remember the first time he slapped me, the last slap, and every slap in between"
În alt capitol Goggins povestește cum a ajuns să se împace cu tatăl lui, înțelegând că și acesta fusese torturat de tatăl său și demonii acestuia. Astfel, el oprește demonii tatălui și bunicului să pună stăpânire și pe el. Acum că mă gândesc, era ușor să ajungă și el ca cei doi, însă prezența mamei și exemplul pe care ea i l-a dat încă de mic l-au transformat in cine este el acum. Chiar că n-ar mai fi Goggins fără mama Goggins.
Acum, ce altceva să mai zic? Cartea e plină de întâmplări extraordinare că în prima carte, dar de data aceasta apar și efectele înaintării în vârstă. Sunt destule momente care te fac sa te întrebi dacă omul ăsta e normal. Apoi te intrebi dacă tu, care îl urmărești, ești normal. Desigur, raspunsul e nu la ambele:)
Hai, citiți-o că e ce trebuie.