What do you think?
Rate this book
Iorgu
Într-un roman-document, care surprinde în acorduri fine viața unuia dintre cei mai importanți poeți români, Adrian Jicu recreează totodată o epocă de semnificative transformări istorice și mentalitare. Cu o informație bogată, pornind de la surse edite și inedite, cu verosimile dezvăluiri ale unui univers privat, așa cum trebuie să fi fost el, și incursiuni imaginare în existența zbuciumată a lui G. Bacovia, romanul de față e mai mult decât o reconstituire a vieții acestuia, e o restituire necesară.
„Dacă mi-ar fi spus cineva că voi publica un roman, l-aș fi luat în râs…
Ca orice băcăuan (prea) serios, lucram la un studiu dedicat lui Bacovia. Un studiu pe care l-am tot amânat, deoarece mereu apărea ceva mai important de făcut. Acum îmi dau seama că, de fapt, trăgeam de timp, fiindcă nu găseam abordarea potrivită.
Acestei cărți i-a venit sorocul, pe neașteptate, în 2020. Am scris-o, cu nesfârșite reveniri și ezitări, într-un moment dificil pentru mine. M-am refugiat în lumea lui Bacovia, încercând să-l înțeleg, dincolo de clișee și de prejudecăți.
Sper ca Iorgu să spună povestea unui om viu. Dacă am reușit sau nu vor decide cititorii…“
„Dacă mi-ar fi spus cineva că voi publica un roman, l-aș fi luat în râs…
Ca orice băcăuan (prea) serios, lucram la un studiu dedicat lui Bacovia. Un studiu pe care l-am tot amânat, deoarece mereu apărea ceva mai important de făcut. Acum îmi dau seama că, de fapt, trăgeam de timp, fiindcă nu găseam abordarea potrivită.
Acestei cărți i-a venit sorocul, pe neașteptate, în 2020. Am scris-o, cu nesfârșite reveniri și ezitări, într-un moment dificil pentru mine. M-am refugiat în lumea lui Bacovia, încercând să-l înțeleg, dincolo de clișee și de prejudecăți.
Sper ca Iorgu să spună povestea unui om viu. Dacă am reușit sau nu vor decide cititorii…“
- GenresRomanian Literature
252 pages, Paperback
Published September 1, 2022
4 people are currently reading
139 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 24 of 24 reviews
October 27, 2022
Am o genealogie încărcată. M-am născut în Botoșani și am absolvit liceul „A.T. Laurian”, unde a învățat și Mihai Eminescu. Îi vedeam portretul printre ușile batante de la intrarea profesorilor, în drum spre bibliotecă. Era nespus de frumos, cu fruntea lui înaltă și ochii adânci. O țară întreagă îl diviniza. Mă înfioram la gândul că, poate, câțiva dintre atomii rătăciți din respirația marelui poet se pierduseră prin ungherele îmbâcsite de istorie (și praf) și urmau să ajungă în plămânii mei. Am avut o perspectivă mult mai bună asupra tabloului când am ajuns profesoară la același liceu și treceam pe lângă el în fiecare zi. Deveniserăm cumva familiari. Ipoteștii erau nu departe, cu nuferii lor galbeni și căsuța familiei Eminovici, iar biografia lui Călinescu despre viața poetului reușea, într-o oarecare măsură, să dea un trup acelui nume. De peste 20 ani predau la Liceul „George Bacovia”, (Colegiul Național „Ferdinand I”). Nu neg că există un spirit al locului, care suflă rece pe lungile coridoare, mai ales când centrala termică este în avarie. Nu neg că și cancelaria, cu masa ei lungă, cultivă același aer de austeritate. E posibil ca și eu să fi fost parazitată (puțin, foarte puțin) de „pedanteria” profesorală de care se plângea elevul Gheorghe Vasiliu (George Bacovia) acum un secol.
Ce vreau să spun cu această introducere, după ce am citit „Iorgu” de Adrian Jicu, este că acum mă simt acasă mult mai „acasă”. Datorită lui „Iorgu”, poetul acela bizar, damnat, funebru, care mi-a picat la toate examenele importante de literatură română (inclusiv la admiterea la facultate), care și-a luat numele de la orașul Bacău, dar care a dat înzecit înapoi (există școli, colegii, universități, străzi cu numele lui), a devenit o prezență palpabilă, despre care ar fi frumos să știe toți cei care îi studiază textele canonice. Asta și face Adrian în romanul său: nu ne spune de ce George Bacovia este un mare poet (slavă Domnului!), ci reconstruiește lumea în care a trait Iorgu, mahalalele Bacăului cu drumurile lor desfundate, mirosul ulițelor copilăriei, într-o manieră care m-a făcut să mă gândesc la Ionel Teodoreanu și Mateiu Caragiale în același timp. Și, mai ales, unește punctele din cronologia poetului, creând un traseu veridic, bine documentat. Nu știam, de exemplu, de incidentul din amfiteatrul liceului în care predau, unde regele Carol, primind în dar un portret în mărime naturală al principelui Ferdinand și rostind un discurs de mulțumire, este întrerupt violent de trei tineri care strigă „Jos monarhia!”. Unul dintre ei era chiar Gheorghe Vasiliu, a.k.a Iorgu (după cum îl alinta familia), viitorul poet George Bacovia. Bănuiam, în schimb, că melancolia care transpare în poeme este efectul unei sănătăți precare, șubrezite de șirul lung de boli care i-au devastat trupul (zona zoster, sifilis). Iarăși, nu-i știam povestea de dragoste cu Agatha, nici moștenirea lăsată lui Brie, fiul său (Gabriel Vasiliu): aceeași siluetă adusă de spate pe care o recunoști în statuia de lângă Biblioteca municipală. Am dansat cu Brie la o petrecere de ziua liceului, prin 1997, dar nu am reușit să închegăm o conversație.
Dincolo de faptul că va deveni un veritabil auxiliar didactic pentru orele de literatură română, „Iorgu” este un roman viu, care, scris cu finețe, umple o fisură în raportarea noastră la literatură. Avem nevoie, de cele mai multe ori, de povestea din spatele poeziei. Anthony Burgess, în „Ochii doamnei mele”, compune, de exemplu, un Shakespeare neașteptat, care aruncă o cu totul altă lumina asupra a ceea ce credeam eu că sunt niște simple sonete. La fel aici, Iorgu al nostru nu mai este mizantropul distant pe care-l detestam în liceu, ci un om cu un talent aparte, inexplicabil, punând o distanță între el și lume nu pentru că voia să se separe de aceasta, ci dintr-un straniu bun-simț, nedorind să-i tulbure precarul echilibru cu galbenul lui țipător.
Ce vreau să spun cu această introducere, după ce am citit „Iorgu” de Adrian Jicu, este că acum mă simt acasă mult mai „acasă”. Datorită lui „Iorgu”, poetul acela bizar, damnat, funebru, care mi-a picat la toate examenele importante de literatură română (inclusiv la admiterea la facultate), care și-a luat numele de la orașul Bacău, dar care a dat înzecit înapoi (există școli, colegii, universități, străzi cu numele lui), a devenit o prezență palpabilă, despre care ar fi frumos să știe toți cei care îi studiază textele canonice. Asta și face Adrian în romanul său: nu ne spune de ce George Bacovia este un mare poet (slavă Domnului!), ci reconstruiește lumea în care a trait Iorgu, mahalalele Bacăului cu drumurile lor desfundate, mirosul ulițelor copilăriei, într-o manieră care m-a făcut să mă gândesc la Ionel Teodoreanu și Mateiu Caragiale în același timp. Și, mai ales, unește punctele din cronologia poetului, creând un traseu veridic, bine documentat. Nu știam, de exemplu, de incidentul din amfiteatrul liceului în care predau, unde regele Carol, primind în dar un portret în mărime naturală al principelui Ferdinand și rostind un discurs de mulțumire, este întrerupt violent de trei tineri care strigă „Jos monarhia!”. Unul dintre ei era chiar Gheorghe Vasiliu, a.k.a Iorgu (după cum îl alinta familia), viitorul poet George Bacovia. Bănuiam, în schimb, că melancolia care transpare în poeme este efectul unei sănătăți precare, șubrezite de șirul lung de boli care i-au devastat trupul (zona zoster, sifilis). Iarăși, nu-i știam povestea de dragoste cu Agatha, nici moștenirea lăsată lui Brie, fiul său (Gabriel Vasiliu): aceeași siluetă adusă de spate pe care o recunoști în statuia de lângă Biblioteca municipală. Am dansat cu Brie la o petrecere de ziua liceului, prin 1997, dar nu am reușit să închegăm o conversație.
Dincolo de faptul că va deveni un veritabil auxiliar didactic pentru orele de literatură română, „Iorgu” este un roman viu, care, scris cu finețe, umple o fisură în raportarea noastră la literatură. Avem nevoie, de cele mai multe ori, de povestea din spatele poeziei. Anthony Burgess, în „Ochii doamnei mele”, compune, de exemplu, un Shakespeare neașteptat, care aruncă o cu totul altă lumina asupra a ceea ce credeam eu că sunt niște simple sonete. La fel aici, Iorgu al nostru nu mai este mizantropul distant pe care-l detestam în liceu, ci un om cu un talent aparte, inexplicabil, punând o distanță între el și lume nu pentru că voia să se separe de aceasta, ci dintr-un straniu bun-simț, nedorind să-i tulbure precarul echilibru cu galbenul lui țipător.
February 18, 2024
G. Bacovia a creat poezia pe care am simpatizat-o, poate, cel mai mult în adolescența mea. Era nemulțumit, cum poate eram cu toții la acea vârstă, scria despre „liceul - cimitir al tinereții noastre”, era morbid într-o perioadă în care ascultam cu toții Sepultura și presăra mereu metafore și simboluri în versurile sale. Dar, spre deosebire de titanii literaturii române de-atunci și dintotdeauna (Eminescu, Creangă și Caragiale), nu știam aproape nimic despre viața sa.
Dacă nu suntem cercetători sau istorici literari, descoperirile le facem mai târziu, prin acest gen de „biografii romanțate” care au apărut în ultimii ani. Iar prin intermediul lui Adrian Jicu, îl descoperim pe George Bacovia, pe George Andone Vasiliu, pe Iorgu, personaj care trece și istoria României și prin literatura țării între 1881 și 1957. Cum l-am aflat? Deloc altfel față de cum mi-l închipuiam: depresiv, veșnic nemulțumit, leneș (nu a avut niciodată dorința de a reuși, de a avea un serviciu stabil), fumător învederat și alcoolic, socialist din tinerețe și apropiat al comunismului (mai mult pentru foloase decât din convingere). Și un norocos, pentru că a avut o soție care l-a sprijinit permanent și l-a ajutat să supraviețuiască unor vremuri grele (ca o paralelă - a se vedea soția lui Leonard Bernstein în filmul Maestro).
Un roman bun, reușit despre unul dintre marii noștri poeți.
Dacă nu suntem cercetători sau istorici literari, descoperirile le facem mai târziu, prin acest gen de „biografii romanțate” care au apărut în ultimii ani. Iar prin intermediul lui Adrian Jicu, îl descoperim pe George Bacovia, pe George Andone Vasiliu, pe Iorgu, personaj care trece și istoria României și prin literatura țării între 1881 și 1957. Cum l-am aflat? Deloc altfel față de cum mi-l închipuiam: depresiv, veșnic nemulțumit, leneș (nu a avut niciodată dorința de a reuși, de a avea un serviciu stabil), fumător învederat și alcoolic, socialist din tinerețe și apropiat al comunismului (mai mult pentru foloase decât din convingere). Și un norocos, pentru că a avut o soție care l-a sprijinit permanent și l-a ajutat să supraviețuiască unor vremuri grele (ca o paralelă - a se vedea soția lui Leonard Bernstein în filmul Maestro).
Un roman bun, reușit despre unul dintre marii noștri poeți.
June 2, 2023
Nu mi-a plăcut deloc poetul George Bacovia în anii liceului. Cerul plumburiu și versurile lui simboliste și triste mă lăsau pe-atunci la fel de rece ca o ploaie de toamnă. Și da, Plumb e singura poezie de care-mi aduc aminte acum. Așa că n-am nicio idee de ce am luat Iorgu, biografia romanțată scrisă de Adrian Jicu, atunci când am intrat într-o librărie din centrul orașului. Să fi fost recomandarea unor prieteni cititori în care aveam încredere? Un impuls de moment datorat interesului meu de a afla cât mai multe lucruri despre scriitorii români și viața literară din secolele 19 și 20? Poate ambele motive sunt valabile. Important e că a fost o mișcare inspirată să iau cartea asta.
Născut în 1881, anul în care România a devenit regat, Iorgu ne împărtășește aici, chiar dacă o face succint, toate momentele istorice importante din timpul său: Marele Război, unirea României cu Transilvania, al doilea război mondial, dictatura lui Carol al II-lea și Antonescu și venirea comuniștilor la putere. Însă toate acestea sunt doar presărate printre rândurile scrise despre omul Bacovia, o fire retrasă si chinuită de gânduri, care nu își găsea locul și sensul în lume, cu lungi perioade în care își pierdea interesul pentru banalitățile unor zile serbede.
Nici nu știu dacă să numesc cartea asta o biografie romanțată. La fel de bine ar putea fi un roman de ficțiune în care Bacovia este personaj principal, prin ochii și gândurile căruia vedem lumea. Sau o istorie a unui poet prea puțin cunoscut de mulți chiar și astăzi. De asta mă și bucur că am citit-o, așa am descoperit un om despre care nici n-aveam habar că vreau să aflu mai multe. Sigur că asta se datorează și lui Adrian Jicu, care a scris-o atât de bine încât am avut impresia uneori, pe parcursul lecturii, că eu, nu Iorgu, mă plimbam pe străzile din Bacău, Iași sau București, atât de puternică a fost imersiunea.
Născut în 1881, anul în care România a devenit regat, Iorgu ne împărtășește aici, chiar dacă o face succint, toate momentele istorice importante din timpul său: Marele Război, unirea României cu Transilvania, al doilea război mondial, dictatura lui Carol al II-lea și Antonescu și venirea comuniștilor la putere. Însă toate acestea sunt doar presărate printre rândurile scrise despre omul Bacovia, o fire retrasă si chinuită de gânduri, care nu își găsea locul și sensul în lume, cu lungi perioade în care își pierdea interesul pentru banalitățile unor zile serbede.
Nici nu știu dacă să numesc cartea asta o biografie romanțată. La fel de bine ar putea fi un roman de ficțiune în care Bacovia este personaj principal, prin ochii și gândurile căruia vedem lumea. Sau o istorie a unui poet prea puțin cunoscut de mulți chiar și astăzi. De asta mă și bucur că am citit-o, așa am descoperit un om despre care nici n-aveam habar că vreau să aflu mai multe. Sigur că asta se datorează și lui Adrian Jicu, care a scris-o atât de bine încât am avut impresia uneori, pe parcursul lecturii, că eu, nu Iorgu, mă plimbam pe străzile din Bacău, Iași sau București, atât de puternică a fost imersiunea.
February 6, 2023
Nu pot să nu mă întreb ce ar fi fost poezia lui Bacovia dacă el ar fi fost un altfel de om. Am descoperit în carte un Iorgu/Bacovia bolnăvicios, depresiv, nestatornic, leneș, vicios, nepăsător, dezinteresat... și lista poate continua dar, dincolo de asta, cartea m-a prins total în mrejele ei. E scrisă impecabil.
April 21, 2023
Un exercițiu frumos al minții, acesta de a te plimba, citind, fie prin biografie atent documentată, fie prin imaginația autorului. Și mai fascinant e că niciodată granițele între acestea nu sunt clar delimitate. Cât e Bacovia și cât e Adrian Jicu în Iorgu?
March 23, 2023
Frumos scrisă și cred că surprinde bine figura lui Bacovia.
January 2, 2024
Un biopic by the book. Fără sclipiri, fără surprize.
3,5.
3,5.
April 17, 2023
O carte care mi l-a adus pe George Bacovia în prim plan, care m-a făcut să îi recitesc poeziile, care a rupt în două clișeul despre acest poet sensibil,pesimist,nostalgic.
O carte despre un copil poznaș, un tânăr iubitor de viață,un rebel,un scriitor talentat,un om care și-a găsit greu drumul printre hățișurile vieții sale,dar care și-a trăit cu bune și rele datul.
O readucere în memoria colectivă a poetului George Bacovia, necesară și esențială în cultura românească.
O carte despre un copil poznaș, un tânăr iubitor de viață,un rebel,un scriitor talentat,un om care și-a găsit greu drumul printre hățișurile vieții sale,dar care și-a trăit cu bune și rele datul.
O readucere în memoria colectivă a poetului George Bacovia, necesară și esențială în cultura românească.
March 19, 2023
,,Iorgu" este o carte foarte interesantă, care creează o premisă (un volum despre George Bacovia), surprinde prin abordare și stil, pentru ca apoi să îți satisfacă toate așteptările, cu un plus de savoare istorică. Este, dincolo de datele biografice și de inserțiile livrești, povestea unui om și a unui artist aparte, asupra căruia se aprinde un nou reflector, cu o lumină diferită. O lectură antrenantă, care îți lasă gusturi diverse, frânturi de idei, reacții, controverse. 🤗📖❤
June 23, 2023
3.5 - Am citit cu mare plăcere cartea lui Adrian Jicu. Greu încadrabil acest roman. Biografie romanțată, docu-ficțiune?
Oricum ar fi, e scrisă bine și are, din punctul meu de vedere, marele merit de a desprinde imaginea omului/personajului Bacovia de poezia scrisă de acesta.
Bacovia nu e doar Plumb sau Lacustră. E mult mai mult, fără a fi neapărat mai spectaculos, mai romantizat sau mai anecdotic. Și e atât de bine dozat totul în roman, atât de echilibrat. Nici o clipă nu se apasă pedala. Nici pe ridicarea în slăvi (cel mai tare, cel mai mare, ca el mai rar) , nici pe mizerabilismul personajului (bețivul, deprimatul, curvarul, inadaptatul) .
Este remarcabilă documentarea pe care Adrian Jicu a făcut-o pentru scrierea acestei cărți. Nu este doar o biografie, ci și o frescă a Bacăului, Iașului și Bucureștiului de la sfârșitul secolului al XIX lea și prima jumătate a secolului al XX-lea, cu portrete de oameni (remarcabil personajul Dimitrie, tatăl lui Iorgu) și locuri, cu întâmplări știute, altele mai puțin știute și cu unele chiar inventate, dar nu mai puțin credibile (cum este savuroasa relatare a vizitei Regelui Carol în Bacău și a episodului cu plantarea unui stejar de către acesta în curtea liceului din localitate).
Iorgu trece prin viață, supraviețuiește în vremuri complicate, dar rămâne cumva la periferie. Observă lumea, se chinuie prin lume, iar singurele constante rămân poezia și băutura. Aș zice că în ordinea asta.
"Nu făcea politică, nu râvnea posturi oficiale. Și totuși se găseau câțiva să-l considere anarhist. El, anarhist? El, care evitase prezenta oamenilor pentru a nu-i stânjeni cu blazarea sa? El, care se retrăsese la marginea Bucureștilor în tovărășia singurilor prieteni adevărați:vinul și poezia?
Dar dacă Dimitrie avea dreptate? Dacă era distrus? Nu eșuase de atâtea ori lamentabil? Din jocul de-a poetul nu poți ieși teafăr. Dar nu mai putea da înapoi.... "
Rămâne întrebarea dacă Iorgu e Bacovia. Este și nu este :).
Și e bine așa cum e.
Oricum ar fi, e scrisă bine și are, din punctul meu de vedere, marele merit de a desprinde imaginea omului/personajului Bacovia de poezia scrisă de acesta.
Bacovia nu e doar Plumb sau Lacustră. E mult mai mult, fără a fi neapărat mai spectaculos, mai romantizat sau mai anecdotic. Și e atât de bine dozat totul în roman, atât de echilibrat. Nici o clipă nu se apasă pedala. Nici pe ridicarea în slăvi (cel mai tare, cel mai mare, ca el mai rar) , nici pe mizerabilismul personajului (bețivul, deprimatul, curvarul, inadaptatul) .
Este remarcabilă documentarea pe care Adrian Jicu a făcut-o pentru scrierea acestei cărți. Nu este doar o biografie, ci și o frescă a Bacăului, Iașului și Bucureștiului de la sfârșitul secolului al XIX lea și prima jumătate a secolului al XX-lea, cu portrete de oameni (remarcabil personajul Dimitrie, tatăl lui Iorgu) și locuri, cu întâmplări știute, altele mai puțin știute și cu unele chiar inventate, dar nu mai puțin credibile (cum este savuroasa relatare a vizitei Regelui Carol în Bacău și a episodului cu plantarea unui stejar de către acesta în curtea liceului din localitate).
Iorgu trece prin viață, supraviețuiește în vremuri complicate, dar rămâne cumva la periferie. Observă lumea, se chinuie prin lume, iar singurele constante rămân poezia și băutura. Aș zice că în ordinea asta.
"Nu făcea politică, nu râvnea posturi oficiale. Și totuși se găseau câțiva să-l considere anarhist. El, anarhist? El, care evitase prezenta oamenilor pentru a nu-i stânjeni cu blazarea sa? El, care se retrăsese la marginea Bucureștilor în tovărășia singurilor prieteni adevărați:vinul și poezia?
Dar dacă Dimitrie avea dreptate? Dacă era distrus? Nu eșuase de atâtea ori lamentabil? Din jocul de-a poetul nu poți ieși teafăr. Dar nu mai putea da înapoi.... "
Rămâne întrebarea dacă Iorgu e Bacovia. Este și nu este :).
Și e bine așa cum e.
December 18, 2022
Foarte bine scrisă, mi-a plăcut mult să descopăr orașul meu natal in vremuri demult apuse și să încerc să identific locuri și urme ale unor oameni care l-au crescut. Portretul lui Bacovia e bine creionat, am fost surprins sa-l descopăr mai distrus decât credeam că a fost, o loază leneșă și lașă, un alcoolic care le-a făcut viața un calvar familiei, nevesti-sii fără de care probabil ar fi fost un nimeni, un tată ratat, ascuns după mantia vocației artistice, pe care o avea desigur, dar totuși... Mai mult decât să-l descopăr pe Bacovia am apreciat să descopăr oamenii din jurul său, pe care nu-i merita, și cărora le datorează cam tot ce a devenit: Zoe, taică-su, surorile sale, frații, soția, Macedonschi, Rebreanu s.a.m.d. O carte excelentă, recomand.
February 29, 2024
Am tot amânat citirea acestei cărți din teama de a nu fi plictisitoare, însă m-a surprins într-un mod extrem de plăcut.
Romanul este o biografie romanțată a poetului George Bacovia, alintat Iorgu de către familie.
De asemenea, autorul surprinde extraordinar contextul istoric în care a trăit poetul, începând din anul 1881, la câțiva ani după Războiul de Independență, continuând cu Primul și Al doilea Război Mondial și culminând cu primii ani ai comunismului.
Romanul este o frescă socială, te poartă prin epocă și locuri diverse, din mahala până în înalta societate.
Iorgu trăiește în toate aceste medii, atât de diferite, însă nu se lasă prea mult influențat, Iorgu rămâne Iorgu indiferent pe unde îl poartă viața. Este un artist nonconformist, dar sincer, el trăiește, cântă, desenează și scrie poezii așa cum simte, fără a fi interesat de norme sau de implicațiile faptelor sale.
Mi-a plăcut enorm faptul că Adrian Jicu aduce în atenția cititorului o multitudine de zicători care, din păcate, nu prea mai sunt cunoscute în rândul tinerilor, deși reflectă înțelepciunea populară a neamului românesc ce nu ar trebui ignorată.
Pe lângă faptul că am cunoscut omul din spatele poetului și mi-am reactualizat cunoștințele despre istoria românilor, completându-le cu o serie de picanterii, pot spune că mi-am îmbogățit vocabularul deoarece am întâlnit multe cuvinte al căror sens am fost nevoită să îl caut în dicționar.
Așadar, pot spune că mi-a făcut o deosebită plăcere să-l citesc pe "Iorgu" și îl recomand din inimă.
P.S. Mi-aș dori să văd acest roman pe lista lecturilor recomandate (sau chiar obligatorii) în liceu. Cred că ar fi o lectură mult mai educativă decât încercarea de interpretare a poeziilor lui Bacovia care, de fapt, nu vrea să transmită nimic, el doar scrie și face artă de dragul artei.
Romanul este o biografie romanțată a poetului George Bacovia, alintat Iorgu de către familie.
De asemenea, autorul surprinde extraordinar contextul istoric în care a trăit poetul, începând din anul 1881, la câțiva ani după Războiul de Independență, continuând cu Primul și Al doilea Război Mondial și culminând cu primii ani ai comunismului.
Romanul este o frescă socială, te poartă prin epocă și locuri diverse, din mahala până în înalta societate.
Iorgu trăiește în toate aceste medii, atât de diferite, însă nu se lasă prea mult influențat, Iorgu rămâne Iorgu indiferent pe unde îl poartă viața. Este un artist nonconformist, dar sincer, el trăiește, cântă, desenează și scrie poezii așa cum simte, fără a fi interesat de norme sau de implicațiile faptelor sale.
Mi-a plăcut enorm faptul că Adrian Jicu aduce în atenția cititorului o multitudine de zicători care, din păcate, nu prea mai sunt cunoscute în rândul tinerilor, deși reflectă înțelepciunea populară a neamului românesc ce nu ar trebui ignorată.
Pe lângă faptul că am cunoscut omul din spatele poetului și mi-am reactualizat cunoștințele despre istoria românilor, completându-le cu o serie de picanterii, pot spune că mi-am îmbogățit vocabularul deoarece am întâlnit multe cuvinte al căror sens am fost nevoită să îl caut în dicționar.
Așadar, pot spune că mi-a făcut o deosebită plăcere să-l citesc pe "Iorgu" și îl recomand din inimă.
P.S. Mi-aș dori să văd acest roman pe lista lecturilor recomandate (sau chiar obligatorii) în liceu. Cred că ar fi o lectură mult mai educativă decât încercarea de interpretare a poeziilor lui Bacovia care, de fapt, nu vrea să transmită nimic, el doar scrie și face artă de dragul artei.
July 27, 2024
"Iorgu" reprezintă o creativă incursiune în viața poetului George Bacovia care m-a atras încă din primele pagini.
Adrian Jicu reușește să reconstituie epoca și locurile în care a trăit Bacovia, mediul în care acesta trăia fiind unul viu, supus schimbărilor, iar autorul te face să înțelegi mediul și lumea lui Bacovia, chiar dacă nu ai multe cunoștințe în prealabil.
Este o carte care se citește ușor, personajul principal este bine construit, însă îi ofer 4 stele pentru că mi-ar fi plăcut să intre puțin mai mult în psihologia lui Iorgu sau să dezvolte mai mult relația sa cu alte personaje, interpretările fiind lăsate în general pentru cititor.
Ar trebui încercată de orice fan al poeziei lui Bacovia și nu numai.
Adrian Jicu reușește să reconstituie epoca și locurile în care a trăit Bacovia, mediul în care acesta trăia fiind unul viu, supus schimbărilor, iar autorul te face să înțelegi mediul și lumea lui Bacovia, chiar dacă nu ai multe cunoștințe în prealabil.
Este o carte care se citește ușor, personajul principal este bine construit, însă îi ofer 4 stele pentru că mi-ar fi plăcut să intre puțin mai mult în psihologia lui Iorgu sau să dezvolte mai mult relația sa cu alte personaje, interpretările fiind lăsate în general pentru cititor.
Ar trebui încercată de orice fan al poeziei lui Bacovia și nu numai.
February 5, 2023
Tare mult mi-a mai plăcut!
Adrian Jicu speră să ,,spună povestea unui om viu", ceea ce și reușește cu Iorgu, fără nicio îndoială: de la un copil și un adolescent îndârjit, la un bărbat fără tihnă, un suflet pururi zbuciumat care caută refugiu și alinare ,,[...]și cădea pradă deznădejdii, socotindu-se cel mai trist din acest oraș, unde nu poți nici să mori, nici să trăiești. Poți doar să bei și să scrii, să scrii și să bei.", la un poet aparte ,,Virusul poeziei i se strecurase în sânge încă din adolescență. Era drogul lui, era singura portiță prin care vedea, în toată splendoarea ei, mizeria.", dar și la un om care își iubește soția, recunoscând cât o prețuiește ,,Eu îi datorez multe soției mele, Agatha, care s-a zbătut întotdeauna pentru mine".❤️
Adrian Jicu speră să ,,spună povestea unui om viu", ceea ce și reușește cu Iorgu, fără nicio îndoială: de la un copil și un adolescent îndârjit, la un bărbat fără tihnă, un suflet pururi zbuciumat care caută refugiu și alinare ,,[...]și cădea pradă deznădejdii, socotindu-se cel mai trist din acest oraș, unde nu poți nici să mori, nici să trăiești. Poți doar să bei și să scrii, să scrii și să bei.", la un poet aparte ,,Virusul poeziei i se strecurase în sânge încă din adolescență. Era drogul lui, era singura portiță prin care vedea, în toată splendoarea ei, mizeria.", dar și la un om care își iubește soția, recunoscând cât o prețuiește ,,Eu îi datorez multe soției mele, Agatha, care s-a zbătut întotdeauna pentru mine".❤️
April 2, 2023
Foarte frumos scrisa! Mi-a placut foarte mult.
November 17, 2022
Este soare ca de vară, iar de sub palmier vine curios motanul. Ce mai citești? Iorgu, un roman despre viața lui Bacovia. Cine a fost? Ar trebui să plouă ca să iți pot explica, toamnele calde și leneșe nu erau specialitatea sa. Dar hai să citim cartea împreună, dacă vrei.
A fost de acord. Am tot citit, fiecare câte o pagină, apoi am făcut schimb de impresii. Ne-a plăcut cartea, pentru mine a fost o surpriză, am fost reticent la acest exercițiu de refacere literară a vieții Marelui gri al poeziei românești.
Lui Adrian Jicu i-a ieșit din plin această provocare literară. Felicitări! Romanul, care începe cu o generațiile dinaintea vieții lui Bacovia, este foarte bine documentat și plăcut la lectură, are un farmec al povestirii care captivează. Posibil să fie cel mai frumos roman din istoria Bacăului.
Și titlul este bine ales, Bacovia avea un nume de alint, din partea cunoscuților. Surprinzător, nu? Se pare că avea o viață și în afara pivnițele întunecoase și a străzilor pustii. Așa scrie în carte, pe cuvânt.
Pentru motan a fost o buna ocazie să afle despre Bacău. Nu l-a impresionat, a spus că mai bine în Tenerife decât acolo. Dar romanul chiar l-a captivat, ceea ce este mare lucru. A adormit de câteva ori, dar a ținut minte unde a rams și a fost serios în lectură.
Citiți și voi cartea, o să vă placă, noi ne întoarcem sub umbra palmierului.
A fost de acord. Am tot citit, fiecare câte o pagină, apoi am făcut schimb de impresii. Ne-a plăcut cartea, pentru mine a fost o surpriză, am fost reticent la acest exercițiu de refacere literară a vieții Marelui gri al poeziei românești.
Lui Adrian Jicu i-a ieșit din plin această provocare literară. Felicitări! Romanul, care începe cu o generațiile dinaintea vieții lui Bacovia, este foarte bine documentat și plăcut la lectură, are un farmec al povestirii care captivează. Posibil să fie cel mai frumos roman din istoria Bacăului.
Și titlul este bine ales, Bacovia avea un nume de alint, din partea cunoscuților. Surprinzător, nu? Se pare că avea o viață și în afara pivnițele întunecoase și a străzilor pustii. Așa scrie în carte, pe cuvânt.
Pentru motan a fost o buna ocazie să afle despre Bacău. Nu l-a impresionat, a spus că mai bine în Tenerife decât acolo. Dar romanul chiar l-a captivat, ceea ce este mare lucru. A adormit de câteva ori, dar a ținut minte unde a rams și a fost serios în lectură.
Citiți și voi cartea, o să vă placă, noi ne întoarcem sub umbra palmierului.
April 4, 2023
,,Iorgu” este o carte care se citește ușor, ba mai mult decât atât, te ține chiar cu sufletul la gură. Nu pentru că ți-ar fi neapărat simpatic protagonistul, un tip a cărui întreagă viață pare să contrazică nașterea aflată cumva sub semnul fabulosului.
Iorgu este conceput în noaptea de Sf. Andrei, după ce tatăl, Dimitrie Vasiliu, negustor din Bacău, pornește la drum sfidând superstițiile și înfruntă un lup cu ,,ochi gălbui, licărind straniu, ca o vâlvătaie ațâțată de o pală de vânt.” Născut în zodia lupului, animal sacru al locurilor, copilul este însă unul sensibil, retras, bolnăvicios. Între dorința tatălui de a-l face negustor de nădejde și visul mamei de a-l vedea procuror, cu trăsură și slugi la scară, Gheorghe își dezvăluie încă din adolescență vocația de artist, dar și sensibilitatea, inerția, aplecarea spre vicii. Fire contemplativă, nevrotică, atins de patima pentru femei și pentru alcool, protagonistul va rătăci din școală în școală și din funcție în funcție, părând să nu-și găsească nicăieri locul, până în clipa finală.
Descoperim un Bacovia umanizat, cu viciile și slăbiciunile sale. Nu atât un personaj depresiv, cum a fost receptat prin intermediul operei, cât un contemplativ, dar și un revoluționar lipsit de inițiativă, de ,,rezistență fizică și morală.” Crezul său, perceput ca fatalitate, este de a dezvălui oamenilor, ,,în toată splendoarea ei, mizeria”, ,,hidoșenia lumii”, chiar dacă asta avea să-l coste, ,,pentru că le-ai zdruncinat convingerile, le-ai spulberat iluziile, i-ai silit să își contemple nimicnicia. Iar asta nu se iartă!”
,,Iorgu” nu este doar un roman biografic. Autorul prezintă, în tablouri de factură realistă, scene sociale, citadine (mahalaua Bacăului, iarmarocul din târg, străzile capitalei și ale Iașilor, moravurile protipendadei și ale mahalagiilor, atelierele meșteșugarilor, incendiul ce a mistuit orașul Bacău sau bombardamentul asupra Gării de Nord din timpul celui de-al Doilea Război Mondial), personalități ale epocii (Spiru Haret, regele Carol I, regina Maria, prințesa Maruca Cantacuzino, principele Grigore Cantacuzino, Ana Pauker).
Stilul narativ este presărat cu pasaje numeroase în stil indirect liber, cu vorbe din popor. Atitudinea este una șăgalnică pe alocuri, naratorul fiind complice cu protagonistul, dar și cu cititorul.
Nu l-am plăcut pe poetul Bacovia, din motive subiective. Universul său e prea macabru și mohorât pentru gusturile mele. Cu atât mai puțin l-am simpatizat pe Bacovia omul, așa cum este prezentat în romanul lui Adrian Jicu. Din aceleași motive subiective. Abia spre final am reușit să leg o conexiune bazată mai degrabă pe compasiune. Romanul în întregul său mi-a plăcut însă și îl recomand pentru lectură, nu doar în zilele ploioase.
,,Era prins în propria viață...Cum ajunsese aici? Ce-l făcuse să se abandoneze disperării? Nu luase niciodată lucrurile în serios și plătea cu vârf și îndesat? (...) Sau poate că luase totul prea în serios și nu se mulțumise să le accepte așa cum erau? În jurul său, oamenii păreau fericiți. Nu cumva greșea voind mai mult? Nu cumva avea așteptări exagerate? Sau cine știe, poate că așa îi fusese scris: să vadă dincolo de pojghița înșelătoare a lucrurilor, acolo unde se întinde neantul. Iar asta însemna suferință și însingurare, și el pășise de mult pe acest drum... Da, era limpede, din jocul de-a poezia nu poți ieși teafăr, știa asta, dar nu se putea schimba, nu putea renunța. Virusul poeziei i se strecurase în sânge încă din adolescență. Era singura lui portiță prin care vedea, în toată splendoarea ei, mizeria.”
Iorgu este conceput în noaptea de Sf. Andrei, după ce tatăl, Dimitrie Vasiliu, negustor din Bacău, pornește la drum sfidând superstițiile și înfruntă un lup cu ,,ochi gălbui, licărind straniu, ca o vâlvătaie ațâțată de o pală de vânt.” Născut în zodia lupului, animal sacru al locurilor, copilul este însă unul sensibil, retras, bolnăvicios. Între dorința tatălui de a-l face negustor de nădejde și visul mamei de a-l vedea procuror, cu trăsură și slugi la scară, Gheorghe își dezvăluie încă din adolescență vocația de artist, dar și sensibilitatea, inerția, aplecarea spre vicii. Fire contemplativă, nevrotică, atins de patima pentru femei și pentru alcool, protagonistul va rătăci din școală în școală și din funcție în funcție, părând să nu-și găsească nicăieri locul, până în clipa finală.
Descoperim un Bacovia umanizat, cu viciile și slăbiciunile sale. Nu atât un personaj depresiv, cum a fost receptat prin intermediul operei, cât un contemplativ, dar și un revoluționar lipsit de inițiativă, de ,,rezistență fizică și morală.” Crezul său, perceput ca fatalitate, este de a dezvălui oamenilor, ,,în toată splendoarea ei, mizeria”, ,,hidoșenia lumii”, chiar dacă asta avea să-l coste, ,,pentru că le-ai zdruncinat convingerile, le-ai spulberat iluziile, i-ai silit să își contemple nimicnicia. Iar asta nu se iartă!”
,,Iorgu” nu este doar un roman biografic. Autorul prezintă, în tablouri de factură realistă, scene sociale, citadine (mahalaua Bacăului, iarmarocul din târg, străzile capitalei și ale Iașilor, moravurile protipendadei și ale mahalagiilor, atelierele meșteșugarilor, incendiul ce a mistuit orașul Bacău sau bombardamentul asupra Gării de Nord din timpul celui de-al Doilea Război Mondial), personalități ale epocii (Spiru Haret, regele Carol I, regina Maria, prințesa Maruca Cantacuzino, principele Grigore Cantacuzino, Ana Pauker).
Stilul narativ este presărat cu pasaje numeroase în stil indirect liber, cu vorbe din popor. Atitudinea este una șăgalnică pe alocuri, naratorul fiind complice cu protagonistul, dar și cu cititorul.
Nu l-am plăcut pe poetul Bacovia, din motive subiective. Universul său e prea macabru și mohorât pentru gusturile mele. Cu atât mai puțin l-am simpatizat pe Bacovia omul, așa cum este prezentat în romanul lui Adrian Jicu. Din aceleași motive subiective. Abia spre final am reușit să leg o conexiune bazată mai degrabă pe compasiune. Romanul în întregul său mi-a plăcut însă și îl recomand pentru lectură, nu doar în zilele ploioase.
,,Era prins în propria viață...Cum ajunsese aici? Ce-l făcuse să se abandoneze disperării? Nu luase niciodată lucrurile în serios și plătea cu vârf și îndesat? (...) Sau poate că luase totul prea în serios și nu se mulțumise să le accepte așa cum erau? În jurul său, oamenii păreau fericiți. Nu cumva greșea voind mai mult? Nu cumva avea așteptări exagerate? Sau cine știe, poate că așa îi fusese scris: să vadă dincolo de pojghița înșelătoare a lucrurilor, acolo unde se întinde neantul. Iar asta însemna suferință și însingurare, și el pășise de mult pe acest drum... Da, era limpede, din jocul de-a poezia nu poți ieși teafăr, știa asta, dar nu se putea schimba, nu putea renunța. Virusul poeziei i se strecurase în sânge încă din adolescență. Era singura lui portiță prin care vedea, în toată splendoarea ei, mizeria.”
August 8, 2024
Citita pe nerasuflate in doar cateva ore, lucru tot mai rar pentru mine in ultimul timp. O adevarata cronica istorica pentru orasele Bacau, Iasi si Bucuresti, precum si pentru cele mai importante personalitati din acea vreme (si nu numai). Dupa cum spunea si un alt cititor, nu este perfecta, dar este intensa, mai ales in primele trei sferturi. Dupa aceea, mi s-a parut ca incepe sa-si piarda putin din ritm, iar atasamentul meu parca n-a mai fost asa de mare. Oricum, aceste critici sunt minore. In roman a fost pus foarte mult suflet (nu mai vorbesc de documentatia enorma), tematica este originala, iar lucrarea iese in evidenta fata de tot ceea ce au scris ceilalti scriitori romani contemporani in ultima perioada. Daca acesta este romanul de debut, nici nu vreau sa stiu cum va fi urmatorul. :-) Un paragraf simpatic care mi-a ramas in minte si pe care pot sa-l inteleg foarte bine: "Iasii nu-l ajutau sa-si limpezeasca gandurile. Dimpotriva, ii adanceau mizantropia. Aici, in vechea capitala a Moldovei, plutea un aer apasator. Era un targ mai mare si mai snob decat Bacaul natal... Asa il etichetase dupa primele saptamani petrecute la o gazda in Pacurari, de unde plecase exasperat nu de distanta pe care o avea de strabatut pana la universitate, cat mai ales de indiscretiile proprietarei, pe care o surprinsese cotrobaindu-i prin putinele lucruri."
August 5, 2024
”Zilele treceau egale. Sau cel puțin așa i se părea, privind ore în șir de la fereastra camerei sale, cu senzația că lumea se îngusta imperceptibil, pierzându-și contururile de odinioară. Sau poate că se îngusta el, strângându-se în sine, golindu-se de viață? N-ar fi putut spune lămurit. Își simțea oasele amorțite și trupul tot mai neputincios. Ieșea rar, în grădina casei sau până la portiță, de unde se uita în sus și în jos, în speranța că va zări pe cineva. Nu c-ar fi ținut morțiș să vorbească, nu fusese niciodată locvace, ci parcă pentru a-și confirma că e viu. că lunea e vie ,că nu a încremenit totul ca într-o carte poștală.”
October 11, 2023
Autorul reconstituie viața unuia dintre cei mai importanți poeți români, George Bacovia. Am descoperit orașul meu într-o perioadă în care au avut loc importante transformări(politice/istorice).
Totul este redat dureros de realist… până într-acolo unde poți percepe frigul iernii, nepăsarea oamenilor, reacții, intensitatea luminii și a zgomotelor sau gustul durerii.
Mi-a plăcut foarte mult. O lectură care te surprinde.
Acest roman-document este un must-have pentru orice băcăuan sau pentru cei care îndrăgesc literatura.
Totul este redat dureros de realist… până într-acolo unde poți percepe frigul iernii, nepăsarea oamenilor, reacții, intensitatea luminii și a zgomotelor sau gustul durerii.
Mi-a plăcut foarte mult. O lectură care te surprinde.
Acest roman-document este un must-have pentru orice băcăuan sau pentru cei care îndrăgesc literatura.
December 22, 2023
Scrie fain Adrian Jicu!
La multe povestite am fost acolo, le-am trăit, așa fain a scris! Cu umor, cu seriozitate, documentat, însă cu poveste, cum îmi place mie. Am descoperit pe cineva, altcineva decât îmi imaginam, în Iorgu. Poate alții se prindeau mai repede cine este el, însă la mine...până nu m-a strigat...nu mi-am dat seama, dar asta îmi place la mine când citesc...doar trăiesc acolo momentul. E faină cartea !
La multe povestite am fost acolo, le-am trăit, așa fain a scris! Cu umor, cu seriozitate, documentat, însă cu poveste, cum îmi place mie. Am descoperit pe cineva, altcineva decât îmi imaginam, în Iorgu. Poate alții se prindeau mai repede cine este el, însă la mine...până nu m-a strigat...nu mi-am dat seama, dar asta îmi place la mine când citesc...doar trăiesc acolo momentul. E faină cartea !
December 11, 2022
Am devorat-o pe loc. Îmbinând exemplar realitatea cu ficțiunea, creând o atmosferă de epocă plină de culoare și nerv, "Iorgu" își atinge ușor scopul: să te îndrăgostești iremediabil de Bacovia. Un must-have pentru biblioteca oricărui cititor care scrutează îngândurat printre coordonatele sale spațio-temporale...
April 4, 2023
Pentru mine, Iorgu e un roman înduioșător și tăios pe alocuri, așa cum a fost viața pentru Bacovia, o reușită a autorului în a surprinde spiritul neliniștit al poetului. Am descoperit și o altă față a poetului: cea de copil-problemă, dacă-i putem spune așa („După toate problemele cu școala și după povestea cu prostituatele, vestea asta venea ca o lovitură în moalele capului. Nu se gândise nici o clipă c-ar putea deveni tată. Că fata asta, cu care se jucase din copilărie, purta în pântece o bucată de om. Sânge din sângele lui…”, pagina 71), dar și de personaj boem în dezacord cu lumea din jur și cu pretențiile pe care aceasta le putea avea de la el: „Iorgu era deasupra preocupărilor mărunte ale colegilor, care se canoneau învățând pe de rost, fără să priceapă nimic. El se închidea în odaia sa, unde citea și scria, cânta la vioară și desena. Călca mai apăsat, vorbea mai așezat. Felul său de a fi, sobru și elegant, îi aduse o anume notorietate. Îl priveau acum cu admirație. Nu toți, firește, erau destule nulități, care nu știau decât să fumeze și să se îmbete, să curteze fetele și să intre pe sub pielea profesorilor ca să le dea note mari. Țopârlani care băteau Strada Mare toată ziulica, fluierând mârlănește după dame și râzând ca boii. De fumat, început să fumeze și el, dar nu ca să facă pe grozavul, ci fiindcă așa făceau decadenții francezi, pe care îi descoperise de curând. I se părea că asta îi conferă prestanță, se simțea alt om, gata să viseze, să cutreiere lumi neștiute, învăluit în norii de fum ai țigării.” (pag. 41)
Recenzia integrală aici: https://ancazaharia.ro/din-jocul-de-a...
Recenzia integrală aici: https://ancazaharia.ro/din-jocul-de-a...
February 18, 2024
4,5/5*
Nu e perfectă, dar e posibil să fie cea mai bună biografie romanțată pe care am citit-o până acum (luând în calcul și cele citite din colecția Polirom). Adăugând la asta faptul că e un debut... mna, nuff said! Luați cu încredere.
Nu e perfectă, dar e posibil să fie cea mai bună biografie romanțată pe care am citit-o până acum (luând în calcul și cele citite din colecția Polirom). Adăugând la asta faptul că e un debut... mna, nuff said! Luați cu încredere.
Displaying 1 - 24 of 24 reviews