„Poemele lui Adrian Schiop au rămas până azi un soi de legendă urbană a anilor 2000 și a ruinelor lui digitale (clubliterar) sau de hârtie (revista „Fracturi”). Dar acum aceste poeme reintră în atmosferă ca un cartuș temporal fierbinte, ca o casetă pierdută și regăsită. Ele sunt în același timp un document istoric unic al douămiismului și o mostră elocventă de poezie contemporană 2022: biografică, șocantă, vulnerabilă, ironică, directă, queer, ofensatoare, obsedantă, autentică.” (Mihai Iovănel)
„Poezia din această antologie are forța definitivă a unui cui bătut în moalele capului.” (Răzvan Andrei)
Adrian Schiop a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia pedagogie - limba şi literatura română, a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj. Urmează, apoi, un Master în Lingvistică Integrală la Facultatea de Litere a aceleiaşi Universităţi. A lucrat ca profesor de limba şi literatura română (1997 - 2001, Cluj-Napoca), zugrav (2002, Auckland, Noua Zeelandă), jurnalist (2004 - 2010, Evenimentul Zilei, Prezent, Romania Liberă). A debutat în revista Fracturi (2001) şi a publicat două romane: pe bune/pe invers (Polirom, 2004) şi Zero grade Kelvin (Polirom, 2009). In 2009, a fost inclus in antologia 100towatch, a celor mai promiţători 100 de artişti români, coordonată de Tom Wilson şi Miloš Jovanović.
„Volumul este o colecție de «lamentări mizerabiliste». Nu văd nimic rău în asta. Dimpotrivă, slabe mi s-au părut textele în care poetul experimenta cu un vizionarism generațional și underground [...]. În schimb, textele confesive din volum – «[mai apropiați]», «tristețea mea de bărbat urît», «2001: un băiat» sau «pe cameră sau în lumea reală» – sunt extraordinare. În prim-planul lor se află frustrarea romantică a unei persoane gay care încearcă să își depășească reprimările sexuale. Cu toate astea, sexul propriu-zis este doar secundar în structura poeticii lui Schiop. Dorința erotică nu are o funcție eliberatoare și explozivă, ci un rol mai degrabă inhibator, aproape despotic.”
Am savurat această carte de poezie. Aveam un respect foarte mare și înainte pentru Adi, dar felul in care m-am conectat la cele câteva poeme a fost cu totul neașteptat. Citesc cam toate poeziile de câte doua ori și azi l-am cunoscut și fizic, la Gaudeamus, bucurându-mă cu mult mai mult la o a treia lectura, dacă as putea să ii zic așa.
și așa de puțin îmi pasă de asta acum când afară e întuneric și aprind lumina-n casă și mă descopăr singur într-un apartament de două camere când am insomnii și mi-e frică să mai adorm după 6 dimineața fiindcă știu că o să mă trezesc din sfert în sfert din vise mai rele ca o arsură pe piept când realitatea în care o să mă trezesc este și mai urâtă și rea când nu mai am pe ce lume să mă întorc.
scuzați incoerența sunt în 𝘢𝘯𝘥 𝘐 𝘵𝘰𝘰𝘬 𝘵𝘩𝘢𝘵 𝘱𝘦𝘳𝘴𝘰𝘯𝘢𝘭𝘭𝘺 meme și nu pot ieși nu-s ok.send help 😩Also, cred că e un mega privilegiu,cumva, să nu te afecteze cartea asta, să nu-ți placă deci-implicit-să nu te atingă deloc.Deci dacă n-ați simțit nimic, cum am văzut ca n-au simțit unii: good for you - ce vă lăudați așa smr, stfu, I said what I said. Da' pentru oamenii mei mai triști care nu citesc cărțile în //habar n-am, excel?// eu am citit-o cu albumele Smithereens și Friends that break your heart pe fundal, recomand❤
nu e dragoste e pace și empatie și spaima că n-o să fii vreodată înțeles sunt prietenii și discuțiile și spaima că toți or să se însoare și o să rămâi singur sunt banii și siguranța și spaima că n-o să fii niciodată iubit c-o să rămâi un ciudat, un speriat, sunt nopțile pe care o să le dormi singur prietenii părinții presentimentul că o să mori bătrân și singur și pe un pat îngrozitor de murdar
“aş vrea să fiu una cu mine, dar nu pot. corpul meu e bombat și ascuțit, cu dinții ieșiți urât în afară, ca la foetușii defecți. iar eu nu sunt așa. uneori, mă uit în oglindă și îmi sunt vag simpatic, mi se pare că sunt acceptabil. alteori, îmi vine să mă iau în brațe și să mă legăn, dar faptul că mă strâng în brațe nu mă ajută deloc. asta sună cam exagerat, însă cred că o mulțime de oameni când sunt singuri fac gesturi exagerate și ciudate despre care nu povestesc. pe undeva, e indecent să povestești chiar totul, înțeleg și asta, dar, repet, nu mă ajută cu nimic.”
nu e dragoste e pace și empatie și spaima că n-o să fii vreodată înțeles sunt prietenii și discuțiile și spaima că toți or să se însoare și o să rămâi singur sunt banii și siguranța și spaima că n-o să fii niciodată iubit c-o să rămâi un ciudat, un speriat, sunt nopțile pe care o să le dormi singur prietenii părinții presentimentul că o să mori bătrân și singur și pe un pat îngrozitor de murdar
"ne cunoaştem în detalii problemele şi nu avem cum să ne ajutăm unii pe alții." Un volum de poezie crudă, despre nişte vremuri crude. E fain să vezi perspectiva unui bărbat gay asupra unei țări în care abia în 2001 s-a dezincriminat homosexualitatea. E o parte din Adi acest volum, poate partea cea mai greu de suportat la un individ. Good job, good job.
"deși creierele noastre folosesc aceleași cuvinte, deși lumea în care ne mișcăm e codificată de regularitățile aceluiași limbaj, nu reușim să ne înțelegem. există, printre circumvoluțiunile lor, gânduri care or să-mi rămână opace - pentru că singura cale de acces spre o altă minte umană e limbajul, iar limbajul poate să apropie într-un singur fel, stabilind distanțe. dacă aș putea să le trepanez cutia craniană: aș afla cum a fost posibil ca aș da un sens speranței de acces direct la alteritate"
,,pentru că de la un punct încolo începe să se șteargă puțin câte puțin și poate că nu-ți mai pasă, vrei doar să te scufunzi, lent, tăcut, să dispari într-o formă sau alta. nu-ți mai pasă de oamenii care-ți zâmbesc și cu care se întâmplă să dormi, nu-ți mai pasă de ce o să fie mai încolo, atâta că uneori te ridici în capul oaselor și-n față vezi spaima figura și taina unor ani ce-au trecut."
"fiindcă n-am fost niciodată iubit de cineva care mi-a plăcut / și n-am încredere că omul fe fare-mi place ar putea și el să țină la mine" // "pe cameră sau în lumea reală"
o combinatie de zile mizerabile și zile și mai mizerabile, deși colecția de poezii ale lui adi schiop nu e neapărat cea mai lungă, mi se pare că portretizează foarte bine sentimentul de izolare și în același timp de refuz al acceptării propriei sexualități, mai ales într-o perioadă în care era și mai greu să ai o relație cu o persoană de același gen
unele părți mi s-au parut poate prea libidinoase/objectifying femeile sau mai bine spus o femeie specifică dintr-un anumit poem, deși înțeleg ideea de a te forța să îți placă genul opus pentru că așa este “normal”, it still made me uneasy
în același timp, toată cartea te lasă uneasy, cu fiecare poem cobori câte o treaptă și te duci și mai departe de un viitor luminos, adi în acest volum fiind o altă victimă a propriului mediu într-o românie unde nu găsește dragoste
poemul dupa numele volumului este cel mai haunting lucru pe care l-am citit, fără să fie măcar un lucru cu adevărat horror în el, existența într-un loc nepotrivit e îndeajuns uneori
not a perfect book but by all definitions, especially by some modern standards of language and overall just morality but one that gives an interesting introspective in a more ugly side of being queer
"...deşi s-a întâmplat de atâtea ori în istoria speciei nu e deloc ceva extraordinar din contră ceva destul de obişnuit ca prin răbdare și cu un pic de strâns din dinți să câştigi afecțiunea cuiva nu doar respectul..."
🐐 si intocmai cum creierul meu incape atatea personaje, dintr-odata, traindu-si in vise o viata proprie, poate ca entitatea q o sa le preleveze creierele si organele genitale si o sa le translateze intr-un alt fisier o realitate virtuala reproducand intocmai lacasurile anului 1999 si acolo o sa-i lase sa discute daca lipsa de caracter daca procesul comunismului sau spiritualitatea rasariteana se vor felicita reciproc uite isi vor spune lucrurile s-au intamplat cum am zis // vor